CINE SE TEME DE PROCURORI?

CONSTANTIN SIMA *

Procuror șef serviciu − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

Prof. univ. − Facultatea de Drept,

Universitatea Titu Maiorescu

Redactor-șef − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

Advocating the legitimacy of the status of magistrate of the people, the author fathoms the history of the institution of the Public Ministry, highlighting the importance of the position held by prosecutors in upholding the values of the State and society.

Key words: magistrate, the Public Ministry, the prosecutor, status.

Am mulți prieteni judecători și avem multe puncte de vedere comune. Însă, uneori, când aceștia se supără, mă tachinează cu întrebarea: de ce trebuie să fie procurorii magistrați?

Întrucât această întrebare o pun cu insistență unii politicieni supărați, cu ocazia unor apariții televizate, dar și unii reprezentanți ai presei scrise, voi încerca să formulez un răspuns scurt, dar cuprinzător.

Introdus în urmă cu peste 700 ani pentru a pune capăt sistemului acuzației private, pentru a exercita în numele societății dreptul de represiune publică, procurorul a întrunit imediat sufragiile specialiștilor timpului.

„Avem o lege minunată”, spunea Montesquieu, fascinat de această nouă instituție a procurorului, care a schimbat fundamental procesul penal.

La început, în Franța, unde a apărut Ministerul Public, procurorii erau numiți și revocați de rege, ca și ceilalți magistrați, dar ulterior regele a renunțat la dreptul de a-i revoca, pentru ca puterea executivă să nu aibă dreptul de a-i schimba atunci când dorește.

Procurorii au devenit astfel reprezentanți ai societății, care nu are interes să-i schimbe decât atunci când nu își vor fi făcut datoria, ca și pe ceilalți magistrați, judecătorii.

Toate spiritele luminate ale vremii (Filangieri, Carrara, Bentham) au militat pentru tăierea cordonului ombilical între puterea executivă și Ministerul Public.

Regretatul profesor Ioan Tanoviceanu consemna în 1912: „Inamovabilitatea membrilor Ministerului Public este prima condiție a independenței lor, iar această independență este cea mai de seamă chezășie pentru libertățile cetățenești și pentru realizarea unei justiții represive demne și serioase.

Puterea executivă, aproape pretutindeni, a persistat și persistă în a-și conserva deschisă o portiță prin care să se strecoare continuu presiunea mâinii sale animată de motive și interese străine justiției.

Dependența Ministerului Public de puterea executivă, iată portița!

Toți autorii de drept penal, toți specialiștii și toți cei ce năzuiesc să asigure justiției condițiunile unei desăvârșite funcționări, susțin cu argumente ce nu cunosc replică independența Ministerului Public”.

Iată deci că societatea, ale cărei interese sunt reprezentate de procurori, este cea care are nevoie ca procurorii să fie magistrați.

Procurorii sunt magistrați nu numai în România, ci în majoritatea țărilor europene dar, chiar și acolo unde nu sunt magistrați au, în fapt, aceleași drepturi ca și judecătorii, pot deveni judecători și pot ulterior redeveni procurori.

În ceea ce privește Ministerul Public din România, acesta a cunoscut o serie de reforme succesive în ultimii 15 ani, în încercarea de a-l transforma într-o instituție juridică modernă și eficientă.

Accesul în profesie se face prin Institutul Național al Magistraturii, cariera magistraților este administrată de Consiliul Superior al Magistraturii, soluțiile procurorilor sunt în totalitate cenzurate de instanța de judecată.

Și atunci, pe bună dreptate, cine se teme de procurori?

Cu o seară în urmă, pe unul din posturile de televiziune, la o emisiune care a început cu deviza „justiția se face de judecători și numai de judecători”, am văzut un ex-ministru care era extrem de supărat că a fost reținut și ulterior arestat, pentru trafic de influență, două luni și jumătate, pe baza unor probe considerate indirecte.

Valoarea juridică a probelor indirecte a fost recunoscută public de un fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecător. Arestarea se dispune în toate cazurile de judecător, iar în ceea ce privește ex-ministrul sus-menționat, a fost condamnat, în primă instanță, de un complet format din judecători.

De ce ne supărăm pe procurori, din moment ce justiția se face numai de judecători?

Departe de mine intenția de a trece întreaga răspundere în sarcina judecătorilor.

Am vrut doar să subliniez că la justiție, în sens larg, participă toate organele judiciare.

Dar oare practica unor posturi de televiziune de a invita diverși inculpați, foști ocupanți ai unor funcții importante, și a discuta cauze în curs de soluționare, de a supune oprobiului public diverși magistrați, judecători sau procurori, câtă vreme o hotărâre nu este definitivă, este corectă?

De inculpații săraci și fără funcții se ocupă cineva?

Și, pentru a nu fi acuzat de partizanat profesional, voi recurge din nou la cuvintele profesorului I. Tanoviceanu, un susținător al Ministerului Public: „Inegalitatea dintre acuzare și apărare o credem decât aparentă, ea tinzând să dispară pe măsură ce membrii Ministerului Public prin cultura, instrucțiunea lor profesională, probitatea lor, vor ocoli toate acele defecte care, pe vremuri treceau drept calități pentru un bun procuror: brutalitate, pasiune, elocință tăioasă, mania acuzării cu orice preț și mai ales indelicata presiune pe lângă judecător sub toate formele. Astăzi membrii parchetelor sunt deopotrivă apărători ai intereselor societății ca și a acuzatului. Concluziunile de condamnare alternează cu cele de achitare în pretoriile mai tuturor instanțelor, iar rechizitoriile sunt sobre, concise și imparțiale.

Evoluțiunea în bine este prea simțitoare pentru a mai vorbi despre anacronismul câtorva excepțiuni.”

Ar mai fi de adăugat doar faptul că, în avizul dat ultimului proiect de revizuire a Constituției, Comisia de la Veneția a susținut consolidarea și în niciun caz fragilizarea statutului procurorului.

* e-mail: constantin_sima@mpublic.ro.

Acest articol fost publicat în ziarul ,,Cotidianul” din 26 august 2016, disponibil pe site-ul http://www.cotidianul.ro/cine-se-teme-de-procurori-286864/ (accesat la 6 septembrie 2016).