ABSTRACT

In case of failure to observe a judge’s decision ruled by a contentious-administrative court, ruling the annulment of the orders to terminate the office relations and to reintegrate the aggrieved parties in the public positions held previously to decisions issue, as well as the ordering to pay outstanding salary rights, there subsists the offence provided under art. 24 paragraph (3) of Law on contentious and administrative matters no. 554/2004 (the issue in force until 1 February 2014) and not the offences provided under art. 261 and art. 262 of Law no. 53/2003 – the Labour Code (as in force until the same date), considering the premises situation of the first offence.

Based on the comparison of the provisions of Law no. 554/2004, in force until 1 February 2014, with the provisions of the new Criminal Code which came into force as of 1 February 2014, there results that, though in point of punishment ceilings the new law seems to be more favourable, nevertheless, in practice, the old law is more favourable.

Key words: offence, contentious-administrative matters court, a more favourable criminal law, failure to observe judges’ decisions, the new Criminal Code, premise situation.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 80/2014, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 4148/201/2013, în baza art. 261 din Legea nr. 53/2003[1] – Codul muncii[2], cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), a fost condamnat inculpatul T.C., la 500 lei amendă.

În baza art. 262 din Legea nr. 53/2003[3] cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul la 1.000 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.000 lei amendă.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63¹ C.pen. din 1969 privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii.

S-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr. 795/2010 a Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal, definitivă prin Decizia nr. 791/2011 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de persoanele vătămate B.M. și B.C., au fost anulate dispozițiile nr. 6 și nr. 7 din 29 ianuarie 2009 emise de Primarul comunei X, inculpatul T.C., fiind obligat acesta la reintegrarea persoanelor vătămate în funcțiile publice deținute anterior emiterii dispozițiilor, precum și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, reprezentând drepturi salariale începând cu data de 1 martie 2009 și până la data reintegrării efective, actualizate cu inflația la data plății.

Prin adresa nr. 2418 din 18 aprilie 2011, inculpatul a comunicat persoanelor vătămate că sentința sus-menționată urmează să fie pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil, iar prin dispozițiile nr. 622 și nr. 623 din 29 aprilie 2011, inculpatul a dispus ca, începând cu data de 30 aprilie 2011, persoanele vătămate B.M. și B.C., să fie reintegrate în funcțiile publice deținute anterior emiterii dispozițiilor nr. 6 și 7 din 29 ianuarie 2009 și acordarea plății despăgubirilor egale cu salariile majorate și recalculate, respectiv drepturi salariale, începând cu data de 1 martie 2009 și până la data de 30 aprilie 2011, actualizat cu inflația plății în sume de 26.957,02 lei pentru persoana vătămată B.M. și de 25.083,03 lei pentru persoana vătămată B.C.

Dând dovada de rea-credință, la aceeași dată, 29 aprilie 2011, și invocând referatul nr. 3109/2011, Hotărârile Consiliului local nr. 29/2010, nr. 40/2010 și nr. 15/2011, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare[4], adresa nr. 10228/2010 a instituției prefectului prin care se stabilea numărul maxim de posturi prevăzut în aparatul propriu de specialitate al primarului și structurile din subordinea Consiliului local și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale[5], inculpatul T.C. a emis și dispozițiile nr. 624/2011 și nr. 625/2011 prin care a dispus eliberarea din funcțiile publice a persoanelor vătămate B.M. și B.C. S-a motivat că funcțiile publice deținute anterior aplicării dispozițiilor nr. 6 și nr. 7 din 29 ianuarie 2009 au fost desființate prin Hotărârea Consiliului local nr. 3 din 23 ianuarie 2009, această din urmă hotărâre fiind de fapt anulată tocmai prin Sentința civilă nr. 795/2010, definitivă prin Decizia nr. 791/2011 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, precum și prin Hotărârile Consiliului local nr. 29/2010, nr. 40/2010 și nr. 15/2011.

Împotriva Sentinței penale nr. 80/2014 a Judecătoriei Calafat a formulat apel inculpatul T.C.

Curtea de Apel Craiova a admis apelul inculpatului, a desființat în totalitate sentința atacată și rejudecând:

– în baza art. 386 C.pr.pen., a schimbat încadrările juridice ale faptelor din infracțiunile prevăzute în art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003 în două infracțiuni (având în vedere că erau două persoane vătămate) prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004[6], cu modificările și completările ulterioare[7];

– în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) C.pr.pen., a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpat pentru săvârșirea celor două infracțiuni prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova a relevat următoarele:

În speța de față, persoanele vătămate B.C. și B.M. au formulat plângere penală împotriva inculpatului T.C. pentru nerespectarea hotărârii judecătorești nr. 795/2010 a Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal. Această hotărâre a fost pronunțată de o instanță de contencios administrativ și nu de o instanță de litigii de muncă, motiv pentru care în cauză se pune problema săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014) și nu a infracțiunilor prevăzute în art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003 (forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014).

Este neîntemeiată susținerea persoanelor vătămate și a parchetului în sensul că art. 24 din Legea nr. 554/2004 se referea la neexecutarea altor sentințe, respectiv la cele prin care autoritatea publică era obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, astfel că, în cazul sentințelor prin care se dispune reintegrarea unui funcționar sau plata salariilor restante, sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii, nu cele ale legii contenciosului administrativ.

Așadar, în primul rând, în cazul funcționarilor publici, nu suntem în prezența unor raporturi de muncă pentru a fi aplicabile dispozițiile din Codul muncii, ci, potrivit art. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici[8], cu modificările și completările ulterioare, a unor raporturi de serviciu, pentru care, în situația în care au încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, se poate formula cerere privind anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea acelor raporturi, adresată instanței de contencios administrativ, așa cum se precizează în art. 106 din aceeași lege.

În al doilea rând, în cazul funcționarilor publici, executarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare și plata salariilor restante, implică (chiar dacă nu se menționează expres în hotărâre) și o altă acțiune din partea autorității publice, respectiv aceea de emitere a deciziei de reintegrare și de plata salariilor restante, decizie care are caracter de act administrativ. Prin urmare, executarea unor astfel de hotărâri intră în categoria celor prin care autoritatea este obligată să încheie un act, spre deosebire de executarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare a unui salariat cu contract de muncă, unde unitatea angajatoare nu are o astfel de obligație.

Mai mult, în acest sens, că sunt aplicabile dispozițiile din legea contenciosului administrativ, a decis și Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 729/2010, care îi privește pe inculpatul și pe persoanele vătămate din prezenta cauză.

Este de menționat că persoanele vătămate au apelat la calea executării prevăzută de Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea față de inculpat a unei amenzi potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din aceeași lege, însă au apelat la această cale pentru neexecutarea unei alte sentințe, aceea cu nr. 863/2009, prin care se dispusese suspendarea executării Dispozițiilor primarului nr. 6 și nr. 7 din 29 ianuarie 2009 de eliberare din funcție, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei nr. 3596/63/2009 a Tribunalului Dolj (în care s-a pronunțat ulterior Sentința nr. 795/2010, a cărei neexecutare face obiectul prezentei judecăți), cererea acestora fiind respinsă. Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 729/2010, respingând recursul declarat de persoanele vătămate, a statuat că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile decât fondului cauzei, respectiv sentinței prin care se dispune reintegrarea în funcție și plata salariilor restante, nu și sentinței prin care s-a dispus o măsură provizorie, aceea a suspendării executării Dispozițiilor primarului nr. 6 și nr. 7 din 29 ianuarie 2009.

Fapta prevăzută în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a fost dezincriminată, așa cum s-a susținut de către inculpat, prin apărător, ea fiind prevăzută în art. 287 alin. (1) lit. d) și e) din noul Cod penal (în continuare C.pen.), dar numai în varianta în care hotărârea neexecutată se referă la reintegrarea în muncă a unui salariat sau la plata salariilor restante; or, în speța de față, se pune problema neexecutării unei astfel de sentințe.

Comparând dispozițiile Legii nr. 554/2004, în vigoare până la data de 1 februarie 2014, cu dispozițiile noului Cod penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, se observă că, deși sub aspectul limitelor de pedeapsă legea nouă pare mai favorabilă, totuși, în concret, legea veche este mai favorabilă pentru considerentele ce se vor arăta mai jos:

Pentru punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui făptuitor în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trebuia îndeplinită o condiție prealabilă, respectiv aceea de a se solicita și de a se obține, potrivit art. 24 alin. (2) din aceeași lege, aplicarea față de acel făptuitor a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, textul sus-menționat [art. 24 alin. (3)] prevăzând expres: ,,Constituie infracțiune neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2)”.

În cauza de față, persoanele vătămate nu au formulat o astfel de acțiune de amendare a inculpatului și nu au obținut o hotărâre în acest sens.

Este adevărat că prin cererea depusă la dosar la data de 26 iunie 2015, persoanele vătămate au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu privire la sintagma „în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2)”, solicitând sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția invocată sau primirea excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță în situația în care se consideră că instanța constituțională nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare. Or, Curtea de Apel Craiova a constatat inadmisibilă cererea privind pronunțarea instanței asupra excepției de neconstituționalitate, având în vedere că numai instanța constituțională are o astfel de competență, chiar dacă norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu mai este în vigoare[9]. Pe de altă parte, a mai statuat instanța de apel, nu poate fi primită nici cererea privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția respectivă, întrucât chiar dacă instanța constituțională ar admite excepția invocată și ar constata că normele criticate sunt neconstituționalele, această constatare nu ar avea relevanță în cauză în raport cu principiul aplicării legii penale mai favorabile.

(C. Ap. Craiova, S. pen. și pentru cauze cu minori, Dec. nr. 1073/2015)

II. Notă aprobativă. Este evident că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acestea fiind mai favorabile inculpatului.

Sentința civilă nr. 795/2010 a Tribunalului Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal era o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță de contencios administrativ, situație în care subzista numai incriminarea din art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, art. 287 alin. (1) lit. d) și e) C.pen.[10] are în vedere hotărârile judecătorești pronunțate în cauze în care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat sau plata salariilor. Deopotrivă, potrivit art. 261 din Legea nr. 53/2003, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă, iar în conformitate cu art. 262 din Legea nr. 53/2003, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. Prin urmare, s-ar putea opina că atât timp cât exista o hotărâre pronunțată în materie de contencios administrativ, dispozițiile art. 287 alin. (1) lit. d) și e) C.pen. și ale art.       261-262 din Legea nr. 53/2003 nu erau aplicabile în cauză, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunilor, respectiv situația premisă care constă în preexistența unei hotărâri judecătorești executorii privitoare fie la plata salariilor, fie la reintegrarea în muncă[11]. Totuși, având în vedere că normele de incriminare nu se referă la natura cauzelor (civile, de dreptul muncii, de contencios administrativ etc.) în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești vizate, ci doar la faptul ca prin ele să se fi dispus reintegrarea în muncă a unui salariat sau plata salariilor, se impune soluția contrară. Mai mult, putem releva și că faptele ce erau prevăzute în art. 261 și art. 262 din Legea nr. 53/2003 – și chiar și acelea ce erau prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 – se regăsesc în art. 287 alin. (1) lit. d) și e) C.pen.

În art. 24 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, se prevedea:

,,(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă.

(2¹) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind executarea silită rămân aplicabile.

(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei.”[12]

Comparând limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă – art. 287 alin. (1) lit. d) și e) C.pen. – și legea veche – art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text aplicabil cu prioritate, fiind cuprins într-o lege specială, față de art. 261-262 din Legea nr. 53/2003, aceasta fiind o lege generală –, constatăm că prima este mai favorabilă inculpatului. Însă, în privința condițiilor de incriminare, legea veche este mai favorabilă, întrucât conține cerința preexistenței unei amenzi aplicate conducătorului autorității publice, cerință care nu este îndeplinită în cauză[13].

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011.

[2] În prezent, art. 261 din Legea nr. 53/2003 este abrogat.

[3] În prezent, art. 262 din Legea nr. 53/2003 este abrogat.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010.

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.

[7] În prezent, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu mai prevede infracțiunea la care a făcut referire instanța de apel, având un alt conținut, pe care îl vom reda ulterior (în Nota aprobativă).

[8] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007.

[9] A se vedea Decizia Curții Consituționale a României nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

[10]  ,,Art. 287. Nerespectarea hotărârilor judecătorești

(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:

[…]

d) neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;

e) neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;

[…]

se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

[…]”

[11] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p.    306-307.

[12] În prezent, art. 24 din Legea nr. 554/2004 are următorul conținut:

,,(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.”

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 898/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016), a constatat că soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este ,,definitivă” este neconstituțională.

[13] Cu privire la criteriile de stabilire a legii mai favorabile și la ordinea lor de aplicare, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 41-43.