2. Codul penal.

3. Legea nr. 78/2000.

2. Art. 297 alin. (1).

3. Art. 13².

1. Prin Dec. nr. 405/2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarele: nr. 4397/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – S. pen., nr. 1479/54/2015 al C. Ap. Craiova – S. pen. și pentru cauze cu minori, nr. 453/285/2014 al C. Ap. Suceava – S. pen. și pentru cauze cu minori, nr. 821/36/2015 al C. Ap. Constanța – S. pen. și pentru cauze penale cu minori și de familie, nr. 2610/91/2014 al Trib. Vrancea – S. pen., nr. 469/113/2015 al Trib. Brăila – S. pen., nr. 1199/113/2015 al Trib. Brăila – S. pen. și nr. 1614/91/2015 al Trib. Vrancea – S. pen. și a constatat că dispozițiile art. 246 C.pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C.pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

2. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori, în aceleași dosare, și a constatat că dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

– Sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 246 C.pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C.pen. nu respectă standardul de claritate și predictibilitate cerut de Constituția României, republicată, și de Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât termenul „defectuos” nu este definit în Codul penal și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată.

– Lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din cadrul dispozițiilor menționate mai sus creează premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

– În aplicarea dispozițiilor menționate mai sus, organele judiciare s-au raportat la o sferă normativă largă care cuprindea, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri de guvern, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului; acestea au avut influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, deși acestea nu erau prevăzute în acte normative de reglementare primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.

– În cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor – Parlament sau Guvern -, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

– Prin urmare, dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituția României, republicată, prin faptul că permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlamentul – prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată – sau Guvernul – prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituția României, republicată.

– Este necesar ca fapta de abuz în serviciu să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.

– În ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000, este de menționat că, prin Dec. nr. 400 din 15 iunie 2016, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării deciziei, răspunzând unor critici similare, C.C.R. a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții.

– Oricum, dispoziția art. 13² din Legea nr.78/2000 trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 246 C.pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C.pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziția respectivă fiind o normă incompletă.

– Nu are relevanță existența unei relații de rudenie/prietenie între funcționarul public și persoana care a dobândit avantajul, esențială fiind dobândirea de către o persoană (funcționar public sau terț) a unui folos necuvenit.

– În ceea ce privește susținerile potrivit cărora există o lipsă de corelare între Codul penal, Legea nr. 78/2000 și alte legi speciale care cuprind prevederi similare, precum și în ceea ce privește invocarea unor chestiuni de fapt, este de menționat că acestea nu se constituie în veritabile critici de neconstituționalitate ce pot face obiectul unui control de constituționalitate din partea instanței de contencios constituțional.

– Intervenția Curții Constituționale a României este binevenită, în contextul în care unele organe judiciare române dăduseră o interpretare extensivă normei de incriminare, în defavoarea inculpaților, deși doctrina opinase că atribuțiile de serviciu pot să fie prevăzute în dispozițiile actelor normative, în fișa postului sau pot fi circumscrise de dispozițiile date de șefii ierarhici, dar numai în condițiile legale[1]. Deci, chiar dacă exista, de pildă, fișa postului, trebuia identificată și dispoziția legală încălcată.

– În legislațiile altor state, abuzul în serviciu este incriminat numai atunci când funcționarul public a încălcat dispozițiile legale sau regulamentare (de pildă, art. 323 C.pen. italian. – abuzul în serviciu) sau a împiedicat punerea în aplicare a legii (de pildă, 432-1 C.pen. francez – abuzul de autoritate contra administrației) ori a cauzat încălcarea legii (de pildă, § 339 C.pen. german – încălcarea legii).