ABSTRACT

The act of armed attack executed on a person can not represent the constitutive content of murder offences (attempted or consumed), if the weapon used by the author was classified by the legislator as being non-lethal.

Subjectively, the author detains the natural representation that the weapon can not cause lethal lesions, regardless of the conditions and circumstances of action and used according to its purpose.

Keywords: non-lethal weapon, firearm, subjective side of the offense, change of legal classification, attempted murder, bodily injury.

În fapt, inculpatul a fost condamnat în primă instanță pentru că, în contextul unor agresiuni reciproce determinate de o dușmănie anterioară, replicând la amenințarea cu o sabie și la loviturile cu pumnul ale victimei, a executat asupra acesteia 5-6 focuri de armă și i-a cauzat plăgi, inclusiv la nivelul capului, vindecabile în 35 de zile îngrijiri medicale.

S-a stabilit că viața victimei a fost pusă în primejdie și că arma era un revolver cu gaz, marca Dan Wesson, calibru 4,5 mm, destinat tirului sportiv.

Instanța de fond a concluzionat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, în condițiile în care unul dintre proiectilele metalice a produs o fisură la nivelul capului care a necesitat o intervenție chirurgicală pentru extracția acestuia și plombarea leziunii.

A exercitat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. e) din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[1].

Apelul a fost admis. A motivat instanța de apel că deși inculpatul <<a tras focuri de armă, inclusiv în zona capului (zonă vitală) de la mică distanță, nu se poate reține că a acționat cu intenția de a suprima viața, ci cu ,,praeterintenție”, acțiunea sa inițială, comisă cu intenția de a vătăma integritatea corporală (…), producând un rezultat mai grav datorat culpei>>.

Prin urmare, instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice și l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. e) C.pen.

(C. Ap. Alba Iulia, Dec. pen. nr. 272/A/2017, nepublicată)

Comentariu. Achiesăm la soluția instanței, însă nu împărtășim argumentele pe care aceasta se fondează.

Principial, executarea focurilor de armă, în mod intenționat, asupra corpului unei persoane, cu țintirea expresă, în speță, a unei zone vitale (capul) constituie un act material care caracterizează latura obiectivă a infracțiunilor de omor, indiferent că fapta s-a consumat sau a rămas în forma tentativei (există o jurisprudență constantă în sensul acestei orientări).

Afirmația este însă valabilă în cazul în care arma utilizată este aptă prin construcție și prin folosința sa normală – fiind, totodată, caracterizată ca atare prin lege – să producă leziuni mortale prin intermediul proiectilului expulzat.

În speță, arma a fost inclusă de către legiuitor în categoria armelor de tir sportiv, ca armă neletală.

Ce se înțelege prin caracterul neletal al armei?

Nu există o definiție dată de către legiuitor; nu există, de asemenea, o descriere legală a criteriilor care ar justifica diferențierile tehnico-constructive și funcționale dintre armele neletale și cele letale.

Opinăm că s-ar putea include în categoria armelor neletale numai acele arme care, potrivit utilizării lor ca arme apte de a expulza un proiectil, nu pot produce, în nicio împrejurare concretă, leziuni care să aibă consecințe letale. Dacă într-o împrejurare anume, prin țintirea expresă a unor zone vitale, ochi, inimă, tâmple etc., proiectilul expulzat este apt să producă leziuni incompatibile cu viața, înseamnă că acea armă nu este una neletală.

În speță, proiectilul, într-adevăr, nu a atins zone vitale în sensul de a produce leziuni grave (ruperea unei artere, perforarea craniului etc.), dar nici nu este exclus ca o atare consecință vătămătoare să se fi produs în funcție de direcționarea concretă a focului.

Primejduirea vieții a fost apreciată de către medicii legiști ca posibilă în mod mediat, adică ,,nu după criteriul direct și imediat, urmarea gravității imediate a leziunilor, ci prin potențialul infecțios de nivel cerebral apărut prin lezarea durei mater”.

Referindu-ne la latura subiectivă care a însoțit acțiunea infracțională, suntem de părere că persoana care achiziționează o armă neletală are reprezentarea subiectivă că indiferent de contextul faptic în care o utilizează – inclusiv prin executarea focului asupra unei ființe vii – nu poate produce leziuni incompatibile cu viața. Astfel, dacă ar avea credința că, folosind-o într-un anumit mod, ar putea suprima viața cuiva, nu ar achiziționa o atare armă; precauția de a intra în posesia unei arme neletale fiind generată tocmai de nevoia de securitate personală a sa sau a altor persoane.

Ca atare, concluziv afirmăm că executarea de foc deschis asupra unei persoane de către cel care știe că arma este neletală nu poate întruni subiectiv conținutul infracțiunilor împotriva vieții.

Dacă însă arma clasificată ca neletală de legiuitor și de producător este aptă să producă leziuni letale, atunci problema responsabilității penale poate fi privită și rezolvată și din perspectiva răspunderii penale a altor persoane decât autorul nemijlocit al acțiunii.

NOTA REDACȚIEI

Regimul armelor și al munițiilor este reglementat prin Legea nr. 295/2004[2], republicată, cu modificările și completările ulterioare. Chiar la începutul acestui act normativ, legiuitorul a definit armele neletale ca fiind acelea ,,destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii și armele vechi” (art. 2 II pct. 3). Totodată, în anexă a clasificat arme neletale în trei categorii (C, D și E). De pildă, în categoria C sunt incluse: armele scurte (pistol sau revolver) confecționate special pentru a arunca proiectile din cauciuc, precum și muniția corespunzătoare; armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient și care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s; armele scurte (pistol sau revolver) confecționate special pentru a produce zgomot sau pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, precum și muniția corespunzătoare etc.

[1] ,,Art. 194. Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe:

[…]

e) punerea în primejdie a vieții persoanei,

se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

[…]”.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014.