Discuţii privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de articolul 256 din noul Cod penal
Monica Buzea
Procuror șef secție judiciară
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați
This study analyzes the offence of disturbance of possession both from Criminal Code of 1969, but also New Criminal Code adopted by Law 286/2009, to implement the provision more favorable.
Noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, aduce schimbări în ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 și inclusă în Titlul II- “Infracțiuni contra patrimoniului”, Capitolul V – “Distrugerea și tulburarea de posesie” *.
Astfel, Codul penal 1969 sancționa în cuprinsul art. 220 alin. (1) ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a părăsi imobilul astfel ocupat. Prima formă agravată prevăzută în alin. (2) constă în fapta comisă prin violență sau amenințare, prin desființarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, iar cea de a doua formă agravată, prevăzută în alin. (3), sancționa săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună.
În cuprinsul noului Cod penal, infracțiunea este prevăzută la art. 256 într-o singură formă, care constă în ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare, a unui imobil aflat în posesia altuia, ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar.
Se constată că s-a renunțat la forma de bază din reglementarea anterioară, ocuparea fără drept a unui imobil fiind infracțiune doar atunci când s-a comis prin violență sau amenințare ori prin strămutarea semnelor de hotar sau desființarea lor.
S-a revenit la această variantă cu tradiție în reglementarea română, prevăzută în art. 556-558 din Codul penal 1937, care sancționa fapta comisă prin strămutarea semnelor de hotar, prin amenințare sau violență, preluată apoi în conținutul inițial al infracțiunii în Codul penal 1969, până la modificarea survenită prin Legea nr. 140/1996[1].
Ca și condiție a ocupării, s-a menționat faptul că aceasta trebuie să se realizeze fără drept, fiind înlăturate prevederile comiterii fără consimțământ și fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii.
S-a înlăturat și varianta prevăzută în reglementarea anterioară, de comitere a infracțiunii prin refuzul de a elibera imobilul ocupat, situație apreciată de altfel, în doctrina și practica judiciară, ca imposibilă faptic, întrucât ar presupune deja consumarea infracțiunii în forma ocupării imobilului.
În acest context, pentru simpla ocupare fără drept, posesorul, conform noii reglementări, poate utiliza acțiunile posesorii în cadrul unui litigiu civil. Pe cale de consecință, având în vedere principiul general enunțat în cuprinsul art. 5 C.pen., cauzele pentru care modificarea legislativă a intervenit între săvârșirea infracțiunii și judecarea definitivă și care presupun fapte comise prin simpla ocupare, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se vor găsi în situația prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., respectiv nu mai sunt prevăzute de legea penală, prin dezincriminare[2].
Varianta agravată prevăzută de art. 220 alin. (3) din Codul penal 1969 nu se mai regăsește în conținutul art. 256 n. C.pen., dar, în condițiile săvârșirii faptei de 3 sau mai multe persoane împreună, se pot reține prevederile art. 77 lit. a) n. C.pen..
Din punct de vedere al regimului sancționator, ca o reflectare a tendinței generale a noului Cod penal, se constată că pedeapsa prevăzută de art. 256 C.pen. este închisoarea de la 1 la 5 ani, alternativ cu amenda, comparativ cu dispozițiile Codului penal anterior care prevedeau pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani pentru forma de bază și pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani pentru prima formă agravată și pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani pentru cea de a doua formă agravată.
În acest context, prin raportare doar la regimul sancționator, fără a face aprecieri de ansamblu în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, se constată că reglementarea nouă cuprinde sancțiuni care în principiu sunt mai favorabile, din perspectiva cuantumului închisorii (de la 1 an la 5 ani față de închisoarea de la 2 la 7 ani) și a posibilității de aplicare alternativă a amenzii[3].
Și pentru situația reținerii prevederilor art. 77 lit. a) C.pen., limitele de pedeapsă la care se poate ajunge (de la 1 an la 6 ani și 8 luni, prin aplicarea art. 78 C.pen.) sunt mai reduse decât cele prevăzute de art. 220 alin. (3) din Codul penal 1969, de la 3 la 15 ani.
În ceea ce privește punerea în mișcare a acțiunii penale, spre deosebire de reglementarea anterioară, în care punerea în mișcare a acțiunii penale se realiza din oficiu, cu posibilitatea împăcării părților, dispozițiile noului Cod penal revin la condiția punerii în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În aceste condiții, în măsura în care între părți intervine împăcarea, dispozițiile Codului penal anterior sunt cele care sunt favorabile, întrucât permit aplicarea acestei instituții, conform noului Cod penal existând doar posibilitatea retragerii plângerii prealabile, corelativă punerii în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Concluzionând, perspectiva oferită de noua reglementare va determina reducerea numărului de infracțiuni de tulburare de posesie, ca urmare a dezincriminării faptei comise în forma de bază, prevăzută de Codul penal anterior, completată, într-o apreciere generală, cu o modalitate de incriminare și sancționare mai puțin gravă în noul Cod penal.
* ”Această lucrare a fost finanțată din contractul POSDRU/159/1.5/S/141699, proiect strategic ID 141699, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”.
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996;
[2] În acest sens, C. Ap. Galați, dec. pen. nr. 189/12.03.2014, pronunțată în dosarul penal nr. 3459/275/2013, nepublicată, prin care s-au aplicat prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen.;
[3] În acest sens, C. Ap. Galați, dec. pen. nr. 527/03.06.2014, pronunțată în dosarul penal nr. 3702/231/2013, nepublicată, prin care s-au apreciat ca favorabile prevederile art. 256 alin. (1), din perspectiva aplicării amenzii penale;