Simona RUSU^*

Procuror – Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism,

Secția de combatere a traficului de droguri

ABSTRACT

The author analyzes the offense provided in art. 16 of Law no. 194/2011 on combating operations with products susceptible to psychoactive effects, other than those stipulated by the normative acts in force, presenting some opinions expressed in the matter and arguing its own point of view.

Key words: offense, Law no. 194/2011 on combating operations with products susceptible to psychoactive effects, other than those provided by the normative acts in force.

Introducere. Prezentul demers juridic are în vedere punerea în discuție a unor probleme de drept și de interpretare a legii penale în ceea ce privește norma incriminatoare de la art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare^[1], republicată^[2].

Inițiativa de a supune unei dezbateri juridice dispozițiile prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 a fost determinată de faptul că în practica judiciară s-au conturat două opinii total contradictorii în ceea ce privește destinatarii normei de incriminare.

Astfel, într-o opinie s-a considerat că operațiunile de procurare, transport, stocare și depozitare (prevăzute în Legea nr. 194/2011) sunt similare cu elementul material al infracțiunilor prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri^[3], republicată, cu modificările și completările ulterioare^[4], constând în cumpărare și, respectiv, deținere, iar această similitudine constituie un argument în sensul că domeniul de aplicare al Legii nr. 194/2011 include și segmentul combaterii consumului ilicit de produse susceptibile de a avea psihoactive.

Într-o altă opinie, la care ne alăturăm, s-a apreciat că, în accepțiunea Legii nr. 194/2011, consumatorul de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive este subiect pasiv al infracțiunii prevăzute în art. 16 din aceeași lege.

Aspectele care se impun a fi lămurite pentru dezlegarea problemei de drept sunt următoarele: constituționalitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011; contextul sociojuridic care a determinat adoptarea legii menționate anterior, cu luarea în considerare a faptului că acesta are relevanță asupra obiectului juridic al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011, în cele două modalități normative de comitere; elementul material, precum și urmarea imediată a aceleiași infracțiuni; subiecții activi și pasivi ai infracțiunii sus-menționate; forma de vinovăție cu care se săvârșește infracțiunea analizată; procedura de autorizare a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive; diferența de tratament juridic rezultată din normele legale în vigoare, în ceea ce privește substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive și medicamentele, cu referire specială la tramadol.

Constituționalitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011. Prin Deciziile Curții Constituționale a României nr. 134/2013^[5] și nr. 588/2015^[6], s-a statuat faptul că dispozițiile Legii nr. 194/2011 sunt constituționale.

Contextul sociojuridic care a determinat adoptarea Legii nr. 194/2011. Activitatea de comercializare de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, denumite etnobotanice sau legale de către consumatorii de astfel de substanțe, a fost semnalată începând cu anul 2005, luând amploare din cauza lipsei forței coercitive a statului, respectiv lipsa unor sancțiuni penale.

Magazinele cu profil etnobotanic au funcționat în România, în perioada 2009-2011, în baza unui acord de funcționare emis de către primăriile de sector, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (3) raportat la art. 74 și art. 76 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață^[7], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 650/2002^[8].

Persoanele implicate în livrarea pe piață a unor astfel de substanțe au acționat cu diligență în scopul sustragerii de la răspundere penală. Pe măsură ce tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000 erau extinse prin includerea de noi substanțe identificate ca făcând parte din categoria substanțelor stupefiante ori psihotrope, comercianții de ,,legale”, cunoscând compoziția chimică a substanțelor comercializate, au procedat la punerea în vânzare a unor noi substanțe, necalificate la acel moment ca interzise la deținere, ajungându-se astfel în situația în care legea era tot timpul cu un pas în urmă în raport cu fenomenul infracțional.

Din aceste considerente și, totodată, pentru asigurarea respectării dreptului la ocrotirea sănătății prevăzut în art. 34 din Constituția României, republicată, la data de 10 februarie 2010 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6^[9], având ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 și completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope^[10].

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2010 a urmărit incriminarea comerțului ilicit cu substanțe cu proprietăți psihoactive, constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul plantelor și substanțelor care, din cauza proprietăților psihoactive, prezintă un pericol pentru sănătatea publică, substanțe care la acel moment nu făceau obiectul unui control național, în baza unor norme juridice.

În preambulul ordonanței de urgență sus-menționate au fost expuse pe larg motivele care au generat adoptarea în regim de urgență, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, a unei astfel de norme juridice, respectiv:

– pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea publică consumul anumitor plante și substanțe, din cauza intoxicărilor pe care le produc și riscului de abuz;

– numărul mare de persoane care s-au prezentat la spital în urma consumului unor asemenea plante și substanțe;

– creșterea numărului magazinelor prin intermediul cărora se comercializează aceste plante și substanțe;

– orice întârziere determinată de parcurgerea procedurii legislative obișnuite ar putea afecta sănătatea sau viața unui mare număr de persoane, în special tineri.

Totodată, s-a relevat că toate aceste elemente (sus-menționate) vizează interesul general public și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată.

În temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2010 s-au extins categoriile de substanțe care au fost identificate ca reprezentând pericol pentru sănătatea publică, prin includerea acestora în tabelele-anexă ale Legii nr. 143/2000.

În același timp, prin ordonanța de urgență menționată mai sus s-a completat conținutul Legii nr. 339/2005, prin introducerea precizării că termenul de plante și substanțe aflate sub control național desemnează plantele și substanțele cu proprietăți psihoactive, introduse în anexele la această lege prin procedura națională prevăzută în art. 8 alin. (3) din aceeași lege.

Din examinarea normei juridice enunțate anterior rezultă în mod indubitabil că inițiativa legislativă a Guvernului României s-a efectuat în vederea stopării activităților ilicite, constând în acte și fapte de comerț derulate de comercianți, cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, executate prin intermediul unor magazine de profil, cu luarea în considerare a faptului că aceste activități reprezentau un atentat la sănătatea publică.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 194/2011 în conținutul căreia au fost incriminate operațiunile cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în afara unui cadru legal.

Apariția Legii sus-menționate a inversat ,,sarcina probei” în procesul penal, în sensul că, potrivit normei juridice, s-a impus în sarcina persoanelor fizice ori juridice să prezinte dovezi că sunt autorizate să execute operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și implicit să le pună în vânzare.

Prin adoptarea Legii nr. 194/2011, s-a creat cadrul juridic necesar sancționării activităților de comerț ilicit cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, comerț ilicit care presupunea în mod efectiv executarea de activități de import, transport, stocare-depozitare, punere pe piață, livrare, la acel moment, prin intermediul unor persoane juridice care administrau magazine de desfacere.

În temeiul acțiunii coercitive a organelor statului, s-a reușit desființarea magazinelor prin intermediul cărora se comercializau produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și, totodată, persoanele fizice și juridice implicate în acest comerț ilicit au putut fi deferite justiției.

Din acel moment, comerțul ilicit cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive s-a derulat prin acte executate de către persoane fizice, în cadrul unei așa-zise ,,piețe negre”.

În sprijinul argumentului că Legea nr. 194/2011 a fost adoptată pentru incriminarea unor acte și fapte de comerț ilicite, având ca obiect produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, vin și concluziile Raportului Comisiei Europene întocmit la data de 11 iulie 2011.

În conținutul raportului sus-menționat s-a făcut mențiunea că substanțele psihoactive noi sunt în realitate variații din cadrul unui grup specific de substanțe chimice și sunt similare substanțelor controlate la nivel național. Totodată, s-a precizat că produsele de acest tip sunt dificil de identificat și reglementat din cauza diversității și vitezei cu care sunt preparate, pentru a le înlocui pe cele controlate la nivel național. Raportul a relevat următoarele: în pofida statutului de substanțe licite (,,droguri legale”) – ceea ce ar putea determina consumatorii să creadă că sunt sigure –, aceste substanțe reprezintă o amenințare la adresa sănătății publice, comparabilă cu aceea reprezentată de către drogurile ilicite incluse în listele-anexe la convențiile Organizației Națiunilor Unite; substanțele menționate anterior sunt comercializate și vândute în principal în magazine specializate, de către comercianți ilegali de droguri, și pe internet; timp de mulți ani, magazinele specializate în vânzarea de noi substanțe psihoactive existau numai într-un număr mic de state membre, dar ulterior au început să se deschidă cu rapiditate în multe țări, inclusiv în România.

În concluziile Raportului Comisiei Europene, întocmit la data de 11 iulie 2011, s-a inclus mențiunea că amenințarea la adresa publicului, generată de noile substanțe psihoactive, nu permite o ignorare a gravității problemei, ci impune obligația de a proteja sănătatea publică.

La rândul său, Legea nr. 194/2011 prevede expres, în dispozițiile art. 1, faptul că prin norma juridică se stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, și se instituie măsuri de prevenire, control și combatere a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora.

Raportându-ne la dispozițiile Legii nr. 143/2000, observăm că aceasta instituie, spre deosebire de Legea nr. 194/2011, printre altele, incriminarea consumului ilicit de droguri, definit ca fiind consumul de droguri fără prescripție medicală, identifică și definește noțiunea de consumator dependent și prevede sancțiuni penale pentru deținerea de droguri pentru consum propriu, în art. 4 alin. (1) și (2).

Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011, în cele două modalități normative de comitere prevăzute în alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, îl formează relațiile sociale privind sănătatea publică, relații a căror existență și desfășurare sunt apărate de normele legale referitoare la fabricarea, producerea, tratarea, sinteza, extracția, condiționarea, distribuirea, punere în vânzarea, plasarea pe piață, livrarea, procurarea, ambalarea, transportul, stocarea-depozitarea, manipularea și la activități legale de import, export ori intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Legea penală a incriminat fapta de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pentru a apăra sănătatea publică împotriva unei asemenea fapte periculoase.

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv în art. 16 alin. (2) din aceeași lege, constă în însuși actul de conduită interzis de legea penală, iar conținutul faptei urmează a fi identificat în raport cu dispozițiile art. 2 lit. b) din legea menționată anterior.

Acțiunile interzise de norma penală constau în executarea unuia dintre următoarele acte: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracție, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare și activități legale de import, export ori intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Legiuitorul a lărgit sfera de aplicare la orice act doar în ceea ce privește activitățile legale de import, export ori intermediere de produse.

Enumerarea limitativă a acțiunilor incriminate de legiuitor în art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 are drept consecință juridică imposibilitatea de a extinde sfera acțiunilor ilicite fără a se ajunge la încălcarea principiilor nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege. În contextul acestui raționament juridic, atunci când ne referim la o acțiune de procurare, scopul acesteia nu poate fi decât una dintre operațiunile interzise de către legiuitor și indicate ca element material al infracțiunii prevăzute în art. 16 din legea menționată anterior.

Per a contrario, norma juridică nu incriminează fapta de procurare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în afara unui cadru legal, în cazul în care acțiunea s-a realizat în vederea consumului propriu.

Legea nr. 194/2011 nu incriminează consumul ilicit de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive ori deținerea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea consumului propriu.

O cerință esențială pentru existența elementului material al infracțiunii o reprezintă aceea ca acțiunile să fie săvârșite fără drept. Cel autorizat să le facă nu comite o activitate infracțională.

Este necesar ca acțiunea care constituie elementul material să fie săvârșită în așa fel încât să creeze o stare de pericol pentru sănătatea publică.

Urmarea imediată a infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică.

Starea de pericol înseamnă posibilitatea obiectivă de a se vătăma sănătatea unor persoane care achiziționează produse psihoactive din traficul (comerțul) ilicit al acestora.

Ca atare, subiect pasiv al infracțiunii sus-menționate poate fi orice persoană fizică care achiziționează produse psihoactive supuse comerțului ilicit (traficului ilicit).

Latura subiectivă. Pentru a avea caracter penal, fapta prevăzută în art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 trebuie să fie săvârșită cu vinovăție. Forma de vinovăție este intenția. Făptuitorul trebuie să-și fi dat seama că săvârșește, fără drept, acțiunea și să fi prevăzut că, prin acțiunea sa, pune în pericol sănătatea publică, rezultat pe care l-a prevăzut sau l-a acceptat. Infracțiunea se comite deci fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă.

În ceea ce privește fapta prevăzută în art. 16 alin. (2) din legea sus-menționată, forma de vinovăție este culpa.

Subiect activ al infracțiunii analizate poate fi orice persoană fizică și juridică care desfășoară operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara cadrului reglementat prin Legea 194/2011, ca acte sau fapte de comerț, în calitate de comercianți sau necomercianți.

În conținutul Deciziei nr. 25/2015^[11], pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării cauzei având ca obiect dezlegarea chestiunii de drept – dacă subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 poate fi numai operatorul prevăzut în art. 2 lit. b) din aceeași lege care are obligația de a solicita de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (denumită în continuare A.N.S.V.S.A.) autorizația definită în art. 2 lit. h) din legea menționată anterior în vederea desfășurării de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive –, instanța a stabilit că subiect activ poate fi orice persoană fizică și juridică, pentru următoarele considerente:

– prin raportare la dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr, 194/2011, operatorul este persoana fizică sau juridică ce efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal;

– în raport cu definiția operatorului dată în cuprinsul art. 2 lit. b) din legea sus-menționată, dacă s-ar admite că subiect activ al infracțiunii analizate poate fi numai operatorul, s-ar ajunge la concluzia că norma de incriminare este aplicabilă numai persoanei fizice sau juridice care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal;

– o astfel de interpretare ar lipsi de conținut norma de incriminare, întrucât plasează în afara sferei de aplicare a legii fapta săvârșită de către persoana fizică și juridică ce efectuează operațiuni cu produse în mod ilegal;

– norma de incriminare prevăzută în art. 16 din Legea nr. 194/2011 sancționează tocmai desfășurarea operațiunilor cu produse în mod nelegal, deci fără a se deține autorizație eliberată în condițiile legii, motiv pentru care subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică și juridică, indiferent dacă aceasta are sau nu calitatea de operator în sensul art. 2 lit. b) din aceeași lege.

Precizările inserate în considerentele deciziei sus-menționate prezintă o deosebită relevanță în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 194/2011. Din acestea rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că operatorul definit în art. 2 lit. b) din legea menționată anterior este persoana fizică sau juridică care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod legal, iar subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 este persoana fizică sau juridică care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod nelegal.

Concluzia care se desprinde este aceea că subiectul activ al infracțiunii analizate poate fi persoana fizică sau juridică care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produse în mod ilicit, Înalta Curte de Casație și Justiție neînlăturând condiția ca operațiunile care constituie elementul material al infracțiunii să fie executate de către persoana fizică sau juridică prin coordonare directă sau indirectă.

Subiectul pasiv al infracțiunii prevăzute în art. 16 alin. (1) și (2) din Legea 194/2011 este persoana asupra căreia s-au răsfrânt efectele nocive ale substanței comercializate (traficate), respectiv persoana a cărei sănătate este periclitată.

Procedura de autorizare a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 194/2011, orice operator ce desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, are obligația de a solicita A.N.S.V.S.A. o autorizație, astfel cum este definită în art. 2 lit. h) din aceeași lege.

Procedura de autorizare a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, și a cuantumului tarifelor de autorizare și evaluare, aprobată prin Ordinul nr. 398/103/40/2012 al ministrului sănătății, al ministrului afacerilor interne și al președintelui A.N.S.V.S.A.^[12], prevede în art. 3 alin. (1) că autorizația se eliberează de către A.N.S.V.S.A., prin Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar, pentru un singur produs și un singur operator.

Alineatele (2)-(4) ale art. 3, precum și art. 4 din procedura menționată anterior stipulează că, pentru obținerea autorizației, operatorul depune, prin reprezentantul său legal, o cerere scrisă completată cu datele prevăzute în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 194/2011, precum și documente cu privire la caracteristicile calitative și cantitative ale tuturor constituenților produsului, inclusiv denumirea comună internațională sau o referire la denumirea chimică relevantă, documente privind evaluarea riscurilor psihoactive pe care le-ar putea prezenta produsul, documente privind descrierea metodei de fabricație și de control utilizate de către fabricant, explicațiile privind măsurile de precauție și siguranță ce trebuie luate pentru ca produsul să nu fie sau să nu poată fi recomandat pentru consum uman și rezultatele testelor fizico-chimice, biologice sau microbiologice și toxicologice, după caz.

La depunerea cererii, operatorul furnizează și mostre din produsul pentru care solicită autorizarea [art. 6 alin. (1) din procedura sus-menționată].

În art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011, efectele psihoactive au fost definite ca reprezentând unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană, respectiv: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică.

Legiuitorul, pentru a crea posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități de comerț ilicit cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a interzis, prin art. 3 din legea sus-menționată, efectuarea de operațiuni cu produse în lipsa deținerii unei autorizații eliberate de A.N.S.V.S.A^[13].

În cadrul procedurii de autorizare, A.N.S.V.S.A. poate decide, după caz, în sensul eliberării autorizației sau în acela al respingerii cererii de autorizare.

Respingerea cererii de autorizare poate fi justificată de constatarea că produsul care face obiectul analizei în cadrul procedurii de evaluare este substitut, caz în care este notificat Ministerul Sănătății^[14].

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011, substitut reprezintă orice substanță sau asociere de substanțe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părți ale acestora al căror regim juridic nu este reglementat prin alte dispoziții legale, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive și care, indiferent de conținut, denumire, mod de administrare, de prezentare sau de publicitate, este ori poate fi folosit în locul unei substanțe sau preparat stupefiant ori cu efecte psihotrope sau în locul unei plante ori substanțe aflate sub control național sau pentru aceleași scopuri.

Din examinarea normei juridice prevăzute în art. 4 din legea sus-menționată rezultă fără putință de tăgadă faptul că operatorul este persoana fizică sau juridică care desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Pentru desfășurarea unor astfel de operațiuni are obligația de a solicita A.N.S.V.S.A. o autorizație.

Norma juridică a indicat faptul că produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării A.N.S.V.S.A, chiar și în condițiile în care scopul producerii unui astfel de produs nu este consumul. În acest context, se subînțelege faptul că operațiunile desfășurate sau cu privire la care se intenționează să fie executate de către operator nu se pot efectua anterior supunerii substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive expertizei A.N.S.V.S.A., chiar în ipoteza în care scopul declarat al operațiunilor nu este acela de punere în vânzare sau plasare pe piață în vederea consumului.

Deopotrivă, normele juridice care prevăd modalitatea de derulare a procedurii de autorizare au ca destinatari atât operatorii care desfășoară operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive într-un cadru legal, cât și operatorii care doar intenționează să desfășoare asemenea operațiuni.

Consecința juridică a nerespectării dispozițiilor legale este aceea că operațiunile cu produse efectuate în lipsa unei autorizări îmbracă un caracter ilegal și sunt sancționate de legea penală, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 194/2011.

Etapele preliminare procedurii de autorizare, constând în obținerea de documente cu privire la caracteristicile produsului, documente privind evaluarea riscurilor punerii pe piață a produsului, rezultate teste, documente privind metoda de fabricație, o strategie privind măsurile de siguranță, prezentarea de mostre în cantități care fac posibilă expertizarea produsului de către persoana fizică sau juridică care desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni cu produse, formularea de cereri prin reprezentant legal, converg spre concluzia că persoana care procură în mod singular cantități infime de substanțe ce fac parte din categoria celor apte de a produce efecte psihoactive nu poate fi destinatar al normei juridice sus-menționate.

De asemenea, în raport cu modalitatea de reglementare a procedurii de autorizare, este evident că aceasta este aplicabilă operatorilor, fie ei persoane fizice sau juridice, care execută operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în cadrul unor acte ori fapte de comerț, întrucât doar în cadrul unor astfel de operațiuni se impune deținerea de documente cu privire la proveniența produsului, caracteristicile produsului, date privind metoda de fabricație etc. În sprijinul acestei opinii invocăm și dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, care condiționează calitatea de operator de împrejurarea ca operațiunile cu produse să fie efectuate de către operator prin coordonare directă sau indirectă, aspect de natură să conducă la concluzia unor operațiuni de amploare.

Prin Decizia nr. 1/2017^[15], Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de către Curtea de Apel Alba Iulia privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

– ,,în analiza laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE și la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condițiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia și rapoartele menționate”;

– ,,în analiza laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii prevăzute de art. 6 și 7 din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situația autorizării operațiunilor cu acest tip de produse”.

În considerentele deciziei sus-menționate, instanța supremă a precizat că rolul practicii și al literaturii de specialitate este acela de a oferi repere instanțelor de judecată, în ceea ce privește modul de aplicare a legii, cu precizarea că adoptarea unei soluții este atributul exclusiv al judecătorului, ce trebuie să rezulte din aplicarea corectă și concretă a legii, în baza probelor legal administrate în cauză. Totodată, au fost expuse următoarele puncte de vedere (cu privire la prima chestiune de drept):

– într-o opinie, s-a considerat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil de a produce efecte psihoactive este suficientă raportarea la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive^[16];

– în a doua opinie, s-a apreciat că nu este suficientă raportarea, cu motivarea că Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene nu incriminează în sine operațiuni cu respectivele substanțe, ci reprezintă un mijloc de avertizare a statelor membre cu privire la necesitatea instituirii unui control național al operațiunilor cu acele substanțe, iar decizia menționată anterior nu are efect direct în dreptul intern.

Ne alăturăm celei de-a doua opinii, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 20 din Constituția României, republicată, art. 1 din Codul penal și art. 9 din Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene (potrivit cărora: în cazul în care Consiliul Uniunii Europene decide să supună o nouă substanță psihoactivă unor măsuri de control, statele membre depun toate eforturile necesare pentru a lua măsurile necesare în conformitate cu legislația internă, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de un an de la data deciziei respective, pentru a supune noua substanță psihotropă sau noul stupefiant măsurilor de control și sancțiunilor penale prevăzute în legislația lor). Decizia menționată anterior (a Consiliului Uniunii Europene) a statuat în sensul de a se include substanța identificată ca substitut în categoria substanțelor psihotrope sau stupefiante.

Relativ la cea de-a doua chestiune de drept, s-au exprimat de asemenea două opinii.

Prima opinie a fost aceea că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este obligatorie urmarea procedurii prevăzute în art. 6 și art. 7 din Legea nr. 194/2011^[17].

În a doua opinie, s-a apreciat că urmarea procedurii este obligatorie. Susținătorul acestei opinii – Facultatea de Drept a Universității din București – a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție următoarele argumente:

– în cazul infracțiunii analizate, urmarea imediată este o stare de pericol pentru sănătatea persoanei. În conținutul laturii obiective, un rol esențial îl are urmarea imediată a infracțiunii. Fie că urmarea este reprezentată de o stare de pericol, fie că este reprezentată de un rezultat, de existența ei depinde existența infracțiunii;

– pentru ca urmarea imediată a faptei să se poată realiza, este necesar ca produsul ce a constituit obiectul operațiunii să aibă aptitudinea de a pune în pericol sănătatea persoanei prin efectele sale psihoactive. Dacă asemenea aptitudine nu există, urmarea imediată a infracțiunii nu se produce și, în consecință, nu există infracțiune;

– simpla susceptibilitate a produsului de a avea efecte psihoactive este insuficientă, iar procedura prin care se atestă dacă produsul este sau nu substitut apare ca inevitabilă.

Raportat la problemele de drept supuse dezlegării, s-a apreciat – tot de către Facultatea de Drept a Universității din București – că în toate cauzele privind infracțiunile prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 se impune declanșarea procedurilor prevăzute în art. 6 și art. 7 din aceeași lege, cu mențiunea că raportarea la prevederile Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene reprezintă un argument puternic în declanșarea acestor proceduri.

Nu suntem de acord cu cea de-a doua opinie, întrucât declanșarea procedurilor prevăzute în art. 6 și art. 7 din legea sus-menționată presupune în mod obligatoriu existența unei solicitări a reprezentatului legal al operatorului, organele de urmărire penală neputându-se substitui reprezentantului legal, iar, pe de altă parte, întrucât A.N.S.V.S.A. nu face parte din categoria instituțiilor de specialitate, acreditate de lege să efectueze expertize ori constatări din dispoziția organelor de urmărire penală. De altfel, procedurile de autorizare au ca premisă existența unor documente pe care comercianții ilegali (traficanții) de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive nu le dețin, iar în acest caz procedurile nu pot fi declanșate.

Se impune precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a procedat la analizarea fondului chestiunii de drept ce a făcut obiectul sesizării.

Diferența de tratament juridic aplicabilă produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive în raport cu produsele catalogate drept medicamente.

În ceea ce privește regimul juridic al substanței tramadol, se impun următoarele precizări:

Spre deosebire de alte substanțe psihoactive noi, tramadol face parte din clasa de medicamente analgezice opioide, care se eliberează din farmacii doar pe bază de rețetă, conform prospectului de utilizare.

În raport cu conținutul normelor juridice în vigoare, se constată faptul că autorizația prevăzută în art. 4 din Legea nr. 194/2011 se eliberează de către A.N.S.V.S.A. doar pentru un produs cu privire la care se constată, în urma efectuării unor analize și evaluări de către laboratoarele specializate, că nu este substitut, în sensul aceleiași legi.

În cazul medicamentelor, fabricantului îi incumbă obligația de a obține autorizația de fabricare, iar operatorului, autorizația de punere pe piață. Aceste autorizații se eliberează de către Ministerul Sănătății prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (denumită în continuare A.N.M.D.M.), în conformitate cu dispozițiile art. 730-733 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății^[18], republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 194/2011.

Opinia este aceea că, în cazul medicamentelor care conțin în componența lor o substanță susceptibilă de efecte psihoactive sau substanțe stupefiante ori psihotrope, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 339/2005 și ale Legii nr. 95/2006, și nu dispozițiile Legii nr. 194/2011.

Activitatea executată de către o persoană fizică care deține, în vederea consumului propriu, câteva comprimate de tramadol, nu presupune obținerea unei autorizări în condițiile prevăzute în art. 4 din Legea nr. 194/2011, întrucât, așa cum am menționat anterior, această obligație incumbă, conform Legii nr. 95/2006, fabricantului de medicamente, precum și persoanei juridice care efectuează operațiuni de punere pe piață de medicamente.

Obligația persoanei fizice este aceea de a deține medicamentul în temeiul unei prescripții medicale, întrucât tramadolul a fost identificat ca făcând parte din categoria medicamentelor care se eliberează doar pe bază de prescripție medicală. În cuprinsul listei de medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală, întocmită la data de 5 noiembrie 2014 de către A.N.M.D.M., tramadolul este menționat ca făcând parte din această categorie.

Potrivit art. 795 din Legea nr. 95/2006, A.N.M.D.M. întocmește o listă a medicamentelor care se eliberează cu prescripție medicală pe teritoriul României, specificând, dacă este cazul, categoria clasificării. Această listă se actualizează anual.

Prin prescripție medicală se înțelege un document scris, semnat și parafat de către un medic, care recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat și care autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantități determinate de medicamente aflate sub controlul legislației naționale în domeniu.

Motivele avute în vedere în cazul medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală sunt enumerate în art. 793 din Legea nr. 95/2006:

– medicamentele prezintă un pericol direct ori indirect, chiar în cazul utilizării corecte, dacă sunt folosite fără supraveghere medicală;

– medicamentele sunt utilizate frecvent și în mare măsură incorect și ca atare pot prezenta un pericol direct ori indirect pentru sănătatea umană;

– medicamentele conțin substanțe ori preparate ale acestora ale căror activitate și/sau reacții adverse necesită investigații aprofundate;

– medicamentele sunt prescrise în mod normal de medic pentru a fi administrate parenteral.

Deținerea cu drept, de către o persoană fizică, de produse care fac parte din categoria medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală este dovedită de existența unei prescripții medicale, în conformitate cu art. 38 alin. (2) din Legea nr. 339/2005 raportat la art. 793 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Până în prezent, tramadolul, deși recunoscut ca reprezentând o substanță cu proprietăți psihoactive pe plan european, nu a fost introdusă în anexele Legii nr. 339/2005 prin procedura națională prevăzută în art. 8 alin. (3) din aceeași lege.

Dat fiind că tramadolul nu face parte din categoria substanțelor interzise la deținere de către Legea nr. 143/2000 și nici din aceea a substanțelor aflate sub control național prevăzute în anexele Legii nr. 339/2005, obligația impusă de către art. 37 alin. (1) și art. 38 alin. (2) din Legea nr. 339/2005^[19] raportat la art. 793 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu incumbă făptuitorului.

În conținutul Hotărârii pronunțate la data de 10 iulie 2014 în cauzele conexate C-358/2013 și C-181/2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat faptul că noțiunea de medicament nu include substanțele, precum amestecurile de plante aromatice care conțin canabinoizi sintetici, ce au ca efect o simplă modificare a funcțiilor fiziologice, fără a fi apte să determine efecte benefice, directe sau indirecte, asupra sănătății umane, și care sunt consumate numai în scopul provocării unei stări sinonime cu starea de ebrietate și prin aceasta sunt nocive pentru sănătatea umană. Prin această hotărâre, instanța europeană a răspuns întrebărilor adresate de către Curtea Federală a Germaniei, care, în cadrul a două proceduri penale, trebuia să decidă dacă vânzarea de amestecuri care conțin canabinoizi sintetici utilizați ca înlocuitori pentru marijuana poate atrage urmărirea penală pentru vânzarea ilegală de medicamente îndoielnice. La data comiterii faptelor, canabinoizii sintetici nu intrau sub incidența legii germane privind stupefiantele, astfel încât autoritățile germane nu puteau începe urmărirea penală în temeiul acestei legi. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că, potrivit Curții Federale a Germaniei, amestecurile în discuție nu sunt consumate în scopuri terapeutice, ci pur recreative și, ca atare, astfel de substanțe nu pot fi calificate drept medicamente din perspectiva cerinței unei interpretări corecte a noțiunii de medicament. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a relevat că, deși această susținere ar avea drept consecință excluderea oricărei represiuni penale în privința comercializării substanțelor în discuție, acest aspect nu este de natură să repună în discuție aprecierea Curții.

Noțiunea de medicament este definită în art. 1 pct. 2 lit. b) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman^[20], cu modificările ulterioare. Potrivit acestui articol, prin medicament se înțelege orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită la om sau îi poate fi administrată fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.

Față de cele menționate, se constată faptul că substanțele psihoactive catalogate drept medicamente, se supun unei duble reglementări.

În funcție de caracterul de substanță psihoactivă nouă, așa cum a fost identificată prin Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene, tramadolul se supune normelor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 194/2011.

Raportat la catalogarea tramadolului ca substanță psihoactivă folosită ca medicație, acesta se supune Legii nr. 95/2006.

Dispozițiile din Legea nr. 95/2006 au caracter de norme speciale în raport cu acelea ale Legii nr. 194/2011 și ca atare se aplică cu prioritate.

Concluzii:

– Legea nr. 194/2011 a fost adoptată în considerentul protejării populației împotriva acțiunilor nocive generate de consumul de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, termenul de ,,populație” incluzând orice persoană care are calitatea de consumator de astfel de substanțe;

– legea sus-menționată a fost adoptată ca măsură de combatere a consumului de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, și nu ca măsură de sancționare a consumului unor astfel de substanțe;

– Legea nr. 194/2011 a fost adoptată pentru a incrimina operațiunile ilicite desfășurate de către comercianți cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și de a avertiza în acest scop consumatorii că aceste substanțe reprezintă o amenințare la adresa sănătății;

– acțiunile care constituie elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 sunt condiționate de executarea lor într-o manieră coordonată (directă sau prin interpuși);

– subiectul activ al infracțiunii analizate este orice persoană fizică sau juridică care execută, fără autorizare, oricare dintre acțiunile enumerate limitativ în art. 2 din legea sus-menționată;

– scopul operațiunii ilicite poate fi doar una sau mai multe dintre acțiunile enumerate în art. 2 din Legea nr. 194/2011;

– procedura de autorizare a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive are ca destinatari orice persoană fizică sau juridică care intenționează să desfășoare într-un cadru legal operațiuni cu produse;

– legiuitorul, intuind posibilitatea existenței unui comerț ilicit subteran cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a scos în afara unui cadru legal activitatea de efectuare de operațiuni cu produse în lipsa autorizării, sancționând penal o astfel de conduită;

– potențialul unei substanțe de a fi susceptibilă de a produce efecte psihoactive se evidențiază doar în funcție de efectele produsului în cazul consumului uman, această situație de fapt generând calitatea de subiect pasiv a consumatorului de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive;

– potrivit Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene, statele membre au obligația de a supune măsurilor de control și sancțiunilor penale noua substanță psihotropă sau noul stupefiant. Respectarea dispozițiilor acestei decizii presupune identificarea similitudinii dintre noua substanță și substanțele stupefiante ori psihotrope și ulterior includerea acesteia pe unul din tabelele Legii nr. 143/2000;

– deținerea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea consumului propriu, nu este incriminată de Legea nr. 194/2011;

– procurarea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea consumului propriu, nu este incriminată de legea sus-menționată;

– Legea nr. 143/2000 face o diferență de tratament sancționator în raport cu gradul de pericol social între faptele incriminate în art. 2^[21], respectiv art. 4;

– în cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 194/2011 este prevăzută câte o singură pedeapsă, fiind puțin probabil ca legiuitorul să fi avut intenția să sancționeze cu aceeași pedeapsă și deținătorul de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în vederea consumului propriu, și persoana care face acte de comerț ilicit;

– consumatorul care achiziționează substanțe de pe piața neagră nu poate cunoaște efectele acestor decât ca urmare a consumului;

– practica judiciară a stabilit faptul că: în prezent comerțul ilicit cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive se desfășoară de către persoane fizice, în cadrul unei piețe negre; substanțele supuse comercializării nu mai sunt inscripționate; substanțele comercializate nu mai sunt ambalate în plicuri pe care să fie inscripționată denumirea, conținutul și destinația produsului, spre deosebire de trecut;

– efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive se poate realiza de către o persoană fizică sau juridică, într-un cadru legal sau ilegal, adoptarea rezoluției infracționale de a acționa într-un cadru nelegal presupunând suportarea rigorilor legii. Potrivit noii legislații civile, profesioniștii, printre care și comercianții, se împart în două categorii: profesioniștii-persoane fizice și profesioniștii-persoane juridice;

– faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că subiect activ al infracțiunii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 194/2011 poate fi orice persoană fizică sau juridică nu poate fi interpretat ca un argument în favoarea incriminării operațiunii de procurare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în vederea consumului propriu, întrucât nu aceasta a fost rațiunea instanței supreme;

– împrejurarea că unele din acțiunile prohibite care constituie element material al infracțiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 se regăsesc și în cadrul operațiunilor prohibite cuprinse în Legea nr. 194/2011 nu reprezintă în niciun caz un argument în sensul că domeniul de aplicare al primei legi include combaterea consumului ilicit de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, întrucât identificarea unei conduite interzise nu se poate realiza prin raportare la un alt text lege, nu se poate efectua prin analogie sau prin constatarea unei similitudini. Incriminarea unei acțiuni presupune existența unei norme de incriminare clare și precise, cu referire expresă la însuși faptul interzis;

– în viziunea primei opinii (menționate la începutul articolului), deținerea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive îmbracă un caracter ilicit, iar acest aspect justifică interpretarea prin analogie a normei incriminatoare, în scopul de a nu se ajunge la situația excluderii unei represiuni penale. O astfel de interpretare a dispozițiilor Legii nr. 194/2011 este contrară principiilor nulla poena sine lege, nullum crimen sine lege, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus și fiat justitia pereat mundus.

Împrejurarea că, la rândul său, Parlamentul European a avut în vedere, la adoptarea unor măsuri legislative în ceea ce privește substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, traficul ilicit al acestor substanțe, și nu incriminarea activității de deținere în vederea consumului propriu, reiese în mod evident și din cuprinsul mențiunilor inserate în Regulamentul (UE) 2017/2101 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) 1920/2006 în ceea ce privește schimbul de informații, sistemul de alertă timpurie și procedura de evaluare a riscurilor pentru noile substanțe psihoactive^[22], potrivit cărora:

a) noile substanțe psihoactive care pot avea numeroase utilizări comerciale și industriale, dar și științifice, pot prezenta riscuri pentru sănătate, societate și siguranță, atunci când sunt consumate de către oameni;

b) noile substanțe psihoactive sunt adesea utilizate în scopul cercetării și dezvoltării științifice și în producția mai multor produse sau a altor substanțe folosite pentru a fabrica produse, cum ar fi medicamentele, restricționarea accesului la aceste substanțe pentru astfel de utilizări putând avea un impact important asupra operatorilor economici;

c) publicul larg, constituit din persoane care consumă astfel de substanțe, este lipsit de cunoștințe și nu conștientizează riscurile asociate consumului unor astfel de substanțe, aspect ce reclamă din partea autorităților publice oferirea de soluții eficiente de protejare a sănătății și a siguranței publice, fără a se obstrucționa însă funcționarea pieței interne;

d) măsurile de restricționare variază în mod corespunzător de la un stat membru la altul, astfel că operatorii economici care utilizează substanțe psihoactive noi în producția diferitelor produse trebuie să îndeplinească, în cazul aceleiași substanțe, cerințe diferite, cum ar fi notificarea prealabilă exportului, autorizația de export sau licențele de import și export;

e) diferențele dintre actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind noile substanțe psihoactive ar putea obstrucționa într-o anumită măsură funcționarea pieței interne, prin crearea de obstacole în calea comerțului și prin îngreunarea accesului la aceste substanțe psihoactive noi;

f) disparitățile dintre diferitele măsuri de restricționare aplicate noilor substanțe psihoactive, deși legitime, ar putea conduce de asemenea la migrarea noilor substanțe psihoactive nocive dintr-un stat membru în altul, obstrucționând eforturile de restricționare a disponibilității acestora către consumatori și subminând protecția consumatorilor din întreaga Uniune, în cazul în care nu se consolidează schimbul de informații și coordonarea dintre statele membre.

Observăm că norma juridică europeană cataloghează consumatorul ca fiind acea persoană care este beneficiarul legii pentru protecția consumatorului;

g) disparitățile favorizează traficul ilicit al substanțelor psihoactive realizat de către rețelele criminale și, în special, criminalitatea organizată.

Relevăm că norma juridică europeană utilizează sintagma de trafic ilicit de substanțe psihoactive noi și identifică persoanele implicate, respectiv membrii unor rețele criminale organizate;

h) măsurile privind noile substanțe psihoactive (prevăzute de regulamentul sus-menționat) trebuie să contribuie la atingerea nivelului de protecție a sănătății umane și a siguranței înscris în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

i) în caz de risc imediat pentru sănătatea publică, Comisia Europeană trebuie să supună noile substanțe psihoactive unei restricționări temporare a accesului pe piața de consum, înainte de încheierea evaluării riscurilor. Rapoartele privind noile substanțe psihoactive trebuie să fie puse la dispoziția publicului;

j) pe baza dovezilor existente și a criteriilor prestabilite, noile substanțe psihoactive care prezintă riscuri grave pentru sănătate, societate și siguranță nu ar trebui puse la dispoziție pe piață;

k) statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a preveni deplasarea pe piața ilicită a noilor substanțe psihoactive utilizate pentru cercetare și dezvoltare sau pentru alte scopuri autorizate.

Soluțiile identificate la nivel european au în vedere întreprinderea de demersuri pentru informarea publicului, în calitate de consumator, cu privire la efectele substanțelor psihoactive și adoptarea de măsuri eficiente pentru ținerea sub control a traficului ilicit derulat în cadrul unei piețe ilicite de către traficanți, inclusiv prin deturnarea destinației de folosire a unor astfel de substanțe, respectiv din sfera unor activități de cercetare, industriale etc. autorizate, către scopuri ilicite;

l) Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (denumit în continuare OEDT), instituit prin Regulamentul CE 1920/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, trebuie să aibă un rol central în schimbul de informații, să emită alerte sanitare cu privire la măsurile de prevenire, de tratament și reducere a efectelor nocive ale substanțelor psihoactive noi;

m) lipsa capacității de a identifica noile substanțe psihoactive și de a anticipa răspândirea acestora, precum și lipsa de dovezi privind riscurile aferente pentru sănătate, societate și siguranță îngreunează furnizarea unui răspuns eficient și, ca urmare, trebuie să se aloce resursele necesare la nivelul Uniunii Europene și la nivel național, pentru a se facilita cooperarea regulată dintre OEDT, punctele naționale focale, reprezentanții la nivel regional și local ai sistemului sanitar și ai autorităților de aplicare a legii, institutele de cercetare și laboratoarele criminalistice cu competențe în domeniu, în vederea creșterii capacității de evaluare a noilor substanțe psihoactive și a capacității de reacție eficientă față de acestea;

n) copiii și adolescenții sunt în special vulnerabili în fața pericolelor pe care le reprezintă aceste noi substanțe ale căror riscuri rămân necunoscute la scară largă;

o) statele membre ar trebui să implementeze măsuri de prevenire, prin difuzarea de informații pe internet cu privire la riscurile pe care le implică utilizarea necorespunzătoare și abuzul consumului de substanțe psihoactive. Sensibilizarea copiilor, a adolescenților și a tinerilor la riscuri este esențială și poate interveni în cadrul școlar și educațional^[23];

p) restricționarea accesului pe piață către consumatori a unei noi substanțe psihoactive se dispune de către Comisia Europeană prin decizie, dacă punerea pe piață către consumatori a noii substanțe psihoactive prezintă riscuri imediate pentru sănătatea publică, dovedite de decesele și consecințele grave pentru sănătate asociate consumului noii substanțe, de prevalența și tendințele de consum ale noii substanțe psihoactive constatate pentru întreaga populație și pentru grupuri specifice, în special frecvența, cantitățile, modul de utilizare, disponibilitatea substanței în rândul consumatorilor și potențialul de răspândire care indică o amploare considerabilă a riscului;

r) la stabilirea nivelului de risc, Comisia Europeană are în vedere efectul nociv asupra sănătății cauzat de consumul noii substanțe psihoactive, riscul de abuz, posibilitatea de a crea dependență, riscul de vătămare, boală, agresiune și afecțiuni fizice și psihice, efectele nocive asupra societății bazate pe impactul asupra ordinii publice, a activității infracționale și a criminalității organizate, profiturile ilegale generate de producerea, comercializarea și distribuirea noii substanțe psihoactive și costurile economice asociate efectelor nocive la nivel social;

s) Comisia Europeană nu adoptă măsuri de restricționare privind o nouă substanță psihoactivă, dacă conform dovezilor existente, efectul nociv asupra sănătății cauzat de consumul noii substanțe psihoactive asociat cu toxicitatea acută și cronică a acesteia, riscul de abuz și posibilitatea de a crea dependență sunt nesemnificative.

ș) Comisia Europeană interzice fără întârzieri nejustificate producerea, fabricarea, punerea la dispoziție pe piață, inclusiv importul în Uniunea Europeană, transportul și exportul din această Uniune al noii substanțe psihoactive, dacă aceasta prezintă riscuri medicale, sociale și de siguranță grave.

– față de considerentele menționate mai sus, avute în vedere de către Parlamentul European și Consiliul Europei și inserate în Regulamentul (UE) 2017/2101, se poate releva că acestea susțin punctul de vedere potrivit căruia Legea nr. 194/2011 nu incriminează activitatea de procurare, respectiv de deținere de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în vederea consumului propriu, ci traficul ilicit al unor astfel de substanțe, în cadrul unor activități comerciale ilicite, executate în scopul obținerii de profituri ilicite;

– noțiunea de consumator trebuie interpretată prin raportare la aceea conținută în Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorului^[24], republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu prin raportare la sintagma consumator-dependent din cuprinsul Legii nr. 143/2000. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 din primul act normativ, prin consumator se înțelege ,,orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

Articolul 2 pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 precizează faptul că operatorul economic este ,,orice persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii”.

În cadrul dispozițiilor art. 3 pct. a din ordonanța menționată anterior sunt enumerate drepturile consumatorilor, printre acestea fiind prevăzut expres și dreptul de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime.

Conform dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori;

– toate argumentele sus-menționate au în vedere faptul că substanțele psihoactive noi nu pot avea același regim juridic ca și cel al drogurilor, întrucât pe măsură ce apar și fac obiectul unei incriminări se procedează la distribuția unui înlocuitor, iar informațiile privind riscurile asociate consumului substanțelor psihoactive noi lipsesc. Pe măsură ce riscurile sunt identificate, substanțele psihoactive sunt înlocuite cu altele noi;

– referitor la substanțele psihoactive noi care au și atributul de a fi catalogate drept medicamente, alături de argumentele prezentate anterior în sensul neincriminării acțiunii de deținere a acestora în vederea consumului propriu, îl amintim și pe acela al inexistenței unei sancțiuni a acțiunii de deținere de medicație fără prescripție medicală, în contra dispozițiilor Legii nr. 95/2006, medicație care nu conține ca substanțe active niciuna dintre substanțele stupefiante ori psihotrope prevăzute în tabelele Legii nr. 143/2000.

* e-mail: simrusu2@gmail.com.

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014.

[2] ,,Art. 16

(1) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2) Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

[3] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014.

[4] ,,Art. 4

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 decembrie 2015.

[7] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007.

În prezent, art. 73, art. 74 și art. 76 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 au un alt conținut.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 16 decembrie 2002.

[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 15 februarie 2010.

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2005.

[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015.

[12] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2012.

[13] ,,Art. 3

(1) Operațiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condițiile stabilite de prezenta lege.

(2) Până la obținerea autorizației este interzisă desfășurarea de operațiuni cu produsul ce face obiectul autorizării.

(3) Se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte, dacă nu este folosit sau nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.

[…]”

[14] Articolul 9 din Legea nr. 194/2011 prevede:

,,(1) Dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A.:

a) comunică solicitantului refuzul de eliberare a autorizației, în condițiile prezentei legi;

b) notifică Ministerul Sănătății în vederea efectuării demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea nu este substitut, A.N.S.V.S.A. eliberează autorizația pentru operațiunile și produsele solicitate, în termen de 30 de zile de la data obținerii rezultatelor analizelor și evaluărilor prevăzute la art. 6 și 7.

(3) A.N.S.V.S.A. ține și actualizează un registru special în care se înscriu operațiunile și produsele pentru care se emite autorizație, precum și operatorii autorizați; datele din registru se fac publice prin afișare pe pagina de internet a instituției.”

[15] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017.

[16] Disponibilă pe site-ul https://lege5.ro/Gratuit/gi3tinzyga/decizia-nr-387-2005-privind-schimbul-de-informatii-evaluarea-riscurilor-si-controlul-noilor-substante-psihoactive (accesat la 9 mai 2018).

[17] ,,Art. 6

A.N.S.V.S.A. analizează documentația depusă și transmite mostrele furnizate de solicitant, în vederea analizării compoziției calitative și cantitative a produsului, laboratoarelor acreditate în Uniunea Europeană sau în Spațiul Economic European.”

,,Art. 7

(1) După obținerea rezultatului analizelor de laborator, o copie certificată a acestora, împreună cu documentația aferentă, se transmite de către A.N.S.V.S.A., spre evaluare, comisiei constituite atât din specialiști din comisia de farmacologie clinică, toxicologie și toxicodependență și din comisia de psihiatrie ale Ministerului Sănătății, cât și din specialiști din structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea certificării dacă produsul are sau nu efecte psihoactive.

(2) Nominalizarea persoanelor care fac parte din comisia prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Comisia prevăzută la alin. (1) poate solicita efectuarea de analize de laborator suplimentare.”

[18] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015.

[19] ,,Art. 37

(1) Preparatele și substanțele stupefiante și psihotrope pot fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripțiilor medicale, în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

[…]”

,,Art. 38

[…]

(2) Pacienții aflați în tratament cu medicamente care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope prevăzute în tabelul II din anexă pot deține cantitatea prescrisă numai în baza prescripției medicale.

[…]”

[20] Disponibilă pe site-ul https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/files/eudralex/vol-1/dir_2001_83_cons2009/2001_83_cons2009_ro.pdf (accesat la 9 mai 2018).

[21] ,,Art. 2

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

[22] Disponibil pe site-ul https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32017R2101 (accesat la 30 mai 2018).

[23] În Regulamentul sus-menționat sunt definiți următorii termeni:

– consumatorul este orice persoană fizică și juridică ce acționează în scopuri care nu se încadrează în activitatea sa comercială, economică sau profesională;

– punerea la dispoziție pe piață înseamnă orice furnizare a unei noi substanțe psihoactive în vederea distribuției, a consumului sau a utilizării pe piața Uniunii Europene, în cadrul unei activități comerciale contra cost sau gratuit;

– utilizarea comercială și industrială semnifică orice activitate de fabricare, prelucrare, preparare, depozitare, amestecare, producție și vânzare către persoane fizice și juridice, altele decât consumatorii.

[24] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007.