Mircea Petrescu

Procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

The Prosecutor’s Office YYY requested the Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice – Human Resources and Documentation Section to “express a viewpoint related to the following law issue:

If the act of the physician working in the State sanitary of claiming, receiving or accepting money or other benefits to execute a medical act, that falls in his job duties, is the offence of art. 289 paragraph (2) of the new Criminal Code, the material element in this case is to be considered as being committed in connection to the failure of complying a working duty which does not achieve the material element of this offence, and as such, can not be criminally sanctioned”.

Also, it is also mentioned that “of the information received from the colleagues of the Prosecutor’s Office attached to Tribunal YYY, it is already pronounced, by the YYY Tribunal, an acquittal solution in a case assuming a similar state of facts”

Parchetul YYY a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de resurse umane și documentare „exprimarea unui punct de vedere în legătură cu următoarea problemă de drept:

Dacă fapta medicului care lucrează în sistemul sanitar de stat de a pretinde, primi ori accepta bani sau alte foloase pentru a îndeplini un act medical ce intră în atribuțiile sale de serviciu constituie infracțiunea prev. de art. 289 alin. (2) N.C.p., elementul material în acest caz urmând a fi considerat ca fiind săvârșit în legătură cu neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, caz în care ar putea fi tras la răspundere penală pentru luare a mită ori, dimpotrivă, este un act în legătură cu îndeplinirea îndatoririi de serviciu ce nu realizează elementul material al acestei infracțiuni și, ca atare, nu poate fi sancționat penal”.

De asemenea, se mai menționează că „din informațiile primite de la colegii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul YYY, s-a pronunțat deja, de către Tribunalul YYY, o soluție de achitare într-o speță ce presupunea o stare de fapt similară”.

Motivându-și soluția de achitare la care ne-am referit în preambulul lucrării, instanța de judecată menționează că:

„Tribunalul constată în același timp că la data de 01.02.2014 Codul penal a primit modificări potrivit cărora infracțiunea de luare de mită constă în:

„(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”.

Așa fiind, se constată că fapta pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată se circumscrie elementului material al infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C.p. în forma solicitării unor bani sau alte foloase care i se cuvin … în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Instanța constată că este discutabil dacă termenul de „îndeplinire” are în vedere doar o faptă prezentă sau viitoare ori și o faptă (act) ce s-a derulat deja; în sens extins, infracțiunea de luare de mită poate include și infracțiunea de primire de foloase necuvenite din vechiul cod penal.

Conform alin. (2) al art. 289 C.pen. nou, „fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri”.

Instanța constată că potrivit art. 175 al. 1 C.p.

Funcționar public

Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Conform art. 175 alin. (2) C.pen., „De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

Dacă vechiul Cod penal dispunea că face parte din categoria funcționarilor publici „orice persoană care exercită permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145”, creând astfel categorii de funcționari publici altele decât în Legea nr. 188/1999, noul Cod penal prevede la rândul său o altă definiție a funcționarului public, care o include însă și pe cea de la art. 2 din Legea nr. 188/1999, dar modifică substanțial categoriile de persoane care se pot încadra în noțiunea efectivă de funcționar public.

Tribunalul trebuie să stabilească în prezent în care dintre categoriile de funcționari publici se include inculpatul din prezenta cauză, constatând că fapta este sau nu incriminată în raport de persoana care a comis-o.

Constatând că activitatea medicului nu este inclusă în nici una dintre categoriile de la art. 175 alin. (1) C.pen. întrucât în activitatea sa medicul nu exercită atribuții și responsabilități în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive și judecătorești, nu exercită o funcție de demnitate publică, nu exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia (întrucât activitatea medicală nu este o atribuție legată de obiectul de activitate al spitalului, ci este un serviciu de interes public, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate a spitalului au doar managerii spitalului, persoane chemate să asigure realizarea obiectului de activitate al unității spitalicești).

Rămâne să verificăm dacă activitatea se circumscrie dispozițiilor art. 175 alin. (1) pct. b) teza II C.pen., respectiv noțiunii de „funcție publică de orice natură”. Cum Codul penal nu explică ce reprezintă noțiunea de „funcție publică”, instanța va reține dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Conform art. 2 din Legea nr. 188/1999: (1) Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

(2) Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.

(3) Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt prevăzute în lista cuprinzând funcțiile publice din anexa I a Legii nr. 188/1999. Astfel, în anexa I sunt prevăzute:

I. Funcții publice generale

A. Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

1. secretar general al Guvernului;

2. secretar general adjunct al Guvernului;

3. secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

4. secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

5. prefect;

6. subprefect;

7. inspector guvernamental.

B. Funcții publice de conducere

1. director general din cadrul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

2. director general adjunct din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

3. secretar al județului și al municipiului București;

4*). director din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, director executiv în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora;

5*). director adjunct din cadrul autorităților administrative autonome, din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora;

6. secretar al municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și comunei;

7. șef serviciu;

8. șef birou.

*) Punctele 4 și 5 de la capitolul I litera B din anexă sunt reproduse în forma în vigoare înainte de modificarea efectuată prin art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, având în vedere că:

1. punctele 4 și 5 de la capitolul I litera B din anexă au fost modificate inițial prin art. I pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009;

2. punctele 4 și 5 de la capitolul I litera B din anexă au fost modificate ulterior prin art. I pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, act normativ care a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009;

3. art. I pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629/2009 și apoi abrogat prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 264/2010.

C. Funcții publice de execuție

1. consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector;

2. referent de specialitate;

3. referent.

II. Funcții publice specifice

A. Funcții publice de conducere

1. arhitect-șef.

B. Funcții publice de execuție

1. inspector de concurență;

2. inspector vamal;

3. inspector de muncă;

4. controlor delegat;

5. expert în tehnologia informațiilor și a telecomunicațiilor;

6. comisar.

C. Alte funcții publice specifice

1. manager public.

În ceea ce privește teza II a art. 175 alin. (1) lit. b) C.p. se constată că serviciul medical nu este inclus printre „funcțiile publice” de orice natură, funcții publice care se circumscriu de astă dată noțiunii generale incluse în art. 2 din Legea nr. 188/1999. Medicul nu exercită nici atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al unei persoane juridice (spitalul), neexercitând serviciul medical în „realizarea unui obiect de activitate”.

Medicul face parte din categoria funcționarilor prevăzuți la art. 175 alin. (1) C.p., fiind o persoană care exercită – urmare a unui contract de muncă – activități de interes public. Prin urmare, medicul este considerat funcționar public în înțelesul legii penale, el nefiind un astfel de funcționar potrivit legii civile. Legea penală a dorit însă să includă printre persoanele care pot comite anumite infracțiuni și pe cele care desfășoară servicii de interes public, care au fost învestite de autoritățile publice să desfășoare activități de interes public sau care sunt supuse controlului sau supravegherii acestor autorități publice. Activitatea medicală efectivă, serviciul public medical nu poate și nu trebuie confundat cu „funcția publică” sau „funcția de demnitate publică”. „Funcția” nu se confundă cu „ocupația”, neexistând funcția de medic, ci ocupația de medic.

Așa fiind, se constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 175 alin. (2) C.p., medicul fiind asimilat unui funcționar public, iar legea penală îi este aplicabilă în speța de față în condițiile art. 289 alin. (1) și (2) C.p. și nu ale art. 256 C.p. – 1969, sens în care cererea de schimbare a încadrării juridice se va respinge.

Spre deosebire de art. 289 alin. (1) C.p., dispozițiile alin. (2) ale aceluiași text de lege prevăd că „Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri”. Or inculpatul a fost trimis în judecată pentru că ar fi pretins bani în scopul de a „îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu”.

…………………………………………………………………

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.proc.pen. achită pe inculpatul … sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 189 alin. (1), (2) C.p. rap. la art. 308 C.p. rap la art. 1 alin. (1) lit. g), art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 C.p”.

*

*          *

Nu împărtășim punctul de vedere al instanței de judecată, fiind de părere că soluția de achitare dispusă se bazează pe o argumentație juridică confuză și oarecum contradictorie.

Astfel:

Infracțiunea de luare de mită – art. 289 C.pen. – este o infracțiune cu subiect activ calificat, în sensul că autor al acestei infracțiuni poate fi doar un funcționar public;

„(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri”.

Potrivit art. 175 „(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

*

*          *

Nu înțelegem rațiunea în funcție de care legiuitorul penal a dat două definiții instituției funcționarului public. Textul este redundant și creează dificultăți majore de aplicabilitate.

La fel de nefericită este și redactarea alin. (2) din cuprinsul art. 289 C.pen., întrucât, în măsura în care subiectul activ (așa cum este definit în conținutul art. 175 alin. (2) C.pen.) își îndeplinește riguros obligațiile profesionale, acesta poate primi, în condiții de legalitate „sume de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin”.

Or, o asemenea situație este greu de acceptat din prisma dreptului penal.

*

*         *

Obiectul juridic generic al infracțiunii de luare de mită este constituit din relațiile sociale care formează obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor care aduc atingere activităților de serviciu sau în legătură cu serviciul, respectiv relațiile sociale privitoare la normala evoluție a raporturilor de serviciu, în acest sens pretinzându-se, prin intermediul dispoziției normei juridice penale, o anumită conduită funcționarilor sau, în alte cazuri, oricărei persoane care prin acțiunea sa poate periclita aceste relații sociale.

Obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită îl constituie segmentul de relații sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu încredințate lor și fără a combate faptele de venalitate prin care se aduce atingere bunului mers al unităților și autorităților publice, persoanelor juridice de interes public sau altor persoane juridice și se lezează, implicit, interesele legale ale persoanelor particulare. Este vorba de o dublă garanție, pe de o parte, prin asigurarea probității în comportamentul funcționarilor, probitate care constituie o valoare socială indispensabilă pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu, iar, pe de altă parte, prin apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare.

*

*          *

Conținutul art. 175 C.pen. trebuie analizat inclusiv prin prisma dispozițiilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, cu precizarea că, în mod evident, noțiunea de funcționar public din dreptul penal are o sferă mult mai largă decât cea din dreptul administrativ.

Art. 175 C.pen. trebuie raportat la dispozițiile Legii nr. 188/1999. Noțiunea de funcționar public din dreptul penal, după cum arătam, prezintă un conținut mult mai extins decât cea din dreptul administrativ. Astfel, acesta din urmă (funcționarul) trebuie să fie învestit oficial cu îndeplinirea funcției [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999] – nu se regăsesc asemenea condiții în cuprinsul art. 175 C.pen. și trebuie remunerat pentru munca depusă – nu este indiferent dacă este remunerat sau nu, așa cum stabilește legiuitorul în cuprinsul art. 175 alin. (1), teza finală C.pen.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: „Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”.

Mai departe, aceeași lege restrânge sfera noțiunii de funcționar public, acesta fiind persoana numită într-o funcția publică, așa cum se prevede în art. 2 alin. (2): „Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public”.

Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa legii, putând fi completate printr-o hotărâre a Guvernului sau, după caz, a consiliului județean sau local.

În cadrul aceleiași logici juridice, foarte importante sunt și precizările făcute de legiuitor, în cuprinsul art. 2 alin. (3), prin care sunt consemnate activitățile care definesc activitatea funcționarilor publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică:

„a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;

d) consilierea, controlul și auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

f) colectarea creanțelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice”.

*

*          *

Așa fiind, reglementarea noțiunii de funcționar public, din punctul de vedere al legii penale, nu poate fi înlăturată prin prevederi speciale nepenale care statornicesc și guvernează exercitarea unor anumite profesii, cum este cea de medic.

Legea pentru exercitarea profesiei de medic este, în ansamblul și esența sa, o lege cu caracter civil, care reglementează relațiile sociale ce intervin și se statornicesc în domeniul și exercițiul actului medical și nu conține nicio dispoziție cu caracter penal. Ea nu face parte nici din categoria legilor penale care, cuprinzând norme penale, este considerată de prevederile art. 173 C.pen. ca având caracterul unei lege penale. Prevederile art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora medicul nu este funcționar public, reglementează statutul acestuia în raportul juridic civil ce se naște între acesta ca specialist și pacientul care apelează la cunoștințele și serviciile sale.

Desprinderea profesiei de medic de calitatea de funcționar public, reglementată prin prevederile articolului sus-menționat, vizează exclusiv raporturile dintre acesta și pacient pentru asigurarea libertății și responsabilității depline a actului medical la care este ținut și pe care îl prestează. Această libertate a profesiei de medic a fost necesară pentru asigurarea realizării profesionale, libere și responsabile a actului medical în ansamblul său (promovarea sănătății populației și profilaxia îmbolnăvirilor, diagnosticarea și stabilirea tratamentului bolilor, efectuarea procedurilor terapeutice, recuperarea medicală, educația și cercetarea medicală). Medicul trebuie să fie stăpânul, liber de orice raport de subordonare, al deciziei și acțiunii sale medicale. În legătură cu acest aspect, sunt de reținut dispozițiile art. 375 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul la decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. De asemenea, art. 375 alin. (3) din același act normativ stipulează că în legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loialitate față de pacientul său, precum și dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

Acestor libertăți și numai lor le sunt destinate prevederile legale care scot medicul din categoria funcționarilor publici. Ele nu pot fi extinse și opuse responsabilităților penale ce pot reveni medicului, desprinse din statutul său de persoană care exercită actul medical, ca reprezentant al unei funcții publice de orice natură – art. 175, lit. b), teza a II-a C.pen.

În contextul chestiunii juridice examinate, suntem de părere că medicul ce își exercită atribuțiunile în cadrul unui cabinet privat va avea calitatea de funcționar public indiferent dacă are încheiat cu acest cabinet un contract de muncă sau doar o convenție civilă de prestări servicii. Și în această din urmă ipoteză, medicul (ca, de altfel și alte categorii profesionale) va avea calitatea de funcționar public, deoarece art. 175 alin. (1) C.pen. nu condiționează această calitate de existența unui raport de muncă de tipul celui reglementat de Codul muncii și nici de stabilirea unei retribuții în condițiile aceluiași cod. Din interpretarea corectă a art. 175 C.pen. rezultă că exercitarea atribuției de funcționar public se poate face cu orice titlu (permanent sau temporar) și fără a avea relevanță dacă activitatea este retribuită sau are caracter gratuit, important fiind ca persoana în cauză să-și îndeplinească obligațiile asumate în baza unui raport de muncă.

*

*        *

Concluzii

Răspunzând problemei de drept semnalată de către Parchetul YYY și având în vedere argumentele comentate în cuprinsul acestei lucrări, formulăm opinia conform căreia medicul poate fi considerat subiect activ al infracțiunii de luare de mită, sfera ilicitului penal, în chestiunea supusă atenției, fiind incriminată prin dispozițiile art. 289 alin. (1) C.pen., coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1), lit. b), teza a II-a din același cod.

Caracterul profund și esențialmente liberal al profesiei de medic nu poate justifica, prin el însuși, scoaterea acestuia din sfera răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită în acele cazuri în care acesta condiționează actul medical la care este obligat profesional, moral și legal, de banii sau foloasele care nu i se cuvin și pe care, direct sau indirect, le pretinde, primește sau le acceptă.

Reglementând situații și finalități deosebite, prevederile art. 175 alin. (1); 289 alin. (1) C.pen., pe de o parte, și art. 2 din Legea nr. 188/1999; art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, pe de altă parte, nu se exclud. Dar, în primul caz suntem în prezența unui raport de drept penal substanțial, medicul fiind subiect activ al infracțiunii de luare de mită ca împuternicit al unei unități din cele prevăzute de art. 176 C.pen. sau al unei alte persoane juridice al cărei prestigiu trebuie ocrotit, iar în al doilea caz suntem în prezența unui raport de drept administrativ sau civil al cărui subiect are drepturi și obligații anume stabilite prin lege.

De asemenea, nu poate fi acceptată și justificată juridic obstacularea, restrângerea sau înlăturarea aplicării legii penale prin intermediul celei administrative sau civile și datorită faptului că, în raport cu legea civilă, care are caracter general, legea penală este una specială.

Înseși caracterele profesiei de medic și principiile care stau la baza reglementării sale impun concluzia întrunirii în persoana medicului a tuturor elementelor caracterizante subiectului activ al infracțiunii examinate. În raport cu importanța serviciilor furnizate de acesta, pacientul aflat în stare de suferință nu poate fi lăsat expus capriciilor medicului ce funcționează în cadrul sistemului sanitar din considerentul că eventualele pretinderi sau primiri de sume de bani sau alte foloase pot fi integrate sferei de incidență a unor prevederi normative nepenale.