Infracțiunea de executare de lucrări fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia. Stare de necesitate. Restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii
ABSTRACT
The act of the defendant to carry out, without authorization, several construction works in a building classified as a historical monument meets the constitutive elements of the offense of execution without construction authorization of the works mentioned in under art. 3 par. (1) b) of Law no. 50/1991 on the authorization for performing construction works, republished, with subsequent amendments, act set out by art. 24 par. (1) a) of the same law with application of art. 5 of the new Criminal Code.
In this case, the conditions justifying the state of necessity are not met neither in relation to the committed act nor to the existence of an immediate danger for the social values enumerated at art. 20 of the new Criminal Code. Therefore, the extension works to her apartment are not likely to remove the consequences arising from an eventual earthquake, being made rather to increase the dwelling space than to consolidate the building.
The court is bound to order the restoration of the situation before the offense was committed, in so far as it results in a situation contrary to the legal order, originating from the very committed offense, situation which persists at the time when the judicial decision is delivered.
Key words: justifying reason, performing construction works without a building or demolition license or by failing to comply with the provisions thereof, offense, historical monument, restoration of the situation before the offense was committed, state of necessity.
I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 145/2015, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 46793/299/2014, s-a hotărât condamnarea inculpatei M.M. la pedeapsa de 120 de zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii de executare fără autorizație de construire a lucrărilor prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții[1], republicată, cu modificările și completările ulterioare. În baza art. 61 alin. (2) din noul Cod penal (în continuare C.pen.), s-a stabilit cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la suma de 15 lei, inculpata urmând să plătească statului suma totală de 1.800 lei. Totodată, s-a luat act că persoana vătămată – Ministerul Culturii și Patrimoniului Național nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 și art. 25 alin. (3) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) și art. 241 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a apreciat ca fiind pe deplin dovedită săvârșirea de către inculpata M.M. a infracțiunii prevăzute în art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Astfel, din coroborarea procesului-verbal de inspecție nr. 5347/C din 12 noiembrie 2012, întocmit de către Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București – Direcția Control – Serviciul Control Disciplină în Construcții, cu declarațiile martorului C.I., cu declarațiile inculpatei și cu planșa-fotografică atașată la dosarul cauzei rezultă că inculpata M.M. a realizat, în perioada iulie-noiembrie 2012, lucrări de construire și extindere la imobilul înscris în Lista Monumentelor Istorice, situat în București, fără a obține în prealabil autorizație în acest sens.
În mod cert, inculpata a cunoscut faptul că imobilul respectiv este înscris în Lista Monumentelor Istorice, ea însăși declarând că, în urmă cu câțiva ani, a primit o înștiințare de la Primăria Sectorului 1 București, prin care era informată că nu mai trebuia să plătească impozit pe locuință, deoarece clădirea era monument istoric. Acest aspect reiese și din adresa nr. 1122 din 12 ianuarie 2006, trimisă inculpatei de către Primăria Sectorului 1 București – Biroul Inspecție Monumente Istorice, prin care acesteia i se comunica faptul că imobilul în care locuia era înscris în Lista Monumentelor Istorice. Faptul că imobilul nu era semnalizat în mod corespunzător ca fiind monument istoric nu prezintă relevanță sub aspectul existenței infracțiunii, întrucât chiar inculpata a recunoscut că avea cunoștință de acest statut al clădirii.
În privința susținerii inculpatei din cursul cercetării judecătorești, în sensul că nu cunoștea faptul că nu are dreptul să realizeze modificări la imobil fără a obține autorizație de construire, se constată că aceasta este contrazisă chiar de către inculpată, în cuprinsul aceleiași declarații, menționând că a efectuat demersuri, în vederea obținerii unei astfel de autorizații anterior demarării lucrărilor, rămase fără succes din cauza formalităților excesive, având așadar cunoștință de necesitatea obținerii unei autorizații pentru executarea lucrărilor de extindere. De altfel, este de notorietate că orice lucrare de construire de amploarea celei realizate de către inculpată (extindere a apartamentului peste magazia existentă la parter, rezultând o încăpere și o terasă în suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați), necesită obținerea în prealabil a unei astfel de autorizații, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un imobil clasat monument istoric.
Totodată, instanța a remarcat faptul că toate demersurile realizate de către inculpată, în vederea obținerii autorizației de construire, au avut loc în cursul anului 2013, deci după finalizarea lucrărilor și sesizarea organelor de urmărire penală.
Principala apărare formulată de către inculpata M.M. a constat în aceea că, în lipsa lucrărilor respective, imobilul s-ar fi aflat în pericol, fiind într-o stare avansată de degradare, ca urmare a vechimii sale, invocând practic existența cauzei justificative prevăzute în art. 20 C.pen., respectiv starea de necesitate.
Conform art. 20 C.pen., starea de necesitate presupune săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat. Or, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile acestei cauze justificative nici sub aspectul faptei săvârșite, nici sub aspectul existenței unei stări de pericol imediat pentru valorile sociale enumerate în textul de lege citat anterior. Astfel, realizarea lucrărilor de extindere a apartamentului, în mod evident, nu sunt apte să înlăture urmările produse de un eventual seism, fiind efectuate mai degrabă pentru mărirea spațiului locativ decât pentru consolidarea imobilului.
Totodată, nu se poate reține nici existența unui pericol imediat pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea inculpatei ori a altei persoane sau pentru un bun important al său ori al altei persoane sau pentru un interes general, producerea unui seism care să ducă la prăbușirea imobilului constituind un pericol potențial, iar nu unul imediat și care în niciun caz nu ar putea fi înlăturat prin construcțiile efectuate fără autorizație de către inculpată.
De altfel, dacă, într-adevăr, ar fi existat un pericol iminent de prăbușire a imobilului, inculpata ar fi avut posibilitatea de a face demersuri, în paralel cu demararea lucrărilor, pentru obținerea unei autorizații de construire, însă aceasta nu a formulat nici măcar o cerere de eliberare a autorizației, în toată această perioadă, cu toate că lucrările au fost efectuate pe parcursul a aproximativ patru luni. De abia după sesizarea organelor de urmărire penală și după finalizarea construcției, inculpata a formulat o astfel de cerere, când infracțiunea era deja consumată.
Potrivit art. 5 alin. (1) C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Instanța reține că la momentul consumării infracțiunii deduse judecății, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
Legea nr. 50/1991 a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[2], intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută în art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 fiind închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amenda.
Prin urmare, având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare la momentul actual sunt mai reduse, instanța a apreciat că aceste dispoziții sunt mai favorabile inculpatei.
Așadar, văzând și Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României[3], prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a considerat că dispozițiile legale în vigoare la momentul actual, în ansamblul lor, sunt mai favorabile inculpatei, astfel încât aceasta va fi judecată în baza acestor dispoziții.
Din punctul de vedere al laturii obiective, elementul material se caracterizează prin executarea fără autorizație de construire a lucrărilor prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, respectiv lucrări de construire și extindere efectuate la construcții reprezentând monumente istorice.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de norma de incriminare, respectiv relațiile sociale referitoare la protejarea și conservarea monumentelor istorice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen.
Astfel, instanța relevă că fapta săvârșită de către inculpată prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere importanța valorii sociale lezate, manoperele realizate pentru îndeplinirea rezoluției infracționale, modul concret de săvârșire, respectiv prin executarea de lucrări de construire de amploare la un imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice, constând în extinderea apartamentului la nivelul etajului 1, peste magazia existentă la parter, rezultând astfel o încăpere și o terasă în suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Instanța va lua în considerare și amploarea pe care o cunoaște în ultima perioadă fenomenul construcțiilor ilegale pe raza municipiului București, care a condus la o dezvoltare haotică, gravitatea faptei fiind sporită de faptul că lucrările au fost efectuate la un imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice. Totodată, se remarcă faptul că inculpata a ignorat cu desăvârșire nu numai orice formă legală referitoare la disciplina construcții, dar și regulile elementare de conviețuire socială, modul în care a înțeles să-și extindă apartamentul în care locuiește, prin construirea unei încăperi și a unei terase în suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, impunându-se aplicarea unei sancțiuni penale acesteia, o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, conform art. 80 C.pen., ori de achitare pentru lipsa pericolului social al faptei, conform art. 181 din Codul penal anterior (din 1969), fiind inoportune și neavând aptitudinea de a realiza în mod efectiv scopul preventiv-educativ și pe cel punitiv al sancțiunilor de drept penal.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatei, instanța constată că aceasta nu are antecedente penale, aflându-se așadar la prima abatere de la dispozițiile legii penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei.
La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere și vârsta relativ înaintată a inculpatei, faptul că este pensionară, dar și atitudinea parțial sinceră avută în cursul procesului penal, elemente care conturează un risc redus de reluare a activității infracționale în viitor.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea pedepsei amenzii penale față de inculpata M.M., în cuantum de 120 de zile-amendă, reprezentând limita minimă a pedepsei aplicabile infracțiunii deduse judecății, conform art. 61 alin. (4) lit. b) C.pen., aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii. Totodată, instanța relevă că această sancțiune este cea mai adecvată pentru a fi aplicată în prezenta cauză, raportat la criteriile de individualizare prevăzute în art. 74 C.pen., enumerate anterior.
În privința cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă, instanța reține că aceasta se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa, în conformitate cu art. 61 alin. (3) teza a II-a C.pen.
Or, raportat la faptul că inculpata este pensionară și având în vedere nivelul deosebit de redus al pensiilor din România, instanța apreciază că suma de 15 lei corespunzătoare unei zile-amendă se află în concordanță cu criteriile stabilite de art. 61 alin. (3) teza a II-a C.pen.
Cu toate că nu este învestită și cu soluționarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale, instanța are obligația de a dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în măsura în care, în speță, rezultă o stare de fapt contrară ordinii de drept, aceasta având sursa tocmai în fapta săvârșită, situație care persistă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești.
Deci, fapta inculpatei constă în executarea lucrărilor de construire fără autorizație, prin săvârșirea acestei fapte creându-se în mod evident o stare de fapt contrară ordinii de drept, aceasta având sursa tocmai în fapta săvârșită, situație care persistă la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, de vreme ce construcția realizată în mod ilegal de către inculpată este încă în ființă.
Totodată, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii este posibilă în opinia instanței, având în vedere natura construcției realizate fără autorizație și materialele utilizate, astfel încât nu există niciun impediment pentru dispunerea unei astfel de măsuri.
Sentința penală nr. 145/2015, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, a rămas definitivă la data de 15 octombrie 2015, Curtea de Apel București dispunând respingerea apelului formulat de către inculpată.
(C. Ap. București, S. pen., Dec. pen. nr. 1359/A/2015)
II. Notă parțial aprobativă. 1. În ceea ce privește fapta de executare de lucrări fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, încadrarea juridică este în art. 24 lit. a) (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012) combinat cu art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991[4] cu aplicarea art. 5 C.pen.[5]
2. Potrivit art. 25 alin. (3) C.pr.pen.[6], instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, are obligația să se pronunțe, printre altele, cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii; deci, nu este obligată să dispună, ci doar să se pronunțe, în sensul restabilirii/nerestabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Așadar, dacă un inculpat a făcut demersuri pentru intrarea în legalitate, potrivit art. 59 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 839/2009[7], cu modificările și completările ulterioare[8], obținând autorizația necesară, atunci nu mai este oportună restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul desființării lucrării efectuate[9].
[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.
[4] ,,Art. 24
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g), cu excepțiile prevăzute de lege;
b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;
c) întocmirea ori semnarea documentațiilor tehnice – D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a proiectelor tehnice și a documentațiilor de execuție, pentru alte specialități decât cele certificate prin diplomă universitară, în condițiile prevăzute la art. 9.”
,,Art. 3
(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:
[..]
b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;
[…]”
[5] ,,Art. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”
[6] ,,Art. 25. Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal
[…]
(3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
[…]”
[7] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 23 noiembrie 2009.
[8] <<Art. 59. Intrarea în legalitate
(1) Organul de control care a sancționat contravențional pentru fapta de a se executa lucrări de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul-verbal.
(2) În vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administrației publice competentă să emită autorizația de construire/desființare are obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor acesteia.
(3) În situația în care construcția realizată fără autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate ,,rezistență mecanică și stabilitate” privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate ,,securitatea la incendiu”, numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.>>
[9] Articolul 256 C.pr.pen., sub denumirea ,,Restabilirea situației anterioare”, prevede:
,,Instanța de judecată, în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă (sublinierea noastră – A. Lazăr, E.G. Hosu, Gh. Ivan).”