Patrice DAVOST

Procuror general

Curtea de Apel Toulouse

Republica Franceză*

Subiect de o actualitate arzătoare în numeroase țări (printre care și Franța);

Subiect al unor dezbateri politice și doctrinare, de multe ori vii și pasionate,

Subiect fundamental în ceea ce privește evoluția standardelor internaționale ale procedurii și ale „jurisdicționalizării” anchetei penale,

„Luptă” susținută pe care trebuie să o purtăm pentru ca justițiabilii să aibă încredere într-o justiție independentă și imparțială, căci problema imparțialității Ministerului Public se află în centrul reflecției asupra independenței Ministerului Public.

Înainte de a aborda această chestiune, ar fi bine să aruncăm o scurtă privire de drept comparat asupra Ministerului Public.

1) Un studiu remarcabil al școlii doctorale a Universității din Paris I Panthéon-Sorbonne, sub conducerea profesorului Christine Lazerges, publicat în 2006, la Editura pentru Publicații Universitare din Franța, cu titlul „Figuri ale Parchetului”, în care au fost puse sub lupă zece țări, printre care cinci din Uniunea Europeană, a relevat trei constatări importante:

Prima constatare: necesitatea unui Minister Public:

° Oricare ar fi sistemul judiciar sau sistemul de procedură (inchizitorial sau acuzatorial), parchetul s-a impus ca o instituție necesară pentru echilibrul procesului penal;

° Toate parchetele au funcția esențială de a proteja, pe de o parte, libertățile individuale și, pe de altă parte, interesele fundamentale ale statului, prin declanșarea și apoi exercitarea acțiunii publice, adică a unei acțiuni de interes general.

A doua constatare: sporirea atribuțiilor parchetelor.

În ciuda diversității statutelor, există o tendință puternică de sporire a atribuțiilor parchetelor, până la a li se încredința funcții de „cvasijudecător” (care necesită o independență statutară sporită).

A treia constatare: varietatea largă a statutelor membrilor ministerului public sau „răspândirea figurilor Parchetului”, așa cum subliniază doamna profesor Lazerges.

Astfel, acest studiu arată că funcțiile Ministerului Public sunt similare, esențiale, necesare și din ce în ce mai grele.

2) A doua abordare comparativă:

Într-un raport din 2010 privind „sistemele judiciare europene”, un grup de experți ai Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției (C.E.P.J.), sub președinția domnului Jean-Paul JEAN, președinte de cameră de onoare în cadrul Curții de Casație, a analizat datele transmise de către parchetele din 45 de țări ale Consiliului Europei și a întocmit două note:

° Creșterea atribuțiilor Ministerului Public

(Ministerul Public francez având cel mai mare grad de încărcare!)

° Impactul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului asupra chestiunii fundamentale a garanțiilor statutare ale Ministerului Public, garanții necesare pentru asigurarea imparțialității membrilor parchetului și, chiar mai mult, pentru asigurarea încrederii justițiabililor în justiție.

În ceea ce privește imparțialitatea, suntem în centrul mizelor privind independența procurorilor.

În Recomandarea 2000(19) privind principiile directoare ale Ministerelor Publice, Consiliul Europei a adoptat la 6 octombrie 2000 Principiul N072 ce stipulează că: „magistratul din cadrul Ministerului Public trebuie să acționeze în mod imparțial și obiectiv. Acesta veghează la garantarea egalității tuturor în fața legii, fără discriminare pe bază de sex, rasă, origine socială sau națională, naștere, avere, religie, opinie sau afiliere politică sau orice altă considerație care nu are legătură cu procedura.

Acest principiu al imparțialității a fost tradus, în Franța, într-o nouă formulare a articolului 31 din Codul de procedură penală, rezultată din Legea din 25 iulie 2013: „Ministerul Public exercită acțiunea publică și cere aplicarea legii în conformitate cu principiul imparțialității pe care este obligat să-l respecte.”

* De ce și cum să asigurăm această imparțialitate? Acestor două întrebări trebuie într-adevăr să încercăm să le oferim răspunsuri care să corespundă așteptărilor justițiabililor.

1. a) De ce să asigurăm această imparțialitate a Ministerului Public?

Ea devine necesară:

° prin creșterea rolului său: cvasijudecător sau prim-judecător;

° prin „jurisdicționalizarea” anchetei penale în conformitate cu standardele internaționale de procedură penală;

° ca urmare a cerințelor Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârile Medvedev și Moulin contra Franței).

1. b) Care este cel mai bun mod în care poate fi asigurată această imparțialitate?

Asigurând membrilor Ministerului Public o independență organică și o independență funcțională.

° o independență „organică”,

prin acordarea membrilor Ministerului Public de garanții statutare cvasiidentice celor ale judecătorilor și prin deconectarea atribuțiilor ministrului justiției de la orice putere de numire în funcțiile de mare responsabilitate a procurorilor generali și a procurorilor.

° o independență „funcțională”,

adică o „autonomie” în realizarea atribuțiilor sale cotidiene, ceea ce nu înseamnă neapărat eliminarea principiului subordonării ierarhice și a principiului indivizibilității care guvernează, cel mai adesea, funcționarea parchetelor, dar care se referă la:

– libertatea concluziilor (cuvântului) în cursul ședinței;

– interzicerea instrucțiunilor individuale venite din partea ministrului justiției (doar orientări generale de politică penală).

* Material prezentat la Conferința Internațională privind Justiția (Marrakech – aprilie 2018). Traducere din limba franceză: Silviu Dănilă.