Simona RUSU^*

Procuror – Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura centrală,

Serviciul de combatere a traficului intern de droguri

ABSTRACT

The author presents some interesting aspects regarding the non-incrimination of the act of driving on public roads a vehicle under the influence of drugs.

Key words: driving on public roads a vehicle under the influence of drugs, incrimination, psychoactive substance, psychotropic substance, narcotic substance.

Față de modul actual de redactare a normei de incriminare din art. 336 alin. (2) al noului Cod penal (în continuare C.pen.)^[1], persoanele care au efectuat activități de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența drogurilor sunt exonerate de răspundere penală în virtutea legii.

Folosirea sintagmei de „substanțe psihoactive” restrânge sfera de aplicare a normei de incriminare la categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare^[2], republicată.

Având în vedere terminologia consacrată în conținutul Legilor speciale nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri^[3], republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope^[4] și nr. 194/2011, constatăm că în timp ce noțiunea de substanțe psihoactive se regăsește în conținutul art. 3 din Legea nr. 194/2011^[5], noțiunea de substanțe stupefiante și aceea de substanțe psihotrope există în conținutul art. 2 din Legea nr. 339/2005^[6].

De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a arătat ce se înțelege prin noțiunea de substanțe psihoactive.

Legea nr. 143/2000, la rândul ei, definește drogul în art. 1 și incriminează orice operațiune executată, fără drept, în legătură cu substanțele prevăzute în tabelele anexe ale legii^[7].

Întrucât legiuitorul, în raport cu noțiunile folosite în cuprinsul celor trei legi speciale la care s-a făcut referire anterior, delimitează noțiunile de substanțe stupefiante și psihotrope de cele psihoactive, se poate opina că nu se poate crea, printr-o interpretare prin analogie, o similitudine între substanțele stupefiante și psihotrope, pe de o parte, și substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe de altă parte.

În timp ce substanțele stupefiante și psihotrope sunt identificate prin individualizare în cuprinsul Legilor nr. 143/2000 și nr. 339/2005, substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive sunt catalogate ca substanțe ce pot genera efecte psihoactive în raport cu criteriile enumerate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 194/2011.

În cadrul Consiliului Uniunii Europene s-au identificat, în decursul timpului, substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, lista acestora nefiind preluată în dreptul intern, prin prevederea lor în cadrul unui tabel anexă a Legii nr. 194/2011, decât într-o mică măsură.

Deși efectele substanțelor stupefiante și psihotrope și ale celor psihoactive sunt similare, prin aceea că acționează, în cazul consumului, asupra sistemului nervos, și deși directivele Consiliului Uniunii Europene definesc substanțele psihoactive ca substanțe care reprezintă droguri sintetice noi^[8], atâta vreme cât normele juridice speciale din dreptul intern diferențiază categoria substanțelor stupefiante și psihotrope de aceea a substanțelor psihoactive, ajungem la concluzia că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 336 alin. (2) C.pen. nu include și substanțele stupefiante și psihotrope. Singura caracteristică comună acestor tipuri de substanțe, din punct de vedere al legislației în vigoare, este aceea că fac parte din categoria substanțelor aflate sub control național.

Alături de argumentul prevederii în legi speciale diferite a celor trei categorii de substanțe aflate sub control național, se identifică și argumentul existenței principiului de drept: „acolo unde legea nu distinge, nimeni nu poate distinge”. Acest principiu consfințește obligația ca norma de drept să nu fie interpretată prin analogie, norma neputând deci a fi interpretată decât în spiritul și litera sa.

Interpretarea prin analogie ar putea conduce la concluzia că substanțele stupefiante și psihotrope produc la rândul lor efecte psihoactive și astfel vor fi considerate ca făcând parte din categoria substanțelor psihoactive, iar noțiunea de substanțe psihoactive ar fi extinsă prin extrapolare în lipsa unei norme juridice clare și precise. Mai mult decât atât, se constată faptul că din momentul includerii unor substanțe psihoactive în tabelele anexe ale Legilor nr. 143/2000 și nr. 339/2005, aceste substanțe sunt catalogate ca făcând parte din categoria drogurilor de risc sau de mare risc și a substanțelor stupefiante și psihotrope, fiind înlăturată în acest context terminologia de substanțe psihoactive.

Pe de altă parte, Legea nr. 194/2011^[9] nu incriminează, în mod expres, deținerea de substanțe psihoactive pentru consumul propriu, în timp ce Legea nr. 143/2000^[10], cu referire la droguri, da. Se observă și că pedepsele prevăzute în art. 16 și art. 17 din Legea nr. 194/2011 sunt mai mici decât cele prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000^[11].

Așadar, examinarea comparativă a normelor juridice din Legea nr. 194/2011 și Legea nr. 143/2000 conduce la concluzia că, potrivit legislației interne, substanțele psihoactive nu fac parte din categoria drogurilor de risc sau de mare risc, la concluzia că legiuitorul, prin stabilirea unor pedepse diferite, a diferențiat gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000 și în Legea nr. 194/2011 și, implicit, la concluzia că, din punct de vedere legislativ, nu se poate pune semnul egalității între noțiunea de drog și aceea de substanțe psihoactive. În sprijinul celor expuse se impune și precizarea că legiuitorul, cu ocazia reglementării înțelesului unor termeni sau expresii prin legea penală, nu a definit, în mod clar, sintagma ,,substanțe psihoactive”.

* e-mail: simrusu2@gmail.com.

[1] ,,Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

[…]”

Prin Decizia nr. 732/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), Curtea Constituțională a României a constatat că sintagma ,,la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C.pen. este neconstituțională.

Conform art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), cu modificările și completările ulterioare, prin substanțe psihoactive se înțelege substanțele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătății.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014.

[3] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2005.

[5] ,,Art. 3

[…]

(3) Se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

(4) La aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii:

a) lipsa ori insuficiența elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului;

b) caracteristicile produsului, în principal compoziția, sau lipsa indicării acestora;

c) consumul, ca destinație previzibilă a produsului;

d) prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucțiuni pentru utilizarea lui, precum și orice altă indicație ori informație referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

[…]”

[6] ,,Art. 2

Pentru aplicarea prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

[…]

c) substanță psihotropă – termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971;

d) substanță stupefiantă – termen desemnând substanțele înscrise în anexele la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972;

[…]”

[7] ,,Art. 1

În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

[…]

b) droguri – plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I – III;

c) droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I și II;

d) droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III;

[…]”

[8] A se vedea Raportul Comisiei Europene COM(2011) din 11 iulie 2011 referitor la evaluarea aplicării Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive, disponibil pe site-urile www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2011/COM_2011_430_RO_ACTE_f.doc (accesat la 30 iunie 2017) și http://ec.europa.eu/justice/policies/drugs/docs/com_2011_430_en.pdf (accesat la 26 iulie 2017) [Conform definițiilor din decizia Consiliului (art. 3), „substanță psihoactivă nouă” înseamnă un nou drog sau un nou drog psihotrop în formă pură sau în preparat; „drog nou” înseamnă o substanță în formă pură sau în preparat, care nu a fost inclusă în tabelele anexate Convenției unice privind stupefiantele din 1961 a Organizației Națiunilor Unite și care poate reprezenta o amenințare la adresa sănătății publice comparabilă cu aceea reprezentată de substanțele enumerate în tabelele I, II sau IV; „drog psihotrop nou” înseamnă o substanță în formă pură sau în preparat, care nu a fost inclusă în tabelele anexate Convenției privind substanțele psihotrope din 1971 a Organizației Națiunilor Unite și care poate reprezenta o amenințare la adresa sănătății publice comparabilă cu aceea reprezentată de substanțele enumerate în tabelele I, II, III sau IV].

[9] ,,Art. 16

(1) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

,,Art. 17

Fapta persoanei care, cu intenție, efectuează fără drept operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”

[10] ,,Art. 4

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

[11] ,,Art. 2

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”