Competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți. Posibilitatea acestuia de a dispune revocarea reținerii luate prin ordonanța procurorului, în situația respingerii propunerii de arestare preventivă a inculpatului

ABSTRACT

During the criminal prosecution, the competence of the judge of rights and freedoms is strictly and exclusively limited by the provisions of art. 53 of the new Criminal Procedure Code. With regard to the detention measure, the functional competence is also outlined  by referencing to the provisions of art. 203 par. (1) and art. 209 par. (1) of the new Criminal Procedure Code, since this measure can only be taken by the criminal investigation body or by the prosecutor and only during the criminal prosecution, so that if the proposal for preventive arrest is rejected, the judge of rights and freedoms can not revoke the preventive measure of detention ordered by the prosecutor.

Keywords: preventive arrest, functional competence, competence of the judge of rights and freedoms, detention, revocation.

I. Prezentare speță. La data de 5 iulie 2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a formulat contestație împotriva Încheierii penale nr. 41/DL/2015, pronunțate de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a invocat nelegalitatea și netemeinicia încheierii sus-menționate, susținându-se că a fost încălcată competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți prin punerea în libertate a inculpaților de sub puterea ordonanței de reținere, precum și faptul că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive.

S-a asigurat asistența juridică a inculpaților prin apărători aleși.

S-au depus înscrisuri și fotografii.

Analizând contestația formulată, prin prisma materialului aflat la dosarul cauzei, a motivelor invocate și a concluziilor reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor intimaților-inculpați, precum și din oficiu, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele:

A. Relevarea hotărârii contestate. Prin Încheierea penală nr. 41/DL/2015, pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș:

În temeiul art. 225 raportat la art. 227 alin. (1) din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), s-a respins propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile față de inculpații:

1. L.P. și M.E., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale[1], cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) și de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. (1) C.pen.

2. M.P., V.C., R.F. și M.E.Jr., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

3. R.P., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. (1) C.pen.

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare în sumă de 210 lei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța încheierea sus-menționată, judecătorul de drepturi și libertăți de prim grad a reținut că la dosarul de urmărire penală nu se regăsesc ordonanțele de reținere privind pe inculpații L.P., M.P., M.E. și R.F. Deși lucrătorul Centrului de reținere și arestare preventivă, prezent în sala de judecată, a confirmat faptul că s-au emis ordonanțe de reținere pentru toți cei șapte inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ca cei patru inculpați să fie puși de îndată în stare de libertate, dispoziția fiind pusă în aplicare la ora 18,29.

Asupra temeiniciei propunerii formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți de prim grad a apreciat, pe de o parte, că deși fiecare inculpat este cercetat pentru o infracțiune distinctă de evaziune fiscală, nu au fost individualizate actele materiale comise de către fiecare inculpat, iar prejudiciul este unul estimativ, fără a avea la bază vreun suport probator. S-a constatat astfel că nu este îndeplinită condiția premisă pentru luarea măsurii arestării preventive prevăzută în art. 202 alin. (1) C.pr.pen.[2], respectiv săvârșirea unei infracțiuni.

Deși se reține existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații R.P., L.P. și M.E. ar fi comis infracțiunile de dare de mită, judecătorul de drepturi și libertăți de prim grad a constatat că sumele remise organelor de poliție sunt modeste, și nu au caracter de repetabilitate, iar inculpații aproape că au fost instigați să dea sumele respective.

S-a mai constatat că, raportat la prevederile art. 223 alin. (2) teza finală C.pr.pen.[3], în speță nu este necesară privarea de libertate a inculpaților.

B. Considerentele hotărârii pronunțate de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș. La dosarul Curții de Apel Târgu-Mureș au fost depuse ordonanțele de reținere din data de 2 iulie 2015, orele 18,33 pentru inculpatul L.P., orele 18,36 pentru inculpatul M.E., orele 18,30 pentru inculpatul M.P. și orele 18,39 pentru inculpatul R.F.

Este de subliniat că judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș nu a indicat temeiul de drept, în baza căruia a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților de sub puterea ordonanțelor de reținere emise de către procuror. Fiind o dispoziție ce și-a produs efectele înainte de ajungerea la termen a măsurii reținerii, se poate concluziona că s-a intenționat a se dispune revocarea măsurii, ca și temei juridic al deciziei de punere în libertate.

Or, în cursul urmăririi penale, competența judecătorului de drepturi și libertăți este strict și exclusiv limitată de art. 53 C.pr.pen.[4] În materia măsurii reținerii, competența funcțională este conturată prin raportare și la art. 209 și următoarele din același cod[5], deoarece această măsură este la dispoziția doar a organului de cercetare penală sau a procurorului și numai pentru faza urmăririi penale [art. 203 alin. (1) C.pr.pen.].

Ca urmare, pentru a dispune asupra măsurii reținerii, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să aibă o abilitate funcțională prevăzută, în mod expres, în Codul de procedură penală. Structura actuală a acestui cod instituie un asemenea drept de dispoziție doar în două ipoteze: dacă se respinge propunerea de arestare preventivă [art. 227 alin. (1) C.pr.pen.] sau în ipoteza încetării de drept a reținerii.

Dreptul, cu titlu general, de a revoca o măsură revine judecătorului de drepturi și libertăți, doar în ipoteza în care măsura a fost luată de acesta [art. 242 alin. (4) teza ultimă C.pr.pen.[6]], pentru măsura preventivă luată de către procuror, în cursul urmăririi penale, competența de a dispune revocarea revenindu-i acestuia. Această dispoziție generică se completează cu reglementarea specială dată măsurii preventive a reținerii, pentru care verificarea legalității și a temeiniciei ordonanței de reținere este dată, derogatoriu, în competența fie a procurorului care supraveghează urmărirea penală, fie a procurorului ierarhic superior [art. 209 alin. (14) și (15) C.pr.pen.].

În concret, prin dispoziția de punere în libertate a inculpaților, înainte de expirarea termenului pentru care a fost dispusă reținerea lor și înainte de a se pronunța în sensul respingerii cererii de luare a măsurii arestării preventive față de inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți de prim grad și-a asumat o competență funcțională ce aparține, în mod expres, procurorului, aceasta cu atât mai mult cu cât măsura arestării preventive are o existență independentă de aceea a reținerii, iar obiectul sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș este limitat la luarea măsurii arestării preventive.

Asupra soluției punerii de îndată în libertate a celor patru inculpați de sub puterea ordonanțelor de reținere, judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea contestației procurorului nu mai poate dispune, având în vedere că au devenit incidente dispozițiile art. 241 alin. (1) teza a II-a C.pr.pen.[7] privind încetarea de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor stabilite de către organul judiciar, respectiv încetarea de drept a reținerii fiecăruia dintre cei patru inculpați la data de 3 iulie 2015, orele 18,33 pentru inculpatul L.P., orele 18,36 pentru inculpatul M.E., orele 18,30 pentru inculpatul M.P. și orele 18,39 pentru inculpatul R.F.

Analizând propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către procuror, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (1) C.pr.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Deopotrivă, potrivit art. 224 alin. (1) C.pr.pen., procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.

Cu privire la presupusa săvârșire de către fiecare inculpat a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, s-a constatat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute în art. 224 alin. (1) raportat la art. 202 alin. (1) teza I C.pr.pen.

În acord cu judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, nici judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel  Târgu-Mureș nu poate reține situația de fapt descrisă de către procuror, în sensul art. 202 alin. (1) teza I C.pr.pen., deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru o infracțiune distinctă de evaziune fiscală, iar răspunderea penală este personală, fiecare inculpat trebuind să aibă cunoștință pentru ce este cercetat.

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a calculat în sarcina inculpaților un prejudiciu estimativ, prejudiciu care nu are la bază vreun suport probator. După analizarea tuturor notelor telefonice și a celorlalte acte din dosar, nu s-a constatat existența vreunei probe rezonabile din care să rezulte calculul făcut de către procuror. De asemenea, din analizarea acelorași note telefonice și a celorlalte acte din dosar, nu au fost identificate probe din care să rezulte că inculpații ar fi achiziționat lunar 1.000 de porci sau că toți acești porci ar fi fost cumpărați din Polonia, respectiv că toți ar fi fost vânduți la un anumit preț. Deși între România și Polonia există mai multe puncte de trecere a frontierei (România și Polonia neavând graniță comună) la dosar nu există nicio probă din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că s-ar fi efectuat atât de multe transporturi, fără a fi depistat nici măcar un transport la aceste puncte de trecere.

Nu a fost primită nici motivarea procurorului, conform căreia prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului urmează a fi stabilit după analizarea eventualelor evidențe conduse de către făptuitori, descoperite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate. Deși în cauză au fost efectuate perchezițiile domiciliare, eventualele evidențe nu au fost atașate la dosar.

Totodată, prejudiciul a fost calculat pentru mai mulți inculpați (în cauză efectuându-se cercetări și față de L.P.Jr., M.M.T., C.G., R.G.C.), deși a fost solicitată arestarea preventivă doar a inculpaților sus-menționați.

Este adevărat că, așa cum susține procurorul prin contestație, dat fiind caracterul preventiv și provizoriu al unei măsuri preventive, urgența măsurii nu permite strângerea de probe, care au un caracter mai complex, ci doar de indicii. Însă aceasta nu justifică formularea unei propuneri de luare a măsurii arestării preventive cu nesocotirea prevederilor art. 224 alin. (1) C.pr.pen. privind motivarea propunerii.

Nici din propunerea inițială, nici din motivarea contestației, nici din materialul probator administrat în cauză nu rezultă suspiciunea rezonabilă, în sensul art. 202 alin. (1) C.pr.pen., că unul, o parte sau toți inculpații ar fi fost efectiv în Polonia măcar o singură dată în perioada februarie-iunie 2015, de unde ar fi cumpărat porci, pe care apoi să-i fi vândut, operațiuni în urma cărora să nu fi achitat taxele și impozitele aferente bugetului de stat.

În același sens, este de menționat faptul că, în sesizarea parchetului, se face vorbire mai întâi de faptul că inculpații ar fi achiziționat din spațiul intracomunitar „concentrate alimentare pentru animale”, pe care le-ar fi comercializat ulterior pe piața internă, fără a-și fi declarat veniturile obținute din aceste operațiuni comerciale și fără ca actele de comerț să fie efectuate prin intermediul unei societăți sau persoane fizice autorizate pentru astfel de activități, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Despre aceste ,,concentrate alimentare pentru animale” nu se mai face vorbire în propunerea de arestare preventivă, cu excepția conținutului proceselor-verbale încheiate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare.

Prejudiciul estimativ calculat de către procuror are în vedere doar presupusele acte de comerț cu animale, fără a se mai face nicio referire la acuzația inițială, aceea a comercializării ,,concentratelor alimentare pentru animale”, astfel încât judecătorul de drepturi și libertăți nu poate reține dacă inculpații sunt cercetați și pentru comercializarea respectivelor concentrate, care a fost contribuția fiecăruia dintre aceștia, dacă sunt toți implicați în asemenea acte de comerț ori numai o parte dintre ei, care ar fi aceștia și, în sfârșit, dacă se solicită sau nu arestarea lor preventivă inclusiv pentru presupusa comercializare a concentratelor alimentare ori numai pentru comercializarea animalelor.

În motivarea propunerii de arestare preventivă se mai impută inculpaților și faptul că ar fi achiziționat de la persoanele fizice de pe teritoriul României viței, pe care ulterior i-ar fi comercializat în Polonia, însă, ca și în cazul presupusei comercializări a ,,concentratelor alimentare pentru animale”, nu s-a putut reține dacă inculpații sunt cercetați și pentru comercializarea vițeilor, care a fost contribuția fiecăruia dintre aceștia, dacă sunt toți implicați în asemenea acte de comerț ori numai o parte dintre ei, care ar fi aceștia și, în sfârșit, dacă se solicită sau nu arestarea lor preventivă inclusiv pentru presupusa comercializare a vițeilor ori numai pentru comercializarea de porci și purcei.

În consecință, s-a apreciat că propunerea de arestare preventivă nu este motivată în mod corespunzător, din aceasta și din acte nerezultând în mod clar starea de fapt reținută în sarcina fiecărui inculpat (cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală).

Așadar, în prezenta cauză, nu a fost descris suficient de clar elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, reținută în sarcina fiecărui inculpat, judecătorul de drepturi de libertăți fiind în imposibilitate de a constata existența unei suspiciuni rezonabile că fiecare dintre cei șapte inculpați ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, pentru care se solicită luarea măsurii arestării preventive. Prin urmare, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția premisă pentru luarea măsurii arestării preventive prevăzută în art. 202 alin. (1) C.pr.pen.

De altfel, nu este îndeplinită nici cerința prevăzută în art. 223 alin. (2) teza finală C.pr.pen. privind pericolul concret pentru ordinea publică a inculpaților, care ar rezulta din gravitatea deosebită a faptelor, așa cum susține procurorul.

În motivarea contestației se mai susține (tot în mod global) că inculpații provin din familii sărace, iar singura sursă de venit a acestora provine din activitatea infracțională. Nu a fost primită nici această susținere a procurorului, deoarece cel puțin o parte dintre inculpați au realizat/realizează venituri din activități legale.

S-au avut în vedere înscrisurile depuse în circumstanțiere pentru inculpatul V.C., și anume: atestatul de producător (2,55 ha teren și 80 bucăți porcine); certificatul de absolvire a cursului de calificare de către inculpat și soția sa, tocmai în creșterea animalelor încă din anul 2006; certificatul de calificare profesională în aceeași meseria din 2014; caracterizarea și adeverința de la fostul loc de muncă și de la primărie din care rezultă că încă din anul 2010 inculpatul se ocupă cu creșterea animalelor în gospodărie și, în paralel, a fost angajat la o societate; cartea de muncă a acestuia.

Pentru inculpatul R.F. s-au depus: actele de stare civilă ale membrilor familiei acestuia; certificatul de înregistrare pentru persoană fizică autorizată; rezoluția și actele de spațiu; actele de impunere de la Agenția Națională de Administrare Fiscală; declarațiile privind suprafețele agricole cultivate (de peste 70 ha teren); fotografiile cu animalele deținute de către inculpat în ferma sa.

Așadar, susținerea în mod global a procurorului, potrivit căreia s-ar impune arestarea preventivă a inculpaților pe motivul că provin din familii sărace și singurele lor venituri sunt cele obținute din activități infracționale, este total nefondată, cel puțin cu privire la inculpații V.C. și R.F., raportat la calificările acestora, la statutul de fost angajat, la activitatea desfășurată de către aceștia în cultivarea suprafețelor de teren și creșterea animalelor în gospodărie, respectiv în fermă.

Cu privire la infracțiunile de dare de mită, în acord cu judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, și judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu soluționarea căii de atac a observat că din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și procesele-verbale întocmite de către organele de poliție reies probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații R.P., L.P. și M.E. ar fi comis faptele de dare de mită, reținute în sarcina lor.

Astfel, există indicii, în sensul art. 202 alin. (1) C.pr.pen., că la data de 3 martie 2015, în momentul în care au fost opriți pentru control, inculpatul R.P. ar fi oferit organelor de poliție suma de 200 lei pentru a nu fi anunțați reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

La data de 11 martie 2015, în momentul în care au fost opriți pentru control, inculpatul L.P. ar fi oferit organelor de poliție suma de 400 lei pentru a fi lăsați să își continue drumul.

La data de 21 mai 2015, în momentul în care au fost opriți pentru control, inculpatul M.E. ar fi oferit organelor de cercetare penală suma de 300 lei (trei bancnote de câte 100 lei) „pentru a ajunge la o înțelegere”.

Fiind îndeplinite cerințele prevăzute în art. 202 alin. (1) teza I C.pr.pen. cu privire la existența probelor sau indiciilor temeinice pentru infracțiunea de dare de mită, urmează să se analizeze scopul luării unei măsuri preventive, precum și felul acesteia.

Astfel, deși la dosar nu există dovezi din care să rezulte că cei trei inculpați s-ar sustrage de la urmărirea penală și nici că aceștia ar săvârși o altă infracțiune, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș a apreciat că față de modalitatea de săvârșire a presupuselor fapte de dare de mită, se impune totuși luarea unei măsuri preventive, însă nu arestarea preventivă care este cea mai severă, așa cum solicită procurorul, ci măsura controlului judiciar, care este una necesară, dar și suficientă pentru a ține la dispoziția organelor judiciare pe cei trei inculpați acuzați de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în temeiul art. 204 alin. (11) C.pr.pen.

Aspectele legate de caracterul modest al sumelor presupus remise organelor de poliție și de lipsa unui caracter de repetabilitate ori de pretinsul comportament al organelor de poliție care aproape i-ar fi instigat pe inculpați, pot fi invocate în apărare, în continuarea procesului penal, însă nu reprezintă împrejurări care să justifice o soluție de respingere a propunerii procurorului și de lăsare a inculpaților fără a fi supuși unor obligații în cadrul controlului judiciar, așa cum a apreciat judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță.

C. Dispozitivul hotărârii pronunțate de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș. Față de cele reținute:

1. În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) raportat la art. 204 alin. (6) și următoarele C.pr.pen., a fost admisă contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva Încheierii penale nr. 41/DL/2015, date în ședința camerei de consiliu din 3 iulie 2015 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș.

2. S-a desființat parțial hotărârea atacată și, soluționându-se cauza:

2.1. În baza art. 204 alin. (11) C.pr.pen., s-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de câte 30 de zile, începând cu data de 8 iulie 2015 până la data de 6 august 2015 inclusiv, față de fiecare dintre inculpații L.P., M.E. și R.P.

2.2. În temeiul art. 215 alin. (1) și (3) teza I C.pr.pen., s-a dispus ca pe timpul controlului judiciar, fiecare dintre cei trei inculpați trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția orașului Iernut, județul Mureș, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

2.3. În baza art. 215 alin. (2) lit. a) și f), respectiv alin. (3) teza I C.pr.pen., s-a dispus ca pe timpul controlului judiciar, fiecare dintre cei trei inculpați trebuie să respecte și următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu, respectiv orașul Iernut, județul Mureș, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

b) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență.

2.4. În temeiul art. 215 alin. (3) C.pr.pen., i s-a atras atenția fiecăruia dintre cei trei inculpați că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

2.5. În baza art. 215 alin. (4) C.pr.pen., a fost desemnată Poliția orașului Iernut, județul Mureș, cu supravegherea respectării de către cei trei inculpați a obligațiilor care le revin pe durata controlului judiciar, în condițiile legii.

2.6. A fost dispusă efectuarea comunicărilor prevăzute în art. 215 alin. (5) C.pr.pen.[8]

2.7. S-au menținut restul dispozițiilor din hotărârea atacată (Încheierea penală nr. 41/DL/2015 a Tribunalului Mureș), care nu contravin prezentei încheieri (Încheierea penală nr. 38/CU/DL a Curții de Apel Târgu-Mureș).

2.8. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare în contestație rămân în sarcina statului.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 38/CU/DL/2015)

II. Notă aprobativă. 1. Competența funcțională este aceea care stabilește atribuțiile unui organ judiciar penal în raport cu altul (de pildă, procurorul exercită funcția de urmărire penală, iar instanța, pe aceea de judecată). În privința luării măsurilor preventive, competența funcțională diferă în funcție de natura măsurii, așa cum se prevede în art. 203 cu referire la art. 202 alin. (4) C.pr.pen.[9] Măsura reținerii poate fi luată exclusiv de către organul de cercetare penală sau de către procuror[10]; judecătorul nu are nicio atribuție în materie. Referitor la revocarea măsurilor preventive, este de menționat că aceasta intră în competența organelor care le-au luat. În cazul reținerii, dispozițiile art. 209 alin. (14) și (15) C.pr.pen.[11] sunt clare: numai procurorul, fie acela care supraveghează urmărirea penală, fie acela care exercită o funcție de conducere, este competent să o revoce.

2. În caz de încălcare a competenței funcționale, sunt aplicabile dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. privitoare la nulitățile absolute[12], întrucât competența funcțională, fiind o modalitate de organizare a competenței după materie sau/și după calitatea persoanei a unor organe judiciare diferite, se include, după caz, în una dintre cele două forme de competență, urmând regimul juridic corespunzător acestora[13].

3. Față de dispozițiile art. 202 alin. (1) și (3) C.pr.pen., procurorul trebuia să pună în evidență probele sau indiciile temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabilă că fiecare inculpat ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală. Tot astfel, trebuia să releve proporționalitatea măsurii preventive vizate cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care urma să fie luată, precum și necesitatea luării măsurii, adică scopul care urma a fi atins[14]. Menționăm că cerința legii nu este îndeplinită dacă se procedează la o indicare generică a scopului, la o simplă preluare a acestuia din legea procesual penală, ci este necesar să se demonstreze cu o claritate profundă că prin luarea măsurii se va atinge realizarea acelui scop[15].

4. Procurorul avea/are obligația, potrivit art. 224 alin. (1) C.pr.pen.[16], să motiveze propunerea de arestare preventivă, descriind infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, atât în fapt, cât și în drept (încadrarea juridică)[17].


[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.

[2] ,,Art. 202. Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]

(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

[…]

[3] ,,Art. 223. Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive

[…]

(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

[4] ,,Art. 53. Competența judecătorului de drepturi și libertăți

Judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia, soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind:

a) măsurile preventive;

b) măsurile asigurătorii;

c) măsurile de siguranță cu caracter provizoriu;

d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege;

e) încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;

f) procedura audierii anticipate;

g) alte situații expres prevăzute de lege.

[5] ,,Art. 209. Reținerea

(1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reținerea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 202.

[…]

[6] ,,Art. 242. Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventive

[…]

(4) În cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz, sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate de acesta (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]

[7] ,,Art. 241. Încetarea de drept a măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege (sublinierea noastră – Gh. Ivan);

[…]

[8] ,,Art. 215. Conținutul controlului judiciar

[…]

(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:

a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;

[…]

(5) Dacă s-a impus inculpatului obligația prevăzută la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonanței procurorului ori, după caz, a minutei, se comunică, în ziua emiterii ordonanței sau a pronunțării încheierii, inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, precum și serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră Române și Inspectoratului General pentru Imigrări, în situația celui care nu este cetățean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligației care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.

[…]

[9] ,,Art. 202. Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive

[…]

(4) Măsurile preventive sunt:

a) reținerea;

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauțiune;

d) arestul la domiciliu;

e) arestarea preventivă.

,,Art. 203. Organul judiciar competent și actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive

(1) Măsura preventivă prevăzută la 202 alin. (4) lit. a) poate fi luată față de suspect sau inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către procuror și de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată.

(3) Măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. d) și e) pot fi luate față de inculpat, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi și libertăți, în procedura de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății, de către instanța de judecată.

(4) Organul de cercetare penală și procurorul dispun asupra măsurilor preventive prin ordonanță motivată.

(5) În cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile și contestațiile privitoare la măsurile preventive se soluționează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunță în camera de consiliu.

(6) În cursul judecății, instanța de judecată se pronunță asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată.

(7) Încheierile pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată se comunică inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

[10] Gh. Ivan, Elemente de drept penal și procedură penală, Galați University Press, Galați, 2010, p. 127.

[11] ,,Art. 209. Reținerea

[…]

(14) Împotriva ordonanței organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunță de îndată, prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, procurorul dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a celui reținut (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(15) Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la     prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunță de îndată, prin ordonanță. În cazul când constată că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei și punerea de îndată în libertate a inculpatului (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[12] ,,Art. 281. Nulitățile absolute

(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:

[…]

b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

[…]

Prin Decizia nr. 302/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017), Curtea Constituțională a României a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

[13] N. Giurgiu, Cauzele de nulitate în procesul penal, Editura Științifică, București, 1974, p. 195; N. Volonciu, Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 128 – apud I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 723.

[14] A se vedea, pe larg, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 8/2015, p. 197.

[15] Ibidem.

[16] ,,Art. 224. Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale

(1) Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, întocmește o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat, cu indicarea temeiului de drept (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]

[17] A se vedea, pe larg, M.-C. Ivan, Gh. Ivan, loc. cit., p. 192-206.

Competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți. Posibilitatea acestuia de a dispune revocarea reținerii luate prin ordonanța procurorului, în situația respingerii propunerii de arestare preventivă a inculpatului was last modified: decembrie 29th, 2017 by Costache Adrian

Căutare