ABSTRACT

In the case where there are several criminal complaints with the identity of the person and the object of the criminal investigation body, it is necessary to reunite them in the criminal investigation, rather than the separate resolution of each of the complaints, especially when the chamber judge the preliminary one returned to the criminal investigating body one of these complaints for the commencement of the criminal prosecution prior to pronouncement of the solution in the case subject to this analysis.

Keywords: cases with the same subject matter, ne bis in idem, bringing together cases, solving the complaint by the preliminary chamber judge.

I. Prezentare speță. Prin Ordonanța din 25 mai 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dată în dosarul nr. (…)/(…)/(…)/2015, a fost menținută soluția adoptată de către procurorul de caz în dosarul nr. (…)/(…)/2014 [prin Ordonanța din 21 aprilie 2015 a aceluiași parchet]. Persoana vătămată a formulat plângere împotriva acestei soluții, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. (…)/(…)/2015.

Curtea de Apel Alba Iulia, în raport cu dispozițiile art. 341 alin. (2) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a solicitat petentei și organului de urmărire penală să depună note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii pentru termenul de judecată fixat de către judecătorul de cameră preliminară (învestit cu soluționarea cauzei).

De asemenea, s-a solicitat procurorului dosarul a cărei soluție este contestată.

Petenta a formulat concluzii scrise prin care a solicitat trimiterea dosarului organului de urmărire penală, deoarece: a achitat debitul, în cursul procedurii executării silite, fără ca partea acuzată de abuz în serviciu să țină seama de acest fapt; lipsa sumei concrete ce se impunea a fi executată silit și lipsa dovezilor de calcul a sumei de plată susțin teza imposibilității executării silite pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de către legiuitor.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a transmis note scrise și dosarul solicitat, exprimându-și și punctul de vedere în legătură cu solicitările instanței și invocând existența cel puțin a unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale – acela prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., respectiv în art. 16 alin. (1) lit. e) din același cod.

Punctual s-a invocat faptul că: executorul judecătoresc nu a săvârșit nicio faptă prevăzută de legea penală, iar eventualele disfuncții procesuale se pot regulariza pe calea contestației la executare; asupra unei sesizări identice procurorul s-a mai pronunțat în dosarul nr. (…)/(…)/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea plângerii formulate de către petentă, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura instituită potrivit dispozițiilor art. 341 C.pr.pen., a constatat că există două plângeri având aceleași părți și același obiect, care au fost înregistrate distinct și soluționate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin ordonanțe diferite, acestea din urmă fiind atacate distinct de către petentă, și anume:

1. Ordonanța din 23 ianuarie 2015, adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.I. în dosarul nr. (…)/(…)/2014 și menținută prin Ordonanța din 4 martie 2015 a procurorului general al aceluiași parchet în dosarul nr. (…)/(…)/2015.

2. Ordonanța din 21 aprilie 2015, adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. (…)/(…)/2014 și menținută prin Ordonanța din 25 mai 2015 a procurorului general al aceluiași parchet în dosarul nr. (…)/(…)/2015 (obiect al prezentei analize).

În prima situație (de la pct. 1), este de menționat că, prin Încheierea penală nr. (…)/CP/2015 din 8 iunie 2015, pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. (…)/(…)/2015, s-a dispus admiterea plângerii formulate de către petenta R.R.M. împotriva Ordonanței din 23 ianuarie 2015, adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. (…)/(…)/2014 și menținută prin Ordonanța din 4 martie 2015 a procurorului general al aceluiași parchet în dosarul nr. (…)/(…)/2015. Potrivit art. 341 alin. (6) lit. b) C.pr.pen., a fost desființată soluția atacată și trimisă cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nu a relevat, în notele scrise depuse, situația actuală a primului dosar, menționat anterior, aspect ce denotă că nu a fost soluționat. Aceasta rezultă și din atitudinea procesuală manifestată de către apărătorul petentei la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2015, precum și din conținutul concluziilor scrise depuse de către petentă la data de 21 octombrie 2015.

Așadar, în speță, soluția impusă de situația actuală a cauzei este identică celei adoptate de către Curtea de Apel Alba Iulia prin Încheierea penală nr. (…)/CP/2015 din 8 iunie 2015 în dosarul nr. (…)/(…)/2015, pentru cel puțin următoarele considerente:

– conexarea dosarelor de urmărire penală este impusă de rațiuni de natură procesuală și poate interveni doar în fața organelor de urmărire penală, dat fiind faptul că nu au efectuat acest demers în perioada în care aveau în lucru două plângeri cu părți și obiect identice asupra cărora au înțeles să efectueze distinct acte de urmărire penală;

– în dosarul restituit de către Curtea de Apel Alba Iulia prin pronunțarea soluției din data de 8 iunie 2015 nu s-au definitivat procedurile penale;

– nu operează situația invocată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv cazul reglementat în art. 16 alin. (1) lit. e) C.pr.pen., determinat de faptul că asupra unei sesizări identice procurorul s-a mai pronunțat în dosarul nr. (…)/(…)/2014 al aceluiași parchet, iar soluția invocată nu a rămas definitivă pentru a fi în situația reglementată de art. 6 din codul sus-menționat.

Pe fondul criticilor exprimate de către petentă, se observă că: în faza urmăririi penale nu s-au efectuat acte suficiente care să susțină în mod convingător soluția adoptată de către procuror; aceasta nu se sprijină pe considerente solide, apte să conducă la o înțelegere clară și efectivă a motivelor care au condus la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală (se invocă reglementarea civilă incidentă situației analizate ca modalitate de remediu procesual); nu se referă procurorul de caz la situația invocată de către parte, în sensul achitării debitului pe parcursul derulării procedurii executării silite, astfel încât soluția adoptată contravine principiului reglementat de art. 306 alin. (1) C.pr.pen. Astfel, pentru realizarea obiectului urmăririi penale organele de cercetare penală au obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101 din codul sus-menționat.

Curtea de Apel Alba Iulia a achiesat la opinia exprimată în dosarul analizat anterior la această instanță, în sensul că procurorul de caz trebuia să efectueze demersurile adecvate clarificării din punct de vedere juridic a întregii proceduri derulate în dosarul respectiv și să stabilească în ce manieră executorul judecătoresc a depus diligențele necesare, în limitele prerogativelor ce-i reveneau, pentru a preîntâmpina situația creată. Totodată, procurorul de caz era obligat să analizeze în concret modalitatea în care executorul judecătoresc a efectuat actele în dosarul execuțional respectiv, cu atât mai mult cu cât pare de neînțeles cum a fost continuată procedura de executare silită după ce debitul a fost achitat în integralitate, conform susținerilor petiționarei. În aceste circumstanțe, prin continuarea executării silite, petiționara și-a pierdut imobilul, fiindu-i afectat în mod serios patrimoniul.

Din punctul de vedere al cazurilor reglementate de către legiuitor în cadrul art. 341 alin. (6) C.pr.pen. raportat la particularitățile acestei situații generate de constatărilor anterior menționate, soluția care se impune este aceea prevăzută în art. 341 alin. (6) lit. b) din același cod, în sensul desființării soluției atacate și trimiterii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 102/CP/2015)

II. Notă aprobativă. Într-adevăr, potrivit art. 341 alin. (6) C.pr.pen.[1], judecătorul de cameră preliminară nu se putea raporta decât la lit. b) din articolul menționat anterior, urmând ca procurorul de caz să dispună reunirea celor două cauze penale, conform art. 63 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (3) din același cod[2]. De altfel, plângerile formulate de către persoana vătămată, având identitate de obiect, trebuiau reunite încă de la început, și nu instrumentate și soluționate distinct.

Pe de altă parte, atât timp cât nu se pronunțase o hotârâre definitivă asupra fondului cauzei, iar soluția adoptată de către procuror fusese desființată de către instanță, nu erau incidente prevederile art. 6 și art. 16 alin. (1) lit. e) sau i) C.pr.pen.[3]

[1] ,,Art. 341. Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară

[…]

(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală (sublinierea noastră – Ivan);

c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

[…]”

[2] ,,Art. 43. Reunirea cauzelor

(1) Instanța dispune reunirea cauzelor în cazul infracțiunii continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune.

(2) Instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, în următoarele situații:

a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană;

b) când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane;

c) când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceleiași instanțe sunt mai multe cauze cu același obiect (sublinierea noastră – Gh. Ivan)”.

,,Art. 63. Dispoziții comune

(1) Dispozițiile prevăzute la art. 41-46 și 48 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.

[…]”

[3] ,,Art. 6. Ne bis in idem

Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.”

,,Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale

(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

[…]

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

[…]

e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale (sublinierea noastră – Ivan);

[…]

i) există autoritate de lucru judecat;

[…]”