ABSTRACT

If the defendant could and had to anticipate in a reasonable way that the possession of stolen assets, in the same circumstance, could not be exclusively of only one damaged person, his activity does not represent a natural unity of offence, but a plurality of offences under the form of a real concurrence, respectively two offences of qualified theft, each one at the expense of each of the two injured parties.

Key words: qualified theft, natural unity of offence, plurality of offences.

I. Prezentare speță. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș și inculpatul G.D. au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 302/2015 a Judecătoriei Târgu-Mureș.

Procurorul a contestat legalitatea sentinței sus-menționate, invocând următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2015, instanța de judecată a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei (unice) de furt calificat și l-a condamnat apoi pe inculpatul G.D. pentru două infracțiuni de furt calificat, cu motivarea că telefoanele mobile aparțineau unor persoane vătămate diferite.

În condițiile în care inculpatul a sustras, în aceeași împrejurare, două telefoane mobile, chiar dacă din posesia a două persoane vătămate diferite, activitatea infracțională nu poate constitui un concurs de infracțiuni format din două infracțiuni de furt calificat, mai ales că nu se poate stabili faptul că a prevăzut că acele telefoane sunt proprietatea a două persoane diferite. Dar și în cazul în care inculpatul a prevăzut acest aspect, fapta lui întrunește tot elementele constitutive ale unei singure infracțiuni de furt calificat, sub forma unității naturale colective.

În apelul său, inculpatul a criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Judecătoriei Târgu-Mureș, sub următoarele aspecte:

– nu a săvârșit două infracțiuni de furt calificat, ci o singură infracțiune, activitatea sa fiind comisă în aceleași împrejurări de loc și de timp;

– nu este întrunit conținutul infracțiunii de furt calificat, întrucât cele două telefoane mobile nu le-a luat, în scopul însușirii lor pe nedrept, ci în acela de a verifica dacă persoana vătămată S.Z. avea vreo relație cu un alt bărbat;

– nu a avut intenția să o șantajeze pe persoana vătămată, fapta sa întrunind doar conținutul infracțiunii de amenințare;

– în prim grad, a intervenit împăcarea cu persoana vătămată, astfel că soluția care trebuia dată pentru infracțiunea de furt calificat era încetarea procesului penal;

– pedepsele stabilite și pedeapsa rezultantă aplicată în prim grad sunt prea grele în raport cu gravitatea redusă a infracțiunilor săvârșite și cu persoana inculpatului.

Analizând apelurile declarate, motivele invocate, susținerile și concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale inculpatului, precum și examinând cauza, din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac (efect incident în cauză, întrucât apelul procurorului este formulat în favoarea inculpatului), instanța de apel a reținut următoarele:

A. Conținutul hotărârii atacate. Prin Sentința penală nr. 302/2015, Judecătoria Târgu-Mureș a dispus, printre altele:

a) în baza art. 396 alin. (1) și (2) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) raportat la art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C.pen., condamnarea inculpatului G.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (persoană vătămată S.Z.);

b) în baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen. raportat la art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C.pen., condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (persoană vătămată S.J.);

c) în baza art. 396 alin. (1) și (2) C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C.pen., condamnarea inculpatului G.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (persoană vătămată S.Z.);

d) în baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C.pr.pen., încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, având ca obiect săvârșirea de către inculpatul G.D. a infracțiunii de distrugere prevăzute în art. 253 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 41 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată B.L.);

e) în temeiul art. 39 C.pen., aplicarea pedepsei cele mai grele de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul G.D. să execute 3 ani închisoare;

f) în temeiul art. 43 alin. (1) C.pen., revocarea beneficiului liberării condiționate acordate inculpatului, prin Sentința nr. 952/2014 a Judecătoriei Bistrița și adăugarea la pedeapsa de 3 ani închisoare a restului rămas neexecutat de 377 de zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul G.D. să execute pedeapsa de 3 ani și 377 de zile închisoare;

g) în temeiul art. 72 C.pen., scăderea din durata pedepsei pronunțate a perioadei reținerii și a arestului preventiv din data de 15.01.2015 la zi;

h) în baza art. 399 C.pr.pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului G.D.;

i) în baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligarea inculpatului G.D. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea Sentinței penale nr. 302/2015, prima instanță a constatat următoarele:

La data de 15 ianuarie 2015, în jurul orelor 24.00-01.00, inculpații G.D. și H.I.J. s-au prezentat la locuința părții civile B.L., cu intenția ca primul inculpat să ia legătura cu persoana vătămată S.Z., pentru a-i cere socoteală acesteia despre motivele pentru care nu-i mai răspundea la telefon și nu mai dorea să reia relația amoroasă. Anterior ambii inculpați consumaseră băuturi alcoolice atât împreună, la locuința martorului R.M., cât și separat, H.I.J. împreună cu același martor, R.M., iar inculpatul G.D. într-un bar, locație în care acesta aflase despre locul în care se afla persoana vătămată S.Z.

Între inculpatul G.D. și persoana vătămată S.Z. s-a derulat o relație amoroasă pe parcursul multor ani, cu perioade de intermitență determinate de condamnările inculpatului G.D., precum și de faptul că acesta s-a aflat în penitenciar. Inculpatul a încercat reluarea relației după liberarea sa din penitenciar la data de 2 iulie 2014, însă a întâmpinat refuzul persoanei vătămate. Ca urmare a acestui refuz, inculpatul G.D. a recurs la trimiterea repetată de mesaje de amenințare și cu conținut obscen către persoana vătămată, după data de 2 iulie 2014, în scopul constrângerii acesteia de a relua relația, aspecte care i-au creat persoanei vătămate o stare de teamă cu privire la siguranța sa.

Așa cum s-a arătat mai sus, aflând despre iminenta plecare a persoanei vătămate S.Z. în Austria, în jurul datei de 15 ianuarie 2015, inculpații G.D. și H.I.J., care a fost de acord să îl însoțească pe G.D., ambii aflați sub influența băuturilor alcoolice, au ajuns în dreptul ușii de acces în apartamentul persoanei vătămate B.L., în noaptea de 14/15 ianuarie 2015, către miezul nopții. Inițial G.D. a bătut la ușă, moment în care persoana vătămată B.L. s-a deplasat să deschidă, dar când i-a observat pe inculpați, aceasta nu a deschis, ci s-a deplasat înapoi în locuință, cu speranța că inculpații vor pleca. Întrucât nu a primit niciun răspuns, inculpatul G.D. a lovit ușa de acces în apartament cu piciorul de mai multe ori, până în momentul în care yala a cedat, și astfel G.D. și H.I.J. au pătruns în apartament. În acest timp, alarmat de bătăile puternice în ușă, B.L. a ieșit să-i întâmpine pe inculpați, iar când a ajuns în holul locuinței le-a cerut acestora, în mod neechivoc, să părăsească incinta apartamentului.

După ce a pătruns în apartament, inculpatul G.D. a început să strige către persoana vătămată S.Z. să iasă afară și să nu se ascundă, iar B.L., văzând că nu poate să-i oprească pe inculpați și că aceștia nu părăsesc apartamentul, a ieșit pe casa scării blocului, pentru a apela la concursul organelor de poliție. În acest timp, inculpatul G.D. a purtat un scurt dialog cu martorul L.L., în timp ce încerca să ajungă către baia apartamentului, unde se refugiaseră persoanele vătămate S.Z. și S.J., cerându-le ca acestea să iasă afară, iar în momentul în care a auzit că B.L. a chemat organele de poliție, a luat hotărârea să părăsească apartamentul. Pornind către ieșirea din apartament, inculpatul G.D. a sustras două telefoane mobile, aflate la încărcat, din camera prin care se făcea accesul la baia apartamentului, și care aparțineau celor două persoane vătămate.

În continuare, ambii inculpați au părăsit apartamentul, iar când au ajuns în fața scării blocului, cei doi s-au despărțit, însă inculpatul G.D. nu a plecat din zonă, ci s-a întâlnit cu martorul B.B.L. care venise în grabă alarmat de telefonul primit de la B.L. Împreună, inculpatul și martorul au sosit la locuința persoanei vătămate B.L., iar mai apoi inculpatul G.D. a condus organele de poliție la locul, în care ascunsese unul din cele două telefoane sustrase, respectiv telefonul aparținând persoanei vătămate S.Z. Cel de-al doilea aparat mobil nu a fost găsit, iar inculpatul G.D. a negat că l-ar fi sustras.

Pentru a reține situația de fapt sus-menționată, instanța de judecată a avut în vedere faptul că din coroborarea declarațiilor ambilor inculpați, date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, rezultă că a avut loc o pătrundere a acestora în domiciliul persoanei vătămate B.L. prin distrugerea de către inculpatul G.D. a yalei, care asigura închiderea ușii de acces în locuință, pe care a lovit-o, în mod repetat, cu piciorul. În acest sens sunt și declarațiile persoanelor vătămate B.L., S.Z., S.J., precum și a martorului L.L. Ca atare, nu există dubii sub aspectele menționate.

De altfel, inculpatul G.D. a declarat că recunoaște faptele săvârșite, cu excepția sustragerii celui de-al doilea telefon mobil, și care ar fi aparținut părții civile S.J. Cu privire la acest din urmă aspect, instanța a reținut că acest telefon a existat, chiar dacă nu a fost găsit fizic de către organele de poliție. În acest context este de menționat că din declarațiile martorului L.L. și ale persoanelor vătămate B.L., S.Z., S.J. rezultă, în mod neechivoc, faptul că alături de telefonul numitei S.Z. se afla la încărcat și un al doilea telefon care aparținea persoanei vătămate S.J.

Cu privire la infracțiunea de șantaj de care este acuzat inculpatul G.D., instanța a reținut că din coroborarea declarațiilor persoanelor vătămate B.L. (din faza de urmărire penală) și S.Z. (din fazele de urmărire penală și de judecată) rezultă fără echivoc faptul că, începând cu data liberării sale din penitenciar (2 iulie 2014), inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate S.Z. prin trimiterea constantă de SMS-uri cu caracter amenințător și/sau obscen, în scopul de a o determina pe persoana vătămată să reia relația amoroasă. De altfel, faptul că a trimis diferite mesaje a fost recunoscut chiar de către inculpatul sus-menționat în declarațiile sale, deși a afirmat că conținutul respectivelor texte nu cuprindea și amenințări. Instanța a considerat că prin acțiunile de trimitere de mesaje inculpatul a exercitat presiuni asupra psihicului persoanei vătămate, chiar dacă aceasta a declarat în faza de cercetare judecătorească că s-a împăcat cu inculpatul și nu mai are niciun fel de pretenții față de acesta, întrucât la acel moment, infracțiunea era deja consumată, mai ales că prin propria-i declarație persoana vătămată S.Z. a arătat că suferea de depresie, era sub tratament cu Xanax și se speria foarte ușor.

Așadar, în urma deliberării, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a audierii inculpaților în faza de judecată, instanța a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorilor, situația de fapt și încadrarea juridică a acesteia, precum și că faptele există și au fost săvârșite de către inculpați cu vinovăția prevăzută de lege.

În drept,

Fapta inculpatului G.D. de a distruge, la data de 15 ianuarie 2015, în jurul orei 01.00, ușa locuinței persoanei vătămate/părții civile B.L., cu intenția de a pătrunde în interiorul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută în art. 253 alin. (1) C.pen.

Fapta aceluiași inculpat care, la data de 15 ianuarie 2015, în jurul orei 01.00, aflându-se în locuința persoanei vătămate/părții civile B.L., fără consimțământul acesteia, și refuzând părăsirea imobilului, a sustras un telefon mobil, aparținând persoanei vătămate/părții civile S.Z., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută în art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen.

Fapta inculpatului G.D. care, la data de 15 ianuarie 2015, în jurul orei 01.00, aflându-se în locuința persoanei vătămate/părții civile B.L., fără consimțământul acesteia, și refuzând părăsirea imobilului, a sustras un telefon mobil, aparținând persoanei vătămate/părții civile S.J., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută în art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) C.pen.

Fapta aceluiași inculpat care, începând cu luna iulie 2014, a constrâns persoana vătămată S.Z., prin amenințări repetate cu acte de violență remise prin intermediul mesajelor telefonice, să reia relația amoroasă pe care a avut-o cu acesta, inculpatul urmărind astfel obținerea în mod injust a unui folos nepatrimonial, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută în art. 207 alin. (1) C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul G.D. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute în art. 74 C.pen., și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, precum și situația familială și socială a inculpatului.

Aplicând criteriile sus-enunțate la situația inculpatului, instanța, în procesul de individualizare, s-a orientat către aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție. Pentru alegerea acestei pedepse, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul prezenta un risc social ridicat și un indice de recidivă infracțională extrem de ridicat, pronosticul său de reintegrare socială fiind modest. Astfel, instanța a observat că inculpatul G.D. a fost liberat condiționat la data de 2 iulie 2014 prin Sentința penală nr. 952/2014 a Judecătoriei Bistrița, rămânând un rest neexecutat de 377 de zile. În aceste condiții, deși inculpatul a trecut prin regimul de penitenciar și putea cu ușurință prevedea că în cazul în care mai comite fapte penale poate fi reintrodus în penitenciar, totuși acest lucru nu l-a împiedicat ca la o oră târzie din noapte să pătrundă prin distrugerea ușii unui apartament într-o locuință în care nu avea dreptul să se afle. Instanța a opinat că acest comportament denotă faptul că scopul pedepsei de a preveni săvârșirea de infracțiuni nu a fost atins, deși chiar inculpatul în declarațiile sale a precizat că regretă că s-a ajuns aici, întrucât știa că era liberat condiționat. Mai mult decât atât, modalitatea truculentă a inculpatului de a acționa, deși ar fi putut fi ușor identificat de colocatarii de pe scara blocului, a relevat că acesta prezenta un pericol pentru societate, iar starea de beție în care se afla inculpatul nu este o scuză, ci poate constitui chiar o circumstanță agravantă.

Din studiul cazierului judiciar al inculpatului G.D. rezultă că acesta a suferit diferite condamnări și sancțiuni administrative, de unde rezultă necesitatea reeducării condamnatului sub supravegherea statului în regim de penitenciar.

B. Considerentele instanței de apel. B.1. Respingerea apelurilor declarate. Hotărârea atacată este la adăpost de critici. Astfel, argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea soluției la care s-a oprit prin Sentința penală nr. 302/2015 sunt pertinente și nu suportă corecturi sau adăugiri din partea instanței de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reținem din oficiu, de desființare a hotărârii atacate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș și inculpatul G.D. sunt nefondate, așa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., s-a dispus respingerea căilor ordinare de atac declarate în cauză.

Cât privește motivul de apel invocat de procuror și de inculpat, referitor la unitatea naturală de infracțiune în cazul activității de sustragere a telefoanelor mobile, acesta nu a fost primit, constatându-se, alături de instanța de prim grad că, la data de 15 ianuarie 2015, în jurul orei 1.00, inculpatul G.D., după ce a pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate B.L., a sustras, în scopul însușirii pe nedrept, două telefoane mobile, unul marca Sony, aparținând persoanei vătămate S.Z., și celălalt marca Orange Gova, aparținând persoanei vătămate S.J. Deși a acționat în aceleași împrejurări de loc și de timp, inculpatul a sustras cele două telefoane mobile prin două acțiuni distincte, și nu printr-o singură acțiune. Pe de altă parte, așa cum a rezultat din declarațiile persoanelor vătămate și din planșa fotografică criminalistică întocmită cu prilejul cercetării la fața locului, telefoanele, cu toate că se aflau în aceeași încăpere, erau totuși plasate în locuri diferite, fiecare fiind legat de câte un acumulator și racordat la câte un dispozitiv electric. Prin urmare, pentru sustragerea celor două telefoane era nevoie de efectuarea a două acțiuni distincte de luare a bunurilor. Mai mult, și în aceeași ordine de idei, prin cele două acțiuni ale sale, inculpatul nu a lezat integritatea unui singur patrimoniu, ci a două patrimonii diferite – atât al persoanei vătămate S.Z., cât și al persoanei vătămate S.J. Totodată, inculpatul a prevăzut în mod rezonabil că posesia bunurilor care se aflau în locuința persoanei vătămate B.L., și nu a persoanei vătămate S.Z., nu putea să fie exclusiv a acesteia din urmă, care de altfel la data faptelor se afla doar vremelnic în acel imobil. În aceste circumstanțe, activitatea inculpatului nu reprezintă o unitate naturală de infracțiune, ci o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real – două infracțiuni de furt calificat, una în dauna persoanei vătămate S.Z., alta în dauna persoanei vătămate S.J., iar la momentul faptelor inculpatul a prevăzut că telefoanele pot să fie în posesia a doi subiecți pasivi.

Nu au fost reținute nici celelalte motive de apel ale inculpatului, pentru următoarele considerente:

a) deși mobilul actelor de sustragere a celor două telefoane poate să fie cel declarat de inculpat – de a afla care sunt persoanele cu care a purtat convorbiri persoana vătămată S.Z. –, totuși scopul acțiunilor inculpatului a fost acela de a-și însuși pe nedrept bunurile. Scopul se deduce din circumstanțele materiale ale săvârșirii activităților infracționale, precum și din împrejurările ulterioare faptelor. Astfel, este de notat că inculpatul a luat telefoanele mobile din locuința unde pătrunsese, fără drept, prin acțiuni care au fost ascunse de ochii celor care se aflau în imobil, profitând de momentele în care persoanele vătămate nu erau în preajma sa. Ulterior inculpatul a plecat cu cele două bunuri, le-a ascuns, iar la întoarcerea în imobil nu avea asupra sa niciunul dintre telefoane, doar mai târziu, după intervenția organelor de poliție, a indicat locul unde a ascuns telefonul persoanei vătămate S.Z., refuzând constant să indice unde a depozitat celălalt telefon. În acest context și cu referire la apărările inculpatului formulate în cursul urmăririi penale și în prim grad, este de subliniat că declarațiile persoanelor vătămate S.Z., S.J. și B.L., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică criminalistică însoțitoare, precum și declarațiile coinculpatului H.I.J. confirmă faptul că telefoanele au existat anterior pătrunderii inculpatului în cameră, că inculpatul G.D. este singurul care a intrat în acea încăpere după ce telefoanele au fost conectate la sursele pentru alimentare și că după ce inculpatul a plecat din locuință telefoanele nu mai erau în interiorul acesteia. Așadar, în mod rezonabil a concluzionat prima instanță că inculpatul este autorul atât al furtului în dauna persoanei vătămate S.Z., cât și al furtului în dauna persoanei vătămate S.J.;

b) în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, în acord cu prima instanță, ale cărei considerente nu au putut să fie convingător combătute, este de relevat că acțiunile inculpatului prin care i-a trimis persoanei vătămate S.Z. mai multe mesaje telefonice cu caracter amenințător și/sau obscen, în scopul de a o determina pe aceasta să reia relația amoroasă, în condițiile în care era suferindă de depresie și sub tratament medicamentos, au pus în pericol cert relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei vătămate și au acționat ca o constrângere morală asupra acesteia pentru a adopta comportamentul dorit de către inculpat. Cum amenințările au fost exercitate de inculpat, în scopul de a o determina pe victimă să reia relația amoroasă, actele inculpatului constituie infracțiunea de șantaj, care absoarbe infracțiunea de amenințare;

c) potrivit art. 159 alin. (3) C.pen., pentru a avea drept consecință înlăturarea răspunderii penale, împăcarea trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanței. În cazul de față, s-a dat citire actului de sesizare a instanței la termenul de judecată din data de 6 martie 2015, așa cum rezultă din încheierea de ședință întocmită pentru acel termen. Actul de împăcare între persoana vătămată S.Z. și inculpatul G.D. s-a realizat la data de 15 aprilie 2015 – deci, după data la care actul de sesizare fusese citit în cauză –, astfel că declarația tardivă de împăcare nu mai produce efectele scontate de inculpat, ci este valorificată doar în procesul de individualizare judiciară a pedepsei;

d) atât pentru infracțiunile de furt calificat, cât și pentru infracțiunea de șantaj, prima instanță a stabilit și aplicat pedepse la minimul special prevăzut în textele de incriminare. În cauză, nu a fost identificată incidența vreunei cauze sau circumstanțe de atenuare a pedepsei, astfel că nu există niciun temei pentru reducerea pedepselor stabilite și aplicate pentru săvârșirea fiecăreia dintre cele trei infracțiuni. În ceea ce privește durata pedepsei rezultante aplicate, de 3 ani și 377 de zile închisoare, este de menționat că aceasta este rezultatul a două componente fixe: pe de o parte, sporul invariabil de 1/3 din totalul pedepselor, exceptând pedeapsa cea mai grea stabilită, spor care se adaugă la această pedeapsă, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., iar, pe de altă parte, durata restului rămas de executat la momentul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 1147/2012 a Judecătoriei Târgu-Mureș, rest care, potrivit art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) și (2) C.pen., obligatoriu se adaugă la pedeapsa rezultantă din concurs.

B.2. Măsurile preventive. Prin Ordonanța din 15 ianuarie 2015, inculpatul a fost reținut preventiv pe o perioadă de 24 de ore. Prin Încheierea penală nr. 13/2015, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu-Mureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Ulterior măsura preventivă a fost menținută succesiv, inițial de judecătorul de cameră preliminară, apoi de către instanța de judecată, în prezent inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv.

Însă, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. (1) lit. c) C.pr.pen., arestarea preventivă încetează de drept, inculpatul intrând în executarea pedepsei de 3 ani și 377 de zile închisoare care i-a fost aplicată. Din durata acesteia, pe lângă perioada reținerii și a arestării preventive scăzute, în temeiul art. 72 C.pen., prin hotărârea apelată, conform art. 424 alin. (3) C.pr.pen., se va deduce și perioada arestării preventive, începând cu data de 20 aprilie 2015, când s-a pronunțat hotărârea atacată, la zi.

B.3. Cheltuielile judiciare. Potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., vor rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 250 lei.

Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. (2) C.pr.pen., inculpatul G.D. a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului său, în sumă de 250 lei, din care 150 lei acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac, iar suma de 100 lei reprezintă o parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu și se va vira din fondurile Ministerului Justiției.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 449/A/2015)

II. Notă critică. Instanțele de judecată au raționat astfel: fiecare bun are un singur proprietar/posesor; nu există mai mulți coproprietari/coposesori; mai multe bunuri nu pot aparține unui singur proprietar/posesor. Realitatea poate fi alta: o singură persoană poate avea în proprietate/posesie unul, două sau mai multe bunuri, inclusiv de genul celor din speță (telefoane mobile).

Opinia instanței de apel, în sensul că inculpatul putea și trebuia să prevadă că cele două telefoane mobile erau în posesia a două persoane vătămate, acest lucru reieșind din împrejurarea că fiecare telefon mobil era ,,legat de câte un acumulator și racordat la câte un dispozitiv electric”, este exagerată.

Sintagma ,,în aceeași împrejurare” este aceea care reunește acțiunile de sustragere a celor două telefoane mobile într-o unitate naturală de infracțiune, sub forma infracțiunii simple[1]. Faptul că aceste bunuri aparțineau unor persoane diferite nu se răsfrânge asupra conținutului infracțiunii, acesta fiind unic prin natura sa. Nu se poate scinda activitatea infracțională în funcție de numărul subiecților pasivi[2]; acest lucru îl poate face doar legiuitorul, așa cum s-a întâmplat atunci când a configurat infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni în noul Cod penal (subiect pasiv unic în cazul infracțiunii continuate, respectiv subiect pasiv plural în cazul concursului de infracțiuni); or, recent, Curtea Constituțională a României a statuat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” (care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate), din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen.[3], este neconstituțională, întrucât creează o diferență de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori, fără a exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări[4].

[1] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 99-100.

[2] Admițând un recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție a relevat că ,,diferența de obiect sau de subiect pasiv al infracțiunii nu poate determina pulverizarea unei acțiuni unice sau repetate în timp, îndeplinite în realizarea aceleiași rezoluții, în tot atâtea infracțiuni autonome concurente câte bunuri sau persoane au făcut obiectul acelei acțiuni”. Prin urmare, a statuat că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs [Decizia nr. XLIX (49)/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 15 noiembrie 2007].

[3] ,,Art. 35. Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe

(1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[4] Dec. nr. 368/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.