Remus JURJ-TUDORAN *

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

Redactor-șef adjunct − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

After several attempts to criminalise terrorist acts in the Criminal Code, the first regulation of the terrorist crime was made in the aftermath of the terrorist attacks of September 11^th, 2001, based on the Government Emergency Ordinance no. 141/2001. The legislation was completed by Law no. 535/2004, which was subsequently subject to several adaptations, in relation to the new factual realities.

The comparative analysis of the provisions of Law no. 535/2004 and those of the Directive (EU) 2017/541, highlights the fact that, in point of the criminalisation of terrorist acts, of the ones related to a terrorist group or those involving terrorist activities, or of other deeds involving terrorist activities, Romanian legislation complies to a great extent with the standards set by the above-mentioned European Directive, both in point of the definition of certain terms, of the constitutive elements, as well as of the punishment thresholds, the sole differences consisting in the classification of the offences.

Key words: Law no. 535/2004, Directive (EU) 2017/541, criminalisation of terrorist acts.

1. Considerații de ordin istoric privind incriminarea faptelor de terorism

Începând cu anul 1920, comunitatea internațională a încercat să emită o definiție generală a terorismului, iar România s-a implicat activ, prin juriștii vremii, solicitând Ligii Națiunilor încă din anul 1926 incriminarea universală a terorismului[1].

În anul 1935, cu ocazia celei de-a șasea conferințe de unificare a dreptului penal de la Copenhaga[2], s-a adoptat primul modelul național al legislației pentru reprimarea terorismului, infracțiunea de terorism fiind definită astfel:

„Actele internaționale îndreptate împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății unui șef de stat sau soției sale, ori oricărei persoane care deține prerogativele unui șef de stat, precum și prinților coroanei, membri ai guvernului, oamenilor care se bucură de protecția diplomatică și membrii ai puterii constituționale, legislative sau judecătorești, dacă se creează un pericol comun sau o stare de teroare care ar putea incita o schimbare sau ridica un obstacol în cale funcționării organismelor politice sau perturbarea relațiilor internaționale.”

După asasinarea prim-ministrului român Ion Gheorghe Duca în 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, după asasinatul comis în iulie 1934, chiar în sediul cancelariei, asupra cancelarului Dolfuss al Austriei de către naziști, infiltrați în armata austriacă, și apoi uciderea la Marsilia, în octombrie 1934, a regelui Alexandru I al Iugoslaviei și a ministrului de externe francez, de către separatiștii croați și macedoneeni, la Marsilia, la propunerea Franței, în baza unui proiect redactat de eminentul jurist român Vespasian Pella, s-a adoptat prima Convenție a Ligii Națiunilor din 16 noiembrie 1937 privind prevenirea și pedepsirea terorismului[3]. Aceasta, în art. 1, definea terorismul ca „acte criminale îndreptate împotriva unui stat și destinate sau calculate pentru a crea teroare în mintea persoanelor particulare ori a unui grup de persoane ori a publicului larg”. Convenția nu a intrat niciodată în vigoare din cauza neînțelegerii statelor cu privire la articolele referitoare la extrădarea persoanelor acuzate de infracțiuni denumite politice[4].

Ulterior au fost adoptate o serie de convenții și tratate internaționale împotriva terorismului, care prevedeau ca obligație principală includerea infracțiunilor definite în tratatul în cauză în dreptul penal național și sancționarea lor cu pedepse care să reflecte gravitatea acestora[5]. Statele părți la aceste tratate sunt de acord să participe la construcția jurisdicției universale asupra acestor infracțiuni și să ia măsurile necesare pentru a da instanțele lor competență foarte largă, inclusiv competența bazată pe teritorialitate, competența bazată pe naționalitatea infractorului și victimelor și, în conformitate cu cele mai multe dintre aceste tratate, competența bazată pe simpla prezență a unui suspect pe teritoriul statului. În plus, statele acceptă obligația fie să extrădeze pe orice infractori suspecți identificați pe teritoriul lor, fie să înceapă procedurile penale împotriva acestora. Pentru a pentru a facilita extrădarea, în aceste convenții și tratate se prevede în mod invariabil că infracțiunile de terorism nu sunt considerate infracțiuni politice, care nu sunt extrădabile în conformitate cu prevederile din mai multe tratate privind extrădarea.

În Codul penal din 1936[6], în art. 11 alin. (2) pct. 3 se prevedea că „… urmărirea pentru infracțiunile săvârșite de străini în străinătate dacă străinul infractor se află în țară și nu se cere extrădarea lui ori dacă extrădarea nu poate fi executată, cu excepția unor infracțiuni grave printre care și actele de terorism considerate infracțiuni prin codul de față (sublinierea noastră – R. Jurj-Tudoran), care se urmăresc și se pedepsesc conform dispozițiunilor acestui cod, indiferent de dispozițiunile în vigoare la locul comiterii infracțiunii”.

În literatura de specialitate[7] din acea perioadă se considera că sunt infracțiuni de terorism infracțiunile prevăzute în art. 204 „Atentat împotriva Regelui și a membrilor familiei Regale”, art. 210 alin. (3) „infracțiuni contra siguranței interioare a Statului, dacă au fost săvârșite prin mașini infernale, explozibile sau alte mijloace similare”, art. 219 „Atentatul contra Șefilor statelor străine”, art. 352 „Infracțiuni care produc pericol public prin întrebuințarea de explozibile sau gaze asfixiante”.

În art. 27 alin. (3) din același cod se prevedea că „nu pot fi niciodată considerate infracțiuni politice: omorul, mutilările, rănirile grave intenționate, falsul de monedă și tentativele la aceste infracțiuni, atentatele contra proprietății prin incendiu, explozie, inundație, furt și tâlhărie, precum și infracțiunile care au ca scop, fie schimbarea bazelor oricărei organizațiuni sociale, fie numai schimbarea bazelor organizațiunii sociale a României”.

Referitor la aceste prevederi s-a comentat[8] că legislatorul român, prin art. 27 alin. (3), fără a da o definiție a infracțiunii politice, a enumerat tot ce este act de terorism, fără însă a recurge și la definirea terorismului, cum a procedat Conferința de la Copenhaga, ci a enumerat o serie de infracțiuni de drept comun care, oricât s-ar dovedi că au fost determinate de un mobil politic sau în împrejurări de „excitațiune politică”, nu pot fi considerate niciodată ca infracțiuni politice.

Referitor la infracțiunile politice, se susține[9] că art. 27 din Codul penal român a făcut o sinteză între două teorii ale delictului politic, oarecum antagonice:

– teoria obiectivă, fără nicio preocupare de mobil sau scop politic;

– teoria subiectivă, care transformă o infracțiune de drept comun penal într-o infracțiune politică, după scopul sau mobilul care l-a determinat pe infractor, element variabil și foarte greu de dovedit. Cu această teorie, infracțiunea se înnobilează prin pasiunea politică a agentului. Altfel spus, conform acestei teorii infractorul este politic, nu infracțiunea.

În aceeași perioadă, în literatura de specialitate s-a susținut[10] că infracțiunea teroristă este, în esența ei, o infracțiune politică, pentru că și ea tinde tot către schimbarea ordinii și așezărilor politice în vederea realizării unui progres politico-social, dar schimbarea aceasta se urmărește prin mijloace teroriste: amenințări, omucideri, cazne, incendieri, asasinate, comploturi de tot felul etc.

Prin săvârșirea acestor fapte, autorii lor urmăresc „răspândirea teroarei în spiritele oamenilor cu alte păreri politice, spre a-i constrânge să le cedeze locul, să se supună, și să adere la mișcarea lor spre a le da putință să ajungă stăpânii politici ai societății, pe care să o reorganizeze după ideile și sistemele lor politice”[11].

S-a concluzionat[12] că elementele comune la definirea terorismului sunt următoarele:

– orice infracțiune teroristă este, în primul rând, un mijloc pentru realizarea unui scop situat în afara infracțiunii;

– scopul acestei infracțiuni este unul particular, respectiv să fie un scop politic sau social. Legalitatea sau ilegalitatea scopului nu contează;

– caracterul terorist, adică să se înfăptuiască cu practici care provoacă teroare, care provoacă sentimentul de teamă a unui rău, prin acte intimidante sub orice formă s-ar manifesta.

În practica judiciară antebelică[13] s-a dat noțiunii de „mijloace teroriste” o interpretare largă, care cuprinde și faptul de a pregăti o întrunire publică sau secretă, la care avea să se vorbească și să se îndemne la săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni politice.

Astfel, s-a calificat infracțiune politică fapta persoanei de a se manifesta contra organizării actuale a formei statului, cu dorința de a o schimba pentru a-și înfăptui crezul lor politic „întrucât autorii nu s-au mărginit la a-și manifesta ideile din domeniul ideologiei lor politice, criticând actuala ordine de stat, ci au trecut în domeniul căilor de fapt și al violențelor pe care le-au socotit mai apte și mai eficace în obținerea rezultatului dorit, și anume, au pregătit o întrunire cu îndemnul de a urma pilda revoluției rusești, cu asasinatele și incendierile și jafurile care au însoțit-o. Înfăptuirea ideologiei lor urma să se facă prin mijloace teroriste și în asemenea condițiuni delictul politic și-a pierdut caracterul său și a devenit delict de drept comun”.

Prima sancționare în concret a terorismului în legislația postbelică a avut loc ca urmare a actelor teroriste din SUA din 11 septembrie 2001[14], prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141 din 25 octombrie 2001[15], care a încriminat ca acte de terorism[16] săvârșirea următoarelor infracțiuni, comise în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică:

a) infracțiunile de omor prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, vătămare corporală și vătămare corporală gravă, prevăzute la art. 181 și 182 din Codul penal, precum și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută la art. 189 din Codul penal;

b) infracțiunile prevăzute la 106-109 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată;

c) infracțiunile de distrugere prevăzute la art. 217 și 218 din Codul penal;

d) infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, nerespectare a regimului materialelor nucleare și a altor materii radioactive, precum și nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute la art. 279, 279¹ și 280 din Codul penal.

Se considera tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1).

Constituiau, de asemenea, acte de terorism și:

a) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol sau în apă de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;

b) amenințările cu bombe sau cu materii explozive, dacă ele au ca scop tulburarea gravă a ordinii publice, prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică.

Tentativa se pedepsește. Se considera tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii prevăzute la alin. (1).

Înțelegerea în vederea săvârșirii de acte de terorism se pedepsea cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

S-au încriminat ca infracțiune și următoarele fapte:

– amenințarea unei persoane sau a unei colectivități, prin orice mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;

– alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice prin corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanță, care privește răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine.

2. Legislația românească în vigoare cu privire la combaterea terorismului

În prezent, prevenirea și combaterea terorismului sunt reglementate de Legea nr. 535/2004[17], care este completată, în ceea ce privește definirea unor operațiuni, participația și anumite infracțiuni, de Codul penal, de alte legi speciale, respectiv Codul aerian civil[18], Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind navigația civilă[19], Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval[20], Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora[21], Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare[22], Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor[23], Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului[24]. În ceea ce privește protecția victimelor, se completează cu Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea victimelor infracțiunilor[25] și cu dispozițiile Codului de procedură penală, respectiv art. 113, care reglementează protecția persoanei vătămate și a părții civile.

Legea nr. 535/2004 este un progres în evoluția legislației specifice și a definit terorismul ca un ansamblu de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:

a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.

Pentru a sancționa faptele săvârșite de entitățile teroriste ca acte teroriste, este necesar ca aceste acte să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

a) să fie săvârșite, de regulă, cu violență și să producă stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației;

b) să atenteze grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali;

c) să urmărească realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.

Un alt aspect pozitiv al Legii nr. 535/2004 este și acela că a definit și înțelesul unor termeni și expresii folosite în cuprinsul legii, printre care și termenii:

1. entitate teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație care:

a) comite sau participă la acte teroriste;

b) se pregătește să comită acte teroriste;

c) promovează sau încurajează terorismul;

d) sprijină, sub orice formă, terorismul;

2. terorist – persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;

3. grup structurat – un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice;

4. grupare teroristă – grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioadă de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste;

5. organizație teroristă – structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive;

6. conducerea unei entități teroriste – îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat, ale unei grupări sau organizații teroriste;

7. acțiuni teroriste – pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;

8. fonduri – bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturi speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă.

În ceea ce privește sancționarea faptelor de terorism, Legea nr. 535/2004, în art. 32, 33 și 33¹, preia în parte prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2001, în sensul că sancționează mai grav săvârșirea anumitor infracțiuni din Codul penal și legi speciale, comise în scopul de a intimida populația sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizație internațională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituționale, economice ori sociale ale unui stat sau organizații internaționale:

a) omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală;

b) amenințarea sau lipsirea de libertate;

c) distrugerea;

d) comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța zborului sau navigației unei nave ori aeronave;

e) săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, precum și săvârșirea oricărui act de violență fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia;

f) distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor, precum și întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranța și securitatea în acel aeroport;

g) distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranța zborului;

h) plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanțe capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în zbor;

i) preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia;

j) luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia, prin violență ori amenințare;

k) comiterea de violențe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranța navei ori a platformei fixe;

l) distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranța platformei sau a navigației navei;

m) plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanțe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranța platformei ori a navigației navei;

n) distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalațiilor sau serviciilor de navigație ori producerea de grave perturbații în funcționare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să pericliteze siguranța platformei fixe sau a navigației unei nave;

o) nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, precum și nerespectarea regimului materiilor explozive;

p) atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități și actele de diversiune;

q) fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice și infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;

r) preluarea fără drept a mijloacelor de transport colective de pasageri sau de mărfuri.

De asemenea constituie acte de terorism săvârșirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1) al art. 32:

a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive;

b) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanțe, materiale de orice fel, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori în scopul provocării de incendii, inundații sau explozii care au drept efect punerea în pericol a vieților umane;

c) perturbarea ori întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care au drept efect punerea în pericol a vieților umane;

d) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanțe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;

e) instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.

Constituie, de asemenea, infracțiune săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:

a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);

b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă;

c) falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege;

d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism;

e) participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism;

f) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol.

Legea nr. 535/2004 a introdus și infracțiuni noi, cum ar fi:

– fapta de a recruta o persoană pentru săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33;

– fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni prevăzute de prezenta lege. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este mai gravă, dar fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia sa instigat. Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune;

– promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni.

Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 și 33¹ se pedepsește. Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea săvârșirii acestor infracțiuni.

Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăși maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii. Se pedepsește mai grav fapta de a conduce o entitate teroristă (art. 35 din Legea nr. 535/2004).

În art. 37 din Legea nr. 353/2004 se sancționează amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivități cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalații nucleare ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecințe deosebit de grave, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1) Dacă amenințarea prevăzută la alin. (1) a fost adresată unui stat sau unei organizații internaționale, fapta se pedepsește mai grav.

De asemenea, se pedepsește și alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave (art. 38 din Legea nr. 535/2004).

Conform art. 36 din Legea nr. 535/2004:

(1) Constituie infracțiune de finanțare a terorismului colectarea sau punerea la dispoziție, direct ori indirect, de fonduri, licite sau ilicite, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot ori în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism sau pentru susținerea unei entități teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Săvârșirea unei infracțiuni în scopul obținerii de fonduri, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot sau în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism ori pentru susținerea unei entități teroriste, se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.

(3) Dacă fondurile obținute în condițiile alin. (2) au fost puse la dispoziția entității teroriste, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(4) Tentativa la faptele prevăzute de alin. (1) se pedepsește.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016[26] s-a introdus în Legea nr. 535/2004 art. 35¹, prin care se incriminează o nouă faptă:

(1) Deplasarea unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetățean este sau de pe teritoriul căruia își are domiciliul sau reședința spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel al cărui cetățean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susținerea, în orice mod, a unei entități teroriste, constituie deplasare în scopuri teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepsește.

3. Directiva (UE[27]) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului[28]

În expunerea de motive a Directivei (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (în continuare Directiva 2017/541), s-a subliniat necesitatea armonizării definițiilor infracțiunilor de terorism, a infracțiunilor legate de un grup terorist și a infracțiunilor legate de activități de terorism, astfel încât să acopere într-un mod mai cuprinzător, în mod special, comportamentul referitor la luptătorii teroriști străini și la finanțarea terorismului. Aceste forme de comportament ar trebui să fie pedepsite și în cazul în care sunt comise prin intermediul internetului, inclusiv al mijloacelor de comunicare sociale.

Încă de la început subliniem că Directiva 2017/541 stabilește norme minime privind definiția infracțiunilor și a sancțiunilor în domeniul infracțiunilor de terorism, al infracțiunilor legate de un grup terorist și al infracțiunilor legate de activități de terorism, precum și măsuri de protecție, de sprijin și de asistență a victimelor terorismului. De asemenea, subliniem că Directiva nu are drept efect modificarea obligațiilor de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale și statele membre pot stabili condiții impuse de și în conformitate cu principiile fundamentale privind libertatea presei și a altor mijloace de comunicare în masă care reglementează drepturile și responsabilitățile, precum și garanțiile procedurale ale presei sau ale altor mijloace de comunicare în masă atunci când astfel de condiții se referă la stabilirea sau limitarea răspunderii (art. 23).

Un alt aspect care trebuie subliniat este acela că Directiva 2017/541 clasifică infracțiunile în:

– infracțiuni de terorism [art. 3 alin. (1)], respectiv următoarele fapte săvârșite în scopul de a intimida grav o populație, ori de a constrânge nelegitim un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la a îndeplini oricare act, ori de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice, constituționale, economice sau sociale fundamentale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale:

(a) atingerile aduse vieții unei persoane care pot cauza moartea;

(b) atingerile aduse integrității fizice a unei persoane;

(c) răpirea sau luarea de ostatici;

(d) cauzarea de distrugeri masive unui edificiu guvernamental sau public, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unui bun privat, susceptibile să pună în pericol vieți umane sau să producă pierderi economice considerabile;

(e) capturarea de aeronave, de nave sau de alte mijloace de transport de pasageri sau de mărfuri;

(f) fabricarea, posesia, achiziționarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de explozivi sau de arme, inclusiv arme chimice, biologice, radiologice sau nucleare, precum și cercetarea și dezvoltarea de arme chimice, biologice, radiologice sau nucleare;

(g) eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, inundații sau explozii care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;

(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală care ar avea drept efect punerea în pericol a vieților umane;

(i) afectarea ilegală a integrității sistemelor, astfel cum se prevede la articolul 4 din Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în cazurile în care se aplică articolul 9 alineatul (3) sau articolul 9 alineatul (4) literele (b) sau (c) din respectiva directivă, precum și afectarea ilegală a integrității datelor, astfel cum se prevede la articolul 5 din respectiva directivă, în cazurile în care se aplică articolul 9 alineatul (4) litera (c) din respectiva directivă;

(j) amenințarea de a săvârși oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(i).

– infracțiuni legate de un grup terorist (art. 4), respectiv:

(a) conducerea unui grup terorist;

(b) participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de resurse materiale sau prin orice formă de finanțare a activităților sale, având cunoștință de faptul că această participare va contribui la activitățile infracționale ale grupului terorist.

– infracțiuni legate de activități de terorism:

• Instigarea publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism (art. 5), definită ca distribuirea cu intenție sau punerea, cu intenție, la dispoziția publicului în alt mod, prin orice mijloace, online sau offline, a unui mesaj, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(i), atunci când un astfel de comportament, în mod direct sau indirect, inclusiv prin glorificarea actelor de terorism, promovează săvârșirea de infracțiuni de terorism, generând astfel riscul ca una sau mai multe astfel de infracțiuni să fie săvârșite;

•Recrutarea în scopuri teroriste (art. 6), definită ca fapta de a solicita, cu intenție, unei alte persoane să săvârșească sau să contribuie la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(i) sau la articolul 4;

•Oferirea de instruire în scopuri teroriste (art. 7), definită ca oferirea, cu intenție, de instrucțiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau alte arme sau substanțe nocive sau periculoase sau la alte metode sau tehnici specifice cu scopul de a săvârși una dintre infracțiunile enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(i) sau de a contribui la săvârșirea uneia dintre respectivele infracțiuni, știind că respectivele competențe oferite sunt menite să fie utilizate în acest scop;

•Primirea de instruire în scopuri teroriste (art. 8), definită ca primirea, cu intenție, de instrucțiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau alte arme sau substanțe nocive sau periculoase sau la alte metode sau tehnici specifice, cu scopul de a săvârși una dintre infracțiunile enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(i) sau de a contribui la săvârșirea uneia dintre respectivele infracțiuni;

•Deplasarea în scopuri teroriste (art. 9), definită ca deplasarea, cu intenție, în statul membru respectiv sau într-o altă țară decât statul membru respectiv cu scopul de a săvârși o infracțiune de terorism, astfel cum este menționată la articolul 3, sau de a contribui la săvârșirea unei astfel de infracțiuni de terorism cu scopul de a participa la activitățile unui grup terorist, având cunoștință de faptul că o astfel de participare va contribui la activitățile infracționale ale grupului respectiv, astfel cum se menționează la articolul 4, sau cu scopul de a oferi ori primi instruire în scopuri teroriste;

Constituie infracțiune și actele pregătitoare întreprinse de o persoană care intră în statul membru respectiv cu intenția de a săvârși o infracțiune de terorism sau de a contribui la săvârșirea unei astfel de infracțiuni.

• Organizarea sau facilitarea în alt mod a deplasării în scopuri teroriste (art. 10), definită ca săvârșirea cu intenție a oricărei activitate de organizare sau de facilitare prin care se oferă asistență oricărei persoane pentru a se deplasa în scopuri teroriste, astfel cum se menționează la articolul 9 alineatul (1) și la articolul 9 alineatul (2) litera (a), având cunoștință de faptul că asistența astfel oferită este în acest scop.

• Finanțarea terorismului (art. 11), definită ca furnizarea sau colectarea de fonduri, cu intenție, prin orice mijloace, în mod direct sau indirect, cu intenția ca acestea să fie utilizate sau având cunoștință de faptul că acestea vor fi utilizate, integral sau parțial, pentru săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile menționate la articolele 3-10 sau pentru a contribui la săvârșirea oricăreia dintre respectivele infracțiuni.

În cazul în care finanțarea terorismului menționată la alineatul (1) din prezentul articol se referă la oricare dintre infracțiunile prevăzute la articolele 3, 4 și 9, nu este necesar ca fondurile să fie într-adevăr utilizate, integral sau parțial, cu scopul de a săvârși sau de a contribui la săvârșirea oricăreia dintre infracțiunile respective, și nici nu este obligatoriu ca autorul să cunoască infracțiunea sau infracțiunile specifice pentru comiterea cărora urmează să fie utilizate fondurile.

Alte infracțiuni legate de activități de terorism (art. 12):

(a) furtul calificat comis în vederea săvârșirii uneia dintre infracțiunile enumerate la articolul 3;

(b) extorcarea în vederea săvârșirii uneia dintre infracțiunile enumerate la articolul 3;

(c) întocmirea sau utilizarea de documente administrative false în vederea săvârșirii uneia dintre infracțiunile enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(i), la articolul 4 litera (b) și la articolul 9.

Conform art. 14 alin. (3) din Directiva 2017/541, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că este incriminată tentativa[29] de săvârșire a uneia dintre infracțiunile menționate la articolele 3, 6, 7, la articolul 9 alineatul (1), la articolul 9 alineatul (2) litera (a) și la articolele 11 și 12, cu excepția posesiei, astfel cum este prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (f), și a infracțiunii menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (j).

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea la săvârșirea uneia dintre infracțiunile menționate la articolele 3-12 și complicitatea la săvârșirea uneia dintre infracțiunile menționate la articolele 3-8, 11 și 12 sunt incriminate[30] [art. 14 alin. (1) și (2) din Directiva 2017/541].

4. Constatări. De lege ferenda

4.1 Constatări cu privire la încriminarea și sancționarea faptelor de terorism și în legătură cu terorismul

Analizând comparativ dispozițiile Legii nr. 535/2004, celelalte dispoziții din legislația română și Directiva 2017/541, constatăm că, în ceea ce privește incriminarea faptelor de terorism, a celor legate de un grup terorist sau de activități de terorism ori a altor fapte legate de activități de terorism, legislația română îndeplinește standardele impuse prin directiva europeană menționată, atât din punct de vedere al definirii unor termeni, al elementelor constitutive, cât și al limitelor de pedeapsă, singurele diferențe privind clasificarea infracțiunilor.

Astfel, infracțiunile de terorism, reglementate de art. 3 din Directiva 2017/541, se regăsesc cu același conținut constitutiv în dispozițiile art. 32 lit. a)-r), cu unele nuanțări în ceea ce privește categoriile de infracțiuni care aduc atingere vieții sau integrității fizice a unei persoane sau a categoriilor de bunuri care pot fi distruse prin orice mijloc, nu numai prin folosirea unui dispozitiv, a unei arme sau a unei substanțe.

Referitor la protejarea afectării ilegale a integrității sistemelor infomatice și a afectării ilegale a integrității datelor, așa cum se prevede în art. 3 lit. i) din Directiva 2017/541, Legea nr. 535/2004 face referire la sintagma infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice, care se regăsesc reglementate specific în Codul penal, după cum urmează: accesul ilegal la un sistem informatic[31] (art. 360), interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice[32] (art. 361), alterarea integrității datelor informatice[33] (art. 361), perturbarea funcționării sistemelor informatice[34] (art. 362), transferul neautorizat de date informatice[35] (art. 363) și respectiv operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice[36] (art. 364).

De asemenea, constatăm că Legea nr. 535/2004 nu acoperă, numai prin încriminarea faptelor de terorism prin săvârșirea unui omor sau omor calificat, variatele modalități faptice care au ca urmare și moartea persoanei, cum ar fi loviturile cauzatoare de moarte, sinuciderea ca urmare a unui stres post-traumatic aflat într-o legătură cauzală a unuia sau mai multor evenimente teroriste în care au fost implicați sau la care au fost martori direcți[37]. Doar în cazul lipsirii de libertate care a avut ca urmare moartea victimei se acoperă o situația faptică.

De aceea, propunem modificarea Legii nr. 535/2004, prin preluarea textului din Directivă, respectiv înlocuirea referirii la infracțiunile de omor și omor calificat cu sintagma “atingerile aduse vieții unei persoane care pot cauza moartea”. Totodată, considerăm mai adecvată sintagma ,,atingerile aduse integrității fizice a unei persoane” din Directivă decât precizarea infracțiunii concrete „vătămarea corporală”.

În ceea ce privește fapta de amenințare, reglementată în art. 32 lit. b) din Legea nr. 535/2004, constatăm că aceasta se referă la amenințarea cu săvârșirea oricărei infracțiuni. Totodată, în art. 37 din Legea nr. 535/2004 se sancționează amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivități cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalații nucleare ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecințe deosebit de grave, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1).

Directiva 2017/541 reglementează amenințarea de a săvârși orice infracțiune de terorism.

Având în vedere cele descrise mai sus, propunem eliminarea reglementării privind amenințarea din art. 32 lit. b) și extinderea reglementării din art. 37 cu privire la toate infracțiunile de terorism, conform cerinței din Directiva 2017/541.

Infracțiunile legate de un grup terorist reglementate de art. 4 din Directiva 2017/541, respectiv conducerea unui grup terorist sau participarea la activitățile unui grup terorist, se regăsesc reglementate în art. 35 din Legea nr. 535/2004.

Infracțiunile legate de activități de terorism din Directiva 2017/541 își găsesc corespondent în Legea nr. 535/2004, după cum urmează:

– Instigarea publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism (art. 5) se regăsește în art. 33² din Legea nr. 535/2004, legislația română sancționând mai grav faptele săvârșite de un funcționar public;

– Recrutarea în scopuri teroriste (art. 6) se regăsește în art. 33¹ din Legea nr. 535/2004;

– Oferirea de instruire în scopuri teroriste (art. 7) se regăsește în art. 33 lit. b) din Legea nr. 535/2004;

– Primirea de instruire în scopuri teroriste (art. 8) se regăsește în art. 33 alin. (2) lit.e) din Legea nr. 535/2004;

– Deplasarea în scopuri teroriste (art. 9) se regăsește în art. 35¹ din Legea nr. 535/2004, cu precizarea că actele pregătitoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni sunt sancționate ca tentativă;

– Organizarea sau facilitarea în alt mod a deplasării în scopuri teroriste (art. 10) este încriminată ca atare în Legea nr. 535/2004, în art. 33 alin. (2) lit. a), b).

– Finanțarea terorismului (art. 11) își are corespondent în Legea nr. 535/2004 în art. 36, cu precizarea că Legea română nu conține prevederea specifică referitoare la neutilizarea fondurilor și respectiv la cunoașterea infracțiunii concrete pentru care se folosesc fondurile colectate. Această prevedere se poate deduce din interpretarea art. 36 din Legea nr. 535/2004, dar pentru a evita o interpretare contrară, apreciem că ar trebui introdusă și în legislația română.

Alte infracțiuni legate de activități de terorism (art. 12), respectiv extorcarea (șantajul), întocmirea sau utilizarea de documente administrative false și furtul calificat prevăzute de Directiva 2017/541, au corespondent în Legea nr. 535/2004, respectiv art. 33 alin. (2) lit. e) (șantajul), lit. c), (falsificarea de înscrisuri oficiale) și lit. f) (furtul calificat).

În ceea ce privește complicitatea, instigarea și tentativa prevăzute în art. 13 din Directiva 2017/541, doar tentativa îți regăsește un corespondent în Legea nr. 535/2004, respectiv în art. 34. Aceasta nu înseamnă că aceste prevederi nu sunt acoperite de legislația română, în acest caz aplicându-se legea generală, respectiv Codul penal, care reglementează instigarea[38] în art. 47, complicitatea[39] în art. 48 și pedeapsa participanților[40] în art. 49.

Tot legea generală, art. 135-141 C.pen., se aplică și în cazul sancționării persoanei juridice pentru săvârșirea infracțiunilor de terorism (art. 17-18 din Directiva 2017/541).

De asemenea, circumstanțele atenuante prevăzute în art. 16 din Directiva 2017/541 își regăsesc corespondent în art. 51 C.pen., care reglementează împiedicarea săvârșirii infracțiunii[41], și respectiv în art. 75 alin. (2), care reglementează circumstanțele atentuante judiciare[42], și art. 76, care reglementează efectele circumstanțelor agravante[43].

Directiva 2017/541 solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că atunci când o infracțiune de recrutare în scopuri teroriste și respectiv de oferire de instruire în scopuri teroriste este săvârșită împotriva unui copil, acest lucru poate să fie luat în considerare la stabilirea pedepsei.

Această prevedere își are corespondent în legea penală română, în Codul penal, art. 77 lit. e), care prevede că ,,săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze (sublinierea noastră – R. Jurj-Tudoran)” constituie circumstanță agravantă. Conform art. 78 C.pen., în cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor agravante reținute.

În ceea ce privește limitele pedepselor pentru infracțiunile de terorism și legate de activități de terorism, constatăm că limitele pedepselor prevăzute de Legea nr. 535/2004 sunt în limitele prevăzute de Directiva 2017/541.

4.2 Constatatări în legătură cu regulile de competență și urmărire penală

Potrivit art. 19 alin. (1) din Directiva 2017/541, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor prevăzute la articolele 3-12 și la articolul 14, dacă:

(a) infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul său;

(b) infracțiunea a fost săvârșită la bordul unei nave aflate sub pavilionul său sau al unei aeronave înregistrate în statul membru respectiv;

(c) autorul infracțiunii este resortisant al statului membru respectiv sau își are reședința în acesta;

(d) infracțiunea a fost săvârșită în beneficiul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul său;

(e) infracțiunea a fost săvârșită împotriva instituțiilor sau a populației statului membru în cauză sau împotriva unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii care își are sediul în statul membru respectiv.

Fiecare stat membru își poate extinde competența dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul altui stat membru.

(2) Fiecare stat membru își poate extinde competența în ceea ce privește oferirea de instruire în scopuri teroriste, astfel cum se menționează la articolul 7, atunci când autorul infracțiunii oferă instruire resortisanților statului respectiv sau persoanelor care își au reședința în acesta, în cazurile în care nu se aplică alineatul (1) de la prezentul articol. Statul membru informează Comisia cu privire la acest lucru.

(3) În cazul în care o infracțiune este de competența mai multor state membre și oricare dintre statele membre respective poate efectua în mod valabil urmărirea penală pe baza acelorași fapte, statele membre respective cooperează pentru a hotărî care dintre ele va efectua urmărirea penală împotriva autorilor infracțiunii, pentru a centraliza, în măsura posibilităților, procedurile într-un singur stat membru. În acest scop, statele membre pot utiliza Eurojust pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile lor judiciare și coordonarea acțiunilor lor.

Se iau în considerare următorii factori:

(a) statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost săvârșită infracțiunea;

(b) statul membru este cel al cărui resortisant este autorul infracțiunii sau cel în care își are reședința autorul infracțiunii;

(c) statul membru este țara de origine a victimelor;

(d) statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost găsit autorul infracțiunii.

(4) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili, de asemenea, competența în privința infracțiunilor menționate la articolele 3-12 și la articolul 14, în cazul în care refuză predarea sau extrădarea unei persoane suspectate sau condamnate pentru o astfel de infracțiune către un alt stat membru sau către o țară terță.

(5) Fiecare stat membru se asigură de stabilirea competenței sale pentru cazurile în care infracțiunile menționate la articolele 4 și 14 au fost săvârșite în totalitate sau parțial pe teritoriul său, indiferent de locul în care este stabilit sau își desfășoară activitățile infracționale grupul terorist.

(6) Prezentul articol nu exclude exercitarea competenței în materie penală, astfel cum este stabilită de un stat membru în conformitate cu dreptul intern.

Aspectele de competență și urmărire penală prevăzute de Directiva 2017/541 nu se regăsesc în Legea nr. 535/2004, dar, în mare parte, acestea au corespondent în Codul penal, care este legea generală.

Astfel, regulile prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a)-e) din Directiva 2017/541 se regăsesc în art. 8 C.pen., care prevede că legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României, respectiv pe întinderea de pământ, marea teritorială și apele cu solul, subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat, sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România. Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României și atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracțiunii.

Legea română nu face deosebirea dacă locul în care este stabilit sau își desfășoară activitățile infracționale grupul terorist este pe teritoriul României sau pe teritoriul altul stat, astfel că se aplică chiar dacă locul în care este stabilit sau își desfășoară activitățile infracționale grupul terorist este pe teritoriul altui stat sau a mai multor state, fiind astfel îndeplinită și regula de competență prevăzută de art. 19 alin. (5) din Directiva 2017/541.

Referitor la regula potrivit căreia fiecare stat membru își poate extinde competența dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul altui stat membru, aceasta se regăsește în art. 9 C.pen., care prevede că legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani. În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicției niciunui stat.

Trebuie precizat că, pe lângă condițiile de dublă încriminare și limite ale pedepsei, legea română mai prevede o condiție, respectiv punerea în mișcarea a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării și poate fi prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depășească 180 de zile.

În ceea ce privește regula de competență prevăzută de art. 9 alin. (2) din Directiva 2017/541, constatăm că sancțiunea pentru infracțiunea de oferire de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism, prevăzută de art. 35¹ din Legea nr. 535/2004 este pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel că se încadrează în reglementarea art. 9 C.pen.

Subliniem că, potrivit art. 19 alin. (2) teza ultimă din Directiva 2017/541, statul român trebuie să informeze Comisia europeană despre această prevedere.

Referitor la regula de competență prevăzută de art. 9 alin. (3) și (4) din Directiva 2017/541, fiind vorba de reguli generale, se aplică fie dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală[44], fie cele ale art. 8-12 C.pen.

De asemenea, și regulile de la art. 20 din Directiva 2017/541, privind instrumentele de investigare și confiscare, sunt reguli generale care se regăsesc în legislația română în Codul de procedură penală (referitoare la metodele speciale de supraveghere, luarea măsurilor asiguratorii și de confiscare), precum și în Codul penal (art. 112 C.pen. privind confiscarea specială și respectiv art. 112¹ C.pen. privind confiscarea extinsă).

4.3 Constatări cu privire la măsurile împotriva conținutului online de instigare publică

Conform art. 21 din Directiva 2017/541, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura eliminarea promptă a conținutului online care constituie o instigare publică la comiterea unei infracțiuni de terorism, astfel cum se menționează la articolul 5, găzduit pe teritoriul lor. Acestea depun, de asemenea, eforturi pentru a obține eliminarea unui astfel de conținut online găzduit în afara teritoriului lor.

Statele membre pot, în cazul în care eliminarea la sursă a conținutului menționat la alineatul (1) nu este fezabilă, să ia măsuri de blocare a accesului la un astfel de conținut pentru utilizatorii de internet de pe teritoriul lor.

Măsurile de eliminare și de blocare trebuie să fie instituite cu ajutorul unor proceduri transparente și să ofere garanții corespunzătoare, în special pentru a asigura faptul că respectivele măsuri se limitează la ceea ce este necesar și că amploarea lor este corectă și că utilizatorii sunt informați asupra motivelor respectivelor măsuri. Garanțiile referitoare la eliminare sau blocare includ, de asemenea, posibilitatea intentării unei căi de atac judiciare.

Apreciem necesară reglementarea măsurilor împotriva conținutului online de instigare publică, conform cerințelor Directivei 2017/541, sus-precizate.

4.4 Constatări cu privire la protecția, sprijinul și drepturile victimelor terorismului

Conform art. 24 din Directiva 2017/541, statele membre se asigură că există servicii de sprijin care abordează nevoile specifice ale victimelor terorismului, în conformitate cu Directiva 2012/29/UE[45], și că aceste servicii sunt puse la dispoziția victimelor terorismului imediat după un atac terorist și, ulterior, pentru cât timp este necesar. Astfel de servicii se oferă pe lângă serviciile generale de sprijin pentru victime sau ca parte integrantă a acestora, acestea din urmă putând face apel la entitățile existente care oferă sprijin specializat.

Serviciile de sprijin trebuie să aibă capacitatea de a oferi asistență și sprijin victimelor terorismului în conformitate cu nevoile lor specifice. Serviciile sunt confidențiale, gratuite și ușor accesibile tuturor victimelor terorismului. Acestea includ în special:

(a) sprijin emoțional și psihologic, precum sprijin și consiliere de specialitate în caz de traume;

(b) furnizarea de consiliere și informații privind orice chestiuni juridice, practice sau financiare relevante, inclusiv facilitarea exercitării dreptului la informare al victimelor terorismului, astfel cum se prevede la articolul 26;

(c) asistența privind cererile referitoare la despăgubirea victimelor terorismului, disponibilă în temeiul dreptului național al statului membru în cauză.

Statele membre se asigură că victimele terorismului au acces la asistență juridică, în conformitate cu articolul 13 din Directiva 2012/29/UE, atunci când au calitatea de parte în procedurile penale. Statele membre se asigură că gravitatea și circumstanțele infracțiunii sunt reflectate în mod corespunzător în condițiile și normele procedurale în temeiul cărora victimele terorismului au acces la asistență juridică în conformitate cu dreptul național.

Statele membre se asigură că victimele terorismului care își au reședința în alt stat membru decât cel în care a fost săvârșită infracțiunea de terorism au acces la informații privind drepturile de care beneficiază, serviciile de sprijin și schemele de despăgubire disponibile în statul membru în care a fost săvârșită infracțiunea de terorism. În acest sens, statele membre în cauză iau măsurile adecvate pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile sau entitățile lor competente care furnizează sprijin de specialitate pentru a asigura accesul efectiv al victimelor terorismului la astfel de informații.

Statele membre se asigură că toate victimele terorismului au acces la serviciile de asistență și de sprijin astfel cum sunt prevăzute la articolul 24 alineatul (3) literele (a) și (b) pe teritoriul statului membru în care își au reședința, chiar dacă infracțiunea de terorism a fost săvârșită într-un alt stat membru (art. 26 din Directiva 2017/541).

Din examinarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, se constată că aceasta nu cuprinde dispoziții specifice privind protecția victimelor de terorism, așa cum sunt prevăzute de Directiva 2017/541, cu excepția compensației financiare [(art. 21 lit. a)]. Observăm însă că Directiva 2017/541 nu prevede obligativitatea compensațiilor financiare, ci doar asistența privind cererile referitoare la despăgubirea victimelor terorismului, disponibilă în temeiul dreptului național al statului membru în cauză.

În ceea ce privește protecția vieții private și a demnității victimelor terorismului, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții privitoare la statutul de martor amenințat sau vulnerabil, se aplică dispozițiile art. 113 din Codul de procedură penală referitoare la protecția persoanei vătămate și a părții civile, victimele terorismului fiind prezumate vulnerabile.

Apreciem ca fiind necesară completarea Legii nr. 211/2004 conform cerințelor Directivei 2017/541, sus-precizate, respectiv:

– completarea dispozițiilor art. 8 privind consilierea psihologică și a victimelor terorismului;

– completarea art. 9 în ceea ce privește consilierea victimelor terorismului, fără termen cert, ci pe perioada în care este necesar;

– completarea art. 14 privind consilierea juridică a victimelor terorismului.

4.5 Alte constatări cu privire la dispozițiile Legii nr. 535/2004

Examinând prin comparare dispozițiile legale privind competența procurorului în cazul săvârșirii unor infracțiuni de terorism și finanțarea terorismului, constatăm următoarele:

Potrivit art. 17 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale[46], în cazul în care, în cadrul activității de supraveghere a punerii în aplicare a sancțiunilor internaționale de blocare a fondurilor, precum și de supraveghere a punerii în aplicare a restricțiilor privind anumite transferuri de fonduri și servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare, autoritățile sau instituțiile publice, prin reprezentanții împuterniciți, constată încălcări ale sancțiunilor internaționale de către persoane fizice și juridice, acestea aplică sancțiunile prevăzute la art. 26 sau sesizează organele de urmărire penală, după caz. În cazul constatării unor încălcări potrivit art. 26, autoritățile și instituțiile publice pot aplica și alte sancțiuni specifice.

Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, sunt interzise operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, astfel cum sunt definite prin reglementările valutare emise de Banca Națională a României, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism[47], aprobată prin Legea nr. 466/2002[48].

Personalul instituțiilor financiar-bancare are obligația de a refuza efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 23 alin. (1) și de a sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (art. 25 din Legea nr. 535/2004).

Conform art. 26-27 din Legea nr. 535/2004, autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în SNPCT[49], precum și Oficiul Național al Registrului Comerțului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor colaborează pentru întocmirea și actualizarea listelor cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism, altele decât cele menționate în anexa prevăzută la art. 23 alin. (1), care se transmit CCOA[50]. După verificarea efectuată de fiecare dintre instituțiile abilitate, listele rezultate sunt transmise de CCOA Ministerului Finanțelor Publice, care întocmește o listă unică, pe baza listelor prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care o supune spre aprobare Guvernului.

Operațiunile financiar-bancare prevăzute la art. 23 alin. (1), dacă sunt efectuate pentru sau în contul persoanelor înscrise în lista prevăzută la art. 27, sunt supuse autorizării prealabile a Băncii Naționale a României, a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după caz (art. 28 din Legea nr. 535/2004).

Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în termen de 5 zile de la prezentarea documentației, emite autorizarea operațiunii prevăzute la art. 28 sau, după caz, refuză emiterea autorizării și sesizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, precum și Serviciul Român de Informații [art. 30 alin. (1) din Legea nr. 535/2004].

Conform art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei, „… infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare… (sublinierea noastră – R. Jurj-Tudoran)”.

În opinia noastră, dispozițiile art. 25 și 30 din Legea nr. 535/2004, care vizează punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, trebuie interpretate în sensul că situațiile în care personalul instituțiilor financiar-bancare este obligat să sesizeze Parchetul de pe lângă Curtea de Apel se circumscriu efectuării unor operațiuni financiar-bancare care vizează săvârșirea unor infracțiuni, fie de finanțare a actelor de terorism prevăzute de art. 36 din Legea nr. 535/2004, fie prevăzute de art. 33 lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu privire la care, potrivit legislației privind organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, competența de efectuare a urmăririi penale revine acestei unități specializate de parchet.

Avem în vedere și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 535/2004, ,,împotriva cetățenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenționează să desfășoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de ședere în țară.”, iar această procedură este reglementată de art. 86 și urm. din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România[51], ca procedură administrativă competența fiind atribuită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București[52].

Or, în cazurile prevăzute de art. 25 și 30 din Legea nr. 535/2004, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 nu reglementează nicio procedură administrativă care să implice Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. De asemenea, nici art. 25 și 30 din Legea nr. 535/2004 nu prevăd nicio procedură pe care să o urmeze Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Apreciem că este necesară o modificare legislativă care să coreleze prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008 cu art. 25 și 30 din Legea nr. 535/2004 și art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

De asemenea, având în vedere cazurile atentatelor teroriste săvârșite pe o navă, în trenuri și autobuze, considerăm necesare modificări legislative care să sancționeze săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un port civil sau într-o gară, ori chiar autogară, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în port, gară sau autogară, precum și distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui port civil, a unei gări sau a vagoanelor de tren ori locomotivelor ori a unei autogări și a autobuzelor.

Concluzii

În eventualitatea modificării Legii nr. 535/2004, apreciem necesar să se introducă prevederi prin care:

– să se înlocuiască referirea la infracțiunile de omor și omor calificat cu sintagma ,,atingerile aduse vieții unei persoane care pot cauza moartea”;

– să se înlocuiască referirea la infracțiunea concretă ,,vătămarea corporală” cu sintagma din Directivă ,,atingerile aduse integrității fizice a unei persoane”;

– să se elimine reglementarea privind amenințarea din art. 32 lit. b) și extinderea reglementării din art.37 cu privire la toate infracțiunile de terorism, conform cerinței din Directiva nr. 541/2017;

– să se reglementeze măsurile împotriva conținutului on line de instigare publică;

– să se coreleze prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008 cu prevederile art. 25 și 30 din Legea nr. 535/2004 și art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016;

– să se sancționeze săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un port civil sau într-o gară, ori chiar autogară, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în port, gară sau autogară precum și distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui port civil, a unei gări sau a vagoanelor de tren ori locomotivelor ori a unei autogări și a autobuzelor.

De asemenea, propunem completarea Legii nr. 211/2004 conform cerințelor Directivei nr. 541/2017, sus-precizate, respectiv:

– completarea dispozițiilor art. 8 privind consilierea psihologică a victimelor terorismului;

– completarea art. 9 în ceea ce privește consilierea victimelor terorismului, fără termen cert, ci pe perioada în care este necesar;

– completarea art. 14 privind consilierea juridică a victimelor terorismului.

* e-mail: jurj_remus@mpublic.ro.

[1] A se vedea pe larg, Ben Saul, Attempt to define terrorism in international law, în ,,Netherlands International Law Review” nr. LII, 2005, p. 57-83, și pe site-ul http://www.cicte.oas.org/olat/documents/Defining%20TERRORISM%20in%20International%20Law.pdf (accesat la 11 mai 2017). Reuven Young, Defining Terrorism:The evolution of terrorism as a legal concept in international law and its influence on definition in domestic legislation, în ,,Boston College International and Comparative Law Review”, vol. 29 issue 1/3, 12 ianuarie 2006, și pe site-ul http://lawdigitalcommons.bc.edu/iclr/vol29/iss1/ (accesat la 23 mai 2017).

[2] A se vedea și H. Aznavorian, Comentariu la art. 27 din Codul penal din 1934, în ,,Codul penal adnotat, Partea Generală”, de C. Rătescu ș.a., vol. I, Editura Socec & Co, SAR București, 1936, p. 83 și urm.

[3] Cu privire la rolul eminentului jurist Vespasian Pella în adoptarea acestui act normativ, a se vedea, pe larg, Gh. Sbârnă, Vespasian V. Pella și adoptarea Convenției internaționale pentru prevenirea și reprimarea terorismului din 1937, disponibil pe site-ul http://www.punctulcritic.ro/gheorghe-sbarna-vespasian-v-pella-si-adoptarea-conventiei-internationale-pentru-prevenirea-si-reprimarea-terorismului-din-1937.html (accesat la 17 mai 2017).

[4] A se vedea site-urile http://www.wdl.org/en/item/11579 și http://www.un.org/en/counterterrorism/legal-instruments.shtml (accesate la 23 mai 2017).

[5] A se vedea și D. O’Donnell, International treaties against terrorism and the use of terrorism during armed conflict and by armed forces, publicat pe site-ul https://www.icrc.org/eng/assets/files/other/irrc_864_odonnell.pdf (accesat la 13 noiembrie 2016).

[6] Codul penal din 1936 a fost denumit „Codul Carol al II-lea”, potrivit legii intitulată ,,Denumirea Codurilor de unificare a legislației”, decretată sub nr. 577/1936 și publicată în Monitorul Oficial nr. 73 din 27 martie 1936.

[7] V. Dongoroz, Comentariu la art. 10 din Codul penal din 1934, în ,,Codul penal adnotat, Partea Generală”, de C. Rătescu ș.a., op. cit., p. 42 și urm.

[8] H. Aznavorian, op. cit., p. 83 și urm.

[9] Idem, p. 84.

[10] N.T. Buzea, Principii de drept penal, Editura Institutul de Arte Grafice ,,Albina Românească”, Iași, 1937, p. 99 și urm.

[11] Ibidem.

[12] H. Aznavorian, op. cit., p. 87.

[13] Curtea de Casație, Dec. nr. 635/1930, citată de N.T. Buzea, op. cit., p. 101.

[14] Aceste atacuri au demonstrat că terorismul internațional promovează o politică agresivă la adresa securității mondiale și de sfidare a păcii și democrației și au necesitat o reacție pe măsură, ceea ce a condus la dezvoltarea legislațiilor naționale și internaționale în domeniul prevenirii și combaterii terorismului. A se vedea și G. Bălan, Noua concepție internațională de acțiune doctrinară și practică în combaterea terorismului, publicat pe site-ul fs.legaladviser.ro/3787e946bcbdd1cc5bfa1ab648873875.pdf (accesat la 25 mai 2013).

[15] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 31 octombrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 472/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 18 iulie 2002.

[16] Cu privire la analiza infracțiunilor, a se vedea O. Predescu (I), I. Lascu (II), C. Sima (III), Infracțiunile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice, în ,,Dreptul” nr. 2/2002, p. 3-16.

[17] Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1161 din 8 decembrie 2004. Legea a fost modificată și completată prin: Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012; Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin Legea nr. 301/2004 – Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, care nu a intrat niciodată în vigoare și a fost abrogată începând cu data de 28 iulie 2009, s-au adus modificări prin art. 47 în ceea ce privește conținutul infracțiunilor de terorism, dar dispozițiile de modificare ale art. 47 au devenit inaplicabile.

[18] Ordonanța Guvernului nr. 29/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 130/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 31 iulie 2000.

[19] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 29 august 1997, cu modificările și completările ulterioare.

[20] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare.

[21] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 17 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

[22] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 29 octombrie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

[23] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare;

[24] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 265/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

[25] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

[26] Articolul 35¹ a fost introdus de art. 25, Capitolul V, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016.

[27] UE – Uniunea Europeană.

[28] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 88/6 din 31 martie 2017 și disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2017.088.01.0006.01.RON&toc=OJ:L:2017:088:TOC (accesat la 24 mai 2017).

[29] Conform art. 33 alin (1) din Codul penal român (în continuare C.pen.), „tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta”.

[30] Potrivit legislației române, nu există prevederi care să nu sancționeze instigatorul sau complicele la săvârșirea unei infracțiuni, art. 49 C.pen. prevăzând că instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

[31] Accesul ilegal la un sistem informatic este definit ca accesul, fără drept, la un sistem informatic și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar dacă a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

[32] Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice este definită ca interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conține date informatice care nu sunt publice.

[33] Alterarea integrității datelor informatice este definită ca fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

[34] Perturbarea funcționării sistemelor informatice este definită ca fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

[35] Transferul neautorizat de date informatice este definit ca: transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

[36] Infracțiunea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice a fost definită ca fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziție sub orice formă: dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

[37] Cu titlu de exemplu, menționăm următoarele situații faptice: autorul efectuează atacul terorist, respectiv intră cu avionul într-o clădire foarte înaltă cu birouri, iar în urma acestei acțiuni se produce o explozie urmată de un incendiu, iar victima, panicată, se aruncă pe geam, deși practic șansele de supraviețuire sunt nule (cazul victimelor atacului de la 11 septembrie 2001). De asemenea, în cazul în care autorul efectuează atacul terorist prin lovirea pietonilor de pe un pod care traversează o apă adâncă, iar victima, pentru a scăpa, se aruncă peste pod în apă, iar în urma panicii create nu reușește să se salveze și se îneacă, sau în urma căderii suferă traumatisme care produc în scurt timp decesul acesteia (cazul cetățeanului român, victimă a atacului terorist de la Londra din 22 martie 2017).

[38] Potrivit art. 47 C.pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

[39] Potrivit art. 48 C.pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

[40] Potrivit art. 49 C.pen., coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei, se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 74.

[41] Potrivit art. 51 C.pen., participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, denunță săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuși consumarea infracțiunii. Dacă actele îndeplinite până în momentul denunțării sau împiedicării constituie o altă infracțiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracțiune.

[42] Potrivit art. 75 alin. (2) C.pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare:

a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii;

b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

[43] Potrivit art. 76 C.pen.:

,,(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute”.

[44] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare.

[45] Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 315/57 din 14 noiembrie 2012.

[46] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

[47] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 decembrie 2001.

[48] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002.

[49] SNPCT – Sistem național de prevenire și combatere a terorismului [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 535/2004].

[50] CCOA – Centrul de coordonare operativă antiteroristă [art. 6 alin. (3) din Legea nr. 535/2004].

[51] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

[52] Cu privire la atribuțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în procedura de declarare ca indezirabil, a se vedea, pe larg, R. Jurj-Tudoran, Declararea ca indezirabil a refugiatului – mijloc de prevenire a actelor teroriste, în ,,Săptămâna Juridică” nr. 9/2016, p. 18-29.