Vasile IONIȚĂ*

Procuror – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de îndrumare și control

Gheorghe IVAN**

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

Prof. univ. − Facultatea de Științe Juridice, Sociale

și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați

Cercetător științific asociat − Institutul de

Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu”

al Academiei Române

Coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și

al Laboratorului de investigații și cercetare criminalistică − Institutul

Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați,

Redactor-șef − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

The authors analyze one of the vital issues appeared in the judicial practice: the legal possibility that the lawyer may be considered active subject of the corruption offences.

Key-words: lawyer, negative conflict of competence, corruption offences, active subject

Problematică: Posibilitatea legală ca avocatul să fie considerat subiect activ al infracțiunilor de corupție.

Speță: Prin Ordonanța nr. 301/P/2017 din 23 octombrie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus, în temeiul art. 50 și art. 58 din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție[1], cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[2], cu modificările și completările ulterioare, declinarea competenței de instrumentare a cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută în art. 244 alin. (1) din nou Cod penal (în continuare C.pen.), de șantaj, prevăzută în art. 207 alin. (1) C.pen., și de hărțuire, prevăzută în art. 208 alin. (2) din acest din urmă cod, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava.

La rândul său, prin Ordonanța nr. 112/P/2018 din 17 mai 2018, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava a dispus, în temeiul art. 58 alin. (1) și (2) raportat la art. 63 alin. (3) și (4) C.pr.pen., art. 38 alin. (1) lit. d) din același cod și art. 1 alin. (3¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, declinarea competenței de soluționare a cauzei privind infracțiunile sus-menționate, comise de către un avocat, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, declanșând astfel un conflict negativ de competență.

Prin Ordonanța nr. 1556/C/2018 din 14 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționându-se conflictul negativ de competență, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Argumente: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus declinarea competenței pe motiv că obiectul cauzei îl formează, printre altele, infracțiunea de șantaj prevăzută în art. 207 alin. (1) C.pen.[3] raportat la art. 13¹ din Legea nr. 78/2000[4], presupus comisă de către un avocat.

În fapt, s-a reținut că mai mulți cetățeni (care au avut calitatea de persoane vătămate în cadrul unor dosare penale ce au avut ca obiect infracțiuni de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, ca urmare a unor accidente rutiere) au reclamat că, ulterior încheierii unor contracte de asistență juridică cu avocatul P.G., ar fi fost supuși unor amenințări și presiuni pentru a nu rezilia respectivele contracte. În concret, persoanele vătămate au reclamat un modus operandi similar al sus-numitului, respectiv că, urmare a manifestării de voință în sensul rezilierii contractelor de asistență juridică, avocatul a început să exercite acte de amenințare la adresa lor, comunicându-le că ,,vor fi dați în judecată și vor rămâne pe drumuri, urmând a le fi luată casa în contul sumei de 30.000 euro pe care aceștia o datorau în baza contractului de asistență juridică încheiat fără o informare prealabilă corespunzătoare”. Totodată, persoanele vătămate au mai menționat că, pentru a nu rezilia contractele de asistență juridică, avocatul a început să îi sune insistent atât direct, cât și prin persoane interpuse, folosind diferite numere de telefon, și să îi viziteze la domiciliu, fapt ce le-a creat o stare de temere.

Direcția Națională Anticorupție a declanșat conflictul negativ de competență pe motiv că avocații nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane vizate de art. 1 lit. a)-f) din Legea nr. 78/2000[5], dar nici în acelea de la art. 1 lit. g) din aceeași lege.

Este de menționat că Legea nr. 78/2000 instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție, aplicându-se, conform art. 1 lit. g) din legea menționată anterior, și altor persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f) din același articol, dar numai în condițiile prevăzute de lege.

Legea nr. 78/2000, în conținutul ei, stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor prevăzute în această lege. Prin urmare, în orice normă de incriminare din legea menționată anterior se poate prevedea un alt subiect activ al infracțiunii decât cel la care se face referire în art. 1 lit. a)-f) din aceeași lege[6].

Așa fiind, art. 1 lit. g) din Legea nr. 78/2000 este un text care nu se aplică niciodată singur, fiind un articol care arată că în cuprinsul normei de incriminare se pot prevedea în mod expres și alți subiecți activi[7]. Deci nu se poate interpreta că subiectul activ ar fi necircumstanțiat, ci doar că poate fi și o altă persoană fizică, dar numai atunci când legea prevede acest lucru în mod expres[8].

Analizând (cu atenție) art. 1 lit. g) din Legea nr.78/2000, se poate aprecia că prin sintagma ,,în condițiile prevăzute de lege” se înțelege o lege extranee Legii nr. 78/2000, în măsura în care legiuitorul o face, reglementând în cuprinsul acesteia că anumite persoane, strict și limitativ determinate, pot fi subiect activ al infracțiunilor de corupție[9].

Însă prin sintagma ,,alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere atât persoanele desemnate de către Legea nr. 78/2000, cât și de către o altă lege[10].

În speță, legea extranee Legii nr. 78/2000 este Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat[11], republicată. În acest din urmă act normativ nu există dispoziții care să instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție aplicabile persoanelor care exercită profesia de avocat. Tot astfel, avocații nu sunt indicați ca fiind potențiali subiecți activi ai infracțiunilor de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000.

Așadar, competența de soluționare a cauzei revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Mai adăugăm că aceeași soluție se impune și atunci când ne referim la infracțiunile de corupție prevăzute în noul Cod penal (art. 289-292), în special la luarea de mită. Prin art. 1 lit. g) din Legea nr. 78/2000, sunt avute în vedere normele de incriminare prevăzute în art. 289 alin. (1) și (2) C.pen.[12], precum și cele prevăzute în art. 293-294[13] și art. 308 alin. (1) din același cod[14], adică persoana fizică trebuie să aibă calitatea de funcționar public sau de „altă persoană asimilată”[15].

Concluzii: Avocatul nu poate fi subiect activ al infracțiunilor de corupție, cu excepția situațiilor când legea îl desemnează ca atare sau când el acționează ca orice persoană în privința căreia nu este necesară îndeplinirea vreunei calități (de pildă, săvârșește infracțiunea de dare de mită, aceasta putând fi comisă de către orice persoană fizică sau juridică).

În speță, avocatul nu este subiectiv activ al infracțiunii de șantaj prevăzute în art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, nefiind indicat în art. 1 din aceeași lege sau într-o lege extranee; însă el poate fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de șantaj prevăzută în art. 207 C.pen., subiectivul activ al acesteia nefiind circumstanțiat (calificat). Pe de altă parte, nefiind întrunite condițiile prevăzute în art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002[16] (mai concret, fapta săvârșită de către avocat nu constituie vreuna dintre infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000), competența de soluționare a cauzei revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava [potrivit art. 63 alin. (3) coroborat cu art. 38 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.[17]], și nu Direcției Naționale Anticorupție. Deopotrivă, nici celelalte infracțiuni reținute în sarcina avocatului (înșelăciunea și hărțuirea – art. 244 C.pen.[18], respectiv art. 208 din același cod[19]) nu atrag competența acestei direcții.

* e-mail: ionita_vasile@mpublic.ro.

** e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[3] ,,Art. 207. Șantajul

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

[…]”

[4] ,,Art. 13¹

În cazul infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

[5] ,,Art. 1

(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;

c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;

d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;

f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.”

[6] Curtea Constituțională a României, Dec. nr. 827/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 aprilie 2018.

[7] Ibidem.

[8] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 122.

[9] Curtea Constituțională a României, Dec. nr. 827/2017, cit. supra.

[10] Ibidem.

[11] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018.

[12] ,,Art. 289. Luarea de mită

(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

[…]”

[13] ,,Art. 293. Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia

Dispozițiile art. 289 și art. 290 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.”

,,Art. 294. Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia

Prevederile prezentului capitol se aplică în privința următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel:

a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;

c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;

d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;

e) funcționarilor unui stat străin;

f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;

g) juraților din cadrul unor instanțe străine.”

[14] ,,Art. 308. Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane

(1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

[…]”

[15] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 340.

[16] ,,Art. 13

(1) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții (sublinierea noastră – V. Ioniță, Gh. Ivan):

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: deputați; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul Poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii și auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României și ai camerelor județene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorii Băncii Naționale a României; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarii municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București; primarii și viceprimarii municipiilor; consilieri județeni; prefecți și subprefecți; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora; avocați; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și al societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 293 și 294 din Codul penal (sublinierea noastră – Ioniță, Gh. Ivan).

[…]”

[17] ,,Art. 63. Dispoziții comune

[…]

(3) Urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite în condițiile prevăzute la art. 41 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripția instanței competente să judece cauza, dacă legea nu dispune altfel (sublinierea noastră – V. Ioniță, Gh. Ivan).

[…]”

,,Art. 38. Competența curții de apel

(1) Curtea de apel judecă în primă instanță:

[…]

d) infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi (sublinierea noastră – Ioniță, Gh. Ivan);

[…]”

[18] ,,Art. 244. Înșelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”

[19] ,,Art. 208. Hărțuirea

(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”