Prim procuror

Șoica-Duma Cornelia-Camelia

Procuror

Șoica-Duma Ioan-Dorel

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad

The real limits of closing the agreement of guilt recognition.

1. Considerații generale

Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială, reglementată în art. 478 – 488 N.C.p.p..

Este o instituție de drept procesual penal, introdusă în noul Cod de procedură penală în scopul soluționării cu celeritate a procesului penal, fiind aplicabilă infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.

Este considerat un drept al inculpatului, pe care organul judiciar trebuie să i-l aducă la cunoștință, conform art. 108 alin. (4) N.C.p.p., în cursul urmăririi penale, ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Acordul poate fi încheiat numai atunci când, din probele administrate, rezultă că există suficiente date cu privire la existența faptei, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt procurorul și inculpatul [art. 478 alin. (3) N.C.p.p.], cu excepția inculpatului minor, care nu poate încheia acord de recunoaștere a vinovăției [art. 478 alin. (6) N.C.p.p.].

Forma acordului de recunoaștere a vinovăției este cea scrisă [art. 481 alin. (1) N.C.p.p.], iar conținutul trebuie să cuprindă toate datele cerute de art. 482 lit. „a”- „i” N.C.p.p..

Instanța competentă să se pronunțe asupra acordului este instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

Procurorul sesizează instanța de fond cu acordul de recunoaștere a vinovăției potrivit art. 483 N.C.p.p..

2. Procedura în fața instanței (art. 484 N.C.p.p.)

La instanță este verificată valabilitatea acordului, respectiv avizarea efectelor acordului de către procurorul ierarhic superior [art. 478 alin. (2) N.C.p.p.], îndeplinirea condițiilor de formă și de conținut, menționate mai sus.

S-a apreciat că lipsa avizării prealabile a limitelor acordului (referatul cu propunere de încheiere a unui acord în cursul urmăririi penale) nu afectează valabilitatea acordului,acesta putând fi cerut chiar și verbal ori în formă scrisă, succint.

În cazul în care se constată eventuale omisiuni, acestea pot fi acoperite.

Astfel, art.484 alin. (1) N.C.p.p., instituie un termen de decădere, de cel mult 5 zile, pentru acoperirea omisiunilor, în cazul în care nu au fost respectate condițiile privind conținutul acordului și dispozițiile privind sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției, situație în care este sesizat conducătorul parchetului care a emis acordul.

În practica Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad au fost încheiate trei acorduri de recunoaștere a vinovăției, în materia infracțiunilor la regimul circulației rutiere (conducere sub influența alcoolului). Acordurile s-au încheiat cu inculpații aflați în stare de libertate și au vizat aplicarea unor pedepse cu amenda, cu executarea efectivă a acesteia (dosarele nr. 164/P/2013, nr. 961/P/2013 și nr. 490/P/2014).

Soluțiile pronunțate au fost de admitere a acordurilor de recunoaștere a vinovăției, potrivit art.485 alin. (1) lit. „a” N.C.p.p..

În cazul dosarului nr. 961/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, prin încheierea nr. 2525/195/2014 din 17.12.2014, s-a constatat că acordul nu conține mențiunea obligatorie, potrivit art. 483 lit. „h” N.C.p.p., privind felul și cuantumul pedepsei stabilite, în sensul că, în conformitate cu Decizia nr. 25, dată în dosarul nr. 27/1/2014/HP/P a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, să rețină dispozițiile art. 396 alin. (10) N.C.p.p., cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, pentru infracțiunea săvârșită și, în baza art. 484 alin. (1) N.C.p.p., s-a dispus acoperirea, în termen de 5 zile, a omisiunii strecurate în acordul de recunoaștere a vinovăției.

Ca urmare, s-a procedat la încheierea unui nou acord, în data de 18.12.2014, fiind înlăturată aplicarea art. 396 alin. (10) N.C.p.p., text de lege care a fost, inițial, reținut, pornind de la ideea că pedeapsa trebuie stabilită în funcție de încadrarea juridică a faptei, cauze de atenuare sau de agravare, cauze legale de reducere a pedepsei etc..

Ca urmare a acestei decizii, în practica Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad nu s-a mai optat pentru o astfel de modalitate de soluționare a cauzelor.

Situații de nerespectare a dispozițiilor privind sesizarea instanței cu acord de recunoaștere a vinovăției nu s-au întâlnit.

Potrivit dispozițiilor legale, sesizarea separată a instanței are loc atunci când se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte/unii inculpați, iar pentru celelalte fapte/inculpați se dispune trimiterea în judecată, situație în care procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.

Dacă se încheie o tranzacție sau un acord de mediere, procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere.

La fond, art. 484 alin. (2) N.C.p.p. a prevăzut o procedură necontradictorie, în ședință publică, instanța urmând să se pronunțe, prin sentință, după ascultarea procurorului, a inculpatului, a avocatului inculpatului, a părții civile, dacă este prezentă, asupra acordului de recunoaștere a vinovăției.

Inculpatul se ascultă numai în ce privește conținutul acordului și nu se audiază cu privire la faptă, încadrarea juridică (a fost acceptată de către inculpat) etc..

Prin Decizia nr. 235/07.04.2015 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 484 alin. (2) N.C.p.p., care exclud persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instanței de fond, au fost declarate neconstituționale. De asemenea, dispozițiile art. 488 N.C.p.p., care reglementează calea de atac a apelului, în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției, au fost declarate în întregime neconstituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie, de la data de 26.05.2015, când a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.364.

I. Explicitarea, pe scurt, a motivelor deciziei:

A. Curtea a fost sesizată de către Curtea de Apel Ploiești, din oficiu, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) N.C.p.p.. De asemenea, în alt dosar, Curtea a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea art.488 alin. (1) și alin. (2) N.C.p.p., prin excepția ridicată de către reprezentantul Ministerului Public, într-un dosar al Curții de Apel București.

Pentru a declara neconstituționalitatea acestor prevederi, Curtea a reținut în esență următoarele:

– art. 29 coroborat cu art. 77-87 N.C.p.p., include între participanții la procesul penal suspectul, persoana vătămată, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente;

– prin Decizia nr. 482 din 9.11.2004, Curtea a constatat că dispozițiile art. 362 alin. (1) lit. „d” C.p.p din 1968 sunt neconstituționale, în măsura în care nu permit părții civile și părții civilmente responsabile să exercite calea de atac ordinară a apelului, în ce privește latura penală, având în vedere faptul că restrângerea dreptului părții civile și părții civilmente responsabile de a face apel, în ce privește latura penală, le priva pe acestea de posibilitatea de a-și apăra interesele lor legitime specifice, în vreme ce inculpatul își putea apăra nestânjenit propriile interese;

– faptul că, potrivit regulilor generale de procedură penală [art. 409 alin. (1) N.C.p.p.], partea civilă poate face apel, atât în ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei, partea responsabilă civilmente poate face apel în ce privește latura civilă și latura penală, în măsura în care soluția influențează soluționarea laturii civile, iar persoana vătămată poate face apel în privința laturii penale;

– faptul că, potrivit procedurii comune, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot formula apel.

Examinând critica de neconstituționalitate a art. 488 alin. (1) N.C.p.p., Curtea, analizând în ce măsură considerentele de principiu rezultate din Decizia nr. 482/2004 sunt aplicabile și în cazul acestei proceduri speciale și dacă textul acestui articol încalcă exigențele constituționale ale art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, referitoare la egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, în referire la posibilitatea exercitării căilor de atac în conținutul dreptului la apărare, Curtea constată că prevederile art. 488 alin. (1) N.C.p.p. încalcă prevederile art. 16, art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 alin. (1) și art. 129 din Constituția României.

B. Totodată, Curtea reține, pentru aceleași argumente, că și dispozițiile art. 488 alin. (2) N.C.p.p. sunt neconstituționale și contravin prevederilor art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, din cauza restrângerii motivelor de apel, numai la cele privitoare la felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, deoarece exclud formularea apelului împotriva modului de soluționare a laturii civile.

C. Curtea a constatat că, prevederile art. 488 alin. (1) și (2) N.C.p.p., „în mod necesar și evident nu pot fi disociate de prevederile art.488 alin. (4) N.C.p.p.” și, prin urmare, și-a extins controlul de constituționalitate și asupra acestor din urmă prevederi. Constată așadar că, printre soluțiile acceptate de art.488 alin. (4) N.C.p.p., nu se regăsește soluția admiterii apelului, privind modul de soluționare a laturii civile și nici soluția admiterii apelului și a desființării sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis pentru aspecte precum nelegalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, nelegalitatea sentinței de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, a lipsei competenței materiale a instanței de fond care a admis acordul sau a viciat consimțământului persoanei care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției.

D. În aceeași decizie și în baza acelorași argumente, extinzându-și controlul de neconstituționalitate, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea a constatat că și prevederile art. 488 alin. 3 N.C.p.p. sunt neconstituționale, impunându-se reglementarea, în mod corelativ, a dreptului participanților, anterior enumerați, de a fi citați în procedura de soluționare a căii de atac.

E. Curtea a mai constatat, având în vedere aceleași argumente, și faptul că prevederile art. 484 alin. (2) N.C.p.p. sunt neconstituționale, impunându-se ca instanța de fond să se pronunțe asupra acordului de recunoaștere a vinovăției în urma citării și ascultării persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, dacă, legal citate, acestea sunt prezente.

II. Implicații ale Deciziei nr. 235/2015 a Curții Constituționale:

În primul rând, se constă că, decizia Curții Constituționale nu se referă la condițiile și modalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției în cursul urmăririi penale, astfel încât dispozițiile art. 478 – 483 N.C.p.p. rămân valabile. Cu siguranță, dacă Curtea ar fi sesizat vreun element de neconstituționalitate și-ar fi extins controlul și asupra acestor prevederi. Mai mult, Curtea reiterează prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție, observând că Ministerul Public, în procesele penale, este titularul acțiunii penale și mai departe că, exercitarea personală de către partea civilă sau partea civilmente responsabilă a dreptului de a ataca o hotărâre judecătorească nu diminuează ci, dimpotrivă, completează rolul și atribuțiile Ministerului Public în interesul aplicării corecte a legii.

În al doilea rând, se observă că, după sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției, aceasta ar trebui să procedeze la citarea persoanei vătămate, părții civile și a persoanei responsabile civilmente și la ascultarea acestora, dacă sunt prezente, urmând să dea o soluție (art. 485 – 486 N.C.p.p.).

În acest context, apreciem că acești subiecți procesuali nu pot iniția încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.

Mai departe, dacă unul dintre acești subiecți procesuali, inculpatul sau procurorul, consideră că soluția instanței de fond este netemeinică sau nelegală, ar trebui să poată sesiza instanța de control. Prin sesizarea instanței de control ar trebui, potrivit deciziei Curții Constituționale, să se poată ataca hotărârea instanței de fond, atât cu privire la felul și cuantumul pedepsei, ori forma de executare a acesteia, cât și cu privire la nelegalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, nelegalitatea sentinței de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, lipsa competenței materiale a instanței de fond care a admis acordul, vicierea consimțământului persoanei care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției sau nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la soluționarea laturii civile, toate aceste aspecte putând constitui temei al nulității absolute sau relative a acordului.

Referitor la soluțiile pronunțate de instanța de apel, în opinia Curții, ar trebui să se regăsească o soluție de admitere a apelului, privind modul de soluționare a laturii civile și o soluție de admitere a apelului și desființarea sentinței prin care acordul de recunoaștere a vinovăției a fost admis, pentru aspecte referitoare la nelegalitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, nelegalitatea sentinței de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, lipsa competenței materiale a instanței de fond care a admis acordul sau vicierea consimțământului persoanei, care a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției.

Se constată, așadar, o lărgire a cadrului procesual referitor la subiecții procesuali, care au dreptul de a face apel împotriva soluției instanței de fond (nu doar procurorul și inculpatul), privitoare la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, precum și a motivelor pentru care sentința fondului ar putea fi verificată în control judiciar, cât și extinderea competenței instanței de apel de a pronunța și alte soluții, decât cele prevăzute la art.488 alin. (4) lit. „a” – „c” N.C.p.p..

Observăm că, soluțiile pronunțate de instanța de fond, potrivit art. 485 alin. (2) N.C.p.p., nu se referă și la situația în care inculpatul este lipsit de discernământ, ori pentru acest motiv nu se poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției în fond, chiar dacă consimțământul ar fi viciat, deși s-ar putea ataca sentința. Din acest punct de vedere, apreciem că, în art. 478 alin. (6) N.C.p.p., ar trebui stipulat că inculpații minori, inculpații lipsiți de discernământ ori cu discernământ diminuat nu pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției.