Consideraţii generale privitoare la infracţiunile care aduc atingere domiciliului şi vieţii private
Radu Bodea – procuror șef secție judiciară la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
Profesor universitar doctor – Facultatea de Drept – Universitatea Oradea
“There isn’t any uninteresting or negligible object for human curiosity and there isn’t any object of questionable morality to which human curiosity can resist.” D. Pavel and C-tin Turianu, Calumny in press, “Șansa” Publishing House, Bucharest, 1996, pages 10-11.
Aspecte generale[1]
Ceea ce a cunoscut o rapidă și imensă dezvoltare și perfecțiune în societatea modernă este cu predilecție activitatea informațională. Pe această cale se pot obține cu destulă ușurință date, informații despre o persoană. Dar este deosebit de important a preciza că obiectul acestor informații privește unele aspecte referitoare la viața persoanelor cu care publicul vine mai des în contact (oameni politici, vedete, sportivi etc.), dându-se publicității chiar amănunte din viața particulară a acestor persoane care au reușit să iasă, într-un mod oarecare, din sfera anonimatului.
Firește că, în ultimii ani, am asistat la numeroase scandaluri care au avut ca obiect încălcarea dreptului la viața privată a unor oameni publici sau a altor persoane.
Această nouă reglementare vine tocmai în sprijinul apărării persoanelor a căror intimitate poate fi lezată prin acțiuni abuzive.
Rațiunea reglementărilor privitoare la viața privată este aceea de a realiza un just echilibru între dreptul la viața privată și dreptul la liberă exprimare, drepturi recunoscute de Constituție.
Infracțiunea de violare a vieții private.
Potrivit art. 226 C.pen.: „atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amenda. (alin. 1)
Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. 1 către o altă persoană sau către public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. (alin. 2)
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (alin. 3)
Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a. de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b. dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c. dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
d. dacă surprinde fapte de interes public care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate; (alin. 4).
Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. 1 și 2, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. (alin. 5).
Infracțiunea de violare a vieții private[2] prezintă o formă tip și două variante agravate.
a. Varianta tip a infracțiunii prev. de art. 226 alin. (1) C.pen.
Obiectul juridic îl reprezintă relațiile sociale care ocrotesc viața privată a unei persoane împotriva actelor care ar putea să o lezeze.
Obiectul material îl reprezintă fotografiile, documentele, înregistrările de pe benzile magnetice, materialele filmate precum și alte materiale în care se regăsește victima infracțiunii.
Subiectul infracțiunii.
Subiect activ poate fi orice persoană, iar participația penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv, de asemenea, poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune de atingere adusă vieții private.
Această acțiune prezintă mai multe modalități alternative de realizare, astfel:
– prin fotografiere;
– prin captarea sau înregistrarea de imagini;
– prin ascultare cu mijloace tehnice a unei persoane;
– prin înregistrarea audio a unei persoane.
Fotografierea unei persoane presupune fixarea imaginii unei persoane pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă, cu ajutorul unui aparat fotografic[3].
Captarea sau înregistrarea de imagini presupune înregistrarea, receptarea de reprezentări vizuale pe suport magnetic, digital sau informatic, obținerea de înregistrări video.
Ascultarea cu mijloace tehnice a unei persoane presupune a percepe tot ce spune o persoană, a fi atent la tot ce spune ea, folosind mijloacele tehnice de la cele mai rudimentare până la cele mai sofisticate, ultramoderne (reportofon, microfon, dispozitive complicate plasate secret în camera în care se dorește ascultarea convorbirilor unei persoane).
Înregistrarea audio a unei persoane presupune, în accepțiunea textului legal, a imprima cu mijloace tehnice de la cele mai rudimentare până la cele mai complicate sunetele, cuvintele exprimate de o persoană, la fel prin instalarea ascunsă a acestor mijloace în cameră.
Pentru realizarea elementului material al acțiunii de atingere adusă vieții private în modalitățile mai sus expuse este necesar ca aceste acțiuni să privească o persoană aflată într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta.
Locuința, încăperea sau dependința ținând de aceasta au semnificația prevăzută în art. 224 C.pen.
Pentru existența infracțiunii este necesar ca datele, sunetele, informațiile sau imaginile să provină din interiorul unei locuințe, încăperi sau dependințe ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește sau fără permisiunea legii.
Nu este necesar ca subiectul pasiv, victima infracțiunii, să fie proprietarul locurilor supravegheate, pentru îndeplinirea cerinței legale este suficient să fie vorba de o persoană care folosește aceste locații. Simpla fotografiere sau filmare a unei locuințe sau încăperi private nu constituie infracțiune.
În opinia noastră, socotim că, deși legea nu prevede, protecția vieții private trebuie să fie extinsă și asupra „locului împrejmuit ținând de acestea” (de locuință, încăpere sau dependință).
Folosința unei locuințe, încăperi sau dependințe trebuie să aibă caracter efectiv și de regulă mai îndelungat (excepție făcând camerele de hotel și locurile care au statutul de locuințe chiar dacă sunt folosite pentru o singură noapte), neputându-se pune o astfel de chestiune în cazul unor musafiri aflați într-o vizită scurtă.
Nu constituie infracțiune fotografierea sau filmarea în locuri publice a exteriorului unui imobil cu destinația de locuință, reședință sau casă de vacanță, aparținând oricărei persoane. Legea interzice interceptarea prin orice mijloace a ceea ce se întâmplă în interiorul locurilor arătate în art. 226 alin. (1) C.pen. Simpla fotografiere a exteriorului unei locuințe de către orice persoană de bună credință, fără ca acest lucru să aducă prejudicii proprietarului sau celui care folosește locuința, nu încalcă ordinea juridică, deci fapta acesteia nu constituie infracțiune.
Elementul material al infracțiunii se poate realiza și prin comiterea acțiunilor alternative de captare, înregistrare sau ascultare în afara unei locuințe, încăperi sau dependințe ținând de acestea, însă în această ipoteză aceste acțiuni trebuie să privească o convorbire privată.
În această situație nu mai contează locul săvârșirii acțiunii, fapta se poate săvârși în public (în restaurant, într-o piață, în bar, la o reuniune de lucru, într-un birou etc.). Esențial pentru existența infracțiunii este desfășurarea unei convorbiri private între două sau mai multe persoane. Este de asemenea necesar să existe contact direct între acestea. Interceptarea unei convorbiri private prin mijloace de comunicare la distanță (telefon, telegraf, sms, email, videoconferință etc.) va întruni elementele constitutive ale infracțiunii de violare a secretului corespondenței prev. de art. 302 alin. (2) C.pen.
O altă trăsătură ce caracterizează latura obiectivă presupune că activitatea de fotografiere, captare sau înregistrare de imagini, ascultare cu mijloace tehnice sau înregistrare audio a unei persoane aflată într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private trebuie efectuată fără drept.
Aceasta presupune că fapta nu este autorizată de lege și nici nu poate fi invocată vreuna din cauzele justificative speciale prevăzute în art. 226 alin. (4) C.pen.
Este de precizat că în activitatea de efectuare a urmăririi penale, organul de urmărire penală, în condițiile legii, poate folosi mijloacele de interceptare, situație în care nu se realizează conținutul infracțiunii prev. de art. 226 C.pen.
În afară de organele de urmărire penală, care pot efectua această activitate în virtutea legii, este de precizat că detectivilor particulari, ziariștilor și reporterilor le sunt interzise folosirea mijloacelor de interceptare, astfel că aceștia vor răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a vieții private dacă nu vor putea invoca vreuna din cauzele justificative prev. de art. 226 alin. (4) C.pen.
Urmarea imediată constă în încălcarea intimității, a vieții private a unei persoane.
Între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Consumarea infracțiunii are loc atunci când se produce urmarea imediată,adică atunci când se aduce atingere vieții private a unei persoane. Încălcarea dreptului la viață privată poate îmbrăca forma unei activități infracționale continuate, caz în care infracțiunea se epuizează în momentul efectuării ultimului act al activității ilicite.
Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă sau indirectă.
Sancțiunea. Infracțiunea prev. de art. 226 alin. (1) C.pen. se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
b. Forma agravată a infracțiunii prev. de art. 226 alin. (2) C.pen.
Obiectul juridic, obiectul material și subiecții prezintă aceleași trăsături ca și la infracțiunea tip prev. de art. 226 alin. (1) C.pen., analizată anterior.
Latura obiectivă. Elementul material prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii presupune săvârșirea unor activități alternative:
– divulgarea sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1);
– difuzarea sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1);
– prezentarea sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1);
– transmiterea sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1);
A divulga înseamnă a aduce la cunoștință unei persoane, a destăinui, a dezvălui.
Difuzarea presupune distribuirea, punerea în vânzare, propagarea, răspândirea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor prev. în alin. (1).
Prezentarea presupune înfățișarea, arătarea, aducerea spre examinare a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1).
Transmiterea presupune trecerea, comunicarea, a face să ajungă la altul, a sunetelor convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1).
O altă trăsătură ce caracterizează latura obiectivă privește faptul ca oricare dintre aceste activități materiale alternative să se refere la obiectul material al infracțiunii ce trebuie să fie divulgat, difuzat, prezentat ori transmis către o altă persoană sau către public.
Și, în sfârșit, ultima trăsătură ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracțiuni presupune ca activitatea materială în oricare din modalitățile alternative realizate să fie efectuată fără drept. Cu privire la explicații facem trimitere la explicațiile date cu prilejul examinării infracțiunii prev. de art. 226 alin. (1) C.pen.
Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă sau indirectă.
Sancțiunea. Infracțiunea prev. de art. 226 alin. (2) C.pen. se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
c. Forma agravată a infracțiunii prev. de art. 226 alin. (5) C.pen.
Această formă a infracțiunii constă în plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și (2).
Trăsături distincte de celelalte forme ale infracțiuni prev. de art. 226 C.pen. prezintă doar latura obiectivă și latura subiectivă.
Latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 226 alin. (5) C.pen. constă în activitatea materială de plasare de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video.
Plasarea presupune așezarea, punerea, montarea de mijloace tehnice de înregistrare (microfoane, camere video etc.) într-o locuință, încăpere sau dependință ținând de acestea, în scopul fotografierii, filmării sau înregistrării unei persoane ori chiar și într-un loc public, dar pentru a capta, înregistra sau asculta o convorbire privată.
Dacă după plasarea mijloacelor de interceptare, făptuitorul trece efectiv la realizarea scopului, înregistrând audio sau video o persoană sau o convorbire privată, se va reține varianta agravată a infracțiunii prev. de art. 226 alin. (5) C.pen., luându-se în considerare la individualizarea pedepsei dacă scopul s-a realizat sau nu.
O altă trăsătură ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracțiuni constă în faptul că activitatea materială, respectiv activitatea de plasare a mijloacelor tehnice de înregistrare audio sau video, să se realizeze fără drept.
Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă. În acest caz făptuitorul urmărește un scop special, respectiv săvârșirea faptelor prevăzute în alin. (1) și (2).
Sancțiunea. Infracțiunea prev. de art. 226 alin. (5) C.pen. se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
d. Cauze justificative.
Potrivit art. 226 alin. (4) lit. a) C.pen, nu constituie infracțiune:
1. fapta săvârșită de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim.
Expresia interes legitim, în sensul folosit de legiuitor, presupune o preocupare de a proteja, de a ocroti o valoare importantă materială sau morală, în statul nostru de drept. Interesul ocrotit va putea privi nu numai o autoritate, o unitate publică, dar și o persoană particulară privată.
Interesul legitim trebuie să fie serios, temeinic, pentru a justifica încălcarea vieții private a victimei.
Astfel, este justificată acțiunea făptuitorului dacă prin aceasta se va preveni un pericol, care poate amenința o unitate publică, o autoritate (înregistrarea unei discuții privitoare la provocarea unui incendiu, în vederea obținerii despăgubirii potrivit poliței de asigurare etc.).
Există interes legitim, de exemplu, și în cazul înregistrării recunoașterii părții vătămate că întreține relații intime cu soția inculpatului, pentru a le folosi ulterior în procesul de divorț. De această dată interesul legitim are un caracter privat.
2. dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor.
Apreciem că în această situație nu este necesar ca victima să-și dea consimțământul la fotografierea, înregistrarea, divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea fără drept a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor fotografiate sau înregistrate, ci doar ca aceasta să acționeze explicit cu intenția de a fi văzută sau auzită de făptuitor (de exemplu, fiind vecini în dușmănie, atât victima cât și făptuitorul se află în curte, iar victima proferează diferite cuvinte, legate de diferendul dintre ei, tocmai pentru a fi auzite; într-o astfel de situație înregistrarea victimei nu constituie infracțiune).
3. dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni.
Această cauză justificativă se referă la situația în care prin înregistrare, filmare se surprinde săvârșirea unei infracțiuni ori prin ele făptuitorul contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni.
4. dacă surprinde fapte de interes public care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
Condiția esențială este aceea ca prin înregistrarea audio sau fotografierea faptei și divulgarea acesteia avantajele publice să fie mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate, respectiv persoanei fotografiate sau înregistrate.
[1] Reglementări ample privind apărarea vieții private se regăsesc și în legislațiile altor state. În capitolul 6 al Codului penal francez, în secțiunea I, intitulată “Atentatul la viața privată”, se prevede în art. 226-1 că “e pedepsit faptul de a se păstra, a aduce sau a lăsa să se aducă la cunoștința publicului sau a unui terț, sau de a folosi , în orice manieră ar fi, orice înregistrare sau document obținut cu ajutorul unuia dintre actele prevăzute în art. 226-1”. Codul penal al Spaniei, în capitolul I din Titlul 10, intitulat “Delicte împotriva intimității, dreptului la propria imagine și inviolabilității domiciliului”, prevede în art. 197-1 “cel care, pentru a descoperi secretele sau a leza intimitatea altuia, fără consimțământul acestuia, se va folosi de documentele sale, scrisori, mesaje poștale, electronice sau oricare alte documente sau efecte personale, sau interceptează comunicațiile acestuia sau folosește instrumente (mijloace) tehnice de ascultare, transmisie, imprimare sau reproducerea sunetului sau imagini sau oricare alt semnal de comunicație va fi pedepsit”. Codul penal italian prevede în art. 615 bis (1) “Amestec ilicit în viața privată: oricine folosindu-se de instrumente de înregistrare vizuală sau sonoră, îți provoacă în mod nepermis informații sau imagini care aduc atingere vieții private se pedepsește” – Eliodor Tanislav, Dreptul la intimitate, Editura Eminescu, București, 1997, p. 132-158.
[2] Prin această incriminare se asigură protecția penală a valorilor garantate de art. 8 din CEDO. Reglementarea își găsește corespondent și în Codurile penale: francez, spaniol, portughez, italian, elvețian, finlandez etc.
[3] DEX, op. cit., p. 394;