MARI-CLAUDIA IVAN^*
Doctorand – Facultatea de Drept,
Universitatea din București

dr. GHEORGHE IVAN^**

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

Prof. univ. − Facultatea de Științe Juridice, Sociale

și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați

Cercetător științific asociat − Institutul de

Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu”

al Academiei Române

Redactor-șef adjunct − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

As regards the institution of “the communication relating to the provisional arrest and the place of detention of the accused taken in provisional custody,” the new Code of criminal procedure took over, with few modifications, the provisions of the previous Code of criminal procedure (1969). The authors analyze the above-mentioned institution, outlining critical issues and proposing improvements to the new regulations.

Key words: the new Code of Criminal Procedure, communication relating to the provisional arrest, communication relating to the place of detention of the accused taken in provisional custody.

Introducere. Alineatele (3) și (7) ale articolului 228 din Codul de procedură penală^[1] (Legea nr. 135/2010^[2], cu modificările și completările ulterioare) – în continuare C.pr.pen. – au preluat dispozițiile art. 137¹ alin. (2) și (3) ale Codului de procedură penală din 1969^[3] (în continuare C.pr.pen. din 1969), cu excepția termenului în care trebuie să se facă încunoștințarea: imediat, potrivit noii legi procesual penale; în termen de 24 de ore, potrivit Codului de procedură penală din 1969.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016^[4] (art. II pct. 51) a fost abrogat alin. (1) al art. 228 C.pr.pen.^[5], pe motiv că aceeași reglementare exista – și există în continuare – și în alin. (3) al art. 9 și în alin. (3) al art. 226 C.pr.pen., potrivit cărora orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp și într-o limbă pe care o înțelege asupra motivelor arestării sale.

Reglementările din alin. (2) și (4)-(6) ale art. 228 C.pr.pen. nu au corespondent în Codul de procedură penală din 1969.

1. Garanțiile pentru inculpat în legătură cu arestarea sa preventivă. A. Comunicarea drepturilor. Potrivit art. 228 alin. (2) C.pr.pen., persoanei față de care s-a dispus măsura arestării preventive i se comunică drepturile prevăzute la art. 83 din același cod^[6], la art. 210 alin. (1) și (2) tot din același cod^[7], precum și dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă; această comunicare se face în scris, sub semnătură.

Potrivit art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, în aplicarea art. 209 alin. (17), art. 218 alin. (4), respectiv art. 228 alin. (2) C.pr.pen., precum și a titlului III ,,Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală^[8], republicată, cu modificările și completările ulterioare, organele judiciare prezintă suspectului, inculpatului sau persoanei condamnate o informare scrisă cu privire la drepturile acesteia pe parcursul procesului penal sau al procedurii de executare a mandatului european de arestare. Informarea se va face în limba română, în limba maternă sau într-o limbă pe care acesta o înțelege, după caz. Modelul în limba română al formularului care va cuprinde informarea menționată anterior va fi stabilit prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului afacerilor interne, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din cele de mai sus rezultă că inculpatului față de care s-a dispus măsura arestării preventive i se comunică drepturile menționate la art. 228 alin. (2) C.pr.pen., printr-o informare scrisă; aceasta se face în limba română, în limba maternă sau într-o limbă pe care inculpatul o înțelege.

În cazul în care inculpatul arestat preventiv nu poate ori refuză să semneze informarea, se va încheia un proces-verbal.

Deși ar fi fost indicată stabilirea unui termen înăuntrul căruia organul judiciar să-și îndeplinească obligația de comunicare, legea păstrează tăcerea în această privință. La o primă lectură a textelor menționate s-ar putea înțelege că această obligație se poate îndeplini oricând după luarea măsurii preventive, bineînțeles, până la finalizarea definitivă a procesului penal. Or, în următoarele trei alineate ale art. 228 C.pr.pen. s-a prevăzut un termen ferm – imediat sau îndată – pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor acolo menționate. Așadar, procedând la o interpretare sistematică, concluzia nu poate fi decât aceea a impunerii unui termen în regim de urgență: de îndată trebuie comunicate drepturile inculpatului arestat preventiv.

La fel de neclar este și organul care trebuie să prezinte inculpatului arestat preventiv informarea scrisă cu privire la drepturile pe care acesta le are pe parcursul procesului penal. Care dintre cele trei organe judiciare penale – judecătorul, procurorul sau organul de cercetare penală – are obligația menționată? Procedând la aceeași interpretare sistematică, suntem de părere că obligația subzistă în sarcina organului care a dispus arestarea preventivă, și anume: judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau acela de la instanța ierarhic superioară, după caz.

B. Încunoștințarea unei persoane apropiate inculpatului despre arestarea sa preventivă. În conformitate cu art. 228 alin. (3) teza I C.pr.pen., imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta.

Dacă persoana arestată preventiv nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații [art. 228 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 210 alin. (2) teza I C.pr.pen.]^[9].

Efectuarea încunoștințărilor sus-menționate se consemnează într-un proces-verbal [art. 228 alin. (3) teza a III-a C.pr.pen.].

Așadar, în cazul arestării preventive a inculpatului − cetățean român sau străin ori fără cetățenie −, încunoștințarea unei persoane apropiate trebuie efectuată imediat, adică în cel mai scurt timp după luarea măsurii de către judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura.

Dacă persoana arestată preventiv nu este cetățean român, aceasta mai are un drept, pe lângă cel menționat mai sus − încunoștințarea unei persoane apropiate −, și anume: de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. Observăm că acest drept prezintă două variante alternative: încunoștințarea personală/solicitarea încunoștințării. Dacă inculpatul dorește să încunoștințeze personal, atunci judecătorul trebuie să-i permită acest lucru și să ia măsuri ca inculpatul arestat preventiv să-și exercite acest drept. În cazul în care inculpatul solicită încunoștințarea, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, trebuie să o efectueze. Deși noua lege procesual penală nu mai prevede termenul în care trebuie efectuată încunoștințarea misiunii diplomatice sau a celorlalte organe sus-menționate, opinăm că această activitate trebuie efectuată de către judecător imediat după ce inculpatul a făcut solicitarea, verbal sau în scris.

Încunoștințările se pot face în orice mod (verbal sau în scris) și prin orice mijloace (telefon, fax, e-mail, adresă etc.). Efectuarea acestor încunoștințări trebuie să se consemneze într-un proces-verbal.

Dispozițiile analizate nu au corespondent în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția) și nici în Constituția României, republicată.

C. Încunoștințarea unei persoane apropiate inculpatului despre locul de deținere a acestuia. Potrivit art. 228 alin. (4) C.pr.pen., îndată după introducerea sa într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta, despre locul unde este deținut.

Același drept al inculpatului subzistă și în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, încunoștințarea efectuându-se imediat după producerea schimbării [art. 228 alin. (5) C.pr.pen.].

Observăm că și acest drept prezintă două variante alternative: încunoștințarea personală/solicitarea încunoștințării. Dacă inculpatul dorește să încunoștințeze personal despre locul de deținere sau despre schimbarea ulterioară a acestuia, atunci administrația locului de deținere trebuie să-i permită acest lucru, luând și măsurile necesare ca inculpatul arestat preventiv să-și exercite acest drept, imediat, adică în cel mai scurt timp după apariția celor două situații. În cazul în care inculpatul solicită încunoștințarea, administrația locului de deținere o efectuează imediat după introducerea sa în locul de deținere sau după producerea schimbării acestuia.

Așa cum s-a mai arătat, încunoștințările se pot face în orice mod (verbal sau în scris) și prin orice mijloace (telefon, fax, e-mail, adresă etc.). Efectuarea acestor încunoștințări trebuie să se consemneze într-un proces-verbal.

D. Aducerea la cunoștința inculpatului arestat preventiv a drepturilor pe care le are. Administrația locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului arestat preventiv drepturile sus-menționate și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea [art. 228 alin. (6) C.pr.pen.]. Aducerea la cunoștința inculpatului a drepturilor se efectuează de către administrație imediat după introducerea sa în locul de deținere și se consemnează, așa cum s-a arătat, într-un proces-verbal, care se atașează la dosarul individual.

E. Exercitarea dreptului de a face personal încunoștințările. Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințările de mai sus decât pentru motive temeinice, care se consemnează în procesul-verbal întocmit de administrația locului de deținere [art. 228 alin. (7) C.pr.pen.]. Există motive temeinice, de pildă, atunci când interesul urmăririi penale impune ca inculpatul să nu ia legătura cu persoane apropiate, pentru a nu transmite anumite informații care ar compromite ancheta, iar procurorul solicită acest lucru administrației.

Dispozițiile analizate nu au corespondent în Convenție și nici în Constituția României, republicată. Ele se regăsesc însă în art. 43 alin. (4)-(6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal^[10], cu modificările și completările ulterioare^[11].

2. Referințe de drept comparat. 2.1. Codul de procedură penală italian (în continuare C.pr.pen. italian)^[12]. Legea italiană prevede unele garanții pentru inculpat (imputato)^[13], și anume:

A. Dreptul acestuia și al apărătorului său de a intra în posesia copiei ordonanței prin care s-a dispus custodia de precauție în momentul executării sale, a copiei cererii procurorului de a se lua măsura preventivă, precum și a copiilor actelor trimise judecătorului în susținerea acesteia^[14].

Potrivit art. 293 alin. (1) C.pr.pen. italian (modificat, parțial, prin Decretul-legislativ nr. 101/2014), organul însărcinat cu executarea ordonanței prin care s-a dispus custodia de precauție [(custodia cautelare) – în una din modalitățile: custodia de precauție în închisoare (custodia cautelare in carcere), arestul la domiciliu (aresto domiciliare) și custodia de precauție într-un loc de îngrijire (custodia cautelare in luogo di cura)] − înmânează inculpatului o copie a ordonanței împreună cu o comunicare scrisă, clară și precisă, iar pentru inculpatul care nu cunoaște limba italiană, tradusă într-o limbă pe care o înțelege, prin care îl informează cu privire la:

a) facultatea de a-și alege un apărător (difensore di fiducia), precum și de a beneficia de asistență juridică în cazurile prevăzute de lege;

b) dreptul de a obține informații cu privire la învinuire;

c) dreptul la interpret, precum și la traducerea actelor esențiale;

d) dreptul la tăcere;

e) dreptul de acces la actele pe care se bazează ordonanța de custodie;

f) dreptul de a informa autoritățile consulare ale statului al cărui cetățean este, precum și de notificare a membrilor de familie;

g) dreptul de acces la asistență medicală de urgență;

h) dreptul de a fi adus în fața judecătorului în termen de cel mult cinci zile de la punerea în executare a ordonanței, în cazul în care măsura aplicată este aceea a custodiei de precauție în închisoare, sau nu mai târziu de zece zile, atunci când acuzatul a fost supus unei alte măsuri de precauție^[15];

i) dreptul de a compărea în fața judecătorului pentru a fi interogat;

j) dreptul de a contesta ordonanța de custodie, precum și de a solicita înlocuirea sau revocarea măsurii dispuse.

Dacă comunicarea scrisă sus-menționată nu poate fi făcută într-un limbaj ușor accesibil acuzatului, informațiile respective sunt furnizate pe cale orală, subzistând însă în continuare obligația de a înmâna acuzatului ulterior, fără întârziere, o asemenea notificare [alin. (1 bis) al art. 293 C.pr.pen. italian, astfel cum a fost introdus prin Decretul-legislativ nr. 101/2014].

În continuare, organul însărcinat cu executarea ordonanței îl informează imediat pe apărătorul ales sau pe acela desemnat din oficiu (în condițiile prevăzute în art. 97 C.pr.pen. italian) și consemnează într-un proces-verbal toate activitățile îndeplinite. Procesul-verbal este transmis imediat judecătorului care a emis ordonanța, precum și procurorului [alin. (1 ter) al art. 293 C.pr.pen. italian, astfel cum a fost introdus prin Decretul-legislativ nr. 101/2014].

Deopotrivă, conform art. 293 alin. (3) C.pr.pen. italian, după comunicare, ordonanța prin care s-a dispus custodia de precauție este depozitată în cancelaria judecătorului care a emis-o împreună cu cererea procurorului și actele anexate la aceasta, întocmindu-se așa-numitul aviz de depozit; acesta este notificat apărătorului, care are dreptul de a examina actele în cancelarie. Notificarea nu este o formalitate inutilă și nici neînsemnată; ea este în măsură să permită apărătorului formularea apărărilor în cursul interogatoriului. Legea nu prevede însă termenul în care trebuie efectuată notificarea avizului^[16];

B. Dreptul apărătorului de a comunica verbal (inclusiv prin telefon) sau în scris cu acuzatul (art. 104 C.pr.pen. italian).

C. Dreptul la interogatoriul de apărare (interrogatorio di garanzia)^[17].

2.2. Codul de procedură penală francez (în continuare C.pr.pen. francez)^[18]. Ordonanța de arestare preventivă este notificată verbal de către judecător persoanei supuse procedurii (mise en examen), care va primi ulterior copii certificate de pe toate actele din dosar [art. 137-3 alin. (2) C.pr.pen. francez, modificat prin Legea nr. 2000-516 din 15 iunie 2000]^[19].

2.3. Codul de procedură penală german (în continuare StPO)^[20]. Potrivit legii procesual penale, imediat după arestare, acuzatul este informat de conținutul mandatului de arestare preventivă (Haftbefehl). Dacă acest lucru nu este posibil, i se vor aduce la cunoștință în mod provizoriu motivele pentru care este arestat. În plus, acuzatul primește și o copie a mandatului de arestare (§ 114a StPO). Se observă că acest text legal completează conținutul § 35 StPO referitor la comunicarea deciziilor^[21].

Deopotrivă, un membru de familie sau o persoană de încredere va fi informată despre arestare și despre deciziile ulterioare cu privire la menținerea acesteia. Această încunoștințare va fi efectuată de către judecător. Dacă desfășurarea anchetei nu este periclitată, acest lucru poate fi făcut chiar de către cel arestat (§ 114b StPO). Cu excepția ultimei teze − a periclitării anchetei −, textul legal sus-menționat stabilește o obligație de încunoștințare necondiționată^[22].

Concluzii. Noua reglementare (art. 228 C.pr.pen.) este relativ superioară celei anterioare (art. 137¹ C.pr.pen. 1969).

Totuși, nu a stabilit un termen în care trebuie făcută comunicarea drepturilor persoanei față de care s-a dispus măsura arestării preventive; propunem ca acesta să fie unul ferm: imediat, așa cum se uzitează în cazul îndeplinirii celorlalte obligații care revin organului judiciar penal.

Deopotrivă, nu a stabilit nici organul care trebuie să prezinte inculpatului arestat preventiv comunicarea (informarea) scrisă cu privire la drepturile pe care acesta le are pe parcursul procesului penal; așa cum s-a argumentat, organul nu poate fi decât judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau acela de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura arestării preventive.

* e-mail:  mariclaudia_i@yahoo.com

** e-mail:  ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] ,,Art. 228. Încunoștințarea despre arestarea preventivă și locul de deținere a inculpatului arestat preventiv

(1) Abrogat.

(2) Persoanei față de care s-a dispus măsura arestării preventive i se comunică, sub semnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83, dreptul prevăzut la art. 210 alin. (1) și (2), precum și dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura și dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.

(3) Imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic superioară, care a dispus măsura, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană desemnată de acesta. Dispozițiile art. 210 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Efectuarea încunoștințării se consemnează într-un proces-verbal.

(4) Îndată după introducerea sa într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să încunoștințeze persoanele prevăzute la alin. (3) despre locul unde este deținut.

(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, imediat după producerea schimbării.

(6) Administrația locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului arestat preventiv dispozițiile alin. (2) – (5), precum și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea.

(7) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care se consemnează în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6).”

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010.

[3] ,,Art. 137¹. Aducerea la cunoștintă a motivelor luării măsurilor preventive și a învinuirii

(1) Persoanei reținute sau arestate i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen. Învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(2) Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, judecătorul încunoștințează despre măsura luată, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează învinuitul sau inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.

(3) Cel reținut poate să ceară să fie încunoștintat despre măsura luată un membru de familie sau una dintre persoanele arătate în alin. (2). Atât cererea celui reținut, cât și încunoștințarea se consemnează într-un proces-verbal. În mod excepțional, dacă organul de cercetare penală apreciază că acest lucru ar afecta urmarirea penală, îl informează pe procuror, care va decide cu privire la înștiințarea solicitată de reținut.”

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016.

[5] Înainte de abrogare, textul menționat avea următorul conținut:

,,(1) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.”

[6] ,,Art. 83. Drepturile inculpatului

În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

a¹) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;

b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

g¹) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

h) alte drepturi prevăzute de lege.”

[7] ,,Art. 210. Încunoștințarea despre reținere

(1) Imediat după reținere, persoana reținută are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus măsura să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și despre locul unde este reținută.

(2) Dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. Inspectoratul General pentru Imigrări este informat în toate situațiile cu privire la dispunerea măsurii preventive față de această categorie de persoane.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul schimbării ulterioare a locului de reținere.

(4) Abrogat.

(5) Persoanei reținute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoștințarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.

(6) În mod excepțional, pentru motive temeinice, încunoștințarea poate fi întârziată cel mult 4 ore.”

[8] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011.

[9] Inspectoratul General pentru Imigrări este informat în toate situațiile cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive față de un cetățean străin sau fără cetățenie [art. 228 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 210 alin. (2) teza a II-a C.pr.pen.].

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013.

[11] ,,Art. 43. Primirea persoanelor condamnate

(…)

(4) Îndată după primirea în penitenciar, persoana condamnată are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita administrației să încunoștințeze un membru al familiei sau o altă persoană desemnată de aceasta, despre penitenciarul în care se află.

(5) Administrația penitenciarului are obligația de a aduce la cunoștința persoanei condamnate dispozițiile alin. (4), precum și de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoștințarea.

(6) Dacă persoana condamnată nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori a oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații.

(…)”

[12] Disponibil pe site-ul http://www.altalex.com/documents/codici-altalex/2014/10/30/codice-di-procedura-penale (accesat la 27 august 2016).

[13] M. Mercone, Diritto processuale penale, Edizioni Giuridice Simone, 2004, p. 358.

[14] Obligația de a pune la dispoziția apărării și cererea procurorului, precum și actele anexate la aceasta, a fost stabilită de Curtea Constituțională a Italiei prin Sent. nr. 192/1997, apud M. Mercone, op. cit., p. 358.

[15] Înainte de luarea măsurii de precauție nu este necesară audierea acuzatului, aceasta urmând să se realizeze în termenul sus-menționat (a se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în ,,Dreptul” nr. 3/2016, p. 174).

[16] P. Tonini, Diritto processuale penale, Dott. A. Giuffrè Editore, S.p.A. Milano, 2009, p. 301-302.

[17] În privința modului cum se efectuează acest interogatoriu, a se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, cit. supra, p. 174.

[18] Disponibil pe site-ul https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT000006071154 (accesat la 27 august 2016).

[19] G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, Procédure pénale, 20^e edition, Dalloz, Paris, 2006, p. 663-665.

[20] Disponibil pe site-ul https://www.gesetze-im-internet.de/stpo/ (accesat la 27 august 2016).

[21] W. Joecks, Strafprozessordnung, Studienkommentar, Verlag C.H.Beck, München, 2008, p. 275.

[22] Idem, p. 276. A se vedea și C. Florian, Instituția arestării preventive în dreptul comparat, în ,,Revista de drept penal” nr. 4/2005, p. 132.