ABSTRACT

The participation of a Romanian citizen, together with other persons, in committing a criminal act on the territory of another state, member of the European Union, having the quality of informer of the Romanian Authorities, constitutes a reason for refusal for the execution of the European Arrest Warrant, determined by the justificatory cause provided in art. 21 par. (1) the 2^nd thesis from the Romanian Criminal Code, consisting in fulfilling an obligation provided by the law.

Key words: justificatory cause, cause for impunity, European Arrest Warrant, reasons for refusing the execution, the order of the authority, the order of the law.

I. Prezentare speță. Prin sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș s-a solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate Ș.C. față de care s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare daneze [Divizia de vest a Înaltei Curți Daneze (Vestre Landsret)].

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate Ș.C., care a fost acuzată de săvârșirea a două infracțiuni de:

a) furt deosebit de grav, constând în sustragerea unui număr de șase încărcătoare telescopice, în valoare totală DKK 2.869.000.00 (fără T.V.A.), de la firma N. & L. A/S, H. 58 U. Danemarca, în perioada 16 decembrie 2013, ora 23.20-17 decembrie 2013, ora 05.55, în asociere cu D.N. și complici necunoscuți;

b) furt deosebit de grav, constând în sustragerea unui număr de trei utilaje de construcții grele, în valoare totală de DKK 1.177.765.00 (fără T.V.A.), de la firma S.K.S. Danemarca, la data de 26 noiembrie 2013, ora 22.00, în asociere cu complici necunoscuți.

Faptele reținute mai sus au corespondență în legislația română în art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal (în continuare C.pen. român)[1].

După identificarea persoanei solicitate Ș.C. și aducerii la cunoștința acesteia a prevederilor art. 103 și art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală[2], republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoana solicitată a susținut că nu consimte la predarea sa către autoritățile daneze, deoarece a fost pe teritoriul statului Danemarca în calitate de informator, fiind infiltrată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (denumită în continuare D.I.I.C.O.T.) – Serviciul teritorial București și acționând pentru aceasta, astfel încât să fie descoperite persoanele care se ocupau cu furturile reținute în mandatul european de arestare.

În urma acestei declarații a inculpatului și pentru a se verifica dacă în cauză nu există vreun motiv de refuz al executării mandatului dintre cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004[3], s-au solicitat relații atât din partea autorităților daneze, cât și din partea autorităților române.

Ulterior au fost depuse la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, și anume: traducerea sentinței de achitare a persoanei solicitate, pronunțate la data de 21 mai 2014 de către autoritățile din Danemarca; un set de acte din partea D.I.I.C.O.T. din care rezultă că s-a autorizat participarea persoanei solicitate în calitate de informator.

Autoritățile din Danemarca au confirmat faptul că persoana solicitată a funcționat ca informator al autorităților române, susținând că legea daneză dă o posibilitate foarte restrânsă unei persoane civile de a participa la acțiuni polițienești, ca agent sub acoperire al poliției, fiind necesar, printre altele, acceptul tribunalului dat înaintea începerii oricărei acțiuni, acesta lipsind în speța de față.

În raport cu această situație, când potrivit legii române, persoana solicitată avea autorizarea legală din partea autorităților române de a participa ca informator, calitate care, potrivit legii române, nu atrage urmărirea penală, fiind o cauză de nepedepsire, întrucât persoana solicitată s-a aflat în îndeplinirea unei obligații legale impuse de lege, așa cum prevede art. 21 alin. (1) teza a II-a C.pen. român, se poate aprecia că ne aflăm în situația prevăzută în art. 98 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 302/2004, de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată prin Încheierea din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Târgu-Mureș și prelungită prin Încheierea din 22 iulie 2015 a aceleiași instanțe, în raport cu soluția ce se va pronunța, de refuz al executării mandatului european, se impune concluzia că în cauză au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii sus-menționate, astfel că, în baza art. 7 din Legea nr. 302/2004[4] coroborat cu art. 242 alin. (1) din Codul procedură penală român (în continuare C.pr.pen. român)[5], se va dispune revocarea acestei măsuri.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004[6], cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei sesizări vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile avocaților din oficiu (desemnați atât de către parchet, cât și de către instanță), în sumă de câte 420 lei, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției, sumele respective urmând a fi avansate Baroului Mureș.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Sent. pen. nr. 14/ME/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Codul de procedură penală român face referire la informator într-un singur text legal[7], distingându-l de colaborator. Informatorul ar fi persoana care oferă informații organelor de urmărire penală, iar colaboratorul, persoana care ajută organele de urmărire penală în activitatea lor de investigație. Totuși, având în vedere prevederile art. 148 C.pr.pen. român[8], precum și ale art. 150 C.pr.pen. român[9], colaboratorul poate fi și un informator, acesta putând să furnizeze atât informații, cât și să participe la efectuarea anumitor activități infracționale, bineînțeles cu autorizarea procurorului; de altfel, acest tip de ,,agent sub acoperire” este des întâlnit în practica investigativă și uzitat mai ales atunci când investigatorul sub acoperire nu găsește ,,portița” de a intra pe scena infracțională sau de a se ,,infiltra” printre membrii unui grup infracțional organizat.

Legea procesual penală română permite utilizarea informatorilor/colaboratorilor, activitatea lor ilicită neconstituind astfel infracțiune sau contravenție.

2. În atari condiții, informatorii/colaboratorii acționează în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, beneficiind de cauza justificativă prevăzută în art. 21 C.pen. român[10], și nu de o cauză de nepedepsire, cum în mod eronat a statuat Curtea de Apel Târgu-Mureș. Se pune întrebarea: este incident ordinul legii [art. 21 alin. (1) teza a II-a C.pen. român] sau acela al autorității [art. 21 alin. (2) C.pen. român]? În cazul primului, obligația de a acționa este impusă de lege (de pildă, obligația organelor de poliție de prindere a infractorilor sau de menținere a ordinii publice), iar, în cel de-al doilea caz, obligația este impusă de o autoritate (cum ar fi procurorul, în speța analizată). Deci, nu poate fi vorba decât de un ordin al autorității pe care informatorul/colaboratorul îl aduce la îndeplinire, legea nepermițându-i să desfășoare activități ilicite (de pildă, cumpărare de droguri) fără autorizarea procurorului[11]. Prin urmare, cauza justificativă de care beneficiază informatorul/colaboratorul este aceea prevăzută în art. 21 alin. (2) C.pen. român.

3. Cauza justificativă are ca efect înlăturarea caracterului nejustificat al faptei săvârșite și deci a caracterului său penal[12], spre deosebire de cauza de nepedepsire, care nu are un asemenea efect, ci doar de înlăturare a răspunderii penale și, implicit, a sancțiunii penale, fapta săvârșită prezentând în continuare caracter penal și constituind infracțiune[13].

[1] ,,Art. 228. Furtul

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

[…]”

,,Art. 229. Furtul calificat

(1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:

[…]

b) în timpul nopții;

[…]

se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

[…]”

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011.

[3] ,,Art. 98. Motive de refuz al executării

(1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.”

[4] ,,Art. 7. Dreptul aplicabil

Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.”

[5] ,,Art. 242. Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă

(1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

[…]”

[6] ,,Art. 16. Cheltuieli

(1) Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri reglementate de prezenta lege sunt suportate, de regulă, de statul solicitat.

[…]”

[7] ,,Art. 149. Măsurile de protecție a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor (sublinierea noastră – Gh. Ivan)

(1) Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) Procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată are dreptul de a cunoaște adevărata identitate a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului, cu respectarea secretului profesional (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(3) Investigatorul sub acoperire, colaboratorul, informatorul, precum și membrii de familie ai acestora sau alte persoane supuse amenințărilor, intimidărilor sau actelor de violență, în legătură cu activitatea desfășurată de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator, pot beneficia de măsuri specifice de protecție a martorilor, potrivit legii (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

[8] ,,Art. 148. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor

(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă:

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracțiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanțare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale ce au legătură cu infracțiunile enumerate mai sus;

b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii;

c) probele sau localizarea și identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):

a) indicarea activităților pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare;

b) perioada pentru care s-a autorizat măsura;

c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire.

(3) În cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obține fotografii sau înregistrări audio și video, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică. Dispozițiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.

(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare. În cazul investigării infracțiunilor contra securității naționale și infracțiunilor de terorism pot fi folosiți ca investigatori sub acoperire și lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfășoară, potrivit legii, activități de informații în vederea asigurării securității naționale.

(5) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza ordonanței emise potrivit alin. (1)-(3), pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, întocmind un proces-verbal.

(6) În cazul în care desfășurarea activității investigatorului impune participarea autorizată la anumite activități, procurorul procedează potrivit dispozițiilor art. 150.

(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu constituie infracțiune.

(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca și martorii amenințați.

(9) Durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. Durata totală a măsurii, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate depăși un an, cu excepția infracțiunilor contra vieții, securității naționale, infracțiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanțare a terorismului, spălare a banilor, precum și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

(10) În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

Dispozițiile alin. (2)-(3) și (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.”

[9] ,,Art. 150. Participarea autorizată la anumite activități

(1) Participarea autorizată la anumite activități în condițiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, dacă:

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanțare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infracțiuni care se săvârșește prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție, al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activități infracționale care au legătură, potrivit art. 43, cu infracțiunile enumerate mai sus;

b) măsura este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii;

c) probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Măsura se dispune de către procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2):

a) indicarea activităților autorizate;

b) perioada pentru care s-a autorizat măsura;

c) persoana care desfășoară activitățile autorizate.

(3) Activitățile autorizate pot fi desfășurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(4) Desfășurarea activităților autorizate de către persoana prevăzută la alin. (2) lit. c) nu constituie contravenție sau infracțiune.

(5) Punerea în executare a acestor măsuri se consemnează într-un proces-verbal care conține: datele la care măsura a început și s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfășurat activitățile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi și libertăți, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă în aplicare măsura.

(6) Persoana care a desfășurat activitățile autorizate poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor privind audierea martorilor amenințați, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară.

(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispoziția persoanei care desfășoară activitățile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfășurarea activității autorizate. Persoana care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu va comite o infracțiune prin desfășurarea acestor activități, în cazul în care acestea constituie infracțiuni.

(8) Măsura dispusă poate fi prelungită de către procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.

(9) Durata totală a măsurii, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși un an.”

[10] ,,Art. 21. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații

(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.”

[11] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p.    155-156.

[12] În același sens, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 12-15, 54-67.

[13] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, op. cit., p. 179.