Împăcarea tardivă. Temei al unei contestații în anulare

 

ABSTRACT

If in a criminal trial, in which the judgement has started after 1st of February 2014, the reconciliation was involved subsequently to the act of reading the referral by the instance, therefore, with the exceeding of the moment established in art. 159 par. (3) from the new Criminal Code, the reconciliation act does not lead to the closing of the criminal action, this reconciliation does not represent any reason for appealing in annulment grounded on the case provided in art. 426 letter b) from the new Procedure Code.

Thus, the grounds for appealing in annulment provided in the above mentioned text of law, function only when the court has pronounced the conviction in the ordinary cycle of the trial, although in the file there were evidence regarding a cause for ceasing the criminal trial, this having to be pre-existent to the pronunciation of the conviction in the first instance.

Key words: case which removes the criminal liability, appealing in annulment, reconciliation.

I. Prezentare speță. Prin cererea înregistrată la această instanță pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, petentul I.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 71/A/2015, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. 583/268/2014.

În calea extraordinară de atac, petentul a contestat legalitatea hotărârii atacate, prin care i-a fost respins apelul și s-a menținut soluția de condamnare pronunțată prin Sentința penală nr. 145/2014 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. A susținut că, la sugestia completului de judecată în fața căruia s-a dezbătut apelul, la termenul fixat pentru deliberare și pronunțare, a depus un înscris autentic de împăcare cu persoana vătămată sub aspectul infracțiunii de furt calificat. Prin urmare, instanța de apel trebuia să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.)[1], încetarea procesului penal, și nu să mențină hotărârea de condamnare pronunțată în prim grad.

În drept, petentul a invocat motivul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C.pr.pen.[2]

Analizând în principiu contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a materialului dosarului nr. 583/268/2014, s-au reținut următoarele:

A. Considerentele exprimate în hotărârea atacată. Prin Decizia penală nr. 71/A/2015, Curtea de Apel Târgu-Mureș, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul I.C. împotriva Sentinței penale nr. 145/2014 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, obligându-l pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

În motivarea Deciziei penale nr. 71/A/2015, s-a arătat, în esență, că este legală și temeinică sentința Judecătoriei Odorheiu Secuiesc prin care I.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută în art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal (în continuare C.pen.), a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 184/2011 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, a fost înlocuită această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 6 luni și a fost majorată pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită cu două luni, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului fiind astfel de 10 luni închisoare.

B. Considerentele instanței asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare pendinte. În speță, instanța de apel nu a identificat nicio cauză dintre cele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C.pr.pen. care să determine încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.C. privitor la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., pentru săvârșirea căreia s-a dispus cu caracter definitiv condamnarea petentului. Totodată, în speță, nu este incident niciunul dintre celelalte cazuri de contestație în anulare prevăzute în art. 426 C.pr.pen.

Cât privește motivul pe care s-a întemeiat petentul când a promovat contestația în anulare pendinte, este de menționat că, deși infracțiunea de furt calificat care a format obiectul procedurilor ordinare de judecată s-a săvârșit la data de 6 ianuarie 2014, când era încă în vigoare Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), totuși judecata a debutat la data de 28 aprilie 2014, sub imperiul noului Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009[3], cu modificările și completările ulterioare, și al noului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 135/2010[4], cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare cele două noi coduri, nu se citise actul de sesizare a instanței, tocmai pentru că instanța încă nu fusese sesizată cu judecarea cauzei. În această situație, textul art. 159 alin. (3) C.pen.[5] este aplicabil așa cum este el redactat, fără să pună vreo problemă de constituționalitate și fără să cadă sub incidența Deciziei nr. 508/2014 a Curții Constituționale a României[6]. [De altfel, aceeași concluzie se desprinde și din considerentele deciziei (instanței constituționale) sus-menționate (pct. 19 și 20).]

Textul art. 159 alin. (3) C.pen. instituie un termen in limine litis până la care poate interveni împăcarea – este vorba de citirea actului de sesizare a instanței. Această limitare este justificată prin finalitatea urmărită, care constă în mărginirea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilității de exercitare abuzivă a acestui drept. Mai mult, impunerea acestui termen maxim este de natură să asigure ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

Depășirea acestui termen lipsește practic actul de împăcare de efectele juridice atribuite de art. 16 alin. (1) lit. g) C.pr.pen., împăcarea putând să fie valorificată, cel mult în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, până când se ajunge la o soluție de condamnare.

Temeiul contestației în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C.pr.pen. funcționează atunci când instanța de judecată a pronunțat condamnarea în ciclul ordinar al procesului, deși la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Altfel spus, cauza care lipsește de obiect acțiunea penală trebuie să fie preexistentă condamnării, dar, în același timp, acea cauză de încetare trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege ca să poată avea ca efect încetarea procesului penal. Dacă într-un proces penal, în care judecata a debutat după data de 1 februarie 2014, împăcarea a intervenit ulterior citirii actului de sesizare a instanței, actul de împăcare, așa cum s-a arătat mai sus, nu duce la stingerea acțiunii penale, chiar dacă acel act exista la dosar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare.

În speță, actul de sesizare a instanței a fost citit în ședința din data de 19 iunie 2014. Până la acea dată fusese deja fixat cadrul procesual și stabilită calitatea de persoană vătămată a S. A.&I. S.R.L., iar inculpatul a avut suficient timp să încheie actul de împăcare cu aceasta. Cu toate acestea, înscrisul autentic care consemnează manifestările de voință ale subiecților infracțiunii de furt calificat, privind împăcarea celor doi, a fost încheiat abia după terminarea dezbaterilor judiciare în apel, la data de 5 februarie 2015. În acest fel, împăcarea intervenită cu depășirea termenului prevăzut în art. 159 alin. (3) C.pen. este tardivă și nu este aptă să înlăture răspunderea penală a inculpatului I.C., nefiind astfel incident în cauză motivul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C.pr.pen.

În lumina acestor considerente, contestația în anulare promovată de I.C. este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare, în baza art. 431 C.pr.pen., iar respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare împiedică de plano orice dispoziție de suspendare a executării hotărârii de condamnare.

C. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac inadmisibile, potrivit art. 275 alin. (2) C.pr.pen., petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat la judecarea în principiu a contestației în anulare, în cuantum de 100 lei, care acoperă contravaloarea suportului tehnic și a celui de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii extraordinare de atac.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 206/2015)

II. Notă aprobativă. 1. Într-adevăr, potrivit art. 159 alin. (3) C.pen., împăcarea produce efecte numai dacă intervine până la citirea actului de sesizare a instanței.

Prin Decizia nr. 508/2014, Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile art. 159 alin. (3) C.pen. sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2014) și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit. Având în vedere că, în speță, judecata a debutat la data de 28 aprilie 2014, iar actul de sesizare a instanței a fost citit în ședința din data de 19 iunie 2014, deci după data de 1 februarie 2014, împăcarea nu mai putea să ducă la stingerea acțiunii penale.

2. Există o anomalie, dar aceasta aparține legiuitorului noului Cod penal și, deopotrivă, instanței constituționale: anumite cauze care înlătură răspunderea penală (cum ar fi retragerea plângerii prealabile) își produc efectele dacă intervin până la pronunțarea unei hotărâri definitive, iar altele (împăcarea și încheierea unui acord de mediere), doar până la citirea actului de sesizare a instanței[7]; nu se cunoaște motivul pentru care legiuitorul a făcut această distincție arbitrară. În reglementarea anterioară, retragerea plângerii prealabile și împăcarea aveau același moment final: rămânerea definitivă a hotărârii [art. 131 alin. (2) și art. 132 alin. (2) C.pen. din 1969]; această soluție trebuia preluată și de legiuitorul noului Cod penal, subzistând același fundament: amândouă operează doar în cazul infracțiunilor cu un grad redus de pericol social[8].

[1] ,,Art. 16. Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale

(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

[…]

g) (…) a intervenit împăcarea (…);

[…]

[2] ,,Art. 426. Cazurile de contestație în anulare

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

[…]

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

[…]

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010.

[5] ,,Art. 159. Împăcarea

[…]

(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014.

[7] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Încheierea unui acord de mediere. Constituționalitate limitată, în ,,Pro Lege” nr. 3/2016, p. 264-268 [disponibil și pe site-ul http://revistaprolege.ro/incheierea-unui-acord-de-mediere-constitutionalitate-limitata/ (accesat la 30 august 2017)].

[8] Ibidem.

Împăcarea tardivă. Temei al unei contestații în anulare was last modified: octombrie 25th, 2017 by Costache Adrian

Căutare