Liviu POPESCU*

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

 ABSTRACT

The New Codes have changed the philosophy.

There were given up the specific characteristics of the Soviet legislation, the ones without connection to our criminal law.

Key words: Administrative fine.

În analiză, izvorâtă din practica procurorilor, problema de a ști … dacă, la actuala redactare a art. 318 din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) privind renunțarea la urmărirea penală se poate adăuga …, la obligațiile pe care le poate dispune procurorul și aceea constând într-o amendă.

Din mai multe motive, considerăm perfect oportună și justificată diversificarea instrumentelor de care dispune procurorul în cadrul procedurii prevăzute de art. 318 C.pr.pen., astfel încât, alături de posibilitatea de a impune obligații, să existe și aceea de a dispune sancțiuni[1] (amenda este o sancțiune):

A. Justificată:

– din perspectiva practicii judiciare de până în anul 2014;

– pentru că o sancțiune patrimonială stimulează mai bine, uneori, eforturile de autocorecție comportamentală ale făptuitorilor, decât obligațiile civil-morale (de a face) prevăzute în prezent în cazul art. 318 alin. (6) C.pr.pen. (repararea pagubei nu este o sancțiune); alteori, dimpotrivă, obligațiile prevăzute prin aceeași normă ar putea fi considerate prea aspre;

– nu are probleme de constituționalitate.

B. Dar imposibilă, pentru că infracțiunea nu poate fi – și nu a fost niciodată – sancționată administrativ.

I. În sistemul vechiului Cod penal, „infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală” [art. 17 alin. (1) din Codul penal din 1969 – în continuare C.pen. din 1969].

„Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni” [art. 18¹ alin. (1) C.pen. din 1969]

Evident, neconstituind infracțiune, fapta cercetată nu putea atrage răspunderea penală, așadar sancțiuni penale, întrucât art. 17 alin. (2) C.pen. din 1969 stipula: „Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.”

De aceea, vechiul legiuitor a prevăzut o altă modalitate decât cea penală de sancționare, și anume sancțiunea cu caracter administrativ (art. 91 C.pen. din 1969), având în vedere că, deși nu constituia infracțiune, totuși fapta cercetată era prevăzută de legea penală, fusese săvârșită cu vinovăție și adusese o atingere minimă valorilor ocrotite [art. 17 alin. (1) și art. 18¹ alin. (1) C.pen. din 1969].

Logic, sancțiunile administrative nu puteau fi aplicate faptelor care „constituiau infracțiuni”, ci exclusiv acelora care „nu constituiau infracțiuni” (art. 18¹ C.pen. din 1969), celor din prima categorie fiindu-le rezervate pedepsele.

Conform art. 91 C.pen. din 1969, sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de lege pe care le putea aplica procurorul (aspect ce nu a fost declarat neconstituțional) erau: mustrarea, mustrarea cu avertisment și amenda (administrativă).

Numai în anul 2013 au fost aplicate de către procuror 159.268 de sancțiuni administrative pentru fapte cu pericol social abstract diferit, tot așa după cum, în anul 2014, nu a existat interes public în efectuarea urmăririi penale și, în consecință, s-a dispus renunțarea la urmărire penală inclusiv în materia infracțiunilor contra siguranței statului[2].

II. Noul Cod penal schimbă „filosofia”. S-a modificat definiția infracțiunii [a se vedea art. 15 alin. (1) din Codul penal – în continuare C.pen. – comparativ cu art. 17 alin. (1) C.pen. din 1969], renunțându-se la pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, cu motivația că era „o trăsătură specifică legislațiilor de inspirație sovietică, fără legătură cu tradițiile dreptului nostru penal”[3].

Pe cale de consecință, în prezent, de exemplu, însușirea fără drept a unui măr de pe o tarabă în piață constituie infracțiune.

Așadar, atrage răspunderea penală, în conformitate cu art. 15 alin. (2) C.pen. care stipulează: „Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.”

În condițiile în care pericolul social concret al faptei a devenit irelevant (acesta constituind infracțiune indiferent cât de nesemnificativ ar fi acest pericol) și, ca urmare, sancțiunile administrative nu au fost preluate în noua codificare penală, temeiul stingerii acțiunii penale nu mai poate fi substanțial (penal), ci exclusiv de natură procesuală.

Desigur, nici în sistemul actual fapta prezentată mai sus nu va face obiectul trimiterii în judecată în vederea aplicării unei pedepse.

Se va putea dispune „renunțarea la urmărirea penală” (art. 318 C.pr.pen.), aproximativ în aceleași condiții în care anterior se aplica amenda administrativă, cu deosebirea că noua instituție nu mai are, ca în trecut, justificare substanțial-penală (fapta, neconstituind infracțiune pentru că nu are pericolul social concret specific, este sancționată administrativ), ci exclusiv procesuală [în aplicarea principiului oportunității, pentru că „nu există interes public”, conform art. 7 alin. (2) C.pr.pen.].

Iată de ce o sancțiune administrativ-patrimonială eficientă și de bun simț (amenda), fără probleme de constituționalitate, nu va putea fi reintrodusă[4] în (noul) Cod penal fără să strice „filosofia” acestuia, care statuează că sunt infracțiuni toate faptele (prevăzute de art. 15 C.pen.), indiferent cât de mărunte ar fi.

Pentru că niciodată infracțiunile nu au fost – și nu ar putea fi – sancționate administrativ.

Viziune, Reformă, Progres !

* e-mail: liviupopescu@mail.com

[1] De altfel, aceasta a fost intenția inițială a Guvernului (inițiator), conform Hotărârii Guvernului nr. 829/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură penală [în Anexă, II, pct. 3 alin. (6)], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 14 august 2007.

Comisia de redactare a proiectului noului Cod de procedură penală a hotărât altfel.

[2] Conform Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Raport de activitate, 2014, Anexa 8, p. 160, disponibil pe site-ul http://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport_2014.pdf (accesat la 3 octombrie 2016).

[3] Expunerea de motive a proiectului noului Cod penal.

Așa, și ?

Care au fost consecințele negative ale acestei „trăsături sovietice”? A generat abuzuri ?

[4] Și nici amenda penală nu se va putea introduce în procedura renunțării la urmărirea penală pentru că, reprezentând o pedeapsă, numai instanța, condamnând, o poate aplica (și numai pentru infracțiunile care o prevăd în mod expres), altfel încălcându-se art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil).