Procuror Constantin Strat

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București

This article intends to be a short, but comprehensive introduction in the domain of the offences committed by issuing of cheques, containing the description of the practical aspects and the explanation of the legal aspects necessary in order to make a correct legal qualification of the facts and to establish the existence or non-existence of the constituents of the offences stipulated in art. 244 of the Penal Code or art. 84 of Law no. 59/1934.

1. Cec. Bilet la ordin^[1]. Distincții. Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 59/1934. Decizia nr. IX din data de 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

2.Traseul cecului și biletului la ordin.

3.Motive de refuz de plată a cecului ori biletului la ordin.

4.Interdicția bancară de a emite cecuri.

5.Competența procesual penală în cazul în care faptele cercetate constau în emiterea de cecuri. Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

6. Situații des întâlnite în practică.

1. Cec. Bilet la ordin. Distincții. Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 59/1934. Decizia nr. IX din data de 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În activitatea comercială, și nu numai în cea comercială, se întrebuințează pentru plata contravalorii bunurilor sau altor prestații biletele la ordin^[2] și cecurile.

Cecurile sunt mijloace de plată, în timp ce biletele la ordin sunt titluri de credit și mijloace de plată. Astfel, prin intermediul cecului sau biletului la ordin titularii de conturi bancare dispun de disponibilul aflat în conturile deschise la bănci^[3], putând efectua plăți.

Actul normativ care reglementează cecul este Legea nr. 59/1934, cu modificările ulterioare, iar actul normativ care reglementează biletul la ordin este Legea nr. 58/1934, cu modificările ulterioare, ambele legi fiind în vigoare.

Pentru aplicarea Legii cecului nr. 59/1934 au fost emise de către Banca Națională a României Normele Cadru nr. 7 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial nr. 119 bis din 14 iunie 1995.

Pentru aplicarea Legii cambiei și biletului la ordin nr. 58/1934 au fost emise de către Banca Națională a României Normele Cadru nr. 6 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, nepublicate.

Legea nr. 59/1934 prevede la art. 84 următoarele:

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:

1. emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;

2. emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;

3. emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre următoarele elemente esențiale:

a) denumirea de cec;

b) suma de bani ce trebuie plătită;

c) numele trasului;

d) data emiterii cecului;

e) semnătura prevăzută la art. 11;

4. emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3).”

Acest articol este în vigoare [deși au fost exprimate opinii în doctrină că punctul 2 al alin. (1) al articolului ar fi fost abrogat prin art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969)], întrucât infracțiunea prevăzută la art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969) includea în conținutul său urmarea imediată „paguba posesorului cecului” și scopul obținerii unui folos material injust, elemente constitutive ce nu se regăseau în conținutul infracțiunii prevăzute de 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969), așa cum s-a arătat mai sus, presupunea o inducere în eroare a posesorului cecului (cu privire la existența „proviziei sau acoperirii” necesare ce ar trebui să existe la momentul emiterii cecului în contul bancar deschis la banca ce ar urma să facă plata).

Situații în care se poate comite infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, fără a fi întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969), respectiv art. 244 alin. (1), (2) N.C.p., ar fi, de exemplu: emiterea unei file cec, completată la toată rubricile, cu dată reală, cu titlu de gratificare a beneficiarului cecului cu suma menționată pe cec (de exemplu, prin dăruirea sumei menționată pe cec) – în această situație faptei îi lipsește un element constitutiv, scopul obținerii unui folos material injust și nu vor fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, dar vor putea fi întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934; o altă situație ar fi cea în care cumpărătorul unor bunuri, la o anumită perioadă după ce a intrat în posesia bunurilor, emite un cec, completat la toată rubricile și cu dată reală, pentru a plăti prețul acestora – în această situație, de asemenea, faptei îi va lipsi un element constitutiv, scopul obținerii unui folos material injust, întrucât prin emiterea filei cec nu s-a urmărit obținerea unui folos, folosul (bunurile cumpărate) fiind procurat anterior, în această situație putând fi întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Una dintre distincțiile dintre cec și bilet la ordin, care, uneori, este foarte importantă din punctul de vedere al stabilirii existenței infracțiunii de înșelăciune sau a inexistenței acesteia, este dată de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, teza I, care prevăd că „Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, disponibil asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec pe baza unei convenții exprese sau tacite”. Această dispoziție nu se regăsește în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, și aceasta este distincția care face ca cecul să nu fie un titlu de credit, ci numai un instrument de plată.

Asupra acestei împrejurări, a existenței în momentul emiterii filei cec a proviziei sau acoperirii necesare pentru valorificarea cecului, trebuie să existe o inducere în eroare, condiție necesară pentru existența infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) teza I C.p. (din 1969), respectiv art. 244 alin. (1), (2) N.C.p., și veritabil element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, neprevăzut în mod expres de dispozițiile art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969). Deși în alin. (4) al art. 215 C.p. (din 1969) nu se prevedea în mod expres că fapta este săvârșită prin inducere în eroare, acesta trebuie interpretat în sensul că fapta implică și se săvârșește printr-o inducere în eroare, inducere în eroare care  este determinantă pentru și conduce cauzal la producerea unei pagube. La această concluzie se ajunge printr-o interpretare sistematică ținând cont de aliniatele ce îl preced. Aliniatul (4) al art. 215 C.p. din 1969 constituia o modalitate normativă a infracțiunii de înșelăciune. Aliniatele anterioare prevedeau ca mod de săvârșire a faptei inducerea [sau menținerea, în cazul alin. (3)^[4]] în eroare, astfel că trebuie considerat că și modalitatea normativă de la alin. (4) presupunea o inducere în eroare, modalitate de producere de pagube ce transpare din întregul art. 215 din vechiul C.p.^[5]; potrivit art. 244 N.C.p. înșelăciunea presupune mereu ca element constitutiv o inducere în eroare.

Tocmai pentru acest motiv s-a statuat prin Decizia nr. IX din data de 24 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 123 din 09.02.2006 că „1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal (din 1969)” și „2. Dacă beneficiarul cecului are cunoștință (deci nu este indus în eroare cu privire la existența disponibilului n.n.), în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934”. Cu alte cuvinte, dacă nu a existat inducere sau menținere în eroare cu privire la existența proviziei sau acoperirii necesare la tras (”tras” – instituția bancară sau persoana care ar urma să efectueze plata cecului^[6]), fapta nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune^[7].

Așadar, pentru a putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969) sau art. 244 alin. (1), (2) N.C.p., trebuie să fie îndeplinită și condiția existenței unei induceri în eroare cu privire la existența proviziei sau acoperirii necesare (disponibilului suficient) valorificării cecului (element al conținutului constitutiv).

În ceea ce privește biletul la ordin se impun următoarele precizări^[8]. Biletul la ordin este un mijloc de plată, dar și titlu de credit, în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin neexistând o prevedere legală corespunzătoare celei prev. de art. 3 alin. (2) teza I din Legea nr. 59/1934 (Cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, disponibil asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec pe baza unei convenții exprese sau tacite). Astfel, prin emiterea biletului la ordin nu se realizează o inducere în eroare implicită cu privire la existența proviziei sau acoperirii necesare valorificării acestuia la tras. Prin emiterea biletului la ordin emitentul acestuia se obligă să asigure la scadență provizia sau acoperirea necesară valorificării acestuia la persoana ce urmează a efectua plata biletului la ordin la prezentarea acestuia (de obicei unitatea bancară la care își are deschis contul bancar emitentul). Așa cum s-a afirmat în practica judiciară, prin emiterea biletului la ordin nu se atestă un fapt, ci se asumă o obligație.

Așadar, chiar dacă la momentul emiterii biletului la ordin în contul bancar unde trebuie prezentat la plată biletul la ordin (pe biletul la ordin se menționează contul bancar al emitentului) nu există provizia sau acoperirea necesară efectuării plății, prin simpla emitere a biletului la ordin pentru care nu există provizie sau acoperire în cont la momentul emiterii nu s-a realizat o inducere în eroare (cu privire existența acoperirii sau proviziei necesare valorificării biletului la ordin), ci emitentul și-a asumat o obligație de a face (aceea de a asigura la scadență provizia sau acoperirea (disponibilul) în contul bancar necesar efectuării plății).

Chiar dacă prin emiterea biletului la ordin nu se putea comite infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969), cu toate acestea, dacă prin emiterea biletului la ordin emitentul induce în eroare pe beneficiarul biletului cu privire la o altă împrejurare [așadar, alta decât existența acoperirii sau proviziei necesare valorificării biletului la ordin (de exemplu, existența contului bancar menționat pe biletul la ordin sau calitatea de reprezentant al persoanei juridice în numele căreia se emite biletul la ordin sau calitatea persoanei ce emite biletul la ordin de persoană împuternicită de a semna și emite bilete la ordin (semnatarul nu este menționat pe fișa specimenului de semnătură aflată la unitatea bancară ce ar urma să efectueze plata biletului la ordin) etc.)], fapta poate constitui infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C.pen. sau 215 alin. (1), (2), (3) C.p. (din 1969) sau 244 alin. (1), (2) N.C.p..

2. Traseul cecului și al biletului la ordin.

Filele cec și biletul la ordin sunt formulare înseriate care se predau de către unitățile bancare persoanelor care au conturi deschise la acestea, dacă aceste persoane solicită acest lucru.

Cecul și biletul la ordin se emit, de regulă, de către cumpărătorul bunurilor sau de beneficiarul prestațiilor și se predau vânzătorului, respectiv, prestatorului de servicii (care sunt beneficiarii cecului), pentru plata prețului, respectiv, pentru plata contravalorii prestațiilor.

Pentru a încasa cecul sau biletul la ordin, beneficiarul cecului depune cecul/biletul la ordin la banca la care acesta (beneficiarul) are deschis cont bancar, cecul fiind depus însoțit de un înscris numit „borderou de încasare al cecului/biletului la ordin”, înscris prin care beneficiarul cecului/biletului la ordin solicită băncii să facă demersurile necesare încasării acestora.

Banca beneficiarului transmite cecul/biletul la ordin pe un traseu interbancar băncii trase menționate pe cec, în cazul cecului, sau băncii unde emitentul biletului la ordin își are deschis contul bancar, denumirea băncii și contul bancar fiind menționate pe biletul la ordin.

Dacă banca trăgătorului cecului/emitentului biletului la ordin constată că în contul bancar al clientului său nu există acoperirea necesară, în totul sau în parte, necesară plății cecului/biletului la ordin, va refuza la plată acest instrument, efectuând mențiuni corespunzătoare pe verso-ul cecului/biletului la ordin și întocmind un înscris denumit „justificare de refuz al cecului/biletului la ordin”^[9] pe care se vor menționa detalii cu privire la cec/bilet la ordin și data și motivele refuzului de plată. În cazul în care se constată lipsa totală sau parțială a disponibilului în contul bancar al trăgătorului/emitentului, mențiunea aplicată pe verso-ul filei cec va fi „lipsă totală/parțială disponibil” sau una asemănătoare, menționându-se și data refuzului. În cazul în care în contul bancar al trăgătorului/emitentului există disponibil, dar acesta nu acoperă întreaga sumă menționată pe cec/bilet la ordin, banca va plăti băncii beneficiarului suma existentă în cont, pe verso-ul cecului menționându-se „lipsă parțială disponibil”, „acceptat pentru … (suma plătită)” și „refuzat pentru … (diferența dintre suma înscrisă pe cec/ bilet la ordin și suma existentă în cont)”.

Așadar, pentru a încasa cecul sau biletul la ordin, beneficiarul nu îl prezintă direct băncii trase (respectiv băncii menționate pe biletul la ordin), ci băncii la care acesta (beneficiarul) are cont deschis, urmând ca această unitate bancară să facă, către banca trasă sau cea menționată pe biletul la ordin, demersurile necesare plății.

Atunci când refuză total sau parțial un cec sau bilet la ordin, unitatea bancară ce refuză plata va remite cecul/biletul la ordin, pe care se află cele mai sus menționate, împreună cu înscrisul ”justificare de refuz”, băncii beneficiarului. Totodată, banca ce refuză plata va raporta incidentul de plată^[10] la Centrala Incidentelor de Plăți [denumită mai departe CIP și care este organizată și funcționează în cadrul BNR, potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 1/2012, în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară], printr-o cerere de înscriere a refuzului bancar în Fișierul Național de Cecuri, respectiv, Fișierul Național de Bilete la Ordin, gestionate ca bază de date de către CIP, potrivit art. 3 din Regulamentul BNR nr. 1/2012.

Dacă incidentul de plată este major (incidentul de plată major (vezi mai jos) este definit în art. 2 pct. 2 lit. a) și b) din Regulamentul nr. 1 din 9 ianuarie 2012 al Băncii Naționale a României privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți, publicat în Monitorul Oficial nr. 49bis din 20 ianuarie 2012^[11]), cererea de înscriere va cuprinde și declarația de interdicție bancară.

Banca beneficiarului cecului/biletului la ordin, refuzat la plată total sau parțial, returnează beneficiarului cecul/biletul la ordin, împreună cu un exemplar al înscrisului ”justificare de refuz”, pentru ca beneficiarul să cunoască motivele refuzului și să își poată exercita drepturile prevăzute de lege prin investirea cu formulă executorie a instrumentelor refuzate la plată.

3. Motive de refuz de plată a cecului ori biletului la ordin

Lipsa totală sau parțială a disponibilului [„provizia sau acoperirea” așa cum prevedea textul legal al art. 215 alin. (4) C.p.] nu constituie, însă, singurul motiv care poate conduce la refuzul de plată al unui cec sau al unui bilet la ordin. Astfel, pe verso-ul cecului pot apărea una sau mai multe dintre următoarele mențiuni:

– „lipsă totală sau parțială disponibil”; în cazul în care există disponibil în contul emitentului, ce acoperă parțial suma înscrisă pe cec, banca va plăti suma aflată în cont, menționând pe cec „acceptat pentru suma de …” și ”refuzat pentru suma de … (diferența neplătită)”;

– „client aflat în interdicție” – în acest caz, la momentul prezentării cecului/ biletului la ordin la plată la banca trasă/banca emitentului, se constată că trăgătorul era declarat în interdicție bancară de a emite cecuri (despre interdicția bancară de a emite cecuri, vezi mai jos);

– „client inexistent” – în acest caz clientul nu are și nu a avut cont deschis la banca ce primește spre plată cecul/biletul la ordin;

– „cont închis din inițiativa băncii” – contul bancar al emitentului cecului sau al biletului la ordin a fost închis unilateral de către bancă;

– „litigiu cu privire la dreptul de proprietate” sau „cont poprit” – există un litigiu cu privire la sumele aflate sau care s-ar putea afla în contul emitentului filei cec (de exemplu s-a instituit o poprire pe contul emitentului), iar banca nu poate plăti cecul;

– „lipsă de mandat a semnatarului” sau „semnătura nu corespunde cu specimenul de semnătură depus în bancă și clientul nu recunoaște emiterea instrumentului” – semnătura aplicată pe cec la rubrica „emitent” nu corespunde cu specimenul de semnătură aflat în evidențele băncii ori titularul contului a comunicat băncii că acel cec nu a fost emis de persoana cu drept de semnătură în bancă;

– „cecul aparține unui set de instrumente care a fost retras din circulație” sau „filă cec retrasă din circulație” sau „filă cec anulată” – această mențiune apare, de obicei, atunci când banca, în urma unui incident major de plată, comunică clientului că s-a instituit interdicția bancară de a emite cecuri pe numele societății emitente, urmând ca clientul să predea filele cec nefolosite, iar fila cec sosită la plată are o serie ulterioară filei cec prin care s-a instituit prima oară interdicția bancară de a emit cecuri;

– „fila cec nu a fost distribuită de unitatea bancară”;

– „cec emis fără autorizarea trasului” – emitentul cecului nu a avut convenție cu banca de a trage cecuri asupra acesteia, deci nu a avut încuviințarea prealabilă a acesteia de a emite cecuri (indicii de săvârșire a infr. prev. de art. 84 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 59/1934);

– „cec declarat furat, pierdut, distrus”;

– alte motive.

Dintre motivele menționate mai sus, cele mai des întâlnite în practică sunt: ”lipsă totală sau parțială disponibil”, „client aflat în interdicție bancară”, și, mai rar, ”litigiu cu privire la dreptul de proprietate” și „lipsă de mandat al semnatarului”.

În situația instituirii interdicției bancare de a emite cecuri, banca trasă comunică clientului [mai exact e obligată să comunice clientului, potrivit prevederilor art. 28 lit. b) din Regulamentul nr. 1 din 23 februarie 2001 al Băncii Naționale a României privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți – acest act normativ reglementează interdicția bancară, precum și obligațiile unităților bancare în caz de refuz de plată a unui cec sau a unui titlu de credit] că s-a instituit interdicția bancară de a emite cecuri pe numele societății emitente pe timp de un an începând cu data înregistrării la Centrala Incidentelor de Plăți a incidentului, solicitând clientului să predea filele cec nefolosite. Cu toate acestea, în acel moment este posibil ca titularul contului să fi emis deja alte file cec, cu dată falsă sau nu, în alb sau nu; chiar dacă acestea au fost emise în fapt la o dată anterioară instituirii interdicției bancare, acestea vor sosi spre decontare la banca trasă având menționată pe acestea o dată ce poate fi ulterioară datei interdicției bancare, banca urmând a le refuza pe motivul” cec emis de către un trăgător aflat în interdicție bancară”; organele de urmărire penală vor trebui să stabilească data efectivă a emiterii acelor file cec, care, de multe ori nu corespunde cu data menționată pe acestea. Așadar, data înscrisă pe cec nu reprezintă neapărat data emiterii cecului; data emiterii este data la care a fost predată fila cec reprezentantului sau angajatului beneficiarului cecului.

4. Interdicția bancară de a emite cecuri.

Este reglementată de Regulamentul nr. 1 din 9 ianuarie 2012 al BNR privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți.

Interdicția bancară, potrivit art. 2 pct. 4 din regulamentul menționat, este regimul impus de către o instituție de credit trasă unui titular de cont prin care se interzice acestuia emiterea de cecuri (deci se interzice emiterea de cecuri, nu și de bilete la ordin; de asemenea asupra sumelor din cont, titularul contului poate dispune în continuare prin ordine de plată^[12]) pe o perioadă de un an, ca urmare a unui incident de plată major produs cu un cec (așadar, ca urmare a unui incident de plată major produs cu un cec, și nu cu un bilet la ordin sau cambie).

Incidentul de plată major în cazul cecului este definit la pct. 2 lit. a) al aceluiași articol, apărând la înregistrarea uneia din următoarele situații:

a¹) cec refuzat la plată pentru că a fost emis fără autorizarea trasului;

a²) cec refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare^[13];

a³) cec refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare;

a⁴) cec refuzat la plată pentru că a fost emis cu dată falsă;

a⁵) cec refuzat la plată pentru că a fost emis de un trăgător aflat în interdicție bancară.

De asemenea, există și alte situații (prev. de art. 2 pct. 2 lit. b) din Regulamentul BNR nr. 1 din 9 ianuarie 2012), ce constituie incident de plată major în sensul acestui act normativ, acestea fiind determinate de emiterea de cambii și bilete la ordin.

Potrivit art. 5 din Regulamentul nr. 1/2012 al BNR, persoanele declarante (instituțiile de credit – persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine, potrivit art. 2 pct. 6 din Regulamentul BNR nr. 1/2012) sunt obligate să raporteze la CIP, la termenele și în condițiile prevăzute în regulament, informațiile privind incidentele de plăți.

În cazul în care o bancă refuză la plată un cec, iar motivul de refuz este un incident de plată major în sensul Regulamentului nr. 1/2012 al BNR, instituția de credit (banca) este obligată să întocmească un înscris intitulat cerere de înscriere a refuzului bancar privind cecul pe care îl comunică CIP, în condițiile art. 7 alin. (2) din Regulamentul BNR nr. 1/2012, potrivit formularului aflat în anexa regulamentului. Cererea va cuprinde și declarația de instituire a interdicției bancare de a emite cecuri făcută de banca trasă pe numele trăgătorului cecului.

De asemenea, în cazul unui incident de plată major cu cec care generează interdicție bancară, instituția de credit este obligată, potrivit art. 10 din Regulamentul BNR nr. 1/2012, să notifice titularului de cont declararea acestuia în interdicție bancară cu scopul de a preveni producerea unor noi incidente de plăți și pentru a sancționa titularul de cont care a generat incidentul în circuitul bancar. Notificarea se va face printr-un formular intitulat „Somație”, conform anexei 4 din Regulamentul BNR nr. 1/2012, aceasta trebuind să cuprindă interdicția de a emite cecuri pe o perioadă de un an începând cu data înregistrării în CIP a incidentului de plată major, precum și obligația de a restitui, de îndată, instituției de credit (instituțiilor de credit) al cărei (căror) client este formularele de cec aflate în posesia sa și/sau a mandatarilor săi. Somația trebuie transmisă titularului de cont cel târziu în ziua bancară următoare zilei înscrierii la CIP a refuzului. Acest formular de cuprinde și precizări cu privire la prevederile art. 84 din Legea nr. 59/1934.

Potrivit art. 20 din Regulamentul BNR nr. 1/2012, CIP difuzează din proprie inițiativă persoanelor declarante (instituțiilor de credit) informații despre incidentele de plată, iar, în caz de declarare a interdicției bancare, CIP va pune la dispoziție, pe suport electronic, în aceeași zi bancară, tuturor persoanelor declarante „notificarea CIP privind interdicția bancară” (formular aflat în anexa 7 a Regulamentului BNR nr. 1/2012) prin care li se comunică acestora declararea de către o persoană declarantă a titularului de cont în interdicție bancară de a emite cecuri. În urma notificării, instituțiile de credit au obligația de a distribui informația privind interdicția bancară de a emite cecuri în propriul sistem intrabancar, iar instituția de credit sau unitatea teritorială a instituției de credit unde respectiva persoană fizică ori juridică are cont deschis va face demersuri pentru recuperarea în cel mai scurt timp a tuturor formularelor de cec eliberate acesteia.

Dacă unitatea bancară a emitentului cecului refuză la plată un cec, iar emitentul cecului se afla deja în interdicție bancară de a emite cecuri, de la data instituirii interdicției bancare datorate ultimului refuz începe să curgă un nou termen de un an.

Potrivit art. 17 din Regulamentul BNR nr. 1/2012, informațiile privind incidentele de plăți sunt menținute în baza de date a CIP pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.

Pentru a se afla data instituirii interdicției bancare pe numele emitentului unui cec și incidentele de plată existente pe numele acestuia, se solicită de către organele de urmărire penală (de către procuror sau de către organul de cercetare penală cu avizul procurorului^[14]) de la Banca Națională a României, Direcția de Stabilitate Financiară, o listă cuprinzând toate incidentele de plată cu cecuri, bilete la ordin și cambii ale emitentului, data instituirii interdicției bancare și durata acesteia. Acest mijloc de probă este important, întrucât prin acesta se stabilește momentul instituirii interdicției bancare de a emite cecuri pe numele societății emitente, urmând a se stabili prin alte mijloace de probă dacă cecul a fost emis înainte sau după această dată.

Din păcate, în practică nu întotdeauna se poate stabili cu certitudine momentul la care emitentul cecului a luat cunoștință de instituirea interdicției bancare, neexistând înscrisuri sau alte mijloace de probă care să probeze că notificarea făcută de bancă a ajuns la cunoștința persoanei care a emis cecul.

Emiterea unui cec de către o persoană cunoscând interdicția bancară instituită pe numele emitentului cecului poate întruni elementele constitutive ale infr. prev. de art. 84 pct. 1 din Legea nr. 59/1934 [aflată în concurs cu infr. prev. de art. 244 alin. (1), (2) N.C.p., dacă sunt întrunite și elementele constitutive ale acestei din urmă infracțiuni].

5. Competența procesual penală în cazul faptelor prev. de art. 215 C.p. (din 1969), respectiv, art. 244 N.C.p. și art. 84 din Legea nr. 59/1934 săvârșite prin emiterea de cecuri. Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Competența procesual penală în cazul acestor fapte nu prezintă dificultăți. În ceea ce privește competența teritorială, există, însă, două opinii ce răspund la întrebarea dacă sediul băncii trase, care refuză la plată cecul, este o împrejurare ce poate constitui criteriu de competență procesual penală teritorială.

Astfel, într-o opinie se consideră că sediul băncii trase, care refuză plata cecului, atrage competența procesual penală a organelor de urmărire penală în a căror circumscripție această bancă își are sediul, întrucât în acest loc se produce refuzul de plată al cecului, aici producându-se rezultatul activității infracționale, în sensul art. 30 alin. (4) C.p.p..

O a doua opinie, pe care o găsim a fi întemeiată, consideră că acest loc nu are semnificație procesual penală. Astfel, rezultatul activității infracționale, paguba, urmarea imediată a infr. prev. de art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969) sau art. 244 alin. (1), (2) N.C.p., nu se produce la momentul refuzului cecului, ci acesta (rezultatul, paguba) s-a produs la momentul la care (și în locul în care), în schimbul cecului, vânzătorul bunurilor (persoana vătămată), predă bunurile către emitentul cecului^[15]. Refuzul cecului de către banca trasă este o simplă operațiune bancară efectuată pe parcursul interbancar al cecului, și nu constituie nici activitate infracțională, și nici rezultat al acesteia. Deși, în contra acestei opinii s-ar putea invoca considerentele deciziei nr. 43 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în cuprinsul cărora se arată că „în cazul săvârșirii unor astfel de fapte (infracțiuni prevăzute de Legea nr. 59/1934 n.n.), subiectul pasiv este instituția bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acțiunea de emitere a cecului fără respectarea condițiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu încălcare dispozițiilor legale”, considerăm neîntemeiată afirmația potrivit căreia în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 59/1934 subiect pasiv este instituția bancară asupra căreia a fost tras cecul, și a cărei credibilitate ar fi fost periclitată prin emiterea cecului, întrucât nu credibilitatea acesteia a fost periclitată prin emiterea cecului, ci credibilitatea emitentului (pe numele căruia se instituie în cazurile prevăzute de lege interdicția bancară de a emite cecuri), precum și încrederea publică în cecuri. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, cecul nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras, disponibil asupra căruia are dreptul de a dispune prin cec pe baza unei convenții exprese sau tacite, iar potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 posesorul cecului poate exercita dreptul de regres împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați. Instituția bancară căreia i se prezintă cecul efectuează plata cecului din fondurile trăgătorului și nu din propriile fonduri, astfel că, dacă trăgătorul nu are disponibil suficient în conturile bancare deschise la tras, cecul va fi refuzat la plată, banca trasă având doar obligația de a transfera fonduri existente, a căror formare și asigurare incumbă emitentului cecului și de existența cărora răspunde acesta. Subiect pasiv în cazul infr. prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934 este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite – încrederea publică în cecuri și aptitudinea acestora de a reprezenta mijloace de plată cu acoperire, obiectul juridic special al acestor infracțiuni constituindu-l relațiile sociale a căror formare și desfășurare normală și a căror dezvoltare depind de încrederea publică acordată cecurilor.

6. Situații des întâlnite în practică

a) Între societatea vânzătoare și societatea cumpărătoare încep relații comerciale. La începutul acestora, înainte de primele vânzări de mărfuri făcute de societatea vânzătoare, reprezentanții acesteia cer reprezentantului societății cumpărătoare să emită (să „lase”) o filă cec, cu titlu de „garanție”, semnată și ștampilată, „în alb”, care nu are completate rubricile „suma” și „data emiterii”. Înțelegerea dintre reprezentanții celor două societăți este ca, în cazul în care, la scadența stabilită în contractul încheiat între cele două societăți, societatea cumpărătoare nu achită prețul, atunci reprezentanții vânzătorului vor putea completa fila cec cu suma reprezentând prețul mărfurilor al căror preț nu a fost plătit și o vor introduce la plată; totodată, la rubrica „data emiterii”, reprezentanții vânzătorului urmează să completeze data ulterioară la care fila cec este completată. Astfel, cecul emis constituie o așa zisă „garanție” pentru beneficiar (vânzătorul bunurilor), întrucât, date fiind consecințele refuzului de plată al unui cec, emitentul se vede constrâns cu atât mai mult să efectueze plata la scadență.

Ulterior, întrucât emitentul nu face plata, reprezentanții beneficiarului completează cecul cu suma datorată, precum și celelalte rubrici (la rubrica „data emiterii” este trecută nu data la care a fost predat cecul (data emiterii cecului este data la care semnatarul filei cec o semnează și o predă beneficiarului sau reprezentantului/prepușilor acestuia), ci chiar data în care acesta este completat, deci cecul apare a fi emis la o dată ulterioară emiterii sale efective) ale acestuia și îl introduc la plată, cecul fiind refuzat pentru lipsă totală sau parțială de disponibil.

Întrucât între momentul emiterii filei cec și momentul la care aceasta este completată și introdusă la plată trece o perioadă de timp, uneori foarte îndelungată (chiar și unul sau mai mulți ani), motivele de refuz la plată a filei cec poate fi „filă cec emisă de un trăgător aflat în interdicție bancară”, ceea ce, la o primă vedere, poate constitui un indiciu al infracțiunii de înșelăciune, întrucât s-ar părea că fila cec a fost emisă după data instituirii interdicției bancare de a emite cecuri pe numele emitentului^[16]. Unitatea bancară ce refuză plata consideră ca moment al emiterii filei cec data înscrisă pe acesta la rubrica ”data emiterii”. Cu toate acestea, data emiterii filei cec este cea la care emitentul a predat fila cec beneficiarului, și nu data înscrisă pe acesta, deci, în fapt, e posibil ca fila cec să fi fost emisă anterior instituirii interdicției bancare de a emite cecuri pe numele societății emitente, chiar dacă motivul refuzului de plată al băncii este „cec emis de către un trăgător aflat în interdicție bancară”.

În această situație, dacă nu există acte de inducere în eroare cu privire la alte împrejurări (de ex. inexistența contului bancar sau alte împrejurări), fapta poate constitui numai infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 în modalitatea normativă a emiterii unei file cec căreia îi lipsesc unul sau mai multe elemente esențiale. Nu se poate vorbi de o inducere în eroare cu privire la existența disponibilului în cont, întrucât, pe de o parte, dacă cecul este emis în alb la rubrica suma, nu poate fi vorba de un anume disponibil, iar, pe de altă parte, nu se poate vorbi de o inducere în eroare cu privire la existența disponibilului în cont, tocmai pentru faptul că bunurile sunt vândute pe credit, plata urmând a se face în viitor la o anume scadență, astfel că existența vreunui disponibil în contul cumpărătorului nu a fost determinantă pentru livrarea bunurilor de către vânzător^[17] pentru a preda bunurile. De asemenea, se poate reține lipsa unui element constitutiv al laturii subiective, intenția de producere a unei pagube.

b) Între societatea vânzătoare și societatea cumpărătoare încep relații comerciale. La începutul acestora, înainte de livrarea unor bunuri de societatea vânzătoare, reprezentanții acesteia cer reprezentantului societății cumpărătoare să emită (să „lase”) o filă cec, semnată și ștampilată, care are trecută ca dată emiterii o dată ulterioară celei în care cecul este predat beneficiarului (în cazul în acesta cecul este postdatat și se vorbește despre o așa zisă „scadență” a acestuia, termen impropriu folosit în cazul cecurilor – biletele la ordin au scadență, însă în cazul cecurilor se poate vorbi doar de data emiterii; în cazul în care cecul este postdatat, acesta are dată falsă); cecul are sau nu completată rubrica „suma”. Emitentul și beneficiarul convin fie ca la data înscrisă pe cec (după ce va fi fost completat cu suma datorată la scadența din contract, după caz), acesta să fie prezentat de către beneficiar băncii acestuia pentru a fi introdus la plată în circuitul bancar, fie (iar în această situație se consideră că cecul a fost emis cu titlu de „garanție”) emitentul și beneficiarul convin că până la data la înscrisă pe cec emitentul va face din proprie inițiativă plata prețului bunurilor cumpărate, în caz contrar, beneficiarul va fi îndreptățit să prezinte cecul la bancă pentru încasare (după ce l-a completat cu suma datorată, după caz). Astfel, în cea de-a doua variantă, cecul emis constituie o așa zisă „garanție” pentru beneficiar (vânzătorul bunurilor), întrucât, date fiind consecințele refuzului de plată al unui cec, emitentul se vede constrâns cu atât mai mult să efectueze plata la scadență.

Ulterior, întrucât emitentul nu face plata, reprezentanții beneficiarului completează cecul cu suma datorată (dacă acesta nu a fost emis având deja completată suma) și îl introduc la plată, la data menționată pe acesta (la „scadența” menționată pe acesta) cecul fiind refuzat pentru lipsă totală sau parțială de disponibil.

În această situație, dacă nu există acte de inducere în eroare cu privire la alte împrejurări (de ex. inexistența contului bancar sau alte împrejurări), fapta poate constitui numai infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 în modalitatea normativă a emiterii unei file cec cu dată falsă și/sau căreia îi lipsesc unul sau mai multe elemente esențiale. De obicei, nu se poate vorbi de o inducere în eroare cu privire la existența disponibilului în cont, tocmai pentru faptul că bunurile sunt vândute pe credit, plata urmând a se face în viitor la o anume scadență, astfel că existența vreunui disponibil în contul cumpărătorului nu a fost determinantă pentru livrarea bunurilor de către vânzător pentru a preda bunurile. De asemenea, se poate reține lipsa unui element constitutiv al laturii subiective, intenția de producere a unei pagube.

c) Mai rar întâlnită în practică, este situația în care, după ce cumpărătorul a intrat în posesia bunurilor cumpărate de la vânzător, acesta din urmă, după un anumit interval de timp (zile, săptămâni sau chiar luni) solicită cumpărătorului să facă plata prețului bunurilor cumpărate, iar cumpărătorul emite un cec cu dată reală (adică emis în ziua menționată pe acesta), completat la toate rubricile, iar cecul este refuzat la plată pentru lipsă totală sau parțială disponibil sau alt motiv din cele arătate la punctul 3. În această situație, așa cum s-a arătat mai sus la punctul 1, fapta nu va constitui înșelăciune, întrucât faptei îi lipsește un element constitutiv, scopul obținerii unui folos material injust. Pot fi întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

[1] Termenul din limba engleză care semnifică bilet la ordin este ”promissory note”, iar cel care semnifică cec este “cheque”

[2] De asemenea, în activitatea comercială sunt întrebuințate și cambiile (termenul din limba engleză care semnifică cambie este „bill of exchange”), însă în cazuistica penală acestea sunt rar întâlnite, urmând a vorbi în această lucrare numai despre cec și, uneori, și despre biletul la ordin

[3] În loc de bancă, termenul folosit în actele normative este instituție de credit, termenul fiind definit de art. 7 alin. (1) pct. 10 din O.U.G. nr. 99/ 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului: o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu.

[4] Deși în modalitatea normativă prevăzută în art. 215 alin. (3) C.p. (din 1969) nu se prevedea expres cerința existenței unui scop și a unei pagube, cu toate aceasta este unanim acceptat că și în această modalitate normativă erau necesare un scop (de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust), o urmare imediată (paguba) și o legătură de cauzalitate între inducerea sau menținerea în eroare și pagubă (dacă s-a pricinuit o pagubă). Aliniatul (3) trimite în mod implicit la alin. (1), făcând vorbire de ”cel înșelat” (și nu ”cel indus sau menținut în eroare”) adică subiectul pasiv al faptei prevăzute la alin. (1), persoană indusă în eroare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

[5] Este discutabil, totuși, dacă în celelalte modalități normative ale art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969) (atunci când fapta constă în retragerea, după emitere, a proviziei în totul sau în parte, ori când se interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare) ar mai fi fost necesară o inducere în eroare ca element constitutiv al infracțiunii; în această situație, opinăm că inducerea în eroare nu mai era o condiție necesară (element constitutiv) pentru existența infracțiunii prev. de art. 215 alin. (4) C.p. (din 1969), dar în prezent, având în vedere prevederile art. 244 N.C.p., înșelăciunea presupune mereu o inducere în eroare; dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 244 N.C.p., ne putem afla în fața unei abrogări parțiale a art. 215 alin. (4) din vechiul C.p., în ceea ce privește această modalitatea normativă – retragerea, după emitere, a proviziei în totul sau în parte, ori interzicerea trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare – ce nu presupunea o inducere în eroare, în această situație (a retragerii, după emitere, a proviziei în totul sau în parte) fapta putând întruni elementele constitutive ale infr. prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în modalitatea normativă a dispunerii în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare (termene prev. de art. 30 din Legea nr. 59/1934).

[6] Folosirea termenului ”tras” se datorează faptului că atunci când se emite un cec se spune că cel ce emite cecul (trăgător) trage un cec asupra unei instituții bancare (banca trasă); în cazul biletului la ordin, banca menționată pe biletul la ordin, unde emitentul își are deschis contul și care ar urma să facă plata, este banca domiciliatară, terț desemnat să plătească biletul la ordin [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 arată că cambia poate fi plătită la domiciliul unui terț, fie în localitatea unde domiciliază trasul, fie în altă localitate, iar alin. (2) prevede că dacă în cambie nu se prevede, de către tras, că plata se va face la domiciliul persoanei terțe, se presupune că va fi făcută de către aceasta din urmă]. Potrivit art. 106 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 sunt aplicabile biletului la ordin dispozițiile privind cambia plătibilă de un terț sau într-o localitate, alta decât aceea a domiciliul trasului (art. 4).

[7] Așa cum se arată și în literatura de specialitate, ”dacă cel păgubit a cunoscut caracterul mincinos al celor relatate de făptuitor, atunci el nu poate pretinde că a fost în eroare și fapta nu constituie infracțiunea de înșelăciune” [C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Drept penal român, Curs selectiv pentru licență 1997, Editura Press Mihaela SRL, București, 1997, p. 315 (”Înșelăciunea”)].

[8] Prin emiterea unui bilet la ordin în niciun caz nu se putea săvârși infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C.p. din 1969 (întrucât faptei i-ar lipsi un element constitutiv, calitatea de ”cec” a instrumentului de plată emis); în anumite împrejurări, însă, prin emiterea unui bilet la ordin se pot comite infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C.p. sau 215 alin. (1), (2), (3) C.p. sau art. 244 N.C.p..

[9] Uneori, unitățile bancare nu fac toate mențiunile referitoare la motivele refuzului pe verso-ul cecului/biletului la ordin, ci se limitează să consemneze doar că acesta a fost refuzat la plată (de exemplu ”refuzat la plată”); în această situație se vede cu atât mai mult utilitatea înscrisului ”justificare de refuz”, pentru a cunoaște motivele refuzului.

[10] Potrivit art. 2 pct. 1 din Regulamentul BNR nr. 1/ 2012 „incidentul de plată este neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor titularilor de cont în timpul procesului de decontare a instrumentului de plată, obligații rezultate prin efectul legii, a căror neîndeplinire este adusă la cunoștința CIP de către persoanele declarante”.

[11] Până la data intrării în vigoare a Regulamentului BNR nr. 1 din 2012, 6 februarie 2012, a fost în vigoare regulamentul BNR nr. 1 din 2001 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți publicat în Monitorul Oficial nr. 120 din 9 martie 2001.

[12] Ordinul de plată nu este nici titlu de credit, și nici un mijloc de plată, este o solicitare scrisă pe care titularul contului o face băncii la care are cont deschis de a transfera sume de bani aflate din contul său în alt cont, deschis pe numele său sau al altei persoane, la aceiași unitate bancară sau la o altă unitate bancară; doar dacă titularul contului are în cont suma menționată pe ordinul de plată, banca va accepta ordinul de plată și va face ulterior plata.

[13] Termenul de prezentare la plată al cecului este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 59/1934

[14] Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, informațiile de natura secretului profesional vor putea fi furnizate de Banca Națională a României, în cadrul unor proceduri judiciare, la cererea scrisă a organelor judiciare abilitate sau, după caz, organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului.

[15] În situația în care cecul este emis (semnat și predat) către beneficiar aflându-se în sediul băncii trase, atunci, evident, sediul băncii trase va atrage competența teritorială a organelor de urmărire penală în a căror circumscripție se află banca trasă, însă pe alt considerent, și anume că în această circumscripție a fost săvârșită activitatea infracțională, elementul material constând în emiterea cecului.

[16] Interdicția bancară de a emite cecuri se instituie pe numele titularului contului la banca trasă, și nu pe numele persoanei împuternicite să semneze și să emită cecuri în numele titularului contului (de exemplu, în cazul societăților comerciale, interdicția se instituie pe numele societății, și nu al persoanei fizice împuternicită față de bancă să emită cecuri).

[17] Paguba pentru beneficiarul cecului în situația vânzătorului este tocmai pierderea posesiei asupra bunurilor vândute (prin predarea acestora către cumpărător) precum și a celorlalte atribute ale dreptului de proprietate asupra acestora.