Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (camera a opta) în cauza C-722/22 din 25 ianuarie 2024. „Trimitere preliminară – spațiul de libertate, securitate și justiție – cooperarea judiciară în materie penală – decizia‑cadru 2005/212/JAI – confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea – articolul 1 a treia liniuță – noțiunea de «instrument» – articolul 2 alineatul (1) – obligația statelor membre de a lua măsuri pentru a permite confiscarea instrumentelor infracțiunilor – vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii”

În cauza C‑722/22, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria), prin decizia din 22 noiembrie 2022, primită de Curte la 24 noiembrie 2022, în procedura inițiată de Sofiyski gradski sad

CURTEA (Camera a opta),

luând în considerare observațiile prezentate:

pronunță prezenta

Hotărâre

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea art. 1 a treia liniuță și a art. 2 din Decizia‑cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea (JO 2005, L 68, p. 49, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 147).

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate din oficiu, în legătură cu confiscarea vehiculelor utilizate de anumiți membri ai unui grup infracțional organizat, a cărui condamnare a rămas definitivă, pentru a transporta produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Considerentele (1) și (10) ale Deciziei‑cadru 2005/212 au următorul cuprins:

„(1) Criminalitatea organizată transfrontalieră urmărește, în principal, scopuri lucrative. Pentru a preveni și combate eficient acest gen de criminalitate, eforturile trebuie concentrate pe depistarea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor având legătură cu infracțiunea. Cu toate acestea, aceste operațiuni sunt dificil de realizat, printre altele, datorită diferențelor existente între legislațiile statelor membre în acest domeniu.

[…]

(10) Scopul prezentei decizii‑cadru este acela de a garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a produselor având legătură cu infracțiunea, inter alia, în ceea ce privește sarcina probei privind sursa bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune având legătură cu criminalitatea organizată. […]”

Articolul 1 din această decizie‑cadru, intitulat „Definiții”, prevede la a treia liniuță:

„În sensul prezentei decizii‑cadru:

[…]

– «instrument» înseamnă orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, în tot sau în parte, pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni”.

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Confiscare”, prevede, la alineatul (1):

„Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a‑i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unor infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse”.

Articolul 4 din aceeași decizie‑cadru, intitulat „Căi de atac”, are următorul cuprins:

„Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura că părțile afectate de măsurile prevăzute la articolele 2 și 3 au la dispoziție căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor”.

Articolul 5 din Decizia‑cadru 2005/212, intitulat „Garanții”, prevede:

„Prezenta decizie‑cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale, inclusiv în ce privește prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană”.

Dreptul bulgar

Articolul 53 alin. (1) lit. (a) din Nakazatelen kodeks (Codul penal) din 1 mai 1968, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „NK”), prevede:

„(1) Independent de răspunderea penală, se confiscă în favoarea statului:

(a) bunurile care aparțin făptuitorului și care au fost destinate să fie utilizate sau au fost utilizate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni.

[…]”

În temeiul art. 234 alin. (1) și alin. (2) punctul 3 din NK, în cazul în care obiectul infracțiunii privește cantități importante, deținerea de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate de la doi la opt ani și cu interdicția de a exercita anumite profesii sau activități.

Potrivit art. 321 alin. (2) și alin. (3) punctul 2 din NK, participarea la un grup infracțional organizat care urmărește scopuri lucrative se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate de la trei la zece ani.

Litigiul principal și întrebarea preliminară

AP, BP, OP și PG au fost condamnați, în temeiul art. 321 alin. (3) pct. 2 din NK, la pedepse privative de libertate de trei ani pentru primul, de un an pentru al doilea și al treilea și de șase luni pentru ultimul, pentru că au participat, între luna august 2011 și luna iunie 2012, la un grup infracțional organizat care săvârșea, în scopuri lucrative, infracțiuni prevăzute la art. 234 din NK.

În cadrul acestui grup infracțional organizat, AP, BP și GV au cumpărat, la 20 august 2011, un autotractor în Bulgaria, condus de OP în Grecia, la 21 august 2011, și căruia acesta din urmă i‑a atașat o remorcă încărcată cu pachete de țigări în valoare de 2,348 milioane de leve bulgare (BGN) (aproximativ 1,2 milioane de euro), fără timbru fiscal. La 23 august 2011, OP a condus acest vehicul spre Varna, Bulgaria, unde încărcătura a fost depozitată într‑un depozit. Încărcătura respectivă a fost confiscată de poliție la 24 august 2011. Pentru această infracțiune, AP, BP, OP și GV au fost condamnați, în temeiul art. 234 alin. (2) pct. 3 din NK, la pedepse privative de libertate de un an și unsprezece luni pentru primul, de un an pentru al doilea și al treilea și de patru ani pentru ultimul.

În acest context, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia), care este instanța de trimitere, a inițiat din oficiu o procedură prin care se urmărește să se stabilească soarta probelor materiale obținute în cursul procedurii penale care a condus la condamnările menționate la punctele 11 și 12 din prezenta hotărâre, care au rămas definitive. Această instanță ridică în special problema dacă autotractorul și remorca, cu ajutorul cărora încărcătura de pachete de țigări fără timbru fiscal a fost transportată din Grecia către Bulgaria, au fost utilizate ca „instrument” al unei infracțiuni, în sensul art. 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212.

Instanța menționată observă, pe de o parte, că reglementarea națională în discuție în litigiul principal califică drept infracțiune deținerea de produse accizabile fără timbru fiscal, însă nu și transportul acestor produse. Ea arată, pe de altă parte, că Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație), în decizia sa interpretativă nr. 2/13 din 18 decembrie 2013, a considerat că vehiculul sau mijlocul de transport în care sunt găsite produse accizabile fără timbru fiscal, care intră sub incidența art. 234 din NK, nu constituie un instrument al acestei infracțiuni și, prin urmare, nu pot fi așadar confiscate în temeiul art. 53 alin. (1) lit. a) din NK.

Instanța de trimitere consideră însă că deținerea este o putere efectivă exercitată asupra unor astfel de produse și că transportul lor este o manifestare a acestei puteri. Prin urmare, în opinia sa, autotractorul și remorca în discuție în litigiul principal au fost utilizate ca „instrumente” ale infracțiunii pe care o constituie deținerea unei „cantități importante” de pachete de țigări fără timbru fiscal.

În aceste condiții, Sofiyski gradski sad a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 coroborat cu articolul 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212 se opune interpretării unei legi naționale în sensul că nu trebuie să se dispună confiscarea ca instrument al infracțiunii a unui vehicul de transport mărfuri – autotractor și remorcă – folosit de membrii unui grup infracțional organizat pentru deținerea și transportul în cantități mari al unor produse accizabile (țigări) fără timbru fiscal?”

Cu privire la întrebarea preliminară

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă art. 1 a treia liniuță și art. 2 din Decizia‑cadru 2005/212 trebuie interpretate în sensul că un vehicul utilizat pentru a transporta produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.

Potrivit art. 1 a treia liniuță din Decizia‑cadru 2005/212, noțiunea de „instrument” cuprinde „orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod, în tot sau în parte, pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni”.

Articolul 2 alin. (1) din această decizie‑cadru impune fiecărui stat membru să ia măsurile necesare pentru a‑i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unor infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.

Din aceste dispoziții, în special din termenii „orice obiect” și „în orice mod”, rezultă că, în măsura în care un obiect este utilizat sau destinat să fie utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni care intră în domeniul de aplicare al acestei decizii‑cadru, el constituie un „instrument” al acestei infracțiuni.

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că infracțiunea în discuție în litigiul principal este pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de la doi la opt ani. Sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, această infracțiune este astfel susceptibilă să intre în domeniul de aplicare al Deciziei‑cadru 2005/212, în temeiul art. 2 alin. (1) din aceasta.

Prin urmare, în măsura în care un vehicul este utilizat „în orice mod” pentru a săvârși o astfel de infracțiune, acest vehicul intră în sfera noțiunii de „instrument”, în sensul art. 1 a treia liniuță din această decizie‑cadru, fără a fi necesar să se distingă după cum vehiculul menționat este utilizat ca mijloc de transport sau ca mijloc de deținere sau de stocare a produselor care fac obiectul infracțiunii în cauză.

Ținând seama de incertitudinile instanței de trimitere, trebuie subliniat că caracterul obligatoriu al unei decizii‑cadru precum Decizia‑cadru 2005/212 determină în special în privința instanțelor statelor membre o obligație de a interpreta dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității deciziei‑cadru în cauză, pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta.

Principiul interpretării conforme impune ca instanța națională să ia în considerare, dacă este cazul, ansamblul dreptului național pentru a aprecia în ce măsură acesta poate să primească o aplicare care să nu determine un rezultat contrar celui vizat de decizia‑cadru în cauză. Însă acest principiu nu poate fi utilizat ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național.

Astfel, obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei decizii‑cadru atunci când interpretează și aplică normele relevante ale dreptului național este limitată de principiile generale ale dreptului, în special ale securității juridice și neretroactivității. Aceste principii se opun ca obligația respectivă să poată conduce la stabilirea sau la agravarea, în temeiul unei decizii‑cadru și independent de o lege adoptată pentru punerea în aplicare a acesteia, a răspunderii penale a celor care au săvârșit o infracțiune.

Sub aceste rezerve, obligația de interpretare conformă impune instanțelor naționale să lase neaplicată, din oficiu, orice interpretare reținută de o instanță superioară care le‑ar fi impusă, în temeiul dreptului național, dacă această interpretare nu este compatibilă cu decizia‑cadru în cauză. Prin urmare, o instanță națională nu poate să considere în mod valabil că se găsește în imposibilitatea de a interpreta o dispoziție națională în conformitate cu dreptul Uniunii pentru simplul motiv că această dispoziție a fost interpretată și aplicată constant într‑un sens care nu este compatibil cu dreptul menționat.

În speță, este necesar să se arate, pe de o parte, că dispozițiile Deciziei‑cadru 2005/212 care fac obiectul cererii de decizie preliminară nu privesc întinderea răspunderii penale a persoanelor vizate de o eventuală măsură de confiscare și, pe de altă parte, că, potrivit art. 53 alin. (1) din NK, confiscarea în beneficiul statului a instrumentelor care au servit la săvârșirea unei infracțiuni are loc „independent de răspunderea penală”.

În plus, orice decizie privind o eventuală confiscare în cauza principală trebuie, conform art. 5 din Decizia‑cadru 2005/212, să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate consacrat la art. 17 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu art. 52 alin. (1) din aceasta. O astfel de confiscare nu poate aduce atingere dreptului de proprietate al unui terț de bună‑credință, care nu știa și nu putea ști că bunul său a fost utilizat pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Pe de altă parte, art. 4 din Decizia‑cadru 2005/212, interpretat în lumina art. 47 din Carta drepturilor fundamentale, impune statelor membre să garanteze că persoanele afectate de o măsură de confiscare dispun de căi de atac efective pentru apărarea drepturilor lor. Aceste persoane sunt nu numai cele găsite vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, ci și terții ale căror bunuri sunt vizate de această măsură.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că art. 1 a treia liniuță și art. 2 din Decizia‑cadru 2005/212 trebuie interpretate în sensul că un vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 1 a treia liniuță și articolul 2 din Decizia‑cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea trebuie interpretate în sensul că un vehicul utilizat pentru transportul de produse accizabile fără timbru fiscal, cu încălcarea legii, constituie un „instrument” al unei infracțiuni.