Cristian-Valentin ȘTEFAN^*

ABSTRACT

The present study aims to investigate the way in what identifying illegal court decisions against which the prosecutor has not filed remedies and analyzing acquittal, restitution to the prosecutor’s office and referral to the prosecutor rulings were put into practice at the Prosecutor’s Office attached to the Târgu Mureș Court of Appeal, during 2017-2022. As for the illegal court decisions against which the prosecutor has not filed remedies, I have extracted the essence of several decisions, identified in the reference period. As for the acquittal, restitution to the prosecutor’s office and referral to the prosecutor rulings, I have developed four analyzes: two of acquittals (one non-imputable and the other imputable) and two of restitutions (also one non-imputable and another imputable). Equally, within the second theme, I made a brief comparison between the period before 2017 and the period 2017-2022. These research methods allowed an evaluation of the Prosecutor’s Office attached to the Târgu Mureș Court of Appeal activity, during the reference period. Following this evaluation, I highlighted the positive elements of identifying illegal court decisions against which the prosecutor did not filed remedies and analyzing the acquittal, restitution to the prosecutor’s office and referral to the prosecutor rulings. The positive elements of those two types of activities outline the good practices that must be preserved in the future.

Keywords: The Prosecutor’s Office attached to the Court of Appeal Târgu Mureș; illegal court decisions not challenged by the prosecutor; acquittal, restitution to the prosecutor’s office and referral to the prosecutor rulings.

I. Introducere

Procurorul de ședință de la parchetul de pe lângă curtea de apel are următoarele patru atribuții: participarea la judecarea cauzelor, declararea căilor de atac, examinarea cauzelor de aplicare neunitară a legii și analizarea soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror[1]. Cu referire la declararea căilor de atac, diferențiem între căile de atac susceptibile să fie declarate de parchetul de pe lângă curtea de apel[2] și căile de atac susceptibile să fie declarate de parchetele inferioare[3]. Relativ la cea de-a doua categorie, este necesară verificarea, în special, a legalității hotărârilor instanțelor inferioare, cu scopul de a identifica hotărârile judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac[4].

În studiul de față îmi propun să cercetez felul în care au fost puse în practică atribuția de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac și cea de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror,la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în perioada 2017-2022[5].

Opțiunea pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și cea pentru perioada 2017-2022 se sprijină pe faptul că în această perioadă am avut calitatea de procuror-șef al Secției judiciare la acest parchet. O asemenea funcție m-a adus în postura de a exercita atribuțiile de organizare, conducere și control asupra atribuțiilor de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac și de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror. Exercitarea acestor atribuții administrative mi-a oferit o imagine globală asupra atribuțiilor judiciare pe care mi-am propus să le cercetez în studiul de față[6].

II. Identificarea hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac

Am văzut că activitatea de verificare a hotărârilor judecătorești are loc, printre altele, și pentru a identifica acele hotărâri care suntnelegale, dar împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac (hotărâri care fie nu au putut fi reformate în căile de atac declarate de ceilalți subiecți procesuali, din cauza efectului neagravant, fie au fost reformate în căile de atac declarate de ceilalți subiecți procesuali)[7]. Tendința trebuie să fie aceea de a reduce numărul acestor hotărâri și, dacă este posibil, chiar de a le înlătura[8].

În perioada de referință, am identificat 7 astfel de hotărâri în 2018, 13 hotărâri în 2019, 8 hotărâri în 2020 și 10 hotărâri în 2021. Voi prezenta în continuare câteva dintre nelegalitățile strecurate în unele dintre hotărârile judecătorești împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac.

Dacă între două infracțiuni săvârșite de aceeași persoană se interpune o hotărâre judecătorească definitivă de amânare a aplicării pedepsei, nu de condamnare, acestea se săvârșesc în concurs real, nu în stare de pluralitate intermediară. Este nelegală sentința prin care prima instanță a constatat că cele două infracțiuni s-au săvârșit în stare de pluralitate intermediară[9].

Dacă, în cazul unei recidive postcondamnatorii, a doua infracțiune este săvârșită în termenul de supraveghere corespunzător liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate pentru prima infracțiune, instanța revocă liberarea condiționată din executarea acestei pedepse și cumulează restul rămas neexecutat cu pedeapsa stabilită pentru a doua infracțiune. În lipsa unei dispoziții de revocare a liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate pentru prima infracțiune, restul rămas neexecutat din această pedeapsă nu devine executabil și nu poate intra într-o operațiune de cumulare cu pedeapsa stabilită pentru a doua infracțiune. Este nelegală sentința prin care prima instanță a omis să revoce liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicate pentru prima infracțiune, dar a cumulat restul rămas neexecutat din această pedeapsă cu pedeapsa aplicată pentru a doua infracțiune[10].

Ultrajul judiciar, în varianta normativă prevăzută la art. 279 alin. (2) C.pen., se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea absorbită în conținutul său, ale cărei limite speciale se majorează cu o jumătate. Dacă ultrajul judiciar absoarbe două infracțiuni în cazul cărora limita specială maximă a pedepsei închisorii este de 5 ani, așa cum sunt șantajul și influențarea declarațiilor, pedeapsa închisorii, care sancționează infracțiunile de ultraj judiciar comise prin șantaj și prin influențarea declarațiilor, are o limită specială maximă de 7 ani și 6 luni. Este nelegală sentința prin care prima instanță a stabilit două pedepse cu închisoarea, de câte 8 ani închisoare fiecare, pentru cele două infracțiuni de ultraj judiciar[11].

Într-o cauză având ca obiect infracțiunea de abandon de familie, persoana vătămată nu se poate constitui parte civilă cu suma de bani echivalent al pensiei de întreținere neplătite. Această sumă se recuperează pe calea unei acțiuni civile separate. Este nelegală sentința prin care prima instanță a admis acțiunea civilă declanșată pentru pensia de întreținere neplătită[12].

Onorariul avocațial este o cheltuială judiciară, care se acordă cu acest titlu (de cheltuială judiciară), iar nu ca despăgubiri, în urma admiterii acțiunii civile. Este nelegală sentința prin care prima instanță i-a acordat părții civile, în urma admiterii acțiunii civile, o sumă de bani cu titlu de onorariu avocațial[13].

Dacă o cauză se judecă în două cicluri procesuale, efectul neagravant al apelului se menține în ambele. În ceea ce îl privește pe inculpat, se încalcă efectul neagravant al apelului dacă prin a doua sentință se rețin mai multe infracțiuni în concurs real omogen, în timp ce prin prima sentință s-a reținut o infracțiune continuată, și dacă pedeapsa aplicată prin a doua sentință este mai mare decât pedeapsa aplicată prin prima sentință[14].

Dacă din sancțiunea pecuniară aplicată de autoritatea străină intimatul a plătit o parte, obiectul recunoașterii și executării trebuie să fie diferența dintre cuantumul sancțiunii pecuniare aplicate și partea plătită de intimat, nu întregul cuantum al sancțiunii pecuniare aplicate. Este nelegală sentința prin care prima instanță a recunoscut și a dispus executarea întregii sancțiuni pecuniare aplicate de autoritatea străină[15].

Se poate spune că activitatea de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac a fost una pozitivă. Pentru ca ea să rămână la fel și în viitor, ar trebui implementate cel puțin următoarele două măsuri: procurorii de la parchetul de pe lângă curtea de apel care au participat la judecarea căilor de atac să emită către parchetele aflate în circumscripție, care nu au acționat, adrese prin care să învedereze omisiunea acestora din urmă[16]; problemele de drept pe care hotărârile judecătorești nelegale neatacate de procuror le conțin să fie dezbătute în ședințele de formare profesională continuă descentralizată, pentru ca aceste probleme să fie receptate și ridicate de procurori în căile de atac declarate împotriva unor hotărâri asemănătoare[17].

III. Analizarea soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror

Trăsătura comună a achitărilor, restituirilor la parchet și trimiterilor la procuror este aceea că ele exprimă soluții ale organului de jurisdicție aflate în contradicție cu soluțiile dispuse de procuror în procedurile judiciare pe care acesta din urmă le instrumentează[18].

Achitarea se află în contradicție cu trimiterea în judecată și poate sancționa o acțiune penală pusă în mișcare și exercitată netemeinic[19]. Restituirea la parchet se află în contradicție cu trimiterea în judecată și sancționează o acțiune penală pusă în mișcare și exercitată nelegal[20]. Trimiterea la procuror se află în contradicție cu clasarea sau cu renunțarea la urmărirea penală și are rolul de a sancționa o clasare sau o renunțare la urmărirea penală dispusă nelegal ori netemeinic[21].

Cele trei soluții ale organului de jurisdicție pot constitui sancțiuni pentru procuror, astfel încât ele trebuie analizate, pentru a se aprecia dacă o achitare sau o restituire îi este imputabilă sau neimputabilă procurorului care a dispus trimiterea în judecată ori dacă o trimitere îi este imputabilă sau neimputabilă procurorului care a dispus netrimiterea în judecată[22].

În anul 2016, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și la parchetele aflate în circumscripția acestuia s-au înregistrat 4 soluții de restituire și 30 de soluții de achitare (soluții de achitare a 30 de inculpați). Niciuna dintre acestea nu a fost apreciată ca imputabilă procurorului care a dispus trimiterea în judecată.

În perioada de referință, cu precădere în anii 2019 și 2020, mi-am asumat analizarea majorității soluțiilor de achitare și restituire. În anul 2019 am analizat 15 soluții de achitare, dintre care 4 au fost apreciate ca imputabile, și 4 soluții de restituire, dintre care 2 au fost apreciate ca imputabile. În anul 2020 am analizat 12 soluții de achitare, dintre care 5 au fost apreciate ca imputabile, și tot 4 soluții de restituire, dintre care tot 2 au fost apreciate ca imputabile. Voi prezenta în continuare două soluții de achitare (una neimputabilă și alta imputabilă) și două soluții de restituire (de asemenea, una neimputabilă și alta imputabilă).

În cauza în care s-a pronunțat soluția de achitare neimputabilă[23], procurorul a dispus trimiterea în judecată față de inculpat pentru o infracțiune de luare de mită. În fapt, s-a stabilit că inculpatul, medic chirurg la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Adulți și Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în legătură cu intervenția chirurgicală constând în „by pass aorto-coronarian, înlocuire valvulară aortică cu proteză mecanică și înlocuire valvulară mitrală cu proteză mecanică” pe care a efectuat-o asupra denunțătorului, a pretins și a primit 5.000 de euro, după care a acceptat promisiunea unor alți bani și a primit 2.500 de euro.

Inculpatul a fost achitat, cu motivarea că acuzația s-a fundamentat pe declarațiile denunțătorului și pe declarațiile unor persoane apropiate de acesta (frate și concubină). S-a arătat că aceste declarații sunt subiective și contradictorii. În opinia primei instanțe, contradicțiile din aceste declarații au avut ca obiect cuantumul și proveniența mitei, precum și persoanele prezente în momentul luării mitei. A mai arătat prima instanță că cele trei persoane și-au modificat, în cursul judecății, declarațiile pe care le-au dat în cursul urmăririi.

Am apreciat că soluția de achitare nu este imputabilă. Pentru început, am notat că nu este recomandabil ca o infracțiune de luare de mită să se probeze doar prin declarații ale unor martori. Cu atât mai puțin nu este recomandabil ca o infracțiune de luare de mită să se probeze doar prin declarații ale unui martor denunțător, care e implicat în săvârșirea ei, și ale unor martori apropiați de acesta. O infracțiune de luare de mită se probează prin recurgerea fie la prinderea în flagrant, fie la tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare, fie la ambele, cărora li se pot adăuga declarații ale unor martori. Cu toate acestea, legal, nu există ierarhii sau priorități între procedeele probatorii și mijloacele de probă care pot fundamenta o acuzație de luare de mită. Legea nu interzice ca o asemenea infracțiune să se probeze doar prin declarații de martori și nu împiedică audierea în această calitate nici a celui ce denunță fapta, nici a celor care sunt apropiați de acesta. Alegerea procurorului de a-și fundamenta acuzația doar pe declarațiile denunțătorului și pe declarațiile unor persoane apropiate de acesta nu poate fi așadar criticată într-o analiză de imputabilitate a soluției de achitare.

De altfel, în cauză, procurorul nu ar fi putut să recurgă nici la prinderea în flagrant, nici la tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare, din două motive. Primul motiv este că luarea de mită a fost denunțată la patru ani de la data la care s-a afirmat că fapta a fost săvârșită. Al doilea motiv este că, de regulă, se recurge la prinderea în flagrant și la tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare atunci când se denunță o luare de mită săvârșită în varianta pretinderii. Menirea celor două procedee este aceea de a proba primirea. În cauză, denunțătorul a sesizat o faptă de luare de mită despre care a afirmat că s-a epuizat deja prin primire. Din aceste două motive, recurgerea la prinderea în flagrant și la tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare nu ar mai fi avut o finalitate certă. Prin urmare, procurorul a avut de optat între a dispune trimiterea în judecată sau clasarea, ambele fundamentate doar pe declarațiile denunțătorului și pe declarațiile unor persoane apropiate de acesta. Am apreciat că opțiunea pentru trimiterea în judecată este expresia independenței procurorului.

În cauza în care s-a pronunțat soluția de achitare imputabilă[24], procurorul a dispus trimiterea în judecată față de inculpată, printre altele, pentru o tentativă la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările. În fapt, s-a stabilit că inculpata s-a adresat societății de asigurare „A. M. V.”, de la care a solicitat acordarea unor despăgubiri pentru furtul unui telefon mobil din autoturismul personal. Telefonul mobil indicat de către inculpată ca fiind sustras era asigurat contra furtului, dar numai dacă furtul s-ar fi săvârșit prin pătrundere și cu utilizarea forței. Inculpata a declarat că nu a văzut urme de forțare a portierelor autoturismului. Solicitarea de acordare a despăgubirilor a fost respinsă, întrucât despăgubirile s-ar fi acordat numai dacă s-ar fi constatat urme de forțare a portierelor autoturismului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Procurorul a stabilit că afirmația inculpatei din cuprinsul cererii de acordare a despăgubirilor, potrivit căreia telefonul mobil i-ar fi fost sustras, nu este exactă și că, în realitate, inculpata a vândut telefonul mobil[25].

Am apreciat că soluția de achitare pronunțată pentru infracțiunea de înșelăciune privind asigurările este imputabilă. Dispoziția de trimitere în judecată, așa cum a fost configurată de procuror, nu ar fi putut conduce la pronunțarea unei soluții de condamnare. Am remarcat aici două erori: una la nivelul considerării faptei ca având caracter infracțional și alta la nivelul construcției încadrării juridice.

În primul rând, netemeinic, procurorul a stabilit că fapta pentru care a dispus trimiterea în judecată poate constitui infracțiunea de înșelăciune privind asigurările. Elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni (care poate consta, printre altele, într-o acțiune de înstrăinare a unui bun asigurat contra furtului) trebuie să se realizeze în scopul de a obține suma asigurată. Maniera în care s-a stabilit că inculpata a conceput săvârșirea infracțiunii nu ar fi condus la realizarea scopului acesteia. Inculpata a solicitat despăgubiri și a înstrăinat un bun asigurat contra furtului prin efracție, în condițiile în care furtul sesizat de aceasta nu a fost săvârșit prin efracție. Inculpata nu putea să obțină suma asigurată[26], ceea ce înseamnă că scopul infracțiunii de înșelăciune privind asigurările nu putea fi realizat.

În al doilea rând, nelegal, procurorul a construit încadrarea juridică a faptei pentru care a dispus trimiterea în judecată în jurul unui element material pe care legea nu îl prevede în materia infracțiunii de înșelăciune privind asigurările. S-a stabilit că inculpata a săvârșit această infracțiune printr-o acțiune de solicitare a unor despăgubiri pentru furtul unui telefon mobil, care în realitate nu i-a fost sustras. Totuși, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările nu se realizează prin solicitarea de acordare a despăgubirilor (pentru producerea riscului asigurat). Printre altele, acesta reclamă o acțiune de înstrăinare a unui bun asigurat. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările ar fi trebuit să se realizeze așadar prin înstrăinarea telefonului mobil, nu prin solicitarea de acordare a despăgubirilor, ca urmare a furtului acestuia. De îndată ce subiectul activ înstrăinează un bun asigurat contra furtului, este lipsit de relevanță, pentru consumarea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, dacă s-a formulat sau nu o solicitare de acordare a despăgubirilor și, în caz afirmativ, dacă aceasta a fost sau nu admisă[27]. De aceea, este nelegală inclusiv reținerea tentativei. Ar fi trebuit să se rețină forma consumată a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

În cauza în care s-a pronunțat soluția de restituire neimputabilă[28],procurorul a dispus trimiterea în judecată față de inculpat pentru o infracțiune de ucidere din culpă. În fapt, s-a stabilit că la Spitalul „N. V.” Târgu Mureș s-a născut un copil viu, de sex feminin. Mama copilului nou-născut fusese în prealabil luată în evidență și supraveghere de un medic, inculpat în cauză. În cursul nopții care a urmat nașterii, s-a observat o deteriorare a stării generale a copilului și, de aceea, s-a hotărât transferul lui în cadrul Centrului Regional de Terapie Intensivă Neonatală – Clinica Neonatologie I Târgu Mureș. În ziua următoare, starea copilului nou-născut s-a agravat treptat și, în cele din urmă, acesta a decedat.

În procedura de cameră preliminară, judecătorul a constatat neregularitatea sesizării instanței, printre altele, prin omisiunea introducerii în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Spitalului „N. V.” și a asigurătorului inculpatului. Consecutiv constatării neregularității sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară a dispus trimiterea cauzei la procuror, pentru ca acesta să remedieze neregularitatea constatată și să precizeze dacă își menține dispoziția de trimitere în judecată sau dacă solicită restituirea cauzei la parchet. În răspunsul său la încheierea intermediară, procurorul a comunicat că își menține dispoziția de trimitere în judecată, fără a remedia neregularitatea constatată. Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că neregularitatea constatată nu a fost remediată și a dispus restituirea cauzei la parchet.

Am apreciat că soluția de restituire a cauzei la parchet nu este imputabilă. Persoana vătămată a fost minoră, așa încât acțiunea civilă ar fi trebuit să se exercite (în subsidiar) de către procuror. Un act de exercitare a acțiunii civile de către procuror ar fi trebuit să fie și introducerea în cauză – din oficiu – a persoanelor cu vocația de a avea calitatea de parte responsabilă civilmente. De aceea, omisiunea introducerii în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Spitalului „N. V.” și a asigurătorului inculpatului constituie o neregularitate a actului de sesizare a instanței. Această neregularitate nu atrage însă imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății. În procedura de cameră preliminară, judecătorul, la cererea procurorului de ședință, ar fi putut să dispună introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Spitalului „N. V.” și a asigurătorului inculpatului.

În cauza în care s-a pronunțat soluția de restituire imputabilă[29], procurorul a dispus trimiterea în judecată față de cinci inculpați, pentru o infracțiune de evaziune fiscală. Unii dintre inculpați au fost trimiși în judecată pentru varianta simplă, iar alții pentru varianta agravată.

În procedura de cameră preliminară, judecătorul a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanței, printre altele, prin omisiunea procurorului de a indica în rechizitoriu cuantumul prejudiciului cauzat. Consecutiv constatării neregularității sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară a dispus trimiterea cauzei la procuror, pentru ca acesta să remedieze neregularitatea constatată și să precizeze dacă își menține dispoziția de trimitere în judecată sau dacă solicită restituirea cauzei la parchet. În răspunsul său la încheierea intermediară, procurorul a comunicat că își menține dispoziția de trimitere în judecată, fără a remedia neregularitatea constatată. Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că neregularitatea constatată nu a fost remediată și a dispus restituirea cauzei la parchet.

Am apreciat că soluția de restituire a cauzei la parchet este imputabilă. În materia infracțiunii de evaziune fiscală, omisiunea procurorului de a indica în rechizitoriu cuantumul prejudiciului cauzat constituie o neregularitate a actului de sesizare a instanței, care, dacă nu este remediată, atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și a limitelor judecății. Cuantumul prejudiciului cauzat printr-o infracțiune de evaziune fiscală se indică în rechizitoriu, pentru: a cunoaște dacă infracțiunea s-a săvârșit în variantă simplă sau în variantă agravată; ca inculpatul să estimeze dacă acoperirea prejudiciului este sau nu în interesul lui, în vederea aplicării cauzei de nepedepsire sau a celei de reducere a pedepsei; ca instanța să poată soluționa acțiunea civilă; o justă întindere a măsurilor asigurătorii luate în vederea acoperirii prejudiciului.

Cele de mai sus denotă o diferență în activitatea de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror, în raport cu perioada de dinaintea anului 2017. Rigoarea pe care am manifestat-o vizavi de analizarea celor trei categorii de soluții a fost mai mare. În anii 2019 și 2020 am apreciat că sunt imputabile 9 hotărâri de achitare și 4 hotărâri de restituire. O asemenea rigoare s-a oglindit și în procentul de soluții de achitare și restituire pronunțate în această perioadă. Conform datelor statistice: în anul 2020, procentul inculpaților achitați a fost de 0,54% și cel al soluțiilor de restituire a fost de 0,31%; în anul 2021, procentul inculpaților achitați a fost de 0,8% și cel al soluțiilor de restituire a fost de 0,16%.

Acest număr atât de scăzut al soluțiilor de achitare și restituire s-a datorat unor măsuri luate atât de către conducerea Parchetului, cât și de către conducerea Secției judiciare. Conducerea Parchetului, a priori, a imprimat, pe verticală, rigoare în verificarea legalității și temeiniciei actelor de trimitere în judecată. Conducerea Secției judiciare, a posteriori, a manifestat rigoare în analizarea acestor acte.

Se poate spune că activitatea de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror a fost una pozitivă. În viitor, trebuie să acordăm aceeași atenție acestor soluții. Analizele trebuie să fie riguroase, pentru a ilustra aprecieri corecte despre imputabilitatea sau neimputabilitatea soluțiilor[30].

IV. Concluzii

Am arătat în introducere că studiul de față își propune să cerceteze felul în care au fost puse în practică atribuția de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac și cea de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror,la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în perioada 2017-2022.Cât privește hotărârile judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac, am extras esența câtorva astfel de hotărâri, identificate în perioada de referință. Cât privește soluțiile de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror, am dezvoltat patru analize ale unor astfel de soluții: două ale unor soluții de achitare (una neimputabilă și alta imputabilă) și două ale unor soluții de restituire (de asemenea, una neimputabilă și alta imputabilă). În egală măsură, în interiorul celei de-a doua teme, am făcut o succintă comparație între perioada de dinaintea anului 2017 și perioada 2017-2022. Aceste metode de cercetare au permis o evaluare a activității Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în perioada de referință. În urma acestei evaluări, am scos în evidență elementele pozitive ale activităților de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac și de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror. Elementele pozitive proprii celor două tipuri de activități conturează acele bune practici care trebuie păstrate în viitor.

Pentru ca activitatea de identificare a hotărârilor judecătorești nelegale împotriva cărora procurorul nu a declarat căi de atac să rămână pozitivă și în viitor, ar trebui implementate cel puțin următoarele două măsuri: procurorii de la parchetul de pe lângă curtea de apel care au participat la judecarea căilor de atac să emită către parchetele aflate în circumscripție, care nu au acționat, adrese prin care să învedereze omisiunea acestora din urmă; problemele de drept pe care hotărârile judecătorești nelegale neatacate de procuror le conțin să fie dezbătute în ședințele de formare profesională continuă descentralizată, pentru ca aceste probleme să fie receptate și ridicate de procurori în căile de atac declarate împotriva unor hotărâri asemănătoare.

Pentru ca activitatea de analizare a soluțiilor de achitare, restituire la parchet și trimitere la procuror să rămână pozitivă și în viitor, trebuie ca aceste soluții să beneficieze de aceeași atenție ca până în prezent. Ne vom strădui ca analizele să fie la fel de riguroase, pentru a ilustra aprecieri corecte despre imputabilitatea sau neimputabilitatea soluțiilor.

* Procuror-șef – Secția judiciară, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, e-mail: valentin.cristian.stefan@gmail.com.

[1] A se vedea: C.-V. Ștefan, Rolul și atribuțiile procurorului în cadrul procedurilor jurisdicționale,„Dreptul”, nr. 9/2017, p. 111-112; C.-V. Ștefan, Exercitarea funcției de procuror șef al Secției judiciare la parchetul de pe lângă curtea de apel, „Caiete de drept penal”, nr. 1/2018, p. 96-97; C.-V. Ștefan, Declararea căilor de atac și examinarea cauzelor de aplicare neunitară a legii, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în perioada 2017-2022, „In honorem Lucian Teodor Chiriac”, Editura Universul Juridic, București, 2022, p. 248.

[2] Pentru o imagine asupra căilor de atac declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în perioada 2017-2022, a se vedea C.-V. Ștefan, Declararea …, p. 249-254.

[3] C.-V. Ștefan, Exercitarea …, p. 97.

[4] Idem, p. 98.

[5] A se vedea și C.-V. Ștefan, Declararea …, p. 248.

[6] Ibidem.

[7] C.-V. Ștefan, Exercitarea …, p. 98.

[8] Ibidem.

[9] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 7/2021, nepublicată.

[10] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 221/2021, nepublicată.

[11] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 408/2021, nepublicată.

[12] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 190/2021, nepublicată.

[13] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 360/2021, nepublicată.

[14] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 185/2021, nepublicată.

[15] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 110/2021, nepublicată.

[16] C.-V. Ștefan, Exercitarea …, p. 98.

[17] Ibidem.

[18] C.-V. Ștefan, Rolul și atribuțiile …, p. 124.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 125.

[23] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Dec. nr. 49/2020, nepublicată.

[24] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., dec. nr. 361/2019, cu notă de C.-V. Ștefan (Înșelăciune privind asigurările. [1] Urmare imediată. [2] Condiția ca bunul să fie asigurat) în „Caiete de drept penal” nr. 4/2020, p. 125-130.

[25] Idem, p. 126.

[26] Idem, p. 130.

[27] Idem, p. 129.

[28] Trib. Mureș, S. pen., Înch. nr. 105/2020, nepublicată.

[29] C. Ap. Târgu Mureș, S. pen., Înch. nr. 43/2020, nepublicată.

[30] C.-V. Ștefan, Exercitarea …, p. 99.