ABSTRACT

It is true that both institutions, that of the conditional suspension of the execution of punishment, regulated by the previous Criminal Code (of 1969) and of the stay in enforcing the penalty, regulated by the new Criminal Code, have as immediate effect the actual non-execution of the punishment by the defendant, but one cannot say that the new institution is a takeover of the old one, because  there is an essential difference between them, namely: while the first is an alternative to the execution of a penalty, subsequent to a conviction decision, the second one is also an alternative, but to conviction, as results from the provisions of art. 396 par. (1) and (4) of the new Code of criminal procedure, which deals with the solution of stay in enforcing the penalty in other manner than the conviction.

Key words: stay in enforcing the penalty, conditional suspension of the execution of punishment.

I. Prezentare speță *[1]. Prin Sentința penală din 15 octombrie 2014, pronunțată de către Tribunalul Sibiu:

1. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice.

2. În baza art. 254 alin. (2) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[2], cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), art. 375 și art. 396 alin. (10) din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a fost condamnat inculpatul J.S. la 3 ani închisoare (ca pedeapsă principală) și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C.pen. din 1969, pe o durată de 1 an, pentru infracțiunea de luare a mită.

3. Potrivit art. 85 C.pen. din 1969, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei[3] rezultante de 2 ani închisoare, aplicate condamnatului sus-menționat, prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969; 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 325 C.pen.

4. Conform art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C.pen. din 1969, au fost contopite cele trei pedepse sus-menționate (de câte 2 ani închisoare) cu aceea de 3 ani închisoare și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C.pen. din 1969, pe o durată de 1 an, dispunându-se apoi ca inculpatul J.S. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară sus-menționată.

5. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului J.S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din același cod.

6. În baza art. 86¹ C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare (supraveghere, potrivit noului Cod penal).

Pe durata termenului de încercare, s-a hotărât ca inculpatul sus-menționat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune S.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

7. Potrivit art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

8. I s-a atras atenția inculpatului J.S. asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 86⁴ C.pen. din 1969.

9. În baza art. 257 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență.

10. În temeiul art. 255 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la 1 an închisoare pentru infracțiunea de dare de mită.

11. Conform art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele de 2 ani și, respectiv, 1 an închisoare, dispunându-se apoi ca inculpatul G.V. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

12. Potrivit art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului G.V. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din același cod.

13. În baza art. 81 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare.

14. În temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

15. I s-a atras atenția inculpatului G.V. asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 C.pen. din 1969.

16.Potrivit art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C.pen. din 1969, s-a confiscat de la inculpatul G.V. suma de 2.200 lei.

17. A fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța sentința sus-menționată, prima instanță a invocat următoarele:

Prin Rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia (în continuare D.N.A. Alba Iulia) din 20 mai 2014, au fost trimiși în judecată inculpații:

– J.S. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod.

– G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod și de dare de mită prevăzută în art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) C.pen. din 1969.

În actul de sesizare a instanței s-a relevat că inculpatul J.S., în cursul lunii iunie 2013, în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a acceptat, direct, pentru sine, promisiunea remiterii unei sume de bani pentru a asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013 de către numitul S.T.Ș., ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul G.V., în cursul lunii iunie 2013, a pretins, direct, pentru sine și pentru altul, remiterea unei sume de bani de la numitul S.T.Ș., afirmând că are influență asupra unui membru al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., promițându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. Tot același inculpat, în cursul lunii iunie 2013, a promis inculpatului J.S., președinte al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., că îi va remite o sumă de bani provenită de la S.T.Ș., pentru  a-i asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

În cauză: au fost audiați inculpații J.S. și G.V., martorii S.O., M.M., V.M., R.M., R.F.M., D.L.D., F.M.G., C.C., F.B.M., M.A.Ș., S.R.N., C.M.A., C.G., O.C.C., L.O., G.S.D.; au fost depuse probele scrise ale candidaților în discuție, procese-verbale de percheziție, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, precum și alte înscrisuri.

Mai înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Față de această împrejurare, judecata în primă instanță a avut loc în condițiile prevăzute în art. 375 C.pr.pen.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă următoarele:

În sesiunea august-septembrie 2013 a examenului de bacalaureat, prin Decizia din 24 august 2013 a Inspectoratului Școlar Județean S., la Centrul Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. a fost numită comisia de examen în următoarea componență: J.S. – președinte, C.E. – vicepreședinte, S.L. – secretar și V.M., S.D., M.L. și N.M. – membri.

Potrivit metodologiei de desfășurare a examenului de bacalaureat, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4799/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat – 2011[4], cu modificările ulterioare, comisia din centrul zonal de evaluare avea ca principale atribuții următoarele:

– primirea, în zilele în care se susțineau probele scrise, cu proces-verbal semnat de către președinte și vicepreședinte/secretar/un membru, lucrările scrise aduse de către delegații din fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate;

– asigurarea securității și integrității lucrărilor scrise, pe perioada în care acestea se aflau, precum și asigurarea evaluării lucrărilor scrise, respectând baremul de evaluare și notare;

– înregistrarea în catalogul electronic a notelor la fiecare probă scrisă pentru fiecare candidat arondat centrului;

– calcularea mediilor generale și înregistrarea în catalogul electronic;

– predarea, prin președinte și vicepreședinte, cu proces-verbal, a catalogului electronic și două exemplare din forma tipărită a catalogului electronic completat, semnat de către profesorii evaluatori și ștampilat, către delegații centrului de examen.

În concret, după fiecare probă scrisă, delegații din centrele de examen arondate aduceau și predau cu proces-verbal lucrările scrise la comisia zonală pentru corectare. Membrii comisiei zonale de evaluare primeau lucrările din toate centrele de examen și le repartizau, după ce în prealabil erau amestecate, profesorilor evaluatori desemnați pentru corectare. Fiecare lucrare era corectată de către doi profesori evaluatori, pe rând fiecare, în săli diferite, fără să cunoască nota pusă de către celălalt corector. Nota aplicată de către un profesor era trecută mai întâi într-un borderou, fiecare evaluator primind un borderou separat, iar după terminarea corecturii se aplicau efectiv cele două note pe fiecare lucrare în parte. Președintele comisiei calcula apoi media finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de către profesorii evaluatori, fără rotunjire, care era trecută, de asemenea, pe lucrare, președintele semnând alături de evaluatori fiecare lucrare pentru conformitate. La terminarea corecturii tuturor lucrărilor de la o disciplină de examen, în prezența profesorilor evaluatori și a tuturor membrilor comisiei se deschideau lucrările, respectiv colțul sigilat cu numele candidaților, iar apoi notele erau introduse imediat în catalogul electronic de către secretarul comisiei. La final, după toate probele de examen, catalogul complet se tipărea, cu notele de la probele scrise și media generală, se semna de către profesorii evaluatori, președintele, vicepreședintele și secretarul comisiei și se preda delegaților comisiei din fiecare centru de examen arondat pentru afișare.

În ceea ce privește verificarea realității datelor înscrise în catalogul informatic, potrivit metodologiei de desfășurare a examenului, președintele comisiei avea obligația expresă de a verifica dacă toate notele puse pe lucrări au fost transcrise corect în catalog, obligație pe care, cu știință, inculpatul J.S. nu și-a îndeplinit-o, rezultatul fiind că un număr de opt candidați au promovat, în mod fraudulos, examenul de bacalaureat.

Astfel, pentru lămurirea aspectelor sesizate privitoare la fraudarea examenului de bacalaureat, au fost verificate toate lucrările candidaților din sesiunea august-septembrie 2013, lucrări corectate la Centrul Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., constatându-se că, în cazul a nouă candidați, toți absolvenți ai Colegiului tehnic „I.”, notele aplicate efectiv pe lucrări sunt mai mici decât cele din catalogul tipărit și afișat în centrul de examen, pentru opt dintre aceste persoane fiind eliberată apoi și diploma de bacalaureat.

Mai mult, cercetările efectuate au stabilit faptul că după introducerea notelor, în mod corect, în catalogul electronic, ulterior, dar înainte de tipărirea și afișarea catalogului final, acestor candidați le-au fost modificate, în mod fraudulos, calificativele obținute, astfel că au fost declarați admiși.

Mai exact, este vorba despre numiții:

– C.G., notele obținute la disciplinele fizică – 1,30 – și matematică – 1,00 –, au fost modificate în baza de date informatică în 6,90 și, respectiv, 5,90. Cu notele astfel modificate, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…, iar, în prezent, este student la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității „L.B.” din S., în anul II de studii.

– C.M.A., notele obținute la disciplinele limba română – 3,70 -, matematică – 1,00 – și chimie – 2,35 – au fost modificate în baza de date informatică în 5,80, 5,50 și 6,90. Cu notele astfel modificate, acest candidat a fost declarat admis cu media 6.06. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– G.S.D., nota obținută la disciplina limba română – 3,00 – a fost modificată în baza de date informatică în 7,30. Cu nota astfel modificată, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,08. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– H.M., nota obținută la disciplina matematică – 1,30 – a fost modificată în baza de date informatică în 6,60. Nu a fost declarat totuși admis la examenul de bacalaureat, întrucât a fost absent la proba de fizică.

– L.O., nota obținută la disciplina limba română – 5,00 – a fost modificată în baza de date informatică în 6,70. Cu nota astfel modificată, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,20. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– M.A.Ș., nota obținută la disciplina limba română a fost modificată în baza de date informatică din 5,10 în 7,60. Cu nota astfel modificată, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– O.C.C., nota obținută la disciplina limba română – 5,00 – a fost modificată în baza de date informatică în 6,90, nota obținută la disciplina chimie – 2,10 – a fost modificată în 5,30, iar nota obținută la disciplina matematică – 1,85 – a fost modificată în 5,85. Cu notele astfel modificate, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,01. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– P.M.F., nota obținută la disciplina limba română – 1,40 – a fost modificată în baza de date informatică în 6,40, iar nota obținută la disciplina matematică – 1,00 – a fost modificată în 6,70. Cu notele astfel modificate, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…

– S.R.N., nota obținută la disciplina biologie a fost modificată în baza de date informatică din 5,00 în 8,00. Cu nota astfel modificată, acest candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior, i s-a eliberat și diploma de bacalaureat seria Y nr…, iar la acest moment este student la Facultatea de Inginerie din S., în anul II de studii.

Trebuie subliniat că pentru a obține diploma de bacalaureat un candidat trebuie să obțină media 6,00 și o notă de minimum 5,00 la fiecare disciplină de examen.

Pentru sesiunea iunie-iulie 2013 a examenului de bacalaureat, prin Decizia nr. 2515 din 28 iunie 2013 a Inspectoratului Școlar Județean S., la Centrul Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a fost desemnată comisia de examen în următoarea componență: J.S. – președinte, V.M. – vicepreședinte, S.L. – secretar și D.D., R.M., R.F. și F.G.M. – membri.

În această calitate (de președinte al comisiei de examen), inculpatul J.S., acceptând promisiunea remiterii unei sume de bani, a modificat în baza informatică de date nota 1.00 obținută de S.T.Ș. la prima probă a examenului, limba și literatura română, în nota 7,55, ceea ce a dus la promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat.

Legătura între inculpatul J.S. și numitul S.T.Ș. s-a realizat prin intermediul inculpatului G.V., care a pretins și a primit de la cel de-al doilea suma de 2.200 lei, echivalentul a 500 euro, pretinzând că are influență asupra unui membru din comisia de examen și că în schimbul banilor va interveni pe lângă acesta pentru a-l ajuta să obțină diploma de bacalaureat.

Din acești bani inculpatul G.V. urma să remită, conform înțelegerii prealabile, suma de 300 euro inculpatului J.S., care a acceptat promisiunea primirii acestor bani pentru a asigura nota de trecere la bacalaureat pentru inculpatul S.T.Ș., remitere care nu a mai avut loc din cauza intervenției organelor judiciare.

Starea de fapt sus-menționată rezultă din declarațiile de recunoaștere date în cauză de către numitul S.T.Ș., care se coroborează cu discuțiile telefonice și în mediul ambiental purtate în perioada respectivă de către inculpați, interceptate și înregistrate cu autorizația prealabilă a instanței.

În drept:

– Fapta inculpatului J.S., care, în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat, a acceptat în luna iunie 2013, promisiunea remiterii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ș., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, așa cum este prevăzută atât în art. 289 C.pen., cât și în art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969, în ambele ipoteze prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

– Fapta inculpatului G.V., care, în luna iunie 2013, a pretins, pentru sine și pentru altul, o sumă de 2.200 lei de la numitul S.T.Ș., spunându-i că are influență asupra unui membru al comisiei de bacalaureat și promițându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a acestui examen, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, așa cum este prevăzută în art. 291 alin. (1) C.pen. și, respectiv, în art. 257 alin. (1) C.pen. din 1969, în ambele ipoteze prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta aceluiași inculpat, care, tot în cursul lunii iunie 2013, i-a promis inculpatului J.S. că îi va da o sumă de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ș., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, așa cum este prevăzută atât în art. 290 alin. (1) C.pen., cât și în art. 255 alin. (1) C.pen. din 1969, în ambele ipoteze prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J.S., trebuie avută în vedere și o altă împrejurare. Astfel, prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă la data de 11 iunie 2014, s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției intervenit între acesta și Ministerul Public. În consecință, inculpatul a fost condamnat la: 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; 2 ani închisoare pentru participație improprie la fals intelectual prevăzută în art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969; 2 ani închisoare pentru fals informatic prevăzut în art. 325 C.pen. S-a dispus, în urma contopirii, conform art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 83 C.pen., s-a dispus amânarea executării acestei pedepse rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Din considerentele Sentinței penale nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu mai reiese că cele trei infracțiuni (sus-menționate) sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul este judecat în dosarul de față.

Pentru motivele arătate mai sus, prima instanță i-a condamnat pe inculpați, așa cum s-a arătat deja.

La individualizarea pedepselor, prima instanță a avut în vedere situația procesuală a inculpaților, faptul că au fost sinceri și cooperanți, dar și pericolul concret al infracțiunilor, reieșit din faptele concrete și din poziția deținută de către fiecare.

În cauză, prima instanță a relevat că se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C.pen., având în vedere că de la data comiterii infracțiunilor și până la momentul judecării au fost în vigoare succesiv Codul penal anterior (din 1969), iar de la 1 februarie 2014, noul Cod penal.

În opinia primei instanțe, legea penală mai favorabilă pentru cei doi inculpați este Codul penal anterior prin prisma aplicării mai multor instituții. Este vorba de: pedepsirea concursului de infracțiuni (în Codul penal anterior fiind prevăzută doar sporirea facultativă a pedepsei rezultante, și nu obligatorie ca în cazul noului Cod penal); conținutul pedepselor accesorii și complementare (mai restrâns în Codul penal anterior decât în noul Cod penal); conținutul mai puțin restrictiv al supravegherii în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere și posibilitatea aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei care, de asemenea, are un caracter mai puțin restrictiv decât amânarea aplicării pedepsei din noul Cod penal.

Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 5 C.pen., la stabilirea în concret a răspunderii penale pentru cei doi inculpați, prima instanță a avut în vedere prevederile Codului penal anterior.

În acest context, prima instanță a mai arătat că trebuie avută în vedere și cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de către Ministerul Public. Analizând conținutul normelor de incriminare, corespunzătoare infracțiunilor deduse judecății, din ambele reglementări – Codul penal anterior și noul Cod penal -, s-a constatat că nu există deosebiri, ceea ce face ca această cerere să fie neîntemeiată. De altfel, aplicarea dispozițiilor art. 5 C.pen. cu privire la legea penală mai favorabilă face inutilă o asemenea operație.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și făcând aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr.pen. (reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă), inculpatul J.S. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.pen. din 1969, pe o durată de 1 an, pentru infracțiunea de luare de mită. Este de la sine înțeles, a menționat prima instanță, că această pedeapsă (principală) trebuie contopită cu cele trei la care s-a făcut referire mai sus, fiind vorba de infracțiuni concurente. Contopirea presupune două operațiuni care să o preceadă, și anume: anularea amânării aplicării pedepsei rezultante de 2 ani: repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente.

Temeiul legal al anulării amânării aplicării pedepsei rezultante, în viziunea primei instanțe, îl constituie prevederile art. 89 C.pen., care nu sunt însă incidente în cauză pe motiv că sunt aplicabile doar dispozițiile Codului penal anterior. A face aplicarea concomitentă a unor dispoziții din cele două coduri înseamnă a crea pe cale judiciară lex tertia, ceea ce este inadmisibil, așa cum a statuat Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 265/2014[5].

Ieșirea dintr-un asemenea impas se poate face, a arătat prima instanță, printr-o comparație rațională a unor instituții similare din cele două legi penale. Este vorba de suspendarea condiționată a executării pedepsei din Codul penal anterior și amânarea aplicării pedepsei din noul Cod penal, care, în esența lor, semnifică aceeași idee: neexecutarea pedepsei închisorii, pe o anumită durată de timp și în anumite condiții. Ajungând la o asemenea concluzie și apreciind că amânarea aplicării pedepsei este tot o suspendare condiționată a executării pedepsei, este posibil a se face aplicarea prevederilor art. 85 C.pen. din 1969, în sensul că se va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicate condamnatului J.S., prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, și se va repune în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; 2 ani închisoare stabilită pentru participație improprie la fals intelectual prevăzută în art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969; 2 ani închisoare stabilită pentru fals informatic prevăzut în art. 325 C.pen.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C.pen. din 1969, prima instanță a contopit cele trei pedepse (sus-menționate) de câte 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.pen. din 1969, pe o durată de 1 an, și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară.

Conform art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului J.S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor sus-menționate.

În raport cu prevederile art. 86¹ C.pen. din 1969, s-a apreciat că scopul pedepsei în cazul inculpatului J.S. poate fi atins și dacă nu va fi efectiv privat de libertate, dispunându-se astfel suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, pe o perioadă de 5 ani, care constituie termen de încercare, și făcându-se aplicarea art. 86³, art. 86⁴ și art. 71 alin. (5) din același cod.

Relativ la inculpatul G.V., prima instanță a făcut aplicarea – ca lege mai favorabilă, potrivit art. 5 C.pen. – dispozițiilor Codului penal anterior pentru aceleași argumente, ca și în cazul celuilalt inculpat. Totdată, s-a reținut că îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr.pen. privitoare la reducerea cu o treime a limitelor legale de pedeapsă.

Drept urmare, a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C.pen. din 1969 și la 1 an închisoare pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. (1) din același cod, ambele prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani închisoare și 1 an închisoare, urmând ca inculpatul G.V. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Conform art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului G.V. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. din 1969.

Fiind îndeplinite cerințele prevăzute în art. 81 C.pen. din 1969 și apreciind că reeducarea inculpatului G.V. se poate asigura și fără privarea acestuia de libertate, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare, făcând și aplicarea art. 71 alin. (3) din același cod și punând în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din codul sus-menționat.

Totodată, suma de 2.200 lei a fost confiscată de la inculpatul G.V., conform art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C.pen. din 1969.

În final, prima instanță l-a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000 lei cheltuieli judiciare, potrivit art. 274 C.pr.pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen, apel D.N.A. Alba Iulia și inculpatul J.S.

Prin apelul său, D.N.A. Alba Iulia a solicitat desființarea sentinței primei instanțe și, în rejudecare:

– a se înlătura dispozițiile art. 85 C.pen. din 1969 cu referire la inculpatul J.S., cu motivarea, în esență, că aceste dispoziții nu sunt aplicabile, deoarece pedeapsa aplicată inculpatului, prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, nu a fost suspendată condiționat, ci a fost amânată la executare conform art. 83 C.pen., între cele două instituții existând diferențe de regim juridic;

– a se aplica inculpatului J.S. o pedeapsă îndestulătoare în sensul majorării ei și al executării în regim de detenție, cu motivarea, în esență, că trebuie avută în vedere întreaga activitate infracțională a acestuia, astfel cum aceasta a fost conturată și în dosarul în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 103/22014 a Tribunalului Sibiu;

– a se majora și pedeapsa aplicată inculpatului G.V. și a se dispune executarea în regim de detenție, cu motivarea că activitatea lui infracțională impune această majorare de pedeapsă și executarea în regim de detenție.

La rândul său, inculpatul J.S. a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare:

– a se dispune reducerea pedepsei aplicate în cauză la minimul special obținut prin reducerea cu o treime potrivit art. 396 alin. (10) C.pr.pen., cu motivarea, în esență, că prima instanță trebuia să admită cererea de schimbare a încadrării juridice în fapta de luare de mită incriminată de Codul penal anterior, din moment ce a aplicat pedeapsa potrivit acestui cod și nu a dat cea mai potrivită aplicare criteriilor de individualizare a pedepsei;

– a se înlătura dispozițiile art. 85 C.pen. din 1969, cu motivarea, în esență, că nu a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, ci a fost condamnat la o pedeapsă cu amânarea executării, conform art. 83 C.pen., amânare care poate fi anulată numai în condițiile art. 89 din același cod, condiții neîndeplinite, deoarece infracțiunea care să atragă anularea a fost descoperită concomitent cu cele pentru care s-a dispus amânarea, și nu în termenul de amânare.

Inculpatul G.V. și-a exprimat poziția procesuală, în sensul respingerii apelului D.N.A. Alba Iulia, cu motivarea că prima instanță a ținut seama de activitatea infracțională redusă și de atitudinea sinceră de recunoaștere, dar și de concluziile referatului de evaluare.

Analizând sentința primei instanțe, pe baza motivelor invocate în cele două apeluri, dar și în acord cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Cu titlu general:

Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din ansamblul materialului probatoriu al dosarului și cum a fost, de altfel, recunoscută de către inculpați.

Astfel, rezultă din probele dosarului, fără putere de tăgadă, că inculpatul J.S., în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat, organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.”S., a acceptat, în luna iunie 2013, promisiunea primirii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ș., iar inculpatul G.V., în aceeași lună, a pretins pentru sine și pentru altul o sumă de 2.200 lei tot de la numitul S.T.Ș., spunându-i că are influență asupra unui membru al comisiei de bacalaureat (inculpatul J.S.) și promițându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a acestui examen, iar apoi a promis inculpatului J.S. că îi va da o sumă de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ș.

Cu privire la critica referitoare la încadrarea juridică a faptei comise de către inculpatul J.S., critică formulată prin apelul acestui inculpat:

Prima instanță a realizat o corectă încadrare juridică a faptei inculpatului sus-menționat în infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, efectuând și o justă analiză a celor două legi penale succesive cu vocație de aplicare în speță.

Deși inculpatul J.S. a solicitat ca prima instanță să încadreze fapta în infracțiunea prevăzută în aceleași texte de lege, prima instanță nu a procedat greșit atunci când nu a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de luare de mită, astfel cum aceasta este prevăzută în noua legislație penală (inculpatul fiind trimis în judecată sub această încadrare juridică), în aceeași infracțiune, dar în incriminarea prevăzută de legea veche, deoarece atunci când cele două legi păstrează condițiile din incriminare și conținutul constitutiv al infracțiunii, nu este necesar procedeul schimbării încadrării juridice, în astfel de ipoteze fiind suficient ca instanța să constate că o altă lege decât aceea la care s-a oprit procurorul în actul de trimitere în judecată este mai favorabilă inculpatului.

Relativ la critica privitoare la temeinicia pedepselor aplicate inculpaților, critică formulată prin apelul D.N.A. Alba Iulia și al inculpatului J.S.:

Nu se poate reține ca valid argumentul D.N.A. Alba Iulia, în sensul că prima instanță ar fi trebuit să aplice inculpatului J.S. o pedeapsă mai aspră și în regim de executare prin raportare la întreaga sa activitate infracțională, astfel cum aceasta a fost conturată și în dosarul în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu.

Este adevărat că fapta inculpatului J.S. este concurentă cu cele pentru care acesta a fost definitiv condamnat, ca urmare a admiterii unui acord de recunoaștere, prin Sentința penală nr. 103/2014, pronunțată de către Tribunalul Sibiu, însă pentru respectivele fapte, care nu fac obiectul prezentului dosar, în sarcina inculpatului au fost stabilite pedepse cu închisoarea, dispunându-se amânarea aplicării lor, în temeiul art. 83 C.pen. Această modalitate de individualizare a sancțiunilor penale stabilite în sarcina inculpatului pentru faptele care nu fac obiectul prezentului dosar a fost considerată de către D.N.A. ca fiind legală și temeinică, această unitate de parchet alegând să nu exercite apelul împotriva Sentinței penale nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu. A solicita, în prezenta cauză, în care același inculpat este trimis în judecată pentru o altă faptă, concurentă cu cele în privința cărora s-a pronunțat sentința sus-menționată, ca instanța să aibă în vedere, la individualizarea sancțiunii pentru prezenta faptă, și faptele din acea cauză, înseamnă a solicita ca instanța să depășească limitele învestirii prevăzute în art. 371 C.pr.pen.[6]

De altfel, dacă D.N.A. ar fi dorit ca întreaga activitate infracțională a inculpatului J.S. să fie dedusă judecății într-un singur dosar, ar fi trebuit să nu aleagă calea disjungerii faptei judecate în prezent cu cele care au făcut obiectul unui acord de recunoaștere.

Desigur, în ipoteza în care se constată existența concursului între prezenta infracțiune și celelalte infracțiuni (judecate deja) și ar fi posibilă aplicarea regimului sancționator al concursului de infracțiuni, instanța ar putea (sau chiar ar fi obligată, potrivit noului Cod penal) să aplice un spor de pedeapsă, dar nu ca urmare a luării în considerare a „întregii activități infracționale”, ci ca un echivalent al pedepselor care nu se execută.

Suntem, în schimb, de acord cu argumentele inculpatului apelant, în sensul că pedeapsa aplicată în prezenta cauză este prea aspră prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969.

În condițiile în care inculpatul este o persoană fără antecedente penale, care a absolvit studii superiore și care este bine integrată în societate, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere pe tot parcursul procesului penal, iar fapta de luare de mită săvârșită este de o periculozitate medie prin urmările ei și prin raportare la modul neelaborat de comitere, aplicarea unei pedepse cu un an peste limita minimă obținută prin reducerea prevăzută în art. 396 alin. (10) C.pr.pen. nu este justificată, mai potrivită fiind, pentru asigurarea dezideratelor de prevenție specială și generală, o pedeapsă mai redusă, de 2 ani și 6 luni închisoare.

Referitor la regimul de suspendare a executării pedepsei, instanța de apel se va opri asupra suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel cum aceasta este prevăzută în art. 81 C.pen. din 1969, apreciindu-se că, dată fiind pregătirea școlară superioară a inculpatului, acesta prezintă resursele de inteligență apte să-i asigure reeducarea și fără executarea efectivă a pedepsei, simpla pronunțare a acesteia și riscul revocării suspendării fiind suficiente pentru a atrage, în mod eficient, atenția inculpatului că astfel de comportamente sunt reprobabile și ele nu trebuie repetate.

Cu privire la inculpatul G.V., prima instanță a realizat, în acord cu criteriile prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate, atât sub aspectul duratei, cât și sub aspectul modalității de suspendare a executării pedepsei, instanța de apel fiind încredințată că și acest inculpat, caracterizat de lipsa antecedentelor penale și de o pregătire școlară medie, se poate reeduca fără executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Relativ la critica privitoare la nelegalitatea aplicării dispozițiilor art. 85 C.pen. din 1969 de către prima instanță, critică formulată prin apelul D.N.A. Alba Iulia și al inculpatului J.S., aceasta este întemeiată.

Dispozițiile art. 85 din codul sus-menționat reglementează instituția anulării suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendare prevăzută în art. 81 din același cod.

Dispozițiile art. 83 C.pen. reglementează o instituție cu totul nouă, intitulată „Amânarea aplicării pedepsei”.

Este adevărat că ambele instituții, atât cea a suspendării condiționate a executării pedepsei, reglementată de Codul penal anterior, cât și cea a amânării aplicării pedepsei, reglementată de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectivă a pedepsei de către inculpat, dar nu se poate spune că noua instituție este o preluare a celei vechi, deoarece între acestea există o deosebire de esență, și anume:

– în timp ce suspendarea condiționată a executării pedepsei, reglementată de art. 81 C.pen. din 1969, reprezintă o modalitate alternativă la executarea unei pedepsei, subsecventă unei soluții de condamnare, amânarea aplicării pedepsei, reglementată de art. 83 C.pen., este o alternativă la condamnare, astfel cum se desprinde din dispozițiile art. 396 alin. (1) și (4) C.pr.pen.[7], care tratează soluția de amânare a aplicării pedepsei distinct de soluția de condamnare.

Această deosebire de esență dintre cele două instituții face să fie nelegală anularea amânării aplicării pedepsei, în temeiul dispozițiilor art. 85 C.pen. din 1969.

De altfel, în art. 89 C.pen.[8] se prevede sancțiunea anulării amânării aplicării pedepsei, însă numai dacă infracțiunea care atrage anularea ar fi descoperită pe parcursul termenului de supraveghere al amânării, condiție care nu este îndeplinită în speță, deoarece toate infracțiunile săvârșite de către inculpat, atât cea din prezenta cauză, cât și cele în privința cărora s-a pronunțat Sentința penală nr. 103/2014, de către Tribunalul Sibiu, au fost descoperite în același timp, fiind chiar cercetate împreună, până la momentul disjungerii, în același dosar de urmărire penală.

În ipoteza neîndeplinirii condiției prevăzute în art. 89 C.pen., instanța de apel opinează că amânarea aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, dispuse prin sentința penală sus-menționată, nu poate fi anulată, în temeiul dispozițiilor art. 85 C.pen. din 1969, urmând ca cele două termene (acela de supraveghere de 2 ani prevăzut în art. 84 alin. (1) C.pen., dispus prin aceeași sentință, și acela de încercare prevăzut în art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969, dispus în prezenta cauză) să curgă în paralel, fiecare cu efectul și condiționările care-i sunt asociate.

Verificând cauza și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanța de apel a mai descoperit o nelegalitate, constând în neprecizarea de către prima instanță a conținutului dreptului interzis ca și pedeapsă complementară, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969.

Având în vedere că inculpatul J.S. s-a folosit de funcția de președinte al comisiei de bacalaureat pentru a comite fapta, se impune ca exercitarea acestei funcții să fie interzisă.

Față de cele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2) lit. a) C.pr.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de către D.N.A. Alba Iulia și inculpatul J.S. împotriva Sentinței penale din 15 octombrie 2014, pronunțată de către Tribunalul Sibiu, pe care o va desființa numai sub aspectul dispoziției intitulate „de anulare a suspendării condiționate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J.S. prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu” și al individualizării pedepsei aplicate aceluiași inculpat pentru infracțiunea din prezenta cauză și, rejudecând în aceste limite:

A. A descontopit pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului J.S., în elementele ei componente, astfel:

– 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și art. 5 C.pen.;

– 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 52 alin. (3) raportat la art. 321 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.;

– 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută în art. 325 C.pen.;

– 3 ani închisoare, pedeapsă aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., în condițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen.

B. A înlăturat dispoziția intitulată „de anulare a suspendării condiționate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J.S. prin Sentința penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu”.

C. A menținut dispoziția de condamnare a inculpatului J.S. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen., în condițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., și a redus pedeapsa principală aplicată pentru această infracțiune de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

D. A menținut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe timp de 1 an, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.pen. din 1969, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, cu precizarea că interzicerea dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) din același cod se referă la dreptul de a ocupa funcția de președinte al comisiei de bacalaureat.

E. În temeiul art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969, a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

F. În baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, pe durata termenului de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

G. S-a atras atenția inculpatului J.S. asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969, conform cărora suspendarea condiționată a executării pedepsei se revocă în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

H. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

I. A dispus ca, în baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.

J. S-a acordat onorariul parțial în sumă de 50 lei avocatului N.V., pentru asistența inculpatului J.S. în apel, onorariu stabilit conform art. 5 și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu și care, potrivit art. 272 C.pr.pen., s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 65/A/2015)

II. Notă aprobativă. Deși atât suspendarea condiționată a executării pedepsei (prevăzută în art. 81-86 C.pen. din 1969[9]), cât și amânarea aplicării pedepsei (prevăzută în art. 83-90 C.pen.[10]) sunt mijloace de individualizare judiciară a executării pedepsei[11], având în vedere dispozițiile din cele două coduri penale, ele totuși diferă, în raport cu dispozițiile art. 396 alin. (1) și (4) C.pr.pen.: prima reprezintă o alternativă la executarea unei pedepse, subsecventă unei soluții de condamnare, iar cea de-a doua este tot o alternativă, dar la condamnare[12].

* Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”,   procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare  criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați,     e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Spețele selectate au fost preluate din lucrarea (în format electronic) Curtea de Apel Alba Iulia, Buletinul Jurisprudenței, de A.I. Paștiu, A.Gh. Mocan, M.A. Motolea (coordonatori) ș.a., 2015.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[3] Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu mai există în noul Cod penal (a se vedea, cu referire la critica opțiunii legiuitorului român de a nu mai prelua această instituție, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 262).

[4] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011.

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În articolul sus-menționat, intitulat ,,Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei”, se prevede:

,,(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

[6] ,,Art. 371. Obiectul judecății

Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței.”

[7] ,,Art. 396. Rezolvarea acțiunii penale

(1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]

(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 83-90 din Codul penal.

[…]”

[8] ,,Art. 89. Anularea amânării aplicării pedepsei

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

(2) În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.”

[9] ,,Art. 81. Condițiile de aplicare a suspendării condiționate

(1) Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

(2) Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

(3)-(4) Abrogate.

(5) Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

(6) Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.”

[10] ,,Art. 83. Condițiile amânării aplicării pedepsei

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de (cu – corectarea noastră, Ivan) persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.”

[11] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 262.

[12] Observăm că, în enumerarea de la alin. (1) al art. 396 C.pr.pen., nu se află și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91-98 C.pen.), aceasta nefiind nici ea o alternativă la condamnare.

În art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală anterior (din 1969) se prevedea că ,,instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.” Deci, suspendarea condiționată a executării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, așa cum erau reglementate în Codul penal anterior (din 1969), nu figurau printre alternativele la condamnare.