ABSTRACT

Given the limitation of the exercise of certain rights, the obligation set out by art. 85 par. (2) g) of the new Criminal Code, imposed on the defendant in respect to whom the court ruled a stay in enforcing the penalty, must be individualized considering a double aspect: duration in time, as well as the categories of motor vehicles to which the interdiction relates.

By imposing the obligation in question, the provisions of art. 90 of the abovementioned code on the effects of the stay in enforcing the penalty are not breached.

Key words: stay in enforcing the penalty, obligation not to drive certain vehicles established by the Court.

 I. Prezentare speță. Prin Sentința penală din 10 februarie 2015, pronunțată de către Judecătoria Mediaș:

1. În baza art. 396 alin. (1), (4) și (10) din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.) cu aplicarea art. 83 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în ceea ce îl privește pe inculpatul S.S.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute în art. 336 alin. (1) C.pen.

2. Potrivit art. 83 alin. (1) C.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni, iar în baza art. 84 din același cod, s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

3. În temeiul art. 85 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere s-a precizat că inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

4. Conform art. 85 alin. (2) lit. f) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, i s-a interzis inculpatului să conducă pe drumurile publice orice fel de autovehicule.

5. În baza art. 86 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) din același cod se comunică Serviciului de Probațiune Sibiu.

6. În temeiul art. 404 alin. (3) C.pr.pen., i s-a atras atenția inculpatului S.S.D. asupra prevederilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu va respecta măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse ori va săvârși noi infracțiuni.

7. Potrivit art. 274 alin. (1) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul sus-menționat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța Sentința penală din 10 februarie 2015, prima instanță a relevat următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, înregistrat pe rolul Judecătoriei Mediaș, la data de 20 noiembrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul S.S.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute în art. 336 alin. (1) C.pen.

În considerentele actului de sesizare[1] s-a reținut că, la data de 23 mai 2014, inculpatul sus-menționat a condus autoturismul marca Audi, pe drumul național (în continuare DN) 14, cu o viteză de 176 km/h, în zona de limitare a vitezei la 90 km/h, fiind oprit în trafic și depistat că avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,25 g/l.

Audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în aceea de judecată, inculpatul a recunoscut fapta, susținând că a transportat de la aeroportul din Sibiu pe martorul M.A.F., care venise din altă localitate, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice într-un bar din Sibiu, apoi s-a urcat la volanul mașinii pentru a-l conduce până în municipiul Mediaș.

La primul termen de judecată, inculpatul S.S.D. a arătat că solicită aplicarea dispozițiilor art. 375 alin. (1) C.pr.pen., menționând că recunoaște comiterea faptei, precum și probele făcute în faza de cercetare penală, înțelegând să și le însușească.

Din probatoriul administrat în cauză în faza urmăririi penale a rezultat că, la data de 23 mai 2014, inculpatul a fost depistat, în jurul orelor 7.56, cu aparatul radar, conducând autoturismul marca Audi, pe DN 14, cu o viteză de 176 km/h, pe un tronson de drum în care exista limitare a vitezei la 90 km/h, dinspre Sibiu spre Mediaș. Fiind oprit de către organele poliției rutiere, pe raza comunei Ș.M., la km 30, s-a constatat că în autoturism se aflau și martorii M.F. și G.L.R., iar după verificarea documentelor autoturismului și ale conducătorului auto, acesta din urmă a fost testat cu aparatul marca Drager seria ARZF. Acesta a înregistrat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe de sânge, iar în urma analizării acestora s-a constatat că avea în sânge o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur (prima probă) și 1,10 g/l alcool pur (a doua probă), așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică din data de 27 mai 2014.

Mijloacele de probă sunt următoarele: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul testării alcooltest, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie din data de 27 mai 2014, procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, declarațiile martorilor G.L.R. și M.A.F. (care au confirmat consumul anterior de alcool împreună cu inculpatul), precum și declarațiile inculpatului.

Din starea de fapt descrisă și probată rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și este săvârșită de către inculpat.

În drept,

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) C.pen.

La individualizarea pedepsei stabilite și a oportunității aplicării, se are în vedere gravitatea faptei, gradul de pericol social creat, rezultatul produs, lipsa antecedentelor inculpatului, conduita sa după săvârșirea infracțiunii, precum și faptul că pedeapsa stabilită nu depășește 2 ani închisoare, împrejurări față de care se impune concluzia că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pe o anumită perioadă, termenul de supraveghere fiind de 2 ani

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. f) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, se interzice inculpatului S.S.D. să conducă pe drumurile publice orice fel de autovehicule. În impunerea acestei măsuri, trebuie să se ia în considerare periculozitatea pe drumurile publice a inculpatului care, potrivit antecedenței contravenționale, în ultimii ani a săvârșit un număr de 13 abateri rutiere, majoritatea constând în depășirea vitezei legale, comportament care a culminat cu săvârșirea prezentei infracțiuni, inculpatul circulând sub influenta băuturilor alcoolice cu o viteză de 176 km/h, aspect ce denotă o periculozitate sporită și indică o probabilitate mare de producere a unor consecințe nedorite în trafic.

Împotriva Sentinței penale din 10 februarie 2015 a Judecătoriei Mediaș a declarat, în termen, apel inculpatul S.S.D., solicitând desființarea ei și, în rejudecare, înlăturarea din sarcina lui a obligației de a nu conduce autovehicule, cu motivarea consemnată în încheierea de stabilire a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Procurorul și-a exprimat poziția procesuală, în sensul admiterii apelului.

Analizând sentința primei instanțe, prin prisma motivului de apel invocat de către inculpat, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanța de apel a statuat următoarele:

Prima instanță, dând o justă interpretare și apreciere a probelor dosarului, în acord cu dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a reținut o corectă stare de fapt, recunoscută, de altfel, de către inculpat în fața primei instanțe, când a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii.

Fapta inculpatului S.S.D. (care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) întrunește, într-adevăr, toate elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzute în art. 336 alin. (1) C.pen.[2], astfel cum constituționalitatea acestui text legal a fost analizată prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale a României[3].

În procesul de individualizare a sancțiunii, prima instanță a dat dovadă de clemență, alegând o soluție alternativă condamnării, respectiv aceea a amânării aplicării pedepsei prevăzută în art. 83 C.pen., deși contextul în care inculpatul a săvârșit fapta (conducând, pe un drum național intens circulat, un autoturism, în care se mai aflau două persoane, cu 176 km/h) și antecedența lui contravențională rutieră (a săvârșit, în ultimii ani, un număr de 13 contravenții rutiere) ar fi impus pronunțarea unei soluții de condamnare. Dar, ținută fiind de principiul neagravării situației inculpatului în propriu-i apel, expres prevăzut în art. 418 alin. (1) C.pr.pen.[4], instanța de apel nu poate îndrepta acest aspect de netemeinicie.

Cu privire la obligația impusă de către prima instanță inculpatului, de a nu conduce pe drumurile publice orice fel de autovehicule:

În acord cu prima instanță, dată fiind bogata antecedență contravențională în domeniul legislației rutiere și împrejurările comiterii faptei, sus-menționate, se observă că prima instanță a optat, în mod întemeiat, în sensul de a interzice inculpatului să mai conducă autovehicule pe drumurile publice, numai astfel putând fi înlăturată, pe o anumită perioadă de timp, o stare de pericol pe drumurile publice și doar, în acest fel, putându-se atrage atenția, în mod eficient, inculpatului asupra necesității de revizuire a comportamentului său rutier.

Raționând astfel, nu se poate reține apărarea inculpatului, în sensul că, prin impunerea obligației în discuție, ar fi încălcate dispozițiile art. 90 C.pen.

Dacă s-ar interpreta astfel cum susține inculpatul dispozițiile art. 90 C.pen., ar însemna că nu i se poate impune inculpatului, față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, niciuna dintre măsurile de supraveghere, precum și niciuna dintre obligațiile prevăzute în art. 85 din același cod. Este de domeniul evidenței logice, la care se ajunge prin intermediul interpretării sistematice și teleologice a legii, că dispozițiile art. 90 din codul sus-menționat se referă la alte interdicții (pentru că obligația de a nu conduce autovehicule pe drumurile publice reprezintă o interdicție) decât acelea la care se referă art. 85 alin. (2) C.pen. Se observă însă că prima instanță a indicat, probabil dintr-o eroare materială, un temei greșit de drept al acestei obligații, și anume art. 85 alin. (2) lit. f) C.pen. în loc de art. 85 alin. (2) lit. g) din același cod, aspect ce urmează a fi îndreptat.

Dat fiind caracterul de limitare al exercițiului unor drepturi, obligația impusă în sarcina inculpatului trebuie să fie individualizată sub un dublu aspect: acela al duratei în timp, precum și al categoriilor de autovehicule la care interdicția se referă.

În opinia instanței de apel durata de 2 ani a termenului de supraveghere este una suficientă, pe parcursul căreia inculpatul are timp să reflecteze asupra conduitei sale trecute și să aleagă a se conforma, pe viitor, regulilor de circulație. De asemenea, prin raportare la locul (drumul public) săvârșirii și la felul autovehiculelor la bordul cărora a săvârșit prezenta infracțiune și contravențiile din cazierul rutier, este necesar să se interzică inculpatului doar conducerea pe drumurile publice a acelor categorii de autovehicule ce sunt destinate, cu precădere, circulației pe drumurile publice, autovehicule definite prin dispozițiile art. 6 pct. 6, 21, 22 și 32¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002[5], republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume:

a) autovehicule – orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule (pct. 6 din articolul sus-menționat[6]);

b) mopede – vehicule, cu două sau trei roți, a căror viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric, fiind asimilat mopedului cvadriciclul ușor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la secțiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare (pct. 21 din articolul sus-menționat[7]);

c) motociclete – autovehicule cu două roți, cu sau fără ataș, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc și/sau a cărui viteză maximă, prin construcție, depășește 45 km/h (pct. 22 din articolul sus-menționat);

d) tricicluri cu motor – autovehicule cu trei roți dispuse simetric, a cărui viteză maximă prin construcție depășește 45 km/h, care este echipat cu un motor având o cilindree de peste 50 cmc, în cazul unui motor cu ardere internă, sau cu un motor electric cu putere nominală continuă ce depășește 4 kW (pct. 32¹ din articolul sus-menționat).

Verificând cauza și sub aspectul celorlalte chestiuni de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanța de apel nu a desprins fine de nelegalitate ori alte fine de netemeinicie.

Pentru considerentele sus-menționate, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., instanța de apel a admis apelul declarat de către inculpatul S.S.D. împotriva Sentinței penale din 10 februarie 2015, pronunțate de către Judecătoria Mediaș, pe care a desființat-o doar sub aspectul temeiului de drept și al individualizării obligării inculpatului de a nu conduce, pe durata termenului de supraveghere, orice fel de autovehicule și, rejudecând în aceste limite:

A. A schimbat temeiul de drept al obligației impuse inculpatului S.S.D. de a nu conduce anumite autovehicule din art. 85 alin. (2) lit. f) C.pen. în art. 85 alin. (2) lit. g) din același cod.

B. A menținut în sarcina inculpatului S.S.D. obligația prevăzută în art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen., pe care o va individualiza astfel: pe durata termenului de supraveghere, inculpatul nu va conduce, pe drumurile publice, autovehicule, în accepțiunea dată acestei categorii de vehicule prin dispozițiile art. 6 pct. 6, 21, 22 și 32¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

C. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței sus-menționate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

D. A dispus ca, în baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel să rămână în sarcina acestuia.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 422/A/2015)

II. Notă aprobativă. Într-adevăr, nu se încalcă dispozițiile art. 90 C.pen.[8] atunci când se impune unui inculpat îndeplinirea uneia sau a mai multor dintre obligațiile prevăzute în art. 85 din același cod[9]. Primul articol reglementează efectele imediate [alin. (2)] și definitive [alin. (1)] ale amânării aplicării pedepsei[10]; aceste din urmă efecte, printre care și nesupunerea niciunei interdicții, se produc la împlinirea termenului de supraveghere. Cel de-al doilea text legal prevede măsurile de supraveghere/obligațiile care trebuie/pot fi impuse persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere.

[1] Potrivit art. 329 alin. (1) C.pr.pen., rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

[2] ,,Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

[…]”

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015.

Prin decizia sus-menționată, instanța constituțională a constatat că sintagma ,,la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C.pen. este neconstituțională.

[4] ,,Art. 418. Neagravarea situației în propriul apel

(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

[…]”

[5] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.

[6] În prezent, pct. 6 al art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 are următorul conținut:

,,6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule”.

[7] În prezent, pct. 21 al art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 are următorul conținut:

,,21. moped – autovehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul ușor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la secțiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Este de menționat că, în urma modificării efectuate prin art. I pct. 20 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 25/2016 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 9 februarie 2016), secțiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, nu mai conține anexe.

[8] ,,Art. 90. Efectele amânării aplicării pedepsei

(1) Persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.”

[9] ,,Art. 85. Măsurile de supraveghere și obligațiile

(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

(2) Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță (sublinierea noastră – Ivan);

h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

(3) Pentru stabilirea obligației prevăzute la alin. (2) lit. b), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.

(4) Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.

(5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.”

[10] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 269-270.