dr. Tamara Manea^*

ABSTRACT

Disciplinary offense provided by art. 99 letter i) of the Law no. 303/2004 on the status of judges and prosecutors (unmodified) concerns “the failure to comply with the duty to abstain when the judge or prosecutor knows that there is one of the causes provided by law for his abstention, as well as the formulation of repeated and unjustified requests for abstention in the same case, which has the effect of delaying the judgment“.

During “in rem” criminal investigation phase, the procedural provisions of art. 65 para. (1) with reference to art. 64 para. (1) point f) of the Criminal Procedure Code are not applicable to the prosecutor, as according to these he is incompatible if “there is a reasonable suspicion that his impartiality is affected“. The application of the procedural guarantees related to the right to a fair trial, including impartiality, cannot be put into question before the identification of the perpetrators of the crime and the official notification regarding the accused.

Keywords: disciplinary liability of judges and prosecutors, incompatibility of the prosecutor conducting the criminal investigation, reasonable suspicion that the impartiality of the prosecutor is affected.

Speța analizată pune în discuție problema aplicării garanțiilor procesuale care vizează imparțialitatea procurorului în faza de urmărire penală, mai exact în etapa efectuării urmăririi penale ”in rem”. Opinia Secției pentru procurori, ca primă instanță disciplinară[1], și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs[2], este de referință în abordarea problematicii răspunderii disciplinare în situația de incompatibilitate a procurorului prevăzută de dispozițiile art. 64 alin. (1) pct. f) Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.).

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost învestită de Inspecția Judiciară cu judecarea acțiunii disciplinare promovate împotriva unui procuror cercetat sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i)[3] din Legea nr. 303/2004[4], în forma anterioară, reținându-se, în sarcina acestuia, că s-a aflat în situația de incompatibilitate referitoare la existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea sa este afectată.

Judecând cauza, Secția a reținut următoarele aspecte privind situația de fapt și de drept:

La un post de televiziune au fost difuzate mai multe înregistrări audio realizate în timpul unor ședințe de lucru la o structură de parchet, în conținutul cărora se făceau afirmații cu privire la dosarele aflate pe rolul parchetului și la modul în care procurorii ar trebui să-și desfășoare activitatea. După analizarea datelor și informațiilor apărute în spațiul public, în temeiul dispozițiilor art. 288 alin. (1) și art. 92 C.pr.pen., procurorii cu funcții de conducere în cadrul structurii de parchet au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost înregistrat, iar dosarul penal constituit a fost repartizat, în vederea efectuării urmăririi penale, procurorului față de care s-a exercitat acțiunea disciplinară și unui alt procuror. Prin ordonanța din 19 iunie 2017, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, fiind efectuate următoarele acte de urmărire penală: audierea unui număr de 28 de martori, efectuarea unei reconstituiri, autorizarea de către judecătorul de drepturi și libertăți a solicitării de obținere a datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice destinate publicului, autorizarea de către judecătorul de drepturi și libertăți a solicitării de încuviințare a percheziției informatice a unor dispozitive informatice, efectuarea unei constatări criminalistice cu privire la detectarea comportamentului simulat, ridicarea mai multor reportofoane aflate în posesia sau dotarea procurorilor și polițiștilor, întocmirea unui raport de constatare tehnico-științifică pentru examinarea conținutului fișierelor audio prezentate în mass-media. Pe parcursul urmăririi penale, trei procurori dintre cei care au participat la ședința de lucru au formulat plângere împotriva actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal, invocând inclusiv faptul că urmărirea penală se efectuează de către un procuror aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a fost și el participant la ședința operativă ce face obiectul cercetărilor. Plângerea a fost respinsă prin ordonanța din 10 iulie 2017 a conducătorului structurii specializate.

Referitor la cazul de incompatibilitate invocat de cei trei procurori, Inspecția Judiciară a demarat cercetarea disciplinară, reținând că procurorul care efectua urmărirea penală nu a formulat declarație de abținere, deși cunoștea că se afla în situația prevăzută de dispozițiile art. 65 alin. (1) cu ref. la art. 64 alin. (1) pct. f) C.pr.pen., întrucât a fost prezent la ședința în care s-au efectuat înregistrările și, prin urmare, putea fi audiat ca martor, calitate care, potrivit art. 114 C.pr.pen., avea întâietate.

Apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (nemodificată), inspectorul judiciar a sesizat Secția pentru procurori cu acțiune disciplinară.

Judecând cauza disciplinară, Secția a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii disciplinare, reținând următoarele:

Potrivit art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în varianta normativă a tezei I, constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa.

Sub aspectul laturii obiective, această abatere constă într-o inacțiune, respectiv conduita procurorului de a rămâne în pasivitate, deși cunoaște că există un motiv pentru a formula o cerere de abținere.

Pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiție și a proteja drepturile părților, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, din cauza unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar, precum și formele procesuale de rezolvare a unei astfel de situații.

Aceste cazuri se regăsesc înscrise în art. 64 C.pr.pen., art. 105-106 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, modificată[5], precum și în art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (nemodificată)[6].

Mijloacele procesuale pentru rezolvarea situațiilor de incompatibilitate a judecătorilor și procurorilor prevăzute de Codul de procedură penală sunt: abținerea și recuzarea.

Normele care reglementează incompatibilitatea judecătorului și procurorului sunt norme de ordine publică, fiind de strictă interpretare și aplicare, astfel încât nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații.

Analiza incidenței dispoziției însctise în art. 64 alin. (1) pct. f­) C.pr.pen., referitoare la existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea procurorului va fi afectată, s-a efectuat de către Secție prin raportare la fazele procesuale ale urmăririi penale, respectiv la etapa de cercetare ”in rem” și cea ”in personam”.

În acest context, Secția a reținut, pe de o parte, că stadiul procesului penal în dosarul instrumentat de procurorul cercetat disciplinar se afla în faza de urmărire penală „in rem”, iar pe de altă parte, că infracțiunea ce forma obiectul urmăririi penale era o infracțiune de pericol, iar autorii faptei nu erau identificați la acel moment. În atare condiții, Secția a reținut că, în faza procesuală a urmăririi penale ”in rem”, aplicarea garanțiilor procesuale ce țin de dreptul la un proces echitabil, inclusiv imparțialitatea, nu se poate pune în discuție înainte de identificarea autorilor infracțiunii și de notificarea oficială referitoare la calitatea de acuzat.

În același sens, au fost invocate Decizia Curții Constituționale nr. 236/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) Cod de procedură penală[7] și Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 5 octombrie 1999[8] prin care instanța constituțională a reținut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat”. Prin urmare, Secția a concluzionat că numai din momentul în care urmărirea penală se desfășoară ”in personam” se pot pune în discuție garanțiile procesuale ce țin de dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil.

În sprijinul acestei argumentații a fost invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care prin Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunțată în cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei[9], paragraful 44, a statuat că perioada ce trebuie luată în considerare în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție trebuie să fie determinată în mod autonom și că ea începe în momentul în care persoana a fost înștiințată în mod oficial de existența unor acțiuni întreprinse împotriva sa de către autoritățile de urmărire.

De asemenea, analizând aspectul de imparțialitate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 (nemodificată), Secția a reținut că, referitor la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că temerile privind lipsa de imparțialitate nu sunt justificate în mod obiectiv atâta vreme cât participarea judecătorului la instrumentarea cauzei a fost limitată în timp și a constat în interogarea martorilor, fără a aprecia probele și fără a trage vreo concluzie (Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34)[10].

Secția a reținut, pe baza probelor administrate, că actele de urmărire penală efectuate în faza procesuală ”in rem” au fost demarate tocmai în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și la identificarea persoanelor care au săvârșit-o (art. 285 C.pr.pen., referitor la obiectul urmăririi penale), neputând fi vorba de o lipsă de imparțialitate în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Problema momentului procesual în care incompatibilitatea procurorului ar fi putut fi pusă în discuție a fost analizată de Secție și prin raportare la dispozițiile art. 67 alin. (1) C.pr.pen. care stabilesc, în mod clar, persoanele ce pot solicita recuzarea judecătorului sau a procurorului. S-a concluzionat că momentul în care poate interveni incompatibilitatea și remediul procesual al recuzării este cel al efectuării în continuare a urmăririi penale, când persoanele enumerate în articolul menționat dobândesc calitatea cerută de lege.

Secția a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 (nemodificată), motivat de faptul că activitatea procurorului cercetat s-a desfășurat doar în faza urmăririi penale ”in rem”, iar actele de urmărire penală au fost efectuate tocmai în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, neputând fi vorba de o lipsă de imparțialitate în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. 

Împotriva hotărârii a declarat recurs Inspecția Judiciară, motivând că instanța disciplinară a interpretat în mod greșit dispozițiile legale privind incompatibilitatea, abținerea sau recuzarea, atunci când a reținut că acestea s-ar aplica diferențiat în faza de efectuare a urmăririi penale față de faptă, comparativ cu efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană.

S-a susținut că Decizia Curții Constituționale nr. 236/2016 avută în vedere de instanța disciplinară nu are aplicabilitate în cauză, întrucât debutul fazei de urmărire penală este marcat, potrivit art. 305 alin. (1) C.pr.pen., de începerea urmăririi penale față de fapta săvârșită sau a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. De asemenea, s-a mai susținut că, în cauză, nu este aplicabilă nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului indicată în hotărârea atacată întrucât, în speța citată, se punea în discuție problema incompatibilității dintre calitatea de martor și calitatea de acuzat într-o procedură penală, calitate pe care nu a avut-o procurorul cercetat disciplinar.

O altă critică adusă hotărârii Secției a fost aceea că este contrară dispozițiilor Constituției, jurisprudenței Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului prin motivarea potrivit căreia dispozițiile legale privind incompatibilitatea, abținerea și recuzarea se aplică doar începând cu efectuarea urmăririi penale față de o persoană, moment în care garanțiile procesuale atașate dreptului la apărare devin incidente. În raport cu dispozițiile art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal, și cu cele înscrise în art. 305 alin. (1) C.pr.pen., organele judiciare au obligația pozitivă de a respecta toate normele de procedură care garantează un proces echitabil și obligația negativă de a se abține de la orice conduită care ar putea pune în discuție desfășurarea unui proces echitabil, inclusiv păstrarea aparenței de imparțialitate. În acest sens, Inspecția Judiciară a mai argumentat că prevederile Codului de procedură penală nu fac distincție între aplicarea dispozițiilor privind abținerea, incompatibilitatea și recuzarea în faza de efectuare a urmării penale față de faptă sau față de persoană sau ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale. În sprijinul punctului de vedere exprimat au fost invocate și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 90/28 februarie 2017[11], în care s-a reafirmat obligația organelor judiciare de a respecta toate normele care garantează dreptul la un proces echitabil, fără diferențe între faza de efectuare a urmăririi penale ”in rem” sau ”in personam”.

Analizând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în acord cu instanța disciplinară, că activitatea procurorului cercetat disciplinar s-a desfășurat numai în faza urmăririi penale ”in rem”, etapă în care nu exista persoană vătămată și nici autori ai faptei identificați, iar actele de urmărire penală au fost efectuate în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunii. În raport cu această constatare, instanța de recurs a apreciat că, în speță, nu se poate pune în discuție problema incompatibilității, câtă vreme nu existau, la acel moment, persoane îndreptățite să formuleze cerere de recuzare. În motivarea deciziei, instanța de recurs și-a însușit în totalitate argumentele din considerentele hotărârii Secției. Reținând că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 (nemodificată), Completul de 5 judecători a respins recursul ca nefondat.

* Formator al Institutului Național al Magistraturii, redactor – Revista „Pro Lege”, e-mail: tanjamanea@yahoo.com.

[1] Hotărârea nr. 11P din 16 septembrie 2020, pronunțată de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată pe pagina ViewFile.ashx (csm1909.ro).

[2] Decizia civilă nr. 53/1 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pagina https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=184920#highlight=##, accesată la 12 mai 2023.

[3] În prezent, abaterea disciplinară este prevăzută, în aceeași formă și cu același conținut, de dispozițiile art. 271 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022.

[4] Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată prin Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018.

[5] Publicată pe pagina https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/43323.

[6] Publicată pe pagina https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/140973.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999.

[9] Disponibilă la adresa https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-67819.

[10] Disponibilă la adresa https://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=001-57971&filename=001-57971.pdf.

[11] Publicată pe pagina https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/07/Decizie_90_2017.pdf.