Dr. Codruț Olaru

The present concerns for investigation, incrimination and sanctioning of the organized crime are more contemporary as ever, also justified by the fact that the great majority of the legislative creations in the matter of organized criminality, generally, and of its sub-domains, particularly – either trafficking in human beings, trafficking ammunition, terrorism or money laundry – are relatively recently adopted therefore perfectible.

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 39/2003, grupul infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi.

Criminalitatea organizată este una dintre cele mai grave forme de pluralitate constituită de infractori.

După apariția Legii nr. 39/2003 s-a pus problema sferei de aplicare a art. 323 C.pen., care prevede asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. Diferența esențială dintre art. 323 C.pen. și art. 2 din Legea nr. 39/2003 constă în aceea că norma specială – art. 2 din Legea nr. 39/2003 – este incidentă numai dacă obiectivul grupului criminal organizat constă în săvârșirea uneia dintre infracțiunile grave menționate expres de legea specială. Potrivit art. 2 din Legea nr. 39/2003, prin infracțiune gravă se înțelege fapta care face parte din una dintre următoarele categorii:

1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

2. lipsire de libertate în mod ilegal;

3. sclavie;

4. șantaj;

5. infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de grave;

6. infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;

7. falsificare de monede sau de alte valori;

8. divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor privind operații de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri;

9. proxenetismul;

10. infracțiuni privind jocurile de noroc;

11. infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori;

12. infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane;

13. traficul de migranți;

14. spălarea banilor;

15. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție;

16. contrabanda, evaziunea fiscală, precum și celelalte infracțiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare;

17. bancruta frauduloasă;

18. infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații;

19. traficul de țesuturi sau organe umane;

20. orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puțin 5 ani.

Totodată, există și vom aminti în cele ce urmează o serie de dispoziții legale referitoare la prevenirea criminalității organizate. Astfel, conform art. 3 din Legea nr. 39/2003, autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, precum și alți reprezentanți ai societății civile desfășoară, separat sau în cooperare, activități susținute de prevenire a criminalității organizate. De asemenea, art. 4 din Legea nr. 39/2003 prevede că autoritățile și instituțiile publice desfășoară activitatea de prevenire a criminalității organizate în cadrul Grupului central de analiză și coordonare a activităților de prevenire a criminalității, care face parte din Consiliul Național de Prevenire a Criminalității, înființat prin H.G. nr. 763/2001. Acest grup ia măsurile necesare pentru elaborarea și actualizarea periodică a Planului național de acțiune pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Articolele 5 și 6 din aceeași lege prevăd mai multe atribuții ce revin unor autorități sau instituții publice. Astfel, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției și Ministerul Public efectuează studii periodice în scopul identificării cauzelor care determină și a condițiilor care favorizează criminalitatea organizată și inițiază campanii de informare privind acest fenomen. Ministerul de Interne, prin structurile sale specializate, realizează și menține în actualitate baza de date privind criminalitatea organizată, monitorizează și evaluează periodic acest fenomen, luând în considerare atât categoriile de persoane care fac parte din grupurile infracționale organizate sau care au legătură cu asemenea grupuri, cât și victimele criminalității organizate. Publicarea informațiilor statistice și a rapoartelor de evaluare se face anual de către Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul Ministerului de Interne.

O deosebită importanță prezintă infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, din punct de vedere al conținutului normei de incriminare. Astfel, în conformitate cu acest text de lege:

„(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi[1].

(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni”.

a) Condițiile preexistente. Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la prevenirea și combaterea criminalității organizate. Infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu are obiect material.

Subiectul activ al infracțiunii este, de regulă, plural, deoarece, cu excepția modalității inițierii, existența infracțiunii presupune mai multe persoane în calitate de subiecți activi, indiferent de rolul jucat de către aceștia la săvârșirea infracțiunii. Infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este o formă a pluralității infracționale constituite, alături de complot (art. 167 C.pen.) și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C.pen.).

Participația penală este posibilă sub forma instigării la inițierea grupului infracțional organizat, la asociere sau la sprijinire ori a complicității prin promisiune de tăinuire sau favorizare.

b) Latura obiectivă. Elementul material se poate manifesta alternativ, prin inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori prin aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

Inițierea unui grup infracțional organizat înseamnă pregătirea sau organizarea unei asemenea structuri. Inițiatorul unui grup infracțional este persoana care pune bazele unei pluralități constituite de infractori. Pentru existența infracțiunii în această modalitate, nu are nicio relevanță dacă inițierea a fost sau nu transpusă în practică.

Constituirea unui grup infracțional organizat este o activitate prin care se înființează o organizație criminală care vizează săvârșirea unor infracțiuni dintre cele prevăzute de Legea nr. 39/2003. Prin activitatea de inițiere și constituire este întemeiată și organizată pluralitatea de infractori.

Aderarea la o asociere constituită în scop infracțional constă în dobândirea calității de membru al asocierii. Aderarea la un grup infracțional organizat se poate manifesta expres (de pildă, prin depunerea unui jurământ) sau tacit (spre exemplu, desfășurarea unor activități din care rezultă că cel în cauză se consideră membrul grupului).

Sprijinirea asocierii infracționale înseamnă un ajutor, de orice fel, acordat unui astfel de grup. Ajutorul poate fi de natură materială (de pildă, plata unei „cotizații” sau „contribuții”) sau de ordin moral (spre exemplu, atragerea de adepți).

Latura obiectivă a infracțiunii, în oricare dintre formele sale alternative, trebuie să aibă ca finalitate un grup infracțional organizat, care să își propună săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute expres de art. 2 din Legea nr. 39/2003. Cu excepția modalității inițierii, acest lucru înseamnă că grupul infracțional trebuie să fie structurat, format din trei sau mai multe persoane, să existe pentru o perioadă și să acționeze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține, în mod direct sau indirect, un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

Infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu trebuie să se confunde cu pluralitatea ocazională și nici cu cele prevăzute de art. 167 și art. 323 C.pen., deoarece prima implică mai multe condiții intrinseci, și anume organizarea grupului, reguli de acțiune, o ierarhie a membrilor și repartizarea rolurilor acestora, dar și condiția specifică referitoare la comiterea vreuneia dintre infracțiunile grave prevăzute de art. 2 din Legea nr. 39/2003. Potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este un grup infracțional organizat, se pedepsește, după caz, potrivit art. 167 sau art. 323 C.pen.

Urmarea imediată presupune crearea unei stări de pericol pentru ordinea de drept. Astfel, cu toate că grupul infracțional organizat nu săvârșește infracțiunile ce formează scopul constituirii, infracțiunea își produce urmarea specifică de îndată ce elementul material, în oricare dintre modalitățile sale, este realizat integral. În situația în care membrii grupului săvârșesc infracțiunea propusă, va exista concurs între această infracțiune și infracțiunea analizată.

Legătura de cauzalitate nu ridică probleme, deoarece ea rezultă din redactarea textului.

c) Latura subiectivă: De regulă, infracțiunea se comite cu vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scop – săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni grave (art. 2 din Lega nr. 39/2003). În majoritatea cazurilor, membrii grupului prevăd rezultatul și îl urmăresc.

d) Forme și modalități. Actele de pregătire și tentativa, dacă nu pot fi incluse în conținutul vreuneia dintre modalitățile elementului material, nu sunt incriminate. Consumarea infracțiunii depinde de felul modalității infracționale realizate, astfel că efectuarea integrală a oricăreia dintre ele determină consumarea infracțiunii. Cele patru modalități normative – inițierea, constituirea, sprijinirea sau aderarea – sunt alternative, ceea ce înseamnă că efectuarea uneia este suficientă pentru existența laturii obiective a infracțiunii, iar comiterea a două sau a mai multor modalități, dacă privesc același grup infracțional organizat, nu creează o pluralitate de infracțiuni. În ceea ce privește modalitățile faptice, acestea sunt, practic, nelimitate.

e) Cauze de nepedepsire și de reducere sau agravare a pedepsei

Cauză de nepedepsire. În conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nu se pedepsește persoana care, săvârșind una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1), denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii grave care intră în scopul acestui grup. Denunțarea poate fi scrisă sau orală, putând îmbrăca oricare dintre formele de sesizare a organelor judiciare prevăzute de art. 221 C.proc.pen., respectiv plângere penală, autodenunț sau denunț. Denunțarea faptei trebuie să fie făcută din inițiativa făptuitorului și să aibă la bază voința liber exprimată. Denunțarea grupului infracțional organizat este necesar să fie făcută mai înainte de a fi fost descoperit și a se fi început săvârșirea infracțiunii ce constituie scopul grupului[2]. O altă cerință a textului legal este aceea ca denunțătorul să fie participant la grupul infracțional pe care îl denunță.

Cauză de reducere a pedepsei. Conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) și care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Denunțul făcut în condițiile Codului de procedură penală (art. 221) trebuie să aibă drept rezultat identificarea și tragerea la răspundere penală a cel puțin unuia dintre membrii grupului infracțional organizat, în sensul furnizării de date suficiente pentru stabilirea identității, a contribuției și vinovăției celui denunțat.

Cauză de agravare a pedepsei. În temeiul art. 10 din Legea nr. 39/2003, infracțiunea de tăinuire prevăzută la art. 221 C.pen.[3], dacă bunul provine dintr-o infracțiune gravă săvârșită de unul sau mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea gravă din care provine bunul tăinuit. Tăinuirea săvârșită de către soț sau de către o rudă apropiată nu se pedepsește.

f) Aspecte procesuale. Conform art. 11 din Legea nr. 39/2003, urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 se efectuează în mod obligatoriu de către procuror și se judecă în primă instanță de tribunal.

Articolul 12 din legea mai sus-menționată prevede că Ministerul de Interne își constituie structuri specializate pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, urmând să asigure cadrul organizatoric necesar, precum și pregătirea și specializarea personalului în acest scop. În cadrul structurilor specializate se pot constitui, în condițiile legii, compartimente tehnice pentru desfășurarea activității de obținere, prelucrare, verificare și stocare a informațiilor din acest domeniu.

În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 7 și art. 10 se aplică dispozițiile art. 118 C.pen. privind confiscarea bunurilor, respectiv art. 118² C.pen. privind confiscarea extinsă.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora. Veniturile au alte beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării, de asemenea, se confiscă. Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor supuse confiscării. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și veniturilor sau altor beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării ce nu pot fi individualizate față de bunurile dobândite în mod legal. Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, se pot lua măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.

Conform art. 14, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 7, secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, și nici instanței de judecată.

Datele și informațiile se solicită, în scris, în cursul urmăririi penale de către procuror, pe baza autorizației motivate a procurorului anume desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în cursul judecății, de către instanță.

Noțiunea de grup infracțional organizat în reglementarea Noului Cod Penal.

Intrarea în vigoare a dispozițiilor Noului Cod Penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009[4], dar și urmare a punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 187/2012[5] pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal se va realiza ca o necesitate imperioasă dictată de rațiuni de politică penală nouă, modernă, europeană.

Dată fiind multitudinea de noțiuni juridice întâlnită în materia pluralității de infractori – asociere in vederea săvârșirii de infracțiuni, grup infracțional organizat, grup structurat, complot sau grupare teroristă – NCP a abordat varianta instituirii unei unități conceptuale în materie, prin reglementarea unei singure noțiuni – grup infracțional organizat – și dezincriminarea implicită a infracțiunilor corespunzătoare celorlalte forme de asociere criminală.

În acest sens, definirea noțiunii de grup infracțional organizat, realizată în art. 367 alin. (6) ca fiind „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni”, facilitează mult activitatea practicienilor dreptului, prin eliminarea paralelismelor juridice amintite anterior, dar nu elimină pe deplin eventualele interpretări critice.

Această definiție păstrează condiționalitățile anterioare impuse atât de Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York, la data de 15 noiembrie 2000, cât și de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, referitoare la existența grupului infracțional organizat, respectiv cele privind existența unui număr minim de 3 persoane ce trebuie să intre în alcătuirea grupului, continuitatea în timp a activităților infracționale, ierarhizarea și stabilirea clară a atribuțiilor fiecărui membru al grupului, toate acestea circumscrise unui singur scop – comiterea de infracțiuni.

Principalul neajuns al acestei noi definiții, comparativ cu reglementarea actuală, vizează categoriile de infracțiuni ce trebuie să intre în sfera de preocupări infracționale a membrilor grupării pentru ca aceasta să îndeplinească în mod obiectiv trăsăturile definitorii ale unui grup infracțional organizat; dacă dispozițiile precedente prevedeau în mod imperativ comiterea doar de infracțiuni grave, așa cum sunt ele definite de art. 2 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, reglementarea din NCP dă posibilitatea ca în scopul grupului să poate fi incluse orice categorii de infracțiuni.

De altfel, analiza noțiunii de grup infracțional este obligatoriu a fi realizată în paralel cu cea de infracțiune gravă, materie în care noua reglementare a instituit modificări de esență; în principal, în art. 2 lit. b) a fost prevăzută, ca regulă generală, că reprezintă „infracțiune gravă – infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani.”

Pe lângă acest criteriu de ordin general, legiuitorul a prevăzut și un altul, particular, prin menționarea în mod limitativ a unor infracțiuni sau categorii de infracțiuni care alcătuiesc acest concept de infracțiune gravă, respectiv:

„1. supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 din Codul penal;

2. divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 din Codul penal;

3. ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 din Codul penal;

4. infracțiuni privind concurența neloială;

5. infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

6. infracțiuni privind traficul de droguri;

7. infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri;

8. infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri;

9. infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.”

În mod total nejustificat, nu sunt prevăzute nici un fel de criterii care au stat la baza selecției acestor fapte (în condițiile în care alte infracțiuni, mult mai grave decât cele menționate în listă, nu au fost prevăzute în mod expres), cu atât mai mult cu cât noua enumerare, comparativ cu dispozițiile anterioare, este mult mai puțin numeroasă și sistematizată.

Această nouă abordare poate genera două categorii de disfuncții majore: în primul rând, va genera probleme de fond în activitatea concretă de combatere a criminalității organizate, prin aglomerarea nejustificată a structurilor de specialitate de la nivelul Ministerului Public Român – D.I.I.C.O.T., respectiv ale Inspectoratului General al Politiei Române – D.C.C.C.O., entități specializate în investigarea cauzelor complexe și a căror competență materială este construită pe ideea destructurării grupurilor infracționale organizate ce comit infracțiuni grave; în subsidiar, vor fi generate statistici alarmante și nerealiste în planul principalilor indicatori criminogeni referitori la documentarea informativ – operativă a adevăratelor grupări criminale, fapt posibil prin aceea că se va da posibilitatea cuantificărilor statistice și pentru acele grupuri infracționale organizate ce nu comit infracțiuni grave.

În ceea ce privește incriminarea și sancționarea faptelor de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, legiuitorul le-a grupat in Capitolul I – Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice, prin preluarea dispozițiilor similare din legea specială[6].

Articolul 367 prevede în acest sens:

„Constituirea unui grup infracțional organizat

(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Cauzele de nepedepsire sau de reducere a pedepsei, cu menționarea acelorași condiții de aplicabilitate, se regăsesc și în noile reglementări:

„(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) – (3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.”

În concluzie, incriminarea în NCP a faptelor specifice constituirii unui grup infracțional organizat s-a realizat în cea mai mare parte prin preluarea dispozițiilor din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (parte dintre aceste dispoziții fiind abrogate expres), iar pentru sancționarea lor s-a recurs la stabilirea unui regim sancționator mai puțin sever, cu accent pe componenta de individualizare judiciară a faptei săvârșite.

[1] Art. 323 C. pen. are un conținut relativ similar: „(1) Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

(2) Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3) Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1), care denunță autorităților asocierea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii”.

[2] Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, E. Onu, A. Dublea, S. Luca, D. Iovu, R.D. Tărniceriu, G.L. Gafta, C. Luca, R.A. Prună, Traficul de ființe umane, infractor, victimă, infracțiune, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, p. 55, www.alternativesociale.ro.

[3] Conform art. 221 C.pen., „(1) Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit.

(2) Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește”.

[4] M. Of., nr. 510 din 24 iulie 2009

[5] M. Of., nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în M. Of., nr. 117 din 1 martie 2013

[6] Conform Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, la data intrării în vigoare a noilor dispoziții, se abrogă art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterii criminalității organizate.