Irinel ROTARIU^*

ABSTRACT

The article analysis the problem of jurisdiction of military courts and military prosecutor’s offices starting from crimes against operational capacity of military forces, emphasizing the legal aspects concerning civilian persons which are not military but have a similar status or even title. The conclusions concern the methodological stage of the verification of the military rank and the need to review the code of criminal procedure.

Keywords: military, competence of military prosecutor, competence of military tribunal, reservist, concentrated or mobilized military, military clergy, military service, military rank, military function, crimes against operational capacity of military forces, decision no. 384/RC/2016 of the High Court of Cassation and Justice.

I. Introducere

I.1. Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate

Statutul social al militarilor a suferit modificări importante în ultimele trei decenii, iar legislația a consfințit acest statut atât în ce privește definirea sferei drepturilor și obligațiilor militarilor cât și modul în care statul a definit infracțiunile care aduc atingere capacității de apărare a țării.

Incriminarea infracțiunilor comise de militari și civili în Codul penal intrat în vigoare la 01.02.2014 generează o serie de constatări referitoare atât la concepția legiuitorului cu privire la viața militară pe care normele de incriminare o dezvăluie, la conținutul concret al infracțiunilor care aduc atingere capacității de luptă a forțelor armate, cât și la aspectele de politică penală care decurg din acestea, mai ales cu privire la calitatea de militar, acesta fiind subiectul activ al infracțiunilor comise de militari și determinând în primul rând competența instanțelor militare.

Spre deosebire de Codul penal din 1968, infracțiunile săvârșite de militari și de civili sunt tratate în Codul penal din 2014 în Titlul XI, intitulat „Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate”. Denumirea titlului este oarecum mai restrânsă, din punct de vedere semantic, față de vechea denumire a Titlului X al Codului penal din 1968 – „Infracțiuni contra capacității de apărare a României”, deși infracțiunile pe care le conține sunt aceleași.

Această denumire, deși nu se află în contradicție cu obiectul juridic general al infracțiunilor analizate, îl sugerează doar în parte. Convingerea legiuitorului care a decis schimbarea denumirii titlului pare a fi că aceste infracțiuni aduc atingere capacității de luptă a forțelor armate, ca și cum capacitatea de apărare a statului – în termeni extrem de generali fie spus – nu ar fi afectată de comiterea acestora. Este adevărat că în noul context de securitate politico-militar european și nord-atlantic, capacitatea de apărare a țării nu depinde numai de capabilitățile sale militare, deoarece România beneficiază de dispozițiile art. 5 din Tratatul Organizației Atlanticului de Nord care conferă statului nostru garanții de securitate în cadrul unui mecanism de apărare colectivă.

Expunerea de motive a Legii privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat în 1949[1], prevede că „prin aderarea la Tratat, România dobândește cele mai solide garanții de securitate din istoria sa, în cadrul unei alianțe democratice, la al cărei proces decizional va lua parte pe deplin. Aderarea României la NATO va asigura cadrul de securitate necesar pentru valorificarea propriului potențial de dezvoltare economică și socială”. Din exprimarea folosită de inițiatorul procesului legislativ nu putem, evident, deduce că aderarea la NATO este unica modalitate de asigurare a cadrului de securitate națională și, pe cale de consecință, că buna funcționare a armatei naționale nu ar condiționa capacitatea de apărare a acestuia, deoarece ar fi absurd.

Prevederile din strategia de securitate națională și strategia națională de apărare[2] confirmă acest lucru[3].

I.2. Privire istorică asupra competenței instanțelor și parchetelor militare

Codul penal din 1968[4], în forma republicată în 1973, prevedea în articolul intitulat „Competența tribunalului militar de mare unitate”, că tribunalul militar de mare unitate judecă în primă instanță:

1. infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

2. următoarele infracțiuni săvârșite de civili:

a) infracțiunile contra securității statului, cu excepția celor date în competența tribunalului militar teritorial;

b) infracțiunile contra bunurilor aflate în administrarea sau folosința forțelor armate;

c) infracțiunile prevăzute în art. 251 – 253, 298 și 348 – 354 din Codul penal din 1968.

3. infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din forțele armate și din Ministerul de Interne, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 28, intitulat „Competența tribunalului militar teritorial”, prevedea că Tribunalul militar teritorial:

1. judecă în primă instanță:

a) infracțiunile săvârșite de ofițerii superiori, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

b) infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv sau de civili, prevăzute de Codul penal în art. 155 – 165 și 167;

c) infracțiunile contra păcii și omenirii prevăzute în Codul penal în art. 356 – 361;

d) infracțiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a și b, săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, ori săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din Ministerul Apărării Naționale ori din Ministerul de Interne;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare de mare unitate, de personalul operativ din unitățile procuraturilor militare, precum și infracțiunile săvârșite de asesori în timpul cât funcționează la tribunalele militare de mare unitate;

f) infracțiunile menționate în art. 26 pct. 2 lit. a, săvârșite de persoanele prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. d;

g) infracțiunile prevăzute în art. 279 alin. 3 lit. a și b și în art. 280 din Codul penal, dacă au avut ca obiect cantități mari sau importante de arme, muniții sau materii explozive ori radioactive, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

2. ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare de mare unitate;

3. soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare de mare unitate.

În competența Tribunalului Suprem intra, potrivit art. 29 pct. 1 lit. a), judecata în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de generali, amirali și mareșali, iar potrivit literei b), infracțiunile săvârșite de către asesori în timpul cât funcționează la tribunalele județene și la tribunalele militare teritoriale.

În forma republicată în anul 1996, art. 26 prevedea că Tribunalul militar judecă în primă instanță:

1. infracțiunile săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

2. următoarele infracțiuni săvârșite de civili:

a) infracțiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosința Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiției – Direcția generală a penitenciarelor -, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, care prin natura sau destinația lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranța statului;

b) infracțiunile prevăzute în art. 348 – 354 din Codul penal;

3. infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor –, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 27 prevedea în competența tribunalului:

1. în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 – 177, 179, 189 alin. 3, art. 190, 197 alin. 2 și 3, art. 209 alin. 3, art. 211 alin. 2 și 3, art. 212, 215 alin. 5, art. 215¹ alin. 2, art. 218, 219 alin. 3 dacă fapta a avut ca urmare un dezastru și alin. 4, art. 238, 239 alin. 3, art. 248¹, 252, 254, 255, 257, 266 – 270, 273 alin. 2, art. 274 alin. 2, art. 275 alin. 3, art. 276, 279 alin. 3, art. 279¹, 280, 280¹, 282 – 285, 298, 302², 312 și 317, precum și infracțiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

b) infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c) infracțiunile privind siguranța națională a României prevăzute în legi speciale;

d) infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în cazurile în care minimul special al pedepsei este de 2 ani sau mai mare;

e) infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;

f) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a);

3. ca instanță de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictele de competență ivite între judecătoriile din raza sa teritorială.

Articolul 28 stabilea în competența tribunalului militar teritorial:

1. judecarea în primă instanță a infracțiunilor:

a) săvârșite de ofițerii superiori, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

b) prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. a), b) și c), săvârșite de militari până la gradul de căpitan inclusiv ori săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor –, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază;

c) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și a infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și al infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictelor de competență ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială.

Articolul 28¹ prevedea în competența Curții de Apel:

1. judecarea în primă instanță a infracțiunilor:

a) prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 și 356 – 361;

b) săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici;

c) săvârșite de judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai camerelor de conturi județene;

d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționarea conflictele de competență ivite între tribunale sau între judecătorii și tribunale din raza sa teritorială, ori între judecătorii din circumscripția unor tribunale diferite, aflate în raza teritorială a Curții.

Articolul 28² stabilea în competența Curții Militare de Apel:

1. judecarea în primă instanță:

a) a infracțiunilor prevăzute de Codul penal în art. 155 – 173 și art. 356 – 361, săvârșite de militari ori săvârșite în legătură cu serviciul de către salariații civili din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției – Direcția generală a penitenciarelor -, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază;

b) a infracțiunilor săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanțe;

c) a altor infracțiuni date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de apel, judecarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunalele militare teritoriale;

3. ca instanță de recurs, judecarea recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4. soluționează conflictele de competență ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare și tribunalele militare teritoriale ori între tribunale militare din raza de competență a unor tribunale militare teritoriale diferite.

Articolul 29 reglementa competența Curții Supreme de Justiție, stabilind că aceasta:

1. judecă în primă instanță:

a) infracțiunile săvârșite de senatori și deputați;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale, membrii, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și de președintele Consiliului Legislativ;

d) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali și generali;

e) infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalți membri ai Înaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

f) infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă de Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe;

g) alte cauze date prin lege în competența sa;

2. ca instanță de recurs:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de secția penală și secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

3. recursurile în interesul legii;

4. recursurile în anulare;

5. soluționarea:

a) conflictelor de competență în cazurile în care Curtea Supremă de Justiție este instanța superioară comună;

b) cazurilor în care cursul justiției este întrerupt;

c) cererilor de strămutare.

II. Competența actuală a instanțelor și parchetelor militare

Legiuitorul Codului penal din 2014 a stabilit o competență comună a instanțelor și parchetelor militare. Cu toate acestea, legiuitorul a stabilit în sarcina Parchetelor militare și o competență specifică.

În primul rând, potrivit art. 37 Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), intitulat „Competența tribunalului militar”, tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. De asemenea, Tribunalul militar soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Curtea Militară de Apel judecă, potrivit art. 39 C.pr.pen., în primă instanță:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394 – 397, 399 – 412 și 438 – 445, săvârșite de militari;

b) infracțiunile privind securitatea națională a României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de militari;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe;

d) infracțiunile săvârșite de generali, mareșali și amirali;

e) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 56 alin. (5) C.pr.pen. procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor – avem aici în vedere Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 C.pr.pen..

Observăm că legiuitorul, atât înainte, cât și după anul 2014, a ales ca, în condițiile respectării competenței după calitatea de militar a persoanei, să dea în competența parchetelor militare în mod explicit unele categorii de persoane civile. În acest moment, persoanele civile care săvârșesc infracțiuni împreună cu militarii sunt în competența de urmărire penală a parchetelor militare, iar militarii, în competența parchetelor și instanțelor militare.

Singurele excepții notabile de la regula competenței după calitatea persoanei – și destul de discutabile, dacă ne raportăm la dispozițiile art. 282 C.pr.pen. – sunt situațiile militarilor care săvârșesc infracțiuni de competența D.I.I.C.O.T. – judecate de tribunalele civile, a celor săvârșite de procurorii și judecătorii militari ai tribunalelor militare și parchetelor militare de pe lângă acestea, aflate în competența de urmărire penală a parchetelor de pe lângă curțile de apel civile și în cea de judecare a Curții Militare de Apel și a celor comise de judecătorii militari și procurorii militari ai Curții Militare de Apel și parchetului de pe lângă aceasta care sunt în competența de judecare a Înaltei Curți de Casație și Justiție[5].

Acest articol are rolul de a analiza situația competenței în cazul săvârșirii unor infracțiuni de către persoane care aparent au calitatea de militari, pornind de la unele constatări ale autorului din practica judiciară.

III. Persoanele care au calitatea de militar în legislația noastră

Actele normative care definesc calitatea de militar sunt:

1. Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare[6]; potrivit art. 3 alin. (3) din acest act normativ, serviciul militar activ se îndeplinește în calitate de:

– militar profesionist,

– militar în termen,

– elev sau student la instituțiile de învățământ din sistemul de apărare și securitate națională, cu excepția elevilor liceelor și colegiilor militare, soldat sau gradat voluntar.

2. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare[7] vine să detalieze calitatea de militar a persoanelor care au calitatea de militar profesionist.

Prin cadre militare, în sensul legii, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege (art. 1).

Potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor.

Gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt:

A. Subofițeri:

a) sergent major;

b) plutonier;

c) plutonier major;

d) plutonier adjutant;

e) plutonier adjutant șef.

B. Maiștri militari:

a) maistru militar clasa a IV-a;

b) maistru militar clasa a III-a;

c) maistru militar clasa a II-a;

d) maistru militar clasa a I;

e) maistru militar principal.

C. Ofițeri:

a) ofițeri cu grade inferioare:

– sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară;

– locotenent;

– căpitan;

b) ofițeri cu grade superioare:

– maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviația și marina militară;

– locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviația și marina militară;

– colonel, respectiv comandor pentru cei din aviația și marina militară;

c) generali și amirali, prevăzuți la alin. 2¹ paragraful B lit. c).

În Ministerul Apărării Naționale, gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt:

A. Subofițeri:

a) sergent;

b) sergent-major;

c) plutonier;

d) plutonier-major;

e) plutonier adjutant;

f) plutonier adjutant principal;

A¹. Maiștri militari:

a) maistru militar clasa a V-a;

b) maistru militar clasa a IV-a;

c) maistru militar clasa a III-a;

d) maistru militar clasa a II-a;

e) maistru militar clasa I;

f) maistru militar principal;

B. Ofițeri:

a) ofițeri cu grade inferioare:

– sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină;

– locotenent;

– căpitan;

b) ofițeri cu grade superioare:

– maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;

– locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;

– colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină;

c) generali și amirali:

– general de brigadă – cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană – cu o stea, pentru cei din arma aviație și contraamiral de flotilă – cu o stea, pentru cei din arma marină;

– general-maior – cu două stele, respectiv contraamiral – cu două stele, pentru cei din arma marină;

– general-locotenent – cu trei stele, respectiv viceamiral – cu trei stele, pentru cei din arma marină;

– general – cu patru stele, respectiv amiral – cu patru stele, pentru cei din arma marină.

În afara acestor grade, pentru merite militare excepționale, în timp de război, Președintele României poate acorda generalilor/amiralilor – cu patru stele – gradul de mareșal, care este cel mai înalt grad militar (art. 2).

Cadrele militare se pot afla într-una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate. Observăm că în acest caz cadrele militare sunt definite de grad și funcție;

b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; în acest caz nu au grad de militar activ sau funcție militară, dar au vocație la acestea, fiind practic o categorie specială de foști militari care pot redeveni oricând militari în activitate;

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar (art. 4), situație în care nu mai au vocație la grad și funcție.

Potrivit art. 5 din lege, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate sunt militari profesioniști.

Observăm că cele două acte normative citate operează o distincție între serviciul militar activ și calitatea de militar. Dacă serviciul militar activ îi include pe elevii sau studenții la instituțiile de învățământ din sistemul de apărare și securitate națională (cu excepția elevilor liceelor și colegiilor militare), calitatea de militar activ, care atrage competența instanțelor și parchetelor militare, este mai restrânsă și se referă numai la acei militari care ocupă o funcție militară.

IV. Dobândirea și încetarea calității de militar

IV.1. Dobândirea calității de militar

Calitatea de militar se dobândește și încetează la data prevăzută în dispoziția de chemare în activitate, respectiv a trecerii în rezervă:

– decretul Președintelui României, pentru generali și amirali, la propunerea ministrului apărării naționale;

– ordinul ministrului apărării naționale pentru ceilalți ofițeri;

– ordinul comandanților stabiliți de ministrul apărării naționale, pentru maiștrii militari și subofițeri, conform art. 43 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 80/1995.

În Ministerul Afacerilor Interne, în mod particular, trecerea cadrelor militare în rezervă sau direct în retragere, precum și chemarea din rezervă în activitate a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor se face în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 45 alin. (2) din aceeași lege, au competența de acordare a gradelor militare, respectiv:

– ministrul afacerilor interne, șeful unității, secretarul de stat/secretarul general care coordonează activitatea structurii în care sunt încadrate cadrele militare,

– inspectorii generali/similari pentru cadrele militare din inspectoratul general/similar și unitățile din subordinea inspectoratului general/similar ai căror conducători nu au calitatea de ordonatori de credite, precum și pentru conducătorii unităților subordonate inspectoratului general/similar și adjuncții/locțiitorii acestora [art. 45 alin. (1) lit. a), b)];

– șefii unităților Ministerului Afacerilor Interne care au calitatea de ordonatori de credite, pentru cadrele militare din subordine, altele decât cele prevăzute la lit. a) și b) [art. 45 alin. (1) lit. c)].

Potrivit art. 1 din ordinul nr. M.217/2019 din 22 noiembrie 2019 al Ministerului Apărării Naționale pentru aprobarea condițiilor și criteriilor de recrutare, precum și a instrucțiunilor privind organizarea și funcționarea sistemului de recrutare, selecție și formare profesională inițială a candidaților la profesia militară[8] în structurile Ministerului Apărării Naționale, dobândirea calității de cadru militar, respectiv de soldat/gradat profesionist în activitate, se realizează prin:

a) acordarea gradului militar de ofițer, respectiv maistru militar sau subofițer, în activitate, absolvenților studiilor universitare militare de licență, respectiv ai studiilor postliceale militare pentru formarea maiștrilor militari și a subofițerilor;

b) acordarea gradului militar de ofițer în activitate absolvenților studiilor universitare militare organizate în alte state sau în instituții civile de învățământ universitar acreditate din România, trimiși la studii de către Ministerul Apărării Naționale;

c) acordarea gradului militar de ofițer absolvenților anului IV, înmatriculați la programele de studii universitare militare cu durata mai mare de 4 ani;

d) chemarea în activitate și, după caz, acordarea gradului militar absolvenților cursurilor de formare a ofițerilor/maiștrilor militari/subofițerilor în activitate, care se organizează numai pentru armele, serviciile și specialitățile militare pentru care rețeaua de învățământ a Ministerului Apărării Naționale nu are posibilități de formare;

e) chemarea/rechemarea în activitate și, după caz, acordarea gradului militar candidaților câștigători ai concursurilor de ocupare a posturilor militare de execuție vacante, în condiții stabilite prin ordin distinct al ministrului apărării naționale;

f) începerea modulului perfecționării instruirii de specialitate prevăzut de lege.

Soldații și gradații profesioniști al căror statut este reglementat de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști[9] dobândesc calitatea de militar la data prevăzută în contractul de angajare.

De asemenea, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, republicată[10], la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu, precum și la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, contractele rezerviștilor voluntari se suspendă, iar aceștia sunt concentrați/mobilizați, în condițiile legii, și sunt încadrați în aceleași funcții, devenind practic militari în activitate.

IV.2. Încetarea calității de militar

Potrivit art. 85 din Legea nr. 80/1995, pierderea și încetarea calității de militar se realizează prin trecere în rezervă sau retragere.

Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:

a) la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă;

a¹) la împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile legii;

b) sunt clasați „inapt pentru serviciul militar” de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 21 alin. 4;

c) sunt clasați “apt limitat” de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 21 alin. 4;

d) au împlinit limita de vârstă în grad;

e) când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale;

e¹) la expirarea termenului prevăzut în contractul încheiat în condițiile art. 41¹, dacă una dintre părți nu este de acord cu reînnoirea acestuia;

f) pentru a fi numiți într-o funcție publică, civilă, cu mențiunea de a fi trecuți în rezervă;

g) la cerere, pentru motive bine întemeiate;

h) prin demisie;

i) când manifestă dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor militare și de specialitate;

i¹) când nu promovează baremele de pregătire fizică, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției;

j) când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale;

k) când, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori a amenzii, precum și în cazurile când au beneficiat de amnistie sau grațiere înainte de începerea executării pedepsei;

l) când încalcă prevederile art. 4 lit. a) referitoare la deținerea cetățeniei române și a domiciliului în țară;

m) în cazul neavizării în vederea acordării autorizației de acces la informații clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condițiile legii;

n) după punerea la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când nu se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la nivelul acordat după limitare [alin. (1)].

În Ministerul Afacerilor Interne, trecerea în rezervă sau direct în retragere din oficiu, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. e), m) și n), se dispune după expirarea perioadei de punere la dispoziție, atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcție corespunzătoare [alin. (2¹)].

Ofițerii în activitate care au împlinit limita de vârstă în grad pentru clasa a III-a în rezervă, prevăzută la art. 86 alin. (4), precum și cadrele militare care au fost clasate medical „inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență” se trec direct în retragere, prin aplicarea uneia dintre prevederile alin. (1), în raport cu motivele care determină schimbarea situației militare [alin. (5)].

Este de reținut că raportul comandanților privind trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. h) – demisie, se înaintează pe cale ierarhică, împreună cu raportul de demisie, celor în a căror competență intră, potrivit art. 43, trecerea în rezervă. Până la comunicarea ordinului de trecere în rezervă, cei în cauză sunt obligați să-și îndeplinească atribuțiile funcțiilor în care sunt încadrați, precum și toate îndatoririle ce le revin, având calitatea de militari [art. 85 alin. (3) din Legea nr. 80/1995].

Soldaților și gradaților profesioniști, potrivit art. 45 din Legea nr. 384/2006, le încetează contractul și sunt trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, după caz, în următoarele situații:

a) la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului apărării;

b) la expirarea termenului contractului, în situația în care nu sunt posibilități de reînnoire din cauza reducerii funcțiilor ca urmare a desființării, restructurării sau a dislocării unității;

c) când sunt clasați „inapt pentru serviciul militar” de către comisiile de expertiză medico-militară;

d) când sunt clasați „apt limitat” de comisiile prevăzute la lit. c);

e) pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării;

f) înainte de termenul de expirare a contractului, cu acordul ambelor părți;

g) la expirarea termenului contractului, în situația în care una dintre părți nu mai optează pentru reînnoirea contractului;

h) când nu mai îndeplinesc criteriile specifice, stabilite prin ordin al ministrului apărării, pentru ocuparea funcției;

i) prin demisie;

j) ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 28 lit. e), când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale;

k) când sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia;

l) abrogată;

m) la data retragerii motivate a avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informațiilor la care urmează să aibă acces, de către autoritățile competente;

n) în caz de deces;

o) la împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile legii [alin. (1)].

Soldații și gradații voluntari pot fi trecuți în rezervă sau pot fi scoși din evidențele militare, după caz, în cazul condamnării definitive la pedeapsa închisorii, fără executarea acesteia [alin. (1¹)].

Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 270/2015, la data desconcentrării sau a declarării demobilizării, rezerviștii voluntari sunt desconcentrați sau demobilizați, iar contractele inițiale în baza cărora au dobândit calitatea de rezervist voluntar se derulează în continuare până la expirarea acestora.

IV.3. Situații când cadrele militare nu pot fi trecute în rezervă

Există unele situații când militarii nu pot pierde calitatea de militar, și anume:

– pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, cadrele militare nu se trec în rezervă în condițiile alin. (1) lit. a) – împlinirea vârstei standard, a¹) – la împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea limitei, c) -sunt clasați „apt limitat”, d) – au împlinit limita de vârstă în grad, e) – în caz de reorganizare și reducerea unor funcții din statele de organizare, e¹) -expirarea termenului prevăzut în contract, g) – la cerere, h) – demisie, i) – pentru dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor militare și de specialitate, i¹) – nu promovează baremele de pregătire fizică, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituțieiși j) – când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale [art. 87 alin. (4)],

– ca urmare a prezentării demisiei pe timpul executării misiunilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare, precum și pe timpul executării altor misiuni în străinătate [art. 85 alin. (6)][11],

– cadrele militare în activitate, care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, nu pot fi trecute în rezervă pe timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă, fiind internate în spitale ori sanatorii, se găsesc în concedii medicale sau în concediu pentru creșterea copilului, iar cadrele militare femei, nici în perioada gravidității, a concediului de risc maternal și a celui de maternitate, acordate potrivit art. 15 [art. 90 alin. (1)].

Aceste dispoziții nu se aplică însă celor care urmează să fie trecuți în rezervă potrivit prevederilor art. 85 alin. (1) lit. g) – la cerere, h) – demisie, în cazurile când au beneficiat de amnistie sau grațiere înainte de începerea executării pedepsei, k) – când, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori a amenzii, l) – încălcarea prevederilor art. 4 lit. a) referitoare la deținerea cetățeniei române și a domiciliului în țară, m) – neavizarea în vederea acordării autorizației de acces la informații clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condițiile legii, n) după punerea la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a limitării nivelului de acces la informații clasificate, atunci când nu se identifică o funcție corespunzătoare gradului deținut cu o prevedere a nivelului de acces la informații clasificate înscrisă în fișa postului, la nivelul acordat după limitare, art. 87 – condamnarea penală și art. 88 – când consiliile de onoare au stabilit că au încălcat prevederile art. 28 și art. 30 alin. 2 [art. 90 alin. (2)].

Toate infracțiunile săvârșite de acestea pe perioada când nu sunt trecute în rezervă sunt de competența instanțelor și parchetelor militare, chiar dacă formal aceste persoane îndeplinesc condițiile pentru a trece în rezervă sau retragere. Se ridică problema dacă odată încetate starea de urgență, de asediu, de mobilizare și război, infracțiunile comise de militarii aceștia au legătură cu îndatoririle de serviciu. În ce ne privește, considerăm că, de vreme ce calitatea de militar este dobândită de drept în aceste situații, iar efortul societății este în acest context direct orientat spre efortul de apărare, orice comportament infracțional este de natură a avea legătură cu infracțiunile de serviciu ale militarilor, astfel încât pierderea calității de militar prin demobilizare sau desconcentrare nu afectează competența organelor judiciare militare.

V. Persoane care sunt definite drept militari sau beneficiază de pregătire militară, dar nu au această calitate

Legislația în vigoare a creat mai multe categorii de persoane care nu au calitatea de militar deși sunt cuprinse în unele structuri ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne sau altor structuri militare și – unele din ele – sunt denumite ca fiind militari:

– elevii liceelor militare beneficiază, potrivit articolului 120 alin. (1) lit. m) din Instrucțiunile privind organizarea și funcționarea colegiilor naționale militare din 13.10.2014[12], de acordarea/înaintarea în grade militare onorifice ce nu le conferă calitatea de militari, context în care infracțiunile săvârșite de aceștia sunt de competența instanțelor și parchetelor civile.

– persoane asimilate militarilor:

1. potrivit art. 25 din Legea nr. 195/2000 privind constituirea și organizarea clerului militar[13], preoții militari sunt asimilați corpului ofițerilor, după cum urmează:

a) asimilați gradului de maior: preoții de garnizoană categoria I și preoții asistenți;

b) asimilați gradului de locotenent-colonel: preoții de garnizoană categoria a II-a;

c) asimilați gradului de colonel: preoții de garnizoană categoria a III-a, preoți ai Garnizoanei București, preoți în Secția de asistență religioasă;

d) asimilați gradului de general de brigadă: inspector general și șef al Secției de asistență religioasă.

Nici aceștia nu au calitatea de militari, deși beneficiază de drepturile salariale și de pensie ale personalului militar, iar infracțiunile săvârșite de aceștia sunt de competența instanțelor și parchetelor civile.

2. polițiștii de penitenciare:

– potrivit art. 97¹ din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare[14], concursurile de ocupare a posturilor vacante pentru clerul din poliția penitenciară se organizează cu respectarea dispozițiilor legale privind constituirea și organizarea clerului militar;

– conform art. 196 din aceeași lege, polițistul de penitenciare este obligat ca, în termen de 15 zile de la data încetării raportului de serviciu, să se prezinte la centrul militar pe raza căruia domiciliază, pentru a fi luat în evidență ca rezervist, cu gradul militar echivalent gradului profesional avut la încetarea raporturilor de serviciu.

3. polițiștii, elevii sau studenți din instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor:

– potrivit art. 12 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului[15], în programele de pregătire a viitorilor polițiști, elevi sau studenți din instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor se prevăd activități specifice pregătirii militare, pentru primul an de studii, fapt ce le asigură, după promovarea acestui an, echivalarea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu;

– de asemenea, potrivit art. 30 din Statut, dreptul la pensii și asigurări sociale pentru polițiști se exercită prin sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale în condițiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat[16];

– potrivit art. 70 din același act normativ, la încetarea raporturilor de serviciu polițistul este obligat ca în termen de 15 zile să se prezinte la centrul militar pe raza căruia domiciliază, pentru a fi luat în evidență ca rezervist cu specialitatea „poliție” și gradul militar echivalent gradului profesional avut la data respectivă în grupa de evidență a Ministerului Administrației și Internelor.

Procedurile descrise de art. 196 din Legea nr. 145/2019 și art. 70 din Legea nr. 360/2002 nu le conferă calitatea de militari, chiar și la pensionare polițiștii dobândind un grad militar în rezervă, care nu atrage competența parchetelor și instanțelor militare.

4. rezerviștii voluntari: conform art. 1 din Legea nr. 270/2015, rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale [alin. (1)].

Rezerviștii voluntari sunt cetățeni români, bărbați și femei, cu domiciliul în România, care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pentru recrutare și selecție și au încheiat contractul prevăzut la alin. (1).

Rezervistul voluntar este încadrat pe funcția prevăzută în contract la semnarea acestuia. Semnarea contractului nu le conferă în opinia noastră calitatea de militar, până la data concentrării sau mobilizării. Acest aspect rezultă din concepția legiuitorului exprimată în art. 5 și 6 privind drepturile acestora, dar mai ales din art. 7 care prevede că pentru servicii excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite pe durata îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, rezerviștilor voluntari li se pot acorda recompense similare personalului militar în activitate, inclusiv decorații și distincții militare onorifice; art. 8 alin. (1), prevede că pe timpul derulării contractului ca rezerviști voluntari, aceștia sunt înaintați în gradul următor, în raport cu nevoile forțelor armate, după expirarea stagiului minim în grad, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru cadrele militare, respectiv pentru soldații și gradații profesioniști în activitate; art. 8 prevede că rezerviștii voluntari pot rămâne membri ai partidelor, formațiunilor sau organizațiilor politice, precum și ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfășurarea în unitățile militare a oricăror activități cu caracter politic sau de sindicat în interesul acestora, pe timpul participării la instruire sau la misiuni, activități total interzise militarilor activi; art. 15 alin. (2) prevede că pe durata programului de instruire inițială, participanții rezerviști voluntari au aceleași drepturi, facilități și îndatoriri ca și soldații profesioniști în activitate.

VI. Aspecte particulare privind calitatea de militar

VI.1. Calitatea de militar în termen

Este de observat, cu privire la calitatea de militar în termen, că aceasta nu se mai regăsește în mod expres în sfera subiectului activ al infracțiunilor contra capacității de apărare și este necesar a sublinia că această categorie de militari continuă să existe în anumite condiții descrise de lege, iar calitatea de militar în termen este descrisă ca o formă a serviciului militar activ, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 446/2006.

Pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (5) din Legea nr. 446/2006 – la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, când îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar, așa cum sunt stabilite în art. 7-8 din lege –, centrele militare efectuează, în perioadele stabilite de Statul Major General, recrutarea-încorporarea cetățenilor încorporabili.

Perioada când se efectuează recrutarea-încorporarea se anunță prin mijloacele de informare în masă. Pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul județului sau al municipiului București emite un ordin de asigurare a activităților de recrutare-încorporare, care este obligatoriu pentru autoritățile administrației publice locale, structurile cu atribuții specifice ale Ministerului Administrației și Internelor, direcțiile de sănătate publică județene și ale municipiului București și inspectoratele școlare județene și ale municipiului București (art. 22 din Legea nr. 446/2006).

Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 446/2006, recrutarea-încorporarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea luării în evidența militară, selecției și stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea și trimiterea cetățenilor români, bărbați, la unitățile militare, la datele și în funcție de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen.

Recrutarea, încorporarea sau selecția în structurile de învățământ din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării se efectuează de comisiile locale de recrutare-încorporare, constituite pe lângă centrele militare [alin. (1)].

Sunt încorporați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani. La cerere, aceștia pot fi încorporați imediat după împlinirea vârstei de 18 ani. Limita maximă de vârstă până la care cetățenii români, bărbați, pot îndeplini serviciul militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani (art. 23 din Legea nr. 446/2006).

Durata instruirii militarilor în termen se stabilește prin ordine ale șefilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale. Conform art. 25 din Legea nr. 446/2006, pentru a fi recrutați sau încorporați, cetățenii sunt obligați să se prezinte la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare.

VI.2. Calitatea de militar concentrat sau mobilizat

Militarii concentrați și mobilizați au această calitate de la data concentrării sau mobilizării până la data desconcentrării sau demobilizării, potrivit art. 18 din Legea nr. 446/2006.

Obligația de a se prezenta la concentrare sau mobilizare o au, la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu:

• bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar pentru care îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 446/2006;

• rezerviștii, care sunt mobilizați sau concentrați potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale conform art. 3 alin. (5¹) din Legea nr. 446/2006;

• rezerviștii voluntari care pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru participare la instruire sau la misiuni în structurile în care sunt încadrați, potrivit art. 21 din Legea nr. 270/2015;

• persoana care din motive de conștiință execută doar serviciul alternativ. Este de remarcat că odată chemate la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu și aceste dobândesc calitatea de militar.

Calitatea de militar mobilizat. Serviciul militar în calitate de militar mobilizat începe la data mobilizării și se termină la data demobilizării [art. 18 alin. (3) din Legea nr. 446/2006].

Conform art. 37-39 din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război[17], demobilizarea reprezintă renunțarea la măsurile și activitățile desfășurate în vederea mobilizării, ca urmare a încetării acțiunii factorilor care au generat mobilizarea și a inexistenței altor factori care să impună menținerea stării de mobilizare parțială sau totală. Demobilizarea se declară de către autoritățile publice abilitate de Constituția României, republicată, să declare starea de mobilizare, respectiv Președintele României, cu aprobarea Parlamentului[18]. Ea poate fi parțială sau totală. Demobilizarea parțială se poate executa în anumite unități administrativ-teritoriale, în cadrul unor operatori economici și instituții publice din domeniile de activitate care au susținut efortul de apărare, precum și în cadrul unor elemente ale forțelor destinate apărării. Demobilizarea totală se execută în toate domeniile de activitate, pe întregul teritoriu al statului.

Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 446/2006, prin concentrare se înțelege: a) chemarea rezerviștilor voluntari pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni, inclusiv în timp de pace; b) chemarea rezerviștilor din rezerva de mobilizare pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni și completarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pe timpul stării de asediu.

La declararea mobilizării sau a stării de război, rezerviștii din rezerva operațională și bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar, încorporați, se consideră mobilizați, iar serviciul militar se prelungește până la data demobilizării. Serviciul militar în calitate de militar concentrat începe la data concentrării și se termină la data desconcentrării, iar în calitate de militar mobilizat începe la data mobilizării și se termină la data demobilizării.

În aceste condiții, toate infracțiunile săvârșite în acest interval sunt de competența instanțelor și parchetelor militare, pe când cele comise anterior concentrării sau mobilizării, de competența parchetelor civile.

Rezerva operațională cuprinde potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 446/2006:

a) rezerviștii voluntari încadrați în funcții din statele de organizare ale unităților;

b) rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare ale unităților.

Rezerviștii pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni și completarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale ori mobilizați la locul de muncă, potrivit legii.

Calitatea de militar concentrat. Și concentrarea se dispune prin ordin în care sunt indicate unitatea, data și ora prezentării la aceasta. Serviciul militar în calitate de militar concentrat începe la data concentrării și se termină la data desconcentrării, în temeiul aceluiași alin. (3) al art. 18 din Legea nr. 446/2006.

Cu privire la calitatea de militar a acestor categorii de persoane, în practica judiciară s-a reținut, spre exemplu, că atât timp cât inculpatul a absentat nejustificat un an și 3 luni de la unitate, fără a-și pierde calitatea de militar, s-a aflat în poziția de dezertor, indiferent de durata pentru care putea fi concentrat[19].

VI.3. Pierderea calității de militar profesionist

Cu privire la pierderea calității de militar prin demisie sau trecere în rezervă, este de precizat că persoana pierde calitatea de militar până la emiterea dispoziției de trecere în rezervă sau de constatare a demisiei, nu prin simpla sa manifestare de voință în acest sens. Astfel, în practică s-a decis, prin sentința penală nr. 3 din 05.02.2010 a Tribunalului Militar Iași, definitivă prin decizia penală nr. 36 din 17.11.2010 a Curții Militare de Apel, ambele nepublicate, că reprezintă infracțiunea de dezertare fapta inculpatului care a solicitat comandantului trecerea în rezervă, acesta i-a indicat să realizeze formalitățile prevăzute de legislația secundară – raport scris, procedura de predare-primire a gestiunii –, pe care inculpatul nu le-a realizat și nu s-a mai prezentat la serviciu începând cu ziua următoare discuției cu superiorul său, considerând astfel că prin solicitarea verbală a pierdut calitatea de militar de la data când a solicitat acest lucru.

VI.4. Calitatea de student în cadrul instituțiilor militare de învățământ

În teoria și practica judiciară există opinii diferite privind competența referitoare la infracțiunile săvârșite de studenții din cadrul instituțiilor militare de învățământ, aceștia fiind considerați uneori militari, alteori nu.

Astfel, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași a dispus prin ordonanța 257/P/2021 din 2021 declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu privire la studentul sergent major R.B.E. din cadrul Institutului Medico-Militar București, cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, deoarece la 20.08.2021, în jurul orei 03, a fost depistat pe drumurile publice din mun. Piatra Neamț conducând cu o alcoolemie de 0,78 mg/l în aerul expirat.

În cauză s-a motivat declinarea competenței astfel: „(…) ansamblul dispozițiilor legale amintite ne conduc la concluzia că legislația instituie o distincție între calitatea de militar activ -care atrage competența parchetelor și instanțelor militare- și alte categorii de personal care sunt asimilate cu militarii dar nu au această calitate, precum clerul militar, persoanele cu grad militar onorific precum elevii instituțiilor militare de învățământ iar în speța de față studenții care nu au dobândit calitatea de militar, chiar dacă aceștia îndeplinesc o formă a serviciului militar.

Calitatea de student la instituția militară de învățământ superior nu conferă și grad militar, deoarece acesta se acordă în condițiile unei reglementări specifice cuprinsă în Legea nr. 80/1995, prin ordin al ministrului apărării naționale sau, după caz, prin ordin al comandanților stabiliți de acesta. în speță făptuitoarea nu are calitatea de subofițer în sensul legii deși îndeplinește o formă a serviciului militar activ, reglementarea Institutului Medico-Militar acordându-i calitatea de student sergent major care nu se subsumează calității de subofițer respectiv de militar în sensul Legii 80/1995, ea în cauză nefiind indicată în art.1-2 L. 80/1995 și neavând corespondent ca funcție în sensul art. 4 din aceeași Lege”.

Judecătoria Piatra Neamț, investită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț ca urmare a soluției de declinare a competenței a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, s-a considerat competentă, prin sentința penală nr. 477/30.06.2022 pronunțând amânarea executării pedepsei față de inculpată[20].

Într-o speță similară privind o infracțiune comisă de un student militar cu grad de caporal în cadrul Academiei forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Tribunalul Militar Iași, sesizat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, s-a considerat competent și legal sesizat și a procedat la judecarea sa în fond[21].

În peisajul legislativ deosebit de complex în această materie, există acte normative secundare care stipulează calitatea de militar a studenților militari în mod explicit și altele, de aceeași forță juridică, care nu o prevăd.

Astfel, potrivit art. 12 din Regulamentul activității profesionale a studenților din Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, pentru anul universitar 2020/2021 „studenții Academiei înmatriculați la programele de studii de licență primesc carnete de serviciu care le atestă calitatea de militari”.

Pentru această categorie de studenți, conform art. 18 alin. (1)-(6) din același Regulament, „încetarea raporturilor dintre o persoană care are calitatea de student și academie, în orice formă diferită de absolvirea sau întreruperea programului de studii se face numai prin exmatriculare. (2) Exmatricularea studentului se face pe baza unui Ordin al comandantului (rectorului) academiei, care se înscrie în ordinul de zi pe unitate, prin grija Secției Management Educațional. (3) Situațiile în care un student al academiei este exmatriculat sunt următoarele: a) a refuzat semnarea Contractului de studii universitare cu academia; b) a solicitat, prin raport personal, retragerea de la studiile universitare; c) nu a acumulat numărul de credite de studii transferabile (ECTS) necesar pentru trecerea în anul următor de studii sau pentru absolvire; d) a încercat să promoveze examene sau alte forme de verificare prin fraudă; e) a încălcat etica universitară și s-a dispus aplicarea acestei sancțiuni; f) a manifestat dezinteres la învățătură, a absentat nemotivat și repetat de la activitățile didactice sau a avut abateri disciplinare repetate; g) nu a plătit la timpul scadent taxa de studii universitare de mașter; h) a comis fapte ce contravin normelor de comportament dintr-o instituție militară și normelor de conduită specifice mediului universitar; i) comportament vădit agresiv, lovirea sau instigarea la astfel de manifestări. (4) Situațiile în care un student înmatriculat la programele de studii de licență este exmatriculat, altele decât cele specificate la alin (3) sunt următoarele: a) a refuzat semnarea contractului/angajamentului cu beneficiarul pe locurile căruia a fost declarat „Admis”-, b) a refuzat să depună jurământul militar; c) a fost declarat „Inapt medical pentru serviciul militar d) a săvârșit cu intenție fapte care, potrivit Codului Penal, constituie infracțiune și pentru care există hotărâre judecătorească definitivă; e) a participat la activități politice care îl fac incompatibil cu calitatea de student; f) a aderat la culte sau secte religioase aflate în afara legii sau ale căror activități vin în contradicție cu reglementările specifice activității militare. (5) în perioada cuprinsă între luarea în evidență și înmatriculare, candidatul declarat „Admis” la programul de studii de licență, este îndepărtat din academie, cu suportarea cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, cu excepția situației de la alin (4), lit. c). (6) în cazul prevederii alin. (4), lit. c) studentul este exmatriculat tară suportarea cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării”.

De asemenea, Regulamentul de organizare și funcționare a batalionului de studenți, aprobat în ședința Senatului Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov din 24.04.2019, intrat în vigoare la 25.04.2009[22], care definește, stabilește și reglementează domeniile de responsabilitate ale acestei structuri din compunerea Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” (AFAHC), precum și modul de planificare, organizare și desfășurare a activităților în care sunt implicate subunitățile de studenți, prevede în art. 13: „Studenții din batalionul de studenți sunt militari și își desfășoară activitatea cu respectarea întocmai și cu strictețe a jurământului militar, a legislației în vigoare, a regulamentelor militare, a normelor, dispozițiilor și regulilor de ordine interioară specifice ce sunt stabilite prin acte normative, ordin de zi pe unitate sau ordonate prin ordine verbale și/sau scrise transmise pe cale ierarhică”.

Cu privire la cele de mai sus trebuie să subliniem că în condițiile acestea, calitatea de militar se recunoaște și studenților străini care frecventează cursurile Academiei. De asemenea, deși actul normativ nu o prevede în mod explicit, considerăm că la data exmatriculării, studentul pierde calitatea de militar.

Regulamentul privind activitatea profesională a studenților Universității Naționale de Apărare „Carol I”[23] nu conține reglementări similare. Astfel, potrivit art. 32, se consideră absențe motivate acele absențe care se datorează următoarelor cauze: executarea serviciului ordonat, concediu medical, permisii, numai în cazul studenților/cursanților militari. De asemenea, potrivit art. 67 alin. (5), studenții/cursanții militari trebuie să respecte normele și reglementările specifice, emise în Ministerul Apărării Naționale, privind mutarea/detașarea personalului între unitățile militare.

Conform art. 26 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de licență, în Universitatea Națională de Apărare „Carol I”[24] pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă. Pentru programele de studii sau locurile care se adresează exclusiv militarilor, candidații trebuie să îndeplinească și alte condiții, stabilite prin ordine ale ministrului apărării naționale. Din interpretarea literală și teleologică a textelor, constatăm că admiterea la Universitate nu conferă automat calitatea de cadru militar, ca în cazul AFAHC.

Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în anul universitar 2021-2022[25] prevede acordarea de grade militare onorifice pentru studenții din anul I licență, în următoarele dispoziții regulamentare:

– art. 8 prevede că pe durata studiilor universitare, studenții de la programele de studii universitare de licență – învățământ cu frecvență, din cadrul Facultății de Poliție și Facultății de Pompieri îndeplinesc serviciul militar activ, având calitatea de student al instituțiilor de învățământ din sistemul de apărare și securitate națională, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

– art. 10 prevede că persoana admisă la un program de studii universitare de licență în cadrul Academiei în vederea școlarizării pentru nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații sau ale altor instituții cu atribuții în domeniul apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale are calitatea de student militar de ordine și siguranță publică pe întreaga perioadă a prezenței sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la susținerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puțin pe durata întreruperii studiilor.

De la prezentarea în Academie și până la depunerea Jurământului Militar, aceste categorii de studenți vor executa un modul de pregătire militară prevăzut și în curriculumul universitar, care cuprinde și o disciplină de Pregătire militară generală. În cazul studenților menționați la alin. (1) față de care s-a luat măsura exmatriculării din Academie și care au promovat cel puțin anul I de studii, cu ocazia trecerii în rezervă li se echivalează îndeplinirea serviciului militar activ și li se acordă, în condițiile legii, gradul militar echivalent gradului onorific obținut. De la data comunicării rezultatelor finale ale examenului de finalizare a studiilor și până la data acordării gradului profesional/militar, studenții au calitatea de absolvent.

Potrivit art. 11, pe timpul efectuării studiilor universitare, studenții de la programele de studii universitare prevăzute la art. 8 alin. 1 se diferențiază prin însemne corespunzătoare anului de studii și respectiv prin grade onorifice, acordate în conformitate cu prevederile Regulamentului. Odată cu înmatricularea la programele de studii universitare prevăzute la alin. (1), studenții dobândesc gradul onorific de student – Anul I. La începutul fiecărui an universitar/semestru, prin DZU, la propunerea instructorilor superiori de an/comandanților de batalion, în funcție de rezultatele la învățătură și starea disciplinară, studenților prevăzuți la art. 8 alin. (1), care au promovat anul de studii anterior, li se pot acorda următoarele grade onorifice: student fruntaș – Anul II, respectiv student caporal – Anul III și student sergent – Anul IV. Prin excepție de la prevederile alin. (2), candidaților declarați „admis” care dețin grad militar în rezervă, odată cu înmatricularea li se acordă gradul onorific echivalent gradului militar deținut; odată cu promovarea în anul de studii următor, prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Gradele onorifice nu constituie grade militare și nu dau dreptul titularului să beneficieze de drepturile corespunzătoare gradului militar echivalent. Acordarea gradului onorific de student – Anul I către studenții prevăzuți la alin. (4) nu este de natură să încalce drepturile ce decurg din deținerea calității de titular al gradului militar dobândit anterior, respectiv al gradului militar deținut ca rezervist.

Conform art. 12, absolvenților care promovează examenul de finalizare a studiilor din prima sesiune organizată în anul absolvirii li se acordă, în condițiile legii și cu respectarea normelor privind competențele de gestiune resurse umane aplicabile structurilor M.A.I., primul grad profesional sau militar, după caz, prevăzut de legislația în vigoare pentru corpul ofițerilor. Absolvenților care nu promovează examenul de finalizare a studiilor din prima sesiune organizată în anul absolvirii li se acordă, în condițiile legii și cu respectarea normelor privind competențele de gestiune resurse umane aplicabile structurilor M.A.I., gradul profesional de agent de poliție, respectiv gradul militar de sergent-major. Prevederile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și persoanelor prevăzute la art. 11 alin. (4), condiționat de acordul scris al celor în cauză privind renunțarea la gradele militare dobândite anterior, respectiv deținute ca rezervist. Studenților exmatriculați în cursul anului I de studii nu li se echivalează gradul onorific cu grad militar. Studenților exmatriculați după terminarea anului I de studii li se echivalează gradul onorific dobândit cu gradul militar și odată cu exmatricularea sunt trecuți în rezervă cu gradul militar corespunzător. Odată cu exmatricularea, studenții prevăzuți la art. 11 alin. (4) candidații declarați „admis” care dețin grad militar în rezervă, care sunt exmatriculați în condițiile Regulamentului, sunt trecuți în rezervă cu gradul militar corespunzător gradului onorific dobândit sau cu gradul militar deținut ca rezervist, dacă acesta din urma este mai mare.

Potrivit art. 61 din același Regulament, „pe lângă drepturile prevăzute în Codul Studentului, studenții beneficiază de următoarele facilități: a) se află în îndeplinirea serviciului militar activ, pentru studenții cetățeni români ai Facultății de Poliție și Facultății de Pompieri (…)”.

Hotărârea de Guvern nr. 206/1995 din 4 aprilie 1995 privind reorganizarea Institutului Național de Informații în Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, în subordinea Serviciului Român de Informații[26] prevede în art. 11 că studenților Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul” li se acordă grade militare și solde corespunzătoare anului de studiu.

Articolul 12 prevede că absolvenții Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, pregătiți pentru Serviciul Român de Informații, vor primi diplome sau certificate de absolvire și, după caz, grade militare și brevet de ofițer, acordate în condițiile legii, ale ordinelor directorului Serviciului Român de Informații și potrivit celor stabilite prin contractul de școlarizare. De asemenea, potrivit art. 17, studenților Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” care au absolvit anul I de studii li se recunoaște stagiul militar satisfăcut.

Hotărârea nr. 585 din 21 mai 1990 privind înființarea Institutului Medico-Militar[27] prevede în art. 5 că la absolvirea anului III de studiu, studenților Institutului Medico-Militar necesari Armatei li se acordă grad de ofițer activ, iar celor pentru alți beneficiari, grad de ofițer în rezervă potrivit prevederilor Statutului corpului ofițerilor. De la data acordării gradului de ofițer în rezervă, până la absolvirea institutului, aceștia vor continua studiile în poziția de concentrați, având aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți studenți militari din cadrul institutului, cu excepția drepturilor de echipament, care vor fi stabilite de ministrul apărării naționale, potrivit dispozițiilor legale.

Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului Medico-Militar[28] prevede în art. 34 alin. (3) că ofițerii-studenți care obțin calificativul „necorespunzător“ pot fi trecuți în rezervă în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995.

Per a contrario, până la data absolvirii anului III, și studenții Institutului Medico-Militar au calitatea de civil sau grad onorific care nu îi conferă calitatea de militar în sensul Legii și nici nu atrage, în actuala reglementare a Codului procedură penală, competența instanțelor și parchetelor militare.

VII. Concluzii

1. Descrierea problematicii de mai sus și abundența de acte normative citate privind calitatea de militar face necesară o atitudine activă a procurorului militar sau civil în vederea stabilirii calității de militar a persoanei cercetate. Aceasta mai ales din perspectiva nulității absolute a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea regulilor de competență după calitatea persoanei, raportat la dispozițiile Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale care a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

Este necesar și esențial în faza de urmărire penală ca în fiecare dosar privind pe orice militar (dar mai ales în cazul studenților militari în privința cărora legislația are soluții vădit diferite) procurorul militar de caz sau procurorul civil să stabilească în mod clar calitatea de militar, momentul dobândirii și, dacă este cazul, al pierderii acestei calități, prin solicitarea de relații de la unitate referitor la calitatea de militar, gradul, funcția, dacă eventualul grad militar este onorific sau nu. În ipoteza că gradul militar nu este onorific, credem că faptele comise de persoana care îl deține sunt de competența parchetului, respectiv instanței militare.

Din această perspectivă, suntem parțial de acord cu raționamentul formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, care a stabilit prin Decizia nr. 384/RC/2016 că „legea procesual penală folosește termenul de militar, fără a face distincție între militarii activi sau în rezervă, competența instanțelor militare fiind atrasă de calitatea de militar.

În ceea ce privește sintagma „infracțiunile comise de militari” se reține că în art. 174 Cod penal se prevede că prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

Raportând norma de drept procesual penal la dispozițiile art. 174 Cod penal, reiese că militarul a săvârșit o infracțiune când, în sens material, acțiunile sau inacțiunile sale sunt incriminate de o normă de drept penal material, în formă consumată sau tentată și când, în sens personal, militarul a avut o contribuție care se poate încadra în definițiile legale ale noțiunilor de „autor”, „coautor”, „instigator” sau „complice”, atât timp cât fapta este pedepsită de legea penală.

Astfel, competența de judecată aparține instanțelor militare ori de câte ori o persoană aparținând categoriei „cadrelor militare” a efectuat acțiuni sau inacțiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participație și indiferent de contribuția concretă pe care aceasta a avut-o la comiterea faptei sau de calitatea celorlalte persoane care au participat la săvârșirea infracțiunii. (…) Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, deși legea nu face deosebire între un militar aflat în activitate, în rezervă ori în retragere, acest text de lege trebuie interpretat în sensul că numai calitatea de general în activitate atrage competența Curții Militare de Apel.

Dispozițiile art. 13 alin. (6) din O.U.G. nr. 43/2002 prevăd în mod explicit că urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3), săvârșite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate (…).

Plecând de la dispozițiile legale anterior evocate se constată că în cazul militarilor legiuitorul a înțeles ca această competență după calitatea persoanei să fie atrasă de funcțiile militare exercitate efectiv. Faptul că militarii aflați în rezervă beneficiază de o parte din drepturile conferite cadrelor militare (nu de plenitudinea acestora) nu constituie un argument suficient pentru a contrazice concluzia anterioară în materia competenței personale”.

Evident, raționamentul amintit nu se aplică în cazul rezerviștilor voluntari care, deși ocupă funcții militare, nu au calitatea de militari până la concentrare sau mobilizare, motiv pentru care considerăm că raționamentul de mai sus, deși corect, nu este aplicabil în toate cazurile.

2. În al doilea rând, termenul folosit de Codul de procedură penală pentru a determina aria de acțiune a art. 37 este „militar”. Acest termen este diferit de cel de „militar profesionist”, dar și de sintagma „serviciul militar în activitate”, termeni folosiți de legile care determină calitatea de militar. Evident, acest lucru marchează o neconcordanță a noțiunilor utilizate de dreptul pozitiv. Aceasta deoarece serviciul militar a cunoscut, în ultimele 3 decenii, modificări fundamentale față de regimul dinaintea anului 1989: au apărut concepția profesionalizării armatei și conceptul de militar profesionist, s-a reglementat serviciul militar alternativ, rezerviștii voluntari, dacă ar fi să enumerăm numai câteva din trăsăturile cele mai evidente ale acestor evoluții.

În aceeași perioadă, concepția legiuitorului care a elaborat noile coduri în materie penală a rămas, din păcate, fixată în aceleași definiții ca în trecut, lăsând în sarcina doctrinei și jurisprudenței demersul de determinare a sferei de aplicare a noțiunilor utilizate.

În ce ne privește, credem că legiuitorul, determinând calitatea persoanei care intră în competența parchetelor și instanțelor militare, atât înainte cât, și după 2014, face referire la calitatea de militar profesionist, și nu la persoanele care execută diverse forme ale serviciului militar activ.

Sintetic, argumentele prin care susținem această opinie sunt:

– persoanele care execută serviciul militar alternativ, o formă a serviciului militar activ, nu au calitatea de militar;

– al doilea argument este unul tehnic și de interpretarea istorică a dispozițiilor legale anterioare în materie: credem că folosind termenul de „militar” din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut tendința de a determina o categorie strictă de persoane, respectiv cele care au un grad și o funcție militară, mai ales după 1989, când competența parchetelor și instanțelor militare a fost mult redusă.

Aceasta deoarece și în reglementările anterioare Legii privind pregătirea populației pentru apărare, serviciul militar cuprindea forme și persoane care nu se aflau în competența instanțelor și parchetelor militare, deoarece nu aveau calitatea de militar.

Astfel, potrivit art. 4 din Decretul nr. 468 din 30 decembrie 1957 pentru reglementarea îndeplinirii serviciului militar[29], serviciul militar se îndeplinea de către cetățeni în următoarele forme:

a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporați s-au prezentat la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării documentelor de trecere în rezervă;

b) ca elevi în școli militare de ofițeri de rezervă sau ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenții instituțiilor de învățământ superior ori ai altor instituții de învățământ stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri s-au prezentat la școlile militare de ofițeri de rezervă sau la unități și până la data înmânării documentelor de trecere în rezervă;

c) ca elevi în școli militare sau în instituții militare de învățământ superior, de la data la care cei în cauza s-au prezentat la școlile sau instituțiile militare de învățământ superior;

d) în calitate de cadre permanente ale Forțelor Armate ale Republicii Populare Române sau în unitățile militare ale Ministerului de Interne;

e) în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau de demobilizare.

În forma modificată prin Decretul nr. 687 din 31 octombrie 1964 privind modificarea Decretului nr. 468/1957, textul a menținut aceeași concepție[30].

Legea nr. 14/1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste România[31] prevedea în art. 28 că serviciul militar este obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex, și se îndeplinește de către aceștia în următoarele forme:

a) ca militari în termen, de la data la care cei încorporați s-au prezentat la centrele militare, unități sau formațiuni militare și până la data trecerii lor în rezervă;

b) ca militari cu termen redus, de la data la care absolvenții de liceu admiși în instituțiile de învățământ superior s-au prezentat la centrele militare și până la data trecerii lor în rezervă;

c) ca elevi în școli militare sau în instituții militare de învățământ superior, de la data la care aceștia s-au prezentat la școlile sau instituțiile militare de învățământ superior și până la data absolvirii acestora;

d) în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unități sau formațiuni militare și până la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare;

e) în calitate de cadre permanente – ofițeri, maiștri militari și subofițeri ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, de la data acordării gradului și până la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retragere.

Studenții instituțiilor de învățământ superior stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri puteau îndeplini serviciul militar și prin executarea pregătirii militare pe timpul studiilor, urmată de convocări sau cursuri în unități sau instituții militare de învățământ.

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare[32] prevedea în art. 3 că serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, și se îndeplinește în următoarele forme:

a) ca militari în termen,

b) ca militari cu termen redus,

c) ca rezerviști concentrați sau mobilizați,

precum și că sunt considerați în serviciul militar și cetățenii români, bărbați și femei, care fac parte din cadrele în activitate, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ și militarii angajați pe bază de contract.

Textul este reluat de art. 3 din Legea nr. 446/2006 care abrogă legea amintită, păstrându-se aceeași formă.

Articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 270/2015 prevede că rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Rezervistul voluntar este încadrat pe funcția prevăzută în contract la semnarea acestuia. Conform art. 4 din lege, pentru fapte comise pe timpul instruirii inițiale și derulării contractului, rezerviștii voluntari răspund penal, contravențional, material și disciplinar, după caz, în aceleași condiții prevăzute de lege și regulamentele militare pentru personalul în activitate, chiar dacă ei nu îndeplinesc o formă a serviciului militar activ. Din această perspectivă, funcția militară nu este un criteriu exclusiv de apreciere a calității de militar.

Articolul 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 prevede că persoanele care alcătuiesc categoria cadrelor militare – ofițerii, subofițerii, maiștrii militari – „se pot afla în una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate (…)”.

Chiar dacă și aici legiuitorul folosește noțiuni diferite – funcție militară și funcție din statele de organizare –, credem că intenția sa e aceeași și de aceea, așa cum arătam mai sus, este esențial pentru anchetator să stabilească cel puțin gradul militar neonorific la persoana cercetată.

3. Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care există acest cadru legal inconstant privind statutul unor categorii profesionale care au grade onorifice sau care funcționează ca asimilați militarilor în cadrul unor instituții militare, precum clerul militar, studenții din instituțiile militare de învățământ ori rezerviștii voluntari, credem, de lege ferenda, că este necesară extinderea competenței instanțelor și parchetelor militare și asupra acestor categorii profesionale, pornind în primul rând de la interfața pe care o au cu activitatea militarilor activi și cu organizarea specific militară a instituțiilor și activităților desfășurate. Nu este de ignorat nici statutul unora dintre categoriile menționate mai sus, care, deși dețin un grad militar onorific (studenții militari, care formal sunt mai aproape de persoanele civile), au, prin modul de organizare a instituțiilor din care fac parte (în cazul instituțiilor de învățământ sau rezerviștilor voluntari care activează în unități militare), obligațiile și statutul unor militari.

În acest sens, considerăm că alin. (4) al art. 56 – „Competența procurorului” ar putea avea următorul conținut:

„4) Urmărirea penală se efectuează de procurorii militari:

a) în cazul infracțiunilor comise de militari români, elevii și studenții instituțiilor militare, rezerviștii voluntari pe teritoriul național sau pe teritoriul altor state;

b) în cazul infracțiunilor comise de personalul civil din structurile militare în exercitarea atribuțiilor funcționale ordonate, prevăzute de fișa postului sau de orice acte normative, pe teritoriul național sau pe teritoriul altor state;

c) în cazul infracțiunilor comise împotriva bunurilor aflate în proprietatea, folosința sau administrarea structurilor militare;

d) în cazul infracțiunilor comise de membrii forțelor armate străine, militari sau personal civil, intrate și staționate pe teritoriul României sau care tranzitează teritoriul național, precum și în cazul militarilor străini, elevii, studenții militari, rezerviști voluntari, care nu se află în misiune pe teritoriul României dacă prin tratatele sau convențiile internaționale la care România este parte nu se prevede altfel (…)”.

Este de reținut, cu privire la această propunere, că în forma de la publicare, art. 26 pct. 3 din Codul de procedură penală din 1968 – „competența tribunalului militar” prevedea că sunt de competența tribunalelor militare infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din forțele armate și din Ministerul de Interne, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, dispoziție care odată preluată în Codul nostru de procedură penală, ar putea acoperi și problematica analizată în prezenta lucrare.

Propunerea formulată nu acoperă întreaga problematică a competenței parchetelor militare, iar analiza domeniului va fi și în viitor necesară, dar credem că enumerarea mai detaliată a categoriilor de persoane este mai eficientă sub aspectul clarității și acoperă inclusiv o serie de aspecte precum calitatea de militar, elev, student, rezervist voluntar din altă armată, dând reglementării un spor de necesară eficiență.

---

* Prim-procuror militar, colonel magistrat dr. – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, redactor – revista Pro Lege, e-mail: rotariu_irinel@mpublic.ro.

[1] Disponibil pe site-ul http://www.cdep.ro/proiecte/2004/000/40/1/eml_pl041_04.pdf. Legea nr. 22/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 3 martie 2004, este actul normativ prin care Parlamentul a decis aderarea României la NATO.

[2] Punctul 61 subcapitolul 2.3 din Strategia Națională de Apărare a Țării, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 22 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 iulie 2020, face referire la consolidarea capacității naționale de apărare, menită să asigure integritatea teritorială, suveranitatea, unitatea, indivizibilitatea, independența României, caracterul național al statului, precum și securitatea poporului român. Documentul este disponibil la adresa https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_2020_2024.pdf, consultată la 10 mai 2022.

[3] A se vedea I. Rotariu, Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate: teorie și practică judiciară, Editura Militară, București, 2020, p. 36.

[4] Codul de procedură penală a fost publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968, republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea nr. 7/1973 (publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 49 din 6 aprilie 1973), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.

[5] Excepțiile sunt analizate în articolele publicate în revista Pro Lege:

– nr. 1/2021, la rubrica „Dosar: Competența de efectuare a urmăririi penale de către procurorul militar sau de către procurorul civil în cazurile în care s-a dispus reunirea unui dosar în care autorul infracțiunii este militar”: „Reunirea cauzelor în cursul urmăririi penale. Competența de instrumentare a cauzei reunite în baza art. 43 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, în care este implicat și un militar”, autor Oana Chichernea; „Punct de vedere cu privire la competența de efectuare a urmăririi penale de către procurorul civil sau de către cel militar, în situația în care sunt reunite și cauze în care sunt implicați militari”, autor Justina Condoiu; „Opinie cu privire la dezlegarea unei controverse din domeniul procedurii penale, în materia competenței de efectuare a urmăririi penale de către procurorul militar sau de către procurorul civil în cauze reunite în care sunt implicați și militari”, autor Adrian Dicu-Brătescu, disponibile la adresa https://revistaprolege.ro/revista-pro-lege-nr-1-2021/, consultată la 20 februarie 2021;

– nr. 2/2021 – „Despre competența instanței civile de a soluționa o cauză privind făptuitori civili și militari, în situația condamnării civilului după procedura prescurtată a recunoașterii învinuirii, anterior pronunțării soluției față de militar după procedura de drept comun”,autor Grigore-Florin Popescu, disponibil la adresa https://revistaprolege.ro/revista-pro-lege-nr-2-2021/, consultat la 1 iunie 2021;

– nr. 4/2018 – „Organizarea și competența parchetelor militare în sistemul juridic românesc actual”, autor Radu Cazacu, disponibil la adresa https://revistaprolege.ro/organizarea-si-competenta-parchetelor-militare-in-sistemul-juridic-romanesc-actual/, consultată la 2 februarie 2019.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019.

[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006.

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 17 iunie 2021.

[11] Legea nr. 42/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011, dar textul din Legea nr. 80/1995 nu a fost actualizat.

[12] Aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.110/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 octombrie 2014, cu modificările ulterioare.

[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 13 noiembrie 2000.

[14] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 30 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare.

[15] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

[16] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

[17] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 noiembrie 2009.

[18] Conform art. 92 alin. (2) din Constituția României.

[19] Tribunalul Suprem, Secția Militară, d. p. 42/1981 citată în V. Papadopol, Ș. Daneș, Repertoriu de practică judiciară penală, pe anii 1981-1985, Editura Științifică și Pedagogică, București, p. 93. Dezertarea a fost calificată astfel ca o infracțiune continuă a cărei săvârșire începe în momentul părăsirii nejustificate a unității și ia sfârșit la momentul când este curmată, adică atunci când inculpatul se prezintă de bună voie la unitate sau serviciu ori în fața autorității competente sau este prins de organele forței publice sau când își pierde calitatea de militar conform legii.

[20] https://portal.just.ro/279/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=27900000000184922&id_inst=279, consultat la 1 august 2022.

[21] https://portal.just.ro/739/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=73900000000001176&id_inst=739 consultat la 1 august 2022.

[22] Prin Ordinul Rectorului AFAHC nr. A 39/25.04.2019.

[23] Aprobat de Senatul universitar prin Hotărârea nr. 75 din 14.07.2021.

[24] Aprobat de Senatul universitar, prin Hotărârea nr. 81 din 30.10.2013, modificat și completat prin Hotărârea Senatului universitar nr. 9 din 17.10.2018, prin Hotărârea Senatului universitar nr. 67 din 22.05.2019 și prin Hotărârea Senatului universitar nr. 6 din 18.03.2022.

[25] Aprobat prin H.S.U. nr. 167/2021, republicat în baza H.S.U. nr. 80/16.05.2022 ca Regulament aplicabil și în anul 2022-2023. A se vedea https://academiadepolitie.ro/regulamentul-privind-activitatea-profesionala-a-studentilor-academiei-de-politie-8630/, adresă consultată la 20 mai 2022.

[26] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 24 octombrie 2000.

[27] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 23 septembrie 1992.

[28] Aprobat prin Ordinul M 102/2009 al Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 8 octombrie 2009.

[29] Emis de Marea Adunare Națională și publicat în Buletinul Oficial nr. 17 din 24 noiembrie 1964. A se vedea https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/19890.

[30] În esență, s-a completat numai litera e): „în calitate de rezerviști concentrați sau mobilizați, de la data la care s-au prezentat la unități sau formațiuni militare și pînă la data înmânării livretului militar cu mutația de desconcentrare sau de demobilizare, ori a dovezii de desconcentrare sau de demobilizare”. Textul este disponibil la adresa https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/19894.

[31] Publicată în Buletinul Oficial nr. 160 din 29 decembrie 1972.

[32] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 11 iunie 1996.