ABSTRACT

In the field of contraventional liability, at least with regard to natural persons, the enforcement of fines and community service is not sufficiently effective. In 2021, a legislative proposal was promoted to strengthen this regime, in particular by criminalizing the passivity of the offender obliged to perform community service, a passivity that was wanted to be sanctioned in the form of a distinct way of committing the crime of non-compliance with court orders, as defined in art. 287 of the Criminal Code. The draft law thus initiated in the parliamentary procedure and adopted in March 2022 would be blocked at the Constitutional Court in a constitutionality control procedure before promulgation.

Keywords: contraventional sanction, non-execution, providing an activity for the benefit of the community decided by the court, the crime of non-compliance with court orders.

1. Prin Legea pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2021 privind regimul juridic al contravențiilor și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 530/2021), adoptată de Camera Deputaților la 23 martie 2022, în calitate de for decizional, au fost operate următoarele modificări:

– adăugarea organelor de specialitate ale UAT-urilor/ANAF, după caz, în rândul subiecților cu vocație la sesizarea instanței în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în sarcina contravenientului – persoană fizică, evident (art. 39¹ din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, modificat);

– fixarea unui termen de 90 de zile la dispoziția aceluiași contravenient pentru îndeplinirea obligației de prestare a muncii, termen ce se calculează de la comunicarea către el a mandatului de executare a hotărârii de înlocuire menționate în paragraful anterior [art. 39² alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, nou introdus];

– avertizarea că neconformarea în îndeplinirea obligației de prestare a muncii, în termenul de 90 de zile, constituie o (nouă) modalitate a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 287 alin. (1) lit. h) din Codul penal [art. 39² alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, nou introdus];

– obligația de prestare a muncii nu subzistă în sarcina contravenientului care se află într-o stare de imposibilitate obiectivă de a munci [art. 39² alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, nou introdus];

– constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 287 alin. (1) lit. h) din Codul penal, neexecutarea hotărârii judecătorești prin care contravenientul a fost obligat la prestarea unei activități în folosul comunității în temeiul art. 39¹ din OG 2/2001 (…), într-un interval de 90 de zile de la comunicarea mandatului de executare emis ca urmare a rămânerii definitive a sancțiunii.

2. După finalizarea procedurii de adoptare, Avocatul Poporului a sesizat forul constituțional, în procedura controlului de constituționalitate înainte de promulgare, obiectând că actul normativ astfel adoptat încalcă legea fundamentală dintr-o perspectivă multiplă. În primul rând, aceasta ar fi lipsită de claritate, precizie și previzibilitate [art. 1 alin. (5) Constituție], iar apoi ar contraveni principiului legalității incriminării (art. 1 Cod penal și art. 7 Convenția EDO), precum și dispozițiilor referitoare la libertatea individuală [art. 23 alin. (12) și (13) din legea fundamentală].

3. Prin Decizia nr. 365 din 8 iunie 2022[1], analizând sesizarea astfel formulată, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat faptul că „Legea pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2021 privind regimul juridic al contravențiilor și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este neconstituțională în ansamblul său”. În motivarea deciziei în discuție, instanța de contencios constituțional exprimă mai multe argumente, redate în sinteză mai jos.

4. După ce face o trecere în revistă a regimului sancțiunii prestării unei activități [art. 9 alin. (3)-(6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001], precum și a înlocuirii amenzii cu această sancțiune (paragr. 41-42), Curtea se îndreaptă apoi spre regimul de executare al sancțiunii de prestare a activității (…), precum și asupra formei actuale a art. 39¹ din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care reglementează o cale separată de înlocuire a sancțiunii contravenționale – exclusiv la îndemâna contravenientului.

5. În contextul modificării art. 39¹ din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 de maniera arătată mai sus, se observă că pentru aceeași ipoteză normativă (când contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nici nu există posibilitatea executării silite) subzistă mai multe soluții legislative care, chiar dacă sunt cuprinse în capitole diferite ale actului normativ (deci ca parte a unor proceduri diferite), sunt de natură să determine un regim juridic confuz al reglementării și dificultăți în planul aplicării acesteia (paragr. 49).

6. Reglementarea criticată creează dificultăți și în privința stabilirii eventualei incidențe a răspunderii penale a contravenientului care nu respectă hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în condițiile în care:

– răspunderea penală pare a fi atrasă, în lipsa unui motiv anume, numai în cazul prevăzut la art. 39¹ din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar nu și pentru nerespectarea hotărârii judecătorești la care se referă art. 9 din același act normativ (paragr. 55);

– termenul de 30 de zile reglementat în cuprinsul art. 39¹ modificat pare că este acordat atât pentru achitarea amenzii, cât și pentru constatarea imposibilității executării silite, deopotrivă pentru contravenient și organele prevăzute la art. 39 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Adică, în cadrul acestui termen de 30 de zile, oricare dintre subiectele menționate trebuie să sesizeze instanța de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității. Or, separat de faptul că termenul este unul prea scurt și vine astfel în contradicție cu normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, exigențele de calitate impuneau reglementarea a două termene distincte, separate pentru cele două acțiuni – achitarea amenzii/constatarea imposibilității executării silite (paragr. 60-64).

7. Cu referire la principiul legalității, constatat a fi încălcat în speță, Curtea Constituțională face trimitere și la o bogată jurisprudență a Curții EDO care, în garantarea dreptului enunțat la nivelul art. 7 (nullum crimen, nulla poena sine lege), reține că sintagma „prevăzută de lege” impune, printre altele, ca norma să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului, apelând câteodată și la consiliere de specialitate în materie, să prevadă în mod rezonabil consecințele unor posibile comportamente și să-și controleze astfel conduita (paragr. 58).

8. Instanța de contencios constituțional a conchis astfel că actul normativ supus controlului înainte de promulgare încalcă principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la cerințele de calitate a actelor normative, și art. 7 din Convenția EDO, impunându-se constatarea neconstituționalității sale în ansamblu (paragr. 66).

NOTĂ 

O primă observație ce se impune este aceea că, prin proiectul de lege menționat, se reglementa această nouă modalitate de comitere a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești în cuprinsul unei litere ce viza deja o modalitate diferită de comitere [lit. h) de la art. 287 din Codul penal]. Or, nici inițiatorul (de la care a plecat propunerea exact în această formă) și nici forurile legiuitoare nu au motivat în vreun fel de ce se înlocuia (practic se abroga) modalitatea de la lit. h) a art. 287, în vigoare în prezent. O a doua observație se referă la necesitatea unei evaluări în viitor, în condițiile reluării acestui proiect de lege, asupra compatibilității dispozițiilor noi cu cele ale art. 42 din Constituție referitoare la interzicerea muncii forțate. Asta în condițiile spectrului răspunderii penale pentru nerespectarea obligației de prestare a activității în folosul comunității.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 17 iunie 2022.