ABSTRACT

According to the provisions of art. 19 of Law no. 255/2013 for the proposal of application of Law no. 135/2010 on Criminal Procedure Code and for the modification and the completion of some normative acts containing criminal procedure provisions, and when, during the process, it is found that an act committed previously to enforcing the New Criminal Procedure Code does not present a degree of social danger of an offence, being applicable the provisions of art. 18¹ from the previous Criminal Code (from 1969), as the more favorable criminal law, the prosecutor orders the closing, and the court orders the acquittal, in the conditions of the New Criminal Procedure Code.

It is to be mentioned that, according to art. 18¹ par. (3) from the previous Criminal Code (from 1969), in the case of the acts which were provided in this article, the prosecutor or the court might have applied one of the sanctions with administrative character provided in art. 91 of the same Code.

Regarding the judicial expenses advanced by the state, the New Criminal Procedure Code does not provide the obligation of the defendants to their payment, when they are acquitted according to the provisions of art. 19 from Law no. 255/2013 and art. 18¹ from the previous Criminal Procedure Code (from 1969), in comparison with the provisions of art. 192 par. (1) point 1 letter d) from the previous Criminal Procedure Code (from 1969), in which there were provided, expressly, the obligatoriness of the defendant to the payment of the judicial expenses towards the state in case he was acquitted, according to art. 10 par. (1) letter b¹) of the same code (when the fact does not present the degree of social danger of an offence).

The previous criminal procedure law may be applied by analogy, in the opinion of the Craiova Court of Appeal.

Key words: acquittal, analogy, fact which does not present the degree of social danger of an offence, expenses advanced by the state, sanctions  with administrative character.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 91/2015 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în baza art. 396 alin. (5) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale[1] și art. 18¹ din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969)[2], au fost achitați inculpații: P.L. pentru infracțiunile continuate de delapidare, prevăzută în art. 215¹ alin. (1) C.pen. din 1969, și fals intelectual, prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; V.C., R.G., M.I. și G.N. pentru infracțiunea de complicitate la delapidare, prevăzută în art. 26 raportat la art. 215¹ alin. (1) C.pen. din 1969; G.A. și P.M. pentru infracțiunea de instigare la delapidare, prevăzută în art. 25 raportat la art. 215¹ alin. (1) C.pen. din 1969.

În baza art. 18¹ alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C.pen. din 1969, s-a aplicat fiecărui inculpat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii.

S-a dispus anularea tuturor înscrisurilor și a mențiunilor false.

S-a luat act că persoana vătămată SC ,,C.” SA nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciile s-au reparat integral.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 3286/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.L., V.C., R.G., M.I., G.N., G.A. și P.M. pentru infracțiunile sus-menționate.

Reținând săvârșirea faptelor de către toți inculpații, prima instanță a apreciat că, față de modul și împrejurările în care au fost săvârșite, de scopul urmărit, de întinderea urmărilor produse, de mijloacele folosite, de împrejurarea că prejudiciile cauzate au fost reparate integral, precum și față de conduita anterioară a inculpaților, de lipsa antecedentelor penale și posibilitățile lor de îndreptare, se impune concluzia că faptele, prin conținutul loc concret, sunt lipsite în mod vădit de importanță, neprezentând gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în actul de sesizare a instanței de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, precum și inculpații R.G. și G.A.

În motivarea apelului, parchetul a subliniat, printre altele, că în mod nelegal cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, având în vedere dispozițiile art. 275 C.pr.pen.

Inculpații au criticat sentința prin prisma aplicării greșite a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii, deoarece aceasta nu mai este prevăzută în dispozițiile noului Cod penal.

Prin Decizia penală nr. 938/2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 4122/318/201, s-a admis apelul declarat de parchet, s-au respins apelurile declarate de inculpați, dispunându-se, printre altele, obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele:

Este nefondată critica inculpaților, potrivit căreia nu li se poate aplica sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii.

În acest sens, relevante sunt dispozițiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal sunt aplicabile dispozițiile art. 18¹ C.pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile noului Cod de procedură penală.

Or, potrivit art. 18¹ alin. (3) C.pen. din 1969, în cazul faptelor prevăzute în acest articol, procurorul sau instanța putea aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din același cod.

Sunt fondate însă criticile parchetului referitoare la statuarea primei instanțe de a nu obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, pe care instanța de apel le acceptă în parte.

Astfel, în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat, noul Cod de procedură penală nu mai prevede obligarea inculpaților la plata acestora atunci când sunt achitați potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 18¹ C.pen. din 1969, în comparație cu dispozițiile art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969) care prevedeau, în mod expres, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în cazul când era achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b¹) din același cod (când fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni).

Noul Cod de procedură penală prevede în art. 274 alin. (1) obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat, în caz de renunțare la aplicarea pedepsei, instituție asemănătoare celei reglementate prin dispozițiile art. 18¹ C.pen. din 1969.

Prin urmare, se vor aplica prin analogie dispozițiile art. 274 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C.pr.pen. din 1969, iar inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

De altfel, ar fi inechitabil ca persoanele care au săvârșit o faptă antisocială, dar care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, potrivit Codului penal anterior, să nu fie obligate la plata cheltuielile judiciare efectuate de stat cu ocazia cercetărilor.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. nr. 938/2015)

II. Notă critică. 1. Este discutabilă soluția primei instanțe de a aplica dispozițiile art. 18¹ C.pen. din 1969, în condițiile în care faptele de delapidare și fals intelectual au fost comise în formă continuată, aceasta fiind o stare de agravare a pedepsei, în concepția legii penale, și, bineînțeles, a situației inculpaților.

2. Tot astfel, este nelegală și statuarea instanței de apel privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în condițiile în care noua lege procesual penală nu prevede în mod expres acest lucru. Extinderea legii prin analogie nu este permisă în dreptul nostru, iar interpretarea legii prin analogie este acceptată numai dacă se face în favoarea persoanei vizate de dispozițiile sale[3].

Combinarea unor dispoziții din legea procesual penală nouă și a altora din cea veche, așa cum a făcut instanța de apel, reprezintă un unicat judiciar. (Cum să coroborezi un articol din legea nouă, în vigoare, la un altul dintr-o lege anterioară, abrogată prin prima? Este inadmisibil.)

Nu se poate crea o lex tertia, oricât și-ar dori interpretul, dar mai ales judecătorul, care trebuie să sancționeze, într-adevăr pe măsură, ilicitele penale sau de altă natură, dar nu oricum, ci numai cu respectarea strictă a principiului legalității.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.

[2] Art. 18¹ C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni”, prevedea:

,,(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța aplică una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.”

La rândul său, art. 91 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancțiunile cu caracter administrativ”, prevedea:

,,Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancțiuni cu caracter administrativ:

a) mustrarea;

b) mustrarea cu avertisment;

c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”

[3] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 31.