Irinel Rotariu*

ABSTRACT

The Ljubljana-Hague Convention on International Cooperation in the Investigation of Genocide, Crimes against Humanity, War Crimes and Other International Crimes is a practical instrument intended to enable States Parties to fulfil their international obligations and to improve their national judicial system and criminalization mechanism and extradition, in a way that would facilitate better practical cooperation between states investigating and prosecuting these crimes, but also removing conditions that could make it difficult to hold people accountable for the most serious crimes at national level. It complements the already existing international legal framework and visibly emphasizes a practical vision of cooperation aimed at bringing more efficiency to the investigation of international crimes.

Keywords: Convention Ljubljana-The Hague, international crimes, jurisdiction, extradition, requests for cooperation, preliminary measures, the liability of legal persons, spontaneous exchange of information, central authorities, single point of contact.

I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Cooperarea judiciară internațională în materia cercetării crimelor internaționale a cunoscut, în ultimele decenii, evoluții spectaculoase. Comparativ cu etapa inițială de dezvoltare a Comunității Europene, unde aspectele de politică penală erau considerate o componentă esențială a suveranității statelor membre, pe măsura dezvoltării Uniunii Europene, mai ales după căderea regimurilor dictatoriale comuniste din Est, crearea unui spațiu unic geografic și politic de liberă circulație, securitate și libertate, a generat nevoia unor instrumente juridice care să facă aplicarea dreptului – mai ales a celui penal – mult mai eficientă și pliată pe noua realitate socială astfel creată.

În materia cooperării judiciare internaționale și incriminării celor mai grave crime internaționale avem mai multe instrumente juridice internaționale: Convenția pentru prevenirea și pedepsirea infracțiunii de genocid, Convenția de la Geneva pentru ameliorarea stării răniților și bolnavilor din forțele armate aflate pe teren, Convenția de la Geneva pentru ameliorarea stării membrilor răniților, bolnavilor și naufragiaților din forțele armate de pe mare, Convenția de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război, Convenția de la Geneva privind protecția persoanelor civile în timp de război și protocoalele adiționale la aceasta, Convenția pentru protecția proprietății culturale în caz de conflict armat și protocoalele adiționale la aceasta, precum și Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale.

Ultimul instrument juridic internațional dedicat cooperării judiciare internaționale în materia incriminării, cercetării și cooperării internaționale în domeniul celor mai grave crime internaționale este Convenția Ljubljana-Haga pentru cooperarea internațională în cercetarea genocidului, crimelor împotriva umanității, crimelor de război și altor crime internaționale[1]. Aceasta a fost adoptată în cadrul celei de-a 18-a sesiuni plenare a Conferinței diplomatice dedicate acestei convenții de la Ljubljana, Slovenia, la 26 mai 2023, ca urmare a deliberărilor din plen și din grupurile de lucru, precum și din Comitetul de redactare.

În nota explicativă a Convenției[2] se remarcă faptul că „este responsabilitatea solemnă a tuturor statelor să își respecte obligațiile internaționale de a pune capăt impunității pentru crimele de genocid, crimele împotriva umanității și crimele de război. Această responsabilitate include în special cercetarea amănunțită și urmărirea penală la nivel intern a persoanelor responsabile pentru astfel de infracțiuni, nu doar pentru a penaliza în mod adecvat încălcările dreptului internațional, ci și pentru a evita reapariția unor asemenea atrocități odioase”[3].

Datorită însăși naturii acestor infracțiuni internaționale de maximă gravitate, adesea suspecții și martorii, probele sau bunurile legate de aceste crime nu se limitează la teritoriul unui singur stat. Aceasta înseamnă că statele care trebuie să urmărească aceste infracțiuni vor trebui să coopereze practic și judiciar pentru a fi cu adevărat eficiente în lupta împotriva impunității și pentru a-și respecta obligațiile internaționale. Acesta este singurul mod de a evita crearea de adăposturi sigure pentru autorii atrocităților în masă.

Relația dintre Convenția Ljubljana-Haga și activitatea Comisiei de Drept Internațional a Organizației Națiunilor Unite. Un element important de luat în considerare – întrucât Convenția Ljubljana-Haga a fost adoptată – este modul în care convenția se leagă de activitatea Comisiei de Drept Internațional care funcționează în cadrul Organizației Națiunilor Unite[4]. Pe parcursul evoluției proiectului convenției s-a elaborat un document lămuritor în acest sens[5] cu referire la activitatea Comisiei privind crimele împotriva umanității. Documentul evidențiază complementaritatea dintre Convenție și preocupările Comisiei, subliniind caracterul mai cuprinzător al celei dintâi, dar și că „activitatea Comisiei de a elabora un text al unui nou tratat global privind crimele împotriva umanității este semnificativă din punct de vedere istoric și reprezintă în mod clar o contribuție importantă atât la dezvoltarea progresivă, cât și la codificarea dreptului internațional”.

Este de remarcat, pe de altă parte, că Raportul Comisiei[6], prezentat la cea de-a 74-a sesiune (24 aprilie – 2 iunie și 3 iulie – 4 august 2023), nu menționează Convenția Ljubljana-Haga. În context, nu putem să nu observăm o anume suprapunere a Convenției cu Proiectul de articole pentru Prevenirea și Sancționarea Crimelor Împotriva Umanității[7], adoptat de Comisia de Drept Internațional la a 71-a sesiune, în 2019, și prezentat Adunării Generale ca parte a raportului Comisiei care acoperă lucrările acelei sesiuni (A/74/10), situație care în opinia noastră face destul de dificilă continuarea activității Comisiei în acest domeniu.

II. ELEMENTE ESENȚIALE ALE CONVENȚIEI LJUBLJANA-HAGA PRIVIND COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ ÎN CERCETAREA ȘI URMĂRIREA PENALĂ A CRIMELOR INTERNAȚIONALE

În cele ce urmează vom prezenta sintetic principalele prevederi ale Convenției și îmbunătățirile pe care aceasta le aduce față de celelalte instrumente juridice internaționale în materie.

Obiectivul Convenției este, potrivit art. 1, de a facilita cooperarea internațională în materie penală între statele părți în vederea consolidării luptei împotriva impunității pentru infracțiunile de genocid, crimele împotriva umanității, crimele de război și, după caz, alte crime internaționale.

Competența și domeniul de aplicare

Infracțiuni. Tratatul acoperă asistența judiciară reciprocă și extrădarea pentru urmărirea internă, la nivel național, a infracțiunilor de genocid, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război. Astfel, statele părți sunt obligate să coopereze în ce privește crimele internaționale esențiale (genocid, crime împotriva umanității și crime de război), așa cum au fost definite în textul original al Statutului de la Roma din 1998. În plus, Convenția permite statelor părți să coopereze voluntar și pe o bază ad-hoc cu privire la alte crime, în măsura în care acestea nu sunt acoperite de definițiile copiate în art. 5 al Convenției din textul original al Statutului de la Roma din 1998. În acest scop, art. 6 prevede că, fără a aduce atingere articolului 2, care definește scopul convenției, statele părți pot conveni să o aplice oricărei cereri care se referă la comportamentele infracționale, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a) comportamentul reprezintă o infracțiune de genocid, o crimă împotriva umanității, crimă de război, infracțiune de agresiune, tortură sau dispariție forțată, conform dreptului internațional;

(b) comportamentul reprezintă o infracțiune de genocid, crimă împotriva umanității, crimă de război, infracțiune de agresiune, tortură sau dispariție forțată în dreptul intern al statului solicitant care este stat parte;

(c) comportamentul este o infracțiune care poate fi extrădată în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat.

Convenția permite adoptarea de anexe prin care statele părți pot alege să aplice această convenție crimelor internaționale suplimentare (cum ar fi tortura și dispariția forțată), precum și definiții extinse ale crimelor de bază enumerate în text. Împreună, aceste prevederi privind domeniul de aplicare asigură că statele părți, în aplicarea Convenției, pot lua în considerare dezvoltarea progresivă a legii.

Infracțiunile care fac obiectul Convenției sunt definite în art. 5, intitulat „definiții ale crimelor internaționale”, iar acesta se referă la genocid (paragr. 1), crimele împotriva umanității (paragr. 2-3), crimele de război (paragr. 4).

Conform art. 8, fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-și stabili competența asupra crimelor cărora li se aplică Convenția – genocid, crime de război, crime împotriva umanității, alte crime internaționale –, în conformitate cu art. 2, paragr. 1, precum și asupra oricărei infracțiuni pe care a sesizat-o, în conformitate cu art. 2, paragr. 2, în următoarele cazuri:

(a) când infracțiunile sunt comise pe orice teritoriu aflat sub jurisdicția sa sau la bordul unei nave sau aeronave înregistrate în acel stat;

(b) când presupusul infractor este cetățean al acelui stat.

De asemenea, fiecare stat parte poate lua măsurile necesare pentru a-și stabili competența asupra infracțiunilor cărora li se aplică Convenția, în conformitate cu art. 2 paragr. 1, precum și asupra oricărei infracțiuni pe care a sesizat-o, conform art. 2, paragr. 2, în următoarele cazuri:

(a) când presupusul infractor este un apatrid care are reședința obișnuită pe teritoriul acelui stat;

(b) când victima este cetățean al acelui stat.

Fiecare stat parte are obligația de a lua, de asemenea, măsurile necesare pentru a-și stabili competența asupra acestor infracțiuni în cazurile în care presupusul infractor este prezent pe orice teritoriu aflat sub jurisdicția sa și nu extrădează presupusul infractor în niciunul dintre statele menționate în paragrafele 1 sau 2 sau pentru predarea presupusului infractor unei instanțe sau unui tribunal penal internațional competent.

Este de remarcat că dispozițiile citate nu introduc condiții suplimentare pentru exercitarea competenței de cercetare a persoanelor care comit aceste infracțiuni, precum, spre exemplu, prezența benevolă pe teritoriul statului sau condiția teritoriului național. Cu toate acestea, potrivit art. 8 paragr. 4, Convenția nu exclude nici exercitarea competenței penale în conformitate cu dreptul intern al unui stat parte.

Conform art. 7, fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile cărora statul parte le aplică Convenția constituie infracțiuni în temeiul dreptului său intern și le va sancționa cu pedepse adecvate ținând seama de gravitatea infracțiunilor.

Cooperarea internațională

Articolul 10, intitulat „Principiul general al cooperării”, prevede că statele părți vor executa cererile de cooperare formulate în temeiul acestei convenții în conformitate cu dreptul lor intern.

Măsuri preliminare

Plângerea

Conform art. 12, fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a se asigura că orice persoană care pretinde că infracțiunile cărora statul parte le aplică prezenta convenție au fost sau sunt săvârșite are dreptul de a depune plângere la autoritățile sale competente. Statele părți se angajează să examineze orice plângeri primite, prompt și imparțial, în conformitate cu legislația lor internă și, după caz, cu politicile interne relevante.

Măsuri preventive

Conform art. 13 paragr. 1, după ce se asigură, prin examinarea informațiilor de care dispune, că circumstanțele justifică acest lucru, orice stat parte pe al cărui teritoriu se află o persoană bănuită de a fi săvârșit o infracțiune căreia i se aplică această convenție va lua măsura arestării persoanei sau alte măsuri legale pentru a asigura prezența acesteia, în conformitate cu dreptul intern al acesteia. Arestarea și alte măsuri legale pot fi continuate numai pe durata necesară pentru a permite inițierea oricărei proceduri de cercetare penală, de extrădare sau de predare.

Acest stat parte va realiza imediat o anchetă preliminară asupra faptelor (paragr. 2). în temeiul paragrafului 1, orice persoană aflată în arest va fi asistată să comunice imediat cu cel mai apropiat reprezentant al statului al cărui resortisant este persoana respectivă sau, în cazul în care persoana este apatridă, cu reprezentantul statului în care persoana respectivă locuiește în mod obișnuit.

Atunci când un stat parte a luat o persoană în custodie, în conformitate cu dispozițiile art. 10, va notifica imediat statelor părți menționate la art. 8 paragrafele 1 și 2 faptul că acea persoană este în custodie și împrejurările care justifică reținerea persoanei. Statul parte care face ancheta preliminară prevăzută la paragraful 2 va comunica prompt constatările sale statelor părți menționate și va indica dacă intenționează să își exercite competența.

Persoanele juridice

Articolul 15 reglementează în mod explicit răspunderea persoanelor juridice și stabilește obligația fiecărui stat parte de a adopta măsurile necesare, în conformitate cu principiile sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice pentru participarea lor la infracțiunile de genocid, de război, crime împotriva umanității[8] (paragr. 1). Această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârșit infracțiunile. Fiecare stat parte se va asigura, în special, că persoanele juridice considerate răspunzătoare în conformitate cu articolul 15 sunt supuse unor sancțiuni penale sau nepenale efective, proporționale și disuasive, inclusiv bănești.

Schimbul spontan de informații

Articolul 17 prevede că, fără a aduce atingere dreptului său intern, un stat parte poate, fără cerere prealabilă, să transmită informații referitoare la infracțiunile cărora le aplică prezenta convenție altui stat parte, în cazul în care consideră că aceste informații ar putea ajuta ultimul stat parte în realizarea sau încheierea cu succes a anchetelor și a procedurilor penale sau ar putea avea ca rezultat o cerere formulată de către ultimul stat parte, conform Convenției. Fără a aduce atingere condițiilor mai favorabile din alte instrumente juridice, schimbul spontan de informații va avea loc prin intermediul autorităților competente ale statelor părți interesate (paragr. 1).

Transmiterea de informații în conformitate cu paragraful 1 nu va aduce atingere anchetelor și procedurilor penale desfășurate în statul parte furnizor de date. Autoritățile competente care primesc informațiile vor da curs cererii statului parte furnizor ca informațiile să rămână confidențiale, chiar și temporar, sau restricțiilor privind utilizarea lor. Fără a aduce atingere confidențialității, statul parte primitor poate dezvălui, în cadrul procedurilor sale, informații care pot dezvinovăți o persoană acuzată. În acest caz, statul parte primitor va notifica statul parte furnizor înainte de dezvăluire și, dacă este solicitat, se va consulta cu statul parte furnizor. Dacă, într-un caz excepțional, notificarea prealabilă nu este posibilă, statul parte primitor va informa fără întârziere statul parte furnizor despre dezvăluirea datelor. La cererea statului furnizor, informațiile transmise nu vor fi utilizate ca probă în cadrul procedurilor penale înainte de a fi formulată o cerere de asistență judiciară reciprocă.

Autoritățile implicate

Articolul 20 paragr. 1 prevede că fiecare stat parte va desemna una sau mai multe autorități centrale. Autoritățile centrale sunt responsabile pentru transmiterea și primirea cererilor și informațiilor privind cooperarea în conformitate cu prevederile Convenției și încurajează executarea rapidă și corectă a cererilor de către autoritățile competente.

În cazul în care un stat parte are o regiune sau un teritoriu special, cu un sistem separat de cooperare, el poate desemna o autoritate centrală distinctă care va avea funcțiile menționate la paragraful 1 pentru acea regiune sau teritoriu.

În cazul în care un stat parte are o autoritate centrală distinctă responsabilă de trimiterea și primirea cererilor și informațiilor în conformitate cu prevederile specifice Convenției, el poate desemna o autoritate centrală distinctă care va avea funcțiile menționate la paragraful 1 pentru dispozițiile relevante ale Convenției. Fiecare stat notifică desemnarea uneia sau mai multor autorități centrale conform paragrafului 1, în momentul semnării sau la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare sau aderare la Convenție, prin intermediul unei declarații adresate depozitarului. Ulterior, un stat poate, în orice moment și în același mod, să modifice condițiile declarației sale.

Canalul de comunicare și punctele unice de contact

Articolul 21 prevede că cererile formulate în temeiul Convenției și orice comunicare legată de aceasta vor fi transmise autorităților centrale desemnate de statele părți. Orice stat poate, în momentul semnării sau la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la prezenta convenție sau în orice moment ulterior, să declare, prin intermediul unei comunicări adresate depozitarului, că cererile sunt adresate acestuia prin canale diplomatice și/sau, dacă este posibil, prin Interpol.

Pentru a facilita comunicarea eficientă cu privire la executarea unei cereri individuale formulate în conformitate cu prezenta convenție, fiecare stat parte poate, fără a aduce atingere art. 20, paragrafele 1-4, să desemneze puncte unice de contact în cadrul autorităților sale competente. Aceste puncte de contact pot lua legătura între ele în chestiuni practice referitoare la executarea unei astfel de solicitări. Fiecare stat va indica punctele sale unice de contact desemnate în conformitate cu art. 85 paragraful 1. Transmiterea oricărei cereri, informații sau comunicări bazate pe Convenție se poate face, dacă statele părți în cauză sunt de acord, prin mijloace electronice securizate, ținând cont de necesitatea de a proteja confidențialitatea și de a asigura autenticitatea. În orice caz, la cerere și în orice moment, statul parte în cauză va prezenta originalele sau copiile autentificate ale documentelor.

Cererile vor fi făcute într-o limbă acceptată de statul parte solicitat. Fiecare stat va indica limba sau limbile acceptabile pentru el, informând autoritățile centrale ale statelor părți.

Asistența juridică reciprocă

Statele părți au obligația de a-și acorda reciproc cea mai completă formă de asistență judiciară reciprocă în investigații, urmăriri și proceduri judiciare în legătură cu infracțiunile cărora li se aplică prezenta convenție. Asistența judiciară reciprocă va fi acordată în temeiul legilor, tratatelor, acordurilor și aranjamentelor relevante ale statului parte solicitat în ceea ce privește investigațiile, urmăririle penale și procedurile judiciare în legătură cu infracțiunile pentru care o persoană juridică poate fi trasă la răspundere în conformitate cu art. 15, paragraful 1, în statul parte solicitant.

Scopul cererii (art. 24)

Asistența judiciară reciprocă care trebuie acordată în conformitate cu prevederile Convenției poate include:

(a) preluarea de probe sau declarații de la persoane, inclusiv – în măsura în care este în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat – prin videoconferință;

(b) examinarea obiectelor și cercetarea locului faptei;

(c) furnizarea de informații, elemente de probă și evaluări ale experților;

(d) efectuarea de percheziții, aplicarea de sechestre și realizarea de confiscări;

(e) notificarea și comunicarea actelor judiciare;

(f) furnizarea de originale sau copii, dacă este necesar certificate, ale documentelor, înregistrărilor și datelor informatice relevante, inclusiv înregistrările oficiale, bancare, financiare, corporative sau comerciale;

(g) facilitarea prezenței voluntare a persoanelor și transferului temporar al persoanelor deținute, în statul parte solicitant;

(h) utilizarea tehnicilor speciale de investigare;

(i) efectuarea de observații transfrontaliere;

(j) constituirea de echipe comune de anchetă;

(k) luarea de măsuri care să permită o protecție adecvată a victimelor și a martorilor și a drepturilor acestora;

(l) furnizarea oricărui alt tip de asistență care nu este contrară legislației interne a statului parte solicitat.

Solicitarea și documentele justificative

Cererea de asistență judiciară reciprocă se face în scris, în condiții care să permită statului parte solicitat să-i stabilească autenticitatea, și trebuie să conțină sau să fie însoțită de următoarele elemente:

(a) identitatea autorității care face cererea;

(b) obiectul și natura anchetei, urmăririi penale sau procedurii judiciare la care se referă cererea și numele și funcțiile autorității care desfășoară ancheta, urmărirea penală sau procedura judiciară;

(c) un rezumat al faptelor relevante, cu excepția cererilor în scopul comunicării actelor judiciare;

(d) o declarație a legislației interne relevante, însoțită de textele de referință și o declarație a pedepsei care a fost sau poate fi aplicată pentru infracțiuni;

(e) o descriere a asistenței solicitate și detalii despre orice procedură specială pe care statul parte solicitant o dorește să fie urmată;

(f) acolo unde este posibil, identitatea, locația și naționalitatea oricărei persoane în cauză;

(g) scopurile pentru care sunt solicitate probele, informațiile sau acțiunile și, atunci când este necesar, relevanța acestora pentru ancheta, urmărirea penală sau procedura judiciară subiacentă;

(h) dacă este cazul, termenul în care ar trebui acordată asistența și motivele pentru care trebuie să se acorde;

(i) dacă este cazul, o declarație a legislației interne relevante care permite unui martor să refuze depunerea unei depoziții (art. 25 paragr. 1 și 2).

În circumstanțe urgente, în cazul în care sunt convenite atât de statul parte solicitant, cât și de statul parte solicitat, cererile pot fi făcute verbal sau prin orice mijloace, lăsând o dovadă scrisă, dar vor fi confirmate în conformitate cu paragrafele 1 și 2, cât mai curând posibil.

Măsuri provizorii (art. 27)

La cererea statului parte solicitant, statul parte solicitat, în conformitate cu dreptul său intern, poate lua măsuri provizorii în scopul păstrării probelor, menținerii unei situații existente sau protejării intereselor juridice periclitate. El poate executa cererea de măsuri provizorii parțial sau sub rezerva unor condiții, inclusiv prin limitarea duratei măsurilor solicitate. Statul solicitat poate cere celui solicitant informații suplimentare cu privire la obiectul cererii.

Motivele de refuz al asistenței judiciare

Articolul 30 prevede motivele de refuz al asistenței judiciare, și anume:

(a) statul parte solicitat are motive întemeiate să considere că cererea a fost făcută în scopul urmăririi penale sau sancționării unei persoane pe motiv de rasă, sex, culoare, handicap mental sau fizic, orientare sexuală, religie, naționalitate, origine etnică, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social sau că executarea cererii ar prejudicia poziția acelei persoane pentru oricare dintre aceste motive;

(b) cererea se referă la o infracțiune care se pedepsește cu pedeapsa cu moartea, în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitant, cu excepția cazului în care, în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat:

1. statul parte solicitant oferă garanții credibile, suficiente și eficiente sau, dacă este solicitat de statul parte solicitat, acceptă o condiție, care îndeplinește cerințele statului parte solicitat, ca pedeapsa cu moartea să nu fie impusă sau

2. acolo unde este posibil în temeiul dreptului intern al statului parte solicitat, dacă pedeapsa cu moartea a fost deja impusă, statul parte solicitant oferă garanții credibile, suficiente și eficiente sau, dacă se cere de către statul solicitat, statul solicitant este de acord ca pedeapsa cu moartea să nu fie executată;

(c) cererea se referă la fapte pe baza cărora persoana urmărită penal a fost judecată definitiv în statul parte solicitat pentru o infracțiune bazată pe același comportament infracțional;

(d) există motive întemeiate pentru a crede că persoana vizată de cerere ar fi supusă torturii sau altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil sau alte încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale ale omului în statul parte solicitant, în conformitate cu dreptul intern al statului parte solicitat;

(e) autorităților statului parte solicitat li s-ar interzice prin dreptul intern să efectueze acțiunea solicitată cu privire la o infracțiune bazată pe aceeași conduită criminală, dacă aceasta ar fi fost supusă investigației, urmăririi penale sau procedurilor judiciare sub propria jurisdicție;

(f) cererea nu este făcută în conformitate cu prevederile Convenției;

(g) statul parte solicitat consideră că executarea cererii este de natură să aducă atingere suveranității, securității, ordinii publice sau altor interese esențiale;

(h) cererea a fost emisă în numele unei instanțe sau a unui tribunal extraordinar sau ad-hoc a statului parte solicitant, cu excepția cazului în care autoritățile competente ale statului parte solicitant oferă asigurări considerate suficiente că hotărârea va fi pronunțată de o instanță care este în general împuternicită, conform regulilor de administrare judiciară, să se pronunțe în materie penală;

(i) admiterea cererii ar fi contrară legislației interne a statului parte solicitat referitoare la asistența judiciară reciprocă;

(j) există motive întemeiate pentru a crede că persoana vizată de cerere s-ar confrunta cu un risc real de pedeapsă cu închisoarea pe viață fără eliberare condiționată sau pedeapsă pe durată nedeterminată.

Statele părți nu pot refuza o cerere de asistență judiciară reciprocă doar pe motivul că infracțiunea este considerată ca implicând și chestiuni fiscale, nici pe motiv de secret bancar. Refuzul total sau parțial al asistenței judiciare reciproce trebuie motivat.

Înainte de a refuza o cerere sau de a amâna executarea acesteia în temeiul art. 32 paragraful 4, statul parte solicitat se consultă, dacă este cazul, cu statul parte solicitant pentru a analiza dacă asistența poate fi acordată în condițiile termenilor și condițiilor considerate necesare. Dacă statul parte solicitant acceptă asistența sub rezerva acestor condiții, acesta trebuie să respecte condițiile.

Executarea cererii (art. 32)

O cerere va fi executată în conformitate cu legislația internă a statului parte solicitat și, în măsura în care nu este contrară legislației interne a statului parte solicitat, acolo unde este posibil, în conformitate cu procedurile specificate în cerere.

Statul parte solicitat va executa cererea cât mai curând posibil și va ține seama cât mai deplin de orice termene sugerate de statul parte solicitant și pentru care sunt oferite motive, de preferință în cerere. Acesta răspunde solicitărilor rezonabile din partea statului parte solicitant cu privire la progresul procesării cererii. Statul parte solicitant va informa cu promptitudine statul parte solicitat atunci când asistența solicitată nu mai este necesară. La cererea expresă a statului parte solicitant, statul parte solicitat va indica, pe cât posibil, data și locul executării cererii de asistență judiciară. Executarea cererii poate fi amânată de statul parte solicitat pe motiv că interferează cu o anchetă, urmărire penală sau altă procedură judiciară în curs. Dacă este cazul, se va motiva orice amânare, inclusiv, atunci când este posibil, condițiile și termenul în care ar putea avea loc executarea.

Articolele 32-42 detaliază modalitățile de realizare a asistenței judiciare solicitate, respectiv preluarea de probe sau declarații de la persoane, examinarea obiectelor și cercetarea locului faptei, furnizarea de informații, elemente de probă și evaluări ale experților, efectuarea de percheziții, aplicarea de sechestre și realizarea de confiscări, notificarea și comunicarea actelor judiciare, furnizarea de originale sau copii – dacă este necesar certificate –, ale documentelor, înregistrărilor și datelor informatice relevante, inclusiv înregistrările oficiale, bancare, financiare, corporative sau comerciale, facilitarea prezenței voluntare a persoanelor și transferului temporar al persoanelor deținute, în statul parte solicitant, tehnicile speciale de investigare, efectuarea de observații transfrontaliere, echipele comune de anchetă, măsurile de protecție a victimelor și a martorilor și a drepturilor acestora. În art. 45 este detaliată confiscarea specială.

Transferul procedurilor

Articolul 48 prevede că statele părți pot lua în considerare posibilitatea de a transfera proceduri reciproce pentru urmărirea penală a unei infracțiuni căreia i se aplică Convenția, în cazurile în care un astfel de transfer este considerat a fi în interesul unei bune administrări a justiției, în special în cazurile în care sunt implicate mai multe jurisdicții.

Extrădarea

Conform art. 49, extrădarea se acordă dacă infracțiunea este pedepsită cu privațiune de libertate pe o perioadă de cel puțin un an, atât în temeiul legislației interne a statului parte solicitat, cât și a statului parte solicitant. Dacă cererea de extrădare include mai multe infracțiuni separate, dintre care cel puțin una poate fi extrădată în temeiul Convenției și celelalte nu, statul parte solicitat poate aplica dispozițiile art. 49 și în ceea ce privește ultimele infracțiuni. Fiecare dintre infracțiunile cărora statele părți le aplică Convenția va fi considerată ca fiind o infracțiune care poate fi extrădată în orice tratat de extrădare aplicabil între ele. Statele părți se angajează să includă astfel de infracțiuni ca infracțiuni care pot fi extrădate în fiecare tratat de extrădare care urmează să fie încheiat între ele. Articolul 51 prevede motivele de refuz al extrădării.

Cererea de extrădare și documentele justificative

Cererea de extrădare se face în scris, conform art. 56, în condiții care să permită statului parte solicitat să stabilească autenticitatea.

O cerere de extrădare trebuie să conțină sau să fie însoțită de următoarele:

(a) descrierea persoanei căutate, împreună cu orice alte informații care pot ajuta la stabilirea identității, naționalității și locației acelei persoane;

(b) textul dispoziției relevante a legii care definește infracțiunea sau, după caz, o declarație privind legea relevantă pentru infracțiune și o declarație privind pedeapsa care poate fi aplicată pentru infracțiune;

(c) dacă persoana este acuzată de o infracțiune, mandatul emis de o instanță sau o altă autoritate judiciară competentă pentru arestarea persoanei sau o copie certificată a mandatului respectiv, o declarație privind infracțiunea pentru care se solicită extrădarea și o descriere a actelor sau omisiunilor care constituie presupusa infracțiune, inclusiv indicarea momentului și locului săvârșirii acesteia;

(d) dacă persoana a fost condamnată pentru o infracțiune, o declarație privind infracțiunea pentru care se solicită extrădarea și o descriere a actelor sau omisiunilor care constituie infracțiunea, inclusiv indicarea datei și locului săvârșirii acesteia, precum și a hotărârii sau orice alt document care stabilește condamnarea și pedeapsa aplicată, faptul că pedeapsa este executorie și durata pedepsei rămase de executat;

(e) dacă persoana a fost condamnată pentru o infracțiune in absentia, în plus față de documentele menționate la litera d), o declarație cu privire la orice cerințe procedurale, garanții sau alte mijloace legale disponibile pentru apărarea acelei persoane, inclusiv dreptul la o rejudecare sau la recurs care să se judece în prezența acelei persoane;

(f) în cazul în care persoana a fost condamnată pentru o infracțiune, dar nu a fost aplicată nicio sentință, o declarație a infracțiunii pentru care se solicită extrădarea, o descriere a actelor sau omisiunilor care constituie infracțiunea, un document care stabilește condamnarea și o declarație prin care se afirmă că există intenția de a aplica o pedeapsă;

(g) orice alte informații și/sau dovezi, astfel cum sunt prevăzute de legislația internă a statului parte solicitat.

În cazul în care statul parte solicitat consideră că informațiile furnizate în sprijinul unei cereri de extrădare nu sunt suficiente pentru a lua o decizie, el poate solicita furnizarea de informații suplimentare, în termenul rezonabil pe care îl specifică.

Arestarea provizorie (art. 59)

După ce se convinge că circumstanțele justifică acest lucru și sunt urgente, la cererea statului parte solicitant, statul parte solicitat poate lua în custodie sau poate lua orice alte măsuri adecvate pentru a asigura prezența unei persoane la procedura de extrădare, când se solicită extrădarea acesteia.

Articolele 62-65 reglementează modul de predare a persoanei și bunurilor rezultate din infracțiune sau găsite asupra persoanei extrădate.

Ori de câte ori este posibil și în conformitate cu principiile de bază ale dreptului intern, o persoană condamnată într-un stat parte pentru o infracțiune căreia i se aplică prezenta convenție poate fi transferată într-un alt stat parte pentru a executa pedeapsa. Un transfer este posibil și atunci când pedeapsa a fost aplicată pentru o infracțiune căreia i se aplică prezenta convenție în combinație cu alte infracțiuni (art. 66). Convenția prevede, de asemenea, procedura, condițiile și efectele transferului persoanei condamnate, în art. 67-80.

Anexele A-G descriu elemente suplimentare care pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor care fac obiectul Convenției.

Convenția va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării a trei luni de la data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. Pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la Convenție după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării a trei luni de la data depunerii de către acest stat a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

Statele participante la Conferință au fost informate că orice comentarii lingvistice cu privire la textul Convenției ar trebui să fie transmise depozitarului până la 31 iulie 2023. Grupul central va lua în considerare observațiile și va informa celelalte state participante, până la 30 septembrie 2023, cu privire la includerea acestor comentarii în textul final al Convenției. Orice obiecție la aceasta ar trebui să fie comunicată Depozitarului, până la 31 octombrie 2023. Convenția va fi deschisă spre semnare tuturor statelor în anul 2024, pentru o perioadă de două săptămâni de la data Conferinței de semnare de la Haga. Aceasta este programată pentru 14-15 februarie 2024. Conferința a invitat toate statele să semneze Convenția Ljubljana-Haga privind cooperarea internațională în investigarea și urmărirea penală a crimelor de genocid, crimelor împotriva umanității, crimelor de război și a altor crime internaționale.

III. CONCLUZII

Convenția Ljubljana-Haga pentru cooperarea internațională în cercetarea genocidului, crimelor împotriva umanității, crimelor de război și altor crime internaționale este un instrument practic care permite statelor părți să-și îndeplinească obligațiile internaționale, să-și perfecționeze sistemul judiciar național și mecanismul de criminalizare și extrădare, de o manieră care va facilita o mai bună cooperare practică între ele, dar și eliminarea unor condiții care ar putea îngreuna tragerea la răspundere a persoanelor pentru cele mai grave crime la nivel național. Ea completează cadrul juridic internațional deja existent și accentuează în mod vizibil o viziune practică de cooperare menită a aduce un plus de eficiență cercetării crimelor internaționale.

Credem că specialiștii în drept penal, drept internațional, drept internațional penal și drept procesual penal din România, și cu precădere din Ministerul Public român, sunt primii care trebuie să analizeze și să aplice – după intrarea în vigoare – dispozițiile Convenției, mai ales în condițiile cronicizării războiului de agresiune din Ucraina și imperativului cercetării crimelor internaționale săvârșite aici.

---

* Rubrică realizată de dr. Irinel Rotariu, prim-procuror militar, colonel magistrat – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, redactor – Revista „Pro Lege”, e-mail: rotariu_irinel@mpublic.ro, rotariuirinel@yahoo.com.

[1] Textul Convenției, variantele intermediare și alte documente de interes legate de aceasta sunt disponibile la adresa https://www.gov.si/en/registries/projects/mla-initiative/, consultată la 21 mai 2023. România a participat la redactarea proiectului și la conferința de adoptare.

[2] A se vedea site-ul https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=090000168059495a, consultat la 20 mai 2023.

[3] Toate traducerile textelor din convenție și celelalte acte normative citate aparțin autorului.

[4] A se vedea site-ul https://legal.un.org/ilc/.

[5] „The relationship of the MLA initiative to the ILC draft articles on Crimes against Humanity”, disponibil la adresa https://www.gov.si/assets/ministrstva/MZZ/projekti/MLA-pobuda/Relationship-between-the-ILC-and-MLA-Initiative-English.pdf, consultată la 20 mai 2023.

[6] A se vedea site-ul https://legal.un.org/ilc/reports/2023/english/a_78_10_advance.pdf, consultat la 10 august 2023.

[7] A se vedea site-ul https://legal.un.org/ilc/texts/instruments/english/commentaries/7_7_2019.pdf, consultat la 19 august 2023. Raportul, care conține și comentarii la proiectul de articole, a apărut și în Anuarul Comisiei de Drept Internațional, 2019, vol. II, partea a doua.

[8] Paragraful 2 prevede că, sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.