Mari-Claudia IVAN^*

Doctorand – Facultatea de Drept,

Universitatea din București

Consilier juridic, Instituția

Prefectului − Ministerul Afacerilor Interne

Gheorghe IVAN^**

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

Prof. univ. − Facultatea de Științe Juridice, Sociale

și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați

Cercetător științific asociat − Institutul de

Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

Coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și

al Laboratorului de investigații și cercetare criminalistică − Institutul

Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați,

Redactor-șef − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

As regards the institution of “executing the provisional arrest warrant issued in the absence of the defendant”, the new Code of Criminal Procedure took over, to a large extent, the provisions of the previous Code of Criminal Procedure (1969).

The authors analyze the abovementioned institution, highlighting some critical aspects and coming up with some improvements to the new regulation.

Key words: executing the provisional arrest warrant issued in the absence of the defendant, the new Code of Criminal Procedure.

Introducere. Articolul 231 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)^[1] a preluat, în mare parte, dispozițiile art. 152 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969)^[2].

1. Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului în cursul urmăririi penale. Așa cum am mai arătat^[3], noua lege procesual penală, ca și cea anterioară, conține două reglementări distincte cu privire la executarea mandatului de arestare preventivă, după cum măsura arestării a fost dispusă în prezența inculpatului [art. 230 alin. (4), (4¹) și (6) C.pr.pen.] sau în lipsa sa (art. 231 C.pr.pen.).

Executarea mandatului de arestare preventivă emis în prezența inculpatului a fost analizată într-un studiu anterior^[4], la care facem trimitere.

În continuare, ne vom referi numai la executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului. Astfel, când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, judecătorul care a emis mandatul trimite două exemplare originale ale acestuia organului de poliție, în vederea executării; organul de poliție competent este acela de la domiciliul sau reședința inculpatului arestat preventiv; în cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în a cărui rază teritorială se află instanța de judecată [art. 231 alin. (1) C.pr.pen.].

Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris, acesta fiind de natură să permită autorității destinatare să îi stabilească autenticitatea [art. 231 alin. (2) C.pr.pen.].

Pentru a se asigura celeritatea executării mandatului, evitându-se, de altfel, și unele refuzuri arbitrare, noua lege procesual penală prevede că, în situația în care mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată, organul de poliție execută măsura, solicitând în același timp instanței de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate [art. 231 alin. (3) C.pr.pen.].

Primind mandatul de arestare, organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în acesta, căreia îi predă un exemplar al mandatului, într-una dintre formele prevăzute la alin. (1) sau alin. (2) al art. 231 C.pr.pen. (adică în original sau în orice altă formă scrisă), după care o conduce, în cel mult 24 de ore, la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori la completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei [art. 231 alin. (4) C.pr.pen.]. În tăcerea legii, apreciem că persoana arestată poate fi condusă și la judecătorul de la instanța ierarhic superioară atunci când s-a exercitat calea de atac a contestației; oricum, de lege ferenda se impune completarea alin. (4) al textului legal sus-menționat cu această precizare. Tot astfel, opinăm că, în cazul în care nu i s-a înmânat persoanei arestate un exemplar original al mandatului, atunci se procedează în acest sens de îndată ce organul de poliție/judecătorul are posibilitatea de a-și îndeplini această obligație.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința persoanei fizice ori în sediul persoanei juridice respective [art. 231 alin. (5) C.pr.pen.]. Observăm că, în această situație, organul de poliție poate pătrunde în locurile sus-menționate fără a poseda o autorizație de percheziție; mandatul de arestare este echivalentul unei autorizații de percheziție, în această materie; textul legal sus-menționat este în acord cu dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituția României, republicată^[5].

Atunci când arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din motive de forță majoră sau de stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura sau, după caz, judecătorului de cameră preliminară ori completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei [art. 231 alin. (6) C.pr.pen.]; este valabilă prima observație pe care am făcut-o mai sus [la art. 231 alin. (4) C.pr.pen.].

În continuare, judecătorul procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8) C.pr.pen.^[6], în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute în art. 202 alin. (4) lit. b)-d) din același cod^[7] și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză [art. 231 alin. (7) C.pr.pen.]. Pentru a asigura egalitatea armelor, ar trebui ca judecătorul să audieze și concluziile avocatului, după cele ale procurorului, așa cum se procedează în alte situații [art. 235 alin. (4) C.pr.pen.^[8]], chiar dacă textul legal este lacunar în această privință.

Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune asupra măsurii arestării preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, în condițiile prevăzute în art. 204 alin. (1) și (2), art. 205 alin. (1) și (2) și art. 206 alin. (1) și (2) C.pr.pen.^[9]

Menționăm că se procedează la audierea inculpatului numai în situația în care acesta nu a fost audiat deloc în cursul procedurii de examinare a propunerii de arestare preventivă, nu și atunci când acesta a fost audiat, dar   s-a sustras ulterior de la finalizarea procedurii sau de la pronunțarea încheierii, cum se întâmplă uneori în practică; profitând de expirarea duratei de reținere, unii inculpați, după terminarea examinării propunerii și înainte de pronunțarea judecătorului, părăsesc sediul instanței și se sustrag de la executarea mandatului de arestare preventivă emis. În atari situații, după prinderea inculpatului, judecătorul dispune prin încheiere confirmarea arestării preventive și a executării mandatului, fără a-l mai audia pe inculpat. Oricum, avocatul inculpatului are dreptul de a pune concluzii, în egală măsură ca și procurorul.

Aceeași soluție (a confirmării și a executării mandatului de arestare preventivă) se impune și în cazul în care inculpatul a fost audiat în cursul procedurii de examinare în primă instanță a propunerii de arestare preventivă și chiar a fost prezent în momentul pronunțării încheierii prin care se dispusese respingerea propunerii de arestare preventivă, dar ulterior nu s-a mai prezentat în fața judecătorului de la instanța ierarhic superioară care avea spre soluționare contestația formulată de către procuror împotriva încheierii sus-menționate și care a hotărât în cele din urmă arestarea preventivă a inculpatului. Cerințele legii au fost satisfăcute prin ascultarea inculpatului de către judecătorul din cadrul primei instanțe, ocazie cu care i s-a oferit posibilitatea să dea explicații cu privire la fapta reținută în sarcina sa și să combată motivele de arestare preventivă invocate de către procuror. De altfel, înainte de a dispune arestarea preventivă, judecătorul de la instanța ierarhic superioară evaluează declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, efectuând tocmai activitatea de evaluare cerută de art. 231 alin. (7) C.pr.pen. Numai în cazul în care inculpatul nu este ascultat deloc, nici de către judecătorul din cadrul primei instanțe, nici de către judecătorul de la instanța ierarhic superioară, se poate vorbi, eventual, de o vătămare a dreptului său la apărare și, în consecință, de o anulare a dispoziției de arestare preventivă.

Pe de altă parte, nu trebuie confundată situația mandatului de arestare emis în lipsă cu aceea a contestației care poate fi examinată și în lipsa inculpatului, așa cum se prevede în art. 204 alin. (7) și art. 205 alin. (7) C.pr.pen.^[10] Judecătorul de la instanța ierarhic superioară (care examinează contestația formulată) nu mai are obligația de a-l asculta pe inculpatul prezent, cu o excepție: dacă judecătorul de la prima instanță nu l-a audiat pe inculpat^[11].

2. Situația inculpatului arestat preventiv în lipsă în cursul urmăririi penale, care a fost deja trimis în judecată. Este posibil ca inculpatul arestat preventiv în lipsă să nu fi fost prins în cursul urmăririi penale, ci după trimiterea sa în judecată. În atare situație, se aplică regulile menționate mai sus, dar competența de a se pronunța aparține judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei. Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune asupra măsurii arestării preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare [art. 205 alin. (1), respectiv art. 206 alin. (1) C.pr.pen.].

Observăm că legiuitorul nu a fost consecvent și nu a mai prevăzut necesitatea audierii inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8) C.pr.pen., în prezența avocatului acestuia, și a evaluării declarației inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii. Totuși, pe cale de supliment analogic, care este admis în dreptul procesual penal^[12], dispozițiile art. 231 alin. (7) C.pr.pen. se impun a fi aplicate și în ipoteza conducerii inculpatului la judecătorul de cameră preliminară sau la completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

3. Situația inculpatului arestat preventiv în lipsă în cursul procedurii de cameră preliminară sau în cursul judecății. Este posibil ca inculpatul să fi fost arestat preventiv în lipsă nu în cursul urmăririi penale, ci după trimiterea sa în judecată. În atare situație, se aplică regulile sus-menționate (la pct. 1), însă competența de a se pronunța aparține judecătorului de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei [art. 238 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) C.pr.pen.^[13]]. Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune asupra măsurii arestării preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, aceasta fiind soluționată de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau de către instanța ierarhic superioară [art. 205 alin. (1), respectiv art. 206 alin. (1) C.pr.pen.].

4. Obiecții în ceea ce privește identitatea. În noul Cod de procedură penală nu regăsim niciun text care să prevadă procedura de urmat în cazul eventualelor obiecții privitoare la identitate, ridicate de către cel arestat preventiv în lipsă, așa cum exista în legea anterioară (art. 153 C.pr.pen. din 1969^[14]) și în proiectul noului Cod de procedură penală − forma transmisă Parlamentului (art. 232)^[15]. Legiuitorul a considerat că nu mai este nevoie de o asemenea reglementare, atât timp cât există dispozițiile art. 231 C.pr.pen. referitoare la conducerea persoanei arătate în mandatul de arestare în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori la completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei, organe care vor examina și obiecțiile ridicate de către cel arestat preventiv.

Ca atare, regulile  menționate mai sus (la pct. 1) sunt aplicabile și în situația în care cel arestat preventiv în lipsă ridică obiecții contra executării mandatului în ceea ce privește identitatea. Deci, dacă judecătorul constată că persoana adusă în fața sa nu este cea arătată în mandat, dispune punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este arestată în altă cauză; în această ipoteză, judecătorul infirmă doar executarea mandatului de arestare preventivă față de persoana condusă în fața sa, dispoziția de arestare preventivă față de persoana arătată în mandat fiind valabilă în continuare. În schimb, dacă constată că obiecțiile privind identitatea sunt nefondate, confirmă arestarea preventivă și executarea mandatului față de persoana arestată.

5. Situația inculpatului arestat preventiv în lipsă față de care procurorul a dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată ori care a fost deja condamnat definitiv sau care a fost achitat ori față de care s-a dispus încetarea procesului penal sau o altă soluție neprivativă de libertate. În cazul inculpatului arestat preventiv în lipsă în cursul urmăririi penale față de care procurorul a dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată ori care a fost deja condamnat definitiv sau care a fost achitat ori față de care s-a dispus încetarea procesului penal sau o altă soluție neprivativă de libertate, dispozițiile art. 231 C.pr.pen. nu sunt aplicabile. Atunci când procurorul a dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată ori instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedefinitivă, arestarea preventivă încetează de drept; tot astfel, aceasta încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului [art. 241 alin. (1) și (1¹) din codul sus-menționat]; în acest din urmă caz, dacă s-a pronunțat condamnarea la pedeapsa închisorii sau la pedeapsa detențiunii pe viață, se emite un mandat de executare, procedându-se potrivit art. 555-558 C.pr.pen. Încetarea de drept a arestării preventive se constată de către organele judiciare indicate în art. 241 alin. (2)-(4) C.pr.pen.^[16], cu respectarea condițiilor prevăzute în acest text legal.

Concluzii. Noua reglementare (art. 231 C.pr.pen.) este relativ superioară celei anterioare [art. 152 alin. (2)-(4) C.pr.pen. 1969].

Totuși, în noul Cod de procedură penală nu regăsim niciun text care să indice procedura de urmat în cazul eventualelor obiecții privitoare la identitate ridicate de către cel arestat preventiv în lipsă, așa cum exista în legea anterioară (art. 153 C.pr.pen. din 1969) și în proiectul noului Cod de procedură penală − forma transmisă Parlamentului (art. 232).

În vederea confirmării/revocării arestării preventive și a executării mandatului, noua lege procesual penală nu dă eficiență deplină principiului egalității armelor, neprevăzând obligația judecătorului de a audia și concluziile avocatului, după cele ale procurorului, așa cum se procedează în alte situații [art. 235 alin. (4) C.pr.pen.].

Deși dispozițiile art. 231 C.pr.pen. se aplică și inculpatului arestat preventiv în lipsă în cursul urmăririi penale, care a fost deja trimis în judecată, totuși alin. (7) al textului legal sus-menționat este lacunar, legiuitorul nefiind consecvent și neprevăzând necesitatea audierii inculpatului [conform art. 225 alin. (7) și (8) din același cod] de către judecătorul de cameră preliminară sau completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei, în prezența avocatului acestuia, și a evaluării declarației inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii.

* e-mail: mariclaudia_i @yahoo.com.

** e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] ,,Art. 231. Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului

(1) Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată.

(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.

(3) În situația în care mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată, organul de poliție execută măsura, solicitând în același timp instanței de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate.

(4) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, într-una din formele prevăzute la alin. (1) sau (2), după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

(5) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă.

(6) În cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.”

[2] ,,Art. 152 Executarea mandatului

[…]

(2) Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliție, pentru executare.

(3) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului și o conduce la judecătorul care a emis mandatul.

(3¹) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.

(4) Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecții care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.”

[3] M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Mandatul de arestare preventivă, în ,,Pro Lege” nr. 2/2016, p. 19 [disponibil și pe site-ul https://revistaprolege.ro/mandatul-de-arestare-preventiva/ (accesat la 29 noiembrie 2017)].

[4] Idem, p. 19-20.

[5] ,,Art. 27. Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;

[…]”

[6] ,,Art. 225. Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale

[…]

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.

(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.”

[7] ,,Art. 202. Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive

[…]

(4) Măsurile preventive sunt:

[…]

b) controlul judiciar;

c) controlul judiciar pe cauțiune;

d) arestul la domiciliu;

[…]”

[8] ,,Art. 235. Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale

[…]

(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Dispozițiile art. 204 alin. (7) teza finală se aplică în mod corespunzător.

[…]”

[9] ,,Art. 204. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale

(1) Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(2) Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra măsurilor preventive se soluționează de un complet compus din judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile prezentului articol aplicându-se în mod corespunzător.

[…]”

,,Art. 205. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare

(1) Împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(2) Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în procedura camerei preliminare asupra măsurilor preventive se soluționează de un alt complet al aceleiași instanțe, în condițiile legii.

[…]”

,,Art. 206. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății

(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

[…]”

[10] Potrivit acestor texte legale:

,,Soluționarea contestației se face în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului.

Se consideră că este prezent și inculpatul privat de libertate care, cu acordul său și în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, și a interpretului, participă la soluționarea contestației prin videoconferință, la locul de deținere.”

[11] Gh. Ivan, Mandat de arestare emis în lipsa inculpatului, în ,,Revista de drept penal” nr. 1/2005, p. 146-147.

[12] Cu privire la admisibilitatea suplimentului analogic în dreptul procesual penal, a se vedea: V. Dongoroz, Normele dreptului procesual penal (Explicații introductive. Procesul penal și procedura penală), în ,,Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală”, de V. Dongoroz ș.a., vol. I, Editura Academiei, București, 1975, p. 16; V. Dongoroz, Drept penal (Reeditarea ediției din 1939), Editura Societății Tempus & Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 91; Gh. Ivan, Dreptul la asistență juridică obligatorie, în ,,Revista de drept penal” nr. 3/2004, p. 116.

[13] ,,Art. 238. Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății

(1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, din oficiu ori la propunerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru aceleași temeiuri și în aceleași condiții ca și arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale. Dispozițiile art. 225-232 se aplică în mod corespunzător.

(2) În cursul judecății, măsura prevăzută la alin. (1) se poate dispune de către instanța de judecată în compunerea prevăzută de lege. În acest caz, mandatul de arestare preventivă este emis de către președintele completului.

[…]”

[14] ,,Art. 153. Obiecții în ceea ce privește identitatea

(1) Dacă cel arestat ridică obiecții în contra executării mandatului numai în ceea ce privește identitatea, este condus în fața instanței locului unde a fost găsit, care, dacă este necesar, cere relații judecătorului care a emis mandatul.

(2) Până la rezolvarea obiecțiilor, instanța, dacă apreciază că nu există pericol de dispariție, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.

(3) Dacă instanța constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecțiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedându-se potrivit art. 152 alin. (3).

(4) În cazurile prevăzute în alin. (1)-(3), instanța dispune prin încheiere, ce se trimite și judecătorului care a emis mandatul.”

^[15] ,,Art. 232. Obiecții în ceea ce privește identitatea

(1) Dacă cel arestat preventiv în lipsă ridică obiecții contra executării mandatului în ceea ce privește identitatea, acesta este condus de îndată în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța locului unde a fost găsit, corespunzătoare în grad instanței din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive, care, dacă este necesar, solicită prin orice mijloace relații de la judecătorul de drepturi și libertăți care a emis mandatul. Relațiile comunicate sunt consemnate într-un proces-verbal.

(2) Până la rezolvarea obiecțiilor, judecătorul de drepturi și libertăți, dacă apreciază că nu există pericol de dispariție, poate dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul de arestare preventivă.

(3) Dacă judecătorul de drepturi și libertăți constată că persoana adusă în fața sa nu este cea arătată în mandat, dispune punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este arestată în altă cauză.

(4) Dacă judecătorul de drepturi și libertăți constată că obiecțiile privind identitatea sunt nefondate, confirmă punerea în executare a mandatului față de persoana arestată.

(5) Dispozițiile art. 231 alin.(2) și (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(6) În cazurile prevăzute în alin. (2)-(4), judecătorul de drepturi și libertăți dispune printr-o încheiere care nu poate fi contestată.

(7) O copie de pe încheierea prevăzută în alin. (6) se transmite judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă.”

[16] ,,Art. 241. Încetarea de drept a măsurilor preventive

(1) Măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege;

b) în cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei ori o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa închisorii, chiar nedefinitivă;

c) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;

d) în alte cazuri anume prevăzute de lege.

e) Abrogată

f) Abrogată

g) Abrogată

(1¹) Arestarea preventivă și arestul la domiciliu încetează de drept și în următoarele situații:

a) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive ori, după caz, a unei hotărâri prin care s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate;

b) în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în hotărârea de condamnare.

(2) Organul judiciar care a dispus această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată în fața căreia se află cauza constată, prin ordonanță sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere, încetarea de drept a măsurii preventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat preventiv, punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată se pronunță, prin încheiere motivată, asupra încetării de drept a măsurii preventive chiar și în lipsa inculpatului. Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(4) Persoanei față de care s-a dispus măsura preventivă, precum și tuturor instituțiilor cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care organul judiciar constată încetarea de drept a măsurii preventive.”

Trebuie să adăugăm că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. atunci când inculpatul arestat preventiv în lipsă în cursul urmăririi penale nu a fost prins, nefiind vorba deci de o punere în executare a măsurii față de acesta.