Răzvan-Horațiu RADU*

Procuror detașat la Ministerul Afacerilor Externe

Agent al Guvernului României pentru

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

ABSTRACT

The author presents the judgment of the European Court of Human Rights in the case Tiba v. Romania, by which it was ruled that the period of 9 hours and 10 minutes spent under the control of the authorities’ control, based on a warrant to appear, is transformed in an “administrative retention” of the plaintiff, which was added to the period of limited retention by the Romanian Constitution, republished, and by the Romanian Criminal Procedure Code to 24 hours.

Key words: The judgment of the European Court of Human Rights in the case Tiba v. Romania, the warrant to appear, the new Romanian Criminal Procedure Code.

1. Prezentare hotărâre. La data de 21 decembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) a pronunțat Hotărârea în cauza Tiba contra României, ce are ca obiect plângerea formulată de reclamantul Tiberiu Mircea Tiba (în continuare reclamantul) pentru încălcarea dreptului la libertate și siguranță garantat de art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția). Reclamantul a susținut că respectivul drept i-a fost încălcat prin modalitatea de executare a unui mandat de aducere emis de procuror pe numele său.

În fapt:

La data de 11 decembrie 2008, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara (denumită în continuare D.N.A. Timișoara) a declanșat urmărirea penală împotriva reclamantului, avocat de profesie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. În scopul audierii sale ca învinuit[1], procurorul a emis în aceeași zi un mandat de aducere. Cu excepția scopului sus-menționat, mandatul de aducere nu era motivat conform exigențelor art. 183 din Codul de procedură penală român anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969).

În dimineața zilei de 12 decembrie 2008, la ora 8.00, un polițist s-a deplasat la biroul reclamantului din Oradea, unde a pus în executare mandatul de aducere.

Reclamantul a fost escortat până la sediul D.N.A. Timișoara, unde a fost predat procurorului la ora 11.40. În intervalul orar 12.00-16.50, reclamantul a fost audiat de procuror, după care a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu ora 17.10.

La data de 13 decembrie 2008, la solicitarea D.N.A. Timișoara, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile. Recursul acestuia a fost respins. În fața instanțelor de judecată care s-au pronunțat asupra arestării preventive, reclamantul a susținut că a fost privat de liberate în mod nelegal între orele 8.00 (momentul de debut al punerii în executare a mandatului de aducere) și 17.10 (momentul punerii în executare a ordonanței de reținere de către procuror), solicitând deducerea perioadei respective din durata totală a reținerii. Instanța care a judecat propunerea de arestare preventivă a considerat că nu este competentă să decidă asupra acesteia și a sugerat că reclamantul trebuia să folosească procedura prevăzută în art. 140¹ C.pr.pen. din 1969[2] ce reglementa plângerea împotriva ordonanței de reținere[3].

Dreptul încălcat. În fața C.E.D.O., reclamantul a invocat încălcarea dreptului la libertate și siguranță sub două aspecte:

– privarea nelegală de libertate pentru o perioadă de aproximativ 9 ore, cât s-a aflat sub controlul polițiștilor și al procurorului, în baza mandatului de aducere emis fără o citare prealabilă și fără justificare (art. 5 paragr. 1 din Convenție);

– lipsa unui control judiciar asupra privării sale de libertate (art. 5 paragr. 4 din Convenție)[4].

Analizând cauza sub aspectul art. 5 paragr. 1, C.E.D.O. a stabilit că pentru o perioadă de 9 ore și 10 minute (perioada cuprinsă între orele 8.00-17.10), cât reclamantul s-a aflat sub controlul autorităților ca urmare a executării mandatului de aducere, din nicio probă aflată la dosarul cauzei nu reiese că acesta putea să plece conform voinței sale sau că ar fi fost notificat despre o atare posibilitate. Prin urmare, C.E.D.O. a apreciat că a existat o privare de libertate contrară articolului sus-menționat[5].

În continuare, C.E.D.O. a verificat baza legală a privării de libertate[6], respectiv art. 183 C.pr.pen. din 1969 ce reglementa mandatul de aducere[7]. Astfel, C.E.D.O a constatat că reclamantul nu a fost citat anterior la parchet pentru a fi audiat în respectiva cauză, iar mandatul de aducere emis pe numele său nu conținea niciun motiv din care să reiasă necesitatea audierii reclamantului în calitate de învinuit. Prin urmare, omisiunea prezentării de către procuror a acestor motive în cuprinsul mandatului de aducere reprezintă o încălcare a normelor interne de procedură penală[8]. Pe cale de consecință, C.E.D.O. a statuat că a fost încălcat art. 5 paragr. 1 din Convenție, întrucât reclamantul a fost privat de libertate pentru perioada sus-menționată fără respectarea unei proceduri legale interne[9].

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere invocat de reclamant, lipsa din legislația românească a unui remediu în sensul existenței unui control judiciar asupra privării sale de libertate, C.E.D.O. a apreciat că acesta nu poate fi analizat sub aspectul încălcării art. 5 paragr. 4 din Convenție, ce reglementează dreptul persoanei private de libertate la recurs în fața unei instanțe de judecată. Această statuare a fost susținută de argumentul că art. 5 paragr. 4 din Convenție se referă doar la necesitatea ca o persoană privată de liberate să poată obține un control judiciar rapid al regularității detenției sale în vederea punerii în libertate, dacă se impune, și nu la analiza legalității unei perioade scurte de detenție care s-a finalizat deja[10].

2. Opinie. Hotărârea C.E.D.O. în cauza Tiba contra României nu reprezintă o noutate jurisprudențială a C.E.D.O. în această materie. Problema compatibilității mandatului de aducere din legislația procesual penală românească cu art. 5 din Convenție s-a mai pus și în alte cauze: Ghiurău contra României[11], Valerian Dragomir contra României[12], Iustin Robertino Micu contra României^[13], care de altfel sunt și invocate ca precedent jurisprudențial în prezenta hotărâre.

Față de jurisprudența invocată, elementul de noutate al cauzei Tiba contra României este dat doar de analiza C.E.D.O. și din perspectiva unei posibile încălcări a art. 5 paragr. 4 din Convenție, aspect tranșat în sensul neîncadrării problemei discutate în domeniul de aplicare a paragrafului sus-menționat.

Având în vedere că Hotărârea C.E.D.O. în cauza Tiba contra României confirmă o jurisprudență consolidată în materie, reluăm concluziile pe care le-am mai expus și cu altă ocazie[14].

Astfel, din perspectiva C.E.D.O., textele de lege care reglementau mandatul de aducere, art. 183-184 C.pr.pen. din 1969, nu prezentau probleme. Analizându-le, reiese că scopul mandatului de aducere era de a se asigura prezența în fața organelor judiciare a persoanelor vizate, cărora legea le asigura și o serie de garanții:

– emiterea unui mandat de aducere doar dacă persoana citată nu se prezenta la audiere;

– emiterea unui mandat de aducere pentru suspect sau inculpat, fără citare anterioară, numai dacă interesul cauzei impunea și numai motivat;

– ținerea la dispoziția autorităților a persoanelor ce făceau obiectul mandatului doar pe perioada de timp strict necesară pentru audiere;

– ascultarea lor de îndată[15].

C.E.D.O. a sancționat însă modul cum au fost aplicate dispozițiile legale sus-menționate, mai ales atunci când perioada petrecută sub controlul autorităților, în baza unui mandat de aducere, s-a transformat într-o ,,reținere administrativă”, care s-a adăugat perioadei de reținere limitată de Constituția României, republicată, și de Codul de procedură penală român la 24 de ore[16].

Atât în cauza de față, cât și în cauzele Ghiurău și Iustin Robertino Micu, C.E.D.O. a sancționat, în primul rând, lipsa de motivare a mandatului de aducere[17].

Încălcarea dreptului la libertate și siguranță din prezenta cauză putea fi evitată dacă procurorul l-ar fi citat pe reclamant în prealabil sau ar fi emis un mandat de aducere motivat sau dacă ar fi putut proba că în perioada cât reclamantul s-a aflat sub puterea mandatului de aducere putea să aibă libertate de circulație. Această ultimă ipoteză ar fi greu însă de realizat în realitatea practică a desfășurării urmăririi penale, în condițiile în care totuși mandatul de aducere, prin esența sa, poate implica constraângerea și este de natură să limiteze libertatea de circulație a individului tocmai în scopul de a putea fi prezentat organelor judiciare pentru buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, considerăm că o deducere din durata reținerii a perioadei de 9 ore și 10 minute, cât reclamantul s-a aflat sub controlul autorităților judiciare, ar fi dus cu siguranță la respingerea plângerii reclamantului[18].

Cu referire la dispozițiile privind mandatul de aducere din noul Cod de procedură penală român^[19], observăm că acestea preiau în linii mari și le îmbunătățesc, prin adăugarea de noi garanții, pe cele din Codul de procedură penală român anterior, după cum urmează:

– posibilitatea de a executa un mandat de aducere prin pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, situație în care mandatul se eliberează de judecătorul de drepturi și libertăți;

– durata pentru care persoanele aduse cu mandat pot rămâne la dispoziția organului judiciar: durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual, dar nu mai mult de 8 ore.

Limitarea în timp a duratei cât persoana în cauză poate rămâne la dispoziția autorității judiciare este de natură să-i ofere acesteia garanții și să preîntâmpine încălcări precum cele în discuție.

Cu toate acestea, aplicarea noilor prevederi legale de către autoritățile judiciare trebuie făcută cu prudență, astfel încât perioada de 8 ore să nu poată fi depășită decât în caz de luare a unei alte măsuri preventive privative de libertate asupra persoanei (reținere sau arestare).

În plus, apreciem că autoritățile judiciare, în aplicarea noilor dispoziții privind durata maximă cât persoana aflată sub puterea mandatului de aducere poate rămâne la dispoziția lor, trebuie să țină seama și de necesitatea măsurii prin raportare la circumstanțele cauzei, având în vedere că privarea de libertate este o măsură gravă, ce se justifică când alte măsuri mai puțin  restrictive nu sunt suficiente. Deopotrivă, dacă obligația prevăzută de lege este îndeplinită (audierea persoanei, îndeplinirea actului procedural), baza legală pentru executarea mandatului de aducere încetează. În caz contrar, există riscul unei noi încălcări a Convenției sub aspectul dreptului la libertate și siguranță[20].

* e-mail: rhradu@gmail.com

[1] Termenul uzitat de noul Cod de procedură penală român este de ,,suspect” sau ,,inculpat”.

[2] Hotărârea C.E.D.O. din 21 decembrie 2016, paragr. 6-13, disponibilă pe site-ul www.echr.coe.int (accesat la 9 februarie 2017).

[3] ,,Art. 140¹. Plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare penală sau a procurorului privind măsura reținerii

(1) Împotriva ordonanței organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura preventivă a reținerii se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penală, iar împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plângere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 278 alin. (1) și (2).

(2) Procurorul se pronunță prin ordonanță înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii reținerii.

(3) Când consideră că măsura reținerii este ilegală sau nu este justificată, procurorul dispune revocarea ei.”

[4] Hotărârea C.E.D.O. din 21 decembrie 2016, paragr. 17, 30, cit. supra.

[5] Idem, paragr. 37-39.

[6] Idem, paragr. 41.

[7] ,,Art. 183. Mandatul de aducere

(1) O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară.

(2) Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.

(3) Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. (1) și (2), nu pot rămâne la dispoziția organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora.

(4) Persoana adusă cu mandat de aducere este ascultată de îndată de către organul judiciar.”

[8] Hotărârea C.E.D.O. din 21 decembrie 2016, paragr. 42-44, cit. supra.

[9] Idem, paragr. 45-46.

[10] Idem, paragr. 47-51.

[11] Hotărârea C.E.D.O. din 20 noiembrie 2012, disponibilă pe site-ul www.echr.coe.int (accesat la 9 februarie 2017).

[12] Hotărârea C.E.D.O. din 16 septembrie 2014, disponibilă pe site-ul www.echr.coe.int (accesat la 9 februarie 2017).

[13] Hotărârea C.E.D.O. din 13 ianuarie 2015, disponibilă pe site-ul www.echr.coe.int (accesat la 9 februarie 2017).

[14] R.-H. Radu, Mandatul de aducere din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în ,,Curierul Judiciar” nr. 1/2015, p. 51-55.

[15] Idem, p. 54.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] A se vedea și R.-H. Radu, loc. cit., p. 55.

[19] ,,Art. 265. Mandatul de aducere

(1) O persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației.

(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei.

(3) În cursul urmăririi penale mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanță.

(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul.

(5) Cererea formulată de procuror, în cursul urmăririi penale, trebuie să cuprindă:

a) motivarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2);

b) indicarea infracțiunii care constituie obiectul urmăririi penale și numele suspectului sau al inculpatului;

c) indicarea adresei unde se află persoana pentru care se solicită emiterea mandatului de aducere.

(6) Cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de aducere se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.

(7) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului și încuviințarea aducerii persoanei solicitate, emițând de îndată mandatul de aducere.

(8) Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanței;

b) data, ora și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;

d) scopul pentru care a fost emis;

e) numele persoanei care urmează a fi adusă cu mandat și adresa unde locuiește. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menționeze infracțiunea care constituie obiectul urmăririi penale;

f) indicarea temeiului și motivarea necesității emiterii mandatului de aducere;

g) mențiunea că mandatul de aducere poate fi folosit o singură dată;

h) semnătura judecătorului și ștampila instanței.

(9) În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt satisfăcute condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4), dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanță, în cursul judecății, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la alin. (8).

(11) Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezența acesteia.

(12) Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă a acestora.”

,,Art. 266. Executarea mandatului de aducere

(1) Mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de ordine publică. Persoana căreia i se încredințează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis și îi solicită să o însoțească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere.

(2) În vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată, organele prevăzute la alin. (1) pot pătrunde în locuința sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că se află cel căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat și proporțional cu scopul urmărit.

(3) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată.

(4) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găsește persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări și, dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mențiuni despre cercetările făcute. Procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată.

(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unității militare sau prin poliția militară.

(6) Activitățile desfășurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;

b) locul unde este încheiat;

c) mențiuni despre activitățile desfășurate.”

[20] A se vedea: R.-H. Radu, loc. cit., p. 55; C. Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2010, vol. I, p. 251; D. Harris, M. O’Boyle, C. Warbrick, Law of the European Convention of Human Rights, Oxford University Press, 2009, p. 143; Hotărârea C.E.D.O. din 4 aprilie 2000, cauza Witold Litwa contra Poloniei, paragr. 78; Hotărârea din 3 decembrie 2002, cauza Nowicka contra Poloniei, paragr. 60 [ambele hotărâri C.E.D.O. sunt disponibile pe site-ul www.echr.coe.int (accesat la 9 februarie 2017) și citate în studiul menționat anterior].