Daniela DEDIU*

Procuror – Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București

Doctorand – Institutul de Cercetări Juridice

„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

ABSTRACT

The author presents a series of interesting issues, both theoretical and practical, relating to the offence involving creation of derivate works without the authorisation or consent of the holder of the rights acknowledged by law.

Key works: copyright, related law, crime, derivate work, intellectual creation, original work.

Problematică. Infracțiunile contra drepturilor de creație intelectuală nu sunt încă privite cu condescendență de practicienii dreptului penal. În ciuda faptului că, în materie civilă, protecția drepturilor din sfera proprietății intelectuale este foarte dezvoltată, în domeniul penal, deducerea unor astfel de infracțiuni pe rolul instanțelor, cu mici excepții, este chiar un eveniment, raportat la frecvența și chiar la înțelegerea de către practicieni.

În acest context, o soluție recentă a instanțelor bucureștene ne oferă oportunitatea aplecării asupra unor chestiuni teoretice și practice privind una dintre infracțiunile prevăzute în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe[1], cu modificările și completările ulterioare.

În art. 140 alin. (1), așa cum a fost modificat prin art. 54 pct. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[2], Legea nr. 8/1996 prevede o serie de infracțiuni, sancționate cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Astfel, constituie infracțiuni următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de legea sus-menționată:

a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

b) distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat;

c) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

d) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;

e) realizarea de opere derivate;

f) fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune;

g) încălcarea prevederilor art. 134[3].

Ne vom referi în continuare doar la infracțiunea prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, respectiv realizarea de opere derivate fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege.

I. Analiza infracțiunii

1. Condiții preexistente. Obiectul juridic special al infracțiunii este reprezentat de relațiile sociale prin care se apără drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor sau ale titularilor drepturilor conexe drepturilor de autor împotriva acțiunilor de realizare de opere derivate fără autorizarea sau consimțământul acestora[4].

Obiectul material este reprezentat de opera originală de creație intelectuală care a stat la baza realizării operei derivate și care constituie obiect al dreptului de autor, atunci când aceasta are un substrat material.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum ar fi:

a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;

b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;

c) compozițiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantonimele;

e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;

i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.

În ceea ce privește subiectul activ, acesta poate fi reprezentat de orice persoană.

Infracțiunea poate fi comisă și de o persoană juridică, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 135 din Codul penal (în continuare C.pen.).

Participația penală este posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv al infracțiunii este titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe ale operei de creație intelectuală originală pe baza căreia a fost realizată opera derivată.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Totodată, în cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecția acordată autorului persoanele juridice și persoanele fizice, altele decât autorul, acesta din urmă putând transmite calitatea de subiect al dreptului de autor, în condițiile legii.

De asemenea, se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică, iar când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea (art. 4 din Legea nr. 8/1996).

Situația premisă în cazul infracțiunii analizate este dată de preexistența unei opere de creație intelectuală care se bucură de protecția drepturilor recunoscute de lege.

2. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea subiectului activ nemijlocit de a realiza opere derivate fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege.

Prin „opere derivate” se înțeleg, în accepțiunea art. 8 din Legea nr. 8/1996: traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație; culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.

Potrivit art. 16 din legea sus-menționată, prin „realizarea de opere derivate” se înțeleg traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală.

Dreptul de a realiza opere derivate, precum și de a autoriza sau de a interzice acest lucru revine autorului, așa cum reiese din art. 13 din Legea nr. 8/1996[5].

Pentru realizarea elementului material al infracțiunii se cere și îndeplinirea condiției ca opera derivată să se realizeze „fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege”.

Prin autorizare se înțelege „acordarea dreptului de a face ceva”, iar consimțământul reprezintă „manifestarea de voință a unei persoane în vederea încheierii ori săvârșirii unui act juridic”[6].

Potrivit art. 34 din Legea nr. 8/1996, nu constituie o încălcare a dreptului de autor reproducerea unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.

Totodată, art. 35 din legea sus-menționată prevede că transformarea unei opere, fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații, este permisă în următoarele cazuri:

a) dacă este o transformare privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția publicului;

b) dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia;

c) dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;

d) dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru drepturile de autor recunoscute de lege în privința operei de creație originală care a stat la baza realizării operei derivate.

Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

3. Latura subiectivă. Infracțiunea se săvârșește cu intenție, atât directă cât și indirectă.

4. Formele infracțiunii. Tentativa nu este incriminată.

5. Sancțiunea constă în închisoare de la o lună la un an sau amendă.

Legea prevede o cauză de reducere a pedepsei, respectiv în cazul în care persoanele care au săvârșit infracțiunea au reparat, până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate [art. 143¹ alin. (3) din Legea nr. 8/1996].

II. Practică judiciară relevantă

1. Prezentare speță. Prin Rechizitoriul nr. 8531/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A.A.A. pentru săvârșirea infracțiunii de realizare de opere derivate fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege, infracțiune prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996.

În cauză, din probele administrate a rezultat că, în cursul anului 2014, inculpatul a realizat o operă derivată, respectiv un tablou în ulei, pe baza fotografiei denumită „P.“, realizată de persoana vătămată A.C., titularul dreptului de autor al operei, fără autorizarea sau consimțământul acesteia, expunându-l ulterior spre vânzare pe diferite rețele de socializare sau în alte locuri publice.

Din declarațiile persoanei vătămate A.C. și ale martorei F.A. a reieșit că, la data de 4 august 2013, persoana vătămată, de profesie fotograf, a realizat o serie de fotografii subacvatice, având-o drept model pe martora F.A., printre aceste fotografii regăsindu-se și cea care a fost denumită „P.”.

Cu acel prilej, între persoana vătămată A.C. și martora F.A. s-a încheiat un „Document de autorizare modele”, prin care cea din urmă, în calitate de model, acorda persoanei vătămate (fotograf) dreptul nelimitat de a se folosi și/sau publica și/sau asigura drepturi de autor de portrete sau imagini fotografice care o reprezintă, precum și tipăriturile, diapozitivele sau informațiile digitale importante aferente acestora, în care ar putea fi inclusă în totalitate sau parțial sau modificate ca formă sau reproduse sub diverse forme, color sau altfel, făcute prin orice mijloc (în studioul propriu sau în altă parte), ca formă de artă sau orice scop legal în orice format, fotografie, simplu, multiplu, în mișcare sau imagine video. Prin același document, s-a prevăzut că modelul renunță la orice drept pe care îl are de a verifica și aproba modul de utilizare, care ar putea fi ales, al imaginilor respective.

Cu toate acestea, în documentul sus-menționat s-a precizat: „Prin prezentul document, subsemnatul C.A. (Fotograf) acord Modelului Menționat anterior, permisiunea de a utiliza și/sau afișa și/sau publica portrete sau imagini fotografice și/sau imagini digitale cu acestea, în care Modelul poate fi inclus, în totalitate sau parțial, sau modificate ca formă sau reproduceri, color sau altfel, în orice format, fotografie, simplu, multiplu, atâta timp cât dreptul de autor al fotografului este prezentat foarte clar, împreună cu imaginea.”

La data de 13 martie 2014, persoana vătămată a expus fotografia intitulată “P.” în cadrul unui portofoliu artistic public pe site-ul www.r….ro, cu mențiunea inclusă în cadrul fotografiei, respectiv în stânga jos, „Copyright C.A.”.

De asemenea, la data de 14 martie 2014, fotografia intitulată „P.” a fost postată de persoana vătămată pe contul său de „Facebook”, de unde a fost preluată, ulterior, de către modelul F.A., care, în același timp, a postat-o pe contul său personal de Facebook în portofoliile personale, în baza acordului scris arătat mai sus.

Așadar, fotografia ,,P.” a fost postată atât pe contul personal Facebook al persoanei vătămate, cât și al martorei, având inclusă mențiunea „Copyright C.A.”, mențiune care atestă autorul operei.

Conform declarațiilor martorei F.A., după ce a postat fotografia ,,P.” pe pagina sa de Facebook, a fost contactată de către inculpatul A.A.A., prin intermediul aceleiași rețele de socializare, spunându-i că a observat fotografia ,,P.” și dorește să realizeze un tablou după această fotografie. Martora a precizat că nu a avut obiecțiuni cu privire la solicitarea pictorului, dându-și astfel acordul ca această fotografie să fie reprodusă sub forma unei picturi. Totodată, martora l-a îndrumat pe inculpat să ia legătura și cu persoana care a realizat fotografia, A.C., pentru a-i aduce la cunoștință și acesteia reproducerea fotografiei.

Fără a lua legătura cu autorul operei, respectiv A.C., inculpatul a pictat tabloul pe care și l-a propus, tablou ce reprezintă o copie fidelă a fotografiei, și, la data de 10.05.2014, acesta a postat pe rețeaua sa de socializare tabloul realizat de pe fotografia „P.”, solicitându-i martorei să îi dea datele de contact ale fotografului, pentru „a aminti și de ea”.

În consecință, în aceeași zi, inculpatul A.A.A. a contactat-o pe aceeași rețea de socializare pe persoana vătămată A.C., căreia i-a comunicat faptul că a realizat un tablou cu martora F.A. „inspirat de o poză de-a sa”, și i-a trimis o fotografie a tabloului realizat, ocazie cu care persoana vătămată a observat că acesta reprezenta o copie fidelă a fotografiei sale.

Cu prilejul conversației purtate de cei doi pe rețeaua de socializare, persoana vătămată i-a învederat inculpatului că nu este de acord ca fotografia realizată să fie folosită de acesta pentru realizarea unei creații artistice, mai mult, i-a solicitat să nu utilizeze în scop comercial tabloul, menționându-i că lucrarea sa fotografică este protejată de dreptul de autor.

Cu toate acestea, inculpatul a procedat la postarea unei imagini a tabloului realizat pe rețeaua de socializare sus-menționată, având denumirea „U.L.”, cu mențiunea „FOR SALE” (de vânzare). De asemenea, inculpatul a înțeles să dea credit persoanei vătămate: „Mulțumesc A.F. pentru minunata inspirație și C.A. – fotografie subacvatică.”

În acest context, persoana vătămată A.C. l-a notificat în scris pe inculpat cu privire la faptul că imaginea realizată de acesta copiază fotografia sa, față de care are drepturi de autor. Prin notificarea adresată inculpatului i s-a adus la cunoștință faptul că persoana vătămată A.C. are ca activitate obișnuită fotografia artistică în mediul subacvatic, realizând opere fotografice într-o succesiune de activități profesional artistice calificate, și le publică în diferite expoziții sau prin intermediul rețelelor specifice din internet. Totodată, în mod expres, s-a menționat că persoana vătămată A.C. nu dorește sub nicio formă să îi acorde dreptul de a-i folosi respectiva operă fotografică și nu este de acord cu comercializarea acestui tablou sau a materialelor derivate.

În pofida acestor demersuri, inculpatul a procedat la expunerea tabloului realizat, spre vânzare, în galerii sau în mediul on-line. Astfel, pe situl „f….com”, tabloul cu titlul „U.L.” de A.A. apare la prețul de 1.500 USD, cu mențiunea „This original painting is curently for sale”.

De asemenea, la data de 6 ianuarie 2015, tabloul realizat de către inculpat a fost expus la „P.Sports & Spa” sau în locația „C. Cafe”, în același scop comercial.

În aceste condiții, persoana vătămată a declarat că a realizat fotografia subacvatică în condiții  artistice deosebite, iar prin folosirea imaginii intens și prin expunerea în fața publicului de către inculpat, impactul acesteia a scăzut. Astfel, intenția sa de a vinde această fotografie în ediție limitată, sub forma unui print de mari dimensiuni, a fost împiedicată de demersul ilicit al inculpatului.

Inculpatul a declarat că este pictor de aproximativ doi ani și jumătate și realizează tablouri numai în ulei pe pânză în culorile alb și negru, pe care ulterior le expune în diferite locuri publice, pentru a fi comercializate.

În ceea ce privește tabloul în cauză, inculpatul a precizat că sursa inspirației a fost fotomodelul A.F., expus într-o fotografie existentă pe profilul ei personal de pe rețeaua de socializare Facebook. Pentru a realiza respectivul tablou, inculpatul a solicitat acordul persoanei fotografiate, respectiv A.F., într-o corespondență scrisă, prin intermediul serviciului de mesagerie al rețelei de socializare Facebook, aceasta fiind încântată de propunerea sa de a transforma acea imagine într-un tablou.

Inculpatul a mai arătat că a realizat tabloul, pe care l-a prezentat fotomodelului, care a fost foarte încântată. Și, deși a precizat că a crezut că fotografia este una personală și nu opera unui fotograf profesionist, inculpatul s-a răzgândit și, având în vedere profesia și experiența sa, din proprie inițiativă, după realizarea tabloului, a solicitat numitei A.F. să-i pună la dispoziție numele fotografului, să-l amintească ca sursă de inspirație. Inculpatul a luat, în cele în urmă, legătura și cu fotograful C.A., însă nu a reușit să ajungă la un punct comun. În aceste condiții, inculpatul a expus totuși tabloul pentru promovare și vânzare pe platformele electronice și în spațiile comerciale special amenajate.

Prin Sentința penală nr. 330/2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 6910/299/2016, s-au dispus, în esență, următoarele:

– În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), achitarea inculpatul A.A.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996.

– Restituirea pânzei, pictată în ulei 150*120 cm, depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii atașate la dosar, către inculpatul A.A.A.

– În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C.pr.pen., lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile formulate de părțile civile A.C. și S.C. ,,A” S.R.L.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Titularii drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, al căror consimțământ este cerut de dispozițiile art. 140 din această lege, sunt nu doar autorul operei, ci și toate persoanele cărora li s-au transmis drepturi, în condițiile legii, dar și că se prezumă că sunt autori și persoanele sub numele cărora opera este adusă pentru prima dată la cunoștința publică, precum și că sunt titulari ai drepturilor recunoscute de legea specială, exercitând drepturile de autor și persoanele fizice sau juridice ce fac publică opera, având consimțământul autorului, atât timp cât nu își dezvăluie identitatea.

Infracțiunea prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 se poate săvârși doar cu intenție directă sau indirectă, nu și din culpă.

Raportat la infracțiunea de care este acuzat inculpatul, având în vedere conținutul constitutiv prevăzut în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, nu are nicio relevanță împrejurarea că după realizarea tabloului, inculpatul l-a oferit spre vânzare pe diferite platforme on-line sau că a refuzat să se supună somațiilor persoanei vătămate de a nu mai comercializa tabloul, articolul menționat anterior neprevăzând infracțiunea de comercializare a unei opere derivate, ci doar realizarea unei opere derivate.

Totodată, nu are relevanță în dovedirea elementelor constitutive ale infracțiunii, de care este acuzat inculpatul, nici împrejurarea că după realizarea operei derivate, aflând că opera inițială a fost realizată de persoana vătămată A.C., aceasta nu și-a dat acordul privind comercializarea, câtă vreme textul de lege impune necesitatea consimțământului la realizarea operei, care trebuia să fie anterior sau concomitent realizării operei, iar nu subsecvent, când eventuala faptă este consumată.

Este lipsit de relevanță și faptul că fotografia reprodusă în tabloul realizat de inculpat a fost publică pe pagina martorului F.A, câtă vreme dispozițiile art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 protejează operele derivate, indiferent dacă au fost aduse sau nu la cunoștința publicului.

În atari condiții, pentru stabilirea vinovăției, sub aspectul infracțiunii sus-menționate, este necesar de a se dovedi, dincolo de orice dubiu, că o persoană a realizat, cu intenție, o operă derivată, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege.

Potrivit convenției încheiate între persoana vătămată A.C. și martorul F.A., ambele părți și-au transmis reciproc dreptul de a utiliza fotografia „P.“, efectuată de persoana vătămată, având ca model martorul F.A., condiții în care drepturile recunoscute de Legea nr. 8/1996 privind această fotografie au aparținut atât persoanei vătămate, cât și martorului.

Așadar, inculpatul a realizat o operă derivată de pe fotografia „P.“ cu consimțământul martorului F.A., aceasta fiind titular al drepturilor recunoscute de Legea nr. 8/1996, în sensul art. 3 alin. (3) și art. 4 alin. (2) din această lege, și fără să cunoască la momentul realizării operei derivate că titular al drepturilor recunoscute de lege este persoana vătămată.

Prin urmare, având în vedere că inculpatul a realizat un tablou, reproducând fotografia „P.“, cu acordul martorului F.A., care deținea drepturi recunoscute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, se observă că lipsește din conținutul constitutiv al infracțiunii de care este acuzat inculpatul premisa privind lipsa autorizării sau consimțământul titularilor drepturilor recunoscute de lege.

În măsura în care, pe lângă consimțământului martorului F.A., s-ar aprecia că ar fi necesar și consimțământul persoanei vătămate A.C., este de menționat că nu s-a făcut dovada că la momentul realizării operei derivate inculpatul a cunoscut că fotografia a fost realizată de persoana vătămată.

Așadar, în condițiile în care nu s-a adus nicio dovadă privind cunoașterea de către inculpat, la momentul realizării operei derivate, a numelui persoanei vătămate, martorul necomunicându-i această împrejurare decât după realizarea operei, iar infracțiunea de care este acuzat neputându-se săvârși din culpă, inculpatul nu poate fi găsit vinovat de infracțiunea prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală și lipsind premisa – elementul constitutiv al infracțiunii – lipsei consimțământului realizării operei derivate.

Prin Decizia penală nr. 1896/A/2016, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

– În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și părțile civile A.C. și S.C. ,,A.” S.R.L. împotriva Sentinței penale nr. 330/2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 6910/299/2016.

– Desființarea în totalitate a sentinței penale apelate și, în fond, rejudecând:

– În baza art. 396 alin. (1) și (3) C.pr.pen. raportat la art. 80 C.pen., renunțarea la aplicarea pedepsei în ceea ce îl privește pe inculpatul A.A.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996.

– În baza art. 81 C.pen., aplicarea unui avertisment față de inculpat, atrăgându-i-se atenția asupra conduitei viitoare și consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

– În baza art. 107 alin. (3) și art. 112 alin. (1) lit. a) C.pen., confiscarea pânzei, pictată în ulei 150*120 cm, de la inculpatul A.A.A., depusă la camera de corpuri delicte, conform dovezii atașate la dosar.

– În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C.pr.pen., respingerea, ca nefondată, a acțiunii civile exercitate de părțile civile A.C. și S.C. ,,A.” S.R.L.

Ca argumente,  Curtea de Apel București a invocat următoarele:

Absența cerinței relative la existența consimțământului în momentul realizării operei nu lipsește de sancțiune realizarea, fără consimțământ, urmată de expunerea publică și comercializare, de asemenea, fără consimțământul titularului dreptului de autor. Așadar, reținând principiul de drept potrivit căruia o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care aceasta produce efectele pentru care a fost recunoscută de legiuitor, nu se poate primi opinia instanței de fond.

Ar fi de altfel absurd să se ceară acordul titularului dreptului pentru realizarea unei opere derivate, fără niciun scop comercial, și să nu fie imperativ acest acord, când prin realizarea operei se urmărește un astfel de scop. O asemenea interpretare este contrară, în esența sa, oricărui scop al Legii nr. 8/1996, care protejează dreptul de autor în toate coordonatele sale. Or, necesitatea acordului la momentul realizării unei opere a cărei destinație ar fi una pur decorativă (expunerea, de exemplu, a tabloului într-un mediu privat, fără niciun scop patrimonial) implică cu atât mai mult consimțământul autorului la momentul expunerii în scop comercial a operei derivate deja realizate. Se prezumă așadar, de către legiuitor, că, dacă s-a ajuns la expunerea publică a unei opere derivate, realizatorul acesteia a avut consimțământul titularului dreptului.

În consecință, nu se poate reține argumentul instanței de fond. De altfel, susținerile instanței de fond nu sunt confirmate de probele administrate. Deși instanța de fond reține că inculpatul putea realiza tabloul, pentru că avea acordul modelului, și că la acea dată nu cunoștea existența titularului fotografiei, totuși este de menționat că declarația inculpatului însuși și schimbul de mesaje dintre acesta și model fac dovada contrară. Astfel, inculpatul a solicitat modelului, anterior expunerii tabloului, să îi menționeze autorul fotografiei, pentru a-l alătura operei, aspect în funcție de care este evident că acesta a înțeles că fotografia este una profesionistă și că are un autor. Apoi, după ce a contactat acest autor, în pofida opoziției ferme explicite de a expune tabloul, inculpatul l-a expus. Or, în acest context, este superfluu a analiza orice afirmație a inculpatului. Nu în ultimul rând, este de precizat că, la rândul său, inculpatul este un profesionist și în exercitarea activității sale de pictor cunoaște dispozițiile referitoare la protejarea dreptului de autor. Iar întrebarea sa către model face dovada, în mod direct, a acestei realități. Cineva care este amator, dar a pictat, în mod aleatoriu, o dată, un tablou după o altă operă, nu ar avea o astfel de întrebare.

Pe de altă parte, modelul a menționat explicit că a adus la cunoștința inculpatului încă de la prima solicitare că s-ar impune contactarea fotografului, aspect ignorat de inculpat la acel moment. Invocarea necunoașterii convenției dintre model și autor (fotograf) nu îl absolvă pe inculpat, în raport cu cele anterior menționate, esențială fiind înțelegerea de către inculpat a existenței unui titular al dreptului asupra fotografiei, independent de orice contract. Dincolo de faptul că acel contract nu acordă drept de autor modelului (chiar dacă acesta a avut o asemenea reprezentare, eronată, asupra semnificației juridice a actului), acest drept nu îi aparținea exclusiv, autorul fotografiei având, la rândul său, cel puțin drepturi egale. Iar acest fapt a fost înțeles de model și adus și la cunoștința inculpatului. Dar, chiar admițând, contrar tuturor probelor, că inculpatul nu a avut niciun moment reprezentarea că fotografia este realizată de un profesionist, se observă că, în final, când a luat legătura cu acesta și i s-a refuzat acordul pentru expunerea operei derivate, a continuat expunerea.

În orice caz, pentru a se înlătura orice dubiu asupra cunoașterii de către inculpat a existenței dreptului de autor al părții civile, este de relevat că atât fotografia expusă de model, pe contul de socializare, de unde a fost preluată de inculpat, cât și cea publicată de partea civilă pe propriul cont de socializare purtau mențiunea „Copyright C.A.” și aceasta anterior oricărei idei a inculpatului de a realiza tabloul. Or, toate acestea fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a cunoscut existența titularul dreptului de autor și, fără a avea acordul acestuia, a realizat și expus apoi opera derivată, respectiv tabloul după fotografia „P.”. Fapta sa este astfel prevăzută în dispozițiile art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Stabilind existența faptei și a făptuitorului, instanța de apel a apreciat totuși că nu se impune aplicarea unei pedepse, aplicând instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

Referitor la acțiunea civilă exercitată de părțile civile, instanța de apel a relevat că, prin săvârșirea faptei, nu s-a produs niciun prejudiciu material. Înscrisurile depuse atestă efectuarea de cheltuieli cu materialele necesare realizării setului de fotografii, printre care și cea din cauză, dar acestea au fost anterioare săvârșirii faptei, în exercitarea activității obișnuite a fotografului, fără legătură de cauzalitate cu fapta inculpatului.

Nici daunele morale solicitate nu se impun a fi acordate, atât timp cât nu s-a constatat prejudicierea părților civile în vreun mod, prin expunerea tabloului, astfel încât aceasta să genereze prejudicii morale. Doar în considerarea activității de reproducere, în sine, a fotografiei, nu se poate prezuma un prejudiciu fără natură patrimonială. Chiar dacă acesta nu trebuie dovedit, un minim probatoriu care să formeze convingerea instanței că s-a produs o vătămare de natură morală se impune. Or, în cauză, nu s-a constatat o asemenea dovadă.

2. Opinie. Apreciem că instanța de control judiciar a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale referitoare la recuperarea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii, dând astfel o rezolvare greșită laturii civile a cauzei. Astfel, Curtea de Apel București a considerat că partea civilă nu a fost prejudiciată prin realizarea operei derivate și nici prin expunerea ulterioară a acesteia.

Dimpotrivă, considerăm că, mai ales în domeniul operelor vizuale, supraexpunerea în mediul public a acestora determină o scădere a interesului pentru opera originală.

În plus, chiar Legea nr. 8/1996 prevede posibilitatea ca titularii drepturilor recunoscute și protejate de lege să solicite pe lângă recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat[7].

Deopotrivă, legiuitorul a inserat și criterii pe baza cărora se stabilesc despăgubirile în aceste cazuri. Astfel, conform art. 139 alin. (2) din legea   sus-menționată, la stabilirea despăgubirilor, instanța de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).

În plus, scopul legii nu a fost acela de a oferi doar o protecție formală a drepturilor de autor, ci tocmai de a oferi și o reparație patrimonială pentru încălcarea acestora, aspect ce reiese și din introducerea cauzei de reducere a pedepsei, în cazul în care autorul repară prejudiciul cauzat titularului de drepturi până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe.

* e-mail: dediu_daniela@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013.

[3] Articolul 134 din Legea nr. 8/1996 are următorul conținut:

,,(1) Exercitarea gestiunii colective încredințate prin contractul de mandat nu poate restrânge în nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor.

(2) Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli:

a) deciziile privind metodele și regulile de colectare a remunerației și a altor sume de la utilizatori și cele de repartizare a acestora între titularii de drepturi, precum și cele privind alte aspecte mai importante ale gestiunii colective trebuie să fie luate de membri, în cadrul adunării generale, potrivit statutului;

b) comisionul datorat de titularii de drepturi, care sunt membri ai unui organism de gestiune colectivă, pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a acestuia, prevăzute la art. 127 alin. (1) lit. i), cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) lit. c) și alin. (4), nu poate fi mai mare de 15% din sumele colectate anual;

c) în lipsa unei hotărâri exprese a adunării generale, sumele colectate de un organism de gestiune colectivă nu pot fi utilizate în scopuri comune, altele decât acoperirea costurilor reale ale colectării și repartizării către membri a sumelor cuvenite; adunarea generală poate decide ca maximum 15% din sumele colectate să poată fi utilizate în scopuri comune și numai în limita obiectului de activitate;

d) sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporțional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării; titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal sau a celor a căror repartizare nu presupune o documentare specială în termen de 30 de zile de la data colectării;

e) comisionul datorat de titularii de drepturi se reține acestora din sumele cuvenite fiecăruia, după calcularea repartiției individuale;

f) sumele rezultate din plasamentele remunerațiilor nerevendicate și nerepartizate, aflate în depozite bancare sau obținute din alte operațiuni efectuate în limita obiectului de activitate, precum și cele obținute cu titlu de prejudicii sau daune ca urmare a încălcării drepturilor de autor ori conexe se cuvin și se repartizează titularilor de drepturi și nu pot constitui venituri ale organismului de gestiune colectivă;

g) remunerațiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depăși o treime din remunerațiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeași categorie de utilizatori.

(3) Remunerațiile încasate de organismele de gestiune colectivă nu sunt și nu pot fi asimilate veniturilor acestora.

(4) În exercitarea mandatului, în condițiile prezentei legi, organismelor de gestiune colectivă nu li se transferă sau nu li se transmit drepturi de autor și drepturi conexe ori utilizarea acestora.”

Prin Decizia nr. 571/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010), Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996.

[4] A se vedea: C.R. Romițan, Delicte contra drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute în noul Cod penal. Drepturile patrimoniale de autor și conexe, în ,,Dreptul” nr. 7/2005, p. 129-141; B. Florea, Infracțiuni contra drepturilor de creație intelectuală, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 58-59; P. Dungan, Considerații privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe (II), în ,,Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale” nr. 4/2011, p. 23-24.

[5] ,,Art. 13

Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice:

a) reproducerea operei;

b) distribuirea operei;

c) importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după operă;

d) închirierea operei;

e) împrumutul operei;

f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;

g) radiodifuzarea operei;

h) retransmiterea prin cablu a operei;

i) realizarea de opere derivate”.

[6] A se vedea B. Florea, op. cit., p. 53. Acest autor arată că, în acest context, termenii „autorizare” și „consimțământ” sunt sinonimi, astfel că exprimarea legiuitorului îmbracă o formă pleonastică.

[7] Articolul 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede următoarele:

„Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat”.