ABSTRACT

Art. 122 from the previous Criminal Code (from 1969), as much as art. 154 from the new Criminal Code, which regulates the prescription terms of the criminal liability, refer to the “the penalty provided by the law for the committed offence”. The provision from art. 7 par. (2) from Law no. 39/2003 regarding the prevention and combating of the organized criminality, with the amendments and previous completions, is one with a special character towards the one from art. 7 par. (1) of the same law, the last one being concerned only by the “applied” penalty, which cannot be bigger than the sanction provided by the law for the most serious offence that enters in the purpose of the organized criminality group, and not the penalty “provided by the law” meaning art. 122 from the previous Criminal Code (from 1969). Whereas, according to art. 7 par. (1) from Law no. 39/2003, the limits of imprisonment were from 5 to 20 years, these being considered at the calculation of the prescription term for the criminal liability.

Although for the offence of constituting an organized criminal group provided by art. 7 par. (1) and (2) from Law no. 39/2003 (the old law), the provided penalty was of imprisonment from 5 to 20 years, and in the present regulation – art. 367 par. (1) and (3) from the new Criminal Code (new law) – the provide penalty by the law is imprisonment from 1 to 5 years (meaning the new law would be more favorable), however it is imposed the global application of the old law for all the offences, because reported to the date of the commission of the acts, for the outrage offences (author or instigator) and of usurpation of official attributes, the special term of the prescription for the criminal liability calculated on the basis of the old law – art. 124 reported to art 122 par. (1) letter d) from the previous Criminal Code – is of 7 years and 6 month (5 years to which it is added the half of 2 years and 6 month) towards the one calculated on the basis of the new law – art. 155 par. (4) reported to art. 154 par. (1) letter d) from the new Criminal Code – which is of 10 years (5 years overcame once more), currently  not being completed for all the acts.

Towards the lack of criminal history and passing of a time period of 8 years from the commission of the offence, it is imposed the conclusion that separating the defendant from the social and family environment in which he was involved and to which he has adapted correspondingly and sending him to prison environment for 3 years time does not have the effect expected by the legislator, that of reeducation and, subsidiary, of punishment, the penalty loosing it’s educative character and rather constituting a repression measure disproportional with the realities detaching from the judged case.

Special confiscation is ordered also in the case of termination of the criminal trial as a consequence of the prescription of the criminal responsibility, because, on one side, it was proven the existence of the act and the guiltiness of the defendants under the aspect of committing the offence of blackmail (authorship and, respectively instigation), and, on the other side, neither the old regulation [art. 111 par. (2) from the previous Criminal Code (from 1969)], on the basis of which the firs instance disposed, and neither the new regulation [art. 107 par. (2) from the new Criminal Code] does not condition taking safety measures of pronouncing a solution of conviction, but the measures of safety are taken by “the persons who committed the acts provided in the criminal law”.

Key words: global enforcement of the most favorable law, special confiscation, constituting an organized criminal group, organized crime, judicial individualization of the penalties, blackmail, prescription term of the criminal liability, usurping of official attributions.

I. Prezentare speță*. Prin cererile înregistrate pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpații T. (fost M.) R., S.S., D.L.V., C.C.A., M.A. și S.M. și partea civilă V.B., în calitate de administrator al S. M.C. S.R.L., au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 180/2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.

În motivarea apelului, procurorul susține că instanța de fond, în mod greșit, a procedat la achitarea inculpaților K.E. și Z.F. și solicită încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii termenului special al prescripției răspunderii penale față de cei doi inculpați.

Inculpații au solicitat achitarea și respingerea acțiunilor civile, respectiv încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Partea civilă V.B. a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către prima instanță și admiterea în întregime a acțiunii civile, cu consecința obligării inculpaților la plata despăgubirilor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal (în continuare C.pen.), instanța a invocat din oficiu, la termenul din 12 martie 2014, schimbarea încadrării juridice a faptelor în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014[1] și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014[2] privind interpretarea art. 5 alin. (1) C.pen.[3]

S-a asigurat asistența juridică prin apărători aleși, respectiv desemnați din oficiu.

Inculpații nu au dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.

S-au depus înscrisuri în circumstanțiere.

Examinând apelurile promovate, prin prisma dispozițiilor art. 417 și urm. din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), instanța de apel le-a găsit fondate pe cele declarate de către procuror și de către inculpați și nefondat pe cel declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal –, cu excepția soluției de achitare pronunțată față de inculpații Z.F. și K.E., hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță în momentul pronunțării, cu privire la: condamnarea fiecărui inculpat, contopirea pedepselor, stabilirea modalității de executare, soluționarea acțiunilor civile, luarea măsurilor de siguranță.

Pentru a face o asemenea apreciere, s-a constatat că din conținutul materialului probator administrat rezultă mai presus de orice dubiu faptul că fiecare inculpat se face vinovat de comiterea faptelor penale, în modalitatea reținută de prima instanță.

De altfel, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel, starea de fapt nici nu a mai fost contestată de o parte dintre inculpați, iar, în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor stabilite de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și încetarea procesului penal pentru celelalte infracțiuni, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Analizând mai întâi apărările privind starea de fapt, s-a observat că acestea erau nefondate. Astfel, participarea inculpatului S.S. la toate cele șase acte materiale ale infracțiunii de șantaj este dovedită mai presus de orice dubiu, și sunt lipsite de importanță (sub aspectul întrunirii elementelor constitutive) următoarele: faptul că inculpatul M.A. ar fi fost prieten cu persoana vătămată R.A.; împrejurarea că înmânarea filei cec și ridicarea banilor s-ar fi făcut fără acte de violență; faptul că față de persoanele vătămate R.A., V.B. și C.L. inculpatul nu ar fi comis acte de violență, ci doar ar fi fost prezent alături de M.A.; împrejurarea că doar cu persoana vătămată P.S. ar fi existat mai multe discuții și conflicte, așa cum se susține în apărare. Modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, gradul de participare și de implicare se răsfrâng în individualizarea judiciară a pedepsei stabilite, iar acestea nu sunt de natură să ducă la o soluție de achitare a inculpatului pentru vreuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa.

Și pentru inculpatul S.M. s-a solicitat, în principal, achitarea, pe considerentul că nu ar exista probe care să dovedească vinovăția acestuia. În acord cu judecătorul fondului, s-a reținut că acest inculpat, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul M.A., i-au determinat pe inculpații M.A., S.S. și D.L.V. să săvârșească infracțiunea de șantaj asupra persoanei vătămate V.B., în scopul recuperării unui utilaj forestier. Astfel, inculpatul S.M. este cel care a hotărât să-și recupereze singur utilajul de la persoana vătămată sus-menționată, contactându-l în acest sens pe inculpatul M.A., și chiar în timpul discuțiilor telefonice cu acesta, a fost de acord cu pretențiile sale, respectiv cu plata sumei de 20 milioane lei vechi pentru „serviciul” ce urma să i-l facă, delegându-l pentru întreaga operațiune pe acesta din urmă.

Inculpatul C.C.A. a invocat nelegalitatea sentinței, deoarece ar exista neconcordanțe între dispozitiv și considerente, precum și netemeinicia, bazată pe lipsa vinovăției. Analizând aceste critici, este de menționat că forma continuată a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost menținută în sentință prin reținerea art. 41 alin. (2) din vechiul Cod penal (în continuare C.pen. din 1969), iar forma de vinovăție a intenției directe cu care a acționat inculpatul rezultă din modalitatea în care, împreună cu inculpații M.A., S.S. și D.L.V. i-au adresat amenințări părții civile C.L., în mod repetat, pentru a o determina pe aceasta să predea autoturismul, astfel încât nu poate fi pronunțată o soluție de achitare a acestui inculpat, ci una de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale.

Cu privire la inculpații-intimați Z.F. și K.E., din materialul probator administrat rezultă că primul inculpat a discutat cu inculpatul M.A. și i-a prezentat situația în care se afla, respectiv că persoana vătămată R.A. îi datora o sumă de bani și a apelat la ajutorul lui M.R., constând în serviciile sale de „recuperator”, situația fiind identică și în cazul inculpatei K.E. față de persoana vătămată S.A.

Din coroborarea declarațiilor inculpaților Z.F., M.A. și a părții civile R.A. rezultă, în mod explicit, faptul că inculpatul Z.F. a apelat la serviciile de ,,recuperator” ale inculpatului M.R., pentru a intra în posesia sumei de bani pe care partea civilă i-o datora în urma tranzacției cu materialele de construcție. Chiar dacă inculpatul Z.F. a arătat în declarația sa că: „…am acceptat propunerea lui M.R. de a-l lăsa să mă ajute…”, în aceeași declarație a precizat că a făcut acest lucru: „Întrucât doream să-mi recuperez banii…”. Or, pentru „a accepta” serviciile inculpatului M.R. și pentru ca acesta să le fi putut „oferi”, mai întâi a trebuit să fie cunoscute problemele bănești dintre cele două părți, iar acest lucru s-a realizat prin faptul că Z.F. a discutat cu M.R., căruia i-a prezentat situația, apelând la „ajutorul” acestuia. Rezultă că ideea infracțională în sensul instigării îi aparține lui Z.F., care, nemulțumit de situația în care se afla, a înțeles să-și rezolve divergențele cu R.A., prin intermediul inculpatului M.R.

S-a avut în vedere și declarația inculpatului M.R., care a arătat despre Z.F.: „…m-a rugat să caut o persoană pe nume R.A. din loc. Glăjărie, care îi datora suma de cca 30 milioane lei. I-am promis lui Z. F. că-l ajut…”.

Așadar, fapta inculpatului Z.F. de a-l încunoștința pe inculpatul M.R. despre problemele sale financiare și de „a-l ruga” să-l ajute, precizând numele persoanei debitoare, localitatea unde putea fi găsită, telefonul acesteia, suma datorată, și chiar dându-i suma de 3 milioane lei vechi pentru deplasarea cu taxiul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la șantaj prevăzută în art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969; această faptă constă în determinarea, cu intenție, a inculpatului M.R. să săvârșească infracțiunea de șantaj asupra părții civile R.A., în scopul recuperării sumei datorate.

De asemenea, și în cazul inculpatei K.E., ideea infracțională a instigării inculpatului M.R. la săvârșirea infracțiunii de șantaj i-a aparținut acesteia, deoarece ea era cea nemulțumită și astfel a înțeles să-și rezolve divergențele cu S.A. Din coroborarea declarațiilor rezultă că inculpata a apelat la serviciile de recuperator furnizate de inculpatul M.R. pentru a-l determina pe S.A. să-și plătească la bancă obligațiile asumate, lucru care s-a și întâmplat ulterior. În cazul în care partea vătămată S.A. nu și-ar fi onorat înțelegerea făcută cu K.E., aceasta s-ar fi aflat în situația să-și piardă garsoniera în care locuia în favoarea băncii de la care obținuse un împrumut bancar garantat cu această locuință. Pentru a-și putea oferi astfel de „servicii”, inculpatul M.R. ar fi trebuit inițial să cunoască despre existența problemelor bănești dintre cele două părți, aspect care rezultă însă din faptul că a fost contactat telefonic de către inculpata K.E., care i-a prezentat situația și care i-a cerut „ajutor”.

Încadrarea juridică dată faptelor pentru inculpații Z.F. și K.E., prin rechizitoriu, este cea corectă, respectiv infracțiunea de instigare la șantaj prevăzută în art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, s-a constatat că devin incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din acest cod privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Deși, la data de 12 martie 2014, a fost invocată schimbarea încadrării juridice în conformitate cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/2014, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome, s-a respins această cerere de schimbare a încadrării juridice, urmând să se analizeze care dintre legile penale intervenite de la data săvârșirii faptelor și până la soluționarea definitivă a cauzei este legea mai favorabilă, prin aplicarea ei globală, așa cum a stabilit Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 265/2014.

Astfel, deși pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate[4], cu modificările și completările ulterioare[5] (legea veche), pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar în actuala reglementare – art. 367 alin. (1) și (3) C.pen. (legea nouă) – pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani (ceea ce ar însemna că legea nouă ar fi mai favorabilă), totuși se impune aplicarea globală a legii vechi pentru toate infracțiunile, deoarece, raportat la data săvârșirii faptelor, pentru infracțiunile de ultraj (autorat sau instigator) și de uzurpare de calități oficiale, termenul special al prescripției răspunderii penale calculat în baza legii vechi – art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969 – este de 7 ani și 6 luni (5 ani la care se adaugă jumătatea de 2 ani și 6 luni) față de cel calculat pe baza legii noi – art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C.pen. – care este de 10 ani (5 ani depășit cu încă o dată), în prezent, acesta nefiind împlinit pentru toate faptele.

Activitatea inculpaților s-a desfășurat în perioada anilor 2003-2006. În cursul lunii septembrie 2006, persoana vătămată P.S. a fost contactată telefonic de inculpatul M.R., s-au întâlnit în apartamentul acestuia din cartierul Unirii, după care s-au mai întâlnit de două ori în stația PECO din cartierul 7 Noiembrie (fără însă a se stabili cu exactitate data ultimei întâlniri). Cert este că, la data de 24 octombrie 2006, inculpații S.S. și D.L.V au fost reținuți 24 ore, ulterior Judecătoria Târgu-Mureș dispunând arestarea lor preventivă, iar inculpatul M.R. a fost reținut la data de 26 octombrie 2006, fiind și el arestat preventiv la data de 27 octombrie 2006.

Așadar, cel mai târziu de la data de 26 octombrie 2006, activitatea infracțională a inculpaților a încetat, dată de la care, față de forma continuată a infracțiunii de șantaj, se va calcula termenul special de 7 ani și 6 luni al prescripției răspunderii penale, termen împlinit cel mai târziu la data de 26 aprilie 2014, atât pentru autori, cât și pentru instigatori.

În privința infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, este de precizat că inculpatul M.R. s-a prezentat părții civile V.B. ca fiind ofițer de poliție la data de 5 septembrie 2006, după care au mai discutat de mai multe ori, ocazii cu care inculpatul îi dădea de înțeles, în permanență, că este ofițer de poliție. Partea civilă și-a dat seama că a fost păcălită și a anunțat organele penale (plângerea penală din 16 octombrie 2006). Calculând același termen de 7 ani și 6 luni de la data de 16 octombrie 2006, rezultă că prescripția specială a răspunderii penale pentru această infracțiune s-a împlinit la data de 16 aprilie 2014.

Pentru inculpații M.R., S.S., D.L.V. și C.C.A., tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni din legea nouă [art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C.pen.] este unul mai aspru față de vechea reglementare [art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C.pen. din 1969], precum și tratamentul sancționator al stării de recidivă, respectiv acela din art. 37 lit. b) C.pen. din 1969, este unul mai blând (spor facultativ) față de acela din art. 43 alin. (5) C.pen. (majorarea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea nouă cu jumătate).

De asemenea, forma continuată reținută în baza legii vechi [art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969] nu se mai regăsește în art. 35 alin. (1) C.pen. (subiecții pasivi sunt diferiți), astfel încât s-ar încadra în concursul de infracțiuni prevăzut în art. 38 alin. (1) C.pen., ceea ce înseamnă că tratamentul sancționator din legea veche (spor facultativ – art. 42 C.pen. din 1969) este unul mai blând față de acela prevăzut în art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C.pen. (spor obligatoriu).

Nu se va admite apărarea inculpatului T. (fost M.) R., potrivit căreia ar fi prescrisă răspunderea penală și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003. S-a invocat faptul că, potrivit art. 7 alin. (2) din legea sus-menționată, pedeapsa aplicată nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea scop, iar pentru infracțiunea de șantaj (în scopul căreia s-a constituit grupul infracțional) pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani, aceasta urmând să fie luată în considerare la calcularea termenul de prescripție a răspunderii penale.

Este de menționat faptul că, atât art. 122 C.pen. din 1969, cât și art. 154 C.pen., care reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale, fac referire la ,,pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită”, iar dispoziția din art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este una cu caracter special față de aceea din art. 7 alin. (1) din aceeași lege, aceasta din urmă privind doar pedeapsa ,,aplicată”, care nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, și nu pedeapsa ,,prevăzută de lege” în sensul art. 122 C.pen. din 1969. Întrucât, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, limitele închisorii erau de la 5 la 20 ani, acestea vor fi avute în vedere la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Luând în considerare și caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale a României nr. 265/2014, așa cum s-a arătat, se impune respingerea cererii inculpatului S.S. de schimbare a încadrării juridice în baza Deciziei instanței supreme nr. 2/2014.

În privința inculpaților T. (fost M.) R., S.S. și D.L.V., față de care urmează să fie menținute soluțiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, s-a constatat că, la momentul pronunțării sentinței atacate, prima instanță a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a criteriilor prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969 privind individualizarea judiciară a pedepselor, atât în privința cuantumului acestora, cât și în privința stabilirii modalității de executare.

Totuși, de la data pronunțării sentinței și până în prezent, s-a constatat că au intervenit modificări ale criteriilor, acestea fiind prevăzute în art. 74 C.pen.

În primul rând, trebuie precizat că, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare noile coduri.

În al doilea rând, inculpații au fost prezenți la majoritatea termenelor de judecată în apel, au manifestat o atitudine cel puțin relativ sinceră și și-au exprimat regretul (chiar dacă numai în ultimul cuvânt) pentru săvârșirea faptelor.

Pentru infracțiunile de uzurpare de calități oficiale și de șantaj (autorat și, respectiv, instigare), a intervenit prescripția răspunderii penale, majoritatea inculpaților nemaiputând fi trași la răspundere. În schimb, doar trei inculpați urmează să fie condamnați pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, cauza este definitiv soluționată după o perioadă de aproximativ 8 ani de la încetarea activității infracționale (amânările fiind cauzate atât de complexitatea cauzei, cât și de atitudinea tuturor inculpaților pe parcursul desfășurării procedurilor).

Trebuie reținute și circumstanțele personale ale celor trei inculpați. Astfel, de la data comiterii faptelor și până în prezent, inculpații au conștientizat implicațiile infracțiunilor comise și și-au corectat conduita în societate – au abandonat comportamentul infracțional, au familii și desfășoară activități din care dobândesc venituri licite. Totodată, aceștia își asumă responsabilitatea actelor lor. După săvârșirea infracțiunilor care au declanșat procedurile în cauză, inculpații s-au abținut de la comiterea altor infracțiuni. Chiar dacă infracțiunea dedusă judecății este una gravă și reacția autorităților trebuie să fie fermă în fața unor asemenea fapte, totuși, pentru a fi eficientă, această reacție trebuie să intervină imediat după momentul încălcării valorii sociale ocrotite de legea penală, numai în acest fel prevenția generală și specială putând să devină eficace.

Pentru aceste considerente, ținând seama și de limitele de pedeapsă (de la 1 la 5 ani), potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., se impune reducerea cu câte 6 luni a pedepselor stabilite de prima instanță pentru inculpații T. (fost M.) R. și S.S. (pedepse care erau orientate către maximul special de 5 ani), însă cu menținerea modalității de executare în regim de detenție (singura care poate fi aplicată, dată fiind starea de recidivă în care au săvârșit fapta), precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului D.L.V., în baza art. 86¹ C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. (având în vedere vârsta tânără a acestuia la data săvârșirii faptei, gradul de participare la activitatea infracțională, lipsa antecedentelor penale, precum și faptul că lucrează, întemeindu-și totodată o familie); în acest mod, se realizează o justă apreciere și o corectă aplicare a criteriilor prevăzute în art. 74 C.pen.

Cu privire la ultimul inculpat, față de lipsa antecedentelor penale și trecerea unui interval de timp de 8 ani de la săvârșirea infracțiunii, se impune concluzia că ruperea lui din mediul social și familial în care s-a implicat și la care s-a adaptat corespunzător și trimiterea lui în mediul carceral pentru o durată de 3 ani nu mai au efectul scontat de legiuitor, acela de reeducare și abia, în subsidiar, de pedepsire, pedeapsa pierzându-și caracterul educativ și constituind mai degrabă doar o măsură de represiune disproporționată cu realitățile care se desprind din prezenta cauză.

În speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 86¹ C.pen. din 1969 și, în raport cu elementele invocate mai sus în sprijinul îndreptării inculpatului, aplicarea pedepsei este pentru acesta un avertisment suficient de puternic să realizeze reinserția sa socială, iar scopul sancțiunii privative de libertate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, dar supus unor măsuri de supraveghere și obligații.

Având în vedere că acțiunile civile au fost admise ca urmare a condamnării inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, infracțiuni față de care în apel se va dispune încetarea procesului penal, ca urmare a prescripției răspunderii penale, devin incidente dispozițiile art. 25 alin. (5) C.pr.pen., în sensul că se vor lăsa nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză.

Pentru aceste considerente, apelul promovat de partea civilă V.B. se impune a fi respins ca nefondat.

Chiar dacă va înceta procesul penal ca urmare a prescripției răspunderii penale, măsura de siguranță a confiscării speciale dispuse prin sentință va fi menținută, deoarece, pe de o parte, s-a dovedit existența faptei și vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj (autorat și, respectiv, instigare), iar, pe de altă parte, nici vechea reglementare [art. 111 alin. (2) C.pen. din 1969], în baza cărora a dispus prima instanță, și nici noua reglementare [art. 107 alin. (2) C.pen.] nu condiționează luarea măsurilor de siguranță de pronunțarea unei soluții de condamnare, ci măsurile de siguranță se iau față de ,,persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală”.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse:

A. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și de către inculpații T. (fost M.) R., S.S., D.L.V., C.C.A., M.A. și S.M. împotriva Sentinței penale nr. 180/2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.

B. În baza art. 423 alin. (1) C.pr.pen., s-a desființat parțial sentința atacată și rejudecându-se cauza:

1. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. cu referire la Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, s-a reținut art. 5 alin. (1) C.pen. în încadrarea juridică dată faptelor prin sentința atacată.

S-au respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice.

2. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul T. (fost M.) R. la pedepsele de 4 ani închisoare și de 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 7 alin. (2) din aceeași lege, art. 37 lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C.pen.

3. În baza art. 396 alin. (6) și art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T. (fost M.) R. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a) șantaj în formă continuată prevăzută în art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 75 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 alin. (1) C.pen., ca urmare a împlinirii termenului special al prescripției răspunderii penale prevăzut în art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969;

b) uzurpare de calități oficiale prevăzută în art. 240 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod și art. 5 alin. (1) C.pen., ca urmare a împlinirii termenului special al prescripției răspunderii penale prevăzut în art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969.

S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) și (5) C.pen. din 1969 referitoare la contopirea pedepselor principale și a pedepsei complementare, precum și la aplicarea sporului de pedeapsă.

S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată cu privire la acest inculpat, care nu contravin prezentei decizii.

4. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul S.S. la pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare și de 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 7 alin. (2) din aceeași lege, art. 37 lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C.pen.

5. În baza art. 396 alin. (6) și art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată prevăzută în art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și art. 75 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 alin. (1) C.pen., ca urmare a împlinirii termenului special al prescripției răspunderii penale prevăzut în art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969.

S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) și (5) C.pen. din 1969 referitoare la contopirea pedepselor principale și a pedepsei complementare, precum și la aplicarea sporului de pedeapsă.

S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată cu privire la acest inculpat, care nu contravin prezentei decizii.

6. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul D.L.V. la pedepsele de 3 ani închisoare și de 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplicarea art. 7 alin. (2) din aceeași lege și art. 5 alin. (1) C.pen.

În baza art. 86¹ și urm. C.pen. din 1969 și a art. 5 alin. (1) C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate, pe durata unui termen de încercare (supraveghere, potrivit noului Cod penal) de 5 ani, stabilit în conformitate cu art. 86² C.pen. din 1969.

În baza art. 86³ alin. (1) C.pen. din 1969, pe durata termenului de încercare (supraveghere, potrivit noului Cod penal), s-a dispus obligarea inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune Mureș;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A fost desemnat Serviciul de probațiune Mureș ca organ de supraveghere.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ alin. (1) și (2) raportat la art. 83 C.pen. din 1969 privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a fost dispusă și suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută în art. 64 lit. a) și b) C.pen. din 1969, stabilită de prima instanță.

7. În baza art. 396 alin. (6) și art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată prevăzută în art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 alin. (1) C.pen., ca urmare a împlinirii termenului special al prescripției răspunderii penale prevăzut în art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969.

S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) și (5) C.pen. din 1969 referitoare la contopirea pedepselor principale și a pedepsei complementare, precum și la aplicarea sporului de pedeapsă.

S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată cu privire la acest inculpat, care nu contravin prezentei decizii.

8. În baza art. 396 alin. (6) și art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.pr.pen., ca urmare a împlinirii termenului special al prescripției răspunderii penale prevăzut în art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților:

– C.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată prevăzută în art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din același cod și art. 5 alin. (1) C.pen.;

– M.A., S.M., K.E. și Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la șantaj prevăzută în art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen.

9. În baza art. 397 alin. (1) și (5) raportat la art. 25 alin. (5) C.pr.pen., s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile V.B., în calitate de administrator al S. M.C. S.R.L., C.L. și R.A.

10. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă V.B., în calitate de administrator al S. M.C. S.R.L., împotriva aceleiași sentințe.

S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

11. În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen., a fost obligată partea civilă-apelantă V.B., în calitate de administrator al S. M.C. S.R.L. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în apel.

12. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care suma de 800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații S.S. și M.A., va fi avansată Baroului Mureș din fondurile Ministerului Justiției.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 61/A/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Într-adevăr, în speță, se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale, dar numai în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de șantaj (autorat, respectiv instigare) și de uzurpare de calități oficiale.

Printre criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969[6]/art. 74 C.pen.[7] nu figura/figurează intervalul de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei[8]; perioada foarte mare de timp (de aproximativ 8 ani) de la încetarea activității infracționale și până la finalizarea cauzei a fost cauzată și de atitudinea tuturor inculpaților pe parcursul desfășurării procedurilor, aspect care le este nefavorabil, și nu favorabil, cum a reținut instanța de apel. Pe de altă parte, situația familială a inculpatului și conduita anterioară bună nu pot justifica coborârea pedepsei sub maximul special sau aplicarea unui mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei mai blând atunci când fapta prezintă o gravitate mare[9] (ca în speța analizată), fiind o infracțiune de crimă organizată.

2. Cu privire la infracțiunea continuată, Curtea Constituțională a României a statuat recent că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv”, din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen.[10], este neconstituțională, întrucât aceasta, impunând condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează o diferență de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori, fără a exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări[11].

3. Alineatul (5) al art. 25 C.pr.pen. a fost modificat prin Legea nr. 9/2017[12] pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, având următorul conținut:

,,(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

Așadar, în caz de încetare a procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, instanța de judecată este obligată să soluționeze acțiunea civilă.

* Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați, e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

[3] ,,Art. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

[…]”

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.

[5] În prezent, art. 7 din Legea nr. 39/2003 este abrogat.

[6] ,,Art. 72. Criteriile generale de individualizare

(1) La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de dispozițiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât și pentru proporționalizarea acesteia.

(3) La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ține seama de dispozițiile părții generale a prezentului cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”

[7] ,,Art. 74. Criteriile generale de individualizare a pedepsei

(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.”

[8] A se vedea, pe larg: Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Editura C.H. Beck, București, 2007, p. 115-154; Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p.    217-225.

[9] În același sens: Tribunalul Suprem, S. pen., Dec. nr. 49/1987, apud Șt. Daneș, Criterii de individualizare judiciară a pedepselor în lumina jurisprudenței Tribunalului Suprem, în ,,Revista română de drept” nr. 2/1989, p. 50; C. Ap. Brașov, Dec. pen. nr. 26/A/2002, în Culegere de practică judiciară pe anul 2002, Editura Lumina Lex, București, 2004, p. 162-164 (instanța a decis că nu se justifică coborârea pedepsei sub minimul special, în condițiile în care fapta comisă – de omor – prezintă un grad ridicat de pericol social).

[10] ,,Art. 35. Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe

(1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[11] Dec. nr. 368/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.

[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017.