ABSTRACT

It follows from the interpretation of the law that, in order to achieve the subjective aspect of the deceitful offense, it is necessary for the perpetrator to make misleading action intentionally. The intention must be characterized by the purpose pursued by the perpetrator, since, according to par. (1) of art. 244 of the new Criminal Code, misleading action must be taken “in order to obtain an unfair patrimonial benefit for himself or for another”. The patrimonial use is unfair when the perpetrator was not entitled to obtain it, and thus the acquisition of this use appears unlawful. The offense of deception, either in simple or in a qualified form, is committed only with direct intent.

In order to characterize the subjective aspect of the offense of deception, the court is required to carry out a thorough analysis of all the circumstances in which the defendant has sought to produce a result he has foreseen.

The evidence adduced in the case does not show that the defendant pursued the purpose of achieving for himself or for his company an unfair patrimonial benefit, other than a normal commercial profit obtained under the contractual arrangements with each of the civil parties as freight suppliers. In the case of a payment commitment which involves unilaterally assuming a pecuniary obligation vis-à-vis the beneficiary, in the case of non-payment, only the contractual civil liability arising from the non-fulfillment of an obligation assumed in a contract is attracted, as long as there is no evidence of the use of fraudulent handling to the creditor of the payment obligation in one of the two moments envisaged by the legislator, namely the assumption of the obligation to conclude the contract and / or the non-fulfillment of the assumed contractual obligation.

Taking into account that nine acts of deception, with nine different passive subjects, are retained in the defendant’s charge, the provisions of art. 35 par. (1) of the new Criminal Code, as established by the court of first instance, provisions requiring identity of a passive subject for the confiscation of a continuous crime, but those stipulated in art. 38 par. (1) of the same code, which is why the application for change of the legal framing formulated by the Prosecutor’s Office was considered to be justified in this respect.

At the same time, the factual situation in question does not circumvent the offense provided in art. 84 point 2 of the Law no. 59/1934 on the check, in the sense stated by the Decision in the interest of the law no. IX/2005, issued by the High Court of Cassation and Justice, provided that it was not beyond doubt in the concrete context of the financial flows that, at the time of the issue of the checks, the issuing company did not have the necessary funds to cover the checks.

Key words: payment, check, promissory note, crime contest, continued crime, intent, deception, subjective side, change of legal classification.

I. Prezentare speță. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința penală nr. 205/2014, pronunțată de către Tribunalul Satu Mare:

A. În baza art. 386 din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul I.D.M., prin apărător ales, și, pe cale de consecință, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) din același cod în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din ultimul cod.

B. În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen., a fost achitat inculpatul I.D.M. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii sus-menționate.

C. S-a admis acțiunea civilă alăturată procesului penal și, în consecință, în baza art. 397 raportat la art. 19 și art. 25 C.pr.pen., s-a dispus obligarea inculpatului I.D.M. la plata către părțile civile a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

D. În conformitate cu art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. c) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul I.D.M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, în sumă totală de 5.000 lei.

Pentru a pronunța sentința sus-indicată, instanța de fond a reținut următoarele:

Actul de sesizare a instanței. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 888/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului I.D.M pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzute în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.pen. din 1969.

1. În fapt,

Inculpatul I.D.M., în calitate de administrator al S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, în perioada 24 august-15 decembrie 2009, a achiziționat mărfuri de la S.C. Q.P. S.R.L. Cîmpia Turzii, județul Cluj, pentru care a emis trei file cec, acestea fiind girate ulterior de către S.C. Q. P. S.R.L. Cîmpia Turzii către S.C. E. R. S.R.L.

Prima filă cec a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil.

Celelalte file cec au fost refuzate tot pe același motiv, dar și din cauza faptului că instrumentele de plată figurau ca fiind retrase din circulație, întrucât S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare se afla în interdicție bancară.

Cu privire la relațiile comerciale dintre S.C. Q. P. S.R.L. Cîmpia Turzii și S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, este de menționat că între cele două părți exista un contract de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 18 februarie 2009. Clauzele contractuale stipulau că plata mărfurilor să se efectueze la termene scadente cu următoarele instrumente de plată: ordin de plată, bilet la ordin sau filă cec.

Livrarea mărfii se efectua de către S.C. Q. P. S.R.L. Cîmpia Turzii la sediul S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare.

În perioada 24 august-15 decembrie 2009, S.C. Q. P. S.R.L. Cîmpia Turzii a fost reprezentată de către martorul P.C.I.-C., care a ridicat cele trei file cec de la inculpatul I.D.M. Potrivit declarației acestui martor, cele trei file preluate de la inculpat au fost completate de către acesta cu datele scadente de plată în locul datei emiterii filelor cec. Referitor la datele scadente de plată, martorul a precizat că acestea erau stabilite la 70-80 de zile de la data livrărilor și erau menționate pe facturile emise.

După ce cele trei file cec au fost refuzate la plată, M. E., administratorul persoanei vătămate S.C. Q. P. S.R.L. Cîmpia Turzii, s-a deplasat la sediul S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, unde s-a înțeles cu inculpatul I.D.M. cu privire la plata mărfurilor neachitate, ocazie cu care acesta, pentru a-l menține în eroare, l-a asigurat că va efectua plata cu bilete la ordin.

Astfel, M.E. a preluat la data de 8 februarie 2010 de la inculpat un număr de 24 de bilete la ordin, acestea fiind toate refuzate la plată în perioada 3 mai-22 iulie 2010, iar apoi S.C. Q. P. S.R.L Cîmpia Turzii s-a constituit parte civilă cu suma de 92.744,90 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor bilete la ordin și file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

2. În fapt,

În cursul anului 2008, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între S.C. D. F. T. S.R.L. Giurgiu și S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, aceasta din urmă fiind reprezentată de către inculpatul I.D.M.. Potrivit clauzelor contractuale, plata mărfii urma să fie executată de către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, în termen de 30 sau 35 zile de la data emiterii facturii, cu următoarele instrumente de plată: ordin de plată, bilet la ordin sau filă cec, iar livrarea mărfii trebuia să se facă la sediul cumpărătorului.

Apoi, inculpatul, în calitate de administrator al S.C T. O. SRL Satu Mare, în perioada 18 iunie-30 septembrie 2009 a achiziționat mărfuri de la SC D. F. T. SRL Giurgiu, pentru care a emis în perioada 24 august-6 noiembrie 2009 un număr de cinci bilete la ordin, acestea fiind refuzate la plată în perioada 24 august-14 ianuarie 2010.

După aceste incidente de plată, inculpatul I. D.M., pentru menținerea în eroare a societății prejudiciate, în continuare a emis trei file cec, din care una aparținea de fapt S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, dar pe care inculpatul a consemnat mențiunea ,,girată către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare la data de 4 decembrie 2009”.

O filă cec a fost refuzată la plată la data de 26 februarie 2010 pe motiv că: cecul aparținea unui set de instrumente retrase din circulație; cecul a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare; cecul a fost emis de către un trăgător aflat în interdicție bancară, unde titular de cont era S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, fila cec fiind retrasă din circulație încă din data de 18 decembrie 2009.

De asemenea, și celelalte două file cec au fost refuzate la plată tot din cauza lipsei de disponibil a S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, la datele de 27 iulie 2010 și 28 iulie 2010, ambele file cec fiind retrase din data de 17 martie 2010, întrucât și această societate se afla în interdicție bancară.

S.C. D. F. T. S.R.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.353,66 lei, reprezentând valoarea mărfii nerecuperate.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.-M. de emitere a unor bilete la ordin și file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

3. În fapt,

Inculpatul I.D.M., în calitate de administrator al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, a achiziționat mărfuri de la S.C. P. S.R.L. Bacău în perioada 25 ianuarie-15 martie 2010 pentru care a emis patru file cec.

Martorul I.S.H.-A. a declarat că inculpatul i-a predat cele patru file cec în perioada aprilie-mai 2010, instrumentele de plată fiind completate și semnate de către acesta.

S.C. P. S.R.L. Bacău a girat către S.C. M. S.R.L, S.C. E. R. S.R.L și S.C. P. S.R.L filele cec sus-menționate, astfel că incidentele de plată au fost constatate de către aceste societăți.

Inculpatul a declarat că a emis și predat acele file cec înainte de data de 17 martie 2010 (când S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare fusese înștiințată că se află în interdicție bancară).

În susținerea celor declarate, inculpatul a pus la dispoziție notificarea înregistrată sub nr. 1373609 la data de 26 martie 2009, prin care a adus la cunoștința U. T. B., Sucursala Satu Mare, că începând cu data de 16 martie 2010 contul deschis este blocat ca urmare a popririi nr. 1335853/15.03.2010, înaintată de către executorul din cadrul S.C. TBI L. IFN S.A. București. Așadar, filele cec au fost predate către S.C. P. S.R.L. Bacău în prealabil acestei date, întrucât s-a menționat seriile filelor cec, sumele datorate și data scadentă de plată.

După refuzarea filelor cec, inculpatul I.D.-M., nu a mai achitat prejudiciul cauzat, astfel că S.C. P. S.R.L. Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 14.171,73 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

4. În fapt,

Inculpatul I.D.M., în calitate de administrator al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, a încheiat cu S.C. T. S.A. Focșani două contracte comerciale de vânzare-cumpărare la datele de 22 ianuarie 2007 și 3 februarie 2010, care aveau ca și obiect de activitate vânzarea de produse nealimentare. Potrivit clauzelor contractuale stabilite în ultimul contract, plata mărfurilor achiziționate ar fi urmat să se efectueze în termen de 45 zile, de la livrarea mărfurilor, de către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare.

În perioada 18 ianuarie-8 martie 2010, S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, reprezentată de către inculpat, a achiziționat marfă de la S.C. T. S.A. Focșani, pentru care a emis șase file cec.

La data de 19 martie 2010, o filă cec a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil.

Înaintea constatării incidentului de plată, pentru menținerea în eroare a societății prejudiciate, la data de 22 februarie 2010, inculpatul a emis. în numele S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, un biletul la ordin, care în prealabil depunerii la bancă a fost completat de către L.G., administratorul S.C. T. S.A. Focșani.

Între cele două societăți (sus-menționate) a fost încheiat procesul-verbal din data de 22 februarie 2010 prin care inculpatul a autorizat pe reprezentantul S.C. T. S.A. Focșani să completeze biletul la ordin, urmând ca în prealabil cu 5 zile să notifice pe S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare.despre acest fapt.

Anterior predării acelui bilet la ordin, inculpatul I.D.-M. a mai emis trei bilete la ordin, care au fost depuse la bancă și încasate.

L.G., administratorul S.C. T. S.A. Focșani, a notificat pe S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, la data de 26 aprilie 2010, cu privire la depunerea biletului la ordin, însă la data respectivă inculpatul cesionase deja societatea, iar la data de 4 mai 2010 biletul la ordin a fost refuzat la plată.

După constatarea celor două incidente de plată, S.C. T. S.A. Focșani a învestit cu formulă executorie biletul la ordin, însă nu a mai reușit să recupereze prejudiciul, astfel că restul filelor cec nu au mai fost depuse la bancă de către societatea prejudiciată.

S.C T. S.A. Focșani s-a constituit parte civilă cu suma de 21.636,27 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor bilete la ordin și file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

5. În fapt,

La data de 27 aprilie 2010, U. T. B., Sucursala Satu Mare a sesizat organele de poliție judiciară cu privire la incidentele de plată înregistrate de către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare la datele de 27 aprile 2010 și 30 aprilie 2010 în dauna S.C. P. P. C. S.R.L. București și S.C. S. C. S.R.L., ca urmare a refuzării la plată a două file cec.

Cele două file cec au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil, a lipsei de mandat a trăgătorului și a faptului că filele cec erau retrase din circulație, având în vedere interdicția bancară în care se afla S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare începând cu data de 17 martie 2010.

S-a stabilit că cele două file cec fuseseră emise de către inculpatul I.D.M. în perioada 1 septembrie-27 octombrie 2009 pentru marfa achiziționată de la S.C. P. P. C. S.R.L. București.

Între S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare și S.C. P. P. C. S.R.L. București nu a existat încheiat un contract, însă potrivit înțelegerii dintre A.A., administratorul celei de-a doua societăți, și inculpat, plata mărfurilor ar fi urmat să se efectueze în termen de 60 de zile de la livrare, respectiv la data de 23 aprilie 2010 și 27 aprilie 2010.

Plățile nu au mai fost onorate de către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare din cauza stării de insolvență, iar datele scadente de plată au fost stabilite doar pentru obținerea mărfii, însă la scurt timp, la data de 19 aprilie 2010, inculpatul și-a cesionat părțile sale sociale.

A.A., administratorul S.C. P. P. C. S.R.L. București, a declarat că filele cec erau completate când a intrat în posesia acestora, iar după constatarea incidentelor de plată a încercat să-l contacteze pe inculpat, dar nu a mai reușit să recupereze prejudiciul. Tot acesta a mai declarat că a girat către S.C. S. C. S.R.L. o filă cec, astfel că incidentul de plată a fost constatat de către această societate.

S.C. P. P. C. S.R.L. București s-a constituit parte civilă cu suma de 5.037,63 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

6. În fapt,

S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, reprezentată de către inculpatul I. D.M., a încheiat cu S.C. B. S.R.L. Cisnădie la datele de 1 decembrie 2009 și 3 februarie 2010 două contracte de vânzare-cumpărare. Potrivit clauzelor contractuale, plata mărfurilor achiziționate urma să fie efectuată de către prima societate, în termen de 45 de zile de la livrare, cu filă cec sau bilet la ordin.

În perioada 22 decembrie 2009-11 martie 2010, S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare a achiziționat mărfuri de la S.C. B. S.R.L. Cisnădie în valoare totală de 74.148,83 lei.

Pentru mărfurile achiziționate, inculpatul I.D.M. a emis două file cec, care au fost refuzate la plată la datele de 19 martie 2010 și 30 martie 2010.

După cele două incidente de plată, inculpatul a achitat la data de 30 martie 2010 în numerar suma de 2.500 lei martorului P. C.I.-C., iar la 7 aprilie 2010 a returnat marfa în valoare totală de 14.864,64 lei, conform facturilor emise de către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare către S.C. B. S.R.L. Cisnădie.

Întrucât prejudiciul cauzat nu a fost în totalitate recuperat, S.C. B. S.R.L. Cisnădie s-a constituit parte civilă cu suma de 62.303,14 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) și (4) C.pen. din 1969.

7. În fapt,

S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, reprezentată de către inculpatul I.D.M., a încheiat contractul de distribuție nr. 283, la data de 7 ianuarie 2008, cu S.C. C. S.R.L București, care ulterior a fost actualizat anual de către cele două societăți. Prima societate a efectuat ultimele achiziții de la cea de-a doua în perioada 8 decembrie 2009-29 martie 2010.

Conform clauzelor contractuale, plata mărfurilor se efectua în termen de 40 de zile de la livrare.

Pentru plata mărfurilor achiziționate, inculpatul I.D.M. a emis către S.C. C. S.R.L. București 17 file cec care au fost refuzate la plată. Prima filă cec a fost refuzată la plată la data 17 martie 2010 din cauza lipsei de disponibil, ulterior fiind constatate și celelalte 16 incidente de plată.

O.F., administratorul S.C. C. S.R.L. a declarat că inculpatul I.D.M. nu l-a informat despre cesionarea societății, iar filele cec au fost depuse la datele scadente, acestea fiindu-i predate anterior cesionării.

Filele cec au fost preluate de la inculpat de către martorul B.C.V. Acesta a declarat că instrumentele de plată au fost completate ca fiind emise la datele scadente de plată, conform convenției, iar după constatarea incidentelor de plată, inculpatul a achitat în numerar o mică parte din valoarea mărfii, în două tranșe, respectiv la datele de 23 martie 2010 și 13 aprilie 2010, în total 2.000 lei.

S.C. C. S.R.L. București s-a constituit parte civilă cu suma de 61.092,41 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (4) C.pen. din 1969.

8. În fapt,

S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, reprezentată de către inculpatul I.D.M., a început colaborarea comercială cu S.C. B. F. P. S.R.L. București în anul 2007, ultimul contract de distribuție fiind încheiat la data de 15 martie 2010, respectiv înainte de constatarea primului incident de plată. Ultimele achiziții de marfă au fost efectuate de către prima societate de la cea de-a doua în perioada 7 ianuarie 2010-9 martie 2010.

După data de 24 martie 2010, când a fost refuzată la plată prima filă cec, S.C. B. F. P. S.R.L. București a constatat și celelalte 13 incidente de plată.

Filele cec au fost depuse de către S.C. B. F. P. S.R.L. București la bancă la datele scadente menționate de către inculpat și stabilite conform clauzele contractuale, respectiv la 35 de zile de la livrarea mărfii.

Toate filele cec au fost predate de către inculpat înainte de cesionarea societății pe care o administra, adică la datele livrării mărfurilor, după cum rezultă din declarația lui D. K., administratorul S.C. B. F. P. S.R.L. București.

După înregistrarea tuturor incidentelor de plată, persoana vătămată a luat legătura cu inculpatul I.D.-M., acesta din urmă asigurându-l că va achita suma datorată, însă inculpatul nu i-a adus la cunoștință faptul că a cesionat societatea, la data de 19 aprilie 2010, tocmai pentru a-l menține în eroare.

După înregistrarea primului incident de plată la data de 24 martie 2010, inculpatul a achitat în numerar suma de 3.000 lei la 26 martie 2010 către societatea prejudiciată.

S.C. B. F. P. S.R.L. București s-a constituit parte civilă cu suma de 64.269,15 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor file cec, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (4) C.pen. din 1969.

9. În fapt,

La datele de 9 martie 2010 și 11 martie 2010, S.C. R. D. S.R.L. Oradea a depus la organele de parchet și de poliție plângeri împotriva inculpatului I.D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În plângerile formulate de către B.I., administratorul societății sus-menționate, s-a precizat că inculpatul I.D.M., în calitate de reprezentant al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, a achiziționat marfă în valoare totală de 110.832,19 lei, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 11 martie 2009, iar pentru plata mărfurilor a emis mai multe bilete la ordin, dintre care un număr de cinci bilete au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil, astfel că societatea nu a mai putut încasa suma totală de 26.870,33 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că relațiile de colaborare dintre cele două societăți s-au derulat după încheierea contractului sus-menționat.

S.C. R. D. S.R.L. Oradea a fost reprezentată de către martorul T.M., pe perioada derulării contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2009.

Martorul T.M. a declarat că cele cinci bilete la ordin i-au fost înmânate de către inculpat la data recepției mărfii, iar ultima livrare de marfă a fost la data de 5 august 2009.

Trei bilete la ordin au fost refuzate la plată la datele următoare: 15 martie 2009, 20 octombrie 2009 și 23 octombrie 2009.

După înregistrarea celor trei incidente de plată, martorul T.M. s-a întâlnit la 10 noiembrie 2009 și 22 noiembrie 2009 cu inculpatul, solicitându-i să-i predea alte instrumente de plată. Inculpatul i-a mai predat două bilete la ordin, care de fapt erau girate de către S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare către S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, asigurându-l pe martor că societatea care a emis cele două bilete girate era un client solvabil, ascunzându-i acestuia că de fapt el era administrator la ambele societăți.

Ulterior, respectiv la 5 februarie 2010 și la 17 februarie 2010, ambele bilete la ordin predate de către inculpat au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil.

În urma extrasului de cont al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, din perioada 1 august 2009-1 iunie 2010, pus la dispoziție de către B.P., Sucursala Satu Mare, se poate constata aceiași situație, respectiv că au fost rulate în cont sume cu valori relativ mici, iar din evidența Centralei Incidentelor de Plată, societatea sus-menționată a figurat, începând cu data de 7 august 2008, cu refuzuri de plată cu bilete la ordin, inclusiv în perioada premergătoare predării celor cinci bilete la ordin către S.C. R. D. S.R.L. Oradea, fapt ce dovedește că inculpatul nu cunoștea că nu va avea posibilitatea să efectueze plățile la datele scadente din cauza stării de insolvabilitate a ambelor societăți.

După constatarea celor cinci incidente de plată, S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare a achitat către S.C. R. D. S.R.L. Oradea la 4 martie 2010 și 29 martie 2010 prin trei ordine de plată suma totală de 1.194,97 lei, astfel că această din urmă societate s-a mai constituit parte civilă cu suma de 26.870,33 lei.

În drept,

Faptele inculpatului I.D.M. de emitere a unor bilete la ordin, cunoscând că nu exista provizia necesară efectuării plăților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute în art. 215 alin. (3) C.pen. din 1969.

În ansamblu, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Lipsa laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune. Cu toate acestea, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen. în privința tuturor actelor de executare componente ale infracțiunii continuate de înșelăciune, aceasta nefiind săvârșită cu vinovăția specifică prevăzută de lege și, pe cale de consecință, a dispus achitarea inculpatului, conform următoarelor rațiuni juridice:

În prealabil analizării elementelor constitutive ale infracțiunii deduse judecății, precum și a vinovăției specifice, instanța de fond, ținând seama de principiul prevalenței legii penale mai favorabile, conform art. 5 C.pen., în sensul interpretărilor date prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014[1] și, respectiv, Decizia nr. 5/2014[2], pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin raportare la conținutul normelor incriminatorii, limitele de pedeapsă, tratamentul juridic aplicabil infracțiunii continuate și a calificării faptei în funcție de consecințele prejudiciabile produse, a constatat că în speță legea penală nouă devine incidentă, ca fiind lege penală mai favorabilă. Prin urmare, în baza art. 386 C.pr.pen., a procedat la admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpat, prin apărător ales, și, pe cale de consecință, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) din același cod în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din acest din urmă cod.

S-a reținut că, sub aspectul atitudinii psihice, în mod substanțial infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. se comite numai cu intenție directă, care trebuie să fie caracterizată prin scopul special urmărit de către inculpat, respectiv obținerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Se observă că cerințele conținutului constitutiv, în sensul celor de mai sus, se regăsesc în mod similar și în reglementarea anterioară a infracțiunii (art. 215 C.pen. din 1969) pentru oricare dintre modalitățile sale de realizare.

Examinarea conduitei inculpatului prin prisma tuturor elementelor de specificitate ale situației faptice, pe întregul parcurs al relațiilor comerciale derulate între cele două firme administrate de către acesta și societățile comerciale prejudiciate, nu probează că inculpatul ar fi realizat acțiuni de inducere în eroare ale persoanelor vătămate, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, în speță nefiind dovedit, în afara oricărui dubiu, că inculpatul, cu ocazia derulării tranzacțiilor comerciale în discuție, a acționat cu intenția infracțională calificată prin scop.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați pe tot parcursul procesului penal coroborate cu declarațiile inculpatului I.D.M. și cu înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpatul, în calitate de administrator al firmelor S.C. N.V.L. S.R.L. și S.C. T.O. S.R.L., în perioada 2002-2010, s-a aflat în raporturi comerciale constante de achiziție mărfuri în regim en gross cu peste 100 de furnizori, iar prin cele două firme a distribuit produsele alimentare achiziționate în magazine din orașe și sate din județele Satu Mare, Maramureș și Sălaj, totalizând un număr de circa 500 de piețe de desfacere a mărfurilor.

Cei mai importanți dintre furnizori au fost chiar societățile comerciale care au calitatea de părți civile în cauză, acestea dezvoltând cu firmele inculpatului relații de colaborare economică îndelungată (între 5 și 8 ani), iar în aceste perioade de raporturi contractuale inculpatul a fost acceptat ca partener comercial de încredere, onorând la timp creanțele de preț pentru mărfurile livrate.

Pentru plata mărfurilor livrate s-au acceptat termene de scadență ulterioare celor livrării mărfurilor și emiterii filelor CEC/biletelor la ordin (în medie 60-80 de zile de la data livrării), inculpatul aducând la cunoștința reprezentanților firmelor că disponibilul din cont depinde și variază în funcție de fluxul sumelor obținute din valorificarea mărfurilor către clienții proprii (magazine), respectiv plățile efectuate furnizorilor.

Probatoriul reliefează că neonorarea numărului mare de instrumente de plată (file CEC și bilete la ordin) introduse în bancă este urmarea instituirii interdicției bancare la 18 decembrie 2009 pentru S.C. N. V. L. S.R.L. și, respectiv, la 17 martie 2010 pentru S.C. T. O. S.R.L., intervenită ca urmare a problemelor financiare generate de neîncasările de la propriii clienți, precum și a unor popriri pe cont, neanunțate inculpatului, din partea IFN L. București pentru suma de 14.761 lei și din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare pentru suma de 339.914 lei. În acest context, se observă că instrumentele de plată (filele CEC și biletele la ordin) au fost emise de către inculpat anterior datei intrării în interdicție bancară (excepție făcând doar biletele la ordin emise la data de 8 februarie 2010 către S.C. Q. P. S.R.L.), iar împrejurarea că negocierile și stabilirea angajamentelor dintre părți au avut loc înaintea evenimentului neprevizionat al incidenței bancare exclude sub aspectul reprezentării psihice intenția frauduloasă din partea inculpatului.

În privința biletelor la ordin emise către partea civilă S.C. Q. P. S.R.L., dar ulterior intrării în interdicție bancară, aparte de argumentațiile juridice de mai sus care își păstrează aplicabilitatea relativ la conduita specifică a inculpatului, care nu se circumscrie din perspectiva atitudinii psihice sferei ilicitului penal, se rețin suplimentar următoarele raționamente:

Biletul la ordin este, ca și cecul, un titlu de credit, însă între acestea există deosebiri fundamentale, legiuitorul prevăzându-le prin reglementări distincte.

Biletul la ordin, așa cum este reglementat prin Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin[3], modificată prin Legea nr. 83/1994[4], este un titlu de credit negociabil, sub semnătură privată, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă ca la un anumit termen să plătească o sumă de bani determinată unei alte persoane, denumite beneficiar, care are calitatea de creditor.

La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existența pentru emitent a disponibilului pe care se obligă să i-l plătească beneficiarului, astfel că nu se poate afirma că emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal că este solvabil pentru suma înscrisă în bilet. Emitentul se obligă doar ca la o anumită dată să plătească o anumită sumă, și nu atestă nereal că și posedă acea sumă în momentul emiterii titlului.

Astfel, fiind vorba de un angajament de plată ce conține asumarea în mod unilateral a unei obligații pecuniare față de beneficiar, în caz de neplată este atrasă doar răspunderea civilă contractuală generată de neexecutarea unei obligații asumate într-un contract, câtă vreme nu se face dovada folosirii de manopere dolosive față de creditorul obligației de plată, într-unul din cele două momente avute în vedere de către legiuitor, respectiv cel al asumării obligației la încheierea contractului și/sau al neexecutării obligației de plată contractual asumate[5].

În procesul de evaluare a elementului intențional, în economia speței primesc relevanță juridică și următoarele elemente faptice și împrejurări:

– faptul că imediat după intrarea în interdicție bancară, inculpatul a luat legătura telefonic cu reprezentanții furnizorilor și le-a adus la cunoștință că la data scadentă a instrumentelor de plată nu va avea disponibil în cont, din cauza incidenței bancare, rugându-i să fie de acord cu discuția ulterioară cu ei privitoare la modalitatea de plată a facturilor;

– disponibilitatea inculpatului de a plăti în numerar, ulterior incidentului bancar, părți din facturile restante, tocmai cu banii încasați pe marfă de la proprii clienți;

– returnarea mărfurilor nevândute din stoc către furnizori în vederea diminuării prejudiciului;

– demersurile făcute (numeroase discuții telefonice și întâlniri) cu reprezentanții firmelor creditoare, în sensul găsirii unor soluții apte să stingă datoriile, inclusiv propunerea preluării/cesionării în contul datoriilor a unor active deținute de către firmă;

– împrejurarea că inculpatul a împrumutat în mod constant firmele pe care le administra cu importante sume de bani, pentru asigurarea bunei funcționări, îndeosebi cu privire la plata salariilor angajaților și plata facturilor restante către furnizori, înstrăinând în acest scop chiar și apartamentul deținut ca bun comun împreună cu soția sa, fără a mai recupera ulterior din firmă aportul propriu;

– faptul că în dosarele de insolvență vizând firmele administrate de către inculpat, a fost respinsă angajarea răspunderii administratorului față de inculpat.

Așadar, instanța de fond a apreciat că infracțiunea de înșelăciune subzista doar dacă se proba că emitentul instrumentului de plată, în loc să asigure provizionul în vederea încasării, în mod repetat a scos bani în numerar din casieria societății și nu i-a mai restituit, folosindu-i în interes personal sau în interesul altei persoane, ori în loc să asigure provizionul la încasare, emitentul a făcut plăți către alte societăți care îi aparțin sau către alte persoane, favorizându-le, ori alte asemenea manopere dolosive, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Pe cale de consecință, s-a conchis că elementele de fapt stabilite, în baza ansamblului probațional administrat în cauză, exclud faptul că inculpatul, prin activitatea comercială desfășurată în cadrul căreia a emis file cec sau bilete la ordin, fără acoperire în disponibil bancar, a avut în vedere o acțiune de inducere în eroare a părților civile cu care s-a aflat în raporturi contractuale de livrare mărfuri; pe de altă parte, se constată că în cauză nu s-a dovedit nici împrejurarea că inculpatul a urmărit scopul realizării pentru sine sau pentru firma sa a unui folos material injust, altul decât un profit comercial normal obținut în cadrul contraprestațiilor contractuale derulate cu fiecare dintre părțile civile, în calitate de furnizori de marfă.

Toate aspectele relevate mai sus creează dubii puternice în ceea ce privește existența intenției calificate prin scop care trebuie să caracterizeze latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune.

In dubio pro reo. Conform prevederilor art. 396 alin. (2) C.pr.pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăsește în materia probațiunii.

Răsturnarea prezumției de nevinovăție se va face de către instanța de judecată numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzației penale (și nu numai), atât în ceea ce privește problemele de fapt, cât și cele de drept. Această analiză temeinică a acuzației penale, în fapt și în drept, trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoială (potrivit principiului in dubio pro reo – orice dubiu profită persoanei acuzate).

Condamnarea unei persoane în lipsa unor probe temeinice și legal administrate, convingătoare și ferme, care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială, reprezintă totodată și o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.) a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate[6]. Acest principiu este de natură a respecta și dreptul la siguranță individuală care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de siguranță lipsește cu desăvârșire, și care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia, în fapt și în drept, a acuzației în materie penală.

De asemenea, C.E.D.O. a stabilit în cauza Telfner contra Austriei, la 20 martie 2001, că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție, probe directe care să susțină temeinicia, în fapt și în drept, a acuzației, este de natură să atragă constatarea încălcării art. 6 paragr. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, prezumția de nevinovăție, ca principiu fundamental și prioritar al procesului penal, se situează deasupra domeniului probelor, fiind regula de bază în întregul proces penal.

Inculpatul nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, organele judiciare având obligația administrării probelor în procesul penal, ejus incubit probatio qui dicit, non qui negat, iar, dacă, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției, existând un dubiu rezonabil în această privință, dubiul va profita întotdeauna făptuitorului.

Prin urmare, în cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, soluția ce se impune fiind achitarea inculpatului de către instanța de judecată.

Achitare. Drept consecință a tuturor argumentelor juridice enunțate mai sus, instanța de fond a conchis că în speță se impune achitarea inculpatului de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în forma continuată, întemeiată pe dispozițiile art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen., fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Infracțiune privitoare la regimul cecului. În același timp, s-a constatat că situația de fapt reținută în cauză nu se circumscrie nici dispozițiilor art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului[7] cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, în sensul statuat prin Decizia în interesul legii nr. IX/2005[8], pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care nu s-a dovedit în afara oricărui dubiu, în contextul concret al fluxurilor financiare, faptul că, la data emiterii cecurilor, societatea emitentă nu avea în cont disponibilul necesar acoperirii cecurilor.

Latura civilă a cauzei. În privința acesteia, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 25 alin. (5) C.pr.pen., instanța de fond a constatat ca fiind admisibilă soluționarea acțiunii civile alăturate procesului penal, în caz de achitare a inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din același cod (pe motiv că fapta nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege). În acest context procesual, se reține că probatoriul administrat în cauză pe latura civilă evidențiază existența raportului de cauzalitate între acțiunile comisive și omisive ale inculpatului realizate cu ocazia derulării operațiunilor comerciale dintre firmele pe care le-a administrat și furnizorii de mărfuri, precum și consecințele prejudiciabile produse societăților constituite părți civile în cauză, de natura a antrena responsabilitatea civilă delictuală, conform art. 1349 din Codul civil.

Apelul declarat. Împotriva Sentinței penale nr. 205/2014 a Tribunalului Satu Mare, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare care prin motivele formulate în scris și completate oral, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, ca fiind nelegală și netemeinică, schimbarea încadrării juridice a faptei în nouă infracțiuni de înșelăciune prevăzute în art. 244 alin. (2) C.pen. și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului I.D.M. la o pedeapsă cu închisoare, iar ca modalitate de executare suspendarea acesteia sub supraveghere.

În motivare, relativ la cererea de schimbare a încadrării juridice, s-a arătat că nu există identitatea de subiect pasiv pentru a fi în prezența unei infracțiuni continuate.

Referitor la critica privind greșita achitare a inculpatului, s-a arătat că inculpatul, în calitate de administrator al S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, a emis un număr de 41 de file cec și 183 de bilete la ordin pentru a plăti produsele achiziționate societăților comerciale cu care era în relații de comerț, deși era în interdicție bancară, în perioada 18 decembrie 2009-26 februarie 2011, iar toate filele cec și biletele la ordin au fost refuzate la plată. De asemenea, în calitate de administrator al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare, cu același sediu, în perioada 17 marti 2010-19 mai 2011, în timp ce se afla în interdicție bancară, a eliberat bilete la ordin și file cec, deși acest lucru îi era interzis. S-a mai relavat faptul că, în timp ce inculpatul I.D.M. și soția sa, I.A.M., au fost împuterniciți pentru conturile bancare deschise în numele S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare la U. T. B. și B. – Sucursala Satu Mare, în perioada 17 martie 2010-28 iulie 2010, au fost înregistrați cu 41 de file cec refuzate la plată, precum și cu un număr de 183 de bilete la ordin refuzate la plată, în perioada 7 august 2008-13 iulie 2010. Pentru a induce în eroare partenerii de afaceri comerciale, la data de 19 aprilie 2010, inculpatul a cesionat părțile sociale către P.L.N., iar începând cu data de 21 decembrie 2011, S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare a intrat în procedură de insolvență, fiind numit lichidator judiciar S.C. I. E. S.R.L. Satu Mare.

Procurorul a mai invocat și faptul că atât timp cât instanța a constatat nevinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, trebuia să schimbe încadrarea juridică și  să-l condamne pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934, respectiv pentru „emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în totul sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare”.

Apelul soluționat. Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva Sentinței penale nr. 205/2014 a Tribunalului Satu Mare pe care a desființat-o și, în rejudecare:

A. A înlăturat dispoziția instanței de fond de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) din același cod în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din acest din urmă cod, precum și dispoziția de achitare a inculpatului pentru această faptă.

B. În temeiul art. 386 C.pr.pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) din același cod în nouă infracțiuni de înșelăciune prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din acest din urmă cod.

C. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen., l-a achitat pe inculpatul I.D.M. pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de înșelăciune prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din acest din urmă cod.

D. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

E. A statuat că, potrivit art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

F. A relevat că suma de 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocatul P.M., conform delegației nr. 934/2015, emisă de către Baroul Bihor, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În motivare, instanța de apel a reținut următoarele:

Aplicarea legii penale mai favorabile. Cu privire la acest aspect, în baza art. 5 C.pen., este de menționat că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este noul Cod penal, chiar în situația în care legea nouă impune reținerea concursului de infracțiuni, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) din același cod care sunt mult reduse față de cele prevăzute în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.pen. din 1969. Ținând seama că, în sarcina inculpatului se rețin nouă acte materiale de înșelăciune, cu nouă subiecți pasivi diferiți, nu sunt incidente prevederile art. 35 alin. (1) C.pen., așa cum a reținut instanța de fond, dispoziții care cer identitate de subiect pasiv pentru configurarea unei infracțiuni continuate, ci cele prevăzute în art. 38 alin. (1) din acest din urmă cod, motiv pentru care sub acest aspect cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către parchet a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Acceptarea soluției instanței de fond. Relativ la critica privind achitarea inculpatului, se poate aprecia că:

Instanța de fond în mod corect a ajuns la concluzia de achitare a inculpatului cu privire la cele nouă acte materiale de înșelăciune, aceasta fiind convingătoare și corespunzătoare probelor administrate în cauză. Împrejurările de fapt în care inculpatul a emis filele cec și biletele la ordin nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

S-a reținut că cerințele conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune se regăsesc în mod similar și în reglementarea anterioară a infracțiunii (art. 215 C.pen. din 1969).

Din interpretarea textelor de lege rezultă că, pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, este necesar ca acțiunea de inducere în eroare să fie făcută de către făptuitor cu intenție. Intenția trebuie să fie caracterizată prin scopul urmărit de către făptuitor, întrucât potrivit alin. (1) al art. 244 C.pen., acțiunea de inducere în eroare trebuie săvârșită „în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust”. Folosul patrimonial este injust când făptuitorul nu era îndrituit la obținerea lui și astfel dobândirea acestui folos apare ilicită. Infracțiunea de înșelăciune fie în formă simplă [art. 244 alin. (1) C.pen.], fie în formă calificată [art. 244 alin. (2) din același cod] se săvârșește numai cu intenție directă. Dispozițiile art. 16 alin. (3) lit. a) din codul menționat anterior prevăd că fapta este săvârșită cu intenție directă când inculpatul prevede rezultatul faptelor sale, urmărind producerea lui prin acea faptă.

Pentru caracterizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, instanța este obligată să procedeze la o analiză amănunțită a tuturor împrejurărilor din care să rezulte că inculpatul a urmărit producerea unui rezultat pe care l-a prevăzut.

Din probele administrate în cauză rezultă că, sub aspectul laturii subiective, lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, și anume intenția.

În speță, așa cum a reținut și instanța de fond, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești rezultă că inculpatul, în calitate de administrator al S.C. T. O. S.R.L. Satu Mare și S.C. N. V. L. S.R.L. Satu Mare, a achiziționat mărfuri pe bază de facturi de la societățile comerciale-părți civile în cauză pentru care a emis bilete la ordin și file cec cu termene de plată la scadență, iar cum nu a avut la scadență disponibil în cont, filele cec au fost refuzate la plată de către organele bancare. Mai reiese că, în perioada 2002-2010, s-a aflat în raporturi comerciale constante de achiziție mărfuri în regim en gross cu peste 100 de furnizori, iar prin cele două firme, a distribuit produsele alimentare achiziționate în magazine din orașe și sate din județele Satu Mare, Maramureș și Sălaj, totalizând un număr de circa 500 de piețe de desfacere a mărfurilor. Cei mai importanți dintre furnizori au fost societățile comerciale care au calitatea de părți civile în cauză, acestea dezvoltând cu firmele inculpatului relații de colaborare economică îndelungată (între 5 și 8 ani), iar în aceste perioade de raporturi contractuale, inculpatul a fost acceptat ca partener comercial de încredere, onorând la timp creanțele de preț pentru mărfurile livrate.

Inculpatul nu a urmărit în niciun moment înșelarea părților civile, cu scopul de a obține pentru sine un folos patrimonial injust, ci a avut convingerea că va putea achita facturile din banii ce urma să-i obțină de la creditorii săi. Relevantă, în sensul celor arătate mai sus, este și împrejurarea că termenul de scadență al filelor cec era în medie 60-80 de zile de la data livrării, dată până la care trebuia să primească de la creditorii săi diferite sume de bani, inculpatul aducând la cunoștința reprezentanților firmelor că disponibilul din cont depinde și variază în funcție de fluxul sumelor obținute din valorificarea mărfurilor către clienții proprii (magazine) și, respectiv, plățile efectuate furnizorilor. Mai mult, chiar dacă inculpatul a datat și semnat filele cec și biletele la ordin, el nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deoarece, până la data scadenței, contul său bancar trebuia alimentat cu o sumă care să îi permită plata către furnizori.

Pe de altă parte, pentru existența infracțiunii de înșelăciune, nu este suficientă numai emiterea unor cecuri fără acoperire, fiind necesar a se demonstra că acțiunea comisă a avut drept scop obținerea unui folos patrimonial, dar injust, ori pricinuirea unei pagube, condiție nerealizată în cauză.

Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a dovedit că inculpatul a urmărit scopul realizării pentru sine sau pentru firma sa a unui folos patrimonial injust, altul decât un profit comercial normal obținut în cadrul contraprestațiilor contractuale derulate cu fiecare dintre părțile civile, în calitate de furnizori de marfă. Fiind vorba de un angajament de plată ce conține asumarea în mod unilateral a unei obligații pecuniare față de beneficiar, în caz de neplată este atrasă doar răspunderea civilă contractuală generată de neexecutarea unei obligații asumate într-un contract, câtă vreme nu se face dovada folosirii de manopere dolosive față de creditorul obligației de plată, într-unul dintre cele două momente avute în vedere de către legiuitor, respectiv cel al asumării obligației la încheierea contractului și/sau neexecutării obligației de plată contractual asumate.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară a parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului în infracțiunea prevăzută în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, instanța de apel a achiesat (tot la fel) la soluția adoptată de către instanța de fond.

(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 252/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Cu privire la infracțiunea continuată, Curtea Constituțională a României a statuat recent că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv”, din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen.[9], este neconstituțională, întrucât aceasta, impunând condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează o diferență de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori, fără a exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări[10].

2. În alin. (3) al art. 215 C.pen. din 1969 era incriminată înșelăciunea în convenții. Conform acestui text, constituia înșelăciune inducerea sau menținerea în eroare a persoanei vătămate cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate; această infracțiune se sancționa cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) sau (2) ale aceluiași articol[11] (după cum se foloseau sau nu mijloace frauduloase). Noul Cod penal nu a preluat incriminarea sus-menționată, care își găsise utilitate în practică, legiuitorul neoferind posterității nicio explicație în acest sens[12].

Infracțiunea de înșelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire consta, potrivit alin. (4) al art. 215 C.pen. din 1969, în emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage după emitere provizia, în tot sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1) al aceluiași articol, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului; sancțiunea era închisoarea de la 3 la 15 ani. Această formă a înșelăciunii nu a mai fost preluată de către noul Cod penal[13].

În prezent, este în vigoare art. 244 C.pen.[14] și art. 84 din Legea nr. 59/1934[15].

3. Relativ la problematica abordată, instanța supremă a statuat următoarele:

a) fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu exista provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituia infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C.pen. din 1969;

b) dacă beneficiarul a cunoscut și a acceptat emiterea cecului, fără să existe disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituia infracțiunea prevăzută în art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934[16].

Tot instanța supremă a mai relevat: infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.pen. din 1969, săvârșită în formă continuată conform art. 41 alin. (2) din codul menționat anterior, împotriva aceluiași subiect pasiv, se încadrează în dispozițiile art. 244 alin. (1) C.pen. – varianta tip a infracțiunii de înșelăciune – cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acest din urmă cod (referitor la infracțiunea continuată)[17]; este de subliniat faptul că abrogarea unora dintre textele de lege care au stat la baza acuzațiilor formulate în cauză [alin. (3) al art. 215 C.pen. din 1969)] nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor, întrucât dezincriminarea operează in rem, înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiție care dădea faptei, în legea veche, un caracter calificat, de înșelăciune în convenții, însă cu trimitere expresă la forma de bază [alin. (1) al art. 215 C.pen. din 1969][18], care este și în prezent incriminată [art. 244 alin. 1 C. pen.]; așadar, se va reține varianta tip a infracțiunii de înșelăciune[19].

Prin urmare, referindu-ne doar la înșelăciunea prin emitere de cecuri fără acoperire, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se aplică art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934[20] numai dacă făptuitorul știa că nu are disponibil suficient acoperirii cecului emis; aceeași soluție se aplică și dacă beneficiarul cecului cunoștea sau nu inexistența disponibilului.

4. Într-adevăr, nu trebuie să facem confuzie între biletul la ordin și cecul, întrucât au funcțiuni și reglementări distincte: primul – Legea nr. 58/1934, iar cel de-al doilea – Legea nr. 59/1934; în cazul celui dintâi nu există o incriminare specifică, spre deosebire de cec.

În trecut, instanța supremă a decis că emiterea unui bilet la ordin, știind că pentru valorificare nu exista acoperirea necesară, nu se încadra în prevederile art. 215 alin. (4) C.pen. din 1969, biletul la ordin neputând fi asimilat cecului; o atare faptă, dacă a fost săvârșită cu intenția de a înșela și s-a pricinuit o pagubă, constituia infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) din același cod[21].

5. Actualmente, încadrarea juridică ar putea fi următoarea, dacă probele administrate conturează și latura subiectivă a infracțiunilor:

– art. 244 alin. (1) și (2) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod – în ceea ce privește fapta continuată de emitere a biletelor la ordin;

– art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 35 alin. (1)  C.pen. – relativ la fapta continuată de emitere a cecurilor –, ambele (fapte continuate) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen., fiind săvârșite în concurs real.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934.

[4] Ulterior a fost modificată și completată și prin alte acte normative.

[5] În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, Dec. nr. 338/2004 [disponibilă pe site-ul https://legeaz.net/spete-penal-iccj-completul-de-9-judecatori/decizia-338-2004 (accesat la 7 iunie 2018)].

[6] C.E.D.O., Raportul din 30 martie 1963, cauza Austria contra Italia, Annuarie de la Convention, vol. VI, p. 783.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificările și completările ulterioare.

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 9 februarie 2006.

[9] ,,Art. 35. Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe

(1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[10] Dec. nr. 368/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.

[11] ,,Art. 215. Înșelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

(4) Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

(5) Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”

[12] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p.    225-228.

[13] Idem, p. 237-238.

[14] ,,Art. 244. Înșelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”

[15] ,,Art. 84

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:

emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;

emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot ori în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare;

emiterea unui cec cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre următoarele elemente esențiale:

a) denumirea de cec;

b) suma de bani ce trebuie plătită;

c) numele trasului;

d) data emiterii cecului;

e) semnătura prevăzută la art. 11;

emiterea unui cec cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.”

[16] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Dec. nr. IX/2005, cit. supra.

[17] În speță, acuzația inculpatului A.I. a constat în aceea că, începând cu data de 6 noiembrie 2006, a indus în eroare partea civilă și a menținut-o în această stare pentru executarea în continuare a contractului până la data de 30 ianuarie 2007, cauzându-i un prejudiciu de 59.000 euro, scopul fiind obținerea pentru sine a unui folos material.

[18] În opinia noastră (Gh. Ivan), trimiterea se făcea doar la pedeapsă; elementele constitutive ale înșelăciunii în convenție erau prevăzute în alin. (3) al art. 215 C.pen. din 1969.

[19] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Dec. nr. 1074/2014 [disponibilă pe site-ul http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=86905 (accesat la 8 iunie 2018)].

[20] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 238.

[21] Curtea Supremă de Justiție, S. pen., Dec. nr. 663/2002.