Remus Jurj^*

În cauza C‑365/21[1], având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Oberlandesgericht Bamberg (Tribunalul Regional Superior din Bamberg, Germania), prin decizia din 4 iunie 2021, primită de Curte la 11 iunie 2021, în procedura penală împotriva lui

MR

cu participarea:

Generalstaatsanwaltschaft Bamberg

CURTEA (Camera a cincea),

declară:

1) Examinarea primei întrebări nu a revelat niciun element de natură să afecteze validitatea art. 55 alin. (1) lit. (b) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen la 19 iunie 1990 și intrată în vigoare la 26 martie 1995, în raport cu art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

2) Art. 55 alin. (1) lit. (b) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen coroborat cu art. 50 și cu art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune interpretării de către instanțele unui stat membru a declarației făcute de acesta din urmă în temeiul art. 55 alin. (1) din convenția menționată potrivit căreia statul membru respectiv nu se află sub obligația impusă de dispozițiile art. 54 din această convenție în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unei organizații criminale în cazul în care organizația criminală la care a participat persoana urmărită penal a săvârșit exclusiv infracțiuni contra patrimoniului, în măsura în care o asemenea urmărire penală vizează, luând în considerare acțiunile acestei organizații criminale, sancționarea atingerilor aduse securității sau altor interese tot atât de importante ale acestui stat membru.

Principalele considerente:

30 Din cererea de decizie preliminară reiese că, deși instanța de trimitere ridică problema excepției de la principiul ne bis in idem prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS, aceasta are de asemenea incertitudini în ceea ce privește chestiunea dacă urmărirea penală care îl vizează pe reclamantul din litigiul principal se încadrează în domeniul de aplicare al acestui principiu.

31 În această privință, trebuie amintit că principiul ne bis in idem constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii, care este consacrat în prezent la art. 50 din cartă [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 64, precum și jurisprudența citată].

32 În plus, principiul ne bis in idem, consacrat și la art. 54 din CAAS, rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre. Prin urmare, acest din urmă articol trebuie să fie interpretat în lumina art. 50 din cartă, căruia îi asigură respectarea substanței [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 65, precum și jurisprudența citată].

33 Articolul 50 din cartă prevede că „[n]imeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea”. Astfel, aplicarea principiului ne bis in idem este supusă unei duble condiții, și anume, pe de o parte, să existe o decizie anterioară definitivă (condiția „bis”) și, pe de altă parte, ca aceleași fapte să fie vizate de decizia anterioară și de procesele penale sau de deciziile ulterioare (condiția „idem”) (Hotărârea din 22 martie 2022, bpost, C‑117/20, EU:C:2022:202, punctul 28).

34 În ceea ce privește în special condiția „idem”, rezultă din chiar modul de redactare a art. 50 din cartă că acesta interzice judecarea sau condamnarea penală a aceleiași persoane mai mult de o dată pentru aceeași infracțiune (Hotărârea din 22 martie 2022, bpost, C‑117/20, EU:C:2022:202, punctul 31).

35 În această privință, având în vedere elementele furnizate de instanța de trimitere, precum și considerațiile formulate de părțile interesate atât în observațiile scrise, cât și în cursul ședinței, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, criteriul pertinent pentru a aprecia existența aceleiași infracțiuni, în sensul art. 50 din cartă, este cel al identității faptelor materiale, înțeles ca existența unui ansamblu de împrejurări concrete indisolubil legate între ele care au condus la achitarea sau la condamnarea definitivă a persoanei în cauză. Astfel, acest articol interzice aplicarea, pentru fapte identice, a mai multor sancțiuni de natură penală la capătul diferitelor proceduri desfășurate în acest scop [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 128, precum și jurisprudența citată].

36 În plus, din jurisprudența Curții reiese de asemenea că, pentru constatarea existenței aceleiași infracțiuni, calificarea juridică a faptelor în dreptul național și interesul juridic protejat nu sunt relevante, întrucât întinderea protecției conferite de art. 50 din cartă nu poate varia de la un stat membru la altul (Hotărârea din 22 martie 2022, bpost, C‑117/20, EU:C:2022:202, punctul 34 și jurisprudența citată).

37 În această privință, este necesar să se precizeze că, potrivit condiției „idem”, aceasta impune ca faptele materiale să fie identice. În schimb, principiul ne bis in idem nu are vocația de a se aplica atunci când faptele în cauză nu sunt identice, ci doar similare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 129, precum și jurisprudența citată].

38 Or, așa cum Curtea a precizat, prin identitatea faptelor materiale se înțelege un ansamblu de împrejurări concrete care decurg din evenimente care sunt în esență aceleași, în sensul că presupun existența aceluiași autor și a unei legături indisolubile între ele în timp și spațiu [Hotărârea din 28 octombrie 2022, Generalstaatsanwaltschaft München (Extrădare și ne bis in idem), C‑435/22 PPU, EU:C:2022:852, punctul 130, precum și jurisprudența citată].

49 Conform art. 52 alin. (1) prima teză din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Potrivit celei de a doua teze a alineatului menționat, pentru respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri ale drepturilor și libertăților menționate numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

50 În speță, în primul rând, restrângerea principiului ne bis in idem trebuie considerată ca fiind prevăzută de lege, din moment ce aceasta rezultă din art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 mai 2014, Spasic, C‑129/14 PPU, EU:C:2014:586, punctul 57).

51 Deși cerința potrivit căreia orice restrângere a exercițiului drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege presupune ca temeiul juridic care permite ingerința în aceste drepturi să definească el însuși întinderea restrângerii exercitării dreptului vizat, această cerință se confundă în mare măsură cu cerințele de claritate și de precizie care decurg din principiul proporționalității și trebuie să fie examinată tocmai în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 mai 2022, BV, C‑570/20, EU:C:2022:348, punctul 31 și jurisprudența citată).

52 În al doilea rând, din jurisprudența Curții reiese că o restrângere a principiului ne bis in idem respectă substanța art. 50 din cartă atunci când această restrângere constă doar în a permite judecarea și sancționarea din nou a acelorași fapte în vederea urmăririi unui obiectiv distinct (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2022, bpost, C‑117/20, EU:C:2022:202, punctul 43).

53 În această privință, potrivit chiar modului de redactare a art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS, excepția prevăzută de această dispoziție se aplică numai dacă faptele la care se referă hotărârea judecătorească străină constituie o infracțiune la adresa securității naționale sau a altor interese tot atât de importante ale statului membru care intenționează să recurgă la această excepție.

54 Fără a fi necesar, în speță, să se definească în mod exhaustiv ce cuprinde noțiunea de „securitate națională” în sensul dispoziției menționate, aceasta trebuie, în orice caz, să fie comparată, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 60 din concluzii, cu noțiunea de „securitate națională” care este printre altele prevăzută la art. 4 alin. (2) TUE.

55 În ceea ce privește această din urmă noțiune, Curtea a statuat că obiectivul de protejare a securității naționale corespunde interesului primordial de a proteja funcțiile esențiale ale statului și interesele fundamentale ale societății și include prevenirea și sancționarea activităților de natură să destabilizeze grav structurile constituționale, politice, economice sau sociale fundamentale ale unei țări și în special să amenințe în mod direct societatea, populația sau statul ca atare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții, C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, EU:C:2020:791, punctul 135, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2022, SpaceNet și Telekom Deutschland, C‑793/19 și C‑794/19, EU:C:2022:702, punctul 92, precum și jurisprudența citată).

56 Rezultă că, pe lângă gravitatea lor deosebită, infracțiunile în privința cărora, prin faptul că aduc atingere securității statului membru în cauză, art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS autorizează excepția de la principiul ne bis in idem trebuie să afecteze însuși acest stat membru. Situația este aceeași în cazul infracțiunilor la adresa altor interese ale statului membru, prevăzute la această dispoziție. Astfel, din moment ce trebuie să fie importante pentru statul membru în același mod în care este securitatea acestuia, celelalte interese trebuie să aibă o importanță analogă acesteia și, prin urmare, să fie tot atât de inerente statului membru respectiv.

57 În consecință, art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS, întrucât prevede posibilitatea unui stat membru de a face excepție de la principiul menționat numai pentru infracțiuni la adresa securității sau a altor interese tot atât de importante ale acestui stat membru, respectă substanța aceluiași principiu, în măsura în care permite statului membru respectiv să sancționeze infracțiuni care îl afectează efectiv și, procedând astfel, să urmărească obiective care sunt în mod necesar diferite de cele pentru care persoana urmărită a fost deja judecată în alt stat membru.

58 În al treilea rând, având în vedere importanța sancționării atingerilor aduse securității sau altor interese tot atât de importante ale statului membru în cauză, restrângerea principiului ne bis in idem prevăzută la art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS răspunde unui obiectiv de interes general.

59 În al patrulea rând, în ceea ce privește principiul proporționalității, acesta impune ca restrângerile pe care, printre altele, actele de drept al Uniunii le pot aduce unor drepturi și unor libertăți consacrate de cartă să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite sau limitele necesității de a proteja drepturile și libertățile celorlalți, având în vedere că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare. În plus, un obiectiv de interes general nu poate fi urmărit fără a se ține seama de faptul că trebuie să fie conciliat cu drepturile fundamentale vizate de măsură, prin efectuarea unei ponderări echilibrate între, pe de o parte, obiectivul de interes general și, pe de altă parte, drepturile în cauză, pentru a se asigura că inconvenientele cauzate de această măsură nu sunt disproporționate în raport cu scopurile vizate. Astfel, posibilitatea de a justifica o restrângere a principiului ne bis in idem garantat la art. 50 din cartă trebuie apreciată prin măsurarea gravității ingerinței pe care o implică o asemenea restrângere și prin verificarea aspectului dacă importanța obiectivului de interes general urmărit prin restrângerea respectivă se raportează la această gravitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2022, Orde van Vlaamse Balies și alții, C‑694/20, EU:C:2022:963, punctul 41, precum și jurisprudența citată).

60 În această privință, trebuie să se observe că posibilitatea prevăzută la art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS este aptă să realizeze obiectivul de interes general al sancționării de către un stat membru a unor atingeri aduse securității sale sau altor interese tot atât de importante.

74 Sub beneficiul acestor precizări introductive, trebuie să se sublinieze că procedurile de urmărire penală desfășurate prin excepție de la acest principiu, în temeiul unei declarații a unui stat membru de punere în aplicare a posibilității prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS, pot avea ca scop, în conformitate cu această dispoziție, doar sancționarea atingerilor aduse securității sau altor interese tot atât de importante ale acestui stat membru. În consecință, instanțelor naționale le revine sarcina de a verifica dacă este posibilă interpretarea declarației făcute de statul membru în cauză, în temeiul art. 55 alin. (1) din CAAS, într‑un mod în care procedurile de urmărire penală inițiate în temeiul acestei declarații să respecte cerințele dispoziției menționate.

75 În această privință, este necesar să se observe, în primul rând, că intră în prima serie de excepții prevăzute la acest art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS infracțiuni precum spionajul, trădarea sau atingerile grave aduse funcționării autorităților publice, care, prin însăși natura lor, au legătură cu securitatea sau cu alte interese tot atât de importante ale statului membru în cauză.

76 Cu toate acestea, din cele arătate nu rezultă însă că domeniul de aplicare al acestei excepții se limitează în mod necesar la asemenea infracțiuni. Astfel, nu se poate exclude ca procedurile de urmărire penală pentru infracțiuni ale căror elemente constitutive nu cuprind în mod specific o atingere adusă securității sau altor interese tot atât de importante ale statului membru să poată să se încadreze de asemenea în domeniul aceleiași excepții atunci când, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, se poate stabili în mod corespunzător că finalitatea procedurilor de urmărire penală pentru faptele în discuție urmărește sancționarea atingerilor aduse securității sau altor interese tot atât de importante.

77 În al doilea rând, în măsura în care privesc securitatea sau alte interese tot atât de importante ale statului membru în cauză, este necesar, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 55, 56, 61 și 62 din prezenta hotărâre, ca urmărirea penală efectuată pentru o infracțiune vizată într‑o declarație de punere în aplicare a posibilității prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. (b) din CAAS să se refere la fapte care afectează, cu o gravitate deosebită, chiar statul membru în cauză.

78 Or, nu orice organizație criminală aduce atingere, obligatoriu și ca atare, securității sau altor interese tot atât de importante ale statului membru în cauză. Astfel, infracțiunea pentru constituirea unei organizații criminale poate conduce la urmărirea penală în temeiul excepției de la principiul ne bis in idem prevăzute la acest art. 55 alin. (1) lit. (b) numai în privința organizațiilor ale căror acțiuni, din cauza unor elemente care le disting, pot fi considerate ca fiind constitutive de asemenea atingeri.

81 În continuare, nu se poate exclude ca, în anumite împrejurări, o organizație criminală care săvârșește exclusiv infracțiuni contra patrimoniului să aducă atingere securității sau altor interese tot atât de importante ale unui stat membru. În această privință, pentru a se putea considera că acțiunile organizației criminale respective constau într‑o asemenea atingere, este necesar ca aceste infracțiuni, indiferent de intenția efectivă a organizației respective și în afară de atingerile aduse ordinii publice pe care le presupune orice infracțiune, să afecteze însuși statul membru.82 Or, având în vedere informațiile de care dispune Curtea, nu reiese că, în pofida amplorii atingerilor aduse bunurilor persoanelor vătămate, acțiunile organizației criminale în discuție în litigiul principal ar fi avut ca efect să aducă prejudicii înseși Republicii Federale Germania, astfel încât acțiunile acestei organizații criminale nu par să facă parte din sfera infracțiunilor la adresa securității naționale sau a altor interese tot atât de importante, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

* Lector univ. dr., membru în Comitetul științific al Revistei „Pro Lege”, e-mail: jurj_remus@mpublic.ro.

[1] Disponibilă pe site-ul https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=271742&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=7670905#Footnote*