Ștefania STAN^*

Dragoș-Nicolae DUMITRU^**

ABSTRACT

Whatever the nature, missions and role of the “judicial police”, a true reform of the judicial police will have to circumscribe a single major concern: that of becoming more effective, in order to respond to the citizen’s sense of insecurity, increasingly acute nowadays, having multiple sources.

On the other hand, a reform of the judicial police must be able to bring increased efficiency to the activity of combating the phenomenon of crime, especially regarding organized crime, serious crimes or combating acts of corruption, in relation to investigative powers of the causes provided for by the various national legislations.

Tasked with enforcing the law, the police are, in principle, the only body equipped with armed force authorized for its use, obviously in a domestic context. At the same time, the police have important powers, access and means that, based on the law, they can use in the activity of investigating crimes, but which in turn are threats to individual freedoms, having an intrusive effect on private life, so their use it can only be justified when it is carried out in compliance with the law.

In this context, the existence of a control of the judicial authority over the activity of the judicial police appears to be absolutely necessary in a state of law. However, is it sufficient that this control be limited to the current legislative provisions regarding the supervision by the prosecutor of the criminal investigation activity carried out by the police bodies? Or is there a need to expand the notion of control of the judicial authority over the activity of the judicial police, as a whole?

In this light, it must be accepted that such a reform inevitably becomes a political challenge.

Keywords: judicial reform, judicial police, legislative process, control, judicial authority, prosecutor.

I. Considerații generale privind conceptul de „poliție judiciară”

În primul rând se impune observația că denumirea „poliției judiciare” din dreptul român nu poate fi utilizată pentru efectuarea comparațiilor cu statele membre, deoarece prin simpla traducere poate să nu dea rezultate deloc (pentru motivul că statele membre nu au structuri de poliție cu această denumire) ori să dea rezultate eronate (deoarece statele membre au structuri de poliție cu denumiri asemănătoare, dar care au atribuții diverse și diferite)[1].

Spre exemplificare, în unele state membre, poliția judiciară poate desemna o agenție națională de investigare penală ce aparține poliției, axată pe combaterea infracțiunilor grave, inclusiv omucideri, răpiri, crimă organizată, terorism, comerț ilegal cu droguri, corupție, criminalitate cibernetică și criminalitate financiară (cazul Portugaliei).

În alte state membre, termenul poliție judiciară poate desemna un serviciu de poliție care are ca atribuții protecția sediului instanței și a parchetelor de stat, a judecătorilor, procurorilor, victimelor și suspecților, precum și executarea hotărârilor judecătorești (cazul Poloniei).

În alte state membre, unitățile judiciare ale poliției sunt compartimente de poliție dedicate materiei judiciare (unități judiciare), care se află sub comanda șefului poliției și care sunt responsabile cu verificarea problemelor judiciare la secțiile de poliție și cu monitorizarea legalității. Ele efectuează anual un număr semnificativ de controale de legalitate[2].

Prin urmare, în cadrul materialului, ne vom referi la denumirea de poliție judiciară, urmărind atribuția esențială a poliției judiciare în România, și anume efectuarea urmăririi penale în cauzele penale, echivalentul efectuării investigațiilor privind infracțiunile – în termeni mai generali, traductibili și urmăribili în alte sisteme constituționale și de drept.

II. Aspecte comparative privind rolul, misiunea și statutul ofițerilor de poliție judiciară în alte state ale UE

a. Termenul de poliție, ca structură care asigură activitatea de investigație penală (poliția judiciară, în sistemul românesc), este, în mare parte, în toate statele, o denumire funcțională. Acest rol este asumat de o structură a unei forțe de poliție mai mari.

b. Din punct de vedere funcțional,în ceea ce privește relațiile între autoritățile judiciare și poliția cu rol în strângerea probelor în procesul penal, statele membre au adoptat soluții diferite. Prezentăm, cu titlu de exemplu, în ordinea descrescătoare a puterilor conferite de lege organelor judiciare asupra organelor poliției, principalele soluții ce se regăsesc în rândul statelor UE:

– situația în care organele judiciare conduc ori supraveghează activitatea de strângere a probelor prealabile trimiterii în judecată: Bulgaria[3], Polonia, Cehia[4], Franța, Germania, Grecia, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Ungaria;

– în îndeplinirea atribuțiilor lor, procurorii sunt autorizați să aibă contact direct cu autoritățile de poliție și alte autorități și să solicite sprijinul acestora – Austria[5];

– situația în care, în îndeplinirea atribuțiilor lor, organele judiciare nu pot interveni în activitatea poliției (cazul Irlandei), unde procurorii au posibilitatea să adreseze recomandări organele de poliție care, însă, nu sunt obligate să respecte directivele primite (Finlanda^[6], Estonia[7]) ori unde procurorii de primă instanță sunt chiar subordonați șefului poliției (cazul Danemarcei[8]).

c. Din punctul de vedere al formării profesionale inițiale și continue, se constată, în cvasi majoritatea statelor din UE, faptul că polițiștii beneficiază de formare specializată în școli și universități dedicate, aflate, în general, în subordinea Ministerelor de Interne.

d. Din punct de vedere administrativ – respectiv al subordonării ierarhice și a carierei ofițerilor de poliție judiciară – au fost identificate, de asemenea, mai multe soluții la nivelul statelor membre:

– subordonare față de Ministerul Administrației și Internelor – în state precum Estonia, Franța, Germania[9], Polonia, Spania, Danemarca, Austria, Bulgaria, Cehia;

– subordonare față de Ministerul Justiției – cazul Irlandei[10], Ungariei[11], Portugaliei[12];

– subordonare față de un minister diferit de Ministerul de Interne și Ministerul Justiției – cazul Greciei, unde poliția este subordonată Ministerului pentru protecția cetățenilor;

– subordonare mixtă – cazul Țărilor de Jos[13], unde responsabilitatea administrării poliției este împărțită între Ministrul de Interne și relații cu Regatul, un primar și procurorul-șef (parchetele fiind subordonate Ministerului Justiției).

III. Privire particulară asupra modelului francez și a proiectului de lege privind reforma poliției judiciare franceze

a) Scurte considerații istorice privind rolul și misiunile poliției judiciare franceze

În Republica Franceză, competența de investigare a infracțiunilor revine atât unor structuri de poliție, cât și unor unități de jandarmerie, în funcție de locul comiterii faptelor cu caracter penal. Poliția Națională este competentă în zonele urbane, în vreme ce Jandarmeria Națională deține competențe de cercetare a faptelor comise în zone rurale și în orașele cu populație mai mică de 20.000 de locuitori.

La nivelul Poliției Naționale, principala structură cu competențe de cercetare/investigare a infracțiunilor este Direcția Centrală de Poliție Judiciară (DCPJ).

Direcția Centrală de Poliție Judiciară, cunoscută și sub abrevierea de «Poliție Judiciară» sau, mai simplu, PJ, este o direcție activă din cadrul Direcției Generale a Poliției Naționale.

Poliția Judiciară a fost creată la începutul secolului XX, din voința comună a prefectului Célestin Hennion și a lui Georges Clemenceau, a cărui emblemă figurează pe celebrul logo al DCPJ. Încă de la înființarea lor, brigăzile regionale de poliție mobilă, denumite și «brigăzile tigrului», au știut să utilizeze și să valorifice în folosul lor invențiile tehnice și progresul poliției criminalistice pentru a combate, cu arme egale, bandele de răufăcători care începuseră să semene teroare în țară, în acea perioadă. În acest sens, administrația franceză s-a preocupat ca poliția judiciară franceză să dispună în permanență de tehnologii de vârf care să faciliteze și să eficientizeze activitatea ei profesională.

Direcția Centrală de Poliție Judiciară dispune de un stat major, șapte servicii centrale de specialitate și servicii descentralizate, reunind aproape 5.300 de funcționari.

Direcția contribuie la exercitarea misiunilor de poliție judiciară pe întreg teritoriul, la prevenirea și reprimarea formelor specializate, organizate sau transnaționale de delincvență și criminalitate. Direcția supraveghează, de asemenea, unitățile de jocuri de noroc și circuitele de curse.

Poliția judiciară participă activ la lupta împotriva terorismului și la cooperarea polițienească internațională, rămânând totodată, prin intermediul structurilor sale centrale și teritoriale, vârful de lance al luptei împotriva criminalității organizate și a criminalității grave.

Misiunea Poliției Judiciare în Franța.

Misiunea poliției judiciare este îndeplinită, în Franța, în principal prin intermediul a trei servicii ce fac parte din structura Ministerului de Interne francez:

– direcția centrală de securitate publică,

– direcția centrală a poliției judiciare, aparținând poliției naționale, și

– subdirecția poliției judiciare, aparținând jandarmeriei naționale.

Personalul responsabil de această misiune este alcătuit din ofițeri de poliție judiciară (OPJ) și agenți de poliție judiciară (APJ).

Calitatea de ofițeri de poliție judiciară OPJ, datorită atribuțiilor sale specifice, poate fi exercitată doar de un număr limitat de polițiști care au promovat testele legale. În plus, pentru a-și exercita funcția, ofițerul de poliție judiciară trebuie să fie autorizat personal de către autoritatea judiciară.

b) Cadrul juridic actual privind activitatea poliției judiciare în contextul anchetei penale

Anchetele penale reprezintă ansamblul investigațiilor, cercetărilor și actelor efectuate conform regulilor Codului de procedură penală. Mijloacele de cercetare ale poliției judiciare franceze sunt diferite în funcție de deschiderea sau nu a unei anchete penale de către judecătorul de instrucție (information judiciaire), în situația unor cauze complexe ori a unei anchete preliminare (enquête préliminaire) realizate de către procuror.

● Acțiunile poliției judiciare înainte de deschiderea unei anchete

Constatarea infracțiunilor contra legii penale este o atribuție specifică poliției judiciare, pe care o exercită în special în urma primirii de plângeri și denunțuri, conform codului de procedură penală francez, dar și prin alte mijloace și acțiuni investigative specifice, cum sunt, spre exemplu, supravegherea cercurile de infractori sau a locurilor cunoscute pentru săvârșirea de infracțiuni.

Efectuarea de investigații, precum și strângerea probelor în cauzele penale necesită realizarea de activități pe care Codul de procedură penală francez le încredințează efectiv poliției judiciare, însă sub controlul unui magistrat (conservarea indiciilor și a probelor de la fața locului, percheziții și sechestre, audieri de martori, verificări de identitate, interpelări, luarea măsurii reținerii, infiltrarea sau plasarea investigatorilor sub acoperire în cadrul rețelelor legate de crima organizată, plasare de sisteme de înregistrări ambientale în anumite locuri și vehicule)[14].

În privința actelor care aduc atingere sau pot afecta libertățile individuale, acestea sunt permise a fi efectuate de către poliția judiciară numai în interesul superior al justiției și al aflării adevărului. Acesta este motivul pentru care acestea sunt strict reglementate de legea franceză și permise în două tipuri de anchete:

– investigarea infracțiunii flagrante; cu precizarea că acest tip de anchetă este posibilă numai pentru infracțiuni (crime și delicte, în clasificarea legii penale franceze) pedepsite cu închisoare. Din cauza constrângerii care caracterizează ancheta în caz de infracțiune flagrantă, durata acesteia este limitată la opt zile (durată ce poate fi reînnoită, eventual, o singură dată);

– în cazul unei anchete preliminare, aceasta reprezentând un tip de anchetă comună/obișnuită, constând într-un cadru necoercitiv al activității judiciare, care se efectuează pentru crime și delicte ce nu sunt flagrante sau nu fac obiectul unei anchete dispuse de către judecătorul de instrucție în cazuri complexe, precum și pentru amenzi. Durata sa nu este limitată.

Aceste operațiuni se efectuează sub conducerea ministerului public sau „parchet”, reprezentat de procuror.

● Acțiunile ce pot fi efectuate de poliția judiciară după deschiderea unei anchete

În cazurile în care fapta constituie o infracțiune gravă sau care necesită o activitate investigativă complexă, procurorul deschide o procedură specială, numită „informare judiciară”, ce are ca efect încredințarea cercetării cauzei unui judecător de instrucție, abilitat de lege să dispună o serie de investigații în mod direct, fără a apela, spre exemplu, la un judecător de drepturi și libertăți, așa cum se prevede în dreptul român.

În acest caz, misiunea poliției judiciare nu se mai desfășoară sub conducerea procurorului, ci sub cea a judecătorului de instrucție, un magistrat specializat în efectuarea de anchete penale, căruia legea îi conferă puteri legale sporite în vederea instrumentării cauzei, respectiv a conducerii unei anchete penale complexe.

În acest sens, judecătorul de instrucție poate solicita (printr-un act de delegare – denumit comisie rogatorie) unui ofițer de poliție judiciară să efectueze în locul său unul sau mai multe acte de anchetă. Cu toate acestea, anumite acte de procedură penală nu pot fi delegate poliției judiciare, cum ar fi: interogatoriul și confruntarea învinuitului, numirea experților, emiterea de mandate, audierea părții civile sau a martorului asistent, decât dacă aceștia o solicită.

Prin urmare, în acest cadru de anchetă, ofițerii de poliție judiciară beneficiază de autonomie operațională mai largă sau mai restrânsă, în funcție de amploarea actelor care le-au fost încredințate de judecătorul de instrucție în comisia rogatorie.

c) Controlul autorității judiciare asupra activității poliției judiciare

Controlul autorității judiciare asupra poliției judiciare, în legislația franceză, relevă existența unor raporturi caracterizate de o complexitate specifică.

Poliția judiciară franceză constituie un dispozitiv auxiliar indispensabil acțiunii publice exercitate de către stat în cadrul procesului penal. Desigur, procurorul, respectiv judecătorul de instrucție (în cazul infracțiunilor grave și complexe) dispune de toate atribuțiile și prerogativele atașate calității de ofițer de poliție judiciară și poate efectua toate actele necesare cercetării și instrumentării penale a infracțiunilor. În practică însă, aceste misiuni sunt încredințate ofițerilor și agenților de poliție judiciară.

Relația dintre autoritatea judiciară și poliția judiciară este una complexă, existând o dublă autoritate[15] exercitată asupra ofițerilor și agenților de poliție judiciară. Pe de o parte, ofițerii de poliție judiciară, dar și jandarmii din cadrul unităților investigative ale jandarmeriei naționale, se află în subordinea Ministerului de Interne și, respectiv, Ministerului Apărării. Teoretic, activitatea acestora nu este alocată în totalitate misiunilor de poliție judiciară, întrucât ei nu depind de Ministerul Justiției în ceea ce privește recrutarea, remunerarea, cariera etc.

Cu toate acestea, art. 12 din Codul de procedură penală francez prevede că activitatea de poliție judiciară se exercită „sub conducerea procurorului”. Totodată, art. 41 din Codul de procedură penală francez subliniază că procurorul „direcționează activitatea ofițerilor și agenților poliției judiciare de competența teritorială a instanței sale”.

În acest sens, ofițerii de poliție judiciară sunt ținuți să informeze fără întârziere procurorul republicii[16] despre infracțiunile de care au cunoștință. Pe de altă parte, art. D-3 din Codul de procedură penală francez permite procurorului să aleagă și să desemneze serviciul de anchetă al poliției judiciare care va fi însărcinat cu efectuarea investigațiilor necesare.

Un alt aspect al controlului exercitat de autoritatea judiciară asupra poliției judiciare constă în faptul că, potrivit legislației franceze, procurorul general al curții de apel este cel abilitat de lege să autorizeze calitatea de ofițer de poliție judiciară, precum și să retragă sau să suspende această calitate.

În baza autorizării acordate de procurorul general al curții de apel, numirea efectivă în calitate de ofițer de poliție judiciară se realizează prin decret de numire co-semnat de către ministrul justiției și ministrul de interne (ori ministrul apărării în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul jandarmeriei naționale).

De asemenea, evaluarea profesională a ofițerilor de poliție judiciară este realizată de către procurorul general al curții de apel, această evaluare fiind avută în vedere, astfel cum prevede art. 19-1 din Codul de procedură penală francez, la dosarul profesional de avansare profesională a ofițerului de poliție. În acest sens, este de menționat faptul că prin decretul nr. 98-1203 din 28 decembrie 1998, s-a prevăzut că dosarele individuale de evaluare ale ofițerilor de poliție judiciară sunt deținute de către parchetul general al curții de apel. Totodată, decretul cuprinde și toate elementele de notare privind evaluarea profesională a ofițerilor de poliție de către procurorul general al curții.

Cu toate acestea, eficiența controlului exercitat de către autoritatea judiciară asupra poliției judiciare franceze, sub toate aspectele pe care le implică acesta, este astăzi repusă în discuție în cadrul unui proiect de lege având ca obiect reorganizarea poliției judiciare cu scopul întăririi rolului acestei instituții, proiect de lege aflat în dezbatere în Senatul Parlamentului francez.

Proiectul a suscitat dezbateri aprinse, unii dintre senatori, foști miniștri ai justiției franceze, subliniind răspicat faptul că o poliție judiciară eficientă nu poate exista fără asigurarea unei autorități reale din partea justiției asupra activității ofițerilor de poliție judiciară, asupra posibilității de a dispune afectarea acestora exclusiv activității de anchetă, precum și asupra evaluării performanțelor activității profesionale[17].

d) Aspecte evocate cu ocazia dezbaterilor din Senatul francez, ce pot constitui teme de reflecție general valabile în legătură cu reforme privind activitatea poliției judiciare:

Comisia de reflecție înființată de către Senatul francez cu privire la proiectul de lege privind reforma poliției judiciare franceze constata, în raportul său, faptul că echilibrul ce rezultă din actualele reguli referitoare la existența unei „duble caschete” în privința autorității exercitate asupra poliției judiciare este astăzi criticabil, comisia de reflecție evidențiind „defectele” acestui sistem, spre exemplu, în special prin faptul că „magistratul nu controlează condițiile de angajare a personalului”, ci doar acordă o autorizare a acestuia de a funcționa în cadrul corpului poliției judiciare[18].

Un aspect important în cadrul reflecției privind reforma poliției judiciare îl constituie existența unui anumit risc de vulnerabilitate constând în faptul că dubla dependență a ofițerilor de poliție judiciară poate conduce uneori la comunicarea de date din ancheta penală – procedură nepublică – către autorități din afara sistemului judiciar sau care nu sunt îndrituite a lua cunoștință despre acestea.

Un alt aspect problematic, ce a constituit obiect de reflecție al comisiei, este tot în legătură cu rolul ambiguu al justiției asupra poliției judiciare: în fapt, la modul concret și mai ales în anumite cauze particulare, sensibile, se naște, din modul de relaționare dintre justiție și poliția judiciară, o întrebare directă, respectiv cum determinăm exact cine anume definește politica acțiunii publice de tragere la răspundere penală atunci când imperativul de ordine publică ajunge să reprezinte o importanță excepțională, cum sunt, spre exemplu, anumite infracțiuni de criminalitate organizată, trafic de persoane, corupție înaltă etc., atunci când aceste cazuri ajung să aibă un impact public major. Problema rezidă din faptul că poliția judiciară nu aparține în totalitate justiției, ci executivului, iar în anumite situații, cum sunt acele infracțiuni cu un puternic impact la public, poate părea evident că gestionarea acestora ar implica o acțiune sau, cel puțin, ar avea o influență politică.

Sub acest aspect, este de remarcat faptul că, în fața echilibrului mai degrabă precar în ceea ce privește controlul justiției asupra poliției judiciare, un fost ministru de justiție francez[19] afirma, încă din anul 1997, necesitatea de a întări controlul autorității judiciare asupra poliției judiciare. În documentul intitulat „O reformă pentru justiție”, prezentat încă din 29 octombrie 1997, aceasta sublinia în mod direct, fără niciun menajament, faptul că: „poliția dispune de mijloace pe care justiția trebuie să poată să le cunoască și să le utilizeze mai bine. În acest sens, controlul justiției asupra ansamblului de operațiuni efectuate de către poliție reprezintă o reală garanție oferită cetățenilor într-un stat de drept”.

Actualul proiect de reformă a poliției judiciare franceze, aflat în prezent în dezbatere aprinsă în Senatul francez și criticat pentru lipsa de consistență, are totuși meritul de a fi repus în discuție ceea ce se afirma, în fapt, în mediul judiciar, deja cu mai bine de cincisprezece ani în urmă.

Cu ocazia dezbaterilor asupra proiectului de reformă a poliției judiciare au fost avansate și alte propuneri, catalogate drept extrem de ambițioase, în sensul că serviciile de poliție judiciară să fie atașate Ministerului de Justiție francez. Deși bine primită în rândul magistraților, această propunere a fost criticată în special pentru argumentul că înființarea, respectiv crearea unui corp specializat de poliție judiciară în cadrul Ministerului de Justiție prezintă riscul de a avea drept efect privarea membrilor acestui corp de orice legături cu celelalte servicii de poliție și, pe cale de consecință, de orice date și informații operative relevante.

O altă propunere care a fost avansată de către comisia de reflecție asupra proiectului de lege și care pare a fi luată în calcul în scopul întăririi controlului autorității judiciare asupra activității de poliție judiciară prevede faptul că acest control al poliției judiciare să fie încredințat unui magistrat de rang înalt. În concret, s-a avansat propunerea ca trei magistrați de rang înalt, asistați de colaboratori din cadrul Ministerului de Justiție francez, să fie plasați pe lângă directorul central al poliției judiciare, directorul central al jandarmeriei, precum și pe lângă directorul central al vămilor, în scopul de a exercita un control asupra tuturor misiunilor poliției judiciare. În plus, comisia de reflecție nu exclude, dintre soluții, și posibilitatea numirii unui magistrat pentru funcția de director general al poliției judiciare, în același scop de a se asigura un control real asupra activității poliției judiciare, ceea ce ar constitui, astfel cum s-a afirmat în mod constant în mediul judiciar francez, o veritabilă garanție oferită cetățenilor.

Trebuie subliniat faptul că în același cadru general ce vizează întărirea controlului exercitat de autoritatea judiciară asupra activității de poliție judiciară, în luna iunie 2021, cu ocazia dezbaterii unui alt proiect legislativ referitor la protecția prezumției de nevinovăție și drepturile victimelor, Senatul francez adopta un amendament referitor la crearea unei inspecții generale a poliției judiciare însărcinate cu infracțiunile comise de către ofițerii de poliție judiciară în exercițiul sau cu ocazia exercitării funcțiunilor lor.

În legătură cu acest aspect, însă, actuala comisie de reflecție asupra proiectului de lege cu privire la reforma poliției judiciare a propus o soluție mult mai viabilă, în sensul de a implica, mai degrabă, actuala inspecție generală de care dispune ministrul de justiție francez prin Direcția Serviciilor Judiciare din cadrul Ministerului de Justiție, în ceea ce privește efectuarea de inspecții vizând activitatea ofițerilor de poliție judiciară, în loc de a înființa un corp nou de inspecție. Pe de altă parte, pentru ca intervenția și controlul autorității judiciare asupra poliției judiciare să fie reale și efective, soluția avansată vizează și necesitatea si oportunitatea extinderii competenței Direcției Serviciilor Judiciare din cadrul Ministrului de Justiție francez astfel încât activitatea de inspecție să nu fie limitată doar la situația comiterii de infracțiuni de către ofițerii de poliție în exercitarea funcțiunilor lor. În acest sens, se propune posibilitatea dispunerii de acțiuni de inspecție asupra ansamblului activității unui serviciu de poliție judiciară ori asupra unui ofițer de poliție judiciară, inclusiv atunci când sunt constatate anumite disfuncționalități ce nu implică săvârșirea de infracțiuni, dar care pot avea un impact negativ asupra activității de anchetă penală coordonată de parchete.

În loc de concluzii.

Procesul francez de legiferare a unui nou statut al poliției judiciare își urmează cursul legislativ, în pofida unui context complex și sensibil, marcat de controverse și contraziceri. Corpul profesional al poliției judiciare[20] franceze manifestă o opoziție dură, fiind îngrijorat că, în urma intrării în vigoare a noii legi, își va pierde independența. Ministrul de interne[21] anunță că proiectul a fost testat deja cu succes în departamentele Outre-mer și că are efecte pozitive incontestabile, urmând a intra în vigoare, în urma adoptării sale ca lege, chiar în cursul anului 2023. Senatul Franței, ca primă cameră sesizată în procesul de legiferare, a criticat în raportul[22] său proiectul de reformă globală a poliției ca fiind anacronic și inadecvat pentru poliția judiciară, apreciind că, întrucât se urmărește o reformă în profunzime, proiectul ridică dificultăți și ar trebui modificat de la temelie, într-o abordare diferită, plecând de la principiile de bază pe care se fundamentează o societate democratică și cu luarea în considerație a opoziției manifestate în mod deschis de către corpul profesional al poliției judiciare căruia noua lege i se adresează. În ce măsură un nou statut al poliției judiciare va fi suficient de suplu și va corespunde necesităților de a face față provocărilor curente generate de evoluția criminalității grave care, fără statute legiferate, se află în continuă schimbare și adaptare, rămâne de văzut și, ca întotdeauna, nu putem decât să rămânem încrezători în înțelepciunea legiuitorului.

* Procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, punct de contact în Rețeaua Judiciară Europeană, e-mail: stan_stefania@mpublic.ro.

** Procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de resurse umane și documentare, fost magistrat de legătură în Franța, e-mail: dumitru_dragos@mpublic.ro.

[1] Date și informații privind organele de poliție din diverse state au fost identificate în surse publice, cu caracter general, pe site-ul Europol și OSCE Polis, la adresele de web: https://polis.osce.org/country-profiles și https://www.europol.europa.eu/partners-collaboration/member-states.

Alte surse de informație utilizate cu caracter particular au fost specificate în subsolul paginilor corespunzătoare, unde informația a fost folosită.

[2] Cazul Finlandei: https://poliisi.fi/en/internal-supervision.

[3] În Bulgaria, în etapa premergătoare procesului, procurorul are posibilitatea legală de a îndruma autoritățile de anchetă/investigatorul, poliția sau ofițerul vamal ori să atribuie direct unui expert efectuarea evaluării expertizei (https://www.ejn-crimjust.europa.eu/ejn/EJN_InfoAbout/RO/239).

Funcția principală a Parchetului din Republica Bulgaria este de a păstra respectarea legii. Parchetul exercită conducerea urmăririi prealabile, aduce în judecată persoanele care au săvârșit o infracțiune, sprijină acuzațiile în cauze penale cu caracter general, participă la procesul penal în calitate de acuzator de stat, supraveghează executarea măsurilor penale și a altor măsuri coercitive, acționează pentru anularea hotărârilor ilegale și, de asemenea, intervine în cauzele civile și administrative, prevăzute de lege (https://prb.bg/en/prosecutors-office/history).

[4] În Cehia, în procedurile preliminare, procurorul este organul dominant – în această relație folosim termenul „dominus litis”. Procurorul exercită supravegherea respectării legalității. În vederea lămuririi cauzei și a constatării făptuitorului, procurorul este îndreptățit să ordone autorităților de poliție să efectueze acțiuni în limitele atribuțiilor sale statutare.

Pentru cercetarea unor fapte care presupun săvârșirea unei infracțiuni, procurorul poate solicita organului de poliție dosare, documente, materiale și rapoarte de activitate. Mai mult, poate revoca și atribui cauze de la organul de poliție, trebuie să proceseze fără întârzieri cererile persoanei împotriva căreia se desfășoară procedura, precum și cererile părții vătămate de remediere a întârzierilor și viciilor din procedura autorității de poliție (Secțiunea 157a din Codul de procedură penală ceh – „CPC”).

În exercitarea supravegherii în cadrul procedurilor preliminare, procurorul are dreptul să dea instrucțiuni obligatorii pentru cercetarea infracțiunilor, să participe la acțiunile întreprinse de organul de poliție la procedurile preliminare sau să efectueze el însuși acțiunea individuală, să restituie cauza la Poliție cu instrucțiunile sale, să o completeze, să desființeze deciziile și măsurile luate de autoritatea de poliție, dacă acestea sunt ilegale sau nefondate, și să înlocuiască aceste decizii și măsuri cu propriile sale decizii.

[5] În Austria, parchetele sunt autorități speciale separate de instanțele judecătorești, care protejează, mai ales, interesul public al justiției în materie penală. Atribuțiile lor sunt, în principal, în legătură cu întocmirea rechizitoriului și reprezentarea în timpul procesului. Sunt numite și autorități de acuzare. Parchetele nu sunt independente, ci sunt structurate ierarhic și sunt legate de instrucțiunile biroului superior al procuraturii și, în cele din urmă, ale ministrului federal al justiției.

[6] Pentru Finlanda, a se vedea Raportul Greco – First evaluation round – Themes examined: Independence, specialisation and means available to national bodies engaged in the prevention and fight against corruption; Extent and scope of immunities. Report: https://www.coe.int/en/web/greco/evaluations/finland.

[7] În Estonia, procurorii, aflați sub autoritatea ministrului justiției, verifică dacă activitățile poliției și cercetările prealabile în cauzele penale se desfășoară cu respectarea procedurilor corespunzătoare și în conformitate cu legea.

[8] Pentru Danemarca, existența unor relații strânse între poliție și procurori, ca urmare a acestei organizări, a fost remarcată și criticată de Amnesty International într-un raport dat publicității. Denmark: Police Accountability Mechanisms in Denmark – Amnesty International report – 2008 (https://www.amnesty.org/en/wp-content/uploads/2021/07/eur180012008eng.pdf).

[9] În Germania, în cazul Poliției Federale, polițiile de land sunt subordonate conform structurii fiecărui land.

[10]Ministrul Justiției, Egalității și Reformei Legii este responsabil de performanța Poliției Naționale. Cu toate acestea, operațiunile poliției de zi cu zi sunt responsabilitatea comisarului numit de guvern, în timp ce ministrul este responsabil în fața Dáil (Legislativul irlandez).

[11] În cazul Ungariei, poliția este subordonată ministrului responsabil cu aplicarea legii din cadrul Ministerului Justiției și al Aplicării legii.

[12] Poliția Judiciară a Portugaliei, deși raportează ministrului justiției, este supravegheată din punct de vedere juridic de Procurorul General (Procurador-General da República), iar un consiliu de coordonare (Conselho Coordenador) supraveghează coordonarea operațională.

[13] Ministrul de Interne și Relații cu Regatul este responsabil de administrația centrală a poliției din Țările de Jos. Unul dintre primarii („burgmasters”) dintr-o regiune (adesea cea cu cel mai mare municipiu) este administratorul poliției. Împreună cu procurorul-șef, acesta are responsabilitatea supremă pentru administrarea serviciului de poliție.

[14] Pentru detalii legislative privind controlul autorității judiciare asupra activității poliției judiciare, a se vedea prevederile codului de procedură penală francez: Dispositions générales sur la police judicaire en France (https://www.legifrance.gouv.fr/codes/section_lc/LEGITEXT000006071154/LEGISCTA000006151872/).

[15] Dubla autoritate sau dubla subordonare este deseori denumită «dublă caschetă».

[16] În sistemul judiciar francez, procurorul republicii este corespondentul prim-procurorului de pe lângă tribunalul de județ.

[17] Elisabeth Guigou, ministru de justiție francez (4 iunie 1997-18 octombrie 2000), cu ocazia dezbaterilor asupra proiectului de lege privind reforma poliției judiciare (https://www.senat.fr/rap/l99-011/l99-0117.html).

[18] Pentru sinteza raportului comisiei de reflecție asupra proiectului de lege privind reorganizarea și întărirea activității poliției judiciare, a se vedea adresa web https://www.senat.fr/rap/l99-011/l99- (accesată la 27 februarie 2023).

[19] Elisabeth Guigou, ministru de justiție francez (4 iunie 1997-18 octombrie 2000), prima femeie numită în funcția de ministru de justiție francez; pentru detalii, https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89lisabeth_Guigou.

[20] https://www.20minutes.fr/justice/4026613-20230306-reforme-pj-enqueteurs-manifestent-contre-passage-force-gerald-darmanin.

[21] https://www.20minutes.fr/justice/4021754-20230202-police-judiciaire-anachronique-inadapte-rapport-senat-dezingue-projet-reforme.

[22] https://www.senat.fr/notice-rapport/2022/r22-302-notice.html, Rapport, fila 92 paragr. 2.