SILVIA-MIHAELA DANELIUC*

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul judiciar civil

ABSTRACT

The author analyzes the nature of typical or atypical administrative document taking into consideration art. 2 par. (1) c) and i) of the Law no. 554/2004 on contentious administrative matters, the order issued by the general prosecutor of the Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice, pursuant to art. 55 par. (4) of the Code of criminal procedure, art. 2 par. (3) and art. 6 par. (1) and (2) of the Law no. 364/2004 on the organization and functioning of the judicial police, as amended and supplemented, by which the appointment to the structures of the judicial police is not approved or the notice of appointment is withdrawn. The author also deals with the possibility to file for appeal against this order before an administrative court apart from the order issued by the Minister of Internal Affairs on the appointment/release from office of a judicial police officer.

Key words: notice, order, prosecutor general of the Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice.

1. Cadrul legal incident cu privire la avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități. În temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)[1], atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliței judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare[2], cu modificările și completările ulterioare, ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale.

În conformitate cu art. 6 alin. (1) și (2) din același act normativ, numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către lucrătorii poliției judiciare a obligațiilor ce le revin în activitatea desfășurată în calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate retrage avizul acordat; retragerea avizului conduce la încetarea calității de lucrător în cadrul poliției judiciare.

Din normele prezentate rezultă, in claris, că avizul conform al procurorului general este un act prealabil emiterii ordinelor ministrului afacerilor interne pentru desemnarea nominală a polițiștilor ca organe de cercetare ale poliției judiciare, mai concret, pentru numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități.

Specialiștii în drept administrativ admit, în unanimitate, că emiterea sau adoptarea unui act administrativ impune parcurgerea unor proceduri care se pot realiza de organul de la care emană actul sau de alte autorități publice.

2. Emiterea actelor administrative. Această operațiune presupune[3] respectarea unor norme procedurale care, deși în majoritate nu produc efecte juridice prin ele însele, având în general natura juridică de operațiuni tehnico-administrative, inițiază și mențin sistemul decizional administrativ.

În funcție de momentul în care intervin, au fost identificate trei categorii de forme procedurale, respectiv:

a) forme procedurale anterioare emiterii sau adoptării actului;

b) forme procedurale concomitente cu emiterea sau adoptarea actului administrativ;

c) forme procedurale ulterioare emiterii sau adoptării actului.

Formele procedurale prealabile (anterioare) emiterii sau adoptării actului administrativ sunt cele mai des întâlnite în activitatea administrației, dintre acestea o relevanță deosebită prezentând avizul, doctrina[4] vorbind despre o veritabilă „teorie a avizului”.

În literatura juridică[5], avizele sunt analizate și sub titulatura de acte pregătitoare, prealabile (anterioare) emiterii sau adoptării actului administrativ.

Ele reprezintă punctele de vedere pe care autoritatea care urmează să emită sau să adopte un act le solicită altor organe.

Într-o exprimare mai dezvoltată[6], avizele sunt definite ca reprezentând opinii pe care un organ al administrației publice le solicită altui organ al aceleiași administrații, într-o problemă sau în mai multe probleme, pentru a se informa și a decide în cunoștință de cauză.

Raportat la regimul lor juridic, avizele sunt de trei categorii:

a) avize facultative;

b) avize consultative;

c) avize conforme.

Avizele conforme – cum este și avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în materia analizată – se caracterizează prin trăsătura lor obligatorie atât din punctul de vedere al solicitării, cât și din punct de vedere al respectării lor.

Organul administrativ are obligația să ceară, să aștepte ca acest aviz să fie emis, să depună diligențele necesare emiterii lui și, în final, să se conformeze conținutului acestuia.

Doctrina[7] a evidențiat că între avize (indiferent de forma pe care o îmbracă – în cazul avizului emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta îmbracă forma ordinului), pe de o parte, și actele administrative, pe de altă parte, există deosebiri fundamentale – în timp ce manifestarea de voință pe care o concretizează actul administrativ este făcută în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, deci de a produce efecte juridice, avizele nu au acest scop și nici nu produc aceste consecințe –, dar și unele asemănări – atât avizele, cât și actele administrative reprezintă manifestări de voință cu caracter unilateral.

Avizele – validări sau, după caz, invalidări de specialitate ale studiilor ce însoțesc cererea de autorizare a actului administrat –, prin ele însele, nu produc efecte juridice. Ele nu modifică de sine stătător realitatea juridică existentă. Rolul lor constă în a contribui la realizarea caracterului legal al actului administrativ sau la întărirea legalității lui, condiționând sau, după caz, fundamentând manifestarea de voință a emitentului actului administrativ.

O primă concluzie care se desprinde din cele relatate constă în aceea că avizul nu are caracter de act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004[8], cu modificările și completările ulterioare[9].

Norma menționată anterior definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, ceea ce nu este caracteristic avizului, care nu produce prin el însuși efecte juridice, astfel cum am mai arătat.

Legiuitorul i-a acordat instanței de contencios administrativ competență de a se pronunța asupra unor categorii de acte pregătitoare, deci anterioare emiterii sau adoptării actului administrativ, dar numai în situația în care au fost atacate odată cu actul administrativ pe care îl fundamentează.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Și în perioada interbelică[10] s-a promovat o teorie a actelor pregătitoare argumentată pe ideea că administrația nu lucrează întotdeauna și direct doar prin intermediul actelor administrative propriu-zise, ea având uneori nevoie, chiar pentru a emite un act administrativ, de anumite acte ajutătoare sau premergătoare, admițându-se că acestea puteau fi atacate odată cu actul sau decizia definitivă dată în baza lor, fără a li se fi recunoscut însă caracterul actelor administrative, care pot fi atacate de sine stătător, în condițiile legii.

Prin urmare, rezultă cu forța evidenței că ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, emis în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (4) C.pr.pen., art. 2 alin. (3), art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, nu poate fi atacat în contenciosul administrativ separat de ordinul emis de ministrul afacerilor interne pentru numirea, promovarea sau eliberarea în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități.

Așadar, acțiunea în contencios administrativ introdusă numai împotriva ordinului care implică avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este inadmisibilă.

3. Examen de practică judiciară. În același sens este și jurisprudența instanțelor de judecată[11], inclusiv la nivelul instanței supreme, în privința retragerii avizelor de numire în structurile poliției judiciare. Astfel, poate fi dată ca exemplu Dec. nr. 3944/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, S. de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1487/33/2012[12]. În cauză, reclamantul a solicitat anularea retragerii avizului de numire în structurile poliției judiciare, invocând faptul că acesta reprezintă un act juridic autonom care are aptitudinea de a produce efecte juridice prin el însuși, în mod distinct.

Instanța supremă, menținând soluția primei instanțe care a respins acțiunea în contencios administrativ ca inadmisibilă, a reținut că actul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție a constituit temei al emiterii de către inspectorul general al Poliției Române a dispoziției prin care reclamantul a fost eliberat din structurile poliției judiciare. Or, actele administrative care au aptitudinea să producă efecte juridice (numirea și, respectiv, eliberarea din funcțiile structurilor poliției judiciare) sunt dispozițiile de numire, respectiv de eliberare din funcție. În raport de acestea, retragerea avizului conform reprezintă operațiuni administrative care premerg și ajută la emiterea actelor juridice producătoare de efecte juridice. Pe cale de consecință, acordarea avizului conform, precum și retragerea avizului conform sunt operațiunile administrative la care se referă dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că pot fi atacate exclusiv odată cu actul administrativ la baza emiterii căruia au stat.

De aceea, atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ a fost reprezentat, în principal, de anularea dispoziției inspectorului general al Poliției Române sau a conducătorului unui inspectorat de poliție județean (act administrativ tipic, principal) prin care s-a dispus încetarea calității de lucrător în poliția judiciară, ca urmare a retragerii avizului, actul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de retragere a avizului conform a fost analizat, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca operațiune administrativă prealabilă emiterii acestuia, instanțele formulând aprecieri asupra fondului[13].

Pentru a putea face o asemenea analiză, este necesar ca acțiunea în contencios administrativ să fie introdusă în condiții procedurale legale, adică după parcurgerea procedurii prealabile, și să nu fie tardivă, întrucât neregularitatea atacării actului administrativ tipic principal atrage, după sine, imposibilitatea analizării pe fond a actului de retragere a avizului[14].

În schimb, în privința actelor emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au respins propunerile formulate de inspectoratele de poliție județene pentru acordarea avizului de încadrare în funcțiile structurilor poliției judiciare, analizele și soluțiile jurisprudențiale au avut o altă dimensiune.

În aceste situații s-a considerat că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl forma, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004[15], refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative. În acest context, excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii au fost respinse de instanțe, acestea procedând, pe fond, la examinarea următoarelor aspecte: dacă în privința reclamanților, dată fiind activitatea și conduita lor profesională, exista sau nu un interes legitim pentru avizarea numirii ca lucrător de poliție judiciară; dacă puterea de apreciere recunoscută în această privință conducătorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost exercitată, prin prisma unor elemente concrete, cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ[16], în dimensiunea referitoare la încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Aprecierile in concreto pe care instanțele le-au făcut au vizat profilul profesional și moral al lucrătorului în cauză, luându-se în considerare conduita acestuia pe tot parcursul lui profesional. În acest context, a fost afirmată și limita controlului judecătoresc de legalitate în cadrul acțiunii de contencios administrativ, care se circumscrie doar verificării respectării principiului legalității, excluzând pe cel de oportunitate. S-au avut în vedere, de pildă, următoarele aspecte: motivarea refuzului pe baza unor criterii concrete și obiective, reliefate de datele existente în fișa personală a lucrătorului, de calificativele anuale, de sancțiunile disciplinare aplicate acestuia, precum și de conduita în societate[17].

Chiar dacă a fost dată într-o cauză care a vizat acțiunea în contencios administrativ, prin care reclamantul a solicitat obligarea avizării sale favorabile pentru funcția de șef de secție, ca urmare a promovării unui concurs, este important de relevat și Dec. nr. 3694/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, S. de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1383/2/2009[18]. În această cauză, cu privire la natura juridică a actului dedus judecății, instanța supremă a reținut că ceea ce se contestă este, de fapt, refuzul emiterii avizului favorabil definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004[19], astfel încât ordinele emise de procurorul general prin care se refuză avizarea numirii în funcție nu sunt acte administrative propriu-zise, ci acte administrative asimilate prin care se manifestă refuzul de avizare, refuz sancționabil nu printr-o situație de anulare a acestuia, ci prin obligarea la emiterea avizului. Refuzul emiterii avizului favorabil reprezintă un act administrativ asimilat care permite instanței de contencios administrativ să impună în sarcina autorității publice obligația de a face, în condițiile art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004[20]. Prin urmare, au fost înlăturate apărările formulate de recurentul pârât – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, potrivit cărora actul atacat ar fi un act care funcțional este supus normelor procesual penale, apreciindu-se că prevederile invocate – art. 201 alin. (3) din Codul de procedură penală anterior (în vigoare la data emiterii ordinului contestat, dar în prezent abrogat) – nu stabilesc natura juridică a actului dedus judecății și nicio procedură distinctă de cercetare a legalității acestuia. De aceea, s-a opinat că instanțele sunt îndrituite să analizeze pe fond, în lumina cadrului legal aplicabil, raportul juridic dedus judecății, procedura premergătoare și criteriile privind emiterea actului.

Concluzii. Sub aspectul admisibilității acțiunii în contencios administrativ prin care se atacă actul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind retragerea/emiterea avizului conform pentru numirea în funcția de lucrător al poliției judiciare, pe baza dispozițiilor legale evocate și a jurisprudenței, se pot face următoarele distincții:

– în cazul ordinului prin care se retrage avizul, este inadmisibilă atacarea acestui act în contencios administrativ, separat de dispoziția șefului Poliției Române sau al inspectoratului de poliție județean; retragerea avizului poate fi cenzurată de instanțele de contencios administrativ doar ca operațiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ tipic (dispoziția șefilor din structura Ministerului Afacerilor Interne prin care s-a dispus încetarea calității de lucrător în poliția judiciară) și numai atunci când acestea au fost regulat învestite prin cererea de chemare în judecată formulată cu privire la acest act;

– în cazul ordinului prin care se refuză emiterea avizului conform pentru încadrarea în poliția judiciară, acțiunea este admisibilă, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca refuz exprimat expres de autoritatea publică, de îndeplinire a unei operațiuni administrative.

În ambele situații în care instanțele de judecată pot analiza pe fond actul procurorului general al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește retragerea/refuzul de acordare a avizului, controlul judecătoresc este unul de legalitate, și nu de oportunitate.

Pe baza jurisprudenței analizate se desprinde următoarea exigență de legalitate a actului: este necesară motivarea acestuia pe baza criteriilor stabilite de lege și de actele de nivel infralegislativ emise în aplicarea acesteia, cu referire la situația concretă a lucrătorului de poliție sub aspectul conduitei morale și profesionale pe întregul parcurs al carierei sale.

* e-mail: bratu_rodica@mpublic.ro.

[1] A se vedea Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014.

[3] V. Vedinaș, Drept administrativ, ediția a III–a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 91-93.

[4] A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ediția a III-a, Editura All Beck, București, 2001, p. 55.

[5] V. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Partea generală, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 488.

[6] T. Drăgan, Actele de drept administrativ, Editura Științifică, București 1959, p. 107, apud V. Vedinaș, op. cit., p. 92.

[7] V. Vedinaș, op. cit., p. 92.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

[9] ,,Art. 2. Semnificația unor termeni

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(…)

c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

(…)”

[10] C.G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, București, 1936, p. 79 și urm. apud V. Prisăcaru, op. cit., p. 143.

[11] Trib. Tulcea, S. civ., de contencios administrativ și fiscal, Sent. nr. 4413/2013, pronunțată în Dosarul nr. 2069/88/2013, nepublicată; Trib. București, S. a II-a de contencios administrativ și fiscal, Sent. nr. 1981/2015, pronunțată în dosarul nr. 32636/3/CA/2014, nepublicată; C. Ap. Cluj, S. a II-a civ. și de contencios administrativ și fiscal, Sent. nr. 133/2013, pronunțată în dosarul nr. 1673/33/2012, nepublicată; C. Ap. Galați, S. de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 306/2015, pronunțată în dosarul nr. 2069/88/2013, nepublicată.

[12] Nepublicată.

[13] În acest sens, a se vedea C. Apel Cluj, S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 3997/2013, pronunțată în dosarul nr. 691/33/2011, nepublicată (în cauză, actul emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a retras avizul de poliție judiciară ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de reclamant, a fost atacat odată cu dispoziția emisă de șeful Poliției Române privind încetarea calității de lucrător de poliție judiciară; instanța de recurs a analizat pe fond actul conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, reținând că decizia procurorului general s-a fundamentat pe elemente de oportunitate, bazate pe date obiective desprinse din analiza concretă a profilului profesional și moral al lucrătorului de poliție, a considerat că retragerea avizului, raportat la starea de fapt existentă la data emiterii sale, nu poate fi considerată ca rezultat al încălcării drepturilor fundamentale, între care și prezumția de nevinovăție, starea de fapt relevată justificând adoptarea acestei măsuri).

[14] În acest sens, a se vedea Trib. Bistrița-Năsăud, S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Sent. nr. 479/2014, pronunțată în dosarul nr. 1347/33/2013, definitivă prin Dec. nr. 967/2015, pronunțată de C. Ap. Cluj, S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1195/33/2014 – ambele nepublicate (În această cauză, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin care s-a solicitat anularea dispoziției de încetare a calității de lucrător în poliția judiciară, a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile. În condițiile în care actul administrativ tipic nu putea fi examinat pe fond, instanța soluționând acest capăt de cerere prin aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 care statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, nici actul emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca operațiune administrativă, nu putea fi examinat de sine stătător, de vreme ce, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios este ținută să se pronunțe asupra legalității acesteia numai dacă este legal sesizată cu acțiunea vizând actul administrativ tipic.).

[15] ,,Art. 8. Obiectul acțiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

(…)”

[16] ,,Art. 2. Semnificația unor termeni

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(…)

n) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

(…)”

[17] În acest sens, a se vedea Trib. Galați, S. de contencios administrativ și fiscal, Sent. nr. 1526/CAF/2014, pronunțată în Dosarul nr. 1129/57/2013, nepublicată (în cauză, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și, pe fond, a respins acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată, reținând, în esență, că raportat la calificativele obținute de lucrătorul de poliție și sancțiunile disciplinare aplicate acestuia, refuzul acordării avizului conform nu poate fi considerat abuziv sau nelegal). În același sens, C. Ap. Cluj, S. a II-a civ., de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5608/2013, pronunțată în Dosarul nr. 1673/33/2012, nepublicată (în această cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ prin care a fost atacată atât dispoziția emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcțiile structurii poliției judiciare, cât și ordinul emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a retras avizul de numire a reclamantului în structurile poliției judiciare; instanța de recurs a reținut că decizia procurorului general a avut la bază elemente de oportunitate, bazate pe elemente obiective rezultate în urma analizei corecte a profilului profesional și moral al lucrătorului de poliție și că, în mod just, aprecierea activității lucrătorului de poliție judiciară s-a făcut nu doar pe baza cunoștințelor de ordin profesional necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, dar și a profilului moral al acestuia).

[18] Disponibilă pe site-ul http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=88029 (accesat la 3 august 2016).

[19] Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

[20] Art. 18. Soluțiile pe care le poate da instanța

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (…)