ABSTRACT

As respects the profession of judge or prosecutor, the system of disciplinary measures is gradual. The most severe of the sanctions, exclusion from the judiciary, aims to ensure the prestige of the magistrate profession and confidence in the judiciary while other, easier sanctions cannot guarantee this goal. Once applied, this measure is permanent as no legal provision provides, directly or indirectly, the possibility of returning to the profession in any particular way. By comparison, the termination of the capacity of a magistrate, as a consequence of a conviction for the commission of a crime (by which the prestige of the profession is affected), although it is grafted on a behavior of greater gravity, does not represent a negative consequence of a perpetual nature.

Keywords: magistrates, exclusion from the profession, disciplinary sanction, perpetual nature, principle of proportionality.

1. Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a textului art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care se reglementează sancțiunile disciplinare, Curtea Constituțională a statuat recent, prin Decizia nr. 363/2022[1], faptul că aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent.

2. Excepția a fost ridicată de o parte (fost magistrat sancționat anterior cu excluderea din magistratură) într-o cauză aflată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad (paragr. 1). Litigiul fusese deschis în contradictoriu cu organele profesionale ale avocaților care refuzaseră să-i permită intrarea în profesia de avocat pe motiv că sancțiunea excluderii din magistratură suportată anterior de respectivul constituia un impediment expres în acest sens. Autorul excepției a invocat în esență faptul că, prin dispozițiile legale criticate, se încalcă prevederile constituționale referitoare la viața intimă, familială și privată (art. 26), cele privind munca și protecția socială a muncii (art. 41), cele referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi (art. 53), precum și cele privitoare la respectarea vieții private și de familie din Convenția EDO.

3. Sintetizând obiectul sesizării, Curtea e reținut că autorul excepției critică inexistența în conținutul Legii nr. 303/2004 a unor prevederi care să stabilească anumite termene după scurgerea cărora să poată fi radiate sancțiunile disciplinare aplicate judecătorilor și procurorilor, cu referire la sancțiunea excluderii din magistratură. Contextul juridic în cadrul căruia excepția a fost ridicată este completat de dispozițiile art. 14 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „este nedemn de a fi avocat cel care (…) a săvârșit abateri disciplinare grave, sancționate cu măsura excluderii din profesie, ca sancțiune disciplinară”.

4. În primul rând, Curtea Constituțională constată faptul că nici în Legea nr. 303/2004 și nici în Legea nr. 317/2004 (privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare) nu se regăsește vreo dispoziție prin care să fie consacrată posibilitatea radierii sancțiunii disciplinare din dosarul profesional al magistratului, după trecerea unui anumit interval de timp în care acesta să nu mai fi săvârșit nicio abatere disciplinară. După ce trece în revistă mai multe legi ce reglementează statute profesionale și observă că acestea reglementează termene exprese de radiere a sancțiunilor disciplinare, Curtea observă și faptul că Legea nr. 303/2004 stabilește, indirect, un termen de 3 (trei) ani de la aplicarea sancțiunii disciplinare, alta decât excluderea din magistratură, după care efectele negative ale acestora sunt radiate (paragr. 15-24).

5. Citând dintr-o decizie anterioară (Decizia nr. 592/2019[2]), instanța de contencios constituțional precizează faptul că interdicțiile, decăderile și incompatibilitățile rezultând dintr-o condamnare penală încetează de la rămânerea definitivă a unei hotărâri de reabilitare relevante, cu consecințe pozitive și în ceea ce privește cariera profesională a persoanei în cauză (paragr. 25-29).

6. În ceea ce privește caracterul permanent al excluderii din magistratură ca sancțiune administrativă, Curtea constată că, deși acest fapt urmărește un scop legitim – acela de a conferi perenitate prestigiului profesiei și imaginii justiției –, nu este totuși proporțional cu acest scop. În acest sens, Curtea constată că nu există niciun text de lege care să contracareze efectele negative ale excluderii din magistratură, ca sancțiune disciplinară, indiferent de intervalul de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii, fapt care blochează definitiv și iremediabil posibilitatea persoanei de a exercita, cum este cazul supus analizei, profesia de avocat. Această concluzie reliefează că lipsa reglementării în discuție contravine libertății fundamentale a alegerii profesiei [art. 41 alin. (1) din Constituție] – paragr. 33.

7. În același sens, Curtea constată că, în mod paradoxal, excluderea din magistratură dispusă ca sancțiune disciplinară ajunge să aibă efecte mai grave decât excluderea din magistratură ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, ale cărei consecințe extrapenale vor fi înlăturate în cele din urmă, prin instrumente de drept penal (reabilitarea, legea penală de dezincriminare sau amnistia postcondamnatorie, constatabile prin intermediul procedurilor prev. de art. 527-537 C.pr.pen, respectiv prev. de art. 595-596 C.pr.pen.).

NOTĂ Curtea EDO a considerat admisibile – din perspectiva incidenței dispozițiilor ce reglementează dreptului la viață privată (art. 8 din Convenție) – cererile referitoare la impunerea, prin legislațiile naționale, a unor termene ce condiționează obținerea vocației de accedere în diverse profesii pentru resortisanții acestora. Astfel, cu relevanță pentru situația analizată, în cauza Sidabras și Džiautas împotriva Lituaniei[3], luând act de existența unor interdicții legale de accedere într-o anumită profesie a petiționarilor, interdicții în vigoare la o durată apreciabilă de la încetarea stării ce a generat incompatibilitatea (9 și, respectiv, 13 ani), instanța de la Strasbourg a considerat că respectiva împiedicare constituie o măsură disproporționată cu scopul urmărit.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 20 iulie 2022.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 14 aprilie 2020.

[3] Cauza Sidabras și Džiautas împotriva Lituaniei, paragr. 60, Hotărâre din 27 iulie 2004, definitivă la 27 octombrie 2004, cererile nr. 55480/00 și 59330/00, disponibilă pe site-ul https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-61942.