Dr. Elisabeta Boțian

Procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

Abstract

The New Criminal Procedure Code brought into force some important provisions, concerning the civil action into the criminal trial.

The prosecutor has to bring a civil action when victim of a crime is a minor or a person without civil capacity. Today, the judge can no longer solve by himself a civil action for this type of persons, but he has the duty to order measures of seizure in their benefit.

Other provisions refer to the moment of bringing the civil action into the trial (just before beginning of the judicial inquiry); sustaining the civil actions brought by other people (the prosecutor has the duty to sustain the civil action only for minors or persons without civil capacity); solving the civil action in front of a civil court (the prosecutor can sustain civil actions for these persons even in front of a civil court); impossibility for the prosecutor to give up these type of civil actions (he is in charge with the civil action until the end of the trial); death of victim will transfer the civil action to their heirs (if they are themselves, minors or persons without civil capacity, prosecutor will continue the civil action in the criminal trial); legal transactions are allowed also when victim is a minor or a person without civil capacity (the prosecutor must without civil capacity (the prosecutor must verify the terms of those transactions).

Intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală a adus modificări semnificative față de legislația anterioară, în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile de către procuror în procesul penal.

O primă modificare se referă la titularii acțiunii civile, în situația în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. Vechea legislație impunea exercitarea din oficiu a acțiunii civile, atât de către instanța de judecată cât și de către procuror [art. 17 și 18 alin. (2) din Codul de procedură penală 1969]. Instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, iar procurorul era obligat să susțină interesele acesteia, chiar dacă persoana vătămată nu se constituise parte civilă. În prezent, exercitarea acțiunii civile în astfel de cazuri este reglementată prin dispozițiile art. 19 alin. (3) C.pr.pen. și sarcina exercitării acțiunii civile revine reprezentantului legal al persoanei sau, după caz, procurorului. Prin urmare, instanța de judecată nu mai este obligată să exercite acțiunea civilă și nu se mai pronunță din oficiu asupra reparării pagubei. Această modificare legislativă răspunde exigențelor impuse pe de o parte de necesitatea asigurării caracterului echitabil al procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea respectării preceptului constituțional înscris în art. 124 alin. (2) al legii fundamentale, conform căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Din acest punct de vedere, apreciem că actualele dispoziții normative în materia exercitării acțiunii civile din oficiu reprezintă un progres legislativ.

Cu toate acestea, noua reglementare a menținut unele dispoziții care fuseseră instituite în considerarea caracterului obligatoriu al exercitării acțiunii civile de către judecător, în situația reparării pagubei cauzate unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, astfel că și în prezent judecătorul are obligația să ia din oficiu sau la cererea procurorului măsuri asiguratorii în favoarea acestor persoane, fie în cursul procedurii de cameră preliminară, fie în cursul judecății [art. 249 alin. (7) C.pr.pen.]. Potrivit acestor dispoziții, luarea măsurilor asiguratorii în favoarea acestor persoane se va realiza indiferent dacă se exercită sau nu acțiunea civilă în ceea ce le privește. Considerăm că din moment ce judecătorul nu se mai poate pronunța din oficiu asupra reparării pagubelor cauzate unor astfel de persoane, legiuitorul ar fi trebuit să se mențină consecvent și să lase necesitatea luării măsurilor asiguratorii în sarcina reprezentantului legal sau a procurorului. Dacă măsurile asiguratorii nu au fost luate în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, instanța poate proceda la luarea lor cel mai târziu cu ocazia pronunțării hotărârii, atunci când admite acțiunea civilă (art. 397 C.pr.pen.).

O altă modificare legislativă în această materie se referă la posibilitatea susținerii acțiunii civile de către procuror în cazurile în care persoana vătămată are capacitate deplină de exercițiu. Vechea legislație permitea procurorului [art. 18 alin. (1) C.pr.pen. 1969] să susțină în fața instanței acțiunea civilă pornită de persoana vătămată. De lege lata, nu mai este recunoscută o asemenea posibilitate procurorului, astfel că exercitarea acțiunii civile se realizează exclusiv de către persoanele vătămate atunci când acestea au capacitate deplină de exercițiu ori de către reprezentanții lor convenționali sau legali. Acest lucru nu va aduce însă atingere dreptului procurorului de a ataca hotărârile judecătorești, atât în privința laturii penale cât și în privința laturii civile [art. 409 alin. (1) C.pr.pen.]. Prin urmare, ori de câte ori procurorul va considera că rezolvarea dată de instanță laturii civile este greșită, el va putea critica acele dispoziții din hotărâre, uzând de căile legale de atac.

Alte dispoziții cu caracter de noutate în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile sunt acelea privitoare la momentul constituirii ca parte civilă, în cazul persoanei fără capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă. Dacă în vechea lege posibilitatea exercitării din oficiu a acțiunii civile nu era limitată în timp de momentul citirii actului de sesizare [art. 15, 17 și 18 alin. (2) C.pr.pen. 1969], în prezent constituirea ca parte civilă se poate face numai până la începerea cercetării judecătorești, indiferent dacă acțiunea se exercită de către partea civilă, de reprezentantul ei legal ori de către procuror pentru persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Este însă posibil ca procurorul să formuleze cererea de constituire ca parte civilă încă din timpul urmăririi penale, din moment ce niciun text de lege nu îi interzice. În astfel de situații procurorul se va preocupa și de administrarea de probe (certificate de naștere, cupoane de pensie, adeverințe de venituri, identificarea și audierea martorilor necesari) pentru dovedirea prejudiciilor cauzate persoanelor vătămate care sunt lipsite de capacitate de exercițiu ori au capacitate de exercițiu restrânsă. Dacă asemenea mijloace de probă nu sunt administrate în cursul urmăririi penale, procurorul de ședință va avea obligația să efectueze el însuși demersuri pentru indicarea naturii și întinderii pretențiilor, a motivelor și probelor pe care se sprijină constituirea ca parte civilă.

O altă problemă în legătură cu momentul constituirii ca parte civilă se ridică în situația depășirii acestui moment, respectiv în ce măsură ar mai fi oportună luarea din oficiu a măsurilor asiguratorii de către judecător [în condițiile art. 249 alin. (7) C.pr.pen.] după acest moment. Practic, nu vedem care este rațiunea luării din oficiu a măsurilor asiguratorii, de vreme ce judecătorul are posibilitatea să le mențină numai atunci când lasă nesoluționată acțiunea civilă [art. 397 alin. (5) C.pr.pen.], ceea ce înseamnă că trebuie să existe o acțiune civilă. Per a contrario, dacă nu se exercită vreo acțiune civilă în procesul penal, măsurile asiguratorii vor fi revocate cu ocazia pronunțării soluției și atunci ne întrebăm de ce mai este obligat judecătorul să le dispună în cursul judecării cauzei. În mod evident, judecătorul va avea posibilitatea luării din oficiu a acestor măsuri asiguratorii numai până la momentul începerii cercetării judecătorești. Dincolo de acest moment, dacă nu s-a pornit acțiunea civilă, nu mai există posibilitatea reparării pagubei în procesul penal și nici măsurile asiguratorii nu-și mai au rostul. Mai mult, luarea din oficiu a măsurilor asiguratorii în cursul judecării cauzei în condițiile în care nu se exercită vreo acțiune civilă, ar putea ridica suspiciunea afectării imparțialității pe care trebuie să o manifeste judecătorul, cu consecințe previzibile asupra calității actului de justiție.

Similar, introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente se poate face numai până la începerea cercetării judecătorești, inclusiv în ipoteza în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă [art. 21 alin. (1) și (2), raportat la art. 20 alin. (1) C.pr.pen.]. Din acest punct de vedere, actuala reglementare nu a adus modificări de substanță, singura deosebire reprezentând-o momentul procesual al introducerii acestei părți în cauză: citirea actului de sesizare în vechiul cod și, respectiv, începerea cercetării judecătorești în legea actuală. Aceleiași rigori în ceea ce privește momentul introducerii în proces a părții responsabile civilmente trebuie să se supună și procurorul atunci când exercită acțiunea penală din oficiu.

O altă prevedere nouă cu implicații asupra exercitării din oficiu a acțiunii civile se referă la asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate, când aceasta este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă [art. 93 alin. (4) C.pr.pen.]. Deși legea impune organelor judiciare, sub sancțiunea nulității absolute, să asigure acestor persoane asistență juridică, avocatul nu poate exercita acțiunea civilă în numele clientului său, acesta fiind un drept personal al persoanei vătămate. Cum aceasta este lipsită de capacitate de exercițiu ori are capacitate restrânsă de exercițiu, dreptul de a se constitui parte civilă va fi exercitat de către reprezentantul legal (părinți, tutore) sau de către procuror. Avocatul va consilia atât persoana vătămată cât și reprezentantul ei legal în legătură cu constituirea de parte civilă, propunerea și administrarea probelor pentru dovedirea pretențiilor civile. În lipsa manifestării de voință a reprezentantului legal al persoanei vătămate, procurorul va exercita el însuși acțiunea civilă în numele acesteia.

Ori de câte ori soluționarea acțiunii civile va întârzia soluționarea acțiunii penale, instanța va putea dispune din oficiu, la cererea procurorului sau a părților, disjungerea acțiunii civile (art. 26 C.pr.pen.). Aceasta va rămâne în competența instanței penale, iar în situația în care procurorul este acela care a exercitat acțiunea civilă, el va participa în continuare la soluționarea acesteia^[1]. Pe de altă parte, procurorul ar putea exercita acțiunea civilă pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă de exercițiu, separat și în fața instanței civile, fiind îndreptățit la aceasta de dispozițiile legii procesual civile (art. 92 C.pr.civ.).

În cursul procesului penal, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente ar putea încheia o tranzacție sau un acord de mediere (art. 23 C.pr.pen.). În condițiile asigurării asistenței juridice obligatorii, interesele părții civile care este lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate restrânsă de exercițiu vor fi apărate de reprezentantul său legal sau, după caz, de către procuror, din moment ce judecătorul nu se mai pronunță din oficiu asupra reparării pagubelor cauzate unor astfel de persoane. Termenii tranzacției ori ai acordului de mediere cu privire la pagubele cauzate persoanelor fără capacitate de exercițiu ori cu capacitate restrânsă de exercițiu vor fi supuși verificării de către procuror și de către instanța de judecată^[2].

Deși dispozițiile legale în vigoare prevăd posibilitatea părții civile de a renunța în tot sau în parte la pretențiile civile formulate (art. 22 C.pr.pen.), considerăm că procurorul nu poate renunța la pretențiile civile formulate cu ocazia exercitării din oficiu a acțiunii civile în numele unei părți lipsite de capacitate de exercițiu ori cu capacitate restrânsă de exercițiu, el fiind obligat să susțină interesele acestei părți până la soluționarea definitivă a cauzei. Dacă reprezentantul legal al părții civile renunță în tot sau în parte la aceste pretenții, de asemenea procurorul are obligația să continue susținerea acțiunii civile, indiferent de poziția reprezentantului legal sau a părții civile. Cu toate acestea, dacă în cursul soluționării cauzei partea își dobândește sau își redobândește capacitatea deplină de exercițiu, ea poate renunța la pretențiile civile în totalitate sau în parte, iar procurorul nu mai are obligația de a-i susține interesele.

Dacă după pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței penale se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit, iar acțiunea civilă a fost exercitată de către procuror, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă [art. 27 alin. (5) C.pr.pen.]. Deși legea nu precizează, prin interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în acest articol de lege și ținând seama de posibilitatea acordată procurorului de a porni orice acțiune civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție (art. 92 C.proc.civ.), se poate trage concluzia că și procurorul poate solicita instanței civile diferența de prejudiciu, prin promovarea unei acțiuni civile în favoarea acestor persoane.

Decesul părții civile care este lipsită de capacitate de exercițiu ori are capacitate restrânsă de exercițiu va antrena introducerea în cauză a succesorilor acesteia (art. 24 C.pr.pen.). Dacă și succesorii sunt persoane lipsite de capacitate de exercițiu ori cu capacitate restrânsă de exercițiu, considerăm că procurorul are obligația să continue exercitarea acțiunii civile. În caz contrar, acțiunea civilă va fi exercitată în nume propriu de către succesorii având capacitate deplină de exercițiu.

Când instanța achită inculpatul și respinge acțiunea civilă exercitată de către procuror pentru persoana vătămată lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate restrânsă de exercițiu, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea acțiunii civile vor rămâne în sarcina acestuia, partea civilă neputând fi obligată la plata lor în măsura în care nu are culpă procesuală (art. 275 C.pr.pen.).

[1] Grigore Gr. Theodoru, Principiile și limitele aplicării legii procesual penale. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal. Participanții în procesul penal, în vol. I al Conferinței cu participare internațională „Noua legislație penală – Tradiție, recodificare, reformă, progres juridic”, București, Editura Universul Juridic, 2012, p. 186.

[2] Elena-Nicoleta Buzat, Medierea în materie penală, în vol. II al Conferinței cu participare internațională „Noua legislație penală – Tradiție, recodificare, reformă, progres juridic”, București, Editura Universul Juridic, 2012, p. 198-203.