ABSTRACT

The accusation involves perpetration by the accused, a chairman of the county council, of six material acts in 2008 and 2010, the first involving conclusion of the concession contract, the others its modification. In point of the period between the two categories of material acts (two years), the allegations of the accused defence, in the sense of the inexistence of a sole criminal resolution, seem grounded. Thus, though all the acts/actions target the same finality – the assurance for the company of the exploitation right of a parcel of land – however the need to extend the operationalisation period of the investment, emerging in 2010, could not be forecast when the concession contract was concluded. Consequently, even if it is accepted that the accused, as early as 2008, made the resolution not to abstain relating to the acts and decisions involving the interests of the respective company, it may not be alleged that this was sufficiently characterised to also cover the documents signed two years later, documents generated by circumstances he could not have thought of.

Key words: conflict of interest, daughter, son-in-law, continued offence, chairman of the county council, wife.

I. Prezentare speță. La data de 18 mai 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura centrală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, de abuz în serviciu și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații [art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[1], cu modificările și completările ulterioare].

Din cuprinsul actului de sesizare și al raportului de evaluare nr. 59842/G/II/2011, întocmit la data de 18 mai 2011, a rezultat faptul că inculpatul, președinte al consiliului județean, în perioada 2008-2010, a influențat și facilitat în mod direct atribuirea în concesiune, în condiții ilegale, a unei parcele de teren (de 816 metri pătrați, situată în cadrul Parcului Tehnologic și Industrial al municipiului) către o societate în care erau asociați soția, fiica și ginerele său (acesta din urmă deținând și funcția de administrator), ulterior aprobând, tot în condiții ilegale, modificarea prelungirii perioadei de operaționalizare cu 8 luni, fără recuperarea redevenței de care a fost scutită societatea.

Prin Sentința civilă nr. 40/2012, pronunțată în dosarul nr. 722/59/2011 de Curtea de Apel Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins acțiunea formulată de către reclamant, președinte al consiliului județean, împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate pentru anularea raportului de evaluare nr. 59842/G/II/2011.

Prin Rechizitoriul nr. 178/P/2015 din 18 decembrie 2015, emis de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul, președinte al consiliului județean, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii continuate de conflict de interese prevăzute în art. 301 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) cu aplicarea art. 5 și art. 35 alin. (1) din același cod (șase acte materiale).

În sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de președinte al consiliului județean, în perioada 27 iunie 2008-27 octombrie 2010, a semnat și aprobat mai multe acte, prin care s-a dat dreptul de exploatare asupra unui teren unei societăți în care calitatea de asociat era deținută de soția, fiica și ginerele inculpatului, aceștia obținând, în mod indirect, foloase patrimoniale.

Prin Sentința penală nr. 231/2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 9436/30/2015, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată (6 acte materiale) prevăzute în art. 253¹ alin. (1) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii [s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.pen. din 1969], pe un termen de încercare de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că unitatea rezoluției infracționale s-a conturat din modalitatea în care inculpatul a acționat, precum și scopul urmărit de acesta, reținând că, atât prin actele materiale care se subsumează momentului încheierii contractului nr. 8641/2008, cât și ulterior, prin cele care privesc aprobarea cererii societății din 27 iulie 2010, a raportului nr. 196/2010, a dispoziției nr. 238/2010 și semnarea Hotărârii consiliului județean nr. 100/2010 privind modificarea contractului de concesiune încheiat cu aceeași societate, s-a urmărit un singur scop, respectiv obținerea unui folos patrimonial de către asociații societății.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de achitare pentru actele materiale sus-menționate, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că într-o decizie recentă, Curtea Constituțională a României[2] a subliniat că noțiunea de „act”, folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracțiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanțiată la o anumită natură a acestuia. În acest sens, doctrina este unanimă în a considera că ,,actul” este folosit în cadrul infracțiunii în cauză în înțelesul de operațiune care trebuie efectuată de funcționar (sau alt salariat) potrivit solicitării făcute de o persoană și conform atribuțiilor sale de serviciu. Astfel, noțiunea de „act” din cadrul dispoziției criticate s-a apreciat că se circumscrie sferei atribuțiilor de serviciu/îndatoririlor pe care funcționarul public, în accepțiunea art. 175 C.pen., le are potrivit legii.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că noțiunea de „act” cuprinde atât întocmirea/confirmarea unui act juridic, cât și efectuarea unei acțiuni care se circumscrie sferei atribuțiilor de serviciu/îndatoririlor funcționarului public și este distinctă de noțiunea de act administrativ.

Așadar, toate actele materiale reținute în sarcina inculpatului au fost calificate de către instanța de fond ca fiind „acte” în sensul sus-menționat, acte pe care acesta le-a îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, relevându-se că norma de incriminare nu cere, ca o condiție de tipicitate, ca respectivul act să fie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004[3], cu modificările și completările ulterioare, care să genereze ca efect juridic nașterea, modificarea sau încetarea unui raport juridic.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului s-a epuizat la data de 27 septembrie 2010, prin semnarea Hotărârii consiliului județean nr. 100/2010, și a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracțiunea de conflict de interese în formă continuată prevăzută în art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 5 și art. 35 alin. (1) din același cod (șase acte materiale), în două infracțiuni de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

Referitor la apărările formulate de inculpat privind inexistența infracțiunii de conflict de interese, având în vedere că, prin Decizia nr. 5764/2013 pronunțată în dosarul nr. 722/59/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a stabilit existența unui conflict de interese de natură administrativă prevăzut în art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției[4], cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a reținut că inculpatul nu poate fi exonerat de răspundere penală, cu atât mai mult cu cât constatarea existenței conflictului de interese de natură administrativă nu exclude răspunderea penală pentru infracțiunea de conflict de interese.

De asemenea, în privința invocării de către inculpat a faptului că încheierea contractului cu societatea respectivă s-a realizat în condiții similare cu alte contracte de concesiune încheiate cu privire la perioada de exceptare de la plata redevenței și prețul contractului, fără ca societatea în speță să beneficieze de avantaje față de ceilalți operatori, instanța de fond a relevat că acest aspect nu este de natură a înlătura caracterul penal al faptei și că va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.

În fine, instanța de fond a mai subliniat că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu au suferit modificări care să aibă incidență în cauză, iar în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în cele două coduri (de la 6 luni la 5 ani în Codul penal anterior și de la 1 la 5 ani în noul Cod penal), cu faptul că urmează a se orienta către minimum, precum și în funcție de modalitățile de individualizare a executării pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal anterior.

Împotriva Sentinței penale nr. 231/2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat apel Direcția Națională Anticorupție și inculpatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Analizând apelurile declarate în cauză, Curtea de Apel Timișoara a constatat că acuzarea vizează săvârșirea de către inculpat a șase acte materiale în cursul anilor 2008 și 2010, primele vizând încheierea contractului de concesiune, celelalte modificarea acestuia. Raportat la perioada de timp dintre cele două categorii de acte materiale (doi ani), susținerile apărării inculpatului, în sensul inexistenței unei rezoluții infracționale unice, apar ca fiind întemeiate. Astfel, deși toate actele/acțiunile vizează aceeași finalitate – asigurarea pentru societate a dreptului de exploatare asupra unei parcele de teren –, totuși necesitatea prelungirii perioadei de operaționalizare a investiției, survenită în anul 2010, nu a fost previzibilă la momentul încheierii contractului de concesiune. Așadar, chiar și în condițiile în care se acceptă că inculpatul, încă din anul 2008, a luat rezoluția de a nu se abține în ce privește actele și deciziile ce vizau interesele societății respective, nu se poate susține că aceasta ar fi fost una suficient de caracterizată încât să acopere și actele semnate la doi ani distanță, acte determinate de împrejurări pe care nu putea să le prevadă.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că actele materiale săvârșite în anul 2008 (semnarea și aprobarea raportului nr. 252/2008, precum și semnarea contractului nr. 8641/2008) realizează elementele constitutive ale unei infracțiuni distincte față de cele din anul 2010.

Efectuând propria analiză asupra acuzațiilor aduse inculpatului vizând semnarea și aprobarea raportului nr. 252/2008, urmată de semnarea contractului nr. 8641/01.07.2008 cu societatea respectivă, instanța de apel a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, întrucât din cauza celor două acte menționate s-a obținut un folos patrimonial pentru asociații societății (soția, fiica și ginerele inculpatului), constând în dreptul de exploatare asupra parcelei de 816 metri pătrați teren, însă se impune încetarea procesului penal, datorită împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Cu privire la acuzațiile vizând semnarea/aprobarea distribuirii cererii formulată de societate la data de 27 iulie 2010 și dispoziția de convocare a consiliului județean nr. 238/2010, instanța de apel a constatat că aceste acte materiale nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, întrucât nu reprezintă acte prin care s-a obținut un folos pentru societate.

Pe de altă parte, faptele inculpatului, constând în semnarea și aprobarea raportului nr. 196/2010 și în semnarea Hotărârii consiliului județean nr. 100/2010, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, întrucât reprezintă acte care au condus la obținerea unui folos patrimonial de care au beneficiat indirect asociații societății, respectiv menținerea dreptului de exploatare a parcelei de 816 metri pătrați teren, aflat în proprietatea privată a consiliului județean, și scutirea de la plata redevenței datorate retroactiv, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor din contractul de concesiune.

În consecință, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție și a admis apelul declarat de inculpat și, rejudecând, a dispus:

– încetarea procesului penal privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen. (actele materiale constând în semnarea și aprobarea raportului nr. 252/2008, precum și în semnarea contractului de concesiune nr. 8641/2008 cu societatea);

– achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. (actele materiale privind aprobarea distribuirii cererii societății nr. 9808 din data de 27 iulie 2010 și dispoziția de convocare a consiliului județean nr. 238/2010);

– condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în formă continuată prevăzute în art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen. (actele materiale constând în aprobarea raportului nr. 196/2010 și semnarea Hotărârii consiliului județean nr. 100/2010), cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii, pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni de la data pronunțării;

– interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa o funcție de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii) C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

(C. Ap. Timișoara, Dec. pen. nr. 1412/A/2016)

II. Notă aprobativă. 1. Potrivit art. 35 alin. (1) C.pen. [art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969], infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Observăm că textul legal nu precizează cât de mari sunt intervalele care se intercalează între acțiunile sau inacțiunile ce se repetă. Oricum, acestea nu pot fi prea mari, pentru că, în caz contrar, afectează unicitatea rezoluției infracționale, ceea ce impune reținerea unor infracțiuni distincte[5].

2. În conformitate cu art. 301 alin. (1) C.pen. [art. 253¹ alin. (1) C.pen. din 1969], constituie infracțiunea de conflict de interese fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Norma de incriminare impune ca actul îndeplinit de către funcționarul public, iar dacă sunt mai multe acte, fiecare, să conducă la obținerea, direct sau indirect, a unui folos patrimonial. Or, în speță, două acte săvârșite de inculpat nu au îndeplinit această cerință legală.

Pe de altă parte, termenul ,,act” la care se referă norma de incriminare are înțelesul de ,,operație” pe care trebuie să o efectueze funcționarul public, conform atribuțiilor sale de serviciu[6]. Prin urmare, nu poate fi aplicat art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede că actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii sus-menționate, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[2] Decizia nr. 405/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C.pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) C.pen. și ale art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016).

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

[5] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p.    104-106.

[6] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 402.