În cauza C‑492/22 PPU[1],

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos), prin decizia din 22 iulie 2022, primită de Curte la 22 iulie 2022, în procedura privind executarea unui mandat european de arestare emis împotriva lui CJ,

Curtea (Camera întâi) declară:

1) Articolul 24 alin. (1) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificat prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009,

trebuie interpretat în sensul că:

– decizia de a amâna predarea, prevăzută de această dispoziție constituie o decizie cu privire la executarea unui mandat european de arestare care, în temeiul art. 6 alin. (2) din această decizie‑cadru, trebuie să fie luată de autoritatea judiciară de executare. În cazul în care o astfel de decizie nu a fost adoptată de această autoritate, iar termenele prevăzute la art. 23 alin. (2)-(4) din decizia‑cadru menționată au expirat, persoana care face obiectul unui mandat european de arestare trebuie să fie pusă în libertate, conform art. 23 alin. (5) din aceeași decizie‑cadru.

2) Articolul 12 și art. 24 alin. (1) din Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum a fost modificat prin Decizia-cadru 2009/299, coroborate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că:

– nu se opun ca o persoană care face obiectul unui mandat european de arestare, a cărei predare către autoritățile statului membru emitent a fost amânată în scopul urmăririi penale începute împotriva sa în statul membru de executare, să fie menținută în detenție în acest din urmă stat, pe baza mandatului european de arestare, pe timpul desfășurării urmăririi penale în cauză.

3) Articolul 24 alin. (1) din Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, coroborat cu art. 47 al doilea și al treilea paragraf și cu art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că:

– nu se opune ca predarea unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare să fie amânată, în scopul urmăririi penale începute împotriva sa în statul membru de executare, pentru simplul motiv că ea nu a renunțat la dreptul său de a fi prezentă în persoană în fața instanțelor sesizate în cadrul acestor proceduri.

Principalele considerente

68 În primul rând, trebuie arătat că, potrivit art. 12 din Decizia-cadru 2002/584, atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare. Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu acest drept, cu condiția ca autoritatea competentă a respectivului stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.

69 Pe de altă parte, potrivit art. 24 alin. (1) din această decizie‑cadru, autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

70 Din modul de redactare a acestor dispoziții nu reiese că ele s‑ar opune menținerii în detenție a persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul național al statului membru de executare, atunci când aceasta face obiectul unei urmăriri penale în statul membru respectiv pentru o infracțiune săvârșită în acesta din urmă și alta decât cea prevăzută de mandatul menționat.

71 În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscriu dispozițiile respective, reiese, desigur, din art. 23 din Decizia-cadru 2002/584 că, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (4) ale acestui articol, persoana căutată trebuie, în conformitate cu alin. (5) al acestuia, să fie pusă în libertate, și anume cel târziu la 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare sau de la noua dată convenită, după caz.

72 Cu toate acestea, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 66 din concluzii, predarea amânată pentru motivele prevăzute la art. 24 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584 constituie o normă specială și distinctă în raport cu modalitățile de punere în aplicare a predării prevăzute la art. 23 din aceasta.

73 În consecință, termenele prevăzute la art. 23 alin. (5) din Decizia-cadru 2002/584 nu se aplică ipotezei de predare amânată prevăzută la art. 24 din aceasta și, prin urmare, în temeiul art. 12 din această decizie-cadru, autoritatea judiciară de executare poate decide menținerea în detenție a persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare.

74 În al treilea rând, interpretarea art. 12 și 24 din Decizia-cadru 2002/584 reținută la punctul 70 din prezenta hotărâre contribuie la realizarea obiectivelor acestei decizii-cadru, prin care se urmărește, în special, combaterea impunității [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C‑562/21 PPU și C‑563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 62].

75 Astfel, dacă nu ar fi posibilă menținerea în detenție a unei asemenea persoane în perioada de până la data la care a fost amânată predarea sa în temeiul art. 24 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584, riscul ca această persoană să fugă și să se aducă astfel atingere bunei executări a mandatului european de arestare care o vizează ar crește în mod incontestabil.

76 În al patrulea rând, o astfel de interpretare a art. 12 și 24 din Decizia-cadru 2002/584 nu este repusă în discuție nici de necesitatea de a interpreta aceste dispoziții în conformitate cu art. 6 din cartă, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.

77 În această privință, art. 1 alin. (3) din decizia-cadru menționată amintește în mod expres că ea nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la art. 6 UE și reflectate în cartă, obligație care, în plus, privește toate statele membre, în special statul membru emitent și pe cel de executare (Hotărârea din 12 februarie 2019, TC, C‑492/18 PPU, EU:C:2019:108, punctul 54 și jurisprudența citată).

81 În ceea ce privește art. 12 din decizia-cadru menționată, trebuie să se constate că reiese din această dispoziție că revine autorității judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana căutată sau condamnată trebuie să rămână în detenție în conformitate cu dreptul statului membru de executare și că punerea sa provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu acest drept, cu condiția ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei respective.

82 În plus, atunci când autoritatea judiciară de executare decide să amâne predarea, în temeiul art. 24 alin. (1) din decizia‑cadru menționată, această autoritate nu va putea să decidă menținerea în detenție a persoanei căutate sau condamnate, în conformitate cu art. 6 din cartă, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într‑un mod suficient de diligent și, prin urmare, dacă durata detenției nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într‑adevăr așa, această autoritate va trebui să efectueze un control concret al situației în cauză, ținând seama de toate elementele relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Vilkas, C‑640/15, EU:C:2017:39, punctul 43).

85 Articolul 24 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584 prevede că autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

86 Reiese cu claritate din modul de redactare a dispoziției menționate că aceasta acordă autorității judiciare de executare o putere discreționară în adoptarea unei decizii de amânare a predării, a cărei exercitare este supusă numai condiției ca această decizie să fie adoptată în vederea efectuării urmăririi penale în statul membru de executare sau a executării unei pedepse primite pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

87 În această privință, trebuie arătat că, deși, potrivit modului de redactare a dispoziției menționate, exercitarea posibilității prevăzute de aceasta nu este supusă niciunei condiții suplimentare, Decizia-cadru 2002/584 trebuie, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din aceasta, interpretat în lumina considerentului (12) al acesteia, să facă obiectul unei interpretări conforme cu cerințele respectării drepturilor fundamentale.

88 Or, dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces în cadrul procedurilor penale, care constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil consacrat la art. 47 al doilea și al treilea paragraf și la art. 48 alin. (2) din cartă, obligă statele membre să garanteze persoanei acuzate dreptul de a fi prezentă în sala de judecată în cursul desfășurării procesului său [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2022, HN (Procesul unei persoane acuzate îndepărtate de pe teritoriu), C‑420/20, EU:C:2022:679, punctele 54-56].

89 Astfel, în ipoteza în care autoritatea judiciară de executare a unui stat membru ar decide să nu amâne predarea unei persoane căutate care face obiectul urmăririi penale în acest stat membru, statul membru menționat ar fi obligat să deducă toate consecințele care decurg din respectarea acestui drept în cadrul organizării procesului acestei persoane pentru a‑i asigura o posibilitate reală de a asista la acesta [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 2022, HN (Procesul unei persoane acuzate îndepărtate de pe teritoriu), C‑420/20, EU:C:2022:679, punctul 61].90 În schimb, întrucât adoptarea unei decizii de amânare a predării de către autoritatea judiciară de executare nu are ca efect faptul că procesul persoanei căutate în statul membru de executare va avea loc în absența sa, aceasta nu poate, în sine, să aducă atingere dreptului acestei persoane de a fi prezentă la procesul său.

[1] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62022CJ0492.