DETERMINAREA AUTORITĂȚII JUDICIARE COMPETENTE SĂ EXECUTE O CERERE DE ASISTENȚĂ JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ. VÂNZARE-CUMPĂRARE DE NOU-NĂSCUȚI. TRAFIC DE MINORI. APLICAREA CONVENȚIEI SUPLIMENTARE CU PRIVIRE LA ABOLIREA SCLAVIEI, TRAFICULUI DE SCLAVI ȘI A INSTITUȚIILOR ȘI PRACTICILOR ANALOAGE SCLAVIEI ȘI A CONVENȚIEI CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI

ȘTEFANIA STAN^*,

Procuror – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

ABSTRACT

Judicial framing of the new born sale-buy act is that of trafficking in minors, taking advantage of the obvious vulnerability state of those, provided by art. 211 par (1) and (2) of the Criminal Code with the application of art. 20 (1) lett. b) of the Criminal Code and art. 182 lett. b) of the Criminal Code, as the emotional exploitation of minors represents a “servitude” in the sense of the definition given to this practice through the Supplementary Convention regarding the abolition of slavery, trafficking of slaves and of the institutions and slavery analogous practices, adopted on September 7, 1956 by the Plenipotentiary  Conference of the United Nations, ratified by Romania through Decree no. 375/1957.

Key words: Suplementary Convention regarding the abolition of slavery, trafficking of slaves and of the institutions and slavery analogous practices, The Convention regarding the children’s rights, the New Criminal Code, International Judicial Cooperation in criminal matters, sel-buy of new born, trafficking in persons, servitude

Art. 7 din Legea nr. 302/2004^[1] privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată și modificată, prevede că cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de această lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Determinarea autorității de executare a unei cereri de cooperare judiciară internațională este, în consecință, legată de încadrarea juridică pe care fapta descrisă de autoritatea judiciară străină ar primi-o în dreptul român.

* * *

În fapt: Autoritățile judiciare străine cercetau mai multe persoane implicate în vânzarea de nou-născuți de cetățenie română. Cercetările preliminare au relevat că mai multe femei gravide, de cetățenie română, se deplasau în Statul Membru respectiv unde, în cadru spitalicesc, dădeau naștere unor nou-născuți pe care, în schimbul unor sume de bani, îi predau unor terți, cetățeni străini, ce îi înregistrau în documente ca fiind copii biologici, proprii.

În drept :

În Statul Membru respectiv cercetările se efectuau sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de ființe umane săvârșit față de persoane vulnerabile, ca infracțiune principală.

În România: S-a ivit o dispută asupra încadrării juridice dată faptei sub imperiul noului Cod penal.

Dificultatea de încadrare juridică a faptei a fost indusă de îndeplinirea sau nu a cerinței esențiale a elementului material al laturii obiective, respectiv de identificarea exploatării ca scop al activității infracționale, în una dintre modalitățile expres și limitativ descrise în dispozițiile art. 182 C.pen.

* * *

Într-o opinie, s-a susținut că, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, fapta nu reprezintă trafic de minori deoarece actualele art. 210 și art. 211 din noul Cod penal sunt mai restrictive decât fostul articol incriminator din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Astfel, s-a considerat că, între scopurile activității de vânzare–cumpărare de nou-născuți, nu se identifică vreo modalitate de exploatare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 182 din noul Cod penal, respectiv:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;
b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;
d) obligarea la practicarea cerșetoriei;
e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

S-a apreciat că modalitățile de exploatare din vechiul text incriminator erau prevăzute cu titlu exemplificativ, dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 prevăzând: „efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Aceste dispoziții exemplificative nu au fost preluate de actualul art. 182 C.pen.

Această diferență legislativă a condus, în această primă opinie, la concluzia că în România, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, fapta descrisă de autoritățile străine nu poate fi încadrată în dispozițiile legale care incriminează traficul de persoane, respectiv în dispozițiile art. 211 cu referire la art. 210 C.pen., cu aplicarea art. 182 din același cod.

Conform acestei opinii, competența de soluționare a cererii de asistență judiciară internațională a fost considerată ca aparținând parchetelor și nu direcției specializate^[2].

* * *

Într-o a doua opinie, formulată de subsemnata, încadrarea juridică a faptei, corectă și corespunzătoare situației de fapt expuse, este aceea de trafic de ființe umane săvârșit prin profitarea de starea de vulnerabilitate a acestora, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)^[3] cu aplicarea art. 210 alin. (1) lit. b) C.pen.^[4] și art. 182 lit. b)^[5] teza finală, în modalitatea „aservirii”, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Aservirea, în conformitate cu definiția dată de Noul dicționar explicativ al limbii române, reprezintă o activitate de punere a unei persoane în stare de „serv” (NODEX 2002).

Starea servilă a unei persoane este definită din punct de vedere juridic prin dispozițiile Convenției suplimentare cu privire la abolirea sclaviei, traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor analoage sclaviei^[6].

Astfel, conform art. 7 lit. b) din convenția anterior menționată, „persoană de condiție servilă este aceea care este încadrată statutului sau condiției care rezultă dintr-una din instituțiile sau practicile vizate în articolul 1 al prezentei Convenții.”

În conformitate cu art. 1 lit. d) al aceleiași convenții, „instituție sau practică analoage sclaviei” sunt considerate „orice instituție sau practică în virtutea căreia un copil sau un adolescent care are mai puțin de 18 ani este dat, fie de către părinți sau de către unul din ei, fie de tutorele său, unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, în vederea exploatării persoanei sau a muncii copilului sau adolescentului” (s.n.).

Analizând statutul de fapt al nou-născuților ce fac obiectul vânzării-cumpărării în dosarele instrumentate de autoritățile judiciare solicitante, se constată că aceștia nu sunt tratați ca ființe umane, subiecți de drepturi și obligații, ci sunt tratați ca mărfuri disponibile pentru tranzacționare, deci bunuri.

Mai mult, ei sunt tratați ca bunuri mobile însuflețite, destinate satisfacerii unei necesități precise, psiho-emoționale a cumpărătorilor, izvorând din nevoia acestora din urmă de a se simți părinți și de a beneficia de status-ul și rolul corespunzătoare, în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Identitatea minorilor este falsificată, fără ca ei să poată să aibă cunoștință de acest lucru și fără să poată să-și schimbe această stare.

Drepturile lor fundamentale de a avea o identitate conformă legii imediat după naștere^[7], precum și de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele și relațiile familiale, fără nicio imixtiune ilegală^[8], le sunt brutal încălcate.

Ca efect al săvârșirii faptelor, minorii își pierd identitatea proprie și dobândesc un pretins statut de copii biologici ai cumpărătorilor, fiind complet abandonați la discreția acestora din urmă.

Cumpărătorii profită de toate emoțiile și sentimentele pe care copiii le proiectează asupra lor, considerându-i părinți biologici, deși situația este o iluzie creată și menținută prin înșelăciune.

Descoperirea adevărului poate avea efecte puternic negative asupra dezvoltării ulterioare psiho-emoționale și psiho-sociale a copiilor, prin afectarea imaginii de sine, a stimei de sine și a încrederii în sine.

Interesul superior al minorilor este în permanență desconsiderat de făptuitori.

Rezultă că minorii au fost dați și, respectiv, luați în vederea unei constante exploatări a emoțiilor și sentimentelor lor, fiind destinați exclusiv satisfacerii unei nevoi precise a cumpărătorilor, ceea ce reprezintă o exploatare a persoanei acestora, ca practică analogă sclaviei, ce se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. d) din Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei^[9].

Statutul minorilor ce rezultă în urma aplicării acestei practici este cel de „persoană de condiție servilă”, definit prin art. 7 lit. b) al aceleiași convenții.

Fiind dovedit că minorii sunt luați, ținuți și menținuți ca servi în accepțiunea normelor internaționale, exigențele art. 182 lit. b) ultima teză C.pen. sunt satisfăcute, în sensul că minorii, prin efectul activității infracționale, sunt ținuți în stare de aservire față de cumpărători.

În consecință, în speță sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 182 alin. (1) lit. b) în varianta „aservirii”, iar cerința esențială a laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane privind existența unei modalități de exploatare este îndeplinită.

Așa fiind, faptele cercetate de autoritățile străine se încadrează, în România, în dispozițiile art. 211 alin. (1), (2) raportate la art. 210 lit. b) C.pen., constituind infracțiunea de trafic de minori, săvârșit prin profitarea de starea de vulnerabilitate a acestora.

 În această a doua opinie, competența de soluționare a cererii de asistență judiciară internațională a fost considerată ca aparținând direcției specializate, constatându-se ivit un conflict negativ de competență.

* * *

Analizând cele două opinii și motivările acestora, Ministerul Public a decis în sensul celei de-a doua și, în consecință, cererea a fost trimisă spre competentă soluționare autorității competente să cerceteze infracțiunile de trafic de persoane.

* * *

O interpretare contrară celei de-a doua opinii, în sensul că faptele expuse de autoritățile străine nu ar fi incriminate de noul Cod penal român, ar conduce la concluzia, absurdă, a imposibilității Statului Român de a asigura protecția persoanelor împotriva practicilor analoage sclaviei pe teritoriul pe care își exercită jurisdicția.

O astfel de imposibilitate ar însemna nu numai încălcarea obligațiilor internaționale asumate prin ratificarea Convenției suplimentare cu privire la abolirea sclaviei, traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor analoage sclaviei, ci și a celor asumate prin ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza Siliadin contra Franței (26 iulie 2005) că legislația penală a fiecărui stat trebuie să asigure persoanelor o protecție concretă și efectivă împotriva sclaviei și a practicilor analoage sclaviei, existând în acest sens o obligație pozitivă asumată de state, ce le revine în baza art. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

* stan_stefania@mpublic.ro

[1] Art. 7 (Nota autorului: numerotarea articolelor este cea din redactarea legii la data de 30 ianuarie 2015)

Dreptul aplicabil
Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

[2] În funcție de infracțiunile adiacente, respectiv: falsuri intelectuale, fals privind identitatea, eventual lipsire de libertate în mod ilegal etc.

[3] Art. 211

Traficul de minori

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:

1. a) fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1);
2. b) fapta a fost săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
3. c) fapta a pus în pericol viața minorului;
4. d) fapta a fost săvârșită de un membru de familie al minorului;
5. e) fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul ori de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului.

(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

[4] Art. 210

Traficul de persoane

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită:

1. a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
2. b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
3. c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane,

se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

[5] Art. 182

Exploatarea unei persoane
Prin exploatarea unei persoane se înțelege:

1. a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;
2. b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
3. c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;
4. d) obligarea la practicarea cerșetoriei;
5. e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

[6] Adoptată la 7 septembrie 1956 de Conferința plenipotențiarilor Națiunilor Unite convocată în aplicarea dispozițiilor Rezoluției 608 (XXI) a Consiliului economic și social din 30 aprilie 1956.

Intrată în vigoare la 30 aprilie 1957, conform dispozițiilor art. 13.

România a ratificat Convenția la 13 noiembrie 1957 prin Decretul nr. 375, publicat în „Buletinul Oficial al României“, partea I, nr. 33 din 9 decembrie 1957.

[7] Art. 7 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990.

[8] Art. 8 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990.

[9] Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor analoage sclaviei