ABSTRACT

The civil action promoted during the criminal proceedings by an insurance company who has paid the indemnity for insurance, to the victim of the offese that represents the object of litigation, on the basis of an optional insurance contract, and taking into consideration that the provisions of art. 20 par. (7) of the new Criminal Procedure Code is not incident in the cause, as this text refers only to the situation when the person injured by a criminal offense delivers to another person, by means of an agreement for consideration or free of charge, his personal claims, when the transferee subjugates himself conventionally to the rights of the transferor.

The aforementioned article does not include the situation in which the subrogation occurs lawfully, in the cases provided by art. 1596 of the new Civil Code or in other cases established by law.

Keywords: civil action, constitution as a civil party, insurance company, conventional subrogation, legal subrogation.

I. Prezentare speță. La data de 16 martie 2015, inculpatul D.J.A. și părțile civile S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A. și S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 1342/2014, pronunțate de Judecătoria Târgu-Mureș.

În motivarea apelului, inculpatul D.J.A. a subliniat că, în raport cu persoana sa, cu atitudinea de regret manifestată față de faptele comise și cu împrejurarea că a recunoscut fără rezerve săvârșirea acestora, este prea grea pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare care i-a fost aplicată.

La rândul lor, părțile civile au relevat că, deși s-au constituit părți civile în termenul prevăzut de lege, prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererilor formulate. În plus, partea civilă S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. a subliniat că, în mod greșit, i s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, deoarece, din moment ce a plătit persoanelor vătămate T.P.R., M.I. și R.A. despăgubiri, în virtutea contractelor de asigurare încheiate cu cele trei persoane, în cauză operează o subrogare legală, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 20 alin. (7) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), invocate de prima instanță în motivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii civile.

Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului cauzei, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelanților, ale intimaților și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, instanța de apel a relevat:

A. +Conținutul hotărârii atacate. Prin Sentința penală nr. 1342/2014, Judecătoria Târgu-Mureș:

– în baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen., în condițiile art. 349 alin. (2) și art. 375 raportat la art. 396 alin. (10) din același cod, l-a condamnat pe inculpatul D.J.A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat prevăzute în art. 228 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. g) și i) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și a art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.) (18 acte materiale, în perioada mai 2011-ianuarie 2012). (Prin Încheierea din 6 ianuarie 2015, prima instanță a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că la încadrarea juridică dată faptei se trece art. 208, cum este corect, în loc de art. 228, cum greșit s-a menționat.);

– în baza art. 71 C.pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie;

– în baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., a luat act că persoanele vătămate (care nu au renunțat la această calitate în cursul procesului penal) F.S., G.M., P.E., T.I., K.T.I. și M.I. nu s-au constituit părți civile în cauză;

– în baza art. 397 alin. (1) și art. 23 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 1357 din noul Cod civil (în continuare C.civ.), a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile S.R.C., O.D., K.A. și C.A. și, în consecință, l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă S.R.C. a sumei de 1.000 lei, către partea civilă O.D. a sumei de 10.000 lei, către partea civilă K.A. a sumei de 6.000 lei și către partea civilă C.A. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale;

– în baza art. 397 alin. (1) și art. 20 alin. (7) C.pr.pen., a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., reprezentând despăgubiri materiale, în urma acoperirii prejudiciilor persoanelor vătămate B.S., B.I., T.P.R., R.A., M.N. și M.I.;

– în baza art. 274 alin. (1) teza I C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (200 lei pentru faza de urmărire penală);

– în baza art. 274 alin. (1) teza a II-a C.pr.pen., a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală și judecată să rămână în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

În fapt, prima instanță a reținut că, în perioada mai 2011-ianuarie 2012, inculpatul D.J.A. a săvârșit, pe raza localității Târgu-Mureș, mai multe furturi.

În drept, fapta inculpatului D.J.A. care, în perioada mai 2011-ianuarie 2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și adoptând același mod de operare, respectiv escaladare sau efracție, pe timp de zi sau de noapte, a pătruns în 18 locuințe de pe raza municipiului Târgu-Mureș și a sustras diferite bunuri, printre care elemente de cupru din instalațiile termice, obiecte sanitare, electronice, bijuterii și bani, pe care ulterior le-a valorificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzute în art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod (18 acte materiale) și a art. 5 C.pen., legea penală veche fiind mai favorabilă inculpatului.

La individualizarea judiciară a tratamentului sancționator pentru infracțiunea în privința căreia a fost judecat inculpatul D.J.A., prima instanță a avut în vedere, în primul rând, faptul că acesta a recunoscut acuzațiile care i  s-au adus și a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, motiv pentru care i-a fost acordat acestuia beneficiul prevăzut în art. 396 alin. (10) C.pr.pen. raportat la pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare prevăzută în art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C.pen. din 1969; prin urmare, noile limite ale pedepsei au fost între 2 și 10 ani închisoare, deci, reduse cu o treime.

Totodată, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, precum și de dispozițiile art. 42 din același cod, potrivit cărora, infracțiunea continuată se sancționa cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se putea adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 C.pen. din 1969.

Analizând modalitatea concretă de comitere a faptelor, caracterul repetat al acestora, numărul mare de infracțiuni comise într-o perioadă relativ scurtă de timp și (implicit) numărul mare al persoanelor vătămate, nonșalanța cu care inculpatul pătrundea în locuințele acestora și faptul că în cele mai multe cazuri proprietarii imobilelor erau plecați în străinătate sau plecați din localitate de mai multe zile, ceea ce duce la ideea că aceste imobile fuseseră probabil monitorizate de inculpat de mai mult timp, valoarea ridicată a prejudiciului total și nu în ultimul rând antecedența penală consistentă a inculpatului în comiterea unor fapte similare, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute în art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și a art. 5 C.pen. este suficientă pentru atingerea finalității prevăzute de lege.

Dată fiind conduita antisocială constantă a inculpatului, prima instanță a relevat că se impune executarea pedepsei sus-menționate în regim de detenție, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară atât pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni, dar și pentru a-l determina pe acesta să se conformeze pe viitor normelor sociale și să respecte valorile sociale fundamentale protejate de lege, printre care patrimoniul persoanei.

Deși conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, condamnarea la pedeapsa închisorii atrăgea de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-c) din același cod, totuși, având în vedere și cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de pildă, cauza Sabou și Pîrcălab contra României, petiția nr. 46572/99, Hotărârea din 28 septembrie 2004[1]), potrivit căreia, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu permite interzicerea ab initio a tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 C.pen. din 1969, ca și pedeapsă accesorie, ci doar a acelor drepturi care se impun vizavi de natura, felul și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, precum și faptul că inculpatul nu s-a folosit pentru comiterea infracțiunii de vreo funcție, profesie ori activitate, prima instanță a interzis acestuia doar exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Sub aspectul laturii civile, în baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., prima instanță a luat act că persoanele vătămate (care nu au renunțat la această calitate în cursul procesului penal) F.S., G.M., P.E., T.I., K.T.I. și M. I. nu     s-au constituit părți civile în cauză ori au renunțat la constituirea de parte civilă, potrivit înscrisurilor depuse în acest sens în cursul judecății.

Deopotrivă, prima instanță a constatat că persoana care prin fapta sa ilicită cauzează altei persoane un prejudiciu este obligată de lege să-l repare integral, fiind incident și principiul disponibilității care guvernează latura civilă a cauzei, concomitent cu faptul că inculpatul nu a contestat prejudiciile cauzate părților civile și a fost de acord să le despăgubească pe acestea cu sumele solicitate, dacă va dispune de mijloace financiare.

În aceeași ordine de idei, prima instanță a statuat că, în ceea ce privește dovedirea prejudiciului, este inechitabil a se pretinde părții civile să preconstituie sau să păstreze probe în legătură cu dobândirea ori valoarea bunurilor sustrase, în vederea probării unor pretenții civile în eventualitatea în care ar fi victima unei infracțiuni.

Astfel, având în vedere că valoarea prejudiciilor nu este contestată de către inculpat, iar evaluările făcute de către părțile civile cu privire la pagubele suportate sunt rezonabile raportat la bunurile sustrase, în baza art. 397 alin. (1) și art. 23 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.civ., prima instanță a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile S.R.C., O.D., K.A. și C.A.

În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., prima instanță a constatat că, potrivit înscrisurilor din dosarele de daună depuse de către partea civilă, persoanele vătămate B.S., B.I., T.P.R., R.A., M.N. și M.I., având imobilele asigurate, au fost despăgubite, în urma comiterii faptelor, de către asigurătorul-parte civilă S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., motiv pentru care nu s-au mai constuit părți civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor contractuale, prin acoperirea prejudiciului, asigurătorul s-a subrogat în drepturile părților civile.

Însă, una dintre condițiile admiterii acțiunii civile în cadrul procesului penal este aceea ca infracțiunea să fi produs un prejudiciu, iar acesta să nu fi fost reparat anterior de către inculpat ori de către altă persoană.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) C.pr.pen., dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. În consecință, față de dispozițiile legale sus-menționate, prima instanță a apreciat că, deși părțile civile indicate au fost despăgubite de către S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., în baza unui contract de asigurare, societatea nu se poate constitui parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului pentru a-și recupera sumele de bani plătite părților civile, cu titlu de despăgubiri, putând promova doar o acțiune civilă separată.

Prin urmare, acțiunea civilă formulată de S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. a fost respinsă, ca inadmisibilă.

B. Considerentele hotărârii instanței de apel. B.1. Asupra apelului inculpatului D.J.A., în ceea ce privește: expunerea stării de fapt; analiza probelor; încadrarea juridică dată faptelor; modalitatea de rezolvare a acțiunii penale puse în mișcare față de inculpat, natura și durata pedepsei principale stabilite și aplicate, prin prisma criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969; modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate; natura pedepsei accesorii impuse; constatarea că persoanele vătămate F.S., G.M., P.E., T.I., K.T.I. și M.I. nu s-au constituit părți civile în cauză; modalitatea de soluționare a acțiunilor civile formulate de părțile civile S.R.C., O.D., K.A. și C.A.; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, precum și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

În acest sens, argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea soluției la care s-a oprit prin sentința penală apelată sunt pertinente și nu suportă corecturi sau adăugiri din partea instanței de apel.

Motivul invocat de inculpat cu prilejul adresării în al doilea grad nu a fost primit și, însușindu-și integral considerentele judecătoriei, just expuse cu prilejul individualizării judiciare a sancțiunilor și care nu au putut să fie combătute în mod convingător, instanța de apel a constatat că natura și durata pedepsei principale stabilite și aplicate în prim grad răspund criteriilor prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, sunt proporționale și satisfac, în concret și în mod eficient, nevoile resocializării și ale prevenției generale, neexistând niciun element care să justifice stabilirea și aplicarea unor pedepse cu o durată mai blândă. În acest fel, prima instanță a stabilit și aplicat în sarcina inculpatului în mod just pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare raportat la: natura și circumstanțele celor 18 acte materiale de furt calificat; perioada de timp scursă de la momentul consumării și până la epuizarea infracțiunii; caracterul plănuit al activităților infracționale; numărul persoanelor vătămate ale căror patrimonii au fost lezate; valoarea ridicată a prejudiciilor cauzate; perseverența infracțională deosebită a inculpatului în comiterea unor asemenea infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acesta deține în antecedență și alte condamnări pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.

Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, care să fie reținut din oficiu, de desființare a hotărârii atacate, apelul promovat de către inculpatul D.J.A. este nefondat, așa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., se impune respingerea căii ordinare de atac.

B.2. În ceea ce privește apelurile părților civile S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A. și S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., acestea sunt fondate, iar argumentele prezentate în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., admiterea căilor de atac cu consecința desființării în parte a hotărârii apelate și rejudecării pricinii în al doilea grad, în următoarele limite:

În cursul urmăririi penale, S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.619 lei – contravaloarea pagubei suferite de victima M.N.L. ca urmare a infracțiunii de furt calificat comisă de inculpatul D.J.A., în dauna acesteia, la data de 30/31 decembrie 2011; această cerere (de constituire parte civilă) a fost reiterată în instanță. În motivare, se arată că între societatea de asigurare și M.N.L. s-a încheiat un contract de asigurare facultativă a locuințelor, precum și a bunurilor din acestea. În baza contractului, după producerea riscului asigurat, societatea de asigurare a achitat victimei suma de 2.619 lei. Susținerile părții civile sunt confirmate de înscrisurile depuse de aceasta în probațiune, de declarația victimei M.N.L., și nu au fost contestate de către inculpat, care prin declarația dată în fața primei instanțe a menționat că este de acord să despăgubească părțile civile, în măsura în care ar obține venituri.

Judecătoria Târgu-Mureș a omis să se pronunțe asupra acțiunii civile promovate de către S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A.

Similar acestei părți civile, și S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului D.J.A. la plata următoarelor sume de bani: 2.249 lei și dobânda legală calculată până la data plății efective (reprezentând paguba suferită de victima M.I., ca urmare a infracțiunii de furt calificat săvârșite de către inculpat, în dauna acesteia, la data de 1 ianuarie 2012); 911 lei și dobânda legală calculată până la data plății efective (reprezentând paguba suferită de victima R.A., ca urmare a infracțiunii de furt calificat săvârșite de către inculpat, în dauna acesteia, în perioada 13-16 decembrie 2011); 8.000 lei și dobânda legală calculată până la data plății efective (reprezentând paguba suferită de victima T.P.R. prin infracțiunea de furt calificat săvârșită de către inculpat, în dauna acesteia, în perioada 11 noiembrie-7 decembrie 2011). În motivare, s-a arătat că între societatea de asigurare și M.A. (soția victimei M.I.), R.A. și T.P.R. au fost încheiate contracte facultative de asigurare de bunuri. În baza acestor contracte, după producerea riscului asigurat, la 4 mai 2012, respectiv la 23 februarie 2012 și la o dată neprecizată, societatea de asigurare a achitat victimelor cele trei sume precizate anterior. Partea civilă și-a dovedit susținerile cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar afirmațiile sale au fost confirmate de cele trei victime, și nu au fost contestate în vreun fel de către inculpat.

Prima instanță, invocând dispozițiile art. 20 alin. (7) C.pr.pen., a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă promovată de către S. ,,A.R. S.C. A.” S.A.

Contrar celor susținute de către instanța de prim grad, este de menționat că art. 20 alin. (7) C.pr.pen. nu este aplicabil în speță, deoarece acest text acoperă exclusiv ipoteza în care persoana vătămată prin infracțiune transmite unei alte persoane, printr-o convenție cu titlu oneros sau gratuit, dreptul său de creanță, când cesionarul se subrogă astfel pe cale convențională în drepturile cedentului. Deci, articolul sus-menționat nu include și situația în care subrogația se produce de drept, în cazurile prevăzute în art. 1596 C.civ. sau în alte cazuri stabilite de lege.

În cauză, între victimele R.A., T.P.R. și soția victimei M.I., pe de o parte, și S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., pe de altă parte, au fost încheiate contracte de asigurare facultativă de bunuri. Contractul de asigurare este, potrivit art. 2199 C.civ., convenția prin care o persoană fizică sau juridică, denumită asigurat, se obligă să plătească periodic asigurătorului o anumită sumă de bani, denumită primă de asigurare, în schimbul obligației acestuia din urmă de a suporta riscurile care provin din producerea în viitor a unor evenimente prejudiciabile pentru asigurat, în sensul de a-i plăti acestuia sau unei terțe persoane o sumă de bani, cu titlu de indemnizație de asigurare. Obiectul contractului de asigurarea nu îl reprezintă, astfel, transmiterea dreptului la repararea prejudiciului. Dacă însă s-a produs riscul asigurat, iar asigurătorul plătește integral indemnizația de asigurare, cum s-a întâmplat în prezenta speță, în temeiul art. 2210 C.civ., asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului, inclusiv în dreptul persoanei vătămate prin infracțiune, semnatare a contractului de asigurare, de a se constitui parte civilă în procesul penal, pentru că subrogația este în această situație una legală, și nu convențională. Din această perspectivă, nu prezintă relevanță faptul că victima infracțiunii a renunțat la calitatea ei procesuală de persoană vătămată, ca subiect procesual principal, deoarece noțiunea de persoană vătămată din art. 19 alin. (2) C.pr.pen. este mai largă decât aceea la care se referă art. 79 C.pr.pen. și include atât subiectul pasiv al infracțiunii, cât și persoana care, în temeiul legii, se subrogă în drepturile acestuia.

În lumina acestor considerente, acțiunea civilă promovată de către S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. este admisibilă în procesul penal și urmează să fie soluționată în substanță.

Cum un contract de asigurare facultativă de bunuri a fost încheiat și între M.N.L., victima infracțiunii de furt calificat săvârșită de către inculpat la data de 30/31 decembrie 2011, și S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A., iar aceasta din urmă a achitat victimei indemnizația de asigurare, considerentele de mai sus sunt valabile și în cazul acestei societăți de asigurare.

Instanța de prim grad a stabilit, în mod corect, că infracțiunea de furt calificat există, că ea a fost săvârșită de inculpatul D.J.A. cu vinovăția specifică, între fapta inculpatului și paguba suferită de cele două părți civile care s-au subrogat în drepturile victimelor M.N.L., R.A., T.P.R. și M.I. există raport de cauzalitate, iar acestea au dovedit, așa cum s-a subliniat mai sus, că paguba care li s-a cauzat s-a ridicat la sumele cerute. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului și, în rejudecare, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului (incluzând atât paguba efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat), în temeiul art. 25 alin. (1) C.pr.pen., se impune admiterea acțiunilor civile formulate de către părțile civile S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A. și S. ,,A.R. S.C. A.” S.A., motiv pentru care, potrivit art. 1357 C.civ.:

a) inculpatul D.J.A. va fi obligat să plătească părții civile S. ,,A.R.A.V.I.G.” S.A. suma de 2.619 lei, cu titlu de daune materiale;

b) același inculpat va fi obligat să plătească părții civile S. ,,A.R. S.C. A.” S.A. sumele de: 2.249 lei și dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data de 4 mai 2012 până la data plății efective; 911 lei și dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data de 23 februarie 2012 până la data plății efective; 8.000 lei și dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data achitării indemnizației de asigurare către victima T.P.R. și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale.

C. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, conform art. 275 alin. (2) C.pr.pen., inculpatul va fi obligat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 200 lei, din care 100 lei acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac, iar suma de 100 lei reprezintă o parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat.

Față de soluția dată apelurilor părților civile, potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., va rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 200 lei, din care suma de 100 lei – parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat –, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 253/A/2015)

II. Notă aprobativă. 1. Articolul 20 alin. (7) teza I C.pr.pen.[2] prevede numai ipoteza subrogației convenționale[3], și nu pe aceea a subrogației legale[4]. În speță, este incident art. 1596 lit. e) C.civ., existând un alt caz stabilit de lege, și anume acela din art. 2210 alin. (1) din același cod[5]. Prin urmare, asigurătorul se putea constitui parte civilă în procesul penal.

2. Pe de altă parte, noțiunea de persoană vătămată din art. 19 alin. (2) C.pr.pen.[6] este mai largă decât aceea la care se referă art. 79 din același cod[7], putând intra în această sferă atât subrogatorul legal, cât și cel convențional.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 8 iunie 2005 [disponibilă și pe site-ul http://jurisprudentacedo.com/Sabou-si-Pircalab-contra-Romania-Interzicerea-exercitarii-drepturilor-familiale-Condamnare-penala-Conditii.html (accesat la 2 octombrie 2017)].

[2] ,,Art. 20. Constituirea ca parte civilă

[…]

(7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. (…) (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[3] Potrivit art. 1593 C.civ., ,,oricine plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta” [alin. (1)]; ,,subrogația poate fi convențională sau legală” [alin. (2)]; ,,subrogația convențională poate fi consimțită de debitor sau de creditor”, aceasta trebuind să fie expresă și, pentru a fi opusă terților, trebuie constatată prin înscris” [alin. (3)].

[4] Articolul 1596 C.civ., sub denumirea ,,Subrogația legală”, prevede că:

,,În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogația se produce de drept:

a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plătește unui creditor care are un drept de preferință, potrivit legii;

b) în folosul dobânditorului unui bun care îl plătește pe titularul creanței însoțite de o garanție asupra bunului respectiv;

c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alții sau pentru alții, are interes să stingă datoria;

d) în folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile succesiunii;

e) în alte cazuri stabilite de lege.”

[5] ,,Art. 2210. Subrogarea asigurătorului

(1) În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

[…]”

[6] ,,Art. 19. Obiectul și exercitarea acțiunii civile

[…]

(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.

[…]”

[7] ,,Art. 79. Persoana vătămată

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată.”