ABSTRACT

The act of the defendant to perform construction works without building license on a building located in the protected area of a historical monument meets the constitutive elements of the offense set out in art. 24 a) combined with art. 3 par. (1) b) of Law no. 50/1991 on the authorization for performing construction works, republished, with subsequent amendments.

However, the social values on discipline in constructions and protection of historical monuments suffered minimal damages, the works being necessary and urgent, which is why the act committed by the defendant does not pose the social danger of an offense.

Key words: acquittal, performing construction works without a building or demolition license or by failing to comply with the provisions thereof, act not posing the social danger of an offense, historical monument.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 1767/2015, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 27676/211/2014, în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013[1] raportat la art. 10 lit. b¹) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), inculpatul Z.P.N. a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 24 lit. a) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții[2], republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 18¹ alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 900 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 7443/P/2012 din 17 decembrie 2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Z.P.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 24 lit. a) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991.

În fapt, s-a reținut că inculpatul a executat fără autorizație de construire lucrările prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, respectiv lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate, cu excepțiile prevăzute de lege.

În faza de judecată, s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, precedându-se la audierea inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii prevăzută în art. 375 din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), cerere pe care instanța a încuviințat-o.

În temeiul art. 375 alin. (2) C.pr.pen., s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând întregul material probator, instanța a reținut că, în fapt, în cursul anului 2012, inculpatul Z.P.N., în calitate de proprietar, investitor și beneficiar al apartamentului nr. 15 din imobilul situat în Cluj-Napoca, a efectuat lucrări de construire fără autorizație de construire, respectiv avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Cluj. Acest imobil era cuprins în zona protejată, având cod monument (…). Lucrările efectuate au constat în extinderea cu aproximativ 1,5 metri a apartamentului pe toată lungimea acestuia, montarea tâmplăriei PVC cu geam termopan la parter, transformarea podului existent în mansardă prin supraînălțare și extinderea acesteia, realizarea de goluri pentru ferestre și montare tâmplărie tip termopan la nivelul mansardei, precum și reabilitarea termică a apartamentului.

Elementele de fapt sus-menționate au fost reținute în procesul-verbal de constatare nr. 86 din 18 iulie 2012 emis de către Direcția Poliției Locale Cluj-Napoca, Serviciul Control Urbanism și Disciplina în Construcții. Din adresa din 5 octombrie 2012 emisă de către Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Cluj a reieșit faptul că la imobilul sus-menționat s-au făcut lucrări ilegale, întrucât nu s-a solicitat și nici nu s-a emis aviz. Tot din cuprinsul respectivului act a reieșit faptul că intervențiile nu au fost cele mai grave, întrucât nu a fost afectată clădirea principală valoroasă din punct de vedere istoric, iar aceste intervenții afectează ambianța curții și părțile indivize comune prin diminuarea acestora, rezultând implicit și o diminuare a valorii istorice a clădirii.

Din declarațiile inculpatului Z.P.N., date în cursul urmăririi penale în calitate de suspect, a rezultat că a făcut minime demersuri, în vederea obținerii unui certificat de urbanism, însă a primit răspuns nefavorabil. Acesta a recunoscut că lucrările efectuate la locuința sa din Cluj-Napoca le-a făcut fără autorizație de construire, în regie proprie, dar aceste lucrări au fost lucrări urgente și de imediată efectuare, având în vedere faptul că zidul comun dintre apartamentul său și apartamentul vecin, aparținând numitului C.C., a prezentat fisuri, existând pericol de prăbușire. În momentul în care s-a încercat repararea, zidul s-a surpat și s-a prăbușit astfel o porțiune din acoperiș. Inculpatul a declarat că a dorit să remedieze problema zidurilor, astfel că s-a concentrat pe refacerea imobilului și abia ulterior a încercat efectuarea demersurilor legale, deoarece era luna martie 2012, afară fiind frig, iar situația precară a instalațiilor de gaz și curent determina un real pericol de incendiu.

Fiind reaudiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Z.P.N. a declarat faptul că, la data efectuării controlului angajaților Primăriei municipiului Cluj-Napoca – Direcția de Control Urbanism, lucrările erau finalizate în proporție de 90%, precizând că nu ar fi început o asemenea lucrare dacă nu era o situație de urgență. De asemenea, a mai susținut că a făcut demersurile, în vederea obținerii certificatului de urbanism, în paralel cu lucrările, respectiv demersuri, în vederea obținerii autorizației de construire pentru intrarea în legalitate, întocmindu-se și un proiect prin intermediul unui proiectant, respectiv inginerul P.M.L., care a depus documentația la Primăria municipiului Cluj-Napoca. A mai învederat că a obținut astfel certificatul de urbanism, că a continuat demersurile prin proiectantul P.M.L., în vederea autorizării, nereușind să obțină autorizația de construire, deoarece această etapă a fost blocată din cauza lipsei avizului de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Cluj. Totodată, a arătat că, în prezent, a obținut toate avizele, inclusiv cel de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Cluj, așteptând intrarea în legalitate, însă fiind ulterior căutat de către organele de poliție nu a depus respectiva documentație.

Din adresa nr. 270090/432 din 3 septembrie 2012, emisă de către Primăria municipiului Cluj-Napoca – Direcția de Control Urbanism, reiese că nu s-a emis nicio autorizație de construire pentru executarea lucrărilor de construire aferente imobilului proprietatea inculpatului.

Procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa-foto din 8 decembrie 2014 confirmă faptul că lucrările de construire au fost finalizate.

Analizând elementele de fapt menționate mai sus prin prisma reglementărilor legale, se reține că lucrările efectuate de către inculpatul Z.P.N. nu se încadrează în dispozițiile art. 11 alin. (1)-(3) din Legea nr. 50/1991, unde sunt enumerate lucrările care se pot executa fără autorizație de construire.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice[3], republicată, cu modificările și completările ulterioare, „în sensul prezentei legi, monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României sau în afara granițelor, proprietăți ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală”, iar conform art. 2 alin. (1) și (2) teza I din același act normativ: „monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural național și sunt protejate prin lege”; ,,activitățile și măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public”.

Fapta inculpatului Z.P.N., așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 24 lit. a) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, însă în concret aceasta este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, pe motiv că inculpatul este lipsit de antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei atât în cursul urmăririi penale, cât și în cel al judecății, de la data comiterii faptei și până în prezent au trecut 3 ani și 6 luni – perioadă în care pericolul social s-a diminuat –, lucrările executate au fost, în cea mai mare măsură, necesare și urgente, întrucât așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosar și din declarația martorei V.C.M., din cauza ploilor, a lapoviței și ninsorii au rezultat probleme la acoperiș și surparea unui zid comun al imobilului, condiții în care s-a ivit necesitatea remedierii construcției.

În mod evident, comportamentul inculpatului este ilegal, însă valorile sociale privind disciplina în construcții și protecția monumentelor istorice au suferit o lezare minimă, câtă vreme lucrările (cu excepția verandei) au fost necesare și urgente, iar, așa cum rezultă din planșa-foto depusă la dosar, acestea nu au afectat aspectul fațadei clădirii, ci doar acela al curții interioare a imobilului.

Pentru aceste considerente, instanța, văzând îndeplinirea condițiilor art. 18¹ C.pen. din 1969, a dispus achitarea inculpatului Z.P.N., socotind îndestulătoare aplicarea unei amenzi administrative de 900 lei.

Împotriva Sentinței penale nr. 1767/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței sus-menționate și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului Z.P.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 24 lit. a) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 la o pedeapsă cu amendă, iar, în baza art. 24¹ alin. (1) din aceeași lege, desființarea construcției edificate de către inculpat.

Curtea de Apel Cluj, examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, a ajuns la următoarele constatări:

Referitor la aplicarea art. 18¹ C.pen. din 1969, este de menționat că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.

Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.

De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.

În speță, fapta inculpatului întrunește condițiile cerute de art. 18¹ C.pen. din 1969.

Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.

Or, din probe rezultă că inculpatul a executat lucrări de construcție fără autorizație, însă acestea erau necesare și impuse de faptul că zidul de susținere a locuinței ce este comun cu apartamentele vecinilor V. și C. a fost afectat de surpare, fiind în pericol instalațiile de gaze și curent electric.

Nu poate fi neglijat faptul că, înainte de a demara lucrările de construcție, inculpatul a făcut demersuri, în vederea obținerii unui certificat de urbanism, însă a primit răspuns nefavorabil din partea primăriei.

Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul a dat dovadă de sinceritate, evidențiind împrejurările în care a fost nevoit să demareze lucrările de reparare a imobilului.

Inculpatul a susținut, totodată, că lucrările sale nu afectează fațada și volumetria clădirii, declarată monument istoric.

Așadar, fapta inculpatului Z.P.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 24 lit. a) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, însă în concret aceasta este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, așa cum, în mod judicios, a reținut și judecătorul fondului.

În mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că inculpatul este lipsit de antecedente penale, a recunoscut și regretat comiterea faptei atât în fața procurorului, cât și în fața magistraților, de la data executării lucrărilor și până în prezent a trecut o perioadă de 3 ani și 6 luni, timp în care pericolul social s-a diminuat, iar cu ocazia cercetării la fața locului judecătorii au constatat că lucrările efectuate au fost necesare și urgente, pentru a nu pune în pericol existența construcției, împrejurare dovedită și prin declarația martorei V. dată în fața procurorului.

Totodată, așa cum s-a arătat, cu prilejul cercetării la fața locului, s-a reliefat fără echivoc că fațada principală a clădirii nu a suferit nicio modificare și afectare, construcția edificată de către inculpat situându-se în curtea interioară a imobilului.

Pe de altă parte, judecătorii au constatat că a fost fotografiată și atașată cauzei o verandă, situată la etajul imobilului, care nu aparține inculpatului, astfel că nu i se pot reține în sarcină și lucrările de remediere a acesteia.

Având în vedere că prin lucrările întreprinse, inculpatul a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, reparațiile fiind necesare și urgente tocmai pentru a nu periclita clădirea în discuție, apelul parchetului s-a dovedit a fi nefondat, urmând a fi respins în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen.

(C. Ap. Cluj, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. pen. nr. 749/2016)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Într-adevăr, în speță, dată fiind urgența și necesitatea reparațiilor tocmai pentru a nu se periclita imobilul ce era monument istoric – aspect constatat de către judecători cu ocazia cercetării la fața locului –, fapta săvârșită în timpul când în vigoare era Codul penal anterior nu a prezentat gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Amintim că art. 18¹ C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni”, prevedea:

,,(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.”

La rândul său, art. 91 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancțiunile cu caracter administrativ”, prevedea:

,,Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una dintre următoarele sancțiuni cu caracter administrativ:

a) mustrarea;

b) mustrarea cu avertisment;

c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”

2. Totuși, instanța de fond a indicat, ca temei al achitării, art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 10 lit. b¹) C.pen. din 1969[4], deși corect era art. 19 din Legea nr. 255/2013[5] raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) din Codul de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969)[6] sau chiar numai art. 19 din legea menționată anterior[7].

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.

[3] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006.

[4] Articolul 10 lit. b¹) nu exista în Codul penal anterior.

[5] Potrivit art. 19 din legea sus-menționată, atunci când, în cursul procesului, se constată că în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispozițiile art. 18¹ C.pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanța dispune achitarea, în condițiile Codului de procedură penală.

[6] Conform art. 10 alin. (1) lit. b¹ C.pr.pen. din 1969, acțiunea penală nu mai putea fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai putea fi exercitată dacă fapta nu mai prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.

[7] În același sens, Gh. Ivan, Achitarea inculpatului – faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Aplicarea legii penale mai favorabile, în ,,Pro Lege” nr. 4/2017, p. 287 [disponibil și pe site-ul http://revistaprolege.ro/achitarea-inculpatului-fapta-care-nu-prezinta-pericolul-social-al-unei-infractiuni-aplicarea-legii-penale-mai-favorabile/ (accesat la 7 februarie 2018)].