Fiind la ordinea zilei iarăși reforma legii de organizare judecătorească – anunțată prin mesajul regal –, voi arăta cum ar trebui legiferate câteva chestiuni de organizare judecătorească, care au un rol important în buna administrare și distribuire a justiției: inamovibilitate, examen de capacitate, Consiliu Superior și disciplina judecătorească.

Toate acestea la un loc contribuie mai ales la întărirea independenței magistraturii, care este în mod incontestabil temelia de granit a unei bune organizări judecătorești.

Este astăzi magistratura independentă, neinfluențată de puterea executivă? Vom răspunde: în general, da, este independentă, cu unele excepții. Bineînțeles că trebuie să facem toate eforturile, să întrebuințăm toate mijloacele ca să fie complet independentă.

Astăzi independența magistraturii este garantată prin inamovibilitatea magistraților (art. 137-151), selecționarea prin examenul de capacitate (83-89) și prin Consiliul Superior (61-66) și, în fine, prin comisiile disciplinare se aplică sancțiuni severe celor care se abat de la datoriile lor.

Bineînțeles că un magistrat, ca să corespundă în totul misiunii lui, trebuie să fie înzestrat cu toate calitățile sufletești, să fie conștiincios, zelos și să posede o bună cultură și educațiune civică.

Prin cele 4 capitole sus-menționate din legea de organizare judecătorească, magistratul este apărat de loviturile din afară, care ar fi de natură să-i tulbure buna lui credință și conștiința cea mai curată.

Astfel că găsirea celor mai fericite dispozițiuni legale și a modalității celei mai bune funcționări a acestor 4 organe judecătorești îi asigură magistratului o independență desăvârșită.

La noi, la 1890 s-a acordat în parte inamovibilitatea. Până la această dată principiul inamovibilității nu era înscris în lege.

Înainte de 1890, magistrații care în hotărârile lor judecătorești ar fi încercat să se afirme ca a 3-a putere în stat și să-și manifeste spiritul de dreptate și legalitate în mod independent de puterea executivă și de orice alte influențe străine, ar apărea azi ca niște eroi, care de multe ori plăteau cu sacrificarea carierei lor perseverarea într-o atitudine demnă și legală. Pe atunci, ministrul justiției era atotputernic; dar trebuie să adăugăm că mai totdeauna și miniștrii de justiție dinainte de 1890 erau înzestrați cu calități mari, pătrunși de spiritul de legalitate… Inamovibilitatea și celelalte dispozițiuni bune nu erau înscrise în lege, dar erau săpate în sufletul miniștrilor de pe atunci, cu cât erau mai nobili, mai distinși, cu atât deveneau ei înșiși apărătorii, sprijinitorii bunilor judecători.

Astăzi, situațiunea din trecut s-a schimbat mult. Până acum 22 de ani schimbarea regimului politic aducea după sine și schimbarea personalului judecătoresc (de la President de tribunal în jos). Odată cu prefecții, funcționarii administrativi mari și mici se înlocuiau ori cel puțin transferau mai toți judecătorii de tribunal, ocol, supleanți…

Pentru prima oară la 1890 s-a introdus inamovibilitatea în magistratură după propunerea fostului ministru de justiție Theodor Rosetti, fost ministru (5 Nov. 1889 – 16 Nov. 1890), declarând inamovibili pe toți președinții și consilierii Curților de apel, precum și președinții tribunalelor. Inamovibilitatea la 1890 s-a acordat parțial. La 1908-1910 s-a întins inamovibilitatea la toți judecătorii, începând cu judecătorii de ocol, și s-a înființat examenul de capacitate pentru selecționarea lor. Sub ministeriatul lui Thoma Stelian (1907-1910), prin legile propuse atunci de acesta s-a adus o adevărată prefacere în organizarea noastră judecătorească și odată cu aceasta și o schimbare profundă în mentalitatea și moravurile politicienilor noștri și a reprezentanților puterii executive față de acei care laolaltă formează puterea judecătorească, a 3-a putere în stat.

A fost un eveniment în analele magistraturii noastre, când s-a aflat că fostul ministru de justiție nu mai făcea numiri nici de supleanți sau ajutori după recomandarea politicienilor, că respingea cererile candidaților care fuseseră înscriși în vreun club politic, chiar și de culoarea politică a partidului din care făcuse parte și neuitatul ministru Th. Stelian; iar până la înființarea examenului se ghida în numirile magistraților începători după numărul bilelor albe ce obținuseră la examenele juridice.

Câtă pornire și îndârjire din partea unor mari proprietari, care erau aspru amendați de judecătorii de ocol cu ocaziunea aplicării legii învoielilor agricole; câți politicieni foarte nemulțumiți, fiindcă nu înțelegeau ca dl. ministru al justiției să nu înlocuiască sau să transfere nici pe supleanți sau ajutori după stăruințele interesate sau capricioase ale d-lor, ci numai după un raport motivat al inspectorului judecătoresc.

Este drept că începând cu 1907 pentru judecătorii de ocol și cu 1909 pentru toți judecătorii titulari (care trecuseră examenul), organizarea noastră judecătorească a intrat într-o nouă fază, magistratura și-a câștigat mult din independența ei legitimă și necesară. Cu începere de la 1909 judecătorii de toate gradele au dobândit inamovibilitatea, temelia pe care se reazemă independența magistraturii.

Astăzi, un magistrat cu calități alese sufletești și morale, pe lângă cele profesionale, poate fi un magistrat integru, independent, fără niciun pericol ,,din afară“. Sunt, excepțional, elemente care n-au o voință destul de tare, pe lângă cultură și educație și râvnesc prea mult la „înaintări accelerate” și vor lipsi de la demnitatea lor, căutând să intre în grațiile politicienilor zilei sau celor care ar putea să intervină favorabil pe lângă atotputernicul ministru.

Sunt magistrați care suferă în mod acut de frigurile înaintării, au dorința arzătoare de a câștiga prin orice mijloace grade cât mai mult, în cel mai scurt timp posibil, și sunt atâtea grade în ierarhia judecătorească, mai multe ca în ierarhia militară.

Consiliul Superior este organul oficios căruia îi sunt încredințate, între alte atribuțiuni, și acelea de a acorda înaintările și de a aproba transferările. De modul cum este format, cum funcționează Consiliul Superior al Magistraturii, depinde foarte mult ca acele „stăruințe“, „intervenții”, ,,influențe” străine de magistratură să fie favorizate, întețite sau să fie înlăturate, suprimate.

În Nr. viitor vom căuta să arătăm ce modificări ar trebui să fie aduse capitolelor sus-menționate: inamovibilitate, examen de capacitate, Consiliu Superior și comisii disciplinare, pentru întărirea și garantarea tot mai mult a independenței magistraturii. * ^[1]

Aurel SAFIRESCU

Consilier[2] Curtea de Apel Brașov

* Rubrică realizată de dr. Simona Frolu, procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, e-mail: frolu_simona@mpublic.ro.

[1] Studiu publicat în ,,Curierul Judiciar” nr. 4/1930, p. 660-662.

[2] Funcția de consilier era asimilată celei de judecător.