Asistenţa juridică obligatorie a inculpatului persoană juridică. Admisibilitate
ABSTRACT
In the interpretation of the provisions of art. 90 letter c) from the Criminal Procedure Code during the procedure of preliminary chamber and during the trial, in the cases in which the law provides for the committed offence the penalty of life detention or the penalty of imprisonment exceeding 5 years, the judicial assistance is mandatory for the defendant as legal person, in report with the provisions of art. 187 of the Criminal Code.
Cuvinte cheie: the mandatory judicial assistance, the defendant as legal person.
Decizia Î.C.C.J. | Completul Î.C.C.J. | Actul normativ vizat | Dispoziții vizate | Obiectul cauzei |
Dec. Î.C.C.J. nr.
21/2016 |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală | Codul de procedură penală | Art. 90 lit. c) | Dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la asistența juridică obligatorie a inculpatului persoană juridică |
În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 884 din 4 noiembrie 2016, a fost publicată Dec. Înaltei Curți de Casație și Justiție (în continuare Dec. Î.C.C.J.) nr. 21/2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la asistența juridică obligatorie a inculpatului persoană juridică.
Obiectul chestiunii de drept:
,,Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 din Codul penal, sau asistența juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport cu dispozițiile art. 136 alin. (2) și (3) din Codul penal, ce reglementează pedepsele aplicabile persoanei juridice.”
Dispoziții legale incidente:
– Art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală. Asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
,,Asistența juridică este obligatorie:
[…]
c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.”
– Art. 82 din Codul de procedură penală. Inculpatul
,,Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală devine parte în procesul penal și se numește inculpat.”
– Art. 187 din Codul penal. Pedeapsă prevăzută de lege
,,Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.”
– Art. 53 din Codul penal. Pedepsele principale
,,Pedepsele principale sunt:
a) detențiunea pe viață;
b) închisoarea;
c) amenda.”
– Art. 54 din Codul penal. Pedeapsa accesorie
,,Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.”
– Art. 55 din Codul penal. Pedepsele complementare
,,Pedepsele complementare sunt:
a) interzicerea exercitării unor drepturi;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare.”
– Art. 135 alin. (1) și (2) din Codul penal. Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice
,,(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.
[…]”
– Art. 136 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal. Pedepsele aplicabile persoanei juridice
,,(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale și complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.”
– Art. 137 din Codul penal. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
,,(1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 600 de zile.
(3) Instanța stabilește numărul zilelor-amendă ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 și 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 și 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață.
(5) Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.”
– Art. 489 din Codul de procedură penală. Dispoziții generale
,,(1) În cazul infracțiunilor săvârșite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin. (1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispozițiile prezentului cod se aplică în mod corespunzător, cu derogările și completările prevăzute în prezentul capitol.
(2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice și dispozițiile procedurii de cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător.”
Dec. Î.C.C.J. nr. 21/2016 – dispozitiv: Prin Dec. nr. 21/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de C. Ap. Constanța, S. pen. și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 15.074/118/2012, și a stabilit că: ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 din Codul penal.” |
Argumentele Î.C.C.J.: 1. Textul de lege, art. 90 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), care reglementează asistența obligatorie a suspectului sau a inculpatului, în cuprinsul dispozițiilor de la lit. c) nu face nicio distincție între inculpatul persoană fizică și inculpatul persoană juridică și nici nu limitează aplicarea acestor dispoziții la inculpatul persoană fizică. Potrivit art. 82 C.pr.pen., inculpatul este persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală, putând fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică. Astfel, unde textul de lege nu distinge, nici instanța nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Ori de câte ori legiuitorul a dorit să facă distincție între inculpatul persoană fizică și inculpatul persoană juridică a făcut trimitere expresă la una dintre aceste noțiuni [de exemplu, art. 90 lit. a) C.pr.pen.]. Interpretând gramatical textul prevăzut de art. 90 lit. c) C.pr.pen., rezultă că ceea ce s-a avut în vedere este pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, în accepțiunea stabilită în art. 187 din Codul penal (în continuare C.pen.), respectiv pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a unor eventuale cauze de reducere sau de majorare a pedepsei, astfel încât asistența juridică obligatorie este impusă de lege în considerarea gravității faptei. Orice soluție contrară ar conduce la o inechitate de tratament între diferiți subiecți procesuali, precum și la o distincție nejustificată a interpretării pe care legea procesuală nu o îngăduie. De altfel, nu este singura reglementare legală în cazul persoanei juridice, când este avută în vedere pedeapsa prevăzută în normele de incriminare, în accepțiunea stabilită de art. 187 C.pen., același raționament regăsindu-se la stabilirea amenzii pentru persoana juridică (art. 137 C.pen.), în cazul aplicării pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice [art. 139 alin. (1) lit. b) C.pen.[1]], dar și în materia prescripției răspunderii penale a persoanei juridice [art. 154 C.pen.[2] (coroborat cu art. 148 C.pen.[3] – adăugirea noastră, Gh. Ivan)]. Este adevărat că printre pedepsele care pot fi aplicate persoanei juridice nu se regăsesc pedepsele menționate în art. 90 lit. c) din Codul penal, acestea fiind specifice tratamentului sancționator aplicabil persoanei fizice, însă acest fapt nu este de natură să conducă la interpretări de genul excluderii asistenței juridice obligatorii pentru persoana juridică. Răspunderea penală a persoanei juridice prezintă unele particularități, fapt de natură a se reflecta și în specificul sancțiunilor care i se pot aplica. Pedeapsa principală este amenda, legiuitorul orientându-se către aceasta, întrucât persoana juridică este identificată cu patrimoniul ei, iar o pedeapsă de natură pecuniară, bine proporționată, îi afectează interesul patrimonial, având efectul descurajant scontat, și asigură sentimentul public de echitate. Rezultă așadar că la stabilirea necesității asigurării asistenței juridice obligatorii a inculpatului persoană juridică, în ipoteza art. 90 lit. c) C.pr.pen., nu trebuie avută în vedere pedeapsa aplicabilă persoanei juridice potrivit art. 136 C.pen., întrucât textul de lege nu face nicio referire la subiectul procesual vizat prin pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii mai mare de 5 ani, ci numai la gravitatea faptei săvârșite, reflectată în pedeapsa prevăzută de lege. 2. Articolul 489 alin. (1) C.pr.pen., plasat în debutul capitolului consacrat procedurii privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, prevede că, în cazul infracțiunilor săvârșite de persoanele juridice prevăzute de art. 135 alin. (1) C.pen., în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispozițiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător, cu derogările și completările prevăzute în capitolul II din titlul IV al Părții speciale (,,Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice”). Or, din analiza capitolului II al titlului IV din Partea specială a Codului de procedură penală nu rezultă existența unei derogări referitoare la asistența juridică obligatorie a inculpatului persoană juridică. De asemenea, art. 489 alin. (2) C.pr.pen. stabilește că sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice și dispozițiile procedurii în cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător. Așadar, în temeiul art. 489 C.pr.pen., dispozițiile art. 90 lit. c) din același cod se aplică în mod corespunzător în procedura de tragere la răspundere a persoanei juridice. Sintagma ,,aplicarea în mod corespunzător” a dispozițiilor art. 90 lit. c) C.pr.pen. nu poate fi interpretată în defavoarea persoanei juridice, în sensul excluderii persoanei juridice inculpate de la asistența juridică obligatorie. A interpreta ,,aplicarea în mod corespunzător” a dispozițiilor art. 90 lit. c) C.pr.pen. în sensul că acestea se raportează la pedepsele aplicabile persoanei juridice conform art. 136 alin. (2) și (3) C.pen., și nu la pedepsele prevăzute în normele de incriminare, la care se referă art. 187 C.pen., înseamnă a exclude persoana juridică de la asistența juridică obligatorie, pe cale de interpretare, fără un temei legal. Această interpretare a permis legiuitorului: să nu prevadă în Partea specială a Codului penal, în fiecare normă de incriminare, pedeapsa aplicabilă persoanei juridice; să prevadă în titlul consacrat răspunderii penale a persoanei juridice din Partea generală a Codului penal că anumite dispoziții penale ,,se aplică în mod corespunzător”; să reglementeze, în capitolul privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice din Partea specială a Codului de procedură penală, că dispozițiile care se referă la ,,pedeapsa prevăzută de lege” din Codul de procedură penală ,,se aplică în mod corespunzător”. Tehnica utilizată de legiuitor nu permite însă excluderea persoanei juridice inculpate de la garanțiile procesuale sau de la drepturile procesuale. În consecință, art. 489 C.pr.pen. stabilește aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 90 lit. c) din același cod pentru persoana juridică inculpată, în sensul raportării acestor dispoziții la art. 187 C.pen. Faptul că în cadrul procesului penal persoana juridică poate fi reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale și procedurale penale de reprezentantul său legal (administrator, persoană împuternicită), desemnat de aceasta, iar în cazul în care nu își desemnează un mandatar, organul de urmărire penală sau instanța numește unul din rândul practicienilor în insolvență [art. 479 alin. (4) C.pr.pen.[4]] nu echivalează cu o asistență juridică calificată în sensul dispozițiilor art. 90 C.pr.pen. și nici nu reprezintă o derogare în materia asistenței juridice, întrucât mandatarul desemnat de societate/practicianul în insolvență desemnat de instanță, în general, nu are o pregătire juridică. Eventuala posibilitate ca un avocat să fie numit mandatar al persoanei juridice, conform art. 491 alin. (2) C.pr.pen., nu reprezintă nici ea o derogare în materia asistenței judiciare, întrucât trebuie să fie făcută distincția între atribuțiile avocatului, ca mandatar desemnat să reprezinte persoana juridică în justiție, și atribuțiile avocatului, ca apărător al persoanei juridice, cele două ipoteze având semnificații juridice diferite. 3. Concluzia caracterului obligatoriu al asistenței juridice a inculpatului persoană juridică, în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, este susținută și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.), care a stabilit că, în măsura în care o acuzație penală este formulată împotriva unei persoane juridice, garanțiile oferite de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția), inclusiv cele instituite de art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil (una din componentele acestui drept fiind și dreptul la apărare), sunt incidente și cu privire la persoana juridică. Relevante în acest sens sunt cauzele: Fortum Oil and Gas Oy contra Finlandei – C.E.D.O. a statuat că art. 6 din Convenție se aplică persoanelor juridice în același mod în care se aplică și persoanelor fizice, iar o persoană juridică poate fi considerată ca fiind acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, în sensul autonom pe care această expresie îl are în accepțiunea art. 6 din Convenție; PayKar Yev Haghtanak Ltd contra Armeniei – C.E.D.O. a reiterat că, atunci când sunt reglementate căi de atac, statele contractante trebuie să se asigure că persoanele juridice și fizice din cadrul jurisdicțiilor lor continuă să se bucure de aceleași garanții ale art. 6 din Convenție în fața curților de apel ca în fața instanțelor care judecă în primă instanță. |
Notă aprobativă:
1. Într-adevăr, art. 90 lit. c) C.pr.pen. nu face nicio distincție între inculpatul persoană fizică și inculpatul persoană juridică, astfel că textul legal este aplicabil și celui din urmă inculpat. La lit. a) a aceluiași articol[5], legiuitorul nu face trimitere expresă la inculpatul persoană fizică, însă din reglementarea pe care o cuprinde rezultă că se referă numai la acest inculpat, cu excepția ultimei teze – ,,precum și în alte cazuri prevăzute de lege” –, când legea, alta decât Codul de procedură penală, poate să prevadă că asistența juridică este obligatorie atât în cazul inculpatului persoană fizică, cât și a inculpatului persoană juridică. 2. Când legea penală folosește sintagma ,,pedeapsă prevăzută de lege”, înseamnă că se referă și la persoana juridică. De altfel, și textul art. 137 alin. (4) C.pen.[6] prezintă o oarecare claritate, cu toate că deși nu face trimitere expresă la pedeapsa prevăzută de lege în cazul persoanei fizice, totuși, detențiunea pe viață și închisoarea nu pot fi pronunțate decât față de persoane fizice, iar dispozițiile sale sunt aplicabile exclusiv inculpatului persoană juridică. |
[1] ,,Art. 139. Dizolvarea persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
[…]
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani (sublinierea noastră – Gh. Ivan).
[…]”
[2] ,,Art. 154. Termenele de prescripție a răspunderii penale
(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
(3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4) În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, al celor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.”
[3] ,,Art. 148. Prescripția răspunderii penale
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condițiile prevăzute de lege pentru persoana fizică, dispozițiile art. 153-156 aplicându-se în mod corespunzător.”
[4] Acest text are un alt conținut în noul Cod de procedură penală, iar în Codul de procedură penală anterior (din 1969) exista art. 4792 alin. (4). Credem că instanța supremă s-a referit la următorul articol din noul Cod de procedură penală:
,,Art. 491. Reprezentarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale și procedurale de reprezentantul său legal.
(2) Dacă pentru aceeași faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mișcare acțiunea penală și împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta își numește un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu și-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanță, din rândul practicienilor în insolvență, autorizați potrivit legii. Practicienilor în insolvență astfel desemnați li se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 273 alin. (1), (2), (4) și (5).”
[5] ,,Art. 90. Asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Asistența juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege;
[…]”.
[6] Cu privire la critica acestui text legal, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 284.