ABSTRACT

The act of the defendant to carry out construction works at the building-apartment located in the Municipality of Cluj-Napoca, the protection area of the “Historical Centre of Cluj City” of the “Historical Center of Cluj” complex, meets the constitutive elements of the offense set out in art. 24 a) combined with art. 3 par. (1) b) of the Law no. 50/1991 on the authorization for performing construction works, republished, with subsequent amendments.

The conditions set out in art. 83 of the new Criminal Code are met in the case, so it is necessary to stay the enforcement of the penalty of 4 month imprisonment delivered against the defendant.

Key words: stay in enforcing the penalty, performing construction works without a building or demolition license or by failing to comply with the provisions thereof, offense, historical monument.

I. Prezentare speță.* Prin Sentința penală nr. 649/2016, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 2864/211/2016 la 15 aprilie 2016, a fost stabilită pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea de către inculpata F.G. a infracțiunii de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor menționate la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții[1], republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăzută în art. 24 lit. a) din aceeași lege.

Probele administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de către inculpată, coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei dată de către inculpată în fața instanței de judecată au relevat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că la data de 20 mai 2014, inspectorii din cadrul Serviciului Control Urbanism și Disciplină în Construcții al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca s-au deplasat, în urma unei sesizări, la imobilul-apartament de pe strada Inocențiu Micu Klein, imobil al cărei proprietar era inculpata.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că inculpata a angajat o echipă de lucrători în construcții, care au efectuat lucrări de construire, constând în schimbarea tâmplăriei la ferestre, cea din lemn fiind schimbată cu tâmplărie din profile PVC, deschiderea unui gol de ușă, în interior spre o magazie, închiderea unui acces dinspre exterior, refacerea tencuielilor interioare și parțial demontarea pardoselei, precum și înlocuirea instalațiilor de apă și canalizare, fără însă a deține autorizație de construire, aspecte consemnate în procesul-verbal nr. 123 din 23 mai 2014 și planșele-foto anexe la acesta. Din același proces-verbal reiese că imobilul la care au fost efectuate construcțiile se află în zona de protecție a ansamblului urban „Centru istoric al orașului Cluj”.

Ulterior efectuării lucrărilor sus-menționate, inculpata a vândut apartamentul la data de 12 martie 2015, după aproape un an de la data controlului efectuat de către inspectori, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, „construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru: (…) b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același  imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate”.

Deopotrivă, constituie infracțiune executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor menționate la art. 3 alin. (1) lit. b) din legea sus-menționată [art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991].

Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii sus-menționate, instanța apreciază că în concret este unul mediu, chiar dacă infracțiunea prevăzută în art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 este una de pericol abstract, legiuitorul prezumând pericolul acesteia, în contextul în care inculpata, dobândind imobilul situat pe strada Inocențiu Micu Klein, în cursul anului 2014, în zona de protecție a ansamblului „Centru istoric al orașului Cluj”, prin moștenire, în vederea înstrăinării, a efectuat fără a deține autorizație de construire lucrări de construcție ce au durat aproximativ două săptămâni. Instanța va reține, de asemenea, împrejurarea potrivit căreia imobilul se afla într-o stare avansată de degradare, chiar dacă această situație nu înlătura obligația inculpatei de a obține autorizația necesară.

În ceea ce privește conduita anterioară a inculpatei, instanța va constata că aceasta se află la prima confruntare majoră cu legea penală, având un comportament corespunzător în societate, aspect ce rezultă din lipsa antecedentelor penale, iar atitudinea procesuală a fost una, în mod constant, loială pe întreaga desfășurare a procesului penal, atât timp cât inculpata a recunoscut comiterea faptei în mod total și necondiționat, manifestând regret față de fapta comisă.

Văzând însă circumstanțele în care fapta s-a comis și care imprimă acesteia un grad de pericol social mai scăzut, dar și aspectele pozitive ce caracterizează persoana inculpatei, faptul că aceasta nu a mai fost implicată în activități cu caracter infracțional nici anterior, dar nici după comiterea infracțiunii deduse judecății de față, vârsta, regretul manifestat de aceasta și atitudinea procesuală loială, precum și modalitatea în care aceasta a perceput experiența procesului penal, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată. În acest sens, urmează a constata, în ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, că sunt îndeplinite condițiile art. 83 din noul Cod penal (în continuare C.pen.), pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv de 4 luni închisoare; inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii; aceasta și-a manifestat acordul prealabil de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport cu persoana inculpatei, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că reeducarea acesteia se poate realiza cu succes și fără condamnarea sa, aplicarea pedepsei nefiind oportună.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de către inculpată este de un an închisoare, valoarea inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută în art. 83 alin. (2) C.pen., iar inculpata nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) și (3) C.pen., instanța va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit, în condițiile art. 82 din același cod, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

(Jud. Cluj-Napoca, S. pen., Sent. pen. nr. 649/2016, rămasă definitivă prin neapelare)

II. Notă parțial aprobativă. Într-adevăr, în speță erau îndeplinite condițiile amânării aplicării pedepsei prevăzute în art. 83 C.pen.[2]

Este de menționat că termenul de supraveghere trebuia stabilit potrivit art. 84 C.pen.[3], și nu conform art. 82 din același cod, acest din urmă text legal referindu-se la anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei; oricum, termenul de 2 ani fixat de către instanță este cel prevăzut în primul articol.

* Rubrică realizată de: prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, e-mail: lazar_augustin@mpublic.ro, cabinet_pg@mpublic.ro; Elena Georgiana Hosu, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de îndrumare și control, e-mail: george.hosu@gmail.ro; dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”, procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof.   univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați, e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com, ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.

[2] ,,Art. 83. Condițiile amânării aplicării pedepsei

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de (cu – corectarea noastră, Lazăr, E.G. Hosu, Gh. Ivan) persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.”

[3] ,,Art. 84. Termenul de supraveghere

(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.”